3.5 C
Târgu Jiu
marți, decembrie 23, 2025

La pescuit, după ureche

În plină perioadă de prohibiţie, pescarii de ocazie împânzesc malul Jiului în zona Insuliţei din municipiul Târgu-Jiu, fără a fi tulburaţi de cineva. Aceştia...

Poezii din întuneric, premiate la un concurs naţional

Exprimă prin cuvinte lumea ei în care lumina şi imaginea vizuală sunt abia percepute, din cauza gravelor probleme de vedere. Este vorba despre o...

A plecat de bună voie

O minoră în vârstă de numai 14 ani a plecat de acasă şi nu s-a mai întors. Deşi fata a dispărut de la domiciliu...

A furat umbrela de la o terasă

Un tânăr gorjean este cercetat în prezent pentru furt calificat, obiectul „împrumutat” fiind o umbrelă de terasă. După ce a consumat la localul respectiv,...

Condiţii medicale mai bune pentru persoanele din Centrul de Bătrâni Novaci

Vârstnicii de la Căminul de Bătrâni Novaci vor avea parte de asistenţă medicală specializată, în urma încheierii unui parteneriat între Consiliul Local Novaci şi...

Studenţii au ieşit din nou în stradă – Învăţământul universitar, „îngropat” la Târgu-Jiu

Studenţii târgujieni au cerut demisia ministrului Funeriu iar „Moartea”, întruchipată de un student costumat, nu a purtat în spate o coasă ci chiar crucea...

Ciuperci şi alcool, o combinaţie aproape mortală

Un bărbat din Ţicleni a ajuns luni seara în comă la secţia de primiri urgenţe a spitalului judeţean. Omul a mâncat ciuperci otrăvitoare şi...

Minorii fug tot mai des de acasă

Nu mai puţin de 52 de copii dispăruţi în gorj în primele patru luni ale acestui an. Este o statistică îngrijorătoare, cu atât mai...

Casă în flăcări, la Teleşti

Un teleştean s-a aflat ieri la un pas de a rămâne fără casă, după ce aceasta a luat foc. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii...

“Prietenii pompierilor” s-au întâlnit pe stadionul municipal

Faza judeţeană a concursului şcolar „Prietenii pompierilor” şi-a desemnat ieri câştigătorii. Elevii de la mai multe unităţi şcolare s-au pregătit special pentru aceste probe,...

Film documentar despre Brâncuşi, prezentat la Târgu-Jiu

Horia Muntenuş a prezentat, la Târgu-Jiu, filmul documentar artistic “Un arbore la mijloc de lumi: Constantin Brâncuşi”. Evenimentul a avut loc la Teatrul Dramatic...

Târgul de odinioară, imortalizat

Bannere imense cu fotografii din Târgu-Jiul de odinioară au fost amplasate ieri în centrul municipiului. Expoziţia a fost organizată de către Muzeul Judeţeancu ajutorul...

“Marfă” ilicită, confiscată de poliţiştii gorjeni

Comerţul ilegal este în floare. Diferitele bunuri achiziţionate la preţuri mai mici îi fac pe unii dintre cumpărători să nu mai întrebe de unde...

Lemne transportate fără licenţă

Doi gorjeni au fost identificaţi, în mai puţin de 24 de ore, în timp ce furau material lemnos. Este vorba despre un tânăr de...

La spital, în stare gravă, după ce s-au intoxicat cu gazele de la o...

Cinci persoane intoxicate cu monoxid de carbon în timpul unui priveghi la căpătâiul unei bătrâne grav bolnave au fost aduse ieri la Spitalul Judeţean...

Inculpaţii de la Petrila cred că n-au fost anchetaţi corect

Avocaţii directorilor Exploatării Miniere Petrila, acuzaţi de moartea celor 12 mineri în explozia din noiembrie 2008, au solicitat ieri magistraţilor de la Judecătoria Târgu...

Judecat pentru că şi-a violat nepoata

Imediat după Ziua Copilului, la Judecătoria Târgu Jiu va începe procesul intentat unui tânăr de 20 de ani din Schela, reţinut luna trecută după...

La un pas de moarte, de la câteva ciuperci

O familie întreagă, din Văleni, Plopşoru, a ajuns duminică seara, de urgenţă, la spital, după ce a consumat ciuperci adunate de pe câmp.Este...

Şcolarii gorjeni, pompieri în timpul liber

Elevii din judeţul Gorj participă astăzi la concursul de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Adolescenţii vor avea ocazia să demonstreze ce anume...

