S-a dat startul depunerii aplicaţiilor pentru preşedinţia şi secretariatul CNE
Până pe 23 ianuarie, preşedinţii Consiliilor Judeţene ale Elevilor (CJE) şi cei ai Consiliilor Regionale ale Elevilor (CRE) sunt aşteptaţi să-şi depună candidaturile pentru...
Aproape cinci mii de gorjeni s-au imunizat împotriva gripei sezoniere
Campania de vaccinare antigripală pentru sezonul rece 2014-2015 continuă în Gorj. Până în prezent s-au imunizat aproape cinci mii de persoane. La ora actuală...
Angajaţii Bazei de Tratament Săcelu, băgaţi în şomaj tehnic
Timp de o lună de zile, angajaţii Bazei de Tratament Săcelu, unitate aflată în subordinea Complexului Energetic Oltenia, vor sta acasă. Salariaţii au primit...
Şeful Direcţiei de Privatizare din Departamentul pentru Energie: “Minele excedentare şi unele centrale trebuie...
Producătorul de energie pe bază de lignit Complexul Energetic Oltenia (CEO) pare departe de procesul listării, care fusese anunţat, iniţial, pentru anul 2013 şi...
Pediatra Oprea şi internistul Grecu şi-au dedicat întreaga carieră Spitalului Turceni
Doi medici cu experienţă vor ieşi la pensie, în acest an, de la Spitalul Orăşenesc Turceni. Este vorba despre pediatra Carmen Oprea şi internistul...
Liderii FNME au cerut întâlnire separată la Mătăsari
La sediul Solidaritatea din Mătăsari, duminică, şi-au dat întâlnire reprezentanţii celor patru federaţii care vor participa, cu începere din 9 ianuarie, la negocierea noului...
Popescu, înlocuit de Vlădoescu la şefia Aparegio
Şeful societăţii care asigură serviciile de apă şi canal pentru municipiul Târgu-Jiu şi alte câteva oraşe din judeţul nostru a demisionat. Ion Popescu a...
Gura târgului – Gorghiu nu vine la Gorj dar trimite o comisie la PNL
După şedinţa de luni din capitală, conducerea PNL va trimite o comisie de negociere şi la organizaţia liberală de la Gorj.
Comisia în cauză nu...
Sărbători liniştite pentru poliţiştii gorjeni
Perioada sărbătorilor de iarnă care tocmai s-a încheiat a fost una dintre cele mai liniştite din ultimii ani, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean...
Zeci de jandarmi gorjeni, la datorie de Bobotează
Peste 50 de jandarmi gorjeni din cadrul structurilor din localităţile Târgu Jiu, Rovinari, Târgu Cărbuneşti, Bumbeşti Jiu, Tismana şi Novaci, împreună cu jandarmi din...
Şofer băut, implicat într-un accident la Urdari
Un eveniment rutier soldat cu rănirea unui tânăr în vârstă de 27 de ani s-a produs vineri, pe raza localităţii Urdari, după ce un...
Opt elevi, în practică la Jandarmeria Gorj
Începând de ieri şi până pe 13 februarie, un număr de opt elevi din anul II de studiu de la Şcoala Militară de Subofiţeri...
A intrat cu maşina în copac
Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Bucureşti, a ajuns vineri la spital, după ce a fost rănit într-un accident rutier produs...
De la distracţia din Rânca, direct la spital
Mulţi dintre turiştii care au suferit accidente la Rânca au ajuns la Spitalul Orăşenesc Novaci. Doi dintre ei au fost transferaţi la Târgu-Jiu, ei...
Afacerea cu trandafiri a fostului primar de Tismana, adulmecată de inspectorii DLAF
Departamentul pentru Lupta Antifraudă(DLAF), structură a Guvernului, investighează, de la începutul acestei luni, afacerea pusă pe picioare în Tismana, în ultimii ani, de fostul...
Cadou dulce de la Gorj, pentru Iohannis
Președintele Klaus Iohannis va primi la începutul lui 2015 o surpriză dulce din partea prințului Paul și a prințesei Lia, aceștia comandând la fabrica...
