Arhive Lunare: septembrie 2020
De azi încep plățile APIA!
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat ieri faptul că de astăzi, 18 septembrie 2020, începe plata ajutorului de stat pentru fermierii ale căror culturi agricole au fost afectate de secetă."De mâine, 18.09.2020, demarăm plata schemei de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică. Numărul cererilor depuse (la APIA...
Locuitorii din Drăgoieni se pot racorda la noua rețea de canalizare
"Cetățenii din zona Dragoeni pot iniția demersurile pentru racordarea la noua rețea de canalizare. Lucrările au ajuns la final și am făcut o recepție preliminară, în așa fel încât locuitorii de aici să se poată racorda. Ulterior începem reabilitarea întregii zone și refacerea tuturor podețelor", a anunțat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
Încep evenimentele proiectului „Din dragoste pentru Brâncuși”!
Sambata, 19 septembrie 2020 ora 10:30, în Parcul Central din Targu Jiu, se deschide seria de evenimente derulate in cadrul proiectului "Din dragoste pentru Brâncuși", proiect implementat de Asociatia pentru Democratie Educatie Respect (ADER) in perioda 15 septembrie-15 octombrie 2020.
Sub coordonarea prof. Georgiana Brandt se va desfasura primul atelier de pictura organizat în cadrul proiectului. Sunt invitati sa participe...
Încă un gorjean implicat în trafic de droguri de mare risc! Percheziții domiciliare pentru cocaină și pistoale
Cocaină, trei pistoale cu glonţ şi 59 de cartuşe au fost ridicate de poliţiştii antidrog şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Craiova, după o prindere în flagrant delict şi patru percheziţii domiciliare, una fiind realizată în Gorj.Un bărbat a fost arestat preventiv pentru comiterea infracţiunilor de trafic intern şi internaţional de droguri de mare risc şi nerespectarea regimului armelor şi al...
Proiectul ,,Tangible Utopias”, regizat de gorjeanca Ioana Mischie, selectat la Venice Gap Financing Market
Cel mai recent proiect artistic al regizoarei Ioana Mischie, ,,Tangible Utopias VR”, a fost selectat la Venice Gap Financing Market, marketul internațional de entertainment imersiv, care s-a desfășurat online în intervalul 4-6 septembrie 2020.Selecția VR a Venice Gap Financing Market a reunit 12 proiecte din întreaga lume, printre acestea regăsindu-se și cel al gorjencei Ioana Mischie. ,,Tangible Utopias” reprezintă...
Bilanțul primelor zile de școală: zeci de elevi și profesori, în izolare din cauza coronavirusului
După doar câteva zile de cursuri, zeci de elevi și profesori din Gorj se află în izolare ca urmare a confirmării mai multor cazuri de coronavirus fie în rândul elevilor, fie în rândul cadrelor didactice. În unele situații, cazurile de coronavirus au fost identificate înainte de începerea anului școlar sau persoanele infectate nu au participat la cursuri; în alte...
Pandurii, după puncte la Chiajna: ,,Sper să avem altă atitudine”
După două înfrângeri consecutive împotriva unor echipe cu pretenții, Rapid și Turris, Pandurii Târgu Jiu are încă o deplasare tare în această rundă. Trupa lui Călin Cojocaru merge la Concordia, pentru a întâlni o echipă neînvinsă în primele trei etape ale actualului sezon.,,Întâlnim o echipă bună, cum au fost și Turris-ul și Rapidul. Atâta timp cât jucătorii au respectat...
Record de înscrieri la raliul de la Rânca
Federația Română de Automobilism Sportiv a anunțat că nu mai puțin de 89 de concurenți vor lua startul, în acest an, la Transalpina Challenge (19-20 septembrie.). Runda, inclusă în ultimul moment în calendar pentru a înlocui etapa de la Câmpulung, atinge un nou record de participare pentru sezonul 2020. Și în divizia dedicată automobilelor istorice se va înregistra un...
Gilortul, eliminată din Cupă
Gilortul Târgu Cărbunești nu va mai juca în Cupa României în acest sezon. Ambele formații care trebuiau să se întâlnească în meci direct, în primul tur al competiției, au pierdut la masa verde. Este vorba și de Jiul Petroșani, care trebuia să găzduiască confruntarea. La echipe au fost depistate cazuri de Covid-19, iar FRF a luat decizia ca partida...
,,RURAL FEST” continuă online
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a anunțat că manifestarea „RURAL FEST” va fi inclusă și anul acesta în cadrul Festivalului folcloric păstoresc ,,Coborâtul oilor de la munte”, ediția a XXVIII-a. Evenimentul se va desfășura în perioada 18 - 20 septembrie 2020, online, ca urmare a măsurilor impuse pe plan național privind limitarea riscurilor generate de...
Accident la Vîrț – Un mistreț a fost lovit mortal, iar o mașină grav avariată
Un porc mistreț a fost lovit mortal și o mașină a fost grav avariată, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui accident, ce a avut loc pe DN 66. Șoferul în vârstă de 42 de ani, din Târgu-Jiu, s-a trezit brusc cu animalul în față pe care nu l-a mai putut evita.
,,În timp ce un bărbat de...
La urne, chiar și cu febră
Alegătorii care se vor prezenta pe 27 septembrie la urne și vor avea o temperatură de peste 37,3 grade vor vota într-o cabină specială.
„Se alege una din urne care va deveni din acel moment și urnă, dar și cabină de vot dedicată.
Acea cabină de vot dedicată este cabina de vot în care vor merge din acel moment doar cei...
Toamna aceasta – Cele mai populare piese vestimentare
În ciuda restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, designerii ne-au informat ce ar trebui să purtăm în această toamnă. Chiar dacă vom fi nevoiți să ieșim mai rar din case, asta nu înseamnă că nu merită să ne implicăm în conceperea ținutelor noastre. Anul acesta nu surprinde foarte tare din punct de vedere vestimentar, în trend fiind piesele în...
