7.6 C
Târgu Jiu
joi, martie 19, 2026

Arhive Lunare: decembrie 2023

Tichetele de masă în CEO: Valoarea lor scade la jumătate

Valoarea tichetelor de masă crește la 40 de lei din 1 ianuarie 2024. Astfel de la începutul anului viitor, un angajat cu normă întreagă, va încasa suma de 880 de lei în tichete de masă.Situația bonurilor de masă de la Complexul Energetic Oltenia este pusă în continuare sub semnul întrebării. Măsurile de austeritate ar putea reduce anumite beneficii acordate...

Vreme rece. Ploi în Oltenia

Frig și ninsori anunță Administrația Națională de Meteorologie. Schimbarea vremii va fi resimțită în toată țara.În această dimineață, cerul este noros în toate regiunile. La munte și în jumătatea de sud a Moldovei ninge, în Crișana, Maramureș, Transilvania și Muntenia sunt precipitații mixte, iar în Oltenia și Dobrogea plouă. Vântul suflă moderat, cu ușoare intensificări în Muntenia, Dobrogea și pe...

Elevii Școlii Gimnaziale ”Pompiliu Marcea” devin spiriduși pentru copiii din mediile defavorizate

La nivelul Școlii Gimnaziale ”Pompiliu Marcea” Târgu Jiu a demarat proiectul caritabil ”Spiridușii lui Moș Crăciun”. Astfel, până pe data de 15 decembrie, elevii și cadrele didactice din unitatea de învățământ vor colecta cărți de povești și jucării de pluș. Darurile vor ajunge în prag de Crăciun la copiii din mediile defavorizate din județul Gorj. Proiectul se realizează în...

Epidemie de rujeolă. Protestele continuă la DSP Gorj

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, în contextul în care sunt aproape 2.000 de cazuri în 29 de județe. Măsura este necesară pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârste între 9 şi 11 luni. În acest timp, angajații Direcțiilor de Sănătate Publică sunt în a treia săptămână de proteste. Sindicaliștii avertizează că se poate...

Angajații din Gorj, și nu numai, aduși la limita sărăciei de legea austerității!

Sindicatele din cadrul companiile de stat, printre care și Complexul Energetic Oltenia, au cerut exceptarea de la legea austerității. Și asta, pentru că salariații acestor entități sunt aduși la limita sărăciei. Este vorba despre angajații de la Metrorex, Tarom, CNAIR. Lor și se adaugă și angajații din uzinele de armament: aproximativ 200 de angajaţi ai societăţii Carfil din Braşov...

Scutiri la plata impozitelor pentru rovinărenii cu venituri mici

Cetățenii orașului Rovinari cu mai puțină dare de mână și care înregistrează venituri lunare mici vor beneficia de scutiri la plata impozitelor aferente anului viitor, la categoriile de clădiri și terenuri.Aceștia trebuie în prealabil să depună o cerere scrisă, însoțită de câteva documente justificative, la sediul Primăriei Orașului Rovinari, în intervalul calendaristic 5-29 decembrie 2023. ”Având în vedere prevederile HCL...

CEO a avut în vedere, de Moș Nicolae, 4.700 de copii ai salariaților companiei

Salariații CE Oltenia au primit câte 200 de lei, primă acordată de companie cu ocazia zilei de ”Sfântul Nicolae”. Este vorba despre angajații cu copii minori.Astfel, 4.700 de copii ai minerilor și energeticienilor din Complexul Energetic Oltenia s-au bucurat ieri, găsind în ghetuțe cadourile primite de Moș Nicolae. M.C.H.

S-a lansat prima hartă a secțiilor de poliție din România

Organizația Code for Romania a lansat, săptămâna trecută, platforma care găzduiește prima hartă a secțiilor de poliție din țara noastră.Code for Romania, cea mai mare organizație de tehnologie civică din lume, a lansat cea de-a opta soluție anunțată în Campania „Așteaptă-te, române. #PUTEM3000”: SectiiDePolitie.ro, platforma gratuită care facilitează accesul populației la informații detaliate despre fiecare secție, inspectorat sau direcție...

Încă o pensionare la Tribunalul Gorj

O nouă pensionare la Tribunalul Gorj. Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri, 6 decembrie, mai multe decrete de eliberare din funcție a unor judecători. Unul dintre ele are legătură cu Gorjul. „Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Retezanu Alina-Mihaela, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Gorj – pensionare”, se arată în documentul semnat...

Sărbătoare cu cruce roșie astăzi, 7 decembrie 2023, în eparhia Olteniei

A doua zi după marea sărbătoare a Sfântului ierarh NICOLAE, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei și făcătorul de minuni, o altă sărbătoare cu cruce roșie în calendar bucură inima și sufletele credincioșilor gorjeni: este vorba de sărbătoarea Sfintei mucenițe FILOFTEIA de la Curtea de Argeș, cea mai tânără sfântă de pe teritoriul țării noastre. A doua mare sărbătoare a lunii decembrie este...

Accente polikratice – Pledoarie veche pentru o reformă a EDUCAȚIEI

Răsfoim „Revista generală a Învățământului” și zăbovim asupra unui articol informativ al ministrului Dr. C. Angelescu- medic chirurg- și absolvent al celebrei instituții Sorbona. A fost un premiant al promoției. A fost principalul atu de a fi numit un chirurg în fruntea unui minister atât de important nu numai atunci, ci totdeauna pentru o națiune. Este important să distingem...

„Inimi în dar”, campanie naţională în luna decembrie

În luna decembrie se derulează la nivel naţional, sub sloganul „Dăruiţi o inimă sănătoasă celor dragi! Cunoaşteţi-vă riscul şi preveniţi apariţia bolilor cardiovasculare!”, campania privind prevenţia bolilor cardiovasculare – „Inimi în dar”. La nivel județean, coordonarea implementării campaniei este asigurată de Direcția de Sănătate Publică Gorj, prin Compartimentul de Evaluare și Promovare a Sănătății. „Boala cardiovasculară continuă să rămână principala...

