Sărbătoare Arhierească în lavra Sfântului Nicodim cel Sfințit de la Tismana, județul Gorj
În Duminica a 28-a după Rusalii, 17 decembrie 2017, (a Sf. Strămoşi după trup ai Domnului; Ap. Sf. Strămoşi, Coloseni 3, 4-11; Ev. Luca...
Proiecte importante, pe ordinea de zi a CJ
Consiliul Județean (CJ) Gorj s-a întrunit, în data de 18 decembrie, în ședință ordinară. Între proiectele supuse aprobării consilierilor județeni s-au aflat și cel...
Alimente tradiţionale şi brăduţi împodobiţi pentru 50 de familii din Târgu-Jiu
Prin Direcţia Publică de Protecţie Socială, Primăria Târgu-Jiu a împărţit, ieri, un număr de 50 de pachete cu alimente tradiţionale pentru Sărbătorile de iarnă...
Avram Iancu, o nouă cursă maraton pentru o cauză nobilă
Bibliotecarul din Valea Jiului, care a reușit performanța, anul acesta, de a deveni primul om din lume, care a traversat Dunărea de la izvoare...
Antrenori și profesori din Gorj pot fi nominalizați pentru Premiul Mentor pentru excelență...
Mai sunt două săptămâni pentru nominalizări la Premiul Mentor pentru excelență în educație, anunță Fundația Pentru Comunitate. De altfel, în 2016, premiul a ajuns...
Poveste de Piţărăi
Auzim continuu: ,,nu există valori durabile în afara credinţei şi a tradiţiei’’. Ca şi când ne-am pierde. Unde să ne pierdem? ,,Omul nu poate...
Şapte unităţi sanitare, autorizate pentru examinarea medicală necesară obținerii permisului auto
Şapte unităţi de asistenţă medicală din județul nostru sunt autorizate pentru examinarea ambulatorie a candidaţilor la obţinerea permiselor de conducere. Potrivit informaţiilor disponibile Direcţiei...
Recenzie la cartea “O INTRODUCERE ÎN TEORIA ȘI PRACTICA (RE)LECTURII” de Ion Popescu Brădiceni
Scriu din postura unui novice în cele ale scriiturii de acest gen. Mai mult, vorbesc din perspectiva unui analist, departe de a concura cu...
Crăciunul vine cu o nouă minivacanţă pentru bugetari
Următoarele zile libere din acest an sunt 25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun) – luni și marți, însă primele...
DRUM LIN, SPRE STELE, MAJESTATE
Eram un copil şi mama îmi povestea despre viaţa trăită în timpul monarhiei.Ca de altfel în orice tip de regim (fie el monarhist, comunist...
Moș Crăciun a ajuns la Complexul de Servicii Alternative la Protecția Rezidențială Târgu-Jiu
Complexul de Servicii Alternative la Protecția Rezidențială (CSAPR) Târgu-Jiu, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj a găzduit, joi,...
MESAGIUL DE ANUL NOU ADRESAT POPORULUI ROMÂN DE CĂTRE M.S. REGELE MIHAI I
ROMÂNI,
Neînduplecatele sforţări ale unei mari puteri de a subjuga Ţara noastră, ne-au despărţit pentru un timp, dar nicio forţă din lume nu poate rupe...
Aproape 1200 de gorjeni, diagnosticați cu viroză și pneumonie
În ultima săptămână, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj, 800 de persoane au fost diagnosticate cu viroze și 366 cu...
Masă rotundă cu tema: «IN MEMORIAM – Regele Mihai I»
Miercuri, 13 decembrie 2017, UCB Tg. Jiu a organizat la Complexul Debarcader o masă rotundă cu tema: «IN MEMORIAM - Regele Mihai I», la...
Invitație
Avem bucuria de a vă invita la două evenimente culturale cu o aleasă încărcătură spirituală, prilejuite de sărbătorile sfârșitului de an.
- Luni, 18 decembrie,...
In memoriam – Artistul imaginii Traian Dădălău, în Eternitate!
Adolescentul de numai 17 ani Traian Dădălău plecase cu o mătuşă la Timişoara pentru o recreere de Revelion. Era un eminent elev de liceu,...