Mai mulți bani europeni pentru trecerea către o economie verde
Parlamentul European a votat, miercuri, un amendament legat de modul în care România poate folosi banii europeni din Fondul pentru tranziție justă, în vederea aplicării politicii ecologiste Green Deal. Cele mai afectate regiuni sunt județul Gorj și Valea Jiului, care vor beneficia și de cele mai consistente sume din fondul de tranziție justă.Potrivit amendamentului, banii vor putea fi folosiți...
Un șofer și trei infracțiuni
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Vladimir, a fost depistat, miercuri, de polițiști, în timp ce conducea, un autoturism, pe DJ 661 Bărbătești, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor, oamenii...
Bolojan, întâlnire cu Iulian Popescu: Am constatat că avem aceleași proiecte
Candidatul PNL Gorj la președinția Consiliului Județean Gorj, Iulian Popescu, a avut o vizită în orașul Oradea, unde s-a întâlnit cu primarul liberal Ilie Bolojan, care la aceste alegeri candidează la Consiliul Județean Bihor. Bolojan spune că el și Iulian Popescu au aceleași proiecte pentru dezvoltarea județelor Bihor și Gorj.Iulian Popescu s-a întâlnit cu primarul din Oradea, Ilie Bolojan,...
Renumiți specialiști au confirmat prezența la workshop-ul organizat de UCB Târgu-Jiu
În această seară, Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității ,,Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu va organiza workshop-ul online intitulat ,,Digitalizarea și piața forței de muncă”. Evenimentul va începe la ora 19.00 și se va derula timp de două ore pe canalul Webex. Moderatorul dezbaterii va fi dna. conf. univ. dr. Aniela Bălăcescu.Deja, nume importante din domeniu au confirmat participarea...
Platformă online creată de ADR pentru comercializarea jocurilor loteristice
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Loteria Română au semnat, la sediul ADR, contractul pentru crearea și dezvoltarea platformei informatice de comercializare a jocurilor loteristice online. Potrivit documentului, implementarea jocurilor loto online se va face în patru etape. În prima etapă a procesului, LOTO 6/49 și NOROC sunt jocurile care oferă posibilitatea participanţilor să-şi încerce şansa și în mediul...
,,Năzdrăvanii”, din nou, pe scena Teatrului de Vară
Copii de toate vârstele sunt invitați duminică, 20 septembrie, la Teatrul de Vară din Târgu-Jiu, unde actorii Teatrului de Păpuși ,,Pinocchio”, din cadrul Școlii Populare de Arte ,,Constantin Brâncuși”, vor pune din nou în scenă piesa ,,Năzdrăvanii”. Spectacolul va începe la ora 11.00, iar intrarea este, ca de obicei, liberă.,,Năzdrăvanii” este descris ca fiind un spectacol educativ, plin de...
Școala Populară de Arte ,,Constantin Brâncuși” dă startul înscrierilor în anul I de studii
Începând cu data de 21 septembrie, Școala Populară de Arte ,,Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu organizează înscrieri în anul I de studii. Cei interesați sunt așteptați la sediul instituției din Târgu-Jiu, strada Vasile Alecsandri.De la începutul lunii septembrie și până în prezent, Școala Populară de Arte ,,Constantin Brâncuși” a organizat înscrieri pentru cursanții care vor urma anul II, III, IV,...
Sediu nou pentru o primărie din Gorj. Vechiul imobil va fi demolat
Primăria comunei Câlnic va funcționa într-un nou sediu. Compania Națională de Investiții a scos la licitație lucrările de proiectare, asistență tehnică și execuție pentru obiectivul de investiții „Construire și dotare sediu administrativ primărie (P+1) în satul Câlnic, comuna Câlnic, județul Gorj”.
Investiția se ridică la peste 2,3 milioane de lei.
Firmele de construcții au termen până pe 12 octombrie să depună...
Amendă de 50.000 de lei pentru poluare accidentală
Poluare accidentală cu apă sărată în comuna Căpreni. Descoperirea a fost făcută de comisarii de mediu, care au aplicat o amendă uriașă firmei răspunzătoare de această situație.
Vegetația din zona afectată s-a uscat.
„Efectuând acțiuni de control în zona Căpreni, comisarii Gărzii de Mediu Gorj au identificat mai multe poluări accidentale cu apă sărată, care au condus la afectarea vegetației din...
Prins de polițiști conducând un autoturism radiat din circulație
Polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat, miercuri, în trafic, un bărbat, de 32 de ani, din orașul Rovinari, în timp ce conducea, pe strada Termocentralei din Târgu-Jiu, un autoturism radiat din circulaţie, din luna octombrie 2019. În cauză a fost întocmit dosarul penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice.
A.C.
Sportul, susținut de Cosmin Popescu prin programul ,,Alături de tine”
Sportul este vital în viața omului. Acesta este singurul mod prin care atât copiii, adolescenții, dar și vârstnicii, pot fi cu adevărat sănătoși. Astfel, sportul reprezintă o prioritate și pentru președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, candidatul PSD pentru încă un mandat în fruntea județului. Prin programul ,,Alături de tine”, Cosmin Popescu încurajează activitatea sportivă și susține finanțarea acestui...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne-a dăruit Crucea Sa, ca un semn al biruinţei vieţii asupra morţii, ca noul început al lumii şi ca dovadă a...
În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci; Ap. Galateni 2, 16-20; Ev. Marcu 8 34-38; 9, 1 (Luarea Crucii şi urmarea lui Hristos), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se va face, cu multă aplecare, evocarea semnificaţiei Sfintei Cruci, ca un semn inconfundabil şi nepieritor al biruinţei vieţii asupra morţii, ca o expresie elocventă a dragostei supreme a dumnezeirii pentru întreaga...