Cum arată după reabilitare Secția de Balneologie a Spitalului Județean

O nouă secție a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu a fost reabilitată. Reprezentanții unității medicale anunță că au fost finalizate lucrările de reabilitare parțială - etapa a II-a, a Secției Recuperare Medicină Fizică și Balneologie, locația din strada Tudor Vladimirescu. „Lucrările au fost efectuate cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Gorj, fiind reabilitate 14 saloane și rezerve, cabinetele...

Ca la noi, la nimeni – Cîțu anchetat penal, iar Andrei Muraru rămas la post!

Motto: „Nu încape în pielea sa, nu încape nici în pielea altuia.” - Proverb ucraineanCine mai era ca Florin Cîțu pe vremea când, nu se știe cine – ori preș. Klaus Werner Iohannis, ori americanii - l-au vrut premierul României sau ambele variante sunt posibile - iar el și-a făcut de cap, considerându-se infailibil. Individul nici măcar nu bănuia...

Polițiștii gorjeni vin cu recomandări de prevenire a furturilor din buzunare și a celor din locuințe

Efective mărite de agenți din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj vor fi la datorie pe tot parcursul acestei luni ca urmare a aglomerărilor ce se vor crea cu prilejul sărbătorilor de iarnă în zona centrelor comerciale și a bisericilor.Având în vedere aglomerările de persoane prezente în perioada sărbătorilor de iarnă, polițiștii gorjeni vor fi prezenți zilnic în...

O brutărie, o măcelărie și alte unități alimentare din Gorj, amendate de inspectorii sanitari veterinari

În perioada 16-30 noiembrie a.c., echipele de inspectori din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale în obiective situate în Alimpeşti, Aninoasa, Arcani, Baia de Fier, Bălăneşti, Băleşti, Bâlteni, Bengeşti-Ciocadia, Borăscu, Brăneşti, Bumbești-Jiu, Bumbeşti-Piţic, Bustuchin, Câlnic, Cătunele, Crasna, Dăneşti, Drăguţeşti, Fărcăşeşti, Hurezani, Jupâneşti, Leleşti, Licurici, Motru, Novaci, Padeş, Peştişani, Polovragi, Prigoria, Săuleşti, Schela,...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – «Sindromul impostorului» în vremurile de azi – ,,Melodia «Aşa-i românul» e folclor maghiar! Eu, până una-alta, sunt muzician. Eu ştiu bobiţele, am făcut asta...

Ca nişte simpli trăitori ai unor vremuri complicate, fiecare dintre noi, cred că ne confruntăm la tot pasul cu impostura şi cu «sindromul impostorului», cu acea acțiune, faptă, atitudine de impostor, un fel de înșelătorie sau chiar minciună care se leagă de fraudă, chiar dacă stabilirea intenției nu e lipsită de unele ambiguități, la surprinderea imaginii unei persoane care...

DINCOLO DE „URME ȘI SEMNE” O INCANDESCENTĂ SĂRBĂTOARE

1. Cu o cinstită încredere Carmen Dora Steinhagen a publicat o carte cu un titlu care trimite la semiotica unor Derrida și Eco. În „Urme și semne” – carte editată de Constantin Marafet la Rafet și premiată tot de el la Festivalul Internațional „Titel Constantinescu”, ediția a XVI-a, Râmnicul Sărat, 2023, cu premiul Octavian Monescu – poeta nu abdică de...

Promovarea și înființarea Punctelor Gastronomice Locale în Județul Gorj

Joi 7 decembrie 2023, începând cu ora 14:00, la Căminul Cultural din Polovragi se va desfășura o întrunire importantă cu oamenii interesați de a face lucruri bune și necesare pentru cei din zonele Montane și nu numai cu tema „Promovarea și înființarea Punctelor Gastronomice Locale în Județul Gorj”.Această întrunire de la Polovragi este organizată de către Prefectura Județului Gorj,...

Noua lege a pensiilor a fost publicată în Monitorul Oficial

Noua lege a pensiilor a fost publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare la 1 septembrie 2024.Astfel, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Atingerea acestei vârste este realizată prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform programului prevăzut în anexa nr. 5. Stagiul minim de cotizare contributiv este...

”Verzii” din Gorj, în Serbia

Congresul Partidului Românilor din Serbia a avut loc la Petrovaç. ”Aceștia sunt într-o alianța cu ”verzii” din această țară, iar Biljana Stojković conduce mișcarea verde din Serbia, fiind un susținător al minorităților și o prietenă a fraților români. ZAJEDNO! (împreună)”, a transmis liderul Partidului Verde, filiala Gorj, Adrian Tudor, pe pagina sa publică.

Fostul premier Florin Cîțu, pus sub acuzare

Fostul premier Florin Cîţu a fost pus sub acuzare de procurorii DNA în dosarul achiziţiei de vaccinuri anti-Covid, pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Decizia vine după ce săptămâna trecută, Senatul i-a ridicat imunitatea fostului şef al guvernului. "Mi-am îndeplinit atribuţiile de prim-ministru în conformitate cu prevederile legale", a declarat Florin Cîţu la ieșirea...

Jurnalist în stare gravă. Ar fi încercat să se sinucidă

Redactorul-șef adjunct de la GSP a încercat să se sinucidă, informează Antena3 CNN, citând surse din poliție. Acesta este la spital în stare gravă. Potrivit sursei citate, redactorul-șef adjunct de la GSP a intrat cu mașina într-un stâlp, având o viteză foarte mare.

IPJ Gorj a deschis dosar penal după accidentul de astăzi de pe DN 67

La data de 6 decembrie 2023, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 67-Ciupercenii de Olteț."Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din localitatea Corbii Mari, județul Dâmbovița, în timp ce conducea o...

Daruri pentru micii pacienți de la Pediatrie

Copiii internați în secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu au primit cadouri de Moș Nicolae.„Pentru că nu au uitat să îi scrie Moșului ce cadouri își doresc, copiii internați în Secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu s-au bucurat astăzi de darurile pregătite pentru ei de trei preoți din municipiul Târgu Jiu.Micuții pacienți au...