Revelion cu aproape 4000 de calorii pentru deţinuţi
Sărbătorile de iarnă sunt resimţite şi de cei 526 de deţinuţi de la Penitenciarul Târgu-Jiu. Aceştia au primit de Crăciun mese mai bogate şi...
Ciocea vrea apă în încă două sate: La Nămete se forează după apă
Primarul de Bustuchin, Ion Ciocea, a continuat şi la final de an investiţiile din comună, mai ales că anul nou trebuie să le aducă...
Noul Mitropolit al Banatului, fost stareţ al Mănăstirii Lainici
Ioan Selejan este de la finalul săptămânii trecute noul mitropolit al Banatului. Selejan a fost însă timp de patru ani stareţ al Mănăstirii Lainici,...
“Batman” de Turceni, cadonat cu o motocicletă
Fostul primar al oraşului Turceni, Ion Iordache, a fost foarte cuminte în acest an. Asta reiese din ce i-a lăsat Moş Crăciun sub brad:...
Gura târgului – Dian a făcut afaceri la Berbeşti dar nu trebuie să...
Dian Popescu a făcut afaceri în 2012, pe când USL-ul trăia, la UMC Berbeşti. Atunci, firma sa, Maserati SRL, ajungea să execute lucrări la...
Daruri de Crăciun pentru copiii nevoiaşi
Două familii nevoiaşe din Motru şi Runcu au primit înainte de Crăciun vizita reprezentanţilor Asociaţiei Tinerilor Pentru România (ATPR) – Filiala Gorj. Voluntarii ATPR...
Amenzi de 46.000 de lei pentru şoferi
În perioada 24-28.12.2014 poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au acţionat pe linia siguranţei traficului rutier, ocazie cu care au constatat...
Peste 5.000 de petarde, confiscate de poliţişti
În perioada 23 – 28 decembrie, poliţiştii gorjeni au confiscat peste 5.000 de petarde şi au deschis mai multe dosare penale în care se...
Colegiul Tehnic „Henri Coandă” angajează contabil şef
Colegiul Tehnic „Henri Coandă” din Târgu Jiu, Județul Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale vacante de contabil...
Patron din Motru, cercetat pentru evaziune fiscală
Administratorul unei societăţi comerciale din Motru s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii au descoperit că acesta nu a înregistrat în evidenţele financiar...
Angajări de început de an în administraţia din Gorj
Anul 2015 debutează în forţă cu noi posturi vacante şi o serie de concursuri organizate pentru ocuparea acestora. Potrivit unui comunicat transmis de Agenţia...
TESA lui Cherciu, navetistă pe banii CEO
Ştefan Cherciu, directorul Bazei de Tratament Săcelu, unitate aflată în subordinea Complexului Energetic Oltenia(CEO), este acuzat că face discriminări în rândul personalului. Asta deoarece...
Se ascut săbiile între Morega şi Ciurel
Acuze reciproce, fără margini, între conducerea Complexului Energetic Oltenia şi Dan Morega, şeful Institutului de Analiză, Investigaţii şi Politici Publice după ce, fostul deputat...
Troacă, după gratii
Primarul suspendat al comunei Padeș, Gabriel Mihăiță Troacă, nu scapă de cătușe nici în perioada sărbătorilor de iarnă. El a pierdut ieri la Curtea...
Ruşeţ ar putea avea o funcţie la Bucureşti
Ion Ruşeţ, fostul preşedinte executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, ar putea ocupa, anul viitor, o funcţie într-o structură a statului, dar la Bucureşti....
Noul PNL, măcinat de scandaluri la Gorj
Finalul de an și apropierea sărbătorilor de iarnă nu au adus împăcarea în taberele existente între vechii liberali și cei noi, proveniți de la...
Gura târgului – Liviu Andrei a bătut iar la uşa PMP dar a găsit-o...
Subprefectul capitalei, Liviu Andrei, menţinut în funcţie de PSD, îşi caută iar un loc într-un partid politic. Acesta se pare că a bătut iar...