Veste tragică pentru olteni! Poetul Constantin Triță a plecat la ceruri
O veste tragică m-a lovit ca un trăsnet când am intrat pe pagina de Facebook a prietenului meu, poetul Constantin Triță și am văzut postat următorul anunț „O lumină aprinsă și un gând din suflet către cei care astăzi nu se mai afla printre noi. Dumnezeu să îl odihnească în pace și să îl primească în împărăția Lui. Constantin...
Stoican nu se sperie de FCU: O să aibă un meci greu cu noi
Antrenorul Viitorului Târgu Jiu, Flavius Stoican, este pregătit să dea o replică dârză formației FCU Craiova. După două succese consecutive, tehnicianul mehedințean este gata să dea de pământ cu o echipă neînvinsă în liga secundă. Totuși, principalul gorjenilor recunoaște că vizitatorii sunt favoriți.,,Este un meci destul de dificil pentru că Liga 2 este foarte apropiată valoric. Nu este nimeni...
Rețeta săptămânii – Tort Tiramisu
Ingrediente:
500 gr pișcoturi, 100 gr ciocolată albă (pentru a decora pișcoturile), 100 gr ciocolată neagră (pentru a decora pișcoturile), 5 gălbenușuri, 300 gr zahăr, 600 gr mascarpone, 500 ml smântână pentru frișcă, 400 ml cafea îndulcităMod de preparare
Pentru început se topește ciocolata albă și cea neagră pe baie de abur (separat) sau se pot topi și la microunde. Se...
Ca la noi, la nimeni – Riscuri de îndatorare!?
Motto: „Cheltuitorii mari sunt proști creditori.” - Benjamin FranklinScriam joi, că lui Nicușor Dan i se mai spune și Plicușor Dan. Iată că, ieri, Liviu Mihaiu – om care pretinde că-l cunoaște din studenție pe candidatul „independent” la Primăria Generală a Capitalei, susținut de PNL și USR afirmă că inclusiv prim-ministrul Orban Ludovic, îi zicea, atunci când stăteau la...
Sistem nou de iluminat stradal, la Târgu-Jiu
Lucrările de înlocuire a actualului sistem de iluminat public din Târgu-Jiu vor începe în perioada următoare. Deja licitația în acest sens a fost organizată, iar acum, autoritățile locale se pregătesc de semnarea contractului de execuție al proiectului.,,Avem un câștigător al licitației pentru proiectul care prevede modernizarea iluminatului public în municipiul Târgu-Jiu! A trecut și perioada de depunere a contestațiilor...
Pătrunjelul-de-câmp (Pimpinella saxifraga) – beneficii și proprietăți
Plantă erbacee, perenă, înaltă de 15-60 cm. Rădăcina pivotantă, ramificată. Tulpina lemnoasă în partea inferioară, ramificată în partea superioară, cilindrică, striată. Frunzele – glabre sau cu peri scurţi, cele bazale penat-sectate, cu 3-5 perechi de foliole eliptice sau puţin alungite, cu marginile dinţate sau serat-crenate, frunzele tulpinale mijlocii – vaginate, cu limb 2-3 penat-sectat, cele superioare simplu penat-sectate. Florile de culoare albă, gălbuie,...
Membrii Sanitas, cu solicitările pe masa ministrului Muncii
Miercuri, o delegație a Federației Sanitas s-a întâlnit cu Violeta Alexandru, ministrul Muncii, în vederea expunerii anumitor revendicări. Sanitas solicită Ministerului Muncii acordarea stimulentelor COVID-19, în valoare de 2.500 de lei, pentru toți salariații din asistența socială, acordarea voucherelor de vacanță, dar și deblocarea de posturi în domeniul asistenței sociale.,,Reprezentanții Federației Sanitas au solicitat: 1. Acordarea stimulentului de 2500...
Alina Butnariu, legitimată la CSM Târgu Jiu
Una dintre cele mai valoroase atlete care au alergat pentru CS Pandurii în ultima perioadă, va avea dublă legitimare. Alina Butnariu (22 de ani) a ajuns la un acord cu CSM Târgu Jiu și devine al doilea sportiv, după Adrian Garcea, care va apăra culorile ambelor cluburi. Tânăra este originară din Botoșani, dar este pregătită de ani buni de...
Reținut, după scandalul dintr-o sală de jocuri
Tânărul în vârstă de 30 de ani, din Plopșoru, care miercuri dimineață a făcut scandal și a spart cu un scaun un aparat de jocuri de noroc, după ce a pierdut la ,,păcănele”, a fost reținut. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, cauzând un prejudiciu de 10.000 de lei.,,În dimineața zilei de 16 septembrie a.c., polițiști din...
Cinema ,,Sergiu Nicolaescu” își redeschide porțile pentru cinefili!
După șase luni în care iubitorii de filme au fost nevoiți să vizioneze cele mai noi pelicule în fața televizoarelor din confortul propriei case, iată că acum, după o lungă așteptare, Cinematograful ,,Sergiu Nicolaescu” din Târgu-Jiu își redeschide ușile pentru împătimiții de filme. Prima peliculă este programată să ruleze chiar de astăzi. ,,Suntem bucuroși să anunțăm redeschiderea cinematografului, în...
Ciolacu vine în Gorj
Marcel Ciolacu, președintele PSD, ajunge vineri în Gorj. El se va opri mai întâi în comuna Bălești, după care va vizita Centrul de Permanență și liceul din Peștișani. După ora 18.00, Ciolacu va susține o conferință de presă la Târgu-Jiu.
Deșeuri abandonate pe Dealul Târgului! Se lasă cu amenzi!
Astăzi, comisarii Gărzii de Mediu Gorj, au identificat o altă locație unde se abandonează deșeuri. Este vorba de "Dealul târgului" - Tg. Jiu. De această dată, au fost găsite și anumite probe care ne conduc spre făptași. Aceștia riscă sancțiuni de până la 6.000 de lei.