O nouă ediție a Clubului minților deschise, la Muzeul Județean

După lansarea cu succes a „Clubului minților deschise”, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” are, pentru cei interesați să participe, o nouă temă - Imortalizare: „Amintiri din Epoca de Aur”. Cea de-a doua reunire a „Clubului minților deschise” va avea loc joi, 7 decembrie 2023, ora 11.00, la sediul muzeului, din str. Geneva nr. 8, Târgu Jiu. Tema propusă cheamă...

FOTO, Târgu Jiu| Sărbătoare, cu jandarmi, la Școala”Sfântul Nicolae”!

Jandarmii gorjeni au fost prezenți în mijlocul elevilor și profesorilor pentru a continua activitățile preventiv-educative, cu prilejul sărbătoririi Zilei Școlii Gimnaziale ,,Sfântul Nicolae” Târgu-Jiu. În cadrul unei activități interactive am prezentat elevilor echipamente și materiale specifice de intervenție din dotarea jandarmilor în misiuni. Totodată au fost transmise recomandări privind conduita în mediul școlar, prevenirea și combaterea faptelor antisociale care pot...

FOTO/VIDEO| Accident la Poienari

Două mașini de mare tonaj s-au ciocnit, astăzi, în satul Poienari - Bumnești Puțic, iar în urma acestui accident unul dintre șoferi a rămas încarcerat. ”Apelantul semnala faptul că, în urma impactului unul dintre conducătorii auto a rămas încarcerat, iar la fața locului au fost direcționate două autospeciale pentru descarcerare din cadrul ISU Gorj și două ambulanțe din cadrul Serviciului...

Gestionarea finanțelor în perioada sărbătorilor de iarnă: sfaturi și strategii eficiente

Pe măsură ce iarna își face simțită prezența și orașul începe să strălucească în lumini festive, ne pregătim de intrarea într-una dintre cele mai încântătoare, dar și solicitante perioade ale anului - sărbătorile de iarnă. Această perioadă magică, plină de bucurie și tradiții, vine însă și cu provocări financiare, de la cadouri pentru cei dragi până la preparatele festive....

Angela Pușcaș s-a operat. Va rata restul sezonului

Una dintre cele mai bune handbaliste de la CSM Târgu Jiu a suferit o intervenție chirurgicală după accidentarea din returul cu HK Onnereds. Angela Pușcaș (28 de ani) va lipsi între 6 și 8 luni de pe parchet după o ruptură de ligamente. Gorjeanca și-a exprimat încrederea că va reveni mai puternică pe teren. Ea a postat un mesaj...

Deplasare în Ungaria pentru susținătorii echipei de handbal a CSM Târgu Jiu

Primăria Municipiului Târgu Jiu, în colaborare cu agenția Elegant Travel, organizează o deplasare în Ungaria pentru susținătorii echipei de handbal a CSM Târgu Jiu, la meciul cu echipa Motherson Mosonmagyarovari KC din data de 6 ianuarie.Doritorii se pot înscrie pentru un pachet în valoare de 750 de lei de persoană, care include 2 nopți de cazare în camere duble...

Înfrângere drastică pentru naționala de handbal

Naţionala de handbal a României a suferit o înfrângere severă în ultimul său meci din Grupa E a Campionatului Mondial, desfășurat în Danemarca, Norvegia şi Suedia. Echipa condusă de Florentin Pera a cedat fără drept de apel cu una dintre gazdele turneului, Danemarca 39-23 (21-10). Partida s-a disputat la Herning și a pus față în față echipele cu punctaj...

Informare de ploi, emisă de meteorologi

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de ploi pentru întreaga țară, valabilă din această seară, de la ora 18:00, și până pe 8 decembrie, la ora 08:00.În intervalul menționat vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, în extindere dinspre sud-vest. Local, îndeosebi în regiunile sudice, cantitățile de apă vor fi de 10...15 l/mp și...

Monedă din argint cu valoarea de 10 lei, lansată de BNR

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 7 decembrie 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Muzeului Militar Național ,,Regele Ferdinand I”.Caracteristicile monedei sunt următoarele:Metal ArgintValoare nominală 10 leiTitlu 999‰Formă rotundăDiametru 37 mmGreutate 31,103 gCant zimțatCalitate proof Aversul monedei redă partea centrală a...

Fără emoții în sferturi. Craiova a demolat-o pe Farul

Universitatea Craiova s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după un succes categoric obținut în fața campioanei Farul Constanța, scor 4-0. Fără șanse de a mai ieși din Grupa D, Gheorghe Hagi a mers pe o formulă foarte tânără în jocul din Bănie. Puștii de pe litoral au pus probleme serioase defensivei craiovene în primul act, atunci...

Descoperă Inovația cu Samsung S23 și Samsung Flip – Performanță de Vârf și Funcționalități Revoluționare

Samsung continuă să se afirme ca lider în lumea tehnologiei mobile și a dispozitivelor inteligente, iar noile sale lansări, Samsung S23 și Samsung Flip, aduc o serie de caracteristici de vârf și inovații care schimbă modul în care interacționăm cu tehnologia de zi cu zi. Descoperă în acest articol detaliile captivante ale acestor două produse inovatoare care redefinește standardele...

Noi discuţii pe tema drumului expres Târgu Jiu – Craiova

Autoritățile locale din Târgu Jiu au avut, ieri, o întâlnire cu reprezentanții CNAIR pe tema impactului pe care îl are asupra mediului viitorul drum expres Târgu Jiu - Craiova.„Este un proiect deosebit de important pentru municipiul nostru și se fac eforturi pentru concretizarea acestuia într-un timp cât mai scurt.Au fost prezentate măsurile care vor fi luate atât în perioada...

Concert de muzică populară la Peștera Muierilor – Baia de Fier!

