Arhive Lunare: august 2023
VIDEO: Biciclist accidentat mortal de un șofer diabetic
Tragedie pe drumul național ce trece prin Bengești Ciocadia, unde, marți după-amiază, un localnic de 52 de ani a fost accidentat mortal de o dubă de marfă.Bărbatul mergea pe marginea drumului pe lângă o bicicletă și avea și un cal cu el, iar cu câteva minute înainte lăsase acasă fetița sa de doi ani. Un șofer aflat în trafic...
Liga 2: S-au stabilit jocurile etapei a 3-a
Patru meciuri vor putea fi urmărite în direct din etapa a treia a ligii secunde. Partida dintre Viitorul Târgu Jiu și Ceahlăul Piatra Neamț nu a fost aleasă pentru televizare. Meciul va avea loc sâmbătă, 19 august. La aceeași oră, mai sunt programate jocuri pe alte patru stadioane. De la ora 12.00, are loc partida dintre Corvinul Hunedoara și...
La cine a ajuns trofeul festivalului-concurs al cântecului, jocului și portului gorjenesc de la Tismana
Festivalul, ajuns la ediția a 56-a, a avut loc în perioada 14-15 august, la Tismana. Concursul a fost împărțit pe patru secțiuni: soliști vocali, soliști instrumentiști, dansuri și port popular. Au fost acordate premii pentru fiecare secțiune.
Trofeul Festivalului, în valoare de 1.500 de lei, acordat de Primăria și Consiliul Local Tismana, a fost câștigat de Denisa Ungureanu din Motru.
La...
Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Interviu cu domnul prof. univ. dr. Andrei MARGA, Dr.h.c.mult. personalitate ştiinţifică proeminentă a vieţii sociale, ştiinţifice şi politice, fost Ministru de Externe şi al...
-V.G. Domnule ministru ANDREI MARGA, după marea Sărbătoare creştină «Adormirea Maicii Domnului», vă propun să discutăm, astăzi, în strânsă legătură cu vocaţia divină a Maicii Luminii, despre ceea ce ne rămăsese data trecută ca o problemă deschisă a relaţiei dintre critica religiei, care vine din partea unor laici presupus iluminişti şi critica bisericii, care vine din partea celor care...
Cer sesiune extraordinară pentru eliminarea pensiilor speciale
USR a depus, miercuri, o solicitare oficială pentru convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, în perioada 17 august - 1 septembrie, pentru reexaminarea proiectului de lege privind pensiile speciale în urma deciziei CCR.USR cere ca, odată cu convocarea sesiunii extraordinare, birourile permanente să stabilească și un program de lucru clar pentru comisiile sesizate în privința legii.
Cum alegi perdelele și draperiile potrivite pentru casa ta
Cu perdelele și draperiile potrivite, camera poate căpăta o cu totul altă înfățișare. Poate că atunci când decorezi ele nu reprezintă neapărat o prioritate pentru tine, însă te sfătuim să le acorzi o atenție sporită pentru că pot schimba în bine sau în rău aspectul încăperii.Materialul, stilul, tipul camerei – toate acesta au o deosebită importanță atunci când vine...
Cod galben de ploi
Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, avertizare cod galben de ploi. Atenționarea vizează Banatul, Crișana, nord-vestul Olteniei, precum și zonele montane aferente. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55…60 km/h), izolat vijelii și grindin
Atenționarea intră în vigoare...
Salariații de la AJPIS și Casa de Pensii Gorj, protest spontan!
Salariații celor două instituții au declanșat un protest spontan față de măsurile care se vor lua în baza Ordonanței auusterității pe care o au în vedere guvernanții. Angajații reclamă faptul că au concedii neefectuate și ore suplimentare neplătite pentru care solicită plata imediată. În plus, aceștia se tem că instituțiile vor fi copmasate, ceea ce ar duce și la...
Reținut pentru că a încălcat ordinul de protecție
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au reținut, luni, pentru 24 de ore, un bărbat de 55 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea ordinului de protecție și violență în familie.Din cercetări, polițiștii au stabilit că la data de 14 august a.c., bărbatul, în timp ce se afla la locuința de domiciliu, împreună cu...
Băut la volan, de Sf. Maria Mare
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au depistat, ieri, în flagrant delict, un bărbat de 51 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 672 Tismana, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentrație de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.În cauză a fost întocmit dosar penal, sub...
Cutremur de 2.8 grade în Gorj
În ziua de 16 August 2023 la ora 00:39:13 (ora locală a României) s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.8, la adâncimea de 6.0km, potrivit INFP.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 19km V de Targu Jiu, 60km NE de Drobeta-Turnu Severin, 73km S de Hunedoara, 87km S de Deva, 93km E de Resita.
EXCLUSIV! Surprize în CS al CEO! Ei sunt noii supraveghetori ai companiei! Iordache și Weber n-au reușit să-și impună preferații!
Acționarii Complexului Energetic Oltenia (CEO) vor aproba, joi, numirea celor șase persoane, alese prin metoda votului cumulativ, care vor face parte din Consiliul de Supraveghere (CS) al companiei energetice pentru următorii patru ani. Surse politice au declarat pentru Gorjeanul că, dacă inițial liderii organizațiilor de la Gorj ale PSD și PNL reușiseră să impună în noul CS cel puțin...
Amendată penal pentru furt de curent
O femeie din Gorj a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 6.400 de lei pentru furt de energie electrică. Fapta a fost descoperită în urma unui control efectuat în comuna Prigoria de către reprezentanții operatorului de distribuție.Pedeapsa a fost stabilită săptămâna trecută, dar fapta a fost descoperită la sfârșitul verii 2018. „S-a constatat o intervenție neautorizată prin...
