8.5 C
Târgu Jiu
luni, martie 30, 2026

Arhive Lunare: iunie 2021

Enel Târgu Jiu, închis luni, 21 iunie

Magazinele Enel din Drobeta Turnu Severin, Târgu Jiu și Râmnicu Vâlcea vor fi închise luni, 21 iunie, zi liberă legală, iar serviciul de call center va fi disponibil numai pentru transmiterea indexului. În celelalte zile, acestea vor funcţiona după programul obişnuit.

Ordonanța de urgență privind transportul elevilor, publicată în Monitorul Oficial

Ordonanța de urgență nr. 50/2021 privind decontarea transportului elevilor a fost publicată ieri în Monitorul Oficial. "Art. I. — Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 84, alineatul (13) se modifică și va...

A treia etapă a programului Rabla

Ministerul Mediului anunță că vineri începe a treia etapă a programului Rabla pentru electrocasnice, în care se eliberează vouchere pentru aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare.Etapa a treia începe vineri la ora 10.00. Valoarea voucherelor este de 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire...

Protest al transportatorilor de marfă

Mai multe asociații patronale au anunțat că TIR-urile vor circula cu viteză redusă între orele 14.00 și 17.00, pe mai multe drumuri importante din țară. Transportatorii se plâng de controalele fiscale legate de diurnele șoferilor.„După ce a fost lăsată pe cont propriu de ani de zile şi a dus greul economiei pe timpul pandemiei, industria transporturilor este hărţuită de...

Zonele afectate de ciclon, opt avertizări meteo

Directorul ANM enumeră zonele deja afectate de ciclon Deja el este prezent şi afectează acum partea de sud-vest a ţării, deja ştim că până în această seară la ora 21 este în vigoare acea avertizare meteorologică de cod galben pentru Oltenia, pentru partea de vest a Munteniei, nu în ultimul rând sudul Banatului, al Crişanei, al Transilvaniei. Această atenţionare meteorologică...

Ministrul Educației, despre rezultatele la examenele naționale: Am mari emoții, dar sunt optimist

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a spus joi seara că are emoţii în ce priveşte rezultatele examenelor naționale, dar că rezultatele de la simulări îl fac să fie optimist, relatează Agerpres. "Am mari emoţii, dar îmi pun speranţe şi sunt optimist pe baza rezultatelor bune de la probele de simulare pentru capacitate şi bacalaureat. E punctul de care mă agăţ,...

A apărut „concediul spontan”!

Zilele de concediu spontane sunt din ce în ce mai întâlnite pe piața muncii, în ultima vreme, chiar și pe piața din România.Este vorba despre zile de concediu acordate de companii pentru a compensa orele de muncă peste program, frecvente în perioada pandemiei. Acesta sunt considerate drept un cadou bine meritat de către angajați.Specialiștii în resurse umane susține că...

Avocații din Baroul Gorj strâng bani pentru înmormântarea Claudiei Breazu, victimă a accidentul de la Brănești

La inițiativa unui avocat din Baroul Gorj, colegii av.Claudia Breazu, decedată ieri în accidentul rutier de la Brănești, donează bani pentru înmormântarea femeii care a pierit la vârsta de doar 42 de ani.Există și un cont bancar in care se pot face donații pentru avocata decedată, ținându-se cont că soțul acesteia, șef la Poliția Locală Târgu Jiu, a fost...

CEO s-a împăcat cu cei care i-au furat un motor cu macaraua în pandemie!

Unul dintre puținele cazuri de furt pe care polițiștii gorjeni au reușit să le instrumenteze anul trecut în ograda Complexului Energetic Oltenia, în plină pandemie, a ajuns acum în punctul în care partea vătămată, adică CEO, s-a împăcat cu hoții. În dosarul respectiv, Judecătoria Târgu-Jiu a pronunțat miercuri sentința de încetare a procesului penal ca urmare a împăcării părților....

Consilierii locali ai Opoziției din Vladimir cer demisia de onoare a primarului liberal

Consilierii locali ai comunei Vladimir solicită, printr-o scrisoare deschisă, demisia de onoare a primarului liberal Ion Ianăși, ca urmare a sentinței la fond a Tribunalului Gorj, care îl condamnă pe acesta la închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Sentința nu este însă definitivă, iar dosarul se afla pe rolul Curții de Apel Craiova, cu termen în septembrie.Aleșii locali...

Povestiri din grădină – Albinuța culegătoare

Văzuse lumina zilei într-un stup. Roiul de albine, familia ei, număra aproape 40 000 de suflete: regina, albinele lucrătoare (care și culeg) și trântorii. Albinuța culegătoare era tânără și harnică: nectarul, polenul și apa trebuiau aduse la stup… În dimineața zilei când începe povestea noastră, Albinuța se trezi devreme - devreme și se uită la cer: nu era fir...

Taximetriștii din Motru, la un pas de grevă

Șoferii de taxi din municipiul Motru au anunțat că iau în calcul să facă grevă pentru că sunt voci care se opun investiției municipalității în amenajarea unei zone unde există stație de taxi. Mai exact, este vorba despre o parcare în zona centrală a municipiului, unde ar fi trebuit, în urmă cu un an de zile, să fie demarată...

Condamnare definitivă pentru un important patron din Târgu-Jiu!

Curtea de Apel Craiova a pronunțat ieri sentința definitivă în dosarul de ucidere din culpă ce îl vizează pe omul de afaceri Constantin Rîsu, precum și pe firma administrată de acesta. Cazul are legătură cu decesul unui muncitor, în noiembrie 2014, în zona Iezureni, Tudor Cărăvan lucrând atunci, alături de alți colegi ai săi, la rețeaua de canalizare a...

