7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 6, 2026

Arhive Lunare: august 2016

Ca la noi, la nimeni – Pas cu pas spre o rocadă Iohannis-Cioloş?!

V-aţi întrebat cumva de ce preşedintele Klaus Werner Iohannis nu-i suflă-n ciorbă niciodată primului ministru al „Guvernului meu” Dacian Julien Cioloş? Deşi pretinde Plăvanul preşedinte că el l-ar fi nominalizat la funcţia de prim ministru, încălcând toate regulile democraţiei şi chiar Constituţia României! Nu, nu el l-a ales pe pretinsul tehnocrat Cioloş! Alegerea au făcut-o alţii, fie de la...

Șofer pe microbuzul școlar, arestat la domiciliu

După trimiterea în judecată, tânărul de 25 de ani, din comuna Vladimir, acuzat că pe 19 iunie, l-ar fi agresat pe șeful Postului de Poliție Săulești, magistrații de la Târgu-Cărbunești au luat o nouă decizie în acest dosar. Instanța a hotărât ca angajatul Primăriei Vladimir, pe microbuzul școlar, să stea în arest la domiciliu în timpul procesului. ”Constată legalitatea...

Între frică și omenie

(Fragment din volumul inedit Amintiri despre oameni și neoameni, în curs de apariție, sub îngrijirea lui Sorin Popescu)Cam des vine vorba despre inimă și omenie. Aceasta, fiindcă în mintea, în amintirile mele, îi categorisesc totdeauna pe stăpânitorii Terei în oameni și neoameni. Firește, nu este, nu a fost și nu va fi cineva un om sau neom perfect. Cu toții...

Sânmărtean a primit cartea verde!

Cel mai important transfer al Pandurilor din această vară, Lucian Sânmărtean, a primit cartea verde şi cel mai probabil va debuta la Pandurii în meciul de duminică, de la Severin. La sfârşitul săptămânii, echipa din oraşul lui Brâncuşi primeşte vizita formaţiei CFR Cluj. Mijlocașul de 36 de ani a semnat un contract valabil pe un an, cu posibilitatea de prelungire...

Mai puțin de jumătate din posturile titularizabile, ocupate în Gorj

Mai puțin de jumătate dintre posturile titularizabile scoase la concurs de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Gorj au fost ocupate în cadrul ședinței publice organizată în acest scop.În Gorj, anul acesta, au fost scoase la concurs doar 29 de posturi titularizabile: 8 la Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu (două la disciplina Artă Vocală, patru la disciplina Muzică Instrumentală și...

În acest an, 29 de minori au săvârșit fapte penale

De la începutul anului, până în prezent, 29 de minori au intrat în atenția specialiștilor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj după ce au săvârșit fapte penale. S-a constatat că aceștia se făceau vinovați de furt calificat, lovire, posesie de arme albe, conducere fără permis, posesie de substanțe pirotehnice,  violență fizică sau verbală, tulburări de comportament...

Furt de bijuterii la Mall

Un agent de pază, din cadrul unui magazin din incinta Mall-ului din Târgu-Jiu, a sesizat luni Poliția, anunțând că a depistat trei persoane care ar fi sustras bunuri, fără a le achita. În urma verificărilor au fost prinși un tânăr de 20 de ani, din comuna Cătunele şi două tinere, de 16, respectiv 19 ani, ambele din comuna Ciumeghiu,...

Ponta, în Serbia!

Fostul premier Victor Ponta a fost prezent, ieri, la Belgrad, unde a participat la instalarea în funcție a noului Guvern care va conduce Serbia în următorii ani. Deputatul de Târgu-Jiu a menționat într-o postare făcută pe contul său de Facebook că a fost invitat de bunul său prieten Aleksandar Vucic, premier al țării vecine, să participe la festivitatea de...

Laude pentru Grigoraş: “A ştiut să-şi motiveze jucătorii”

În ciuda eliminării suferite în preliminariile Europa League, Pandurii Tg-Jiu este în grafic ca număr de puncte în noul sezon din Liga I. Gorjenii vor cel puţin să reediteze performanţa de anul trecut, atunci când au reuşit să termine pe podium în competiţia internă. Parcursul trupei alb-albastre în primele trei runde ale campionatului este îmbucurător, având în vedere că...

Soluţii pentru depopularea penitenciarelor

La finele lunii trecute, Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică procesul de informare şi consultare publică referitor la situaţia sistemului penitenciar din România şi măsurile ce pot fi luate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi reducerea sustenabilă a supraaglomerării. Viitoarele propuneri ce vor ajunge la Ministerul Justiţiei vor contribui la definitivarea unui pachet de măsuri integrate, pe termen...

Noile metode de achitare a facturilor Aparegio, pe placul gorjenilor

Societatea Aparegio Gorj a venit în sprijinul abonaților săi cu un nou punct de lucru, începând din data de 9 mai a.c., operatorul regional oferind clienților posibilitatea să achite facturile, să ceară informații despre: contracte, racordări, branșamente, lucrări executate de operator, serviciul de contorizări individuale, dar și investițiile aflate în derulare, în locația din zona 9 Mai. Deja clienții...

A doua etapă a concursului pentru constituirea CNEME, la final

Astăzi, se încheia cea de-a doua etapă a concursului de selecție a cadrelor didactice în vederea constituirii Corpului Naţional de Experţi în Management Educaţional (CNEME). Mai exact, astăzi este ultima zi în care candidații care au trecut de etapa de selecție online își pot depune portofoliile la sediul Inspectoratului Școlar Județean Gorj.De aceste portofolii depinde intrarea candidaților în CNEME,...