Explorarea Cosmosului la Astro Show: Eveniment Astronomic la Shopping City Târgu-Jiu
Pasionații de astronomie sunt invitați la evenimentul Astro Show pentru a descoperi frumusețea și misterul cometelor și eclipselor, într-o atmosferă relaxantă și plină de aventuri interstelare. Evenimentul are loc pe 19 august, de la ora 19.00, în parcarea Shopping City Târgu-Jiu, iar intrarea este liberă. Începând cu ora 19.30, vizitatorii vor participa la o gamă variată de activități captivante...
Încep lucrările pe DN 67D Valea Cernei – Băile Herculane
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara începe lucrările de consolidare pe DN 67 Valea Cernei-Băile Herculane, șoseaua care face legătura între Târgu Jiu și DN 6 Orșova-Lugoj prin Parcul Național Domogled-Valea Cernei.
Ordinul de începere a lucrărilor de execuție a fost emis cu data de 16 august.
Lucrările vor fi executate pe sectoare aflate între km 89+700 - km 108+390,...
Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Interviu cu doamna Prof. univ. dr. ing. Luminiţa Georgeta POPESCU, rectorul Universității «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu – ,,Am deschis calea ca tinerii studenţi să...
-V.G. Bună ziua, d-na rector, şi vă mulţumesc pentru faptul că aţi acceptat să realizăm acest interviu!
-L.G.P. Mulţumesc şi eu, în primul rând, pentru că mi-aţi oferit această posibilitate de a mă adresa cititorilor Ziarului «Gorjeanul», ziarul de suflet al nostru!
-V.G. E o vară fierbinte, dar, care nu vă sustrage de la munca dumneavoastră!
-L.G.P. Suntem într-o perioadă estivală, dar,...
Peste 900 de candidați la Bac-ul de toamnă. Corectare digitalizată!
Un număr de 911 absolvenți de liceu din Gorj s-au înscris la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat. Probele scrise încep miercuri, 16 august, cu examenul la Limba și literatura română. Accesul candidaților în săli este permis începând de la ora 7:30, până la ora 8:30. Candidații susțin joi, 17 august, proba obligatorie a profilului, Matematică sau...
D’ale culturii şi literaturii gorjene – (XI)
Consideraţii critice finale - Program Festival Arghezi 2023
Nu din sau cu interes pecuniar, ca destui publicişti mercantili, am găsit în paginile cotidianului independent Gorjeanul spaţiul propice de afirmare a unor idei, sentimente, atitudini şi convingeri personale, totuşi ponderate, referitoare la realităţile cultural-literare şi artistice gorjene, cu manifestări de monotonie sau acalmie panoramice, dar, uneori, şi cu stridenţe provincial-panaramice.
Regretatul Alexandru...
Rotaru îl provoacă pe Reghe: ,,Să vină cu propuneri de jucători”
Nu s-au închis transferurile la Universitatea Craiova. Finanțatorul Mihai Rotaru vrea titlul și este dispus să mai investească dacă noul său staff are ținte clare. Patronul echipei l-a îndemnat pe antrenorul Laurențiu Reghecampf să-i propună jucători cu care poate ataca locul I. ,,El împreună cu staff-ul știu ce au de făcut. În momentul care vor veni cu o propunere...
Șofer de ambulanță, mort în accident de tren! A lovit locomotiva în plin!
Un gorjean care lucra ca șofer pe o ambulanță privată și-a pierdut viața, luni dimineața, într-un accident de tren produs în apropiere de Bumbești Jiu, la Tetila. Bărbatul de 48 de ani nu a oprit la trecerea de cale ferată spre zona locuințelor ACH și a intrat în plin în locomotiva care avea legat de ea un vagon cu...
Eveniment istoric la Târgu Jiu: Înființarea Batalionului 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu”
Ziua de joi, 10 august 2023, a fost una deosebită pentru gorjeni, o zi istorică. În Piața Prefecturii din centrul municipiului Târgu Jiu a avut loc, între două reprize de ploaie, un eveniment mai rar întâlnit în județul Gorj și în țară: este vorba de înființarea Batalionului 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est Craiova.Brigada...
DE ZIUA MARINEI ROMÂNE, LA POARTA DE PIATRĂ A DUNĂRII DE JOS
Am avut privilegiul, recent, să particip la o nouă ediție a aniversării Zilei Marinei Române desfăşurată nu la malul mării ci într-un port fluvial, respectiv la Drobeta Turnul Severin. Chiar dacă programul nu a fost poate la fel de spectaculos ca la mare evocarea marinarilor de fluviu precum şi a primelor lupte date de Marina Fluvială în cursul Războiului...
Cojocaru e mulțumit de exprimarea echipei și vrea calificarea în cupă: ,,Va fi o partidă foarte dificilă”
Viitorul Târgu Jiu are două puncte din două meciuri în liga secundă și astăzi debutează în Cupa României. Formația gorjeană intră în competiție în Turul 3, acolo unde va da piept cu Viitorul Şimian. Cele două echipe s-au mai întâlnit într-o partidă amicală în această vară, tot pe Stadionul Municipal din Severin, acolo unde se va juca și partida...
Abonamentele la handbal, disponibile de miercuri
Clubul Sportiv Municipal Târgu Jiu a anunțat, prin intermediul site-ului oficial, că începând de miercuri, 16 august, de la ora 12.00, va pune în vânzare abonamentele pentru sezonul competițional 2023-2024 din Liga Florilor şi Cupa României. Posesorii de abonamente din sezonul competițional 2022–2023, care doresc să își păstreze aceleași locuri, au prioritate şi pot face acest lucru în primele...
Ca la noi, la nimeni – Iohannis nu este Icoana făcătoare de minuni!
Motto: „Știm de când lumea că peștele de la cap se-mpute; cu toate astea, mioriticii și balcanicii care suntem, continuăm să pescuim peștele cu cap cu tot. Ce-o fi, zău, în capetele noastre!?” - Nicolae NicoarăCu o zi înainte de Ziua Marinei Române, la Costinești, cineva n-a avut de lucru și a produs o explozie în apropierea digului cu...
Nebunie la Tismana! Mașinile – bară la bară! Cu miile!