Gorjul, fără secţie sau centru de sănătate mintală pentru copii

Accesul la servicii medicale de psihiatrie pediatrică este limitat, având în vedere că numărul medicilor cu această specialitate, care lucrează în cadrul structurilor publice din România, nu depăşeşte 260, potrivit unui raport lansat joi de Avocatul Poporului privind impactul pandemiei de COVID-19 asupra sănătăţii mintale a copiilor. În Gorj nu există nici măcar o secţie sau centru de sănătate...

CSM și LPS și-au aflat programul de la turneul semifinal

Cele două formații din Gorj care vor participa la turneul semifinal de juniori 4, competiție de handbal masculin ce se va desfășura în Târgu-Jiu, în acest weekend, și-au aflat adversarele. CSM Târgu Jiu și LPS Târgu Jiu s-au calificat pentru această fază a întrecerii în urma turneului de la Caracal. Echipă pregătită de Valentin Popescu face parte din Grupa...

Sală de kinetoterapie pentru pacienții Spitalului Orășenesc Rovinari

Din această săptămână, pacienții care se adresează Spitalului Orășenesc ,,Sf. Ștefan” din Rovinari cu afecțiuni ce necesită recuperări medicale în domeniul dizabilităților fizice ori cel osteo-articular sau muscular, vor avea parte de cele mai bune condiții și aparaturi pentru efectuarea investigațiilor.Anunțul a fost făcut miercuri, de către edilul orașului Rovinari, Robert Filip. ,,Începând de astăzi, în cadrul Secției Reabilitare...

S-a prelungit schema de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor!

În ședința Guvernului din data de 9 iunie 2021 a fost aprobată o hotărâre prin care se stabilește data până la care se aplică prevederile HG nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor și se completează art.19 din HG nr. 1179/2014. Prin acest act normativ se prelungește schema de ajutor de stat...

Juveții au zburat în Austria cu gândul la grupele Conference League

Universitatea Craiova și-a aflat adversara pentru turul doi preliminar din Conference League. Băieții lui Marinos Ouzounidis vor da piept cu învingătoarea dintre Laci (Albania) sau Podgorica (Muntenegru). Primul joc va avea loc acasă, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Delegaţia doljenilor a decolat din Bănie spre Austria, unde va urma un stagiu de pregătire până pe 3 iulie. Cartierul general al...

Cu cât vor fi plătiți profesorii care fac parte din comisiile pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat

Ministerul Educației a aprobat normele de plată a personalului pentru următoarele examene și concursurile naționale de anul acesta. De exemplu, președintele unei comisii pentru organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale va fi plătit cu 561 de lei, iar cel al unei comisii dintr-un centru de examen pentru Bacalaureat cu până la 1377 lei, în timp ce profesorii care vor evalua...

Investiții de aproape 3 milioane de euro pentru Spitalul Motru

Spitalul Municipal Motru este viitorul beneficiar al unei investiții de aproximativ 2,8 milioane de euro prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020), anunță primarul Cosmin Morega.,,În urma demersurilor făcute, Spitalul Municipal Motru va beneficia de o finanțare de 14.147.694,05 lei (peste 2,8 milioane euro) pentru dotări cu echipamente (Rezervor criogenic oxigen medical, stație de reducere a presiunii automată, aparat...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeul cel Viu, Care ne uneşte pe toţi în Creaţia Lui, face ca Duhul Sfânt să sufle cu şi mai multă putere şi...

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT! În Duminica în care prăznuim Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile); Ap. Fapte 2, 1-11; Ev. Ioan 7, 37-53; 8-12, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, din Sfânta Evanghelie care se citeşte în biserică, vom desluşi faptul că învăţătura credinţei creştin-ortodoxe menţionează că, înainte de Înălţare, Domnul Iisus Hristos le spusese ucenicilor: „Voi să rămâneţi...

Ca la noi, la nimeni – PSD dă lovitura și sprijină familiile cu copii, prin lege!

Motto: „Așa cum merge familia, așa merge națiunea și așa merge toată lumea în care trăim.” - Papa Ioan Paul al II-leaPartidul Social Democrat (PSD) lovește puterea actuală prin proiectul de lege care mărește pachetul de servicii pentru educație și sănătate pentru familiile cu copii, ca parte a unui plan amplu de creștere a natalității. Și culmea, această lovitură...

Cine sunt șefii secțiilor de votare din Bumbești-Pițic

Președinții și locțiitorii celor trei secții de votare pentru alegerile parțiale din comuna Bumbești-Pițic au fost desemnați prin tragere la sorți computerizată. Secțiile de votare sunt amplasate în cele trei sate ale comunei. Astfel, Victor Constantin Hoagă este președintele secției de votare nr. 168, înființată la Căminul Cultural Bumbești-Pițic, Mihai Gustea este președintele secției de votare nr. 169 de la...

100 de ani de handbal în România

Federația Română de Handbal a anunțat că toate competițiile ce se vor desfășura în acest an vor sta sub egida ,,100 de ani de handbal în România”. Joi, 17 iunie, s-a împlinit un secol de la primul meci de handbal disputat la Sibiu, în 1921. ,,Handbalul a adus foarte multă bucurie oamenilor din această țară, continuă să aducă bucurie,...

A vrut curent gratis și s-a ales cu amendă penală

Un târgujian a fost condamnat pentru furt de energie electrică. Bărbatul a fost depistat folosind o instalație cu ajutorul căreia energia electrică nu mai era contorizată. „În temeiul art. 228 alin. (1) şi (3) Cod penal, condamnă pe inculpatul B.N., la pedeapsa amenzii penale de 2.700 lei, (determinată prin înmulțirea a 180 zile-amendă cu suma de 15 lei, corespunzătoare unei...

