2.9 C
Târgu Jiu
vineri, decembrie 12, 2025

S-a încheiat ediția cu nr. 32 a Festivalului de umor „Ion Cănăvoiu”

Cenaclul Hohote din Tg.-Jiu, în calitate de partener al CJCPC Gorj, în organizarea Festivalului de umor „Ion Cănăvoiu”, ediția cu nr. 32, desfășurată în...

Conferinţa preoţească pastoral-misionară de toamnă a preoţilor de parohie din Protopopiatul Târgu-Cărbuneşti (I) –...

În ziua de luni, 11 noiembrie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, după oficierea Sfintei Liturghii, s-a...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Interviu cu d-l prof. dr. Constantin ARCUŞ, Preşedinte al...

-V.G. Domnule profesor dr. Constantin Arcuş, ce ne puteţi spune despre materializarea proiectulu «Centrul de Terapie şi Educaţie prin Cultură», într-o Românie care s-a...

Proiect inedit la Băile Herculane, realizat de voluntari!

O porțiune de câteva sute de metri din malurile Cernei se va schimba complet la Băile Herculane, în perioada următoare, după ce o mână...

Slujbă arhierească de resfințire a Bisericii ,,Sfântul prooroc Ilie Tesviteanul” din Bumbesti-Jiu

Duminică, 10 noiembrie 2024, localitatea Bumbești-Jiu din județul Gorj va fi locul desfășurare a unui eveniment deosebit: este vorba despre slujba de resfințire a...

Preoți și credincioși gorjeni, pelerini în Maramureș

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, și la inițiativa părintelui Ionel Cîmpeanu, protopop al Protoieriei Târgu-Jiu Sud, în perioada 28...

Învăţătura Preotului de altar – Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil – ,,Dumnezeule Atotputernic,...

Astăzi, 8 noiembrie, Biserica noastră de parohie îşi sărbătoreşte hramul «Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri», prilej pentru credincioşii...

Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne ajută să înţelegem...

În Duminica a 25-a după Rusalii; Ap. Efeseni 4, 1-7; Ev. Luca 10, 25-37 (Pilda samarineanului milostiv); glas 3, voscr. 9, la Sfânta şi...

Eveniment unic în viața localității Polovragi: Slujba arhierească de resfințire a Bisericii monument istoric...

Între lăcașurile de cult religios din județul Gorj, aflate în categoria monumentelor istorice, se află și Biserica de lemn cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae,...

De la Ierusalimul pământesc la Ierusalimul ceresc – Luminează-te, luminează-te, Noule Ierusalime!(VII) –...

La un moment dat, în vremea lui Irod cel Mare, strălucitul şi psihopatul rege iudeu, Templul din Ierusalim strălucea pentru că era ca un...

RAR, mesaj pentru șoferi: „Așa nu!”

Registrul Auto Român îi atenţionează pe şoferi să vină la RAR cu maşina „spălată şi curăţată” și fără obiecte voluminoase în interior. Reprezentanții RAR...

DANIELA LUMINIŢA CRUCERU – Iubirea mea

Aşa cum o arată şi titlul ("Iubirea mea..."), tema predominantă a volumului semnat de poeta gorjeancă Daniela Luminiţa Cruceru şi apărut la Editura Liric...

Conferinţa preoţească pastoral-misionară de toamnă a preoţilor de parohie din protopopiatele Târgu-Jiu Sud şi...

Luni, 4 noiembrie 2024, în prezenţa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, s-a desfăşurat la Târgu-Jiu Conferinţa...

Caragiale şi Ţiclenii [1]

Căutând date istorice despre Ţicleni-Gorj, în primii ani de după 1970, în vederea întocmirii unei monografii a localităţii, am fost îndrumat de către unii...

ICR: Termenul pentru bursele ”Constantin Brâncuși”, prelungit

Institutul Cultural Român prelungește termenul de înscriere pentru două burse „Constantin Brâncuși”, care vor oferi rezidențe de trei luni la Cité Internationale des Arts...

Sfinţirea troiţei ridicată în cinstea eroilor din Primul Război Mondial, în satul Trocani, comuna...

În ziua de sâmbătă, 2 noiembrie 2024, a avut loc sfinţirea troiţei ridicată în cinstea eroilor din primul război mondial, în cadrul unei manifestări...