Daviţoiu şi Gorgotă, la berăria lui Băsescu
Plecarea de la Cotroceni a lui Traian Băsescu a fost sărbătorită, duminică, de liderii PMP la o berărie din Bucureşti. De la întâlnirea cu...
Cărbune fără acte, confiscat de poliţişti
Poliţiştii rutieri au confiscat sâmbătă aproape patru tone de cărbune fără documente de provenienţă, descoperite într-o autoutilitară condusă de un bărbat de 38 de...
Acasă în Oltenia de Nord Vest!
În perioada contemporană, turismul a devenit, cu certitudine, cea mai mare “industrie” din lume, având implicații dintre cele mai complexe asupra întregii vieți economico-sociale.
El...
Pietoni răniţi în accidente de circulaţie
Doi bătrâni în vârstă de 69 şi 65 de au ajuns la sfârşitul săptămânii trecute la spital, în urma unor evenimente rutiere produse pe...
Post de jandarmi montani, inaugurat la Tismana
Luni, la Tismana a fost inaugurat un nou post de jandarmi montani. La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, şeful Inspectoratului...
Localnici din Mătăsari, cercetaţi pentru furt calificat
Doi localnici din Mătăsari s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinşi în flagrant de poliţiştii din localitate în timp ce transportau...
Dosarul “Bica”, instrumentat de procurorul gorjean Volintiru
Dănuţ Volintiru, fostul şef al DNA Gorj, din iunie 2013 angajat al DNA Bucureşti şi acum procuror-şef adjunct al Secţiei pentru combaterea corupţiei, a...
Moş Crăciun a venit la Centrul de Calcul
Ca în fiecare an, în lunga sa călătorie în jurul Pământului, Moş Crăciun a făcut un scurt popas pentru a se întâlni şi cu...
Alaiul obiceiurilor de iarnă a poposit la Târgu-Jiu
Ca în fiecare an, zeci de colindători din toate colţurile judeţului şi-au dat întâlnire la Târgu-Jiu pentru a participa la “Alaiul obiceiurilor de iarnă”,...
Poliţistul “Maradona” se simte hărţuit de “handicapat”
Marius Stăiculescu, poliţistul acuzat de un bărbat aflat în cărucior cu rotile că l-ar fi escrocat, se consideră hărţuit de cel care i-a făcut...
Lupulescu şi Gâlceavă, sacrificaţi de Dian
Copreşedintele noului PNL Gorj, preşedinte al vechiului PNL Gorj, senatorul liberal Dian Popescu, a declarat vineri, că a luat decizia schimbării din funcţia de...
Două condamnări în “lotul Vodislav”
O fostă angajată a medicului Dana Vodislav și un medic de familie care și-au recunoscut vina în fața instanței în dosarul în care mai...
Bilanţul CEO pe 2014: “Chiar şi cu frâna trasă, vindem şi suntem meseriaşi”
Bilanţul Complexului Energetic Oltenia(CEO), pe 2014, a fost prezentat, oficial, la finalul săptămânii trecute, la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. Din spusele managerului,...
Program de sărbători la Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu
Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu a pregătit un program special cu ocazia sărbătorilor de iarnă, dar şi a aniversării a 25 de ani de...
Copiii jandarmilor gorjeni, vizitaţi de Moş Crăciun
Moş Crăciun a ajuns săptămâna trecută şi la copiii jandarmilor gorjeni. Pentru a-i uşura misiunea Moşului, micuţii s-au strâns la Cercul Militar Târgu-Jiu, unde...
Zornăie cătuşele: Negrescu, reaudiat la DNA Craiova
În cursul zilei de miercuri, directorul Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, a fost audiat la sediul DNA Craiova, în dosarul privind obţinerea ilegală...
Călinoiu, cadonat de consilierul Banţa
În ultima şedinţă pe acest an în care s-au întrunit membrii Consiliului Judeţean Gorj, preşedintele acestei instituţii a primit un cadou simbolic din partea...
Tigăile la promoție, atractive în continuare pentru gorjeni
Poate părea greu de crezut dar tigăile oferite la preț redus la inaugurarea magazinelor rămân în continuare de interes pentru clienții din Gorj, deși...