APIA: O nouă formă de sprijin acordată producătorilor din sectorul viniviticol

Vești bune pentru producătorii din domeniul viniviticol! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pune în aplicare o nouă măsură pentru susținerea acestui sector.Astfel, în urma intrării în vigoare la data de 31 mai 2021 a Hotărârii nr. 590/2021 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 868/2018 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru...

Rugăciune La Pogorârea Sfântului Duh! – ,,Ocroteşte ne pe noi cu sfinţii Tăi îngeri; întrarmează ne pe noi cu armele dreptăţii Tale”!

La începutul lucrării noastre duhovniceşti, ne învaţă Sfânta Biserică, harul Duhului Sfânt ne dă imboldul, nădejdea şi puterea să pornim pe calea strâmtă şi aspră a vieţuirii creştine. La mijlocul acesteia, adică atunci când ne simţim mai în calea duhurilor răutăţii, în bătaia păcatelor şi a patimilor, Duhul Sfânt ne dă puterea ca, privind la drumul făcut, la frumuseţile...

Şeful Consiliului Concurenţei: CEO, prea scump pentru stat

Procesul de restructurare a companiilor de stat rămâne unul dificil şi e important ca statul român să nu mai piardă atâţia bani, a declarat, joi, într-o dezbatere de specialitate, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, care a făcut trimitere la planurile de restructurare ale companiilor energetice Oltenia şi Hunedoara.„Din păcate, la Oltenia (Complexul Energetic, n.r.), şi nu din vina ei,...

Morega vrea închise robinetele de bani publici! Fostul deputat nu vrea administratori publici ,,atârnători” la UAT-urile din Gorj!

Fostul parlamentar Dan Morega, în prezent președinte al IAIPP Gorj, un ONG prin intermediul căruia vrea să transparentizeze cheltuirea banului public și să dezvăluie afacerile ilegale din Gorj, declară război celor care au numit administratori publici în localități care nu au avut niciodată aceste posturi. În opinia lui Morega, partidul care a numit aceste persoane, cu ajutorul președintelui PSD,...

Post de consilier debutant, scos la concurs de Primăria Stănești

Primăria comunei Stăneşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de consilier debutant. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare...

Rugăciune în ziua Cincizecimii – ,,Însuţi, mult Milostive şi Iubitorule de oameni, auzi ne pe noi în orice zi Te vom chema, dar mai ales în ziua aceasta a...

Rânduielile bisericești din Duminica Rusaliilor amintesc despre o serie de rugăciuni speciale, care se rostesc după Sfânta Liturghie, în cadrul Vecerniei şi care sunt dedicate Lui Dumnezeu pentru ajutor, pentru cererea Duhului Sfânt protector, pentru îndrumare și pentru iertare. Aşadar, de voia fiecăruia dintre noi şi de modul în care ne exercităm libertatea noastră personală, spre depăşirea păcatului sau...

Federația Română de Baschet a rămas fără conducător

Horia Păun a demisionat din funcția de președinte al Federației Române de Baschet. Anunțul oficial a fost făcut pe site-ul www.frbaschet.ro. Demisia lui Păun s-a consemnat în cadrul unei ședințe video online, desfășurată miercuri, 16 iunie. Acesta a ocupat funcția de președinte al Federației Române de Baschet în două mandate consecutive (2013-2017 și 2017-2021). Interimatul va fi asigurat de...

S-au afișat primele rezultate la concursul pentru gradații de merit. Mai mulți inspectori școlari și directori de școli, pe lista candidaților

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a afișat săptămâna aceasta lista cu primele rezultate ale concursului pentru gradații de merit. Printre candidații care au participat anul acesta la concurs se numără mai mulți actuali sau foști inspectori școlari și directori de unități de învățământ. Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate până pe 23 iunie, după soluționarea contestațiilor depuse de candidați....

Prins fără mască, iertat de judecători. Amendă transformată în avertisment

Un bărbat din municipiul Târgu-Jiu, amendat cu 500 de lei, după ce a fost prins pe stradă fără mască de protecție, a reușit să scape de sancțiune.Amenda a fost aplicată la finalul anului trecut, când municipiul Târgu-Jiu înregistra un număr mare de cazuri de coronavirus, peste 3 la mia de locuitori. Bărbatul a contestat amenda în instanță. A recunoscut că...

FOTO: Accident groaznic la Brăneşti! O femeie a decedat iar cele două fetiţe ale ei, în stare gravă!

Un grav accident s-a petrecut în jurul orei 15.00, la Brăneşti. Două fetiţe gemene au fost grav rănite, fiind transportate cu elicopterul SMURD, la Craiova. Din păcate, mama lor a decedat.La faţa locului  s-au deplasat echipaje de pompieri din cadrul secţiei de Pompieri Turceni, Detaşamentul de Pompieri Târgu Jiu, cu două autospeciale de intervenţie pentru descarcerare şi o ambulanţă...

Drepturile salariale ale profesorilor, calculate în funcție de salariul de bază

Astăzi, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul 3993 al ministrului educației, care prevede că indemnizațiile și drepturile salariale pe care profesorii le primesc vor fi calculate ținând cont de salariul de bază deținut/aflat în plată. ”Majorările/Creșterile salariale prevăzute la art. 4, art. 5 alin. (1), art. 7 și art. 8 din anexa nr. I, cap. I, lit. B...

Aparegio anunță întreruperea furnizării apei pe mai multe străzi din Târgu Jiu

APAREGIO GORJ SA anunță întreruperea furnizării apei potabile sâmbătă, 19.06.2021, în intervalul orar 07.00-19.00, în localitatea Târgu-Jiu, zonele: 16 Februarie, Tudor Vladimirescu parțial, Eroilor parțial, Unirii parțial.         Operatorul va executa lucrări de cuplare a rețelelor noi de apă potabilă din strada 16 Februarie, investiție realizată de Primăria Târgu-Jiu.