A fost superaglomerație de Sfânta Maria Mare la Tismana, unde mii de șoferi au venit cu mașinile pentru a fi prezenți atât la slujba ținută la faimoasa mănăstire de aici, dar și la fel de faimosul și tradiționalul bâlci organizat în pădurea Șarșori, la câțiva kilometri distanță de locașul de cult.Oamenii au venit din diverse colțuri ale țării, mașinile...
Mașină răsturnată la Rânca, doi soți răniți
Doi soți au fost răniți la Rânca, într-un accident de circulație, în care autoturismului i-a explodat un cauciuc. La volan se afla femeia.Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că o femeie de 37 de ani, din comuna Berlești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 C din direcția Rânca-Novaci, i-a explodat o anvelopă, moment în care...
Lovitură pentru angajați! Condițiile deosebite mai sunt sunt valabile câteva zile
În urmă cu patru zile, Ministerul Muncii a publicat pe site -ul instituției o ordonanță de urgență, cu privire la valabilitatea de până la 1 septembrie 2023, a cadrului legal al condițiilor deosebite de muncă.Iată OUG:Ordonanţă de Urgenţă privind reglementarea unor măsuri din domeniul pensiilor publice
Având în vedere obligaţia angajatorilor care deţin avize de încadrare a locurilor de muncă...
Festivalul Berii, la Târgu Jiu
Festivalul Berii începe, joi, 17 august, la Târgu Jiu, pe Insuliță. Vineri va fi o seară dedicată muzicii populare, iar, sâmbătă, se organizează o discotecă în aer liber. Duminică seara vor urca pe scenă Alina Eremia, Puya, Asu&Lunna și trupa Contrasens. Festivalul se va încheia cu un spectaculos foc de artificii„Festivalul Berii începe de joi la Târgu Jiu, pe...
CSM Târgu Jiu pune în vânzare abonamente pentru Liga Florilor şi Cupa României
Abonamentele pentru noul sezon handbalistic al CSM Târgu Jiu se pun în vânzare începând de miercuri, 16 august.Prețul unui abonament pentru noul sezon este de 200 de lei - acces general şi 500 de lei în zona VIP, atât pentru meciurile din Liga Florilor, cât şi pentru partidele din Cupa României. Posesorii de abonamente din sezonul competițional 2022–2023, care...
Expoziție de arte vizuale la Târgu Jiu
Expoziție de arte vizuale, joi, la Târgu Jiu Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Centrul de Cercetare Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, organizează joi, 17 august 2023, ora 18.00, la Galeriile de Artă „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, strada Traian nr. 27, parter, vernisajul expoziției de arte vizuale „MINIMA FABULAS”, a...
Pepeni cu Metomil – Alertă europeană, ”incident grav”
Tone de pepeni au fost retrase de pe rafturile supermarketurilor după ce s-a constatat că au concentraţii mari de metomil, un pesticid extrem de periculos.Sistemul european de alertă rapidă pentru alimente și furaje (RASFF), care leagă diferitele agenții responsabile cu siguranța alimentară și consumul din UE a emis o alertă de sănătate, prin care raportează detectarea la controlul de...
Salvamont: 33 de persoane, salvate în ultimele 24 de ore
Salvamontiştii au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru salvarea a 33 de persoane, anunță Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont, intr-o postare pe Facebook. Opt dintre acestea au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 20 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, două dintre ele fiind...
Localitățile din Gorj, sub avertizare meteo de vreme severă imediată
ANM a emis, astăzi, o avertizare meteo cod galben de vreme severă imediată pentru localităţi din mai multe judeţe.Atenţionarea meteo ANM este valabilă pentru zone din judeţele Gorj, Olt, Vâlcea, Dolj şi Mehedinţi până la ora prânzului.În zona: Județul Gorj: Motru, Rovinari, Târgu Cărbunești, Turceni, Bâlteni, Mătăsari, Plopșoru, Țânțăreni, Țicleni, Drăguțești, Turburea, Aninoasa, Crușet, Fărcășești, Negomir, Slivilești, Vladimir, Dănești,...
Localnicii din Totea, avertizați – Ursoaică cu pui, în zonă
Prezența unui urs a fost semnalată aseară, în comuna Licurici, a comunicat Jandarmeria. Este vorba despre o ursoaică cu pui iar localnicii au fost avertizați prin Ro-Alert. ”A mers echipa de interventie, a fost verificată zona, dar ursul nu a fost gasit A mai fost fost sesizată prezența unui urs și la Polovragi”, au mai informat jandarmii.Ursii sunt des...
Târgu Jiu: Doi oameni răniți într-un accident pe B-dul Ecaterina Teodoroiu
În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier, pe B.dul Ecaterina Teodoroiu, cu două victime care sunt neîncarcerate, anunță ISI Gorj. În acest moment, intervine Det. Targu Jiu si SAJ Gorj.
5 sfaturi pentru asigurarea securitatii in camera de joaca a copiilor tai
A avea o camera de joaca pentru copiii tai este fara indoiala ceva benefic pentru toata lumea, de aceea este foarte important sa te asiguri ca acestia sunt in siguranta in orice moment.De aceea, in acest articol iti vom pune la dispozitie 5 sfaturi pentru a spori securitatea in camera de joaca a celor mici.
1. Instaleaza o camera de...
Noi acțiuni de igienizare în piețele din Târgu Jiu
O amplă acțiune de deratizare și dezinfecție a celor două piețe agroalimentare din municipiul Târgu Jiu a avut loc noaptea trecută.Comercianții au fost anunțați din timp pentru a lua măsurile necesare, intervenția durând câteva ore.„Atât Piața Centrală, cât și cea din 9 Mai au fost curățate și igienizate, activitatea reluându-se în această dimineață conform programului obișnuit.Adrian Sichitiu, administratorul piețelor,...