25 august, termen pentru o serie de obligaţii declarative fiscale

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj informează contribuabilii gorjeni, persoane fizice şi juridice, că data de 25 august 2016, inclusiv este termenul până la care pot fi depuse o serie de declaraţii fiscale.Este vorba despre: Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii iulie 2016, formular 100;...

Marica nu vine la Pandurii!

După transferurile sonore din această vară, un alt nume important a fost vehiculat pentru ofensiva trupei din Gorj. Ciprian Marica, vârful care a avut o experienţă nefericită la Steaua în ultimul sezon, le-a aprins imaginaţia suporterilor noştri. Numele lui Marica a fost legat de Pandurii atât de presa centrală, cât şi de unele publicaţii locale. Cu toate acestea, preşedintele...

Avanpremieră editorială – Aletheia şi Eidolon

Traducând poezia lui Tudor Arghezi, în limba greacă, Silvana Todea-Depounti şi-a demonstrat simultaneitatea inspiraţiei cu cea a meşteşugului po(i)etic. A debutat sub semnul ludicului („Joc de cuvinte” în 2011, Atena). După volumul „49 de trepte”, poeta acceptă invitaţia lui George Drăghescu şi dă spre tipar în colecţia „Ceaşca de cafea”, ajunsă la numărul 12, „Poteca furnicilor”. Textul de faţă debutează...

Internaţional Băleşti – Pandurii II, în Cupa României!

Câștigătoarea fazei județene a Cupei României, Internațional Bălești, va juca în prima etapă a competiției, în faza națională, contra celor de la Pandurii II Târgu Jiu. Federaţia Română de Fotbal a publicat programul primei etape din această întrecere, în care intră în competiţie câştigătoarele fazelor judeţene ale Cupei, dar şi echipele din Liga a III-a. Meciurile din primele tururi ale Cupei...

Ministru nou la Comunicații

Delia Popescu, preşedinte al Agenţiei pentru Agenda Digitală a României din 2014, este noul ministru al Comunicaţiilor, a anunţat, astăzi, Guvernul.Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat, astăzi, decretul pentru numirea Deliei Popescu în funcţia de Ministru al Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, a anunţat Administraţia Prezidenţială imediat după ce Guvernul a făcut publică nominalizarea.Noul ministru al Comunicaţiilor va depune jurământul...

Verdict pentru fostul manager al CEO

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au decis, în urmă cu puțin timp, menţinerea măsurii controlului judiciar faţă de cei trei directori din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciobotărică, Dorina Jianu şi Daniel Antonie. Hotărârea este definitivă. Cei doi bărbați sunt judecați pentru abuz în serviciu, în timp ce colega acestora este acuzată de complicitate. Inculpații sunt acuzați  că i-ar fi...

Angajat al CEO, dus în comă la spitalul din Craiova!

Un mecanic de locomotivă al ELCFU Turceni, în vârstă de 40 de ani, a fost dus în comă cu SMURD-ul la Craiova,  în această dimineață, după ce a fost găsit bătut măr, în spatele gării din Turceni. Angajatul CEO fusese agresat în timpul serviciului, Birou Zamfir, fiind în tura de noapte care s-ar fi terminat la 7.00 dimineața. Salariatul...

FOTO: Mașină distrusă de tencuiala căzută de pe bloc

Un bărbat din Dâmbovița, care se afla în vizită, la socrii săi din Târgu-Jiu, şi-a găsit maşina distrusă de tencuiala căzută de pe blocul aflat lângă Unitatea de Primiri Urgențe. Omul va trebui să suporte cheltuielile pentru că nu avea asigurare. Alte două mașini au fost avariate, în urmă cu puțin timp. Din fericire, nicio persoană nu era în acel...

Furt de bijuterii la Mall-ul din Târgu-Jiu

Un agent de pază din cadrul magazinului Carrefour, din incinta Mall-ului din Târgu-Jiu, a sesizat ieri Poliția, anunțând că a depistat trei persoane care ar fi sustras bunuri, fără a le achita. În urma verificărilor au fost prinși un tânăr de 20 de ani, din comuna Cătunele şi două tinere, de 16, respectiv 19 ani, ambele din comuna Ciumeghiu, judeţul Bihor, care ar...

Furt la supermarketul Marigab: Hoțul a găsit o scuză

Un bărbat de 43 de ani, din localitatea Jibou a județului Sălaj s-a ales, ieri, cu dosar penal pentru furt, după ce a sustras mai multe bunuri din supermarketul Marigab, din Târgu-Cărbunești.”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi de un reprezentant al unei societăţi de pază şi protecţie, din localitate, cu privire la faptul că o persoană...

O acoperi și e ca nouă: Muzeul Județean i-a asigurat doar paragină Casei Moangă-Pleșoianu de la Săcelu

Casa Moangă Pleșoianu de la Săcelu a atins cel mai înalt stadiu de paragină sub directa supraveghere a specialiștilor de la Muzeul Județean Gorj ,,Al.Ștefulescu”. Cula construită în 1762 este distrusă atât în interior, cât și în exterior, autoritățile culturale reușind, în 2010, doar să o acopere cu câteva bucăți de cauciuc, și acestea obținute printr-o sponsorizare. De șase...