Jefuită în faţa unei farmacii din Târgu Jiu!

O femeie de 48 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a chemat astăzi poliţia, anunţând că  persoane necunoscute, i-au sustras un portofel din rucsacul personal pe care îl purta pe umăr, în care avea actul de identitate și suma de 1.000 Euro și 200 lei. Femeia se afla pe trotuar, în faţa unei farmacii. În cauză s-a întocmit dosar...

Echipe mobile de vaccinare, trimise în sate

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, joi, că în fiecare zi o echipă mobilă de vaccinare împotriva noului coronavirus va fi prezentă în localităţi din mediul rural.„În fiecare zi, o echipă mobilă va fi într-o comună, într-o localitate din rural în următoarea perioadă, încât, până la sfârşitul lunii august, în cele peste 2.862 de comune din...

De mâine, noi vouchere pentru programul Rabla pentru electrocasnice

Începând de mâine, 18 iunie, ora 10:00, în cadrul Programului Rabla pentru Electrocasnice, se pot genera vouchere pentru aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare. Valoarea voucherelor este: ✅ 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++; ✅ 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență...

Propun măsuri pentru stimularea natalității

Creşterea alocaţiilor, deduceri pentru salariaţii cu copii şi acordarea de tichete sociale pentru stimularea participării copiilor cu vârsta de până la 6 ani la învăţământul preşcolar, public şi privat, sunt măsurile propuse de PSD petru stimularea natalităţii.Proiectul de lege propus spre dezbatere de social-democraţi prevede „acordarea de urgenţă a alocaţiei de stat pentru copii la nivelul prevăzut de Ordonanţa...

Conferință la Liceul Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu-Jiu

În cadrul Liceului Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu a fost organizată joi, 17 iunie, conferinţa cu tema „Politica şi administraţia publică – oportunităţile de mâine pentru tinerii de azi”, organizată de Liceul Teologic, în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţului Gorj. Conferinţa face parte dintr-o serie amplă de întâlniri online dintre specialişti ai mai multor domenii de activitate cu...

O persoană rănită în accidentul de la Hurezani!

În noaptea de 16/17 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112, cu privire la faptul că pe raza comunei Hurezani, a avut loc un accident rutier cu o persoană rănită.Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat, de 33 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea...

Ploi, vijelii şi căderi de grindină, din această seară!

Meteorologii au emis joi o avertizare Cod galben de ploi, însoțite de descărcări electrice și vijelii, valabilă în 15 județe din țară. De joi seara, alte șase județe vor fi sub avertizare de ploi abundente până vineri la prânz.Potrivit ANM, pe parcursul zilei de joi (17 iunie) în Oltenia, vestul Munteniei, Banat, jumătatea de sud a Crișanei și a...

Sănătatea globală un cărbune fierbinte în palma G7 (Grupul celor 7 țări superindustrializate ale lumii)

După un an de pauză iată G7 în toată splendoarea în vizită la cel mai longeviv monarh, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Delegațiile din cele 7 țări SUA, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia și Marea Britanie au însuflețit atmosfera de altă dată din cadrul G7. Noutatea celui de-al 47-lea summit G7 a constat în participarea în premieră...

Guvernul Cîţu scoate vaccinurile la vânzare! Nu are ce să facă cu serurile anti-Covid!

Guvernul a decis să scoată la vânzare vaccinurile anti-Covid, după ce s-a obligat, prin contract, să cumpere peste 56 milioane de doze, din care, cu greu, ar putea utiliza doar 10 milioane până la sfârșitul acestui an. Se pare însă că România a fost obligată de Uniunea Europeană să achiziționeze în exces vaccin, cu prețul unor cheltuieli uriașe din...

Spectacol în centrul municipiului Târgu Jiu

Inspectoratul Școlar Județean Gorj organizează astăzi spectacolul artistic ”Rroma-Style”, spectacol de cîntece și dansuri aparținând etniei rrome. Spectacolul va avea loc începând cu ora 18.00, în municipiul Târgu-Jiu, ”la groapă”. "Spectacolul de va desfășura cu respectarea prevederilor Ordinul Ministerului Culturii nr. 3245/1805/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de...

Decizie executorie! Prof.Mircea Beuran, reinstalat în funcţie!

Profesorul Mircea Beuran, demis de la conducerea Clinicii de Chirurgie a Spitalului Floreasca în ianuarie, după ce o cercetare administrativă a arătat că în cazul pacientei care a luat foc pe masa de operație a fost vorba despre o eroare umană, şi Mircea Beuran ar fi încălcat 10 din cele 33 de obligații contractuale pe care le avea, trebuie...

Vezi anunțul APIA!

Vești bune pentru producătorii din domeniul viniviticol! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agicultură (APIA) pune în aplicare o nouă măsură pentru susținerea acestui sector. Astfel, în urma intrării în vigoare la data de 31 mai 2021 a Hotărârii nr. 590/2021 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 868/2018 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene...

România va fi lovită de un ciclon!

Meteorologii anunţă că, în zilele următoare, un ciclon  se va forma în Marea Neagră şi va ajunge și în România.Ciclonul va ajunge vineri în România şi va aduce ploi deosebit de abundente şi vânt foarte puternic în zona de est a ţării. Acesta se va forma în noaptea de joi spre vineri, adică 17-18 iunie, deasupra Mării Negre şi...