Începe selecția profesorilor evaluatori
Ministerul Educației și Cercetării a lansat astăzi, 17 septembrie, prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), apelul de selecție destinat cadrelor didactice care doresc să facă parte din Corpul de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale (CPEECN). Procesul de selecție a candidaților se desfășoară în perioada 21 septembrie - 1 decembrie 2020. Prima etapă (21...
Câte paturi ATI sunt în spitale pentru copiii cu COVID-19
Ministrul Sănătăţii a anunțat că, în acest moment, pentru copiii diagnosticaţi cu COVID-19 care ar avea nevoie de terapie intensivă, în spitalele din Bucureşti există 30 de paturi la ATI, între care patru sunt pentru nou-născuţi, iar la nivel naţional sunt 67 astfel de paturi şi încă 17 paturi în evaluare în fiecare spital judeţean.În total, la nivel naţional,...
300 de unități de învățământ din țară, în scenariul roșu
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării astăzi, 17 septembrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București), la nivel național se înregistrează următoarea situație:
- 12.981 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor...
15 noi cazuri de COVID-19, în Gorj
În data de 17 septembrie 2020, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel: 616 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată;
1782 persoane confirmate cu COVID-19 din care: 1614 persoane sunt vindecate, externate și la domiciliu, iar 77 persoane au decedat. De la începutul pandemiei, la nivelul județului Gorj, s-au prelevat 11099 teste, din care 48...
Spitalul Rovinari a marcat Ziua Mondială a Siguranței Pacientului
Astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Siguranței Pacientului, Spitalul Orășenesc „Sf. Ștefan” Rovinari a acceptat invitația Agenției Naționale de Management al Calității în Sănătate prin care, atât personalul medical, pacienții cât și aparținătorii care apreciază munca depusă de întreg sistemul sanitar în această perioadă, să poarte un obiect vestimentar sau accesoriu de culoare portocalie, culoare desemnată de Organizaţia Mondială...
Mihai Leu, prezent în acest weekend la Transalpina Challenge
Mihai Leu, campion la Categoria I, cu Ferrari 458 Challenge, alături de alți peste 80 piloți vor concura la Transalpina Challenge (19-20 septembrie).Atenție! Sâmbătă, deschiderea temporară a circulației pe Transalpina, tronsonul Novaci-Rânca, va fi între 13:00 și 14:00, iar duminică între 12:30 și 13:30.Photo: Mihai Leu by SIMCAT
1.679 de noi cazuri de COVID-19, în România
1.679 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.160.669 de teste. Dintre acestea, 24.025 au fost efectuate în...
Ponta: Noi suntem opoziția
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, spune că partidul pe care îl conduce va rămâne în opoziţie, după alegerile parlamentare. Deputatul de Gorj crede că PSD îi va susține pe liberali „la nevoie”.„Mă uit la cei de la PNL, care vor să guverneze cu UDMR, cu USR, cu care se ceartă deja, eventual îl bagă şi pe Băsescu în combinaţia asta....
FOTO: Mistreț pe DN 66, un șofer nu l-a mai putut evita
O mașină a fost grav avariată, dar și un porc mistreț a murit, azi noapte, după ce a fost lovit din plin de un autoturism pe DN 66. Șoferul în vârstă de 42 de ani, din Târgu-Jiu, s-a trezit brusc cu animalul în față pe care nu l-a mai putut evita. Potrivit IPJ Gorj, evenimentul rutier a fost soluționat...
„RURAL FEST”, la ediția a II-a
Manifestarea „RURAL FEST”, organizată de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, va fi inclusă și anul acesta în cadrul Festivalului folcloric păstoresc “Coborâtul oilor de la munte”, ediția a XXVIII-a. Evenimentul se va desfășura în perioada 18 - 20 septembrie 2020, online, ca urmare a măsurilor impuse pe plan național privind limitarea riscurilor generate de...
Șofer cercetat pentru trei infracțiuni
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Vladimir, a fost depistat de polițiști, în timp ce conducea, un autoturism, pe DJ 661 Bărbătești, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta s-a ales cu...
În arest, după ce a distrus un aparat de jocuri de noroc
Tânărul în vârstă de 30 de ani, din Plopșoru, care ieri dimineață a făcut scandal și a spart un aparat de jocuri de noroc, după ce a pierdut la ,, păcănele”, a fost reținut. Acesta a cauzat un prejudiciu de 10.000 de lei.
„Năzdrăvanii”, duminică, la Teatrul de Vară
Copiii de toate vârstele sunt invitați duminică, 20 septembrie 2020, la Teatrul de Vară din Târgu Jiu, începând cu ora 11:00, la piesa ”Năzdrăvanii”, oferită de Teatrul de Păpuși ”Pinocchio”, din cadrul Școlii Populare de Artă Târgu Jiu. Intrarea este liberă! Dacă vremea va fi nefavorabilă, spectacolul va fi amânat și reprogramat ulterior.
Renumiți specialiști, invitați la workshop-ul organizat de UCB Târgu Jiu
Mâine, 18 septembrie, Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității ,,Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu va organiza workshop-ul online intitulat ,,Digitalizarea și piața forței de muncă”. Evenimentul va începe la ora 19:00 și se va derula timp de două ore pe canalul Webex. Moderatorul dezbaterii va fi dna. conf. univ. dr. Aniela Bălăcescu.
Deja, nume importante din domeniu au confirmat participarea...
Se ia apa în cartierul Slobozia!
APAREGIO GORJ SA anunță întreruperea furnizării apei potabile joi, 17.09.2020, în intervalul orar 09.30-12.00 în cartierul Slobozia din Târgu-Jiu. Întreruperea furnizării apei potabile este necesară pentru remediere avarie la rețeaua de apă.