Cu ocazia inaugurării proiectului de Dezvoltarea a Infrastructurii Turistice și de Agrement din stațiunea Baia de Fier, realizat prin POR 2014-2020 cu fonduri de la Uniunea Europeană, sâmbătă 9 decembrie, la ora 15, pe scena amplasată la intrarea în Peștera Muierilor va avea loc un recital de muzică populară în care își vor da concursul MIRELA MĂNESCU, NICOLETA VOICA...

Concert de colinde, la mall-ul din Târgu Jiu

Magia sărbătorilor de iarnă continuă la Târgu Jiu! În incinta mall-ului din municipiu va avea loc sâmbătă, 9 decembrie 2023, de la ora 18:30, un concert de colinde organizat cu pasiune de către Asociația ”Din Mâna Lui” Austria. Evenimentul se va deula în zona Info Point, iar accesul este gratuit”Alături de colinde tradiționale interpretate cu gingășie, vei experimenta o...

Salariații OMV Petrom, în stradă

Câteva sute de salariați OMV Petrom pichetează sediul central Petrom City din București și sediile asset-urilor OMV Petrom din Suplacu de Barcău (Asset 1 Crișana Banat), Pitești (Asset 3 Muntenia Vest), Ploiești (Asset 7 Muntenia), Buzău (Asset Moldova), Craiova (Asset Oltenia), Constanța (Asset 10 Petromar), precum și Rafinăria Petrobrazi, a anunțat astăzi Sindicatul Național Petrom prin intermediul unui comunicat...

Depresia postpartum. Medic: Netratată, poate evolua în tulburare bipolară

Aproximativ 50-75% dintre femei după ce au născut experimentează o condiție medicală numită „baby blues”, care debutează la 2-3 zile de la naștere cu schimbări de dispoziție, plâns compulsiv, stare de tristețe patologică, iritabilitate, capacitate de concentrare deficitară, tulburări de apetit, anxietate, insomnii care se remit spontan în 2-3 săptămâni.10-15% din femeile care au născut dezvoltă o formă mult...

Câți români îşi serbează onomastica de Sf. Nicolae

Peste 800.000 de români își celebrează ziua de nume, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae. Mai precis, este vorba despre 509.321 de bărbaţi şi 295.780 de femei, potrivit Direcţiei de Evidență a Persoanelor.Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, dar și al marinarilor, brutarilor, femeilor nemăritate și al celor acuzați pe nedrept.Tradiția spune că, în noaptea de 5 spre 6...

Epidemie de rujeolă în România

Ministerul Sănătății a anunțat, marți seara, că a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, în condițiile în care se înregistrează 2.000 de cazuri în 29 de județe. „Având în vedere creșterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum și numărul mare de spitalizări în secțiile de pediatrie și boli infecțioase al copiilor infectați, Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă...

Decizie în dosarul ,,Masa caldă”: foști și actuali șefi din CEO, obligați să plătească sume colosale companiei!

Tribunalul Gorj a pronunțat, marți, o primă soluție în dosarul ,,Masa caldă”, în care șefi ai exploatărilor miniere, ai fostului EMC Motru și din fosta SNLO, precum și patronul fostei societăți Cazare Cantine Motru, au fost judecați pentru că, în urmă cu mai bine de un deceniu, ar fi decontat, ilegal, meniuri pregătite pentru mineri, iar în realitate, masa...

,,Achiziție” nouă în breasla IPJ Gorj

Un singur proaspăt absolvent al Școlii de Poliție a fost încadrat recent în Inspectoratul de Poliție Județean Gorj. Este vorba despre o tânără femeie care deja își desfășoară activitatea în cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu.Dacă la alte Inspectorate de Poliție din țară care se confruntă cu deficit de personal au fost încadrați zeci de proaspăt absolvenți, la Gorj a...

Expoziție de pictură, vernisată mâine, la Muzeul Județean Gorj

Joi, 7 decembrie 2023, de la ora 17.00, la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” din municipiul Târgu Jiu, va avea loc vernisajul expoziției de pictură de șevalet ”Reqviem pătrat. Pâine și cirk”, semnată de Florin Hutium.Artistul ne avertizează: ”Cultura nu e divertisment”, și ne invită într-o lume în care emoțiile generează artă, iar capacitatea de visare a creatorului este...

Campion la infracțiuni rutiere. Șofer trimis după gratii

Un șofer din Baia de Fier a fost condamnat la aproape trei ani de pușcărie cu executare pentru că a fost prins de mai multe ori la volan, deși avea permisul suspendat, ba mai mult, și-a dat un nume fals, încercând să-i inducă în eroare pe polițiști.Tânărul s-a ales cu o pedeapsă de 2 ani, 10 luni și 20...

Tânăr din Drăguțești, prins drogat la volan

Un bărbat din Drăguțești în vârstă de 23 de ani a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autovehicul, deși se afla sub influența substanțelor psihoactive. Incidentul s-a petrecut luni seară, pe o stradă din municipiul Târgu Jiu. ,,În seara zilei de 4 decembrie 2023, polițiști din cadrul Biroului Rutier au identificat în trafic un bărbat, în...

Fotbaliștii naționalei, optimiști: ,,Ne vom lupta de la egal la egal”

Calificarea României la Euro 2024 a adus un plus de încredere pentru staff-ul naționalei și pentru fotbaliștii care au pus umărul la această performanță. După ce antrenorul Edward Iordănescu a anunțat că tricolorii au ca obiectiv ieșirea din grupă, și jucătorii sunt optimiști. Belgia, Slovacia și una dintre echipele din Play-off-ul B ( Bosnia și Herțegovina – Ucraina, Israel...

Tabără de jurnalism de date și storytelling. Înscrieri până pe 10 decembrie

Au început înscrierile pentru tabăra de formare a abilităților de jurnalism de date și storytelling susținută de Rob Gebeloff, de la The New York Times, Crina Boroș și Ruxandra Hurezean. Tabăra va avea loc la București, în perioada 25-27 ianuarie 2024.Ca parte a proiectului ”Democrația la pătrat: Uniți pentru schimbare”, Freedom House România și Expert Forum sponsorizează participarea a...