Teste genetice pentru cancerele ereditare. Ce spune un medic de la Spitalul Județean

Dr. Andrada Gheorghe, medic specialist genetică medicală în cadrul Cabinetului de Genetică Medicală din Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, a...

Ce înseamnă un puls normal?

Pulsul sau frecvența cardiacă reprezintă numărul de contracții pe care le efectuează inima într-un minut. Acesta este un indicator esențial al sănătății cardiovasculare, iar...

ASTENII de sezon – Odată cu apropierea sezonului rece, trebuie știut: Este mult mai...

Materialele precum și statisticele de specialitate scot în evidență faptul că odată cu apropierea anotimpului hivernal, cu toate eforturile făcute de structurile specializate ale...

Nivelul Acumulării Valea de Pești a scăzut cu 10 metri!

Sistemul Hidrotehnic Independent Petroșani - Apele Române Jiu - pregătește Acumularea Valea de Pești pentru iarnă, anunță autoritatea în domeniu.Astfel, personalul S.H.I Petroșani efectuează...

Într-o lume fără Dumnezeu, labirintul este simbolul rătăcirii – Labirintul este unul dintre cele...

Analişti avizaţi şi cu o pregătire temeincă în domeniul lor de activitate, ca şi oamenii obişnuiţi ai fiecărei perioade istorice care se confruntă cu...

Spital trimis în judecată!

Premieră în lumea medicală, dar și judiciară, din Mehedinți, unde cel mai important spital din județul vecin a căpătat calitatea de inculpat și a...

AMURGUL ȚĂRANULUI ROMÂN

Am inclus în volumul Stilul crazy și filmul Moromeții 2 (2018) în regia lui Stere Gulea, fiindcă nu există nimic mai crazy decât să...

Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne îndeamnă ca să...

În Duminica a 22-a după Rusalii; Ap. Galateni 6, 11-18; Ev. Luca 16, 19-31 (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr); glas 2, voscr. 8, la...

De ce adoră toți copiii Lego? Iată 3 beneficii ale acestui joc!

Fotografie de la Kelly Sikkema pe UnsplashLEGO este, fără îndoială, unul dintre cele mai îndrăgite jocuri din întreaga lume, captivând copiii și adulții deopotrivă...

APOSTOLI AI EVANGHELIEI LIBERTĂȚII ROMÂNILOR – Simion Bărnuțiu, regeneratorul spiritului libertății naționale (I)

„Ardealul e proprietatea adevărată a naţiunii române” (S.Bărnuțiu)Câte nestemate strălucitoare împodobesc diadema națională! Acolo stau toți atleții evangheliei libertății românilor. Inspirați de focul sacru...

În această lume a zbaterilor şi a suferinţelor ştiute şi neştiute – Mântuirea omului...

Omul este o «trestie gânditoare» însufleţită de duhul sfânt şi care însufleţeşte mediul de viaţă, dacă îşi asumă responsabilităţile, nu numai pentru sine, ci,...

Motivul pentru care băcița Mărioara a primit scrisoare de la ministrul Culturii

Surpriză pentru băcița Mărioara Băbu după ce a primit o scrisoare chiar de la ministrul Culturii, Raluca Turcan. O distincție oferită de minister se...

PORTRET ÎN OGLINDA PETROLULUI – INGINER, NICOLAE ARMEGIOIU – O VIAŢĂ DĂRUITĂ PETROLULUI

S-a născut la 2 iulie 1936, în comuna Ceauru-Tămăşeşti, judeţul Gorj, fiul lui Vasile(învăţător) şi Domnica. Copilăria şi-o petrece În comuna natală, unde urmează...

Semnal editorial: Poetul nonagenar Florian Saioc a lansat volumul ,,Revelații. Eu sunt dovada vie...

În după amiaza zilei de 24 octombrie a.c., la Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, în prezența unui numeros și avizat auditoriu, a...

L-am cunoscut pe Domnul Nicolae Vânătoriu – Domnul Nicolae Vânătoriu vorbea cu un glas...

După terminarea facultăţii şi după repartiţia mea în domeniul culturii, ştiu că sediul Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă era în clădirea Muzeului Judeţean...

IN MEMORIAM… POMPILIU ŞI GRIGORE MARCEA

Anul acesta, la 27 martie, s-au împlinit 39 de ani de la trecerea în eternitate a profesorului și scriitorului Pompiliu Marcea și pe 20...

Educaţia…şi Lecţia de Viaţă! – Interviu cu domnul Ionică Boştină, specialist în optică şi...