Conducerea SE Turceni, paralizată de COVID! Directorul sucursalei CEO, spitalizat
Mai mulți angajați TESA ai SE Turceni sunt izolați la domiciliu, după ce însuși directorul sucursalei, Constantin Păduraru, a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Directorul, spun salariații, este internat la Terapie Intensivă la un spital din Craiova. Situația de la Turceni a impus măsuri sporite în termocentralele CEO.Secretara directorului Păduraru este în izolare, dar și soțul acesteia care lucrează...
Achiziții de 120.000 de lei pentru cantina SE Rovinari
Complexul Energetic Oltenia achiziționează produse alimentare și diverse mărfuri pentru cantina SE Rovinari. Valoarea achiziției este de 120.000 de lei, fără TVA.Termocentrala din Rovinari are în dotare o cantină, care asigură masa caldă pentru salariații proprii și terți. De aceea, compania are nevoie să achiziționeze produsele alimentare. Necesarul este atât în funcție de meniul zilnic, cât și de numărul...
Peste 1,3 milioane de buletine de vot pentru alegerile din Gorj
În județul Gorj au ajuns, marți, toate cele 1.307.200 de buletine de vot pentru scrutinul de la sfârșitul lunii septembrie. Acestea au fost depozitate sub pază și vor fi predate președințiilor birourilor electorale și primarilor în preziua alegerilor.Buletinele de vot au fost tipărite în sistem centralizat, pentru întreaga țară, de către Regia Autonomă „Monitorul Oficial”. Au fost tipărite patru...
Mitriță va lipsi de la duelul cu Islanda
Selecționerul Mirel Rădoi a confirmat că fostul căpitan al Universității Craiova, Alex Mitriță, nu va fi convocat pentru meciul decisiv cu Islanda, din barajul Ligii Națiunilor. România şi Islanda se vor înfrunta pe 8 octombrie, la Reykjavik, în semifinalele play-off-ului pentru EURO 2020. Cine învinge va disputa finala cu învingătoarea dintre Ungaria şi Bulgaria. Mitriță este împiedicat să apere...
CJP Gorj: 25 septembrie, termen pentru depunerea adeverințelor beneficiarilor de pensie de urmaș
Copiii urmaşi în vârstă de peste 16 ani au obligaţia să prezinte la Casa Județeană de Pensii (CJP) Gorj adeverinţa din care să rezulte că în anul şcolar în curs, respectiv 2020 – 2021, urmează o formă de învăţământ organizată potrivit legii.Data scadentă de depunere a adeverinţei este 25 septembrie 2020. În cazul nedepunerii adeverinţei menţionate, pensia de urmaş...
Interpreții de muzică folk, invitați la ,,Festivalul castanilor – In memoriam Gabi Dobre”
Interpreții de muzică folk sunt invitați să se înscrie la o nouă ediție a ,,Festivalului castanilor – In memoriam Gabi Dobre”, ce se va desfășura, luna viitoare, la Ploiești. Cei interesați se pot înscrie la preselecție până la data de 20 septembrie 2020.Festivalul Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Folk ,,Festivalul castanilor – In memoriam Gabi Dobre”, ce...
Tineri, depistați cu substanțe interzise
Trei tineri au fost depistați, în ultimele două zile, pe raza municipiului Târgu-Jiu, având asupra lor substanţe cu caracter psihoactiv, interzise de lege. Aceștia au fost identificați de jandarmii gorjeni cu ocazia unor acțiuni specifice de prevenire şi combatere a faptelor antisociale.
,,În urma executării unor acţiuni specifice de prevenire şi combatere a faptelor antisociale pe raza municipiului Târgu-Jiu, jandarmii...
Cercetat după ce a spart geamul unui magazin cu o piatră
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizaţi, marți, de o femeie, de 37 de ani, din localitate, administrator al unei societăți comerciale, de pe raza orașului, cu privire la faptul că un bărbat, a distrus geamul magazinului său, cu o piatră. ,,La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a efectuat cercetări, constatând că un localnic, de...
Mergea și Begemann, eliminați de la Concord Iaşi Open
Florin Mergea și Andre Begemann au părăsit din primul tur challenger-ul Concord Iaşi Open. Perechea româno-germană a fost învinsă de cuplul Robert Galloway (SUA)/Hans Verdugo (Mexic), scor 6-1, 7-5. A fost primul meci pentru cei doi jucători după o perioadă lungă de inactivitate. De altfel, Mergea declarase că vrea să participe la turneele din țară la revenirea în circuit....
Peste 460 de intervenții și mai bine de 650 de persoane, salvate de echipele Salvamont
Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.) și Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea, pe luna august a anului 2020, a celor 42 de structuri județene sau locale salvamont din cele 24 de județe cu activitate de salvare montană din România.Luna august a fost caracterizată ca o perioadă cu activitate turistică intensă, cu un număr foarte mare...
Adrian Biriboiu, hotărât să câștige Primăria Turceni
Unul dintre cei mai determinați candidați ai Partidului Social Democrat, în lupta pentru câștigarea primăriei, este Adrian Biriboiu, candidatul PSD de la Turceni. După ce le-a demonstrat contracandidaților că orice ar face nu se pot pune de-a curmezișul în fața sa, Adrian Biriboiu le demonstrează și cetățenilor din Turceni că este un om ambițios, iar ceea ce își propune...
O firmă din Târgu-Jiu împarte cornuri elevilor din Sibiu
Elevii vor primi și în acest an școlar lapte, cornuri și fructe. O firmă din Târgu-Jiu a câștigat contractul pentru distribuția de produse de panificație elevilor din Sibiu. Este vorba de GTPD SRL din Târgu-Jiu.Consiliul Județean Sibiu a semnat marți, 15 septembrie, contractele cu firmele care vor distribui elevilor și preșcolarilor produse de panificație, produse lactate și fructe, în...