Abuzuri și ilegalități în Stația CFU Peșteana! Șef de secție, acuzat că întocmește greșit graficele de lucru

Șeful de secție al CFU Jilț-Rovinari, Nicolae Luțescu, este acuzat că comite, cu bună știință, abuzuri și ilegalități, în stația CFU Peșteana, pe care o are în subordine. Mai exact, Luțescu, care întocmește planificarea pe locurile de muncă (graficele de lucru) pentru salariații acestei stații, nu respectă condițiile de protecția muncii și disciplina muncii. Astfel, șeful de secție ar...

Protestele angajaţilor CE Oltenia CONTINUĂ!

* Ei aşteaptă publicarea în Monitorul Oficial a Legii care prevede condiţiile speciale de muncăProiectul de lege privind reducerea vârstei de pensionare a fost votat ieri, în Camera Deputaților, cu 302 voturi, o abţinere şi alte patru „împotrivă”. Legea trebuie să fie trimisă spre promulgare președintelui Klaus Iohannis şi, apoi, publicată în Monitorul Oficial.„Trebuie să fim precauți şi consecvenți” Până...

Directorul Teatrului ,,Elvira Godeanu”, Cosmin Brehuță, este nebun

Da, este nebun după putere. Rar mi-a fost dat să întâlnesc, în cei 50 de ani de viață, devoalarea cu atâta seninătate a unui profil pe care Alfred Adler îl caracterizează prin „inferioritate primară”. El se ambiționează continuu să demonstreze că este ceea ce nu va fi niciodată. Brehuță nu trăiește conștient sentimentul penibilului. El crede sincer că este...

Echipele românești și-au aflat adversarii din Conference League

Tragerea la sorți a turului II preliminar din UEFA Conference League a avut loc, miercuri, la Nyon. În această fază vor intra în competiție și echipele românești. Este vorba despre Universitatea Craiova, Sepsi Sfântu Gheorghe și FCSB. Oltenii își încep aventura din Conference League pe teren propriu. Adversară le va fi una dintre formațiile KF Laci (Albania) și FK...

Ca la noi, la nimeni – Genocidul românilor! (A fost decapitată instituția Avocatul Poporului)

Motto: „Graiul dacilor nu a dispărut. El dăinuie în vorbirea noastră curentă. Limba unui popor nu poate fi smulsă decât prin genocid.”- Valeriu Butulescu, Din Maculator existențial (2017)În catastrofalul Plan Național de Redresare și Reziliență al României, prim-ministrul de conjunctură Florin Cîțu (PNL) și URS-PLUS-istul Cristian Ghinea au strecurat la capitolul „reforme” – mai mult ca sigur introduse de Comisia...

Oficiile poștale din Gorj, închise luni

Compania Naţională Poşta Română aduce la cunoștința clienţilor săi că programul de lucru al subunităţilor poştale din mediul urban şi rural va suferi modificări în perioada Sărbătorilor de Rusalii. Astfel, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise luni, 21 iunie 2021 (a doua zi de Rusalii). În conformitate cu art. 139 din Codul Muncii, prima...

Mai mulți fotbaliști ai Craiovei, la vizita medicală

15 fotbaliști ai Universității Craiova au efectuat, miercuri, vizita medicală la Policlinica Sportivă. Este vorba despre Laurențiu Popescu, Alexandru Mateiu, Vasile Constantin, Ștefan Vlădoiu, Vladimir Screciu, Ionuț Mitran, Jovan Markovic, Mihai Căpățînă, Atanas Trică-Balaci, Sebastian Nețoiu, Daniel Croitoru, David Sala, Marian Danciu, Alexandru Mărieș și Denis Benga. Oficialii clubului au anunțat și primele plecări din cadrul echipei. Portarul Andrei...

Transalpina, circulație permisă până la prima ninsoare!

S-a reluat traficul rutier, începând de ieri, pe șoseaua aflată la cea mai mare altitudine din țară, după ce o comisie tehnică a inspectat tot traseul pe parcursul zilei. Transalpina a fost străbătută de la un capăt la altul chiar de directorul de întreținere din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Florin Dascălu. La ora 11.00, în...

Handbal (m) – Juniorii IV, de la L.P.S. Târgu Jiu, calificați la turneul semifinal

La finalul săptămânii trecute, pe durata a două zile, s-a desfășurat la Caracal turneul de handbal rezervat handbaliștilor juniori născuți în 2008-2009 și mai tineri (2010-2011). Gorjul a fost reprezentat de două echipe, L.P.S. Târgu Jiu și C.S.M. Târgu Jiu, ambele trupe reușind calificarea la faza semifinală. Competiția juniorilor IV se desfășoară după sistemul faza pe localitate, faza pe...

Padeș nu mai sărbătorește ziua comunei

Zilele comunei Padeș nu vor nu vor mai avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, din cauza restricțiilor care vizează organizarea activităților publice. Manifestarea fusese aprobată de Consiliul Local. „În data de 15.06.2021, Poliția Orașului Tismana ne-a înaintat o adresă prin care ne-a comunicat că nu vor putea participa decât persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut zece zile...

Post de referent, scos la concurs de Primăria Crușeț

Primăria comunei Cruşeţ organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată funcției contractuale de execuție, vacante, de referent de specialitate – debutant din cadrul Compartimentului administrație publică, juridic, resurse umane și agricultură. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286...

Viitorul a rămas și fără portar

Continuă exodul de la Viitorul Târgu Jiu. Echipa controlată de Nicolae Sarcină a rămas fără unul dintre cei mai experimentați jucători din lot. Este vorba despre portarul Denis Rusu (30 de ani). În cariera sa, fostul goalkeeper al Viitorului a mai jucat la Zimbru Chișinău și Politehnica Iași. Aducerea lui Rusu în Bănie înseamnă că Mirko Pigliacelli, titularul ultimelor...