Maria Loga, premiată în cadrul Galei Femeilor de Succes din România
Celebra interpretă gorjeancă de muzică populară, Maria Loga a fost distinsă recent cu Premiul de Excelenţă în Folclor, în cadrul celei de-a XV-a ediţii...
Pios omagiu, la CJ Gorj, în memoria Majestății Sale Regele Mihai I
În deschiderea ședinței extraordinare programată miercuri, 13.12.2017, la propunerea președintelui Consiliului Județean Gorj, Cosmin-Mihai Popescu, consilierii județeni au ținut un moment de reculegere în...
Alimentație sănătoasă în stil italian pentru elevii și profesorii de la Liceul Tehnologic...
În perioada 20 – 24 noiembrie 2017 un grup format din opt elevi și trei cadre didactice au participat la activitatea de formare, predare...
Un Mare Român
Într-una din toridele zile ale lui iulie 1967, ieşeam de la ultimul examen, din anul V de la Facultatea de Drept din Bucureşti. M-am...
Managerul Ciochină: “Toți angajații din Spitalul de Pneumoftiziologie sunt îndreptățiți să primească sporul pentru...
Ion Ciochină, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu este de părere că toți angajații trebuie să beneficieze de sporul pentru condiții...
Olimpiada Gimnaziilor la șah
În data de 09.12.2017, la Şcoala Gimnazială Scoarţa s-a desfăşurat faza pe Cerc Pedagogic a Olimpiadei Gimnaziilor la Șah, echipe mixte. Au participat echipele...
Tolbă plină de premii pentru elevii ŞPA Târgu-Jiu
Patru premii I au obţinut câţiva elevi ai Şcolii Populare de Artă (ŞPA) Târgu-Jiu, în cadrul Festivalului Naţional de Coregrafie pentru Copii şi Tineret...
„Mereu aproape”, Tichete și asigurări de malpraxis pentru sindicaliștii de la „Sănătatea”
Moş Crăciun vine, astăzi, la membri Sindicatului „Sănătatea” Gorj cu tichete în valoare de 200 de lei de persoană. Mai mult decât atât, conducerea...
Deşeurile din Târgu-Jiu, ridicate după un orar special, de Sărbători
S.C. Polaris M Holding S.R.L. aduce la cunoştinţa cetăţenilor faptul că graficele de colectare a deşeurilor menajere din data de 25 decembrie 2017, respectiv...
Un scenariu NOIR – o povestire satirică de Ion Popescu-Brădiceni
1.Am intrat într-un sat cu uliţele desfundate, roţile maşinii s-au împotmolit în noroi. Şi era într-o joi. Pe marginile lor arborii erau goi.Urma să...
Sfântă Liturghie Arhierească la resfinţirea Bisericii din Parohia Lupoaia, Protopopiatul Târgu-Jiu Nord
În ziua de 10 decembrie 2017, în Duminica a 27-a după Rusalii (Sf. Ev. Luca 13, 10-17), Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi...
Elevă din Gorj, în bucătăria lui Chef Cezar Munteanu
O elevă de la Colegiul Economic “Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu, participantă în Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei, se numără printre premianții Galei de...
2222 de gorjeni suferă de epilepsie
Epilepsia, o boală neurologică în care grupuri de celule nervoase transmit semnale anormale, are o incidenţă destul de crescută în rândul populaţiei din judeţ....
Lapte cu probleme, interzis la livrare de inspectorii sanitar-veterinari
În cursul ultimei săptămâni, echipele Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale şi verificări tematice şi fizice în sectorul alimentar...
Burebista-mare rege şi un simbol al dragostei de libertate al strămoşilor noştri geto-daci
În speranţa că trecutul şi istoria poporului român încă mai trezeşte interes în spaţiul public şi mai ales în trăirile sentimentale de credinţă şi...
De sărbători, meniu tradiţional pentru beneficiarii din centrele subordonate DGASPC Gorj
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj s-a preocupat şi de această dată de asigurarea unui meniu special pentru beneficiarii serviciilor...
Eveniment de excepţie! Duminică, Balul Teatrului “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu
Cel mai aşteptat eveniment monden al anului, Balul Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, va avea loc duminică, 17 decembrie, de la ora 19.00....