-Rep. Ce mai faceţi, domnule Ionică Boştină, sau «Şeful», cum îmi place mie să vă spun, pentru că sunteţi, într-adevăr, şeful unui magazin-atelier care...

Descoperă povestea LEGO Friends. Citește totul despre cele mai îndrăgite fete din lumea jucăriilor!

Poză de Polesie Toys pe Pexels.comLego Friends este o serie specială creată pentru copiii care iubesc să exploreze lumea poveștilor pline de culoare, prietenie...

Patrimoniul cultural gorjean, documentat în 11 scurtmetraje

Asociația Docuart lansează rezultatele unei ample cercetări etnografice din opt sate gorjene, materializată în 11 scurtmetraje documentare despre tradiții, obiceiuri și povești locale.Evenimentul...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Un autor care analizează relaţia dintre depresie şi ideologie...

Aproape instantaneu, dar, din legitimă curiozitate, răsfoind filele ultimelor lecturi, am ajuns la lucrarea «Interpretazione della Schizofrenia», Editore «Feltrinelli», Biblioteca di psichiatria e di...

Trei decenii, de când cultura gorjeană este mai săracă fără Nicolae Vânătoriu

La sfârșit de octombrie, în urmă cu 30 de ani, pleca din această lume și ne părăsea unul din marii sculptori în lemn din...

Statul ia măsuri după 24 de ani în favoarea vârstnicilor – 71 de centre...

* Grila națională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice a fost revizuită după 24 de ani * Noile măsuri intră în vigoare de la 1...

Mircea Tutunaru: Popasuri pe Valea Motrului – o incursiune culturală – Volumul I: Motru,...

Am primit această carte pe data de 15 octombrie 2024 de la conferenţiarul universitar dr. Mircea Tutunaru cu următoarea dedicaţie: „Distinsului istoric, profesor emerit Teodor...

Cazinou online Yoji din România: inovații în jocurile de noroc

Yoji Online Casino a devenit recent un jucător proeminent pe piața jocurilor de noroc din România, oferind utilizatorilor o varietate de jocuri, o interfață...

Scrisoare către Tatăl meu, la împlinirea celor o sută de ani de la naşterea...

Dragul şi nepreţuitul meu Tată, La împlinirea celor o sută de ani de la naşterea matale, emoţia lăuntrică a sufletului meu se îndreaptă către spiritul...

Mi-e dor de Gorjul copilăriei şi al tinereţii mele – ,,La 59 de ani...

Pentru că a devenit o frumoasă tradiţie ca noi, absolvenţii Liceului «Tudor Arghezi» din Târgu-Cărbuneşti, promoţia 1965, să ne întâlnim an de an pentru...

Alerg desculţ şi urmele m-apasă…

Clepsidra tot mai cerne în cuvinte, Pe cerul nopţii stelele oftează, Aş vrea să ştiu, că Tu eşti, Doamne-sfinte Doar adierea clipei de amiază…Cad frunze-ngălbenite în uitare Când...

Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu este pe de-a-ntregul prezent...

În Duminica a 24-a după Rusalii; Ap. Efeseni 2, 14-22; al Sfântului: Efeseni 4, 7-13; Ev. Luca 8, 41-56 (Învierea fiicei lui Iair); a...

Două mari sărbători, la sfârşit de octombrie, bucură inima credincioşilor gorjeni

Lanţul de sărbători duhovniceşti ale lunii lui Brumărel se încheie în curând, mâine, 26 octombrie 2024, fiind praznicul Sfântului mare mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de...

Pensia, armă letală sau politica orbului?

Cu precizarea că nu sunt membrul niciunui partid politic, că toată viața mea a fost dedicată luptei anticriminale, că am fost și am rămas...

Cum sunt afectate cazinourile online din România de legile actuale din jocurile de noroc

Imprevizibilitatea influențează întotdeauna, indiferent din ce punct de vedere se privesc lucrurile. Dar, probabil unul din cele mai mari impacte se creează atunci când...

Expoziția de fotografie ,,Zbor spre infinit”, realizată de artistul fotograf Cristi Nicolae Caval

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj a vernisat marți, 22 octombrie 2024, de la ora 11:15, expoziția de fotografie ,,Zbor...

Adevărurile dreptei credinţe, când Îi cerem Lui Dumnezeu să ne izbăvească – ,,Biserica a...