Specializat în furtul din firme, băgat la „zdup”

Un rovinărean în vârstă de 26 de ani este cercetat de poliţişti pentru mai multe furturi. Constantin B. este acuzat că a sustras mai...

Accidentată în trafic

O tânără de 27 de ani a fost victima unui accident rutier care s-a petrecut duminică seara, în municipiul Târgu-Jiu. Potrivit medicului de la...

Pumni şi înjurături, la petrecerea de la Novaci

Târgul organizat la Novaci cu ocazia Zilei Oierului, duminică, s-a lăsat şi cu scandal între mai mulţi tineri. Aceştia, aburiţi bine după consumarea unor...

Podul de la Baia de Fier – Opt miliarde de lei vechi de...

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a inaugurat vineri o investiţie de amploare, pe raza localităţii Baia de Fier.Este vorba...

Marşul motocicliştilor – Fără animale pe şosele !

Câteva zeci de motociclişti din judeţul Gorj s-au adunat sâmbătă pentru a milita, într-un marş al solidarităţii, pentru respectarea lor în trafic ...

“Jos pălăria” – Pentru elevii-actorii de la Târgu-Jiu

Festivalul Naţional de Teatru pentru Liceeni a ajuns deja la ediţia cu numărul XIII, fiind un proiect ce aparţine actorului George Mihăiţă, directorul Teatrului...

Plan de analiză al ISU, aprobat de CJ

„Planul de analiză şi acoperire a riscurilor la nivelul judeţului Gorj” pe anul 2010 întocmit de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj a...

Furturi auto, contracarate cu pliante

Poliţiştii târgujieni au ieşit ieri în stradă pentru a-i informa pe cetăţeni despre riscurile la care sunt predispuşi în ceea ce priveşte furturile...

Accidentat de o asistentă medicală

Un copil a fost lovit în plin, ieri, în apropierea unei treceri de pietoni, din municipiul Târgu-Jiu. La volanul maşinii care l-a acroşat se...

Încep Zilele „Elvira Godeanu” – Bilete vândute, actori aşteptaţi

Spectacolele de teatru propuse în cadrul Zilelor Elvira Godeanu, eveniment ce începe în această seară, sunt aşteptate cu sufletul la gură de către târgujieni....

Cod galben pentru ploi şi vânt

Judeţul Gorj se află printre judeţele sub avertizare meteorologică cu cod galben. Codul este aplicat din data de 06 mai, ora 20.00 până în...

Au meditat la nemurirea sufletului – Deţinuţi, în vizită la Dumnezeu

Un grup format din 20 de persoane private de libertate au vizitat o biserică realizată de către alţi deţinuţi.Deşi cei care au...

„Protest” la înălţime, cu repetiţie

Un târgujian în vârstă de 37 de ani a pus ieri seară pe jar toate forţele de ordine şi nu numai, şi asta...

Târgujieni, instruiţi contra furtului din apartamente

Pentru a preveni furtul din locuinţe, oamenii legii din Târgu-Jiu s-au hotărât să iasă în stradă. Şi nu oricum, ci cu pliante şi sfaturi...

„Vin cu mortul la slujbă, îl văd copiii de pe balcon! ” – Biserica...

Construirea unei bisericii într-un cartier din municipiul Târgu-Jiu a devenit mărul discordiei între reprezentanţii unei asociaţii de locatari şi cei care au dat...

Din categoria – Să trăiţi bine ! – Mii de bătrâni salvaţi de...

Traiul pensionarilor pare să se degradeze pe zi ce trece, pensiile mici privându-i pe majoritatea dintre ei de cele mai elementare lucruri. Pentru a...

Strivit sub propria maşină

Un pensionar din Tg-Jiu a murit ieri după-amiază după ce maşina pe care o repara a căzut peste el. Gheorghe Stoichiţoiu locuia pe strada...

Testări naţionale pentru elevii de clasa a VIII-a

Elevii gorjeni din clasa a VIII-a au trecut ieri prin emoţiile testărilor naţionale. Copiii au trecut de proba de limba şi literatura română. Din...

Gorjul a pierdut cel mai mare lăutar – Nea Alită Piţigoi, condus pe ultimul...

Considerat drept cel mai bun şi de valoare lăutar al judeţului Gorj, Constantin Piţigoi, zis Alită, a trecut în nefiinţă.Banda condusă...

Lucruri personale ale Generalului Gheorghe Magheru, la Muzeul Judeţean Gorj

Sala Muzeului Judeţean care cuprinde o serie de obiecte care au aparţinut familiei generalului Gheorghe Magheru va fi îmbogăţită. Şi asta pentru că Vlad...