Limba noastră – Pentru o scriere corectă
Deseori observăm abateri de la scrierea corectă, privind ortografierea unor adjective calificative compuse, într-un cuvânt sau cu cratimă. Se scriu într-un cuvânt adjectivele calificative...
Poftiţi la teatru: “Punguţa cu doi bani”, de luni, la Târgu-Jiu!
Actorii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu vor aduce în atenţia celor mici şi nu numai, o nouă piesă. Luni, va avea loc premiera...
În prag de sărbători, gorjenii sunt încurajaţi să doneze sânge
Permanent este nevoie de sânge. Acum, în apropierea sărbătorilor de iarnă, donarea poate fi cel mai bun cadou pentru cineva care are nevoie de...
Grupul “Gorjeanca”, la Alaiul Datinilor de la Craiova
În perioada 18–19 decembrie, la Craiova, în sala Teatrului pentru Copii şi Tineret “Colibri”, se va desfăşura o nouă ediţie a Alaiului datinilor “Din...
Gorjul are peste 47.700 hipertensivi
În județul Gorj, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP), există peste 47.700 de persoane diagnosticate cu boli hipertensive. Medicii spun că...
Centrul mobil pentru donare de sânge, la Novaci și Târgu-Jiu
Criza permanentă de sânge și nevoie de creștere a numărului de donatori, i-a determinat pe reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină din Târgu-Jiu să găsească...
Final de proiect pentru „Promovarea Artelor Vizuale”
La finalul proiectului de tineret „Promovarea Artelor Vizuale” prin activităţi cultural-artistice pentru tineri s-a desfăşurat ultima activitate denumită generic „Galeria concurs @rte”, rezultat al...
Sfântă Liturghie Arhierească la Hramul Paraclisului «Sfântul Ierarh Nicolae», de la Liceul Teologic din...
Miercuri, 6 decembrie 2017, de ziua Sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, în prezenţa elevilor şi a cadrelor didactice de la Liceul Teologic «Sfântul Nicodim» din...
Salinoterapia, utilă pentru întărirea imunităţii
În această perioadă a anului, întărirea imunităţii ar trebui să fie o prioritate. Vizita la salină ar putea fi un real ajutor, în acest...
Lift modern, la Spitalul de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu”
Spitalul de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu” Runcu s-a dotat cu un lift modern, datorită implicării Consiliului Judeţean (CJ) Gorj. Acesta a fost dat în administrarea...
Doi salvamontiști gorjeni și Recco participă la un curs privind managementul salvării din avalanșă
În aceste zile, doi salvamontiști gorjeni și patrupedul Recco se află la un curs în masivul Făgăraș. Nu mai puțin de 50 de salvatori...
Cărţi apărute la Editura Academica Brâncuşi – Monica Delia Bîcă şi recomandările sale de...
Mediul universitar gorjean are în doamna profesor Monica Delia Bîcă o protagonistă entuziastă. Îi e în fire mereu ceva spontan şi exploziv, fiind de...
Două proiecte din judeţul Gorj participă în Campionatul de Bine 2017
Campionatul de Bine, organizat de singura platformă online din România unde donaţiile sunt necomisionate - Bursa Binelui, debutează anul acesta cu 140 de proiecte...
Locul al II- lea obținut în urma participării la Concursul Județean de Colinde
La primele semne ale frigului cât și ale fulgilor de nea, iarna ne anunță sosirea Sfintelor Sărbători de Crăciun. Astfel în data de 06.12.2017...
O carte de identitate colectivă
Dintotdeauna a existat un interes special din partea vorbitorilor pentru numele cu care i-au înzestrat părinţii şi tradiţia. Întâmplare sau premeditare, pecetea onomastică ne...
Post vacant la Primăria Dragoteşti
Primăria comunei Dragoteşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie, vacante, de referent, grad profesional asistent III în cadrul...
Cafeneaua din stradă
A fost odată...căci dacă n-ar fi fost, n-ar exista povestea mea...
Cu mai multe decenii în urmă, erau câteva familii respectabile în orășelul nostru provincial...
DSP Gorj a primit 12730 doze de vaccin antigripal
Veşti bune pentru gorjeni! Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a primit, în data de 7 decembrie, 12730 doze de vaccin antigripal. Medicii de familie...