Şi-au reclamat patronii la ITM Gorj!
Peste 500 de sesizări au ajuns pe birourile şefilor din Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj în acest an. Cele mai multe reclamaţii au...
Gura târgului / Dian îl readuce în prim plan pe Iordache
Primarii de Turceni şi de Bumbeşti-Jiu nu mai sunt agreaţi de Dian Popescu, copreşedintele PNL Gorj, a cărui supendare din partid a fost parafată...
În comuna Scoarţa, Vanghelie, Moş Crăciunul copiilor de la Şcoala Primară Bobu
Marin Vanghelie, un om de afaceri cu suflet mare, a făcut un gest mai mult decât lăudabil pentru elevii şi preşcolarii de la Şcoala...
CEO a tăiat finanţarea pentru EMC Berbeşti
Complexul Energetic Oltenia a anunţat oficial autorităţile judeţene din Vâlcea că mai are finanţare pentru UMC Berbeşti doar pentru luna ianuarie. Peste 2000 de...
Un nou concurs pentru elevi
În luna aprilie a anului viitor, elevii din judeţul Gorj vor putea participa la un nou concurs. „Franglais” este o competiţie ce se adresează...
Minor prins cu petarde
Un alt minor este cercetat de poliţişti după ce a fost prins folosind petarde. De această dată este vorba de un adolescent în vârstă...
IPJ Gorj continuă campania „Copilărie fără delincvenţă”
Poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăşurat miercuri o activitate informativ-educativă la Şcoala Gimnazială „Voievod Litovoi” din Târgu-Jiu, în...
Luana-Lavinia Popescu, o nouă stea a muzicii ușoare
Deși are numai zece ani și este în clasa a III-a la Școala Gimnazială ”Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu, Luana-Lavinia Popescu se poate mândri cu...
O dată cu “Sărăcie, corupţie şi poliţie politică” / Acuze de fals, uz de...
Şeful Institutului de Analiză, Investigaţii şi Politici Publice (IAIPP), Dan Morega, a tras ieri un semnal de alarmă legat de situaţia financiară precară în...
Fiica medicului şef de la CJAS, găsită moartă în apartament
Dramă fără margini în familia medicului şef al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj, Luciana Rovenţa, după ce fiica acesteia, fotomodel internaţional, a...
În spaţiul închiriat de afaceristul Lemnaru: Un nou magazin Carrefour la Târgu-Jiu, inaugurat astăzi
Carrefour deschide astăzi un nou supermarket în oraşul Târgu-Jiu, în paralel cu o inaugurare a unui nou magazin la Braşov, grupul ridicând numărul total...
Copil de 4 ani, rănit în urma unei explozii dintr-un bloc din Sadu
Un băieţel în vârstă de doar 4 ani, din Bumbeşti-Jiu, a ajuns la spital cu arsuri pe 15% din suprafaţa corpului după ce în...
Gura târgului – Anchetatorii încă audiază elevi care au dat bacul în vară
Mai mulţi elevi din Gorj au dat în această săptămână declaraţii iar la organele de poliţie legat de dosarul privind mita de la examenul...
Un miner de la Lupoaia, căutat în râul Coşuştea
Mai multe echipe de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi voluntari au început miercuri căutarea în zona riverană a râului Coşuştea...
Închisoare cu suspendare pentru fostul şef al UM Sadu
Fostul director al UM Sadu, Lori Boian, acuzat de ucidere din culpă, a fost condamnat ieri de Judecătoria Târgu-Jiu la închisoare cu suspendare. În...
Elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, evaluaţi în mai şi...
În 2015, startul Evaluărilor Naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a va fi dat în luna mai. Primii evaluaţi...
Campanie pentru sprijinirea copiilor proveniţi din familii defavorizate social
Persoanele fizice, firmele şi companiile private sunt invitate să se alăture campaniei de strângere de fonduri „Să le dăruim Crăciunul”, campanie demarată de Asociaţia...