Încep lucrările de consolidare pe DN 67D Valea Cernei – Băile Herculane
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timişoara a emis pentru data de 16 august 2023 ordinul de începere a lucrărilor de execuţie la consolidarea DN 67D Valea Cernei - Băile Herculane, pe sectorul aflat pe raza de administrare a Regionalei Timişoara.Lucrările vor fi executate pe sectoare aflate între km 89+700 - km 108+390, de către Asocierea formată din Trustul...
Ordonanța austerității pune în pericol Salvamont!
Deputatul Radu Miruță a postat un comentariu pe pagina sa publică în care arată cum actualul guvern pune în pericol un serviciu vital pentru oameni: ”Au găsit cum sa acopere gaura de la buget: cu desfiintarea SALVAMONT-unul dintre cele mai eficiente, mai bine dotate si mai putin costisitoare servicii din Romania. O tâmpenie!Au huzurit pe bani publici, au inventat...
Miercuri încep probele scrise de la BAC
Miercuri, 16 august, încep probele scrise de la examenul național de Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă, potrivit calendarului oficial. Prima probă scrisă este cea la Limba și literatura română.
Joi, 17 august, este organizată proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie. Proba la alegere a profilului și specializării este programată pe 18 august, iar proba la Limba maternă pe...
Palmaresul Festivalului Național de Folk şi Baladă „Poarta Sărutului“
Municipiul Târgu Jiu a fost, în acest weekend, gazda celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Național de Folk și Baladă „Poarta Sărutului“.Iubitorii acestui gen au putut urmări, la Teatrul de Vară „Nelu Dumitru” din Târgu Jiu, recitaluri extraordinare oferite de Mircea Vintilă, Sunt un frate tânăr, Maria Gheorghiu, Zoia Alecu, Dana Florian, Dan Vană, Emeric Imre, Adrian Beznă, Nicu...
5.300 de posturi în Educație! Statul abia găsește dascăli care au luat peste 7 la Titularizare
Noul an școlar bate la ușă, iar Ministerul Educației încearcă să umple golul din învățământ prin scoaterea la concurs a peste 5.300 de posturi. Potrivit reprezentanților ministerului, cele mai multe posturi sunt disponibile în județele Timiș, Ilfov, Cluj și Iași.Ministerul Educației scoate la concurs mii de posturi pentru a umple golul din învățământ. Acest val masiv de angajări se...
Tetila: Un bărbat a murit în mașina lovită de tren
În jurul orei 06:00 ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident feroviar. Mai exact, în zona Tetila, un autovehicul a fost lovit de un tren.
”La față locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare și 2 ambulanțe SMURD din cadrul ISU Gorj, precum și 2 ambulanțe din cadrul Serviciului Județean...
Mitropolitul Olteniei oficiază Sfânta Liturghie la Hramul Mănăstirii Polovragi, Gorj
În ziua de marţi, 15 august 2023, la Marea Sărbătoare «Adormirea Maicii Domnului», Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor ales de înalţi ierarhi, călugări, preoţi şi diaconi, oficiază Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Hramul Mănăstirii Polovragi, din judeţul Gorj. Cu acest prilej, vom afla că «Adormirea Maicii Domnului» este cea mai...
Termenul de cumpărare a anilor de pensie va fi prelungit
Guvernul intenționează să prelungească perioada până la care se va putea cumpăra vechimea în muncă pentru pensie. Un proiect de ordonanță a fost publicat în dezbatere la Ministerul Muncii.Actualele reguli pentru plata retroactivă la contribuțiile de pensii ar trebui să se aplice doar până la 1 septembrie 2023.Românii vor putea cumpără maximum 6 ani de vechime.
Schimbare privind permisele auto, începând de astăzi
Începând de astăzi intră în vigoare propunerile MAI privind modificarea condițiilor de restituire a permisului de conducere reținut și a celor de dobândire a permisului de conducere românesc de către șoferii care dețin permise eliberate de alte state.Astfel, cetățenii care dețin permise de conducere eliberate de alte state, dar care nu pot fi preschimbate cu permisul românesc de conducere,...
Circa o mie de permise reținute într-o singură zi
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 3.500 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 10.200 de fapte contravenționale și 976 de permise de conducere au fost reținute.La data de 12 august a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 408 acțiuni și au intervenit la 3.548 de evenimente, dintre...
Consultanță în milioane de dolari pentru șefii unei companii de stat
Economedia.ro: Compania de stat Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, a scos la licitație în SICAP un contract de 76 milioane euro pentru achiziția de servicii de consultanță, coaching și mentorat în activități manageriale, vizați fiind directorii companiei. În descrierea licitației, Nuclearelectrica, în mod curios, pune, la preț, echivalentul în dolari, nu în euro al valorii achiziției.Contractul se întinde...
Sporuri uriașe la stat. Și pentru hemoroizi
Pentru mulţi angajați la stat, munca reprezintă un "grad major" de periculozitate pentru care se dau sporuri consistente. Iată cine primește bani în plus pentru hemoroizi sau pentru undele electromagnetice. De exemplu unii dintre angajaţii de la Ministrul Finanţelor au mai mulţi bani decât ministrul.Mai exact, în cadrul Direcției Generale de Inspecție Economico-Financiară directorul încasează 10.000 de lei. Şeful...
Poli Iași – Universitatea Craiova, ora 21:30
Poli Iaşi - Universitatea Craiova, meci contând pentru etapa a 5-a din campionatul României, este programat, sâmbătă, 12 august, de la ora 21:30, pe Stadionul Emil Alexandrescu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.Iașiul vine după înfrângerea din deplasare cu UTA Arad, scor 0-1, iar Universitatea Craiova este neînvinsă...