„Împreună de sărbători”, la Complexul de Îngrijire şi Asistenţă Suseni
Complexul de Îngrijire şi Asistenţă (C.Î.A.) Suseni a găzduit, joi, 7 decembrie 2017, un eveniment deosebit. Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia...
Ultima zi de înscrieri pentru colindători!
Astăzi, 8 decembrie, este ultima zi în care grupurile de colindători de la unităţile de învăţământ din municipiul Târgu-Jiu se mai pot înscrie la...
Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu, într-un demers academic...
Senatul Universităţii «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu, prin Institutul de Politici Publice, Administrație și Științele Educației a continuat cu înalt profesionalism, în ziua de 25...
10 copii talentați, pe podium la Festivalul Concurs de Folclor “Nicolae Vlad” din Dragotești
Pe data de 3 decembrie s-a desfășurat în comuna Dragotești Festivalul Concurs de Folclor ,,Nicolae Vlad”, aflat la cea de-a zecea ediție. Organizatorii ediției...
Romanescu dă startul întâlnirilor cu angajatorii din întreg județul
Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj organizează, în perioada 4 decembrie 2017 – 31 ianuarie 2018, o serie de întâlniri cu angajatorii din...
Serile duhovniceşti „Filocalia”, la Târgu Jiu
Şcoala Populară de Artă (ŞPA) Târgu Jiu, alături de Asociaţia Studenţilor Creştin – Ortodocşi Români „Sfântul Irodion de la Lainici” Târgu-Jiu, aflată sub patronajul...
Succes pentru evenimentul ”Știu să am grijă de mine!”
Asociația Română de Oncologie ”Sfânta Ana” a organizat marți, 5 decembrie, în zona centrală a municipiului Târgu Jiu, marșul „Știu să am grijă de...
Delegaţia gorjeană s-a întors cu 4 medalii de aur de la Campionatul Mondial de...
În perioada 1-3 decembrie 2017, delegația României, formată din 31 de membri (sportivi, arbitrii, oficiali, părinţi), a participat în Italia, Montecatini Terme, la cea...
Dezgustătoarele năravuri ale subspeciei – “Homo Sapiens Sapiens”
Timpul se scurge irecuperabil în defavoarea existenței umane și nu lasă absolut nici un dubiu în urma sa, că inteligența omenească ar putea redescoperi...
Astăzi, peste 16.000 de gorjeni îşi sărbătoresc ziua numelui
Ziua de azi este prilej de bucurie pentru nu mai puţin de 16.000 de gorjeni care poartă numele de Nicolae ori derivate din acesta....
Ortodoxia şi unitatea de credinţă creştină!
În contextul încheierii vizitei Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi a delegaţiei BOR, desfăşurată în perioada 2-5 decembrie 2017, cu prilejul împlinirii...
Mari spirite culturale ale Olteniei – Profesorul Tudor Rățoi-o viață dedicată cercetării istorice(II)
După cum am arătat în demersul anterior privind personalitatea acestui distins om de cultură al Olteniei, activitatea foarte solicitantă din arhive nu l-a sustras...
Fondurile CJAS Gorj au fost suplimentate
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a primit o suplimentare a bugetului pentru medicamente, dispozitive medicale, dar şi pentru spitale şi centrele...
Reflecţii
– În singurătate descoperi un nou univers: universul zădărniciei.
– Inspiraţia este negânditoare.
– Uneori, în „bastonul” unui manager se ascunde un dram de ipocrizie.
– Maturitatea...
Joi, vernisajul celei de-a treia ediţii a expoziţiei de grup „EGOgrafie miniaturală”
Mâine, 7 decembrie 2017, de la ora 17.00, la Muzeul Judeţean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”, din Târgu-Jiu, va avea loc vernisajul expoziţiei naţionale de grup...
Persoanele care au nevoie de ajutor pe munte vor beneficia de sprijinul salvamontiştilor
Recent a fost elaborată de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobată de către Ministerul de Interne ediţia a II a Procedurii pentru...
Romanescu dă startul dezbaterilor pe bugetul din 2018
Primarul Municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, invită locuitorii oraşului să participe la dezbaterile privind bugetul pe anul 2018. Acestea vor avea loc în sala de...