Menţiune pentru Colegiul Tehnic „G-ral Gheorghe Magheru” la concursul „Lider European”
Colegiul Tehnic „G-ral Gheorghe Magheru” din Târgu-Jiu se numără printre câştigătorii ediţiei din acest an a concursului de proiecte „Lider European”. Echipa liceului din...
Alunecă iar pământul la Poiana-Seciuri dar sinistraţii nu au parte de blocul social
Autorităţile locale din comuna Bustuchin au făcut, la începutul acestei luni, iar demersuri la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru obţinerea finanţării şi...
Gura târgului – Sarcină nu mai este sponsor la Pandurii
Nicu Sarcină nu mai este de sâmbătă sponsor al CS Pandurii Târgu-Jiu, echipa de fotbal pierzând sponsorizarea o dată cu ultimul meci din turul...
Cârciumaru promite o analiză riguroasă în PSD Gorj
Preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a declarat marţi, în ultima conferinţă de presă a organizaţiei pe 2014, că la începutul anului viitor va fi...
La pat după un tratament greșit
Un tânăr din Mușetești a devenit dependent de ajutorul permanent al părinților săi după o injecție care i-a fost administrată anul trecut la Spitalul...
Aproape o jumătate de milion de absenţe, în primele trei luni de şcoală
În primele trei luni ale anului şcolar 2014-2015, elevii gorjeni au strâns aproape 500.000 de absenţe. Cam jumătate dintre acestea au fost însă motivate.Numărul...
Condescu nu scapă de control judiciar
Fostul președinte de la Pandurii, Marin Condescu a contestat la Curtea de Apel Craiova decizia Tribunalului Olt prin care i se menținea măsura controlului...
Pentru copii instituţionalizaţi, CJ Gorj păstrează tradiţia tăierii porcului de Ignat
În prag de sărbători, conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Gorj a continuat tradiţia sacrificării porcului de Crăciun. Astfel, pentru 50 de copii din centrele subordonate...
Delegaţie a IPJ Gorj, în vizită în Norvegia
Specialişti din cadrul IPJ Gorj vor efectua o vizită de trei zile în Norvegia, în cadrul unui proiect ce urmăreşte dezvoltarea relaţiilor bilaterale româno-norvegiene,...
Concurs naţional de arte plastice pentru elevii de gimnaziu şi liceu
Elevii din clasele de gimnaziu şi liceu sunt invitaţi să participe la cea de-a VIII-a ediţie a Concursului naţional de arte plastice „Omagiu –...
Concert de colinde la Târgu-Jiu
Liceul Teologic ,,Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu, alături de protoieriile Târgu Jiu Nord, Târgu Jiu Sud şi Târgu Cărbuneşti, împreună cu Teatrul Dramatic ,,...
Feedback “Hour Of Code” la C.N.T.V.
În săptămâna 8-14 decembrie 2014, printre cele 649 de instituții de educație și cultură din România care au desfășurat evenimente “Hour Of Code” (dintre...
Dosarul celor două “Virginii” din Meteor: Magistraţi, bulibăşiţi intenţionat de un executor judecătoresc
În cartierul târgujian Meteor există două femei cu acelaşi nume: Virginia Mihai. Deşi femeile locuiesc la câteva sute de metri una de cealaltă, pe...
Începe procesul fostului jandarm Onica
Tribunalul Militar Timișoara a stabilit primul termen la care să înceapă judecata căpitanului în rezervă de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Gorj, Florin Daniel...
O firmă din Craiova deszăpezeşte Rânca şi Bengeşti
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova a organizat procedura de contractare a deszăpezirii pentru zona Rânca şi districtul Bengeşti. O firmă din...
Gura târgului – Făget oferă recompensă pentru Ralf
Ion Făget, patronul firmei de pază care are grijă de stadionul municipal, şi-a pierdut patrupedul. Câinele care răspunde la numele de Ralf a dispărut...
Gorjenii, învățați cum să devină “leadership”
Un patron din Ardeal, care recunoaște în CV-ul său de pe internet că este și membru al Masoneriei, vine joi la Târgu-Jiu pentru a-i...