Salariul mediu net în Gorj a depășit 4.000 de lei

Salariul mediu net pe județ a înregistrat o ușoară creștere, în luna septembrie, potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Gorj. Cu un câstig salarial mediu net de 4.044 lei în luna septembrie 2023, judeţul Gorj ocupă locul 16 în clasamentul judeţelor ordonate descrescător, salariul mediu net fiind mai mic decât media la nivelul ţării cu 11,9%, respectiv cu 549...

Competiție de șah, la CNTV Târgu Jiu

Clubul de Șah ,,Cavalerul” invită elevii Colegiului Național ,,Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu să participe la a 14-a ediție de șah rapid, ediția ,,Chessmas”. Aceasta se va organiza în data de 20 decembrie 2023, ora 11:00, în cadrul instituției de învățământ amintite mai sus. Termenul limită pentru înscrieri este ziua de 14 decembrie 2023. ,,SoftMasters: Vlad Popescu (10C), Andra Cîrstoiu...

Târg de carte la o școală din Târgu Jiu

O școală din municipiul Târgu Jiu găzduiește târgul de carte „Noi citim”. Evenimentul este organizat de Asociația Părinților Școlii Generale „Sfântul Nicolae”, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj. „Pentru desfășurarea târgului, elevii vor dona cărți noi sau citite, iar vânzarea cărților se va face sub supravegherea părinților și a cadrelor didactice. Cărțile nu vor avea un preț anume,...

Dragoș Militaru cere transferuri: ,,Așa, nu se poate!”

Antrenorul gorjean Dragoș Militaru și-a pulverizat elevii după al patrulea eșec consecutiv la cârma Unirii Dej. Ultima etapă a adus o nouă înfrângere pentru ardeleni, 0-1 pe teren propriu cu CS Mioveni. Militaru nu a luat niciun punct de când a revenit pe banca tehnică a clujenilor și a cerut suflu nou la echipă. Evaluarea antrenorului nu e îmbucurătoare...

Sf. Ier. Nicolae şi asumarea riscului de a spune adevărul şi de a combate ereziile – „Nicolae, să intri în nevoinţa poporului, dacă doreşti să fii de Mine încununat”!

Sfântul Ier. Nicolae era o fire blândă, fără de răutate și smerit cu duhul, ferindu-se de îngâmfare, de minciună, deoarece făcătorul cel mare de minuni, ajutătorul cel grabnic şi mijlocitorul cel prea ales de către Bunul Dumnezeu, s-a născut din părinţi cinstiţi şi de neam ales, drept credincioşi şi bogaţi, iubitori de credinţă, de adevăr şi dreptate, cei care...

Carne de pui infestată cu Salmonella, retrasă dintr-un magazin din Motru

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a emis, în urmă cu două zile, o alertă alimentară privind un lot întreg de carne de pui ce a fost retras de la comercializare.Carnea este contaminată cu Salmonella Enteritidis. În cazul în care au cumpărat produsul, clienții sunt sfătuiți să nu-l consume, ci să îl returneze în magazinul de la...

Ca la noi, la nimeni – România – viitor hub furnizor de energie!

Motto: „Unicul dor al vieții mele este să-mi văd națiunea fericită, pentru care după puteri am și lucrat până acuma.” - Avram IancuÎntr-un mesaj transmis din Statele Unite ale Americii, prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, spunea: „În viitorul apropiat, România va pune capăt dependenței energetice și va deveni la rândul său un furnizor în regiune”, declarație făcută după întâlnirea cu...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Faceți-vă un mare bine, arați terenul toamna

-1- De mai bine de o lună s-a încheiat sezonul însămânțărilor de toamnă, dar, desigur, fermierii adevărați încă nu au parte de relaxare, deoarece trebuie să pună bazele agrotehnice pentru culturile de primăvară. Printre agronomi circulă butada cum că producţia agricolă este  dependentă integral de triada  ,,Casă – Masă – Rasă”. Casa - este reprezentată de sol, parametrii naturali ai...

Sărbătoarea Sfântului ierarh Nicolae, motiv de bucurie și evlavie

Primele sărbători creștine ale lunii decembrie din acest an aduc un nou motiv de pace și bucurie în inimile credincioșilor ortodocși gorjeni. Miercuri, 6 decembrie, sărbătorim pe Sfântul ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei și făcătorul de minuni, iar a doua zi, joi 7 decembrie a.c., cinstim pe Sfânta muceniță Filofteia fecioara, ale cărei sfinte moaște se află la Curtea...

Casa de Pensii, obligată să-i recalculeze pensia unui fost miner

Încă un caz în care un salariat al CE Oltenia, acum pensionar, care a lucrat la cariera Berbești-Alunu, externalizată de CE Oltenia în 2015, a câștigat în instanță recalcularea pensiei.Acesta a fost sprijinit de Federația Națională a Muncii care are parteneriate cu case de avocatură pentru a recâștiga drepturile pierdute de minerii și energeticienii din CEO. De această dată,...

Spectacol de teatru de păpuși, de Moș Nicolae, la Târgu Jiu

Teatrul de Păpuși ”Pinocchio”, din cadrul Școlii Populare de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, susține astăzi, de la ora 12:00, la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”, premiera piesei ”Povestea Scufiței Roșii”, un spectacol după cunoscuta poveste a fraților Grimm. ”Sub îndrumarea doamnei Maria Paleologu, care semnează atât regia, cât și scenografia, această producție promite să aducă la viață și să...

GALA SCRIITORILOR DIN OLTENIA, LA PRIMA SA EDIȚIE

În data de 24 noiembrie 2023, la Muzeul de Artă din Craiova, a avut loc prima ediție a Galei Scriitorilor din Oltenia, eveniment organizat de Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, în parteneriat cu Consiliul Județean Dolj, Consiliul Local și Primăria Municipiului Craiova (care au oferit o importantă susținere materială), cu sprijinul Muzeului de Artă și al Filarmonicii...