Talabă a demisionat din funcția de manager al Spitalului Rovinari

Constantin Talabă a demisionat din funcția de manager al Spitalului Orășenesc „Sfântul Ștefan” Rovinari. În cursul zilei de luni, acesta a depus demisia la primarul orașului Rovinari, Robert Filip urmând a numi un manager interimar până la sfârșitul acestei săptămâni.Din toamna anului 2014, postul de manager al Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari este ocupat de Constantin Talabă, fostul şef...

Pakistanezul de la Samarinești nu scapă de cătușe

Magistrații au decis ieri să prelungească mandatul de arestare pentru cetățeanul pakistanez Faisal Zaman, trimis în judecată de procurorii gorjeni pentru că în primăvară și-a snopit în bătaie soția și un vecin al acesteia, pe care îi suspecta de relații amoroase. În urma scandalului respectiv vecinul femeii a ajuns la spital în stare gravă, de îngrijiri medicale având nevoie...

IGPR a decis cine va conduce Poliția Gorj în următoarele șase luni

Marius Dascălu va fi în continuare șeful Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. Decizia a fost luată încă de vineri, de reprezentanții IGPR. ”A fost prelungită împuternicirea cu încă șase luni”, a declarat pentru Gorjeanul, Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției Române. Marius Dascălu a fost împuternicit șef al IPJ Gorj, pe 8 februarie, ”prin ordinul...

Un nou centru de permanență, în Gorj

Celor 19 centre de permanență din județul nostru li se va alătura încă unul. În toamnă, se va inaugura un centru de permanență la Bălești, după cum confirmă edilul Mădălin Ungureanu. Acesta va funcționa chiar în centrul comunei și va asigura servicii medicale pentru toți cetățenii din localitate.La ora actuală, 19 centre de permanenţă sunt funcţionale în judeţul nostru,...

Asasinul condamnat în cazul Țundrea, dus în fața judecătorilor pentru eliberarea condiționată

Adevăratul criminal din cazul Țundrea a ieșit din Penitenciarul Târgu-Jiu, la sfârșitul săptămânii trecute, însă doar pentru a fi prezentat în fața judecătorilor. Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate a solicitat eliberarea condiționată a bărbatului din Pojogeni, însă, pentru a doua oară, în ultimii doi ani, instanța a respins acțiunea și a decis ca...

Ponta întrevede un 2017 sumbru

Fostul premier Victor Ponta a făcut, ieri, o analiză mai amplă pe contul său de socializare cu privire la perspectivele pe care le are țara noastră în următorul an, perspectivele nefiind deloc unele bune. Deputatul de Gorj a trecut în revistă situația din anii 2015 și 2016 pentru a trage concluzia că România nu este deloc pregătită pentru schimbările ce...

Târgujienii, așteptați să-și ridice alimentele europene până pe 9 septembrie

Direcția Publică de Protecție Socială (DPPS) din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu anunță beneficiarii de produse alimentare europene că termenul limită pentru ridicarea acestora este data de 9 septembrie. Cutiile cu alimente se pot ridica în intervalul orar 07.00-15.00. În total s-au primit 18.000 de cutii cu produse, până la această oră 4.038 de târgujieni intrând în posesia alimentelor...

Sărbătoare Arhierească de praznicul lavrei Sfântului Irodion de la Lainici, Protopopiatul Tg. Jiu-Nord

De praznicul «Schimbarea la Față» a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sâmbătă, 6 august 2016, Sfânta Mănăstire Lainici a îmbrăcat haine de Sărbătoare aleasă, deoarece în prezența a sute de credincioși veniți din Oltenia și din Ardeal, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie, în acordurile Grupului psaltic al Catedralei Mitropolitane «Sfântul Mare Mucenic...

Vești bune pentru medici! / Plata gărzilor suplimentare se face raportat la salariul de bază majorat de la 1 august

Guvernul României a decis că plata gărzilor suplimentare efectuate de medici se va face pornind de la baza salarială crescută prin intermediul Ordonanței de Urgență 20 / 2016, începând cu data de 1 octombrie anul acesta. Decizia Guvernului României de a plăti gărzile suplimentare efectuate de medici reflectă toate negocierile purtate de SANITAS atât cu Ministerul Sănătății şi Ministerul...

Pregătiri în linie dreaptă pentru Transalpina Fest

Mii de turiști sunt așteptați la Rânca, săptămâna viitoare. În perioada 19-21 august are loc Transalpina Fest, festival ajuns la cea de-a doua ediție. Turiștii, care vor participa la eveniment, vor avea parte de un weekend de neuitat, condimentat cu concursuri distractive, spectacole şi concerte de muzică populară, dar și de muzică rock, cap de afiș fiind trupele Cargo...

Filtre în tot Gorjul! Șoferi prinși la volan în stare de ebrietate

A fost un weekend cu ghinion pentru șoferii care au pornit la drum pe străzile din Gorj și au încălcat legea. Conducătorii auto au fost opriți în trafic de polițiști și au fost supuși probei cu etilotestul, iar cinci dintre ei s-au ales cu dosar penal, după ce au condus sub influența băuturilor alcoolice. Primul conducător auto care a...

Zeci de angajatori, verificați de ITM Gorj

În perioada 1 – 5 august, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a desfăşurat mai multe acţiuni de îndrumare, prevenţie şi control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătaţii în muncă, acțiuni pe parcursul cărora au fost verificați zeci de angajatori.Săptămâna trecută, ITM Gorj a efectuat 25 controale pentru identificarea și combaterea cazurilor de muncă fără...

