Continuă renovările la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu”!
Începute încă de anul trecut, lucrările de extindere şi modernizare a unei părţi a Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din municipiul Târgu-Jiu, nu au fost...
Vicepreședinții CJ Gorj, prezenți la Centenarul Marelui Război, la Mausoleul Eroilor Mărășești
Peste 12.000 de români au fost prezenți, duminică, 6 august 2017, la Mausoleul Eroilor Mărășești la evenimentele de comemorare a 100 de ani de...
Bani de la Guvern pentru copiii cu cerințe educaționale speciale
Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) înmatriculați în sistemul de învățământ preuniversitar. Beneficiari ai...
Instantanee Brâncușiana 2017-08-07
Nici nu s-au stins bine ecourile festivității de inaugurare a Atelierelor Brâncuși din cadrul Simpozionului Internațional Brâncușiana că artiștii plastici invitați s-au pus serios...
Sărbătoare Arhierească la Hramul Mănăstirii Lainici, Protopopiatul Târgu-Jiu Nord, Gorj
La ceas de creştinească Sărbătoare binecuvântată, «Schimbarea la Faţă a Domnului», în prezenţa a sute de credincioşi veniţi din toate colţurile ţării, la Mănăstirea...
Peste 900 de prezentări la UPU
Medicii de la Unitatea de Primiri-Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu au îngrijit nu mai puțin de 920 de pacienți,...
Debutează Festivalul Berii, la Rovinari!
Se anunţă noi zile de distracţie pentru rovinăreni! Primăria oraşului Rovinari, în colaborare cu Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari organizează săptămâna viitoare Festivalul...
Amenzi usturătoare pentru părinții care nu-și vaccinează copiii
Părinții, care nu își vaccinează copiii, riscă amenzi usturătoare. Se pregătește o nouă lege a vaccinării, în cuprinsul acesteia fiind prevăzute și sancțiunile pentru...
Drumul judeţean Vlăduleni-Ioneşti intră în reabilitare
În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Gorj, din data de 31 iulie, a fost aprobată o hotărâre privind asigurarea finanțării de la bugetul local pentru...
Poezia pentru copii a lui Tudor Arghezi (III)
Miniaturale: domestice şi copilăreşti
Tudor Arghezi a fost un clasic modern longeviv estetic. Această subliniere sugestivă îi aparţine istoricului Petre Anghel, acelaşi care apreciază că...
Medalion – Vasile GUGU
Născut la 28 martie 1945, în satul Cornești, din comuna Bălești, jud Gorj.
Părinții: Grigore – agricultor, Maria – casnică.
Locuiește în municipiul Hunedoara, jud. Hunedoara
Studii:...
75 de persoane, incluse în cursurile de august ale AJOFM
Trei cursuri de formare profesională sunt demarate în această lună de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), zeci de gorjeni urmând să...
Concurs pe două posturi vacante la Primăria Negomir
Primăria comunei Negomir organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante după cum urmează: inspector, clasa I,...
Epigramele lui Vasile Gogonea
Epigrama sau «poezia scurtă» a însoţit clipele de răgaz ale creatorilor lirici, ca mărturie a unei reflecţii care stârneşte râsul, ca refulare încărcată de...
Deschiderea Simpozionului Internaţional de Sculptură de la Târgu-Jiu
Deschiderea Simpozionului Internaţional de Sculptură din cadrul Atelierelor Brâncuşi din acest an a avut loc pe 1 august, de această dată într-un nou spaţiu...
Performanța gorjeană în dezbateri academice
O nouă victorie pentru Colegiul Național “George Coșbuc” Motru a fost obținută la Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică “Tinerii Dezbat’’ desfășurată...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu este Mântuitorul Care Se arată strălucind...
În Duminica aceasta binecuvântată de 6 august, în care Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos desăvârşeşte minunea prin care Se arată strălucind întru Slavă...
Un senator USR a evaluat campania de achiziţie a “Cuminţeniei Pământului”
Senatorul USR Vlad Alexandrescu a lansat la începutul acestei săptămâni o evaluare a acţiunilor Ministerului Culturii în perioada în care Ioan Vulpescu s-a aflat...
Atenţie la apa în care vă răcoriţi! – Scăldatul poate cauza boli grave
Încă de la începutul sezonului estival, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) au început controalele la ştrandurile şi piscinele din judeţul nostru pentru a...
Pasionaţii de turism montan, poftiţi la Trofeul Via-Retezat
În perioada 4 – 6 august va avea loc cea de-a cincea etapă a Campionatului Naţional de Turism Montan “Ştafeta Munţilor”, Trofeul Via-Retezat organizată...
Primăria Târgu-Jiu a instituit măsuri anti-caniculă!
Valul de căldură din aceste zile va persista atât în weekendul care urmează, mai ales în regiunile vestice, cât şi în primele zile ale...
Situația de risc epidemiologic a impus activități specifice la nivelul DSP Gorj
Având în vedere situația de risc epidemiologic, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj, în colaborare