Liga 2 – meciuri și rezultate
Rezultate înregistrate, sâmbătă, în etapa a doua din Liga 2:Concordia Chiajna – CSM Alexandria 0-1CSC 1599 Şelimbăr – FC Unirea Dej 2-0Gloria Buzău – CS Tunari 2-1Unirea Slobozia – Viitorul Pandurii 1-1CSC Dumbrăviţa – Corvinul Hunedoara 0-0AFK Csikszereda – Progresul Spartac 3-0De la ora 12:00 au loc meciurile: CSA Steaua – Metaloglobus Bucureşti și CSM Slatina – Chindia Târgovişte.Partida Ceahlăul...
12 august – Ziua internaţională a tineretului
Această zi a fost stabilită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) în anul 1999, ca ocazie de a evidenția importanța și contribuția tinerilor la societate și pentru a promova implicarea lor activă în problemele globale.Fiecare an are un anumit slogan sau temă asociată cu Ziua Internațională a Tineretului, iar diferite organizații, agenții guvernamentale și grupuri de tineri...
Amendat cu 500 de lei pentru distrugerea unui indicator rutier
Un tânăr de 19 ani, din Târgu Jiu, a fost amendat cu 500 de lei de polițiștii locali pentru distrugerea unui indicator rutier.„În data de 12.08.2023, în jurul orei 01:30, polițiștii locali au identificat o persoană care a deteriorat un indicator rutier amplasat pe Bd. Republicii din municipiul Târgu Jiu.Tânărul de 19 ani care a fost surprins în timp...
Târgu Jiu: Continuă lucrările de asfaltare pe bulevardul Nicolae Titulescu
Anunț important pentru șoferii din Târgu Jiu. Se asfaltează al doilea tronson al bulevardului Nicolae Titulescu, cel cuprins între Colegiul Național „Spiru Haret” și Gara Târgu Jiu.Primarul Marcel Romanescu face un apel către participanții la trafic să circule cu atenție sporită în această perioadă.Se va interveni și pentru refacerea trotuarelor, înlocuirea bordurilor și ridicarea la cotă a capacelor de...
Reținut pentru furtul unei bijuterii
Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Cărbunești au reținut, ieri, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din comuna Butoiești, județul Mehedinți, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt.Din cercetări, polițiștii au stabilit că la data de 28 iulie a.c., tânărul ar fi sustras din locuința unui bărbat de 57 de ani, din comuna Scoarța, unde se afla...
Andrei Porei urmează să fie confirmat în funcția de președinte al TNL Gorj
Sute de tineri liberali din județ își aleg, în această după-amiază, liderul. Conferința județean de alegeri a TNL Gorj are loc la un restaurant din municipiu. Printre invitați se află și senatoarea Nicoleta Pauliuc, președinta organizației de femei a Partidului Național Liberal. Omul de afaceri Andrei Porei, care până acum a ocupat funcția de președinte interimar, urmează să fie...
Jandarmii și-au suplimentat numărul pentru a asigura ordinea publică
În perioada 12–15 august, Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj a suplimentat numărul de jandarmi din structurile de ordine publică, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la evenimentele publice precum și pentru sprijinul și îndrumarea cetățenilor.”Jandarmii gorjeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică a participanților la Zilele comunei Bolboși, la manifestarea închinată Voievodului Mihai care se...
Minivacanță: Ce recomandă ISU Gorj! ”Pericole sunt la tot pasul”
Dacă nu sunteți deja în vacanță, cu siguranță pentru aceste câteva zile libere v-ați făcut planuri de vacanță sau de a petrece timp frumos alături de cei dragi, dar, nu uitați însă că pericolele sunt la tot pasul, iar o situație de urgență se poate produce oricând, comunică ISU Gorj.
”Fiți preventivi și luați-vă măsuri de precauție în orice situație.
Dacă...
FC U Craiova – FC Voluntari, ora 20:30
Cu un moral bun, după prima victorie în ediţia curentă, oltenii vor întâlni astăzi revelaţia startului de sezon, pe FC Voluntari, echipă care a încheiat etapa precedentă pe poziţia secundă în clasament.Cele două echipe s-au mai întâlnit de cinci ori pe durata unui campionat, de trei ori s-au ilfovenii, un joc a fost câştigat de olteni, iar o partidă...
PSD Gorj: Senatorul Iordache se opune construirii rețelelor de gaze în județ
Comunicat PSD Gorj:„Iordache SABOTEAZĂ GORJUL! SE OPUNE investițiilor în rețelele de GAZE!
În îngustimea sa, Iordache nu s-a gândit decât că împiedică PSD să rezolve ceva pentru județul nostru (….)
Faptul că se opune semnării ordinului la Ministerul Dezvoltării, prin care se demarează investițiile în rețele de gaze, ne arată adevărată față a liderului PNL Gorj.
(....) Rușine știm că nu-i e...
Câştigul salarial mediu net a crescut cu 57 de lei
Câştigul salarial mediu net a fost 4.600 lei în luna iunie a acestui an, în creştere cu 57 lei (+1,3%) faţă de luna mai 2023, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Câştigul salarial mediu brut a fost 7364 lei, cu 135 lei (+1,9%) mai mare decât în luna mai 2023.Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat...
Proteste ale angajaţilor de la Finanţe, în toată ţara
Angajaţii din Finanţe continuă vineri protestele în întreaga ţară. Ei sunt nemulţumiți de proiectul de ordonanţă care vizează reducerea cheltuielilor bugetare. „Respingem în totalitate acest proiect, care dacă ar fi aprobat în forma actuală, ar duce la diminuarea veniturilor cu 700 de lei (pe medie) şi la pierderea locurilor de muncă”, subliniază sindicaliștii.Această solicitare se adaugă celorlalte două revendicări...
Cei mai bogati angajați ai statului resping ordonanța austerității
Ordonanța austerității, pregătită de Guvernul Ciolacu, a reușit să stârnească nemulțumirea celor mai bogați angajați din instituțiile statului. După cele formulate de reprezentanții BNR, acum a venit și rândul angajaților din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) să ceară scoaterea de pe lista instituțiilor care ar urma să intre sub incidența prevederilor viitoarei ordonanțe.Sindicaliștii au trimis în acest sens o...