Tocmai se termina festivalul – S-a sinucis în pădurea de la Schela

Un tânăr de 29 de ani, din judeţul Buzău, a fost găsit spânzurat ieri dimineaţă la marginea unei păduri din localitatea Schela, acesta fiind...

Încă un dosar pentru adeverinţele false de rromi

Iorgu Negrea a fost trimis în judecată într-un nou dosar de adeverinţe false eliberate de acesta pentru cei care doreau să dovedească faptul că...

Festivalul “Liviu Dafinescu”, la a şasea ediţie

Ajuns la ediţia cu numărul şase, Festivalului Portului şi dansului popular „Liviu Dafinescu” începe vineri cu un spectacol de muzică populară. ...

Se întoarce roata – Contestaţia lui Gârbaciu a fost soluţionată favorabil

Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu ar putea rămâne pe post.Rezultatul contestaţiei pe care acesta a...

Campionatul de tir al MAI şi-a desemnat câştigătorii

Cei mai buni dintre trăgătorii de elită din ţară au fost aleşi joi, la Campionatul de tir al structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor care...

Expoziţie de suflet la Muzeul Judeţean Gorj

Pictorul Horea Paştină a expus câteva lucrări de artă plastică joi la Târgu-Jiu, la Muzeul Judeţean Gorj. Acesta a prezentat privitorilor, prin lucrările sale,...

Tiparniţă din secolul trecut, expusă la Muzeul Judeţean

Muzeul Judeţean Gorj a intrat în posesia unei tiparniţe care va întregi colecţia muzeală a instituţiei. Pe lângă mai multe volume realizate la tipografia...

Trenurile tineretului iau calea litoralului

1 mai muncitoresc pe litoralul Mării Negre. Pentru a nu se pierde această tradiţie, trenurile care merg la mare vor avea mai multe vagoane,...

I-au furat autoturismul şi l-au lăsat fără roţi

Un cetăţean din Băleşti a rămas fără autoturismul proprietate personală pe care îl lăsase parcat în faţa imobilului său şi asta pentru că gorjeanul...

Curăţenia de primăvară pune poliţiştii rutieri la muncă

Curăţenia de primăvară opreşte chiar şi circulaţia rutieră. Nu este vorba despre o glumă ci despre o măsură la care au trebuit să...

Unchiul violator îşi siluia nepoata de 13 ani

Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Schela a fost reţinut de către oamenii legii pentru că ar fi întreţinut raporturi...

„Natura 2000”, un program implementat şi la Gorj

O nouă instituţie a judeţului nostru apără natura pe care, majoritatea, tind să o distrugă, chiar şi numai din nepăsare sau necunoştinţă de cauză....

1 Mai cu controale

Distracţia de 1 mai din cartierul Drăgoieni al municipiului Târgu-Jiu este deja o tradiţie pentru localnici. Însă activitatea tuturor operatorilor economici va fi controlată...

Cei mai buni trăgători se întrec la Târgu-Jiu

Târgu-Jiu va fi, pentru al şaselea an consecutiv, gazda Campionatului de tir al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). Aşa se face că cei...

Sentinţe pentru proxeneţii din Obreja

Nu mai puţin de opt membri ai unei grupări de interlopi au fost condamnaţi de o instanţă a Tribunalului Gorj la ani grei de...

Dat dispărut, găsit mort într-un canal

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din satul Botorogi, a fost găsit fără suflare într-un canal. Cel care l-a găsit a sunat...

I-a luat casa foc de la laptop

Un târgujian a fost la un pas de a rămâne fără agoniseala de o viaţă, după ce mobila din apartament i-a luat foc....

Legume confiscate într-o piaţă din Târgu-Jiu

Pieţarii din piaţa agroalimentară din Târgu-Jiu au avut parte, vineri dimineaţă, de o surpriză mai puţin plăcută.Aceştia au fost vizitaţi de angajaţi...

Sute de saci cu deşeuri, strânşi de pe Cheile Sohodolului

Acţiunea de la sfârşitul săptămânii trecute de colectare a deşeurilor de pe Cheile Sohodolului, organizată cu ocazia Zilei Pământului, a avut un real succes....

S-a răsturnat cu motoscuterul, din neatenţie

Neatenţia îl putea costa viaţa. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 41 de ani din Turburea care conducea un motoscuter. În cartierul...

Au încercat să violeze o tânără

Doi tineri în vârstă de 22 şi respectiv 24 de ani au fost reţinuţi pentru o tentativă de viol. Victima lor este o tânără...