Parcare nouă pe un teren proaspăt intrat în proprietatea Târgu-Jiului
Un nou teren a intrat recent în proprietatea municipiului Târgu-Jiu, iar autoritățile locale promit să amenajeze pe acesta o parcare.,,Aducem încă un teren în proprietatea municipiului Târgu-Jiu. Este vorba despre un spațiu situat pe strada Vasile Alecsandri, în apropierea Fântânii Sâmboteanu, acolo unde vom putea amenaja o parcare pentru locuitorii din zonă, dar și un loc special pentru containerele...
La Câmpul lui Neag cu Voia Domnului, RESFINŢIREA TROIŢEI REALIZATĂ ACUM TREI ANI DE ASOCIAŢIA ‚,DRUMUL CRUCII’’ DIN RUNCU GORJULUI
Promovarea locală a zonelor în scop turistic, cultural şi de ce nu economic, comemorarea eroilor dispăruţi în cele două conflagraţii mondiale, precum şi la Revoluţia Română şi, nu în ultimul rând, slăvirea ostaşilor români ce au purtat lupte crâncene în munţii Gorjului, iată câteva dintre obiectivele Asociaţiei Cultural- Turistice ,,Drumul Crucii’’ din Runcu Gorjului, unde am avut recent privilegiul...
Primăria Rovinari a demarat distribuirea măștilor de protecție gratuite
Primăriile din județul Gorj au intrat în posesia măștilor gratuite destinate persoanelor defavorizate, ce au fost împărțite de către Ministerul Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj.La Rovinari, acestea au început să fie împărțite persoanelor ce fac parte din categoriile defavorizate încă de marți, 15 iunie.,,Având în vedere Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 78/2020 privind acordarea de...
Gîrbiță, remarcatul meciului cu Recea
Antrenorul Flavius Stoican s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi după victoria spectaculoasă obținută la Recea (3-4). Din punct de vedere ofensiv, trupa gorjeană s-a descurcat foarte bine, iar unul dintre remarcații partidei a fost Alexandru Gîrbiță (20 de ani). Cel din urmă a obținut un penalty, a dat o pasă decisivă și a transformat o lovitură de pedeapsă....
COVID-19: Noi sancțiuni, aplicate de polițiști
Peste 170 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au desfășurat, marți, opt acțiuni de verificare în contextul prevenirii și combaterii răspândirii noului coronavirus. Aceștia au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun. În urma verificărilor, oamenii legii...
Medicul Claudiu Soare: Iulian Popescu te convinge că totul este posibil
Claudiu Soare, medic primar chirurg, este în echipa lui Iulian Popescu pentru Consiliul Județean Gorj. Cu o experiență de 20 de ani în medicină, Claudiu Soare a decis acum să se implice și în instituția care coordonează activitatea Spitalului Județean: Consiliul Județean Gorj.El a explicat că a luat decizia de a candida, fiind convins că Iulian Popescu poate face...
ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE „ ALEXANDRU IOAN CUZA” FILIALA JUDEȚEANĂ GORJ GENERAL IOAN CULCER – REZERVISTUL MILITAR DIN GORJ
Apel pentru toți militarii care și-au servit patria sub tricolor din județul Gorj.
Dragi camarazi,
Ne adresăm dvs. care ați depus jurământ sub faldurile drapelului de luptă și v-ați făcut conștiincios datoria, cu toate restricțiile și servituțile ei, indiferent de vreme, anotimp, de circumstanțe, în unități și tabere de instrucție, pe aerodroame, în poligoane și aplicații, în școli, laboratoare și ateliere,...
Educaţia…şi Lecţia de viaţă – La sărbătoarea «Muzeului Crucilor» din satul Măceşu, Gorj! – „«Pomul Vieţii», cred că este ceva unic, prin faptul că aici sunt numai cruci de...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la zi de mare sărbătoare creştinească, la «Muzeului Crucilor» din satul Măceşu, Târgu-Cărbuneşti porţile de lemn s-au aflat larg deschise, iar uşa principală a muzeului s-a dovedit îndeajuns de primitoare în Ziua de 14 septembrie 2020, a Înălţării Sfintei Cruci, pentru că aici s-a desfăşurat manifestarea legată...
AVOCATUL GEORGE SANFIU BÂLTEANU VREDNIC CTITOR AL UNEI STRĂZI DIN TÂRGU-JIU CARE I-A PURTAT NUMELE
Despre contribuţia funciară, dar şi financiară fară precedent a acestui distins avocat gorjean la dezvoltarea urbanistică a vechiului oraş Târgu-Jiu au mai fost relatări în presa locală prin scriitorul şi prof. univ. Ion Popescu - Brădiceni şi Marius Becherete, dar şi în lucrarea Învăţământul universitar gorjean a prof. univ. Onisifor Olaru. Publicarea acestui grupaj documentar în vremuri în care...
Gorjul, reprezentat la ediția de toamnă a ,,Târgului Frumos. Ceramic. Folositor”
Județul Gorj va fi reprezentat și la ediția de toamnă a ,,Târgului Frumos. Ceramic. Folositor”, ce se va desfășura, la sfârșitul acestei săptămâni, la Sibiu. Evenimentul va reuni zeci de meșteri olari din mai multe județe ale țării.Muzeul ASTRA organizează, în perioada 18-20 septembrie 2020, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, ediţia de toamnă a ,,Târgului...
Andrieș n-ar vrea să joace cu Corona Brașov: Este de evitat
Antrenorul principal al echipei de senioare de la CSM Târgu Jiu, Liviu Andrieș, crede că formația sa poate obține promovarea în Liga Florilor în acest sezon. Fostul principal al Energiei este de părere că o singură echipă este de evitat în eșalonul secund. Este vorba despre Corona Brașov, retrogradată în Divizia A la începutul anului, pentru faptul că a...
