Problema asigurării manualelor în judeţul Gorj este aproape rezolvată, nefiind de intensitate majoră în toate unităţile şcolare. Astfel, la Şcoala Generală Alimpeşti s-au ridicat manualele încă de la jumătatea acestei luni, iar la „Alexandru Ştefulescu” din Târgu Jiu prima tranşă de manuale a fost primită, urmând să se facă un dosar pentru a se constata ce lipsuri sunt şi la ce discipline.La Scoarţa, toate manualele necesare au fost ridicate de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, în timp ce la Cărpiniş, în localitatea Crasna, nu s-a primit niciun manual, urmând să fie ridicate în perioada imediat următoare prin situaţia transmisă IŞJ Gorj în luna februarie a.c. Aceeaşi situaţie este şi la şcoala cu clasele I-VIII din Săcelu, precum şi la cea din Bălceşti.
„S-a constatat că problema asigurării cu manuale şcolare este aproape rezolvată pentru şcolile din Gorj, rămânând spre soluţionare doar câteva titluri la nivel liceal, profilul tehnologic. Aici, sunt probleme la clasele a IX-a pentru că nu au fost solicitate manuale”, a declarat Nicolaie Mergea, inspectorul şcolar general al judeţului Gorj.
Izabella Molnar






