Noi sancțiuni aplicate de inspectorii sanitar-veterinari

Pe parcursul săptămânii trecute, inspectorii din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat inspecţii, controale tematice și fizice în sectorul alimentar și al sănătăţii animalelor, în unităţi supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor. Ca urmare a acestor acțiuni au fost descoperite mai multe nereguli, sancționate cu amenzi în valoare de peste 3000...

Dosar penal pentru trei copaci

Un bărbat de 69 de ani, din comuna Slivilești, este cercetat de polițiști, după ce oamenii legii au descoperit că a taiat și trei arbori dintr-o pădure de pe raza localității Drăgotești. Proprietarul, un bărbat de 50 de ani, din Târgu-Jiu, a sunat, duminică, la 112 și a cerut ajutor, după ce a constatat furtul copacilor. ”În urma cercetărilor...

Se apropie BAC-ul de toamnă

Doar o săptămână îi mai desparte pe absolvenții de liceu care nu au promovat sau nu au participat la prima sesiune a Bacalaureatului de cea de-a doua sesiune a examenului. Probele vor debuta pe 16 august, iar primele rezultate vor fi afișate pe 29 august. În Gorj, s-au înscris în vederea participării la examen 1182 de candidați.Potrivit calendarului de...

Drumul spre medalie continuă! Mergea şi Tecău au trecut de mexicani

Perechea română formată din jucătorul gorjean Florin Mergea şi constănţeanul Horia Tecău s-a calificat în sferturi la Olimpiada desfăşurată în Brazilia. Jucătorii noştri au trecut de cuplul mexican Santiago Gonzales/ Miguel Ángel Reyes-Varela, în două seturi, scor 6-3, 7-6 (11-9). Meciul s-a desfăşurat pe terenul 8 din cadrul „Olympic Tennis Centre” şi a durat 1oră şi 28 de minute....

Ajutoare de deces de aproape 5 milioane de lei

De la începutul acestui an şi până în a doua parte a lunii iulie, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Gorj a acordat în urma solicitărilor primite un număr de 1.900 de ajutoare deces pentru pensionarii care au murit, iar rudele au solicitat sprijin financiar pentru înmormântare, ori pentru rudele de gradul I ale pensionarilor din sistemul public de pensii....

Levănțica – sursă de bunăstare și de sănătate

1 – Informații generale. Ideea acestor articole mi-a venit după ce am citit paginile cu „Medicina naturii” din revista „formula AS ” realizate de domnul Ilie TUDOR și în care sunt preamărite virtuțile acestei culturi, căci levănțica – aurul mov – cum o numesc arabii și chinezii, este plantă de ghiveci dar și de cultură. Ca plantă medicinală levănțica tratează...

La Târgu-Jiu, 361 de căsătorii şi 9 divorţuri încheiate pe cale amiabilă

Târgujienii s-au iubit mult în acest an motiv pentru care peste 300 de cupluri din Târgu-Jiu şi nu numai au ales să-şi unească destinele în oraşul lui Brâncuşi în anul 2016.Anul 2016 nu este unul cu modificări privind taxele de căsătorie şi de divorţ administrativ, ele rămânând la acelaşi nivel ca și cel din ultimii ani. Potrivit Laviniei Petriţa,...

Motivul pentru care zeci de persoane nu au putut să susțină proba teoretică pentru permisul de conducere

Zeci de persoane care s-au prezentat, ieri, la sediul Serviciului Public Comunitar- Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Gorj, au aflat că nu pot să susțină proba teoretică pentru obținerea carnetului de șofer, din cauza unei defecțiuni a sistemului informatic, înregistrată la nivel național. Tot din cauza problemelor de ordin tehnic nu au putut fi soluționate nici...

Festivalul Național de Folk și Baladă ”Poarta Sărutului”, aproape de debut

În perioada 12-14 august, municipiul Târgu-Jiu va fi gazda celei de-a XV-a ediții a Festivalului Național de Folk și Baladă ”Poarta Sărutului”. Anul acesta, festivalul se va desfășura pe parcursul a doar două zile, pentru respectarea zilei de 13 august ca zi de doliu național.Prima zi a festivalului este vineri, 12 august, când, cu începere de la ora 17.00,...

Jaqueline Cristian câştigă şi ultimul turneu de la Tg-Jiu!

Cele trei turnee Futures desfăşurate în Tg-Jiu s-au încheiat la sfârşitul săptămânii trecute. Competițiile au avut loc sub egida Federației Internaționale deTenis (ITF) și a Federației Române de Tenis (FRT) şi au fost dotate cu premii în valoare totală de 30.000 de dolari, fiecare câștigătoare a trofeului primind și 12 puncte WTA. Întrecerile sportive de la Tg-Jiu au adus-o în prim...

Zeci de elevi din Gorj, admiși la liceu în condiții speciale

Comisia de admitere județeană a aprobat, săptămâna trecută, zeci de cereri de redistribuire la liceu venite din partea absolvenților de gimnaziu, considerate a fi situații speciale. Printre acestea s-au numărat cazurile unor gemeni care au dorit să învețe în aceeași clasă, dar și a unor elevi care au cerut să fie mutați la licee aflate mai aproape de domiciliul...

Ca la noi, la nimeni – Pierderea încrederii în Iohannis!

Altădată, nu aş fi dat crezare unor afirmaţii sau informaţii apărute în Evenimentul Zilei, din 8 august 2016. Totuşi, titlul articolului este lămuritor: „Preşedintele Klaus Iohannis s-a prăbuşit în încrederea românilor. A pierdut 26 de procente într-un an.” Practic, sunt reluate datele prezentate de un sondaj realizat de Avangarde. În care se compară cifrele din august 2015, cu acelea înregistrate...