Se spune că atunci când pe Sfântul Vasile cel Mare îl îndemna guvernatorul Modest să primească unirea cu erezia lui Arie, marele ierarh i-a...

Premiile Salonului Național de Fotografie ”FOTOGEOGRAFICA 2024”

Salonul Național de Fotografie "FOTOGEOGRAFICA 2024” s-a deschis săptămâna trecută la Biblioteca Națională a României. În cadrul evenimentului au fost decernate și premiile competiției.Acestea...

Ai un copil creativ și nu știi cum să-i cultivi spiritul artistic? Află mai...

Poză de Sigmund pe Unsplash.comPetrecerea timpului de calitate cu copilul tău este una dintre cele mai satisfăcătoare experiențe, iar activitățile creative reprezintă o modalitate...

Conştiinţa omului fără Dumnezeu e închistată în meandrele labirintului – Labirintul este structura prezenţelor...

În lumea secularizată şi marcată de sindromul fricilor şi de obsesia demolatoare a crizelor, în viaţa oamenilor se profilează labirintul spiritual, ca o lume...

Cum contribuie jocurile ca la aparate gratis la popularitatea sloturilor online

Piața de sloturi online din țara noastră însumează mii de jocuri pe care cei pasionați le pot încerca. Jucătorilor le-ar fi însă imposibil să...

Caricaturistul gorjean, Grigore Haidău, și-a prezentat „Portretele șic” în cadrul unei expoziții de caricatură

Miercuri, 16 octombrie 2024, începând cu ora 11:00, la Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” Gorj, a avut loc vernisajul expoziției „Portrete șic” realizată de caricaturistul...

Învăţătura Preotului de altar – Sfinţii 7 tineri din Efes care izbăvesc de lipsa...

Astăzi, 22 octombrie, ca şi în ziua de 4 august, Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe cei 7 tineri în rânduială ostăşească, din Efes: Maximilian,...

Serile la Brădiceni, cu muzele – Mie însumi, la 70 de ani

Muzele își aleg poetul; îi studiază corpul, îi scanează inteligența, memoria, îi diseminează creativitatea. Ah, muzele sunt – și fac asta chiar prea des –...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Cartea de referinţă a unui «apostol» al învăţământului gorjean...

Această carte este o enciclopedie a imnurilor muzicii, iar profesorul Marin Arcuş a cuprins, cum nu se poate mai mult şi mai bine, esenţa...

Lansare de carte, la Biblioteca Județeană ,,Aman” din Craiova, pentru un artist gorjean

Sala ,,Academician Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Județene ,Alexandru și Aristia Aman” din municipiul Craiova va fi astăzi, luni 21 octombrie 2024, gazda unui...

APOSTOLI AI EVANGHELIEI LIBERTĂȚII NAȚIONALE – George Barițiu, steaua deșteptării românismului (III)

Și iată că, în primăvara anului 1860, între Paști și Rusalii, ,,mai mulți bărbați cu rang și învățătură” au alcătuit un memoriu către guvern...

Delia BUDEANU, una dintre cele mai iubite prezentatoare TV ale României, a trecut în...

Delia Budeanu, una dintre cele mai iubite prezentatoare TV ale României! Una dintre cele mai cunoscute crainice din istoria Televiziunii Române de dinainte de...

GÂNDURI…gânduri

Curios - Cu alți bărbați eu nu m-am dus, Se jura ea unor dame - Dar lui Gică cin' i-a pus Cele trei perechi de coarne?Nu-i bai Nu-i bai...

Întâlnirea FIILOR GORJULUI de pretutindeni, la București!

Casa de Cultură a Studenților din București va fi duminică, 20 octombrie 2024, locul de desfășurare a unei frumoase întâlniri gorjenești, întâlnire devenită deja...

Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne arată că fiecare...

În Duminica a 23-a după Rusalii; Ap. Efeseni 2, 4-10; Ev. Luca 8, 26-39 (Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor); glas 8, voscr.6, la Sfânta...

TOP CINCI superstiții în care cred cei care joacă la păcănele. Ultima te va...

Fotografie de la Giona Mason pe Pexels.comSuperstițiile au făcut parte din viața oamenilor timp de secole, mai ales atunci când vine vorba de jocurile...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Copiii şi tinerii cad pradă reţelei de socializare Tik-Tok...

Labirintul asociază discursul psihanalizei cu universul mitologiei și cu cel al marilor tradiții culturale şi istorice, dar, devine extrem de important ca un psihanalist,...