Elevii care au luat examenele naționale cu 10 vor primi câte 5.000 și 2.000 de lei
Se dau 5.000 de lei pentru media 10 la BAC, 2.000 de lei pentru media 10 la Evaluarea Nationala. Proiectul a fost avizat, anunţă Ministerul Educaţiei.Proiectul consta in sustinerea activitatii de inalta performanta din invatamantul preuniversitar si presupune premierea absolventilor de liceu si gimnaziu care au obtinut media 10 la Bacalaureat, respectiv media 10 la Evaluarea Nationala.
Olimpicii internaționali vor...
CEO vinde fier vechi și deșeuri neferoase! Cere peste 14,6 milioane de lei. Cimitire întregi de utilaje, în toate subunitățile CEO
Complexul Energetic Oltenia a scos la vânzare nu mai puțin de 70 de repere de deșeuri feroase, care provin cel mai probabil din utilajele miniere dezafectate, și neferoase, prin Bursa de Valori București. Compania va vinde întreaga cantitate celui care oferă prețul cel mai mare. Garanția de participare la licitație este de 700.000 lei.,,Sunt cimitire întregi, în fiecare subunitate...
Motociclist mort în timp ce vorbea cu soția aflată la volanul mașinii!
Un accident teribil s-a produs miercuri seara în apropiere de Drobeta Turnu Severin, pe unul din viaductele dinspre localitatea Șimian. Un bărbat din această comună, în vârstă de 28 de ani, și-a pierdut viața după ce a scăpat de sub control motocicleta pe care o conducea.Din cauza vitezei și a neatenției, motocicleta s-a izbit de gardul de protecție a...
Rețeta săptămânii – Fabiskitchen: Smoothie cu banane și zmeură
Lista de cumpărături:
* 200 de grame de zmeură;
* 400 ml Băutură de Orez, Soia sau Lapte;
* 20 ml extract de vanilie;
* 1 banană;
* 1 linguriță de miere.
Mod de preparare:
Un Smoothie delicios, în care se îmbină foarte bine toate Ingredientele!
Nu sunt adeptul cumpărării din supermarket acest gen de Smoothie pentru că se pregătește foarte rapid acasă.
Știu ce ingrediente folosesc și...
Liga 3: Echipele din Gorj, repartizate în Seria 7
Ca și în sezoanele precedente, echipele de fotbal din Gorj, care evoluează în eșalonul terț, au fost repartizate în Seria 7. Tot două echipe vor reprezenta județul și în sezonul 2023-2024, dar CSO Turceni i-a luat locul Viitorului 2. Cealaltă formație este Gilortul Târgu Cărbunești. CSC Ghiroda și Giarmata Vii, Phoenix Buziaș, Voința Lupac, Viitorul Șimian, Universitatea Craiova 2,...
Echipele calificate în Turul 3 al Cupei României
S-au disputat meciurile din Turul 2 al Cupei României, ediția 2023-2024. Partidele au avut loc miercuri, 9 august. În această fază a competiției au participat 60 de echipe. Dintre cele 30 de jocuri, șapte au ajuns în prelungiri și doar două până la lovituri de departajare.Turul 3, în care intră și restul echipelor din acest sezon de Liga 2,...
Despre conotaţia termenului «Născătoarea de Dumnezeu» – Termenul de «Născătoare de Dumnezeu» redă, corespunzător cu expresia: născut, iar nu făcut!
Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare ortodoxă și catolică ce o avem în ziua de 5 august şi în care se comemorează trecerea Fecioarei Maria din această lume. Se consideră că potrivit scrierilor apocrife despre Adormirea Maicii Domnului, Fecioara Maria și-a trăit ultimii ani pe pământ la Efes, alături de Ioan Evanghelistul, dar, aş dori să subliniez faptul că...
A scăpat cu o amendă penală pentru că a condus fără permis. Anterior condusese băut!
Un șofer din Bustuchin a primit ieri o condamnare care să îl usture la buzunar, după ce a fost prins de polițiștii din localitate conducând fără să aibă permis.Anterior, el pierduse dreptul de a conduce pe drumurile publice pentru că fusese prins conducând sub influența băuturilor alcoolice. La instanță el a recunoscut cele întâmplate și a admis că a...
Ca la noi, la nimeni – Șoc! Protest spontan cu demisii la Finanțele Publice!
Motto: „Când un guvern se teme de cetățeni, e democrație. Când cetățenii se tem de guvern, este dictatură.” - Thomas JeffersonZiua de joi ne-a dat de-a dreptul peste cap. În vreme ce ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, se afla la ședința săptămânală a Guvernului Ciolacu, a revenit la sediul ministerului pe care-l conduce și a intrat în biroul domniei...
Atelierele „Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu, ediția 2023. Simpozionul internațional de sculptură
Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” organizează manifestarea artistică Atelierele „Constantin Brâncuși”, ediția 2023 (din cadrul programului „Esența lucrurilor”), care cuprinde mai multe evenimente: Simpozionul internațional de sculptură (în perioada 7-31.08.2023), Concursul de arhitectură „Acasă la Brâncuși” (22-31.08.2023), Concursul de benzi desenate „Acasă la Brâncuși” (22-31.08.2023) și Simpozionul de pictură și grafică (22-31.08.2023).
Deschiderea festivă a Simpozionului internațional...
Peste 3.000 de cereri de angajare zac la sediul CEO. Manu Tomescu: Când nu vrei să faci ceva, mai faci o comisie
Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu a declarat că nu crede că, după ce s-au luat miliarde de euro pentru închiderea mineritului, și după ce au îngenuncheat energia pe cărbune, va mai exista vreo șansă ca termenele de închidere a capacităților CEO, deja asumate, să mai fie prelungite. De fapt, acesta nu mai crede în promisiunile făcute, de această...
