Doi frați sunt cercetați de polițiști, după ce unul dintre ei a provocat un accident, pe raza comunei Turcinești. Evenimentul rutier a avut loc în noaptea de luni spre marți, iar la scurt timp conducătorul auto, care a intrat cu mașina într-un cap de pod, a fugit de la fața locului. „La data de 16 iulie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu și Postului de Poliție Turcinești s-au sesizat cu privire la faptul că, în noaptea de 15/16 iulie, un tânăr de 20 de ani, din comuna Bălănești, ar fi condus un autoturism, pe DJ 664 Turcinești, iar din cauza neatenției și neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune frontală cu parapetul unui pod, rezultând avarierea autoturismului. Din cercetările efectuate de polițiști a reișit faptul că, tânărul a părăsit locul producerii evenimentului, fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului, nu poseda permis de conducere, iar autoturismul figurează neînmatriculat din luna august 2018. Ulterior, conducătorul auto s-a prezentat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără să rămână internat. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, din cercetări s-a stabilit că, în aceeași noapte, fratele său, în vârstă de 24 de ani, din aceeași localitate, ar fi condus același autoturism, fără a deține permis de conducere. Și acesta a fost testat, de polițiști, cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducerea unui autoturism fără a poseda permis de conducere și conducerea unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.
Trei juniori gorjeni, posibili internaționali U15
Trei tineri sportivi de la CSM Târgu Jiu sunt în vederile naționalei de fotbal U15 a României. Juniorii David Bucă, Mario Gureanu și Gabriel...








