Din suflet pentru Suflete…
Decembrie este despre bunătate, despre speranță, despre bucurie. Decembrie este luna în care dăruim iubire, oferim timp, sprijin, fără să așteptăm ceva în schimb...
Decembrie...
Să apreciem valorile românești- Parteneriat educațional
Joi, 23 noiembrie 2017, s-a desfășurat la Târgu Cărbunești parteneriatul educațional intitulat Să apreciem valorile românești la Biblioteca Orășenească Târgu-Cărbunești și la Muzeul Tudor...
România-țara mea de glorii
Sub acest nobil mesaj al sărbătoririi Zilei Naționale au vibrat inimile elevilor din clasa a III-a A, de la Liceul cu Program Sportiv, coordonați...
Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu, într-un demers academic pentru păstrarea identităţii naţionale(I)
Senatul Universităţii «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu, prin Institutul de Politici Publice, Administrație și Științele Educației a desfăşurat cu înalt profesionalism, în zilele de 24...
Daruri şi tradiţii specifice, pentru vârstnicii Complexului de Îngrijire şi Asistenţă Suseni
Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj vor organiza şi în acest an un program premergător Sărbătorilor de iarnă pentru...
CERCUL CULTUL EROILOR, ȘCOALA GIMNAZIALĂ SCOARȚA
Școala Gimnazială Scoarța a găzduit luni, 27 noiembrie 2017, şedinţa de constituire a Cercului Cultul Eroilor. În prezenţa conducerii Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina...
Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, marcată de DGASPC Gorj
Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități a fost marcată, miercuri, la Complexul de recuperare pentru copii cu dizabilități Târgu-Jiu din cadrul Direcției Generale de...
Mândri că suntem români!
Un astfel de sentiment au transmis și elevii Școlii Gimnaziale Nr.1 Albeni, în cadrul activităților desfăşurate cu prilejul aniversării zilei de 1 DECEMBRIE -...
Grădinița cu Program Prelungit ,,Mihai Eminescu” din Târgu-Jiu – ,,Suntem mici, dar simțim românește”
Ziua Națională a României a fost sărbătorită în avans, într-un mod inedit, de către cadrele didactice și preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit...
Promovarea ARTELOR VIZUALE prin activități cultural-artistice pentru TINEri
Proiectul de tineret Promovarea ARTELOR VIZUALE prin activități cultural-artistice pentru TINEri este o inițiativă a Asociației pentru Incluziune și Dezvoltare Socială Cheile Oltețului -...
Centenarul Marii Uniri – Tricolorul, simbol al unității naționale
Fiecare stat din lume își are steagul său, ca semn distinctiv și simbol. Limba română posedă mai multe sinonime pentru steag: drapel, stindard, flamură,...
Studiu INS: Populaţia feminină din Gorj va fi de peste 53% în 2060
Populaţia rezidentă a României se va reduce, până în 2060, cu valori cuprinse între 3,6 milioane persoane şi 8,8 milioane persoane, iar populaţia feminină...
Patru indemnizații de acomodare, plătite în Gorj
Legea care prevede concediu de un an şi indemnizaţie lunară de 1.700 de lei pentru persoanele care adoptă copii mai mari de doi ani...
Exemple de bune practici la şcoala din Leleşti
În perioada 16-23 noiembrie 2017, la Şcoala Gimnazială “Ion Grigoroiu” din Leleşti, s-a desfăşurat proiectul educaţional intitulat “Sunt român!”.
Activitatea închinată UNIRII, desfăşurată de-a lungul...
Utilajele de deszăpezire, prezentate de municipalitatea târgujiană
Utilajele ce se vor ocupa în acest sezon de iarnă de deszăpezirea municipiului Târgu-Jiu au fost prezentate, ieri, de reprezentanţii municipalităţii.Conducerea societăţii Edilitara Public,...
Centenarul Marii Uniri, marcat cu fast la Târgu-Jiu
În şedinţa ordinară de Consiliu Local ce a avut loc la începutul acestei săptămâni, consilierii târgujieni au aprobat programul de manifestări culturale şi sociale...
Vizită la Parlamentul European
Parlamentul European este astăzi una din cele trei mari instituții ale triunghiului decizional al Uniunii Europene care apare cetățenilor, din interior, drept o instituție...