Incendiu la Bălănești

O familie din satul Voiteștii din Vale, din comuna Bălănești, a avut parte, ieri dimineață, de clipe de coșmar, după ce casa în care locuia a fost cuprinsă de flăcări. Focul a distrus acoperișul și una dintre camere. La fața locului au fost trimise două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, care au reușit să lichideze incendiul, înainte...

Mai mulţi gorjeni au leşinat din cauza căldurii

Temperaturile foarte ridicate şi disconfortul termic mare, din ultimele zile, au reușit să facă victime în rândul gorjenilor.  La Unitatea de Primiri – Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu au ajuns persoane cărora li s-a făcut rău din cauza caniculei. Din fericire, până în prezent, niciunul dintre aceste cazuri nu a fost grav, îngrijirile primite la UPU...

O școală din Gorj caută administrator financiar

Şcoala Gimnazială Nr. 1 Negomir organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată funcției de administrator financiar. Cei interesați se pot înscrie până la data de 19 august, urmând ca probele să se desfășoare în perioada 29-31 august.La concurs se pot înscrie persoanele cu studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă...

Lideri după victoria din Banat! Pandurii, debut excelent în Liga I

Pandurii se deplasa la Timişoara dornică să-şi reia forma bună din Liga I după dezamăgirea europeană cu Maccabi. Oboseala şi lipsa golgheterului obişnuit, Ioan Hora, păreau a fi singurele lucruri care puteau să-i împiedice pe gorjeni să scoată un rezultat pozitiv pe Bega. Pe de altă parte, cu minus 14 la activ şi venită după un eşec la limită...

O nouă expoziție la Târgu-Jiu

Iubitorii de artă sunt așteptați joi, la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu, pentru a participa la vernisajul unei noi expoziții.Filiala Târgu-Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România organizează joi, 11 august, începând cu ora 18.00, vernisajul expoziției personale de grafică de carte „Peisajul în desen”, aparținând artistului Bogdan Epure, membru stagiar al Filialei Târgu-Jiu a UAP din România....

12 posturi vacante, la Spitalul Târgu-Cărbunești

Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a nu mai puțin de 12 funcții contractuale de execuție vacante de asistent medical. Proba scrisă va avea loc pe 30 august, iar interviul pe 2 septembrie.Posturile vacante, scoase la concurs de către Spitalul Orășenesc de Urgență Târgu-Cărbunești sunt: asistent medical: 1 post (PL/SSD/S) – vacant cabinet...

O avalanșă de ciudățenii despre și pentru “alimentația sănătoasă” a boborenilor

După ‘dec. 1989, România “flămândă” a fost năpădită de tot felul de produse, alimentare și nealimentare, venite din lumea largă, produse care înainte de a ne dezmeteci bine privind originea și calitatea lor, au proliferat pe piața internă de consum și evident că multe, prin compoziția lor nocivă, au “îngăduit” organismului uman să se alimenteze cu tot felul de...

S-au calificat în sferturile de finală la JO

Perechea formată din tenismenii români Florin Mergea și Horia Tecău s-a calificat, în această seară, în sferturile de finală ale probei masculine de dublu la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după 6-3, 7-6 (9) cu mexicanii Santiago Gonzalez/Miguel-Angel Reyes-Varela.În sferturi, Mergea și Tecău vor lupta cu învingătorii dintre brazilienii Marcelo Melo/Bruno Soares, favoriții numărul trei, și sârbii...

Ce anunță meteorologii pentru intervalul 8-21 august

În Oltenia, în primele zile ale intervalului vor fi temperaturi în general normale pentru această perioadă, media maximelor fiind de 29...30 de grade, iar a minimelor de 18...19 grade. În data de 10 august, valorile medii diurne vor crește spre 32 de grade, pentru ca, apoi, vremea să se răcorească semnificativ, în data de 13 august urmând a se...

Vestea pe care au primit-o tinerii programați la proba teoretică pentru permisul de conducere

Zeci de persoane care s-au prezentat, astăzi, la sediul Serviciului Public Comunitar- Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Gorj, au aflat că nu pot să susțină proba teoretică pentru obținerea carnetului de șofer, din cauza unei defecțiuni a sistemului informatic. ”Au fost în jur de 30-40 de persoane care nu au putut să susțină proba teoretică, din...

Este oficial: Marius Dascălu rămâne șef la IPJ Gorj

Reprezentanții IGPR au confirmat, în urmă cu puțin timp, pentru Gorjeanul, că Marius Dascălu va fi în continuare șeful  Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. ”A fost prelungită împuternicirea cu încă șase luni”, a declarat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției Române.Marius Dascălu a fost împuternicit șef al IPJ Gorj, pe 8 februarie, ”prin ordinul Ministrului Afacerilor Interne”....

Reacții după victoria din Timișoara

Pandurii a reușit o victorie importantă, aseară, cu Poli Timișoara, scor 3-1. „Am vrut să câștigăm. Victoria este meritată, am jucat mai bine. Nu comentez arbitrajul, cei în măsură vor analiza. M-a mulțumit jocul în parte. Băieții au caracter, am venit după o eliminare. Suntem plecați de vreo 6 zile de acasă, dar băieții au reușit să joace bine....