La Târgu-Jiu, Dr. Radu Zamfir, la conferinţa „Actualităţi în terapia şi diagnosticul cancerului
Medicul Radu Zamfir, de la Institutul Clinic Fundeni, a participat, alături de alţi medici de renume din ţară, la conferinţa „Actualităţi în terapia şi...
1.000 de cărţi de muncă, abandonate la ITM Gorj
Deşi au trecut circa trei ani şi jumătate de când nu se mai “poartă” cărţile de muncă în format tipărit, Inspectoratul Teritorial de Muncă...
Andreea Marinescu, câștigătoarea Marelui Premiu la Concursul Național de Interpretare și Creație ”Paul Constantinescu”...
Andreea Marinescu, elevă a clasei a XII-a a Liceului de Arte ”Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, a participat la Ploiești, la cea de-a XX-a ediție...
Şofer cu permisul suspendat, implicat într-un accident la Rânca
Un şofer în vârstă de 30 de ani, din Târgu-Jiu, s-a ales cu dosar penal după ce a fost implicat într-un accident rutier soldat...
Drum bun, în eternitate, Veronica Iordache!
Vineri noaptea, în urma unui accident, în aparență stupid, acroșată pe trecerea de pietoni când traversa strada spre școală, colega noastră, Veronica Iordache, s-a...
Eroii Revoluţiei din ´89, omagiaţi de elevii Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu”
Eroii Revoluţiei din decembrie 1989 au fost omagiaţi ieri, de către elevii Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, printr-un spectacol intitulat „Respect eroilor”,...
Pomi de Crăciun, confiscaţi de poliţişti
Alţi 27 de pomi de Crăciun, fără documente de provenienţa, au fost confiscaţi zilele trecute de poliţiştii gorjeni. Brazii confiscaţi de oamenii legii au...
Concurs de eseuri filosofice pentru liceenii din anii terminali
Elevii de clasa a XII-a sunt invitaţi să participe la cea de-a treia ediţie a Concursului de eseuri filosofice „Din lumea Sofiei”, organizat de...
Excursii la Bruxelles pentru două profesoare din Gorj
Două cadre didactice din judeţul Gorj, Carmen Vulpe, de la Colegiul Tehnic „G-ral Gheorghe Magheru”, şi Gabriela Nodea, de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”,...
Împrumut neachitat din 2011! Poliţistul “Maradona”, acuzat că a ţepuit o persoană cu dizabilităţi
Au trecut trei ani şi jumătate de când Petre Marius Buduleanu din Târgu-Jiu, persoană cu dizabilităţi, în vârstă de 45 de ani, susţine că...
Prim-procuror adjunct nou la Parchetul Târgu-Jiu
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu va avea un nou prim-procuror adjunct. Asta după ce Camelia Caragea, actualmente prim-procuror la Parchetul de pe lângă...
Tomograful de la Spitalul Târgu-Cărbuneşti nu mai are contract cu CJAS
De la mijlocul lunii noiembrie a încetat contractul pe care Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti îl avea cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate...
Şarapatin şi femeile PSD-iste din Gorj sprijină Guvernul Ponta
Sâmbătă, 13 decembrie 2014, preşedinta OFSD Gorj, Elvira Şarapatin, împreună cu liderele organizaţiilor similare din ţară, au participat la Comitetul Naţional al OFSD la...
Gura târgului – Viorel Gârbaciu, consilierul lui Cepoi
Fostul director al Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu, Viorel Gârbaciu, ar putea reveni din luna ianuarie a anului 2015 în lumea culturală gorjeană, o...
Condamnări cu executare în dosarul fostei șefe a APIA Gorj
Fosta șefă a APIA Gorj și alte patru persoane inculpate într-un dosar ce vizează modul în care tatăl acesteia a obținut subvenții ilegale pentru...





































































































