Locuri fruntaşe la Campionatul de Unifight – Jandarmii gorjenii, în top

Trei sportivi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Gorj au participat, în urmă cu câteva zile, la Campionatul de Unifight „Dinamoviada”, faza...

Disponibilizări de personal la DGASPC Gorj

Pentru prima dată în istoria instituţiei, circa 200 de angajaţi din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Gorj ar putea...

Biroul Teritorial Craiova al Instituţiei Avocatul Poporului se implică în rezolvarea cazurilor sociale

Se poate spune că Biroul Teritorial Craiova al Avocatului Poporului este un birou tânăr, apărând pe harta interesului cetăţenesc în iarna anului 2006, funcţionând...

Garaje demolate la Târgu-Jiu – La schimb cu parcări şi locuri de joacă pentru...

Acţiunea de demolare a garajelor din cartierele municipiului Târgu-Jiu nu se opreşte deloc, scopul principal fiind eliberarea spaţiilor pentru crearea de spaţii de...

Liga Pensionarilor, la cuţite cu Casa Judeţeană de Pensii

Liga Pensionarilor Gorj este în proces cu Casa Judeţeană de Pensii, iar primul termen de judecată a fost pe 15 aprilie. Din păcate, primele...

Maşină de poliţie, tamponată în trafic

Un poliţist de la Serviciul de Poliţie Rutieră a devenit, ieri, ...accidentat.Deşi meseria acestuia este tocmai de a avea grijă ca astfel...

Iosif Keber, un pictor uitat – 21 de ani de la moarte

Cel mai important pictor gorjean, Iosif Keber, a fost comemorat zilele acestea la împlinirea a 21 de ani de la trecerea sa în nefiinţă....

Numărătoare de maşini, prin ploaie

Cele 49 de puncte de recensământ al autovehiculelor din judeţ au fost active şi ieri, în ciuda ploii.Prima acţiune de acest...

Grevă spartă de studenţii gorjeni

După aproape o lună în care studenţii din întreaga ţară fac demonstraţii şi proteste, tinerii din Gorj nu sunt hotărâţi dacă să adere la...

Incendiu de la o sobă improvizată

O sobă improvizată şi amplasată prea aproape de materiale combustibile a aprins casa unui gorjean. Imobilul ar fi ars în totalitate dacă nu ar...

A plecat la băi şi nu a mai venit

Un bătrân în vârstă de 72 de ani, din Drăguţeşti, a fost dat dispărut de către membrii familiei după ce acesta nu a mai...

Bac sau grevă?

Profesorii sunt hotărâţi să facă grevă generală joi, în ciuda faptului că în zilele acestea ar trebui să se susţină examen la competenţele...

Discriminarea, discutată la clasă

Venit în Gorj pentru a afla despre fenomenul de discriminare, un student francez ţine cursuri la un liceu din localitate. Dany Alawwa a mers...

Fura puii din coteţ

Criza financiară face oamenii să se descurce fiecare cum poate. Gândindu-se, probabil, că urmează vremuri şi mai grele de atât, un gorjean s-a gândit...

Sancţiuni „la greu” de la jandarmi şi poliţişti

Noapte plină pentru jandarmii gorjeni şi nu numai. Aceştia au avut parte de mai multe acţiuni realizate împreună cu poliţişti, aplicând împreună nu...

Instituţiile gorjene, cu drapelele în bernă

Drapelul României şi al Uniunii Europene aparţinând Prefecturii Gorj au fost coborâte în bernă duminică noaptea la orele 0:00, vreme de 24 de...

Gorjenii se tem de norul de cenuşă islandez

Norul de cenuşă produs de erupţia vulcanului activ de sub gheţarul Eyjafjallajokull din sudul Islandei s-a extins, până sâmbătă seara, inclusiv deasupra României. Autorităţile...

Se dădeau drept reprezentanţi ai TVR pentru a fura

Doi doljeni au fost reţinuţi pentru furt şi înşelăciune asupra mai multor gojeni. Pe unul dintre aceştia, N.M.L. de 26 de ani şi M.C.C.,...

Şi-a recuperat banii şi actele datorită unui gest frumos

O pensionară gorjeancă era la un pas de a rămâne atât fără actele personale cât şi fără pensia ei, de numai 190 de lei....

La un pas de a rămâne sub cerul liber

Un cărbuneştean era să rămână fără casă după ce acoperişul acesteia a luat foc. Din fericire pentru bărbat, pompierii care au intervenit au reuşit...