Filtre în tot Gorjul: Cinci șoferi prinși la volan, după ce au consumat alcool

A fost un weekend cu ghinion pentru șoferii care au pornit la drum pe străzile din Gorj și au încălcat legea. Conducătorii auto au fost opriți în trafic de polițiști și au fost supuși probei cu etilotestul, iar cinci dintre ei s-au ales cu dosar penal, după ce au condus sub influența băuturilor alcoolice. Primul conducător auto care a...

AFLĂ CINE VA CONDUCE POLIȚIA GORJ ÎN URMĂTOARELE ȘASE LUNI

Surse din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au precizat, pentru Gorjeanul, că Marius Dascălu va  conduce IPJ Gorj și în următoarele șase luni. Decizia de prelungire a  împuternicirii pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj a fost luată încă de vineri. Fostul adjunct de la IPJ Vâlcea conduce instituția de la Gorj din...

Începe procesul dintre Prefectura Gorj şi Consiliul Local Bîlteni

27 septembrie este ziua în care se va judeca primul termen între Prefectura Gorj şi Consiliul Local Bîlteni, acţiune intentată pentru anularea unei hotărâri prin care salariaţii Primăriei Bîlteni s-au ales la finele lunii aprilie 2016 cu prime generoase.Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj a atacat în instanţă o hotărâre de Consiliu Local emisă de consilierii comunei Bîlteni prin care...

Popriri de jumătate de milion de lei pe pensiile gorjenilor

Nu şi-au încasat pensia în totalitate! Este vorba de veniturile mai multor pensionari gorjeni asupra cărora au fost înfiinţate popriri pentru recuperarea unor datorii, valoarea sumelor poprite aferente lunii trecute depăşind 500.000 de lei.Ultima situaţie la zi furnizată de Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Gorj indică faptul că la finele lunii iulie se aflau în sold nu mai puţin...

Administratorul firmelor lui Militaru, cu dosar penal pentru înșelăciune

Institutul de Analiză și Investigații Publice și Politice(IAIPP), prin vocea președintelui Dan Ilie Morega, a făcut public, în cadrul unei conferințe de presă, că liberalul Severus Militaru l-a păstrat, în mod incredibil, administrator la firmele sale încă pe cel care deține un dosar penal pentru înșelăciune. Constantin Berescu, cel care a fost reținut în 2014, pentru că ar fi...

Vîlceanu și Grigorescu se ceartă pe lumânări

Scandalul declarațiilor între liberalul Dan Vîlceanu, aflat în căutare de capital electoral, și tehnocratul ministru al Energiei, Victor Grigorescu, susținut în funcție de PNL, au continuat la finalul săptămânii trecute, după ce șeful PNL Gorj i-a cerut public demisia membrului Guvernului pe motiv că este ,,imoral” plătit de CEO, deoarece face parte la complex din comisia de privatizare IPO....

Ziua Minerului în Gorj, sub teama disponibilizărilor

Minerii din Complexul Energetic Oltenia au sărbătorit, sâmbătă, Ziua Minerului fără petrecerile de altădată. Angajații din minerit se tem, de altfel, de disponibilizările care bat la ușă, anul acesta CEO urmând să trimită acasă 2000 dintre actualii salariați ai companiei, AJOFM Gorj fiind notificată în acest sens. Din acest motiv, minerii s-au mulțumit să primească tichetele de masă în...

Incendiu violent la Târgu-Jiu: Zeci de locatari au rămas fără acoperiș deasupra blocului

Locatarii unui bloc din municipiul Târgu-Jiu, aflat vizavi de tribunal și de Unitatea de Primiri Urgențe, au avut parte de clipe de coșmar sâmbătă seara. Cu puțin timp înainte de miezul nopții, un nor uriaș de fum și flăcări puternice au învăluit acoperișul blocului.Toți cei care se aflau în apartamente au fost evacuați de pompieri, iar câteva persoane au...

Primul parc de aventură din Gorj, deschis la Rânca

În acest weekend, a fost inaugurat primul parc de aventură din judeţul nostru. Acesta se află la intrare în staţiunea Rânca, dinspre Novaci. Traseul de aventură are nouă ateliere în lungime totală de 98 metri, care se încheie cu o tiroliană de 70 metri.O nouă atracţie la Rânca. Parc Aventura şi-a deschis porţile pentru iubitorii de adrenalină. Parcul se...

Post vacant la Primăria Rovinari

Primăria oraşului Rovinari organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere, vacantă de şef birou Impozite şi Taxe Locale. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării...

„Hoţie şi prostie sub aceeaşi pălărie”

Pe rafturile Librăriei Mihai Eminescu din Târgu-Jiu am găsit volumul „Hoţie şi prostie sub aceeaşi pălărie”, semnat Gheorghe (alias Geo) Filiş. Autorul este cunoscut publicului cotidianului Gorjeanul, el publicând, de peste trei decenii, pamflete şi poezii satirice, inclusiv pe teme sportive, extrem de apreciate de cititorii avizi de acest gen de literatură.În cele 400 de pagini ale volumului de...

Întâlnire cu Istoria la Schela

În zona de nord a Gorjului, printre localitățile ale căror nume se regăsesc astăzi pe harta României istorice și eroice se numără și comuna Schela, de numele căreia se leagă o serie de evenimente și personalități care au marcat trecutul acestor meleaguri: legenda Hărăborenilor (îmblânzitorii de șoimi pentru Domnie), popasul lui Mihai în poiana care astăzi îi poartă numele,...