Gorjul mai are doar 10 focare active de pestă porcină

La ora actuală, pe raza județului Gorj, mai sunt active doar 10 focare de pestă porcină africană. O situație în acest sens a fost prezentată la finele săptămânii trecute de către reprezentanții Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).Potrivit ultimului raport al ANSVSA, la data de 10 iunie 2021 mai erau active un număr de 142 de...

Debut pentru micuții luptători

Doi dintre cei mai tineri reprezentanți ai Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu vor lua parte în primele competiții oficiale. Este vorba despre luptătorii Nicolae Curcă şi Yanis Peciuc, ambii legitimați la secția de lupte. Sportivii sunt pregătiți de antrenorul Mădălin Gorjanu și vor participa la Campionatul Naţional de Lupte pe plajă juniori 4. Competiţia este organizată de Federaţia Română...

Fostul pandur Vranjes se bate cu CFR Cluj

CFR Cluj va întâlni echipa FK Borac Banja Luka în primul tur preliminar Champions League. La campioana Bosniei joacă şi Stojan Vranjes (34 de ani), fost mijlocaş la Pandurii Târgu Jiu şi campion al Ligii 1 cu CFR Cluj, în 2012. Vranjes a ajuns în România în 2010, când a semnat cu Pandurii, iar după doi ani a fost...

Medicamente de 400.000 de lei pentru spitalul din Runcu

Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu își reface stocurile de medicamente. Valoarea totală estimată a achiziției este de 445.103 lei, fără TVA. Contractul prevede achiziția a 58 de loturi de medicamente. Acesta se va derula până la finalul anului, cu posibilitate de prelungire până la data de 30.04.2022. Livrarea produselor se va face pe bază de comandă fermă în...

Pompierii, prietenii copiilor de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Mihai Eminescu” din Târgu-Jiu

Grădinița cu Program Prelungit ,,Mihai Eminescu” din Târgu-Jiu a organizat în data de 16 iunie 2021 activitatea ,,Pompierii, prietenii noștri!”, acțiune cuprinsă în calendarul PARTENERIATULUI EDUCAȚIONAL ,,VIAȚA ARE PRIORITATE – SPUNE NU INCENDIILOR!”, coordonat de prof. ANA-MARIA BÎZDOACĂ și prof. DAMIAN CORINA, în parteneriat cu INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ ,,LT. COL. DUMITRU PETRESCU” GORJ. Focul a fost descoperit de...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Interviu cu domnul prof. univ. dr. Andrei MARGA, Dr. h. c. mult., personalitate ştiinţifică proeminentă a vieţii sociale, ştiinţifice şi politice, fost ministru de...

-Rep. Domnule ministru, am rămas cu dialogul nostru la problema «salturilor mutaţionale» despre care vorbeşte Papa Benedict al 16-le, alias Joseph Ratzinger, dar aş dori să vă întreb dacă imaginea Învierii Mântuitorului Hristos şi a Înălţării Sale capătă o relevanţă deosebită pentru istoria creştinismului, pentru a vedea în ce constă această semnificaţie deosebită a unor momente cu adevărat unice...

Liderul FNME așteaptă răspunsuri de la directorul CEO, Daniel Burlan

*Sindicatele nu ştiu nimic despre planurile directoarei PinţeaNici până în momentul de faţă, cei 12.000 de salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia nu cunosc Planul Nr. 2 de Restructurare a companiei. Printr-o adresă transmisă, ieri, directorilor CEO, Federaţia Naţională Mine Energie cere să fie prezentat Planul de care depinde soarta miilor de salariați.Restructurare ascunsă Daniel Burlan nu a prezentat până acum...

Eminescu, omagiat la Țânțăreni

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Primăria și Consiliul Local Țânțăreni și Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu Jiu, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj, Școala Gimnazială Țânțăreni și Biblioteca Comunală Țânțăreni au organizat marți, începând cu orele 10.00, evenimentul “Eminescu la Florești”, cu prilejul împlinirii a 143 ani de la popasul lui Mihai Eminescu...

Cîmpeanu: Concursul pentru posturile de director va debuta pe 14 septembrie

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a anunțat miercuri că au intervenit modificări la nivelul calendarului concursului pentru posturile de directori de școli. Candidații vor susține proba scrisă în octombrie, nu în iulie, cum prevedea calendarul lansat inițial în consultare publică, iar deciziile de numire vor fi emise până la sfârșitul primului semestru al anului școlar 2021-2022.Potrivit ministrului, întreg...

Box: Lotul național de cadeți se află la Târgu-Jiu

Antrenorii Doruleț Neamțu (CS Pandurii Târgu Jiu) și Radu Zarif (CSM Iași) sunt doi dintre oamenii care se ocupă de lotul național de cadeți. Pugiliștii de 13 și 14 ani urmează să ia parte la Campionatul European de la Sarajevo (Bosnia şi Herţegovina). Competiția se desfășoară în perioada 10-20 august. Peste 20 de sportivi sunt prezenți la primul stagiu...

Strategia de dezvoltare a Gorjului, în dezbatere publică

Noua strategie de dezvoltare a județului Gorj, pe perioada 2021-2027, a fost finalizată și se află în dezbatere publică. Documentul poate fi consultat pe site-ul Consiliului Județean Gorj, iar cei interesați pot trimite propuneri până la data de 30 iunie. Strategia vizează toate domeniile de interes, de la sănătate și educație până la agricultură sau mediu. Documentul va sta...

Proiectul de intervenție socio-culturală CONGRUENT continuă pe durata verii, la Bălești

Proiectul de intervenție socio-culturală CONGRUENT continuă implementarea programelor de psiho-educație, educație financiară, combatere a bullying-ului, campanii civice, antreprenoriat creativ și cinematerapie pentru cei 400 de părinți și copii din satul Ceauru, comuna Bălești.În cadrul conferinței din 28 mai 2021, de la Prefectura Gorj, organizatorul proiectului, Asociația Docuart, a prezentat stadiile programelor aplicate deja în comunitate și următoarele etape pentru...