Dotări de 800.000 lei pentru școlile din Tismana

Investiție de 800.000 de lei în unitățile de învățământ din orașul Tismana. Primăria a lansat licitația pentru dotarea școlilor cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale. Vor fi achiziționate echipamente pentru sălile de clasă, laboratoare de informatică și științe, dar și pentru cabinetele școlare. Investiția este din fonduri europene. Vor beneficia de dotări Liceul Tehnologic Tismana, școlile gimnaziale și...

„Ziua Porților deschise”, la Serviciul de Probațiune Gorj

Serviciul de Probațiune Gorj organizează miercuri, în intervalul orar 09,30 – 14,30, evenimentul „Ziua Porților Deschise”.„În cadrul evenimentului, vom prezenta activitatea Serviciului de Probațiune Gorj, rolul nostru în punerea în aplicare a măsurilor și sancțiunilor neprivative de libertate, precum și importanța colaborării interinstituționale și a sprijinului societății în reintegrarea socială a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, atât prin intermediul...

Percheziții în municipiul Târgu Jiu într-o cauză de furt calificat

În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară în municipiul Târgu Jiu, într-o cauză penală ce vizează infracțiunea de furt calificat. "În fapt, la data de 27 noiembrie 2023, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de...

Se ia apa la Rovinari!

Vineri, 8 decembrie, în intervalul orar 10:00-14:00, în orașul Rovinari va fi sistată alimentarea cu apă, ca urmare a unor revizii ale furnizorului de energie electrică, anunțate de operatorul Aparegio Gorj.

Accident cu trei victime, produs la Turceni

Un accident de circulație s-a produs în cursul zilei de luni, pe DJ 673, în orașul Turceni. În urma acestuia, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la spital.”Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, o femeie, în vârstă de 47 de ani, din comuna Țânțăreni, în timp ce...

Conducere nouă la CSM

Judecătorul Denisa-Angelica Stănişor a fost votat, marţi, în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.De asemenea, procurorul Emilia Ion fost ales în funcţia de vicepreşedinte.CSM are în componenţă 19 membri: nouă judecători şi cinci procurori aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept...

Gorjean dat dispărut de familie, căutat de polițiști

La data de 4 decembrie 2023, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 77 de ani, cu privire la faptul că, la data de 20 noiembrie a.c., fiul său, Iliuși Daniel Emanuel, ar fi plecat la muncă în Germania și de aproximativ două săptămâni, nu mai știe...

Meci tare în Bănie

Etapa cu numărul 3 din faza grupelor Cupei României Betano începe marți, când sunt programate trei partide din grupa D: CS Tunari - Gloria Buzău, Universitatea Craiova - Farul și UTA - FC Voluntari. Toate meciurile vor începe la ora 19:00.Oltenii au nevoie de o victorie pentru a fi siguri de calificarea în sferturile de finală, în timp ce...

Alertă alimentară în România. Carne de pui, retrasă de la comercializare

ANSVSA a emis o alertă alimentară privind un lot întreg de carne de pui ce a fost retras de la comercializare. Carnea este contaminată cu Salmonella Enteritidis. În cazul în care au cumpărat produsul, clienții sunt sfătuiți să nu-l consume, ci să îl returneze în magazinul de la care l-au achiziționat, în baza bonului fiscal.

CNASR face angajări

Colegiul Național al Asistenților Social din România caută coleg/colegă pentru postul de asistent social în cadrul Departamentului de comunicare și relații publice. ”Activitatea se va desfășura la sediul CNASR din București. Trebuie să fii: Asistent social; Bun organizator; Rezistent la stres; Bun comunicator; Flexibil; Bun negociator; Bun utilizator PC; Să deții cunoștințe de legislație în domeniu. Cum aplici: Trimiți CV...

Vernisajul expoziției de artă decorativă ”Firul magic”, în această seară, la Muzeul Județean Gorj

În această seară, de la ora 18.00, la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu va avea loc vernisajul expoziției de artă decorativă ”Firul magic”, care le aduce pe aceleași simeze pe artistele Maria Negreanu, Mariana Voicu și Mariana Frătița. Legate prin dragostea pentru textile, fire, materiale și texturi, cele trei creatoare propun lucrări profunde, cu valoare decorativă...

Salariații CEO încep, de astăzi, să-și primească primele de sărbători

Angajații Complexului Energetic Oltenia vor beneficia de o primă de Moș Nicolae. Suma este de 200 de lei pentru fiecare copil și cel mai probabil, va fi virată în cursul zilei de astăzi, 5 decembrie.De asemenea, pe data de 12 decembrie, aceștia ar urma să primească o primă de Crăciun, în valoare de 1.850 de lei. Aceasta ar urma...

CEO va da până la 8.000 de lei fiecărui angajat căruia nu i-a dat adeverințele necesare pensionării

* Decizii judecătorești favorabile angajaților * Vinovați, funcționarii CEO care nu eliberează adeverințele conform legiiSunt peste 240 de acțiuni în instanță împotriva Complexului Energetic Oltenia pentru că funcționarii companiei au refuzat să elibereze adeverințele necesare pensionării salariaților (sau pentru recalcularea pensiilor unor foști salariați), care se încadrează în Legile 197 și 74. Procesele au fost intentate de către casele de...

Invențiile elevilor de la trei cluburi de științe din Gorj, prezentate la un târg național de profil din București

Sâmbătă, 9 decembrie 2023, între orele 11:00 și 15:00, are loc Târgul Național de Știință CODE Kids 2023 la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București. 30 de copii reprezentanți ai celor 15 echipe CODE Kids din toată țara care s-au calificat la Târgurile Regionale vor veni să-și prezinte proiectele de...