Din nou călător pe unda celor două Jiuri
* Zăcămintele de cărbune, descoperite din întâmplare. LegendăO incursiune chiar şi pentru câteva ore prin lumea de piatră a celor două Jiuri şi, de ce nu, chiar în perimetrul ce după formare Jiul Mare îl parcurge de-a lungul defileului (ce în multe lucrări este considerat cel mai spectaculos din ţară) încântă ochiul şi poate oferi în această perioadă momente...
Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu îi vindecă pe cei bolnavi, însă, unii dintre aceştia nu Îl iau în seamă pe Dăruitor şi nici nu...
În Duminica a 10-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 4, 9-16; Ev. Matei 17, 14-23 (Vindecarea lunaticului); glas 1, voscr. 10, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica noastră Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie un fragment din capitolul al 17-lea, versetele 14-23, în care Domnul Iisus Hristos mântuiește pe fiul demonizat al unui om, deci,...
Prima deplasare a sezonului pentru Viitorul: ,,Important este să nu pierdem”
După punctul scos în prima rundă cu FC Argeș, Viitorul Târgu Jiu are o deplasare dificilă pe terenul Unirii Slobozia. Antrenorul Călin Cojocaru a declarat că formația sa trebuie să-și îmbunătățească anumite aspecte ale jocului pentru a scoate un rezultat pozitiv în runda a doua a ligii secunde. Timișoreanul a admis că și un rezultat de egalitate ar fi...
Începe bâlciul de la Tismana
Gorjenii sunt așteptați la tradiționalul bâlci de Sfânta Maria Mare de la Tismana. „Așa cum știți, în fiecare an, pe data de 15 august, orașul nostru îmbracă haine de mare sărbătoare, și anume «Adormirea Maicii Domnului», iar cu acest prilej, «Bâlciul de Sfânta Maria Mare». Având în vedere că în acest an o să avem parte de un weekend...
Supercupa Gorjului se joacă la Rovinari
S-a stabilit locația Supercupei Gorjului. Meciul le va pune față în față pe campioana din sezonul trecut, CSO Turceni, echipă care acum evoluează în Liga a treia, și pe câștigătoara cupei județene, Vulturii Fărcășești. Partida se va disputa la Rovinari, pe Stadionul ,,Tineretului”, săptămâna viitoare. ,,Sezonul fotbalistic 2023- 2024, la nivelul județului nostru, va fi deschis de Supercupa Gorjului,...
Săli de clase dotate cu echipamente IT. Finanțare prin PNRR, obținută de Consiliul Județean
Consiliul Județean Gorj și Ministerul Educației au semnat un nou contract de finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României. Este vorba despre „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a C.S.E.I. Târgu-Jiu și C.J.R.A.E. Gorj”.
„Prin proiectul nostru ambițios, ne propunem să dotăm Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu-Jiu și Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică...
Plecare importantă de la Viitorul
Viitorul Târgu Jiu s-a despărțit de unul dintre cei mai vechi componenți ai lotului. Este vorba despre fundașul central Alex Băican. Jucătorul originar din Zalău a petrecut ultimele patru sezoane la Târgu-Jiu, timp în care a strâns peste 70 de partide în tricoul alb-albastru și trei goluri. Clubul a comunicat întreruperea înțelegerii pe contul de Instagram. ,,Ştiam că-și dorește...
Preotul de parohie – slujitor al credinţei – Despre Sfânta Maria Mare (Adormirea Maicii Domnului) – Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de «Ierusalimitissa»
La 15 august este prăznuită în fiecare an adormirea şi învierea Fecioarei Maria, iar, în plan teologic, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului face referire la mutarea Fecioarei Maria cu trupul și sufletul în Împărăția cerului! Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, dar mărturii despre existenţa ei nu există decât începând din secolul al V-lea,...
Centrul CEZ Târgu Jiu, închis luni și marți
Centrele de Relații cu Clienții CEZ Vânzare nu vor avea program de lucru cu publicul în zilele de 14 și 15 august 2023.
Începând cu data de 16 august, programul de funcționare va fi reluat corespunzător programului normal din zilele lucrătoare, respectiv 08:30 – 16:30, în cazul Centrelor de Relații cu Clienții din localitățile Alexandria, Caracal, Curtea de Argeș, Târgu...
Incendiu la o brutărie din Alimpești
Pompierii gorjeni au fost solicitați la stingerea unui incendiu izbucnit la o clădire din comuna Alimpești, satul Sârbești, în care își desfășoară activitatea și o brutărie. Un bărbat s-a rănit în timp ce încerca să stingă focul.La fața locului au fost direcționate cinci autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul ISU Gorj, echipajele de intervenție constatând că...
Tânăr din Turceni, reținut pentru furt
Polițiștii gorjeni au reținut, miercuri, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani, din orașul Turceni. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.Polițiștii au stabilit că, în noaptea de 4 august, tânărul ar fi sustras din curtea unui bărbat, din orașul Turceni o cameră de supraveghere.Cercetările sunt continuate de polițiști în vedere documentării întregii activități infracționale...
Șofer din Bălești, prins băut la volan
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țicleni au depistat, ieri, în trafic pe DJ 675 Țicleni, un bărbat de 36 de ani, din comuna Bălești, aflat la volan sub influența alcoolului.Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul...
S-a înființat Batalionul 24 Infanterie Târgu Jiu. Va purta numele „Ecaterina Teodoroiu”
În Piața Prefecturii din Târgu Jiu a avut loc astăzi ceremonialul militar de înființare al Batalionului 24 Infanterie Târgu Jiu, organizat de Structurile Brigăzii Multinaționale Sud Est, aparținând Statului Major al Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naționale, cu participarea generalului Daniel Petrescu, șeful Statului Major General al Armatei Române.„Cu profundă onoare și bucurie vă anunțăm că Batalionul 24 Infanterie...
CNAIR: Sunt posibile întreruperi pentru scurt timp la emiterea rovinietelor
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi că vineri, între orele 00.05 - 03.00, este posibil ca emiterea rovinietelor și a peajelor prin SIEGMCR să fie îngreunată/întreruptă pentru perioade scurte de timp.Motivul: se fac lucrări de mentenanță ale sistemului informatic.