PSD a votat „pentru”!

Parlamentarii PSD au votat în plenul Camerei Deputaților Legea care permite pensionarea anticipată a angajaților din Complexul Energetic Oltenia. Astfel, minerii și energeticienii beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi. Atenția parlamentarilor PSD Gorj rămâne îndreptată...

Andrei de 31 de ani, victima unui accident rutier, are nevoie de sânge!

Andrei Mădălin Dudescu, de 31 de ani, din Peștișani are nevoie URGENT de sânge. Acesta a fost victima unui grav accident rutier care a avut loc duminică, la Bănița. Tânărul lucrează în Germania iar la momentul accidentului revenise acasă. Acum, gorjeanul se află pe patul de spital la Petroșani unde are probleme grave la bazin și la vezică.Puteți dona...

Mâine se ia apa pe mai multe străzi din Târgu Jiu!

APAREGIO GORJ SA anunță întreruperea furnizării apei potabile joi, 17.06.2021, în intervalul orar 09.00-12.00, în localitatea Târgu-Jiu, zonele: Dragoieni, Calea București, Petrești, Aleea Petrești, Sfântul Dumitru, Aleea Sfântul Dumitru. Operatorul va executa lucrări de înlocuire a robinetului de branșament.

OUG privind decontarea transportului elevilor, adoptată de Guvern

Guvernul a adoptat astăzi Ordonanța de Urgență care face posibilă decontarea navetei elevilor. ”Este un prim pas important în rezolvarea unei probleme care trenează de mult timp: decontarea navetei elevilor. Ordonanța de Urgență, așa cum am precizat, face referire la decontarea navetei. Ministerul Educației a fundamentat un echilibru între nevoi reale, disponibilități bugetare și execuțiile anilor precedenți. Spre exemplu,...

FOTO: Şi-a luat copiii şi a plecat de acasă!

Un bărbat de 49 de ani, din comuna Bolboși, a anunţat Poliţia, astăzi, spunând că partenera sa de viaţă a plecat, ieri, de acasă împreună cu cei doi copii. Concubina acestuia se numeşte Negrilă Tatiana şi are de 44 de ani. Din datele IPJ Gorj, femeia a plecat în mod voluntar de la domiciliu, împreună cu cei doi copii minori, respectiv...

Renate Weber, revocată de Parlament din funcţia de Avocat al Poporului. Apoi, i s-a tăiat microfonul!

Plenul Parlamentului aprobă sesizarea formulată de PNL, USR PLUS și UDMR și o revocă pe Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului. 247 de parlamentari au votat în favoarea revocării și 32 împotrivă, anunţă smartradio.ro.„Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a consacrat faptul că Parlamentul este singura autoritate în măsură să aprecieze dacă activitatea Avocatul Poporului s-a realizat în...

S-a redeschis circulația pe Transalpina

De astăzi s-a reluat circulația pe Transalpina, cea mai înaltă șosea din țară. Circulația în zonă se va face cu restricții.„Circulația pe „Drumul Regelui“, cum mai este denumită cea mai înaltă șosea din România, se poate desfășura cu anumite condiții, care au fost în vigoare și în anii anteriori: viteza maximă de 30 km/oră, gabaritul nu trebuie să depășească...

Examen de reatestare pentru 32 de salvamontiști

La începutul acestei săptămâni, un număr de 32 de salvamontiști din județele Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Brașov si Vâlcea au susținut examenul de reatestare în profesia de salvator montan, în cadrul sesiunii organizate de către Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani și Centrul Județean de formare profesională al Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj, activitate realizată în zona Cheile Galbenului din...

Strategia de dezvoltare a Gorjului, în dezbatere publică

Noua strategie de dezvoltare a județului Gorj, pe perioada 2021-2027, a fost finalizată și se află în dezbatere publică. Documentul poate fi consultat pe site-ul Consiliului Județean Gorj.Cei interesați pot trimite propuneri până pe data de 30 iunie, a anunțat Oana Paloș, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Gorj.

Reducerea vârstei de pensionare cu 13 ani, a fost votată!

302 voturi "pentru", patru abţineri şi unul "împotrivă", au fost rezultatele votului de astăzi din Camera Deputaţilor, a anunţat liderul Nicu Bunoaica."Dincolo de toate, important este că proiectul de lege a intrat de acum, prin votul de azi din Plenul Camerei Deputatilor, pe drumul care duce la transformarea sa în lege aplicabilă, sper cât mai curând posibil!Nu am făcut...

A fost aprobată legea privind reducerea vârstei de pensionare la CEO

Camera Deputaților a aprobat miercuri proiectul de lege privind acordarea de condiții speciale de muncă la Complexul Energetic Oltenia. Au fost 302 voturi pentru, patru abțineri și un vot împotrivă.„Acest proiect ne recunoaşte condiţiile de muncă în care noi muncim.(...) Am reuşit să creăm un consens în care partidele politice din Parlament au înţeles problema noastră, să voteze şi...

Concursul pentru posturile de directori de școli va începe în septembrie

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că pe data de 14 septembrie vor începe concursurile pentru ocuparea posturilor de directori de unităţi de învăţământ. "Metodologia de concurs a fost avizată, urmând să se regleze o serie de aspecte la nivel de detaliu. Concursul va debuta la data de 14 septembrie. (...) În data de 15 octombrie va fi organizată...