Corul Mitropoliei Olteniei va susține un concert de colinde la Tismana

Un concert extraordinar de colinde va fi susținut de Corul ”Calatio” al Mitropoliei Olteniei și Corul preoților gorjeni ”Nicofonis”, în data de 15 decembrie, ora 18:00, la Casa de Cultură din Tismana. Intrarea este liberă! ”Alăturați-vă corurilor impresionante ”Calatio” și ”Nicofonis” pentru o seară plină de emoție și tradiție. Savurați magia colindelor într-un spectacol vibrant, perfect pentru a vă...

Tinerii cu dizabilități din județ au prezentat ,,Colecția de zâmbete”

Duminică după-amiază, la Muzeul Județean Gorj, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, a avut loc evenimentul „Colecția de zâmbete”. Expoziția a cuprins fotografii și picturi realizate de tinerii cu dizabilități.Evenimentul intitulat ”Colecția de zâmbete” a fost creat cu scopul promovării incluziunii sociale și nediscriminării în rândul comunității. Organizatorii expoziției au fost membrii Asociației Be Teen Târgu Jiu....

Bani europeni pentru reducerea abandonului școlar. Școlile eligibile din Gorj

Patru licee și trei școli gimnaziale din Gorj pot obține finanțări nerambursabile pentru reducerea abandonului școlar. Cererile de finanțare se depun pe o platformă online până pe data de 12 ianuarie 2024. Valoarea maximă a unui proiect este de 300.000 de euro, fără TVA.În apelul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) runda a II-a, seria a II-a, lansat...

Programul Work&Travel, prezentat studenților de la Universitatea ”Constantin Brâncuși”

Programul Work&Travel, dedicat strict studenților și care oferă oportunitatea de a munci pentru câteva luni în Statele Unite ale Americii, va fi prezentat joi, 7 decembrie, de la ora 12:00, la sediul Universității ”Constantin Brâncuși” din strada Tineretului, Târgu Jiu.De-a lungul ultimilor ani, mai mulți studenți au avut ocazia să acceseze acest program și au avut parte de o...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Fertilizarea fazială a cerealelor păioase

Realizarea unor producții agricole vegetale mulțumitoare nu se poate face fără aport extern de substanțe nutritive, fie ele sub formă de gunoi de grajd bine compostat, fie sub formă de fertilizanți chimici. Acestea se aplică etapizat, începând cu aplicarea de bază, la pregătirea patului germinativ și continuând cu cele faziale, după răsărirea plantelor de cultură. Pentru producerea unei tone...

Concurs județean de colinde

Elevii de gimnaziu și liceu din județul Gorj sunt așteptați să participe la ediția a IX-a a Concursului Județean „Nașterea Domnului – Colinde”. Concursul are loc pe data de 20 decembrie, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Târgu Jiu. Potrivit organizatorilor, concursul are drept scop promovarea și păstrarea datinilor și a colindelor religioase din perioada sărbătorilor de iarnă, dar...

Expoziția de grup ”Cadoul”, vernisată mâine, la UAP Târgu Jiu

Miercuri, 6 decembrie, de la ora 17:00, la Galeriile de Artă din Târgu Jiu, va avea loc vernisajul expoziției de grup intitulate ”Cadoul”.Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare ”Constantin Brâncuși”, organizează mâine, ora 17:00, la Galeriile de Artă ”Constantin Brâncuși”, vernisajul expoziției de grup ”Cadoul”, a membrilor...

De Ziua Națională a României, Clubul Rotary Târgu Jiu a dăruit bucurie comunității și un strop de FERICIRE

Ziua Națională a României a coincis, pentru Clubul Rotary - din municipiul Târgu Jiu, cu organizarea unui eveniment deosebit, eveniment ce a devenit deja o tradiție pentru organizatori. Este vorba de proiectul “O CANĂ DE FERICIRE". După cum ne-a informat d-na Raluca Davițoiu, președinte al Rotary Club Târgu Jiu, în seara Zilei Naționale a României, începând de la ora 18.00,...

Aur și bronz pentru pugiliștii de la CS Pandurii

Performanțe foarte bune la Campionatul Național de Tineret pentru doi sportivi de la CS Pandurii Târgu Jiu. Pugiliștii Florin Căldăraru și Alexandru Cocoranu s-au întors cu medalii de la competiția desfășurată, la finalul săptămânii trecute, la Bacău. Căldăraru a luat aurul la 57 de kilograme, după un parcurs senzațional. Boxerul gorjean a câștigat toate meciurile până la finală prin knock-out,...

Funcție importantă pentru un judecător din Gorj

Judecătorul Cosmin Octavian Semenescu a fost numit într-o funcție importantă la Tribunalul Gorj. Fostul procuror va ocupa funcția de președinte al Secției contencios administrativ și fiscal pentru o perioadă de trei ani. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi de către Consiliul Superior al Magistraturii, în ultima ședință. Judecătorul Semenescu a ocupat funcția și până în prezent, dar cu...

Ca la noi, la nimeni – Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, este și se vrea corect! Dar nu uită.

Motto: „Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea.” - Proverb românescUn alt aforism, datorat de această dată lui Victor Hugo, ne spune: „A fi sfânt, este o excepție, a fi corect e o regulă. Greșiți, uitați, păcătuiți, dar fiți corecți.” Deocamdată, până la proba contrarie, prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a izbutit să fie corect și să aibă multă...

De Ziua Națională, daruri dulci pentru copii de la ACA Gorj

Micii patrioți care au participat la sărbătorirea Zilei Naționale, la Târgu Jiu, au avut parte de o surpriză plăcută din partea Asociației Crescătorilor de Albine - filiala Gorj. Peste 150 litri de ceai, cu apă adusă de la Tismana, și îndulcit cu miere de la ACA, precum și câte un borcănaș cu miere din partea aceleiași asociații, au fost oferite...

Un nou volum semnat Vasile Picioruși, lansat la Biblioteca Județeană Gorj

Un eveniment socio-cultural de tip interactiv ce va consta în lansarea unui volum de carte, semnat Vasile Picioruși, va avea loc joi, 7 decembrie, de la ora 17:00, la sala MansArta a Bibliotecii Județene ”Christian Tell”.Cartea intitulată ”Arta consilierii sociale” reprezintă o ediție revizuită și îi aparține scriitorului Vasile Picioruși. Volumul a apărut în octombrie anul curent, la Editura...