Începe o nouă ediție a Festivalului Național de Umor ”Ion Cănăvoiu”!

Cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului Național de Umor „Ion Cănăvoiu” va avea loc în perioada 18-20 octombrie 2024 la Târgu Jiu și Runcu.Astfel,...

A fost stabilită data Revelionului Lăutarilor și Muzicanților!

A doua seară de vineri din 2025 a fost stabilită ca data la care va avea loc petrecerea la care sunt așteptați, la Târgu...

Manifestări culturale de excepție la Cula Glogovenilor din județul Gorj

Cula Glogovenilor din localitatea gorjeană GLOGOVA a găzduit recent un eveniment cultural de excepție: este vorba despre vernisajul expoziției ,,Colecționar de cotidian”, expoziție ai...

Tudor Arghezi în regimul comunist, în dublă ipostază: de la agresiune în presă și...

Motto: “Am spus o viață “țara mea”/ Când ea a altora era. Acum când mă despart de ea/ Într-adevăr o simt că e a...

Tot ce trebuie să știi despre importanța fluorizării dentare la copii

Fluorizarea dentară la copii este un subiect important și adesea discutat în rândul părinților care își doresc să asigure o sănătate orală optimă pentru...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Păcatul invidiei şi patimile care agravează căile ei ascunse!...

Invidia, la fel ca toate păcatele și viciile omului secularizat, constituie numai o deformare a unui lucru aparent armonios, a unei dreptăți pretinse, a...

LUMINIŢA SĂCELEANU – Să ningă cu iubire

Placheta de versuri " Să ningă cu iubire" semnată de Luminiţa Săceleanu a apărut la Editura Ştef din Iaşi beneficiind de prefaţa poetei Aurora...

Bicentenarul Avram Iancu (XX)

,,Pentru a menține ordinea și siguranța în cercurile și satele românești, și pentru a ne apăra contra terorismului maghiar, mă întorsei , după împrăștierea...

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase PARASCHEVA, luni, 14 octombrie 2024

,,Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se...

Reflecţii duhovniceşti ale Preotului de altar – Biserica noastră de Parohie de la Strâmba-Jiu...

În această zi binecuvântată de la Dumnezeu, Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iaşi, care a strălucit în lume...

Despre Poruncile Domnului nostru Iisus HRISTOS – ,,Să nu vă îndepliniţi dreptatea voastră înaintea...

DESPRE MILOSTENIE: Luaţi seama să nu vă îndepliniţi dreptatea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei! Altminteri, nu veţi mai primi nicio...

Lansarea volumului „Pe firul vieții. Incursiune autobiografică – 65”

Cu prilejul împlinirii a 65 de ani de viață, la 28 septembrie 2024, publicistul și omul de cultură gorjean, Victor Troacă, președintele Asociației Cercetătorilor...

Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu sintetizează comportamentul declarat al...

În Duminica a 21-a după Rusalii (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic); Ap. Galateni 2, 16-20; al Sf. Părinţi: Tit 3,...

De la cetățean de onoare la „cetățeanul turmentat” al comunei Albeni!

M-am născut și am apărut pe lume pe 12 octombrie 1955, adică după primul plan cincinal, după model sovietic, plăpând și neputincios de 1,8...

«BLESTEMELE NAȚIEI ROMÂNE», o temă de mare actualitate pentru decriptarea sensului analizei sociologice –...

Această abodare face parte din preocupările mele anterioare, şi este realizată pe suportul teoretic al studiilor de sociologie, dezvoltând într-un mod mai deschis și...

Școli decorate la Cotroceni

Președintele României, Klaus Iohannis, a decorat mai multe instituții de învățământ, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, sărbătorită în fiecare an pe 5 octombrie. Școala...

Continuarea tradiției la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Târgu Jiu

Se spune că toamna reprezintă întruchiparea belșugului, a miresmelor îmbietoare și a culorilor fermecătoare pe care le așteptăm cu atâta nerăbdare an de an....

ADER a lansat o nouă ediție a proiectului ”Voluntar în Târgu Jiu”

Asociația pentru Democrație, Educație și Respect (ADER) anunță lansarea celei de-a treia ediții a proiectului „Voluntar în Târgu Jiu”, care se desfășoară în perioada...

Sprijin din partea Protoieriei Târgu Jiu Sud pentru persoanele afectate de inundațiile masive din...