Rânca are zăpadă, nu şi turişti

Numărul turiştilor care au venit în week-end la Rânca a fost destul de scăzut, deşi staţiunea este printre puţinele locuri din ţară în care...

Depistaţi în trafic

Doljenii au fost surprinşi în trafic, în urma acţiunii “Năvodul”. Autoturismul care fusese indicat de una dintre victime a fost identificat pe raza comunei...

Container de câteva tone, căzut pe maşini

Două maşini au fost strivite, la propriu, după ce un container s-a desprins de pe un trailer ce aparţine unei societăţi cunoscute din...

„Clipe”, de Claudia Elena Dan – Liceeană, la prima expoziţie personală

O elevă a Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu şi-a făcut miercuri după-amiaza debutul în viaţa artistică. Deşi este doar la liceu, tânăra Claudia...

În cadrul „Zilelor Culturii Scrise” – Dan Tristian şi-a prezentat „Umbletul”

Daniel Murăriţa, sub numele simbolic de Dan Tristian, a lansat miercuri după-amiază,la Târgu-Jiu, volumul de poezie „Umblet”.Evenimentul s-a încadrat...

Batjocorită la 9 ani de propriul tată

Oribilităţi de neimaginat s-au întâmplat într-o familie din Târgu Cărbuneşti, unde o elevă de clasa a treia a fost abuzată sexual de tatăl...

Viorel Gârbaciu nu a primit notă de trecere

Omul de cultură Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu, a primit nota 6,61 la proiectul de management pe care l-a...

Lambu – 2 ani de puşcărie pentru şpagă

Fostul inspector de achiziţii din cadrul Primăriei Ioneşti, Sorin Lambu, a fost condamnat la doi ani de închisoare. Magistrații Tribunalului Gorj au pronunțat sentința...

Somn „de frumuseţe” pe banul public

Secretarul comunei Stăneşti, Dumitru Nica, riscă să fie pus în discuţia Comisiei Judeţene de Disciplină, după ce jurnaliştii l-au descoperit ieri dormind în biroul...

Mamă – copil cu bebeluş

Minora este mama unui bebeluş al cărui tată nu îl cunoaşte. Pentru că nu are condiţii să îl crească, fata, care acum este...

Amenzi pentru gazdele din zonele turistice

Zece operatori economici care oferă servicii de cazare turistică, precum şi unităţile de alimentaţie publică aferente, au căzut în plasă comisarii Comisariatului Judeţean pentru...

Sancţiuni pentru comercianţii gorjeni

Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Gorj au verificat zeci de comercianţi din pieţele din judeţ, acţiunea făcând parte dintr-o tematică de verificare...

De negăsit în apele Jiului – Sinucidere sau accident?

O femeie din Mehedinţi şi-a găsit sfârşitul în apele Jiului. Femeia venise, împreună cu soţul său, la o nuntă din localitatea gorjeană Ioneşti. În...

„Zilele Culturii Scrise”, în Gorj

Mai multe lansări de carte şi activităţi culturale vor avea loc, în aceste zile, la Târgu-Jiu. Organizatorul principal al evenimentelor este Biblioteca Judeţeană „Christian...

1 mai muncitoresc pe plajă, în străinătate

Litoralul este, din nou, în topul preferinţelor românilor pentru petrecerea zilei de 1 mai. Din păcate, însă, cel puţin gorjenii, preferă staţiunile şi hotelurile...

Aprilie 2010 – Primul traseu de rafting pe Jiu

Sezonul de rafting a fost deschis ieri, pe Defileul Jiului. Nici măcar vremea destul de închisă nu a speriat pasionaţii de senzaţii tari,...

Nuntă de lux cu elicoptere pentru fata lui Goeru

Mare chef mare. Fata omului de afaceri Dan Bârcină, zis Goeru, s-a căsătorit ieri pentru a doua oară. Şi de data aceasta evenimentul...

Angajaţii DGASPC Gorj contestă decizia de reîncadrare

Situaţia în care se află angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului nu mai este un secret pentru nimeni. Salariile acestora...

Schimb de experienţă – Profesorii de la Palatul Copiilor din Târgu-Jiu, la Vâlcea

Cadrele didactice de la Palatul Copiilor din Târgu-Jiu vor merge joi, 15 aprilie, la Râmnicu Vâlcea, într-un schimb de experienţă. Alături de profesorii de...

Drăgan a făcut puşcărie la Gorj înainte de a comite crima de la Craiova

Tânărul din Craiova care a omorât în bătaie un bătrân pe motiv că acesta traversa prea încet strada a fost pentru zece zile în...