Anunț despre pensii
Pensiile vor fi virate mai devreme în această lună, anunță ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.Sărbătoarea Sf. Maria Mare, în ziua de 15 august 2023, va aduce și zile libere pentru angajați, astfel că pensiile vor fi virate mai devreme."Pensiile prin mandat poștal vor fi plătite între 1-11 august, iar alimentarea conturilor bancare pentru cei care primesc pensiile pe...
Târgu Jiu: Expoziție itinerantă de fotografie
Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu găzduiește vineri, 11 august, ora 16.00, vernisajul expoziției „Cum respiră pământul”, ce cuprinde fotografii realizate de regizorul bucureștean Dan Mihalcea.Expoziția este alcătuită din 20 de fotografii pe care regizorul Dan Mihalcea le-a realizat la Vulcanii Noroioși la Pâclele Mici din județul Buzău.Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu susține demersul regizorului Dan...
FOTO, Târgu Jiu: A intrat cu BMV-ul în stâlpul care se mai ține acum de cabluri
Un stâlp de iluminat se ține doar în cablurile de telecomunicații, după ce azi-noapte a fost rupt de un un BMV care a intrat și peste semnul de circulație. Cert este că semnul de circulație a fost ”plantat” în ciment de curând.Incidentul a avut loc în cartierul 9 Mai, în zona giratoriului și a apărut pe pagina evenimentelor rutiere:...
O materie nouă în școli
Apare o materie nouă în anul școlar 2023-2024. Elevii de liceu vor studia de acum încolo „Istoria Evreilor. Holocaustul”.Începând cu anul școlar 2023-2024, elevii de liceu vor studia o nouă materie, denumită „Istoria Evreilor. Holocaustul”.Elevii din învățământul profesional de stat cu durata de trei ani vor studia istoria evreilor din clasa a XI-a, o oră pe săptămână, în timp ce...
Venituri salariale suplimentare pentru părinții aflați în concediul de creștere a copilului
Părinții aflați în concediu de creștere a copilului vor beneficia de alocări financiare mai generoase. Cu toate acestea, cei care vor fi afectați în mod negativ sunt angajatorii, deoarece vor fi responsabili de plata contribuțiilor la pensii (CAS) și sănătate (CASS) în proporție de salariul minim brut pe țară.
În România, Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 111/2010 oferă posibilitatea părinților aflați...
Sindicaliștii i-au cerut ministrului Energiei plăți compensatorii și venituri de completare ca în Valea Jiului. Pîrvulescu (FNME): ,,Comisia Europeană este interesată de închiderea grupurilor, nu de personal!”
Liderii sindicatelor din cadrul Complexului Energetic Oltenia au declarat că i-au cerut, luni, ministrului Energiei, Sebastian Burduja, ca angajații companiei energetice să beneficieze de plăți compensatorii și venit de completare pe patru ani, în condițiile în care se va recurge la disponibilizări colective pentru a atinge țintele prevăzute în Planul de restructurare în ceea ce privește evoluția personalului salariat,...
CJPC Gorj: Unele piscine sunt un pericol, mai ales pentru copii
* Amenzi de 20.000 de leiÎn cadrul Tematicii naționale privind activitatea de agrement și alimentație publică de la piscinele situate în județul Gorj, au loc în aceste zile acțiuni de control efectuate de comisari ai CJPC Gorj.Directorul Comisariatului, Felix Manta a comunicat: ,,Abaterile constatate sunt incompatibile cu funcționarea acestora în condiții de siguranță în ceea ce-i privește pe consumatori,...
VIDEO: Bătrâni păcăliți prin metoda „Accidentul”. Escrocii au obținut bijuterii și zeci de mii de euro
Au fost percheziţii miercuri în Bucureşti și în județele Gorj, Vrancea şi Botoşani, pentru destructurarea unei grupări specializate în înşelăciuni prin metoda „Accidentul”. Escrocii au sunat, în ultimele două luni, mai multe persoane din ţară, în special bătrâni, și le-ar fi spus că o rudă se zbate între viață și moarte, după un accident rutier. Ei s-ar fi recomandat...
Gazeta Gorjului – Leul de la Mila 0…
Memoria mea încă îl păstrează ca pe un „funcționar de rang înalt” al culturii locale. Acum mai bine de jumătate de veac, se întorcea acasă tocmai de la capătul lumii, după ce prestase câțiva ani buni ca profesor de limba română la un liceu din… Sulina, urmare repartiției guvernamentale care-l trimesese la post după terminarea facultății de filologie a...
Deputat: Liberalii au transformat CEO în obiectiv turistic
CEO nu e obiectiv turistic, declară deputatul PSD, Claudiu Manta. Parlamentarul face trimitere directă la vizita ministrului Burduja de acum două zile, în care acesta a mers la cariera Tismana, termocentrala Rovinari și hidrocentrala Dumitra.,,Conducerea liberală de la Gorj pare că a făcut o obsesie din a transforma Complexul Energetic Oltenia în obiectiv turistic. Zilele trecute, și-a exersat calitățile...
O nouă amânare pentru primarul demis de la Albeni
Primarul demis al comunei Albeni a mai făcut o încercare în instanță pentru anularea ordinului prefectului prin care a fost revocat din funcție.
Silviu Ionuț Stan a cerut preschimbarea termenului de judecată, după ce Tribunalul Gorj a amânat procesul până la toamnă.
„Având în vedere Hotărârea nr. 3/20.06.2023 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Gorj amână judecarea cererii de...





































































































