Efectele raportului de control al prefectului, la Bălești: Dosar penal pentru abuz în serviciu și fals intelectual

Raportul Corpului de Control al Prefectului realizat după verificare de la SC NEW Reciclare SRL Bălești, firma care se ocupă cu reciclarea deșeurilor pe raza localității, a fost luat în considerare de IPJ Gorj. De altfel, Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Gorj a efectuat cercetări vizavi celor scrise în raportul de control Nr.5398 din 7.04.2021,...

Ce meciuri sunt programate miercuri la Euro

EURO 2020 continuă miercuri cu alte trei meciuri. Prima partidă este programată de la ora 16:00. Finlanda și Rusia se vor întâlni la Sankt Petersburg, într-un meci din cadrul Grupei B. Celelalte două dueluri ale zilei vor avea loc în cadrul Grupei A. De la ora 19:00, Turcia și Ţara Galilor se vor întâlni la Baku, iar de la...

Bunic dat dispărut ieri, găsit azi, în pădure! Bătrânelul este din Bâlteni

Aseară, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizaţi de către o femeie de 38 de ani, din comuna Bâlteni, cu privire la faptul că bunicul acesteia, Braia Constantin, de 95 de ani, din comuna Bâlteni, a plecat voluntar pe timpul zilei de la locuința de domiciliu şi nu a mai revenit până astăzi. Din fericire, poliţiştii l-au...

Tânăr din Novaci care a fost arestat la domiciliu, reţinut pentru EVADARE

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați, ieri, de către Judecătoria Novaci, cu privire la faptul că un tânăr de 22 de ani, din comuna Baia de Fier, aflat în executarea măsurii arestului la domiciliu, nu a respectat itinerariul de deplasare stabilit de polițiști, în sensul că nu s-a prezentat la instanța de judecată la termenul stabilit.În...

Tânăr din Târgu Jiu, arestat pentru furt

Ieri, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea,  emis de Judecătoria Târgu Jiu, pe numele unui tânăr de 27 de ani, din municipiul Târgu Jiu, condamnat la o pedeapsă  de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt.Bărbatul a fost încarcerat de polițiști, în  Penitenciarul Târgu Jiu.

FNME îi cere lui Burlan Planul Nr.2 de Restructurare a CE Oltenia!

Nici până în momentul de faţă, cei 12.000 de salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia nu cunosc Planul Nr.2 de Restructurare a companiei. Printr-o adresă transmisă astăzi directorilor CEO,  Federaţia Naţională Mine Energie, cere să fie prezentat Planul de care depinde soarta miilor de salariaţi.Daniel Burlan nu a prezentat până acum a doua variantă a restructurării despre care se presupune...

Anunț pentru candidații înscriși la Definitivat

Cadrele didactice din învățământul preuniversitar înscrise la examenul național de definitivare în învățământ, sesiunea 2021, sunt așteptate la sediul IȘJ Gorj, în vederea validării datelor de înscriere în aplicația electronică Definitivat 2021. "În conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2021, aprobată prin OMEN nr.5434/31.08.2020, respectiv cu prevederile Calendarului aferent desfășurării...

Un nou concert în Parcul Coloanei Infinitului

Orchestra Metropolitană București vine la Târgu Jiu, în cadrul evenimentului ”Turnee de poveste”, organizat de Primăria Municipiului Târgu Jiu, Astfel, următorul concert este programat pentru sâmbătă, 26 iunie 2021, ora 19:00, în Parcul Coloanei Fără Sfârșit.

Oficiile poștale, închise luni

Compania Naţională Poşta Română aduce la cunoştinţa clienţilor săi că programul de lucru al subunităţilor poştale din mediul urban şi rural va suferi modificări în perioada Sărbătorilor de Rusalii. Astfel, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise luni, 21 iunie 2021 (a doua zi de Rusalii).

FOTO, ACUM: Liderii Bunoaica, Tomescu şi colegii lor, la Camera Deputaţilor!

Astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor se va supune votului proiectul de lege pentru reducerea vârstei de pensionare în rândul minerilor şi energeticienilor care muncesc în condiţii speciale de muncă.Cei care protestează de mai bine de 19 săptămâni, se află deja la Parlament. Deputaţii PSD, AUR şi USR/PLUS, au dat aviz favorabil acestui proiect, în Comisia de muncă. PNL s-a...

Învinețit și fără telefon mobil! Locuitor din Schela, agresat de un angajat al primăriei, chiar în fața instituției

Un cetățean al comunei Schela a depus, ieri, o plângere la IPJ Gorj în care acuză un salariat al primăriei din localitatea de domiciliu că l-ar fi agresat în fața UAT-ului. Incidentul s-ar fi petrecut luni dimineață, iar cetățeanul ar fi fost agresat de muncitorul de la primărie, pe motiv că acesta l-a reclamat în legătură cu lipsa stației...

REORGANIZARE la CEO! Cine sunt șefii noilor structuri miniere!

Directoratul Complexului Energetic Oltenia (CEO) a decis, la finele lunii trecute, reorganizarea activității miniere a companiei. Mai exact, au fost desființate cele opt cariere miniere care funcționau în cadrul Sucursalei Miniere și au fost înființate patru noi structuri, care includ perimetrele de exploatare ale fostelor cariere, ce va deveni funcțională de la 1 iulie a.c..Acționarii CEO vor decide, chiar...

117 posturi TESA și de conducere, din CEO, se desființează!

Hotărârea privind noua organigramă a Complexului Energetic Oltenia a fost luată, dar încă nu a fost făcută publică. Surse avizate din companie ne-au declarat că vor fi înființate patru EMC-uri, cu noi patru directori, 117 posturi TESA şi de conducere vor fi desființate şi că șefii de cariere devin coordonatori, iar carierele, sectoare. Astfel, vor lua ființă EMC Motru...