Inundațiile din luna septembrie a anului 2024 din România fac parte dintr-o serie de inundații grave care au afectat Europa Centrală începând cu 13...

Triumful culturii la Festivalul Internațional de Literatură „Adnan KARAJOLI” de la Salonic, Grecia, 2024

În memoria scriitorului Sirian Adnan Karajoli și pentru întărirea relațiilor culturale și de prietenie între România și Republica Elenă, la Salonic, Grecia, s-a desfășurat...

RO-ALERT: mesaje de urgență ce salvează vieți

RO-ALERT este un instrument esențial pentru protejarea vieții și siguranței cetățenilor în situații de urgență, fiind creat pentru a transmite rapid mesaje de avertizare...

Au început înscrierile pentru „Fotbal în școli”

Federația Română de Fotbal anunță că au început înscrierile pentru competițiile din cadrul programului „Fotbal în școli”. Înscrierile la Olimpiada Națională a Sportului Școlar...

Condiţia pelerinului votant în labirintul «Amăgirilor» – ,,Viziunea ta va deveni clară doar când...

Se spune că pelerinul călătorește ajutat de două călăuze: cel-ce-este-peste-tot, ca o alegorie a insațietății minții, cum îl descrie însuși Comenius, dar, şi renumitul...

1929 – NOILE DRAPELE ALE OȘTIRII ROMÂNE

Dacă drapelul creștinilor, în primul rând, este SFÂNTA CRUCE, sub care Mântuitorul a biruit moartea pe Golgota și ne-a dat învierea, tot așa și...

Limba noastră – Abateri de la normele limbii române observate în presă

Motto ,,Din vorbirea şi scrierea unui om se poate cunoaşte gradul său de cultură.” Mihai EminescuDin capul locului, venim cu precizarea că, de multe ori,...

Nictalopie: ce este și cum o poți gestiona?

Nictalopia reprezintă dificultatea de a vedea în condiții de lumină redusă, ceea ce afectează activitățile zilnice și siguranța personală. În acest articol, vom analiza...

„Noi, teleștenii!”, expoziție de fotografie semnată de cunoscutul fotograf gorjean Ion Catană

În cadrul Festivalului Internațional al Artelor Vizuale GORJFEST, joi, 3 octombrie 2024, de la ora 16.00, la sala „Florin Isuf” a Centrului Județean pentru...

Ocrotitorii Olteniei, Sfinți mari mucenici Serghie și Vah, sărbătoriți astăzi

După ce sâmbătă, 5 octombrie 2024, i-am sărbătorit pe Sfinții cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu din județul Vâlcea, luni, 7 octombrie,...

ICR a lansat apel de candidaturi pentru Bursele Brâncuşi

Institutul Cultural Român (ICR) a lansat un apel la candidaturi pentru a oferi în anul 2025 două Burse Enescu şi două Burse Brâncuşi, sub...

Mănăstirea «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu şi-a sărbătorit hramul «Acoperământul Maicii Domnului» – „Toată...

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, marţi, 1 octombrie 2024, Mănăstirea «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu şi-a sărbătorit...

SIMPOZIONUL NAȚIONAL ,,Muzeul Județean al Gorjului – 130 de ani de la întemeiere 1894-2024″,...

Muzeul Județean Gorj găzduiește în aceste zile un amplu complex de manifestări prilejuite de aniversarea a 130 de ani de la înființarea instituției publice...

Sfinţii cuvioşi Daniil şi Misail de la Turnu, ocrotitorii Olteniei, cinstiţi mâine

A doua mare sărbătoare a lunii octombrie, pentru credincioşii din Arhiepiscopia Craiovei, este praznicul Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail de la Mânăstirea Turnu din...

Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu Și-a început lucrarea Sa...

În Duminica a 20-a după Rusalii; Ap. Galateni 1, 11-19; Ev. Luca 7, 11-16 (Învierea fiului văduvei din Nain); glas 6, voscr.4, la Sfânta...

Program complex de manifestări la aniversarea a 86 de ani de la inaugurarea Căii...

Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu a pregătit un program special care cuprinde o serie de manifestări ce vor avea...

Elevii vor lua lecții de sport de la campioni

Ministerul Educaţiei şi Agenţia Naţională pentru Sport au semnat un protocol de colaborare pentru implementarea Programului Naţional „Campion în şcoală”. Programul va fi implementat...