Eveniment editorial – Poetul Nelu Vasile, ca rebusist iscusit!
Recunosc, poemele lui Nelu Vasile le-am citit cu plăcere, dar întâmplător, în Gorjeanul. La fel şi nişte cronici de întâmpinare sau chiar profesioniste.Nu-l cunoşteam...
Sfântă Liturghie Arhierească la resfinţirea Bisericii din Parohia Bâltişoara, Protopopiatul Târgu-Jiu Nord
După ce sâmbătă, 25 noiembrie 2017, s-a resfinţit Biserica «Sfinţii Trei Ierarhi» din Parohia Brădetu, Comuna Mătăsari, Protoieria Târgu-Jiu Sud, în ziua de 26...
Întâlnire complexă organizată de Penitenciarul Târgu-Jiu
La sfârşitul săptămânii trecute, în incinta Muzeului Judeţean “Alexandru Ştefulescu” Gorj, a avut loc întâlnirea semestrială cu reprezentanţii instituţiilor, asociaţiilor şi ONG-urilor implicate în...
Andrada Betej a obţinut Trofeul Festivalului Naţional de Folclor “Dor de munte”
O nouă reuşită pentru Andrada Betej, solistă a Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu! Aceasta a obţinut week-end-ul trecut, la Vălenii de Munte, Trofeul...
Bălăneşti 2017, în cea de-a doua zi a Simpozionului ştiinţific: «ION POPESCU-VOITEŞTI savant geolog»...
În ziua de 18 noiembrie 2017, în organizarea Primăriei Comunei Bălăneşti și a Şcolii Gimnaziale «Ion Popescu-Voiteşti», a Asociaţiei «Salvaţi Identitatea Satului», această asociaţie...
22.020 de lei pentru hrana gorjenilor infectați cu HIV
De la începutul anului 2017, bolnavii cu HIV primesc mai mulţi bani pentru hrană. Practic indemnizaţia pe zi a unui seropozitiv a crescut de...
Ziua Educației – sărbătorită și pe meleagurile rurale, în satul Albeni
Confucius afirma “Natura ne aseamănă, educația ne deosebește!” Pornind de la această afirmație plină de înțelepciune, am desfășurat activități de Ziua Internațională a Educației,...
Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu“ recrutează șef birou
Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu“, comuna Runcu, judeţul Gorj, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de conducere vacante,...
Dăruind vei dobândi
Să dăruieşti cu dragoste din puţinul pe care îl ai, să împărtăşeşti cu cei mai puţini norocoşi câteva clipe de fericire şi bucurie, sunt...
186 de gorjeni suferă de Alzheimer
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demenţă la persoanele în vârstă şi reprezintă jumătate din totalitatea cazurilor de demenţă. În județul Gorj,...
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918- O zi pentru eternitate în istoria României
Făurirea actului politic de unire a tuturor românilor a fost un proces ireversibil de conștiință și luptă multiseculară a întregului nostru popor, iar cel...
“Săptămâna legumelor și fructelor donate”– 2017
La Liceul cu Program Sportiv din Târgu Jiu este deja un obicei ca în luna noiembrie să se desfășoare Campania socială ”Săptămâna legumelor și...
47 de stomatologi acordă servicii decontate de Casa de Sănătate
La ora actuală, 40 de contracte cu furnizorii de servicii stomatologice se află în derulare cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj,...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Sfântă Liturghie Arhierească la Hramul «Intrarea în Biserică...
După ce a binecuvântat cu o zi înainte Sărbătoarea Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa vâlceană, marţi, 21 noiembrie 2017, de Sărbătoarea «Intrarea...
S-a semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea drumului judeţean 672E
În data de 21.11.2017, la sediul MDRAPFE din București, președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin-Mihai Popescu, a semnat contractul de finanțare privind realizarea obiectivului de...







































































































