Candidații PSD Gorj la parlamentare, comunicați lui Dragnea până la jumătatea acestei luni

Liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD de la Vaslui au fost discutate criteriile care vor sta la baza alcătuirii listelor de candidaţi pentru alegerile parlamentare din toamnă. Acesta a mai anunțat și că organizațiile trebuie să-și prezinte propunerile până la jumătatea acestei luni. Propunerile trebuie însă aprobate de centru care...

Elevii de clasa a VIII-a se pregătesc de examenele de corigență

În cursul acestei săptămâni, elevii de clasa a VIII-a vor susține examenele de corigență. Cei care vor trece cu brio de acestea vor putea participa la a treia etapă de admitere la liceu.Potrivit calendarului desfășurării examenelor de corigență pentru anul 2015-2016, sesiunea dedicată elevilor din clasa a VIII-a se va desfășura în perioada 10-12 august. Dacă vor promova aceste...

Ca la noi, la nimeni – Mimarea adevărului şi a democraţiei!

Pe vremea aceasta caniculară, cineva spunea că Politica este mai periculoasă decât arşiţa. Şi arşiţa face ravagii în agricultură, în dispariţia prematură a zeci de mii de oameni, dar politica ne afectează prezentul şi mai ales viitorul ţării. În fond, creşterea deficitului bugetar peste 3%, cu care ne ameninţă Cioloş, nu va fi din pricina taxelor veteranilor de război....

39 de aspiranți la statutul de expert în management educațional

39 de cadre didactice din județul Gorj s-au înscris la cea de-a zecea serie a concursului de selecție a membrilor Corpului Național de Experți în Management Educațional (CNEME). Printre cei 39 de candidați se numără un director de unitate de învățământ, dar și cinci directori adjuncți.La concurs s-a putut înscrie orice cadru didactic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: face...

Începe repartizarea posturilor în învățământ

Începând de astăzi, se dă startul repartizării pe posturi în învățământ. Așa cum prevede calendarul mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2016-2017, mai întâi vor fi repartizați, pe posturile titularizabile vacante, candidații care au obținut cel puțin nota 7 la Titularizare.În Gorj, ședința publică de repartizare pe posturi titularizabile a candidaților care au obținut...

Minerii au sărit în ajutorul unui coleg grav accidentat

Ajutor pentru un angajat al Complexului Energetic Oltenia după ce a fost implicat într-un accident rutier grav. Cătălin Chiliban a primit din partea colegilor săi un nesperat sprijin la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe persoane deplasându-se la spital la Craiova pentru a dona sângele de care avea acesta nevoie pentru a rămâne în viață. Unii dintre salariații care au...

Grigoraş, dezamăgit de condiţiile din România: “E diferenţă mare!”

Aşa cum era de aşteptat, Pandurii nu a reuşit minunea în returul cu Maccabi Tel Aviv, şi a pierdut cu 2-1 meciul din Israel. Igiebor (`25) şi Benayoun (`80) au adus victoria gazdelor, iar Pleașcă (`58) a înscris după o acţiune personală pentru gorjeni. La finalul partidei, antrenorul Petre Grigoraş a admis superioritatea echipei adverse, declarând că formaţia sa...

Mergea, în optimi la Rio!

Gorjeanul Florin Mergea şi-a făcut debutul cu dreptul la Olimpiada din Brazilia. Florin Mergea şi Horia Tecău s-au calificat, sâmbătă, în turul doi al turneului de dublu din cadrul Jocurilor Olimpice de vară, după ce au trecut în două seturi, scor 6-3, 6-2, de perechea argentiniană Guillermo Duran/ Federico Delbonis. Meciul de la "Olympic Tennis Centre" a durat o oră...

Mii de pelerini la Mănăstirea Lainici

Sărbătoarea Schimbării Domnului la Față a fost un bun prilej pentru mii de pelerini din toate colțurile Olteniei, în special, dar și din alte zone ale țării, să vină la Mănăstirea Lainici pentru a se ruga pentru sănătatea lor și a celor dragi. Mitropolitul Olteniei, IPS Irineu, a oficiat aici o slujbă religioasă pe parcursul căreia curtea lăcașului de...

24 de deţinuţi de la Târgu-Jiu, participanţi la Festivalul Naţional de Folclor

În luna septembrie a acestui an, se va derula în incinta Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, cea de-a doua ediţie a „Festivalului Naţional de Folclor susţinut de către persoanele private de libertate”. Dacă va trece de etapa de preselecţie, etapă care se află în desfăşurare, Penitenciarul Târgu-Jiu va fi reprezentat de grupul folcloric „Jiuleţul”, aflat în...

Dosar penal după tamponare: Șoferul era beat și avea permisul anulat

Un bărbat de 30 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, s-a ales, vineri dimineața, cu dosar penal pentru două infracțiuni, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, în comuna Hurezani. ”În timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 6B, în comuna Hurezani, a făcut o manevră greşită şi a intrat în şanţ. În urma testării cu aparatul alcooltest...

Spitalul Turceni, „populat” cu voluntari şi practicanţi

Mai mulţi tineri efectuează, în această perioadă, stagiul de practică la Spitalul Orăşenesc Turceni. Aceştia activează la ORL, în Laboratorul de Analize Medicale, la Obstetrică-Ginecologie, la Interne şi la Pediatrie. În spital se află şi voluntari, unul fiind la cabientul de Oftalmologie, altul la  Chirurgie.Spitalul Orăşenesc Turceni şi-a deschis porţile pentru practica studenţească. Mai mulţi viitori medici, actuali studenţi...