A pierdut la ,,păcănele” și a spart aparatul cu scaunul
S-a răzbunat pe aparatul de jocuri de noroc. Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din Plopșoru, este cercetat de oamenii legii, după ce a spart cu un scaun o mașinuță, care se pare că l-ar fi lăsat fără bani. Cel care a sesizat, ieri, incidentul a fost un reprezentant al unei societăți de asigurare a pazei și...
A fost stabilit calendarul admiterii în învățământul profesional de stat
Calendarul admiterii în învățământul profesional de stat pentru anul școlar 2021-2022 a fost săptămâna trecută în Monitorul Oficial. Pentru absolvenții care doresc să-și continue studiile în cadrul acestei forme de învățământ vor fi organizate anul viitor două etape de admitere. Pentru candidații romi și cei cu CES vor fi alocate locuri speciale.Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației și...
SRI angajează cunoscători de limbi străine
Serviciul Român de Informații vrea să angajeze mai mulți cunoscători de limbi străine, printre care arabă, chineză, ebraică, rromani sau rusă. Doritorii nu trebuie să aibă studii superioare.„În perioada următoare, SRI angajează personal cu studii medii sau superioare, cunoscători ai următoarelor limbi străine: albaneză, arabă, armeană, azeră, chineză, coreeană, dari, ebraică, georgiană, hindi, kurdă, pashtu, persană, punjabi, rromani, rusă,...
Percheziții în Gorj, vizați traficanți de droguri
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - S.T. Timişoara, au desfășurat, ieri, 13 percheziţii domiciliare, în judeţele Timiş (12) și Gorj(1).Percheziţiile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de 15 persoane, cu vârste între 20 şi 52 de ani, bănuite de constituirea unui grup...
Ca la noi, la nimeni – Nicușor (Plicușor?!) Dan, candidatul între instanță și DNA!
Motto: „Căile celor care șed fără lucru sunt acoperite de spini.” - Proverb românescDe vreo câteva zile încoace, candidatul susținut de PNL și USR la Primăria Generală a Capitalei, numitul Nicușor Dan, alintat de unii „Plicușor”, de alții Mucușor Dan este în centrul unui scandal în care s-a băgat singur, prin intervențiile la nivelul Primăriei Sectorului 4 în favoarea...
PSD și PNL, fără alianțe la parlamentare
Cele două mari partide au anunțat că vor candida pe propriile picioare la alegerile parlamentare din acest an. Atât PSD, cât și PNL nu vor încheia alianțe politice.
„Am discutat cu colegii mei în ceea ce privește alianțele politice și am luat hotărârea ca PSD să meargă singur la aceste alegeri parlamentare. Foarte mult a înclinat faptul că nu am...
Ciprian Florescu: ,,Readucem Târgu-Jiul la viață”!
Organizația Municipală a Partidului Social Democrat, împreună cu Domnul Ciprian Adrian Florescu au continuat acțiunile de informare a cetățenilor referitor la planurile acestora de a dezvolta orașul Târgu JIU, prezentându-le proiectele care sunt încadrate în ,,Programul de Dezvoltare a Municipiului Târgu Jiu 2020-2024”.
,,Cetățenii din cartierele Iazului, Iezureni, Vădeni, Aviatorilor și Preajba s-au arătat nemulțumiți că lucrurile bune, demarate în...
Paznic, mort la locul de muncă din Bumbești-Jiu
Ieri dimineață, a fost găsit un agent de pază mort la locul de muncă, din localitatea Bumbești-Jiu. Inspectorii de muncă s-au deplasat la fața locului, făcând cercetările aferente.Bărbatul găsit decedat păzea o platformă tehnologică.,,Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a deschis un dosar de cercetare eveniment în cazul unui bărbat de 48 de ani, agent de pază pe o platformă...
Consiliul Județean al Organizațiilor de Pensionari și Persoanelor Vârstnice, la ceas de analiză
Potrivit prevederilor Legii nr.16/2000 cu modificările și completările ulterioare aduse la Legea nr.170/2020, la nivelul județelor funcționează câte un Consiliu al Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice, care se constituie din președinții organizațiilor județene ale pensionarilor și persoanelor vârstnice, cu personalitate juridică, afiliate la una dintre federațiile naționale reprezentative ale pensionarilor, membre ale Consiliului Național.Conducerea Consiliului Județean al Pensionarilor și Persoanelor...
Daniela Negoiță i-a luat locul lui Talău la conducerea Casei de Pensii Gorj
De la începutul acestei săptămâni, Casa Județeană de Pensii Gorj are o nouă conducere, în persoana Danielei Negoiță-Holdon. Aceasta a fost numită în interimat în funcția de director executiv, după ce Ioana Talău s-a pensionat. Talău s-a aflat la conducerea CJP Gorj în ultimii ani, după pensionarea regretatei Rodica Ghimiși. Acum în postul de director executiv a fost numită...
Vernisaj la Galeriile Municipale de Artă
Filiala Târgu Jiu a UAP din România, în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare "Constantin Brâncuși", organizează joi, 17 septembrie, ora 19:00, la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu, vernisajul expoziției de Arte Vizuale "ALANDALA" al membrilor filialei gorjene. Tema expoziției este generată de perioada pandemiei de Covid 19 și analizează modul în care ...
12 cazuri noi de COVID-19 și încă un deces, în Gorj
În data de 16 septembrie 2020, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel: 550 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată;
1767 persoane confirmate cu COVID-19 din care: 1591 persoane sunt vindecate, externate și la domiciliu, iar 77 persoane au decedat. De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, a mai fost înregistrat un...
Vezi anunțul UCB Târgu Jiu!
Facultatea de Științe Economice a Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu va organiza începând de vineri, 18.09.2020, ora 19.00, Workshop-ul online cu titlul „Digitalizarea și piața forței de muncă”. Evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile, nume importante din domeniu confirmând deja participarea. Dan Cîmpean, Director General Centrului de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică CERT-RO, Mircea...