La Scoarța s-a desfășurat ediția a IV-a a concursului de recitare poezii și interpretare cântece patriotice „Trăiască România Dodoloață și Unită”

Sâmbătă, 25 noiembrie 2023, Școala Gimnazială Scoarța, în parteneriat cu Primăria Scoarța, la care au aderat Inspectoratul Școlar Județean Gorj și Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” - Filiala Județului Gorj „Tudor Vladimirescu”, a organizat și desfășurat cea de-a patra ediție a concursului de recitare poezii și interpretare cântece patriotice, „Trăiască România Dodoloață!”, dedicat Zilei Naționale a României, cu...

«GALA PERSONALITĂŢILOR DE ELITĂ ALE ROMÂNIEI. VALORI ROMÂNEŞTI DE ANVERGURĂ MONDIALĂ» – ,,Fiecare dintre laureații prezentați este o personalitate unică pentru domeniul pe care îl reprezintă, cu împliniri, performanțe...

Cu ajutorul domnului prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, o personalitate culturală remarcabilă şi un exponent de frunte al învăţământului universitar craiovean, cu activitate didactică, inclusiv la Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Târgu Jiu, am luat cunoştinţă despre festivitatea sugestiv intitulată: «GALA PERSONALITĂŢILOR DE ELITĂ ALE ROMÂNIEI. VALORI ROMÂNEŞTI DE ANVERGURĂ MONDIALĂ», desfăşurată vineri, 3 noiembrie 2023, în Sala Filarmonicii «Oltenia»...

Tangoul se dansează în doi

Romanul "Tangoul se dansează în doi", semnat de scriitoarea Iolanda (Mihaela) Mirea din Târgu Jiu, apărută în anul 2023 la Editura CJPCT din Tg. Jiu, face parte dintr-o trilogie a acesteia. Cartea atrage de la prima privire, prin coperta realizată de Tiberiu Grigorie, şi prin promisiunea unei frumoase poveşti de iubire invitând astfel la lectură. Deşi, la început, i se...

Juniorii 3 de la CSM au încheiat perfect anul

Şase runde, șase victorii, cea mai bună apărare și cel mai bun atac. Este bilanțul handbaliștilor juniori 3 de la CSM Târgu Jiu, care au înregistrat, duminică, un nou succes categoric în Campionatul Național. În ultimul meci al anului, joc care a contat pentru prima etapă din retur, ,,victimă” a fost ACS Viitorul H2O Pitești. Gazdele s-au impus cu 42-13,...

Găman, după ultimul meci din 2023: ,,Un sezon greu”

Gilortul Târgu Cărbunești a încheiat anul cu un succes. Trupa pregătită de Mario Găman și Bobi Staicu a învins-o pe Voința Lupac, în ultimul meci din 2023 al Seriei 7 din Liga a treia. Partida s-a disputat pe Stadionul ,,Cristinel Răducan” și s-a încheiat cu 2-1 pentru gazde. Gorjenii au răsturnat scorul după ce Gabriel Ursu marcase pentru ,,croați”...

RMN pentru spitalul din Novaci

Spitalul Orășenesc Novaci speră să achiziționeze un RMN cu fonduri de la Ministerul Sănătății. Este nevoie de peste 8 milioane de lei pentru această achiziție. „Pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a activității unității medicale este necesară contractarea unui sistem complet RMN 1,5, TESLA cu aparat de anestezie, astfel încât serviciile oferite să poată fi prestate la un nivel calitativ...

Apel al FNM! Cum justifică Ministerul Energiei parteneriatul cu americanii, în cazul Termocentralei Paroșeni?

Comunicat FNM: Federația Națională a Muncii, membră a Confederației Sindicale Naționale „MERIDIAN”, informează opinia publică și face apel la autoritățile competente în legătură cu situația termocentralei PAROȘENI: Termocentrala PAROȘENI funcționează de peste 65 de ani, perioadă în care a generat peste 56 TWh de energie electrică și a folosit circa 35 milioane de tone de huilă din Valea Jiului. Puterea instalată a...

Persoanele cu dizabilități din centrele DGASPC Gorj, sărbătorite de ziua lor

La nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj s-a marcat Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, celebrată anual la data de 3 decembrie. Mai precis, pentru beneficiarii centrelor din județ, au fost organizate o serie de activități cu caracter cultural-artistic, la care aceștia au participat în mod activ, sub coordonarea personalului de specialitate din centre....

Nu renunță la proteste

Angajații din Direcțiile de Sănătate Publică nu renunță la proteste. Salariații au protestat și astăzi, în curtea instituțiilor, față de lefurile mult prea mici.„NU CEDĂM”, „GREVĂ GENERALĂ”. Asta transmit salariații umiliți de Guvern”, susțin sindicaliștii. 

Minivacanță, Gorj: Peste 400 de jandarmi în misiuni. Sancțiuni de peste 7.500 de lei

Jandarmii gorjeni au fost prezenți la manifestările dedicate Zilei Naționale a României, organizate la Târgu Jiu, Motru, Târgu Cărbunești și Rovinari: ” Au fost aplicate zece sancțiuni contravenționale, în cuantum de 7.600 de lei, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, consum de alcool în locuri publice, adresarea de cuvinte jignitoare, dar și pentru împiedicarea organelor abilitate însărcinate cu menținerea...

România, în grupele principale la CM de handbal feminin

Naţionala feminină de handbal a României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului Mondial, după o victorie categorică împotriva reprezentativei similare a Serbiei: 37-28 (19-13). Jocul a contat pentru Grupa E a competiției, care se desfășoară în Danemarca, Norvegia şi Suedia. A fost al doilea succes al tricolorelor, după ce, în meciul de debut, elevele lui Florentin Pera au...