Meșter popular din Gorj, la Târgul Internațional de Arte și Meșteșuguri de la Ierusalim

În a doua jumătate a acestei luni, la Ierusalim, se va desfășura Târgul Internațional de Arte și Meșteșuguri. Printre cei care vor reprezenta România la acest târg se numără și Filomela Tiștere, meșter popular și profesor la Școala Populară de Artă din Târgu-Jiu.Târgul Internațional de Arte și Meșteșuguri, organizat de Primăria din Ierusalim, are loc în perioada 15–27 august...

Minori ajunşi în plasament şi la asistenţi maternali, după ce au fost neglijaţi de părinţi

Zeci de copii din judeţul nostru au beneficiat de serviciile specialiştilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, după ce au fost neglijaţi de cei care le-au dat viaţă. Pe parcursul anului trecut şi în acest an, până în prezent, nu mai puţin de 152 de sesizări s-au primit la compartimentul Telefonul Copilului din cadrul DGASPC...

170 de copii abuzaţi şi exploataţi, în atenţia DGASPC Gorj

Un fenomen de-a dreptul îngrijorător ia amploare în judeţul nostru. De la an la an creşte numărul minorilor abuzaţi, neglijaţi şi exploataţi. Compartimentul de intervenţie în situaţii de abuz, neglijenţă, trafic, migraţiune, repatriere şi violenţă în familie, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj a instrumentat 170 de astfel de cazuri, de la începutul...

Român și om

(Fragment din volumul inedit Amintiri despre oameni și neoameni, în curs de apariție, sub îngrijirea lui Sorin Popescu)Cornel Cârstoiu este singurul profesor doctor în specialitatea sa, filologia, în Târgu Jiu. A fost solicitat să treacă la Craiova, în învățământul universitar, dar n-a primit. Probabil că studiul l-a preocupat pentru plăcerea muncii intelectuale, pentru cunoașterea în sine, ci nu cu scop...

6 accidente de muncă, raportate la Ministerul Muncii

Conform ultimelor statistici publicate de Ministerul Muncii, în primul trimestru al acestui an, la nivel naţional, 782 de persoane au suferit accidente de muncă, număr în scădere cu 33% faţă de perioada similară a anului trecut. Trei dintre acestea din păcate, au fost mortale.În judeţul Gorj, Ministerul Muncii raportează un număr de 6 cazuri de accidente de muncă, niciunul...

Hotărâre definitivă! Fost avocat, trimis după gratii după ce a cerut eliberarea condiționată

Fratele unui judecător de la Curtea de Apel Craiova, trimis în judecată pentru trafic de influență, s-a întors în penitenciar, după ce Judecătoria Târgu-Jiu a decis, la sfârșitul lunii iulie, că poate fi eliberat condiționat. Situația a fost răsturnată în urma contestației formulate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pe care magistrații de la Tribunalul Gorj au admis-o joi. ”Admite...

Craiovenii au dat de pământ cu astralii!

Promisiunile lui Gheorghe Mulţescu încep să prindă contur. Universitatea Craiova a arătat un fotbal frumos în primele 3 etape, iar rezultatele nu au întârziat să apară. După succesul de pe teren propriu, “juveţii” şi-au îmbogăţit zestrea de puncte cu o victorie mare chiar pe terenul campioanei Astra Giurgiu. Doljenii au acum două victorii şi o înfrângere din primele meciuri...

Mediul de afaceri, convocat

Pentru îmbunătăţirea parteneriatului contribuabili–administraţia fiscală şi pentru aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale, privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale datorate bugetului general consolidat, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj organizează o întâlnire de lucru cu reprezentanţii mediului de afaceri din judeţ. Evenimentul va avea loc în data de 11 august, de la orele 11.00, la sediul Primăriei oraşului...

Spiridon Popescu şi dubla lui „cetăţenie”

1. De la un moment dat încolo – începe să mă cuprindă sila când constat câtă ingratitudine mi se serveşte pe tavă. Începe să mă apuce chiar furia când în loc să geamă boii scârţâie carul. Atunci mă apucă şi pe mine toţi dracii din lume şi realmente fac urât: e dreptul meu – freudian vorbind – de a...

Poliția în acțiune, la spital

Reprezentanții Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Gorj au organizat, miercuri și joi, o acțiune, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Pacienții, medicii, asistentele și alți angajați au primit pliante cu recomandări pentru prevenirea furturilor din saloane sau din cabinetele medicale. Oamenii legii le-au oferit sfaturi pentru a nu deveni victimele...

A cerut eliberarea condiţionată!

Sorin Popescu, fostul director al BCR Novaci, condamnat în anul 2014, pentru acordarea de credite bancare în mod ilegal, afaceri care ar fi fost derulate cu peste un deceniu în urmă, a insistat cu cererea de eliberare condiţionată. Bărbatul a fost adus în cătuşe, joi, la Tribunalul Gorj, după ce Judecătoria Târgu-Jiu i-a respins solicitarea, pe 6 iulie. Acesta...

De ce a fost vândut Hora doar pe 550 de mii euro?

Pandurii Tg-Jiu a parafat la sfârşitul săptămânii trecute transferul golgheterului Ioan Hora la Konyaspor. Din păcate, suma încasată pe cel mai bun marcator din sezonul trecut este mai mică decât cea vehiculată iniţial. Astfel, deşi cotat la 1,8 milioane euro pe transfermarkt.de, Hora a fost vândut doar pentru 550 de mii euro. Pandurii va deţine şi un procent de...