Poluare cu apă sărată, la Căpreni
Efectuând acțiuni de control în zona Căpreni, comisarii Gărzii de Mediu Gorj au identificat mai multe poluări accidentale cu apă sărată, care au condus la afectarea vegetației din zonă.„Întrucât acestea nu au fost anunțate la autoritățile de mediu, titularul activităților de extracție hidrocarburi care operează pe această zonă a fost sancționat cu amendă în valoare de 50.000 de lei”,...
Deputatul Văcaru nu are coronavirus
Președintele Pro România Gorj, deputatul Alin Văcaru, nu este infectat cu noul coronavirus. „Azi, am primit rezultatul testului Covid 19 și este NEGATIV! Aștept să primesc și informarea de la DSP pentru a putea ieși din izolare! Mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte pentru mesajele de susținere și încurajare! Să fim sănătoși!!!”, a anunțat Văcaru.Parlamentarul a intrat în izolare,...
Familia Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” s-a mărit
Începând cu anul școlar 2020-2021, violonistul Robert Florian Mustățea se alătură Școlii Populare de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu.
În prezent, el este colaborator al Ansamblului Folcloric ”Maria Tănase” din Craiova și al Ansamblului Focloric Profesionist ”Drăgan Muntean” Deva. De asemenea, a colaborat cu Ansamblul Profesionist ”Doina Gorjului”. "Suntem bucuroși că a acceptat să facă parte din familia noastră și...
Paznic găsit mort la locul de muncă
În dimineața acestei zile a fost gasit un agent de paza mort la locul de munca, la Bumbesti-Jiu. Inspectorii de muncă se află acum la fața locului, făcând cercetările aferente.
A spart aparatul de jocuri de noroc, după ce a pierdut la ,,păcănele”
Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, în această dimineață, de un reprezentant al unei societăți de asigurare a pazei și protecției, în incinta unui centru comercial din Târgu-Jiu, despre faptul că o persoană a distrus un aparat de jocuri electronice, dintr-o sală de jocuri.,,Polițiștii care s-au deplasat la locul sesizării, au stabilit că, un bărbat, de...
Nereguli crase la Secția ELCFU Turceni, depistate de Corpul de Control al managerului Burlan
Corpul de Control al managerului CE Oltenia a confirmat, la ultima verificare, că, la Secția ELCFU Turceni sunt nereguli grave, conducerea acestei structuri nereușind să clarifice situația unor salariați certați cu munca și cu legea. Mai exact, verificatorii au scos în evidență că șeful secției de la Turceni a închis ochii la abuzurile unor subalterni, fiind implicat direct în...
Candidat la primărie, agresat de un alt aspirant la fotoliul de edil al localității Telești
Rivalitatea între aspiranții la fotoliile de primar a început să atingă cote maxime, cu mai puțin de două săptămâni înainte de alegerile locale. Așa se face că un candidat la Primăria Telești a cerut, luni, ajutorul oamenilor legii, după ce ar fi fost agresat de un contracandidat, culmea în trecut chiar edil al localității.,,Din verificările efectuate de polițiști a...
Un nou video șocant: O fetiță de 8 ani, bătută de două tinere
Un nou filmuleț revoltător cu violențe între copii din județul Gorj a apărut în spațiul public. De această dată victima este o fetiță din Motru, care a fost pălmuită de alte două tinere din aceeași localitate. În urma verificărilor au fost identificate bătăușele. Incidentul s-a petrecut, sâmbătă, în centrul municipiului Motru. ,,Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru s-au sesizat...
Reguli la vot! Nu mai mult de cinci alegători în secție. Masca trebuie dată jos pentru identificare
Cel mult cinci alegători vor avea acces deodată în sala de vot, la alegerile din 27 septembrie. Aceștia vor fi obligați să se dezinfecteze pe mâini și să poarte mască astfel încât să acopere nasul și gura. O serie de reguli privind organizarea alegerilor sunt prevăzute în Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de urgență.Purtarea măștii de protecție este...
,,Alături de tine” pe cărările Gorjului
,,Cu un deosebit potențial cultural-istoric și turistic, Gorjul s-a dezvoltat în ultimii ani ca o destinație atractivă pentru turiști, în special în zona montană”.
Programul președintelui Consiliului Județean Gorj, ,,Alături de tine”, cuprinde și strategia de dezvoltare din punct de vedere turistic al județului Gorj pentru următorii patru ani, dar și în perspectiva anilor 2020-2027. Cosmin Popescu, candidatul PSD pentru...
Ca la noi, la nimeni – Mania inaugurării lucrărilor neterminate (Azi, Magistrala de Metrou Drumul Taberei!)
Motto: „Taci, atâta timp cât nu poți spune mai mult decât tăcerea.” - PythagorasȘi luni, la deschiderea anului școlar nepregătit cum se cuvine de Ministerul Educației, dar și marți au continuat protestele părinților nemulțumiți de indolența autorităților centrale: Guvernul LuCOVID și Ministerul Educației.
În grabă, am scăpat să consemnez măcar o parte a unei declarații din 14 septembrie a unei...
Circa 300.000 de gorjeni votează la parlamentare
Autoritatea Electorală Permanentă a transmis Biroului Electoral Central pentru alegerile parlamentare numărul de alegători înscriși în Registrul electoral, la data de 11 septembrie, pe fiecare circumscripție electorală (inclusiv cetățenii care vor împlini 18 ani până la data 6 decembrie 2020), precum și numărul minim întreg nerotunjit de semnături, necesar pentru susținerea candidaturilor în fiecare circumscripție electorală.
Astfel, sunt 19.031.219 persoane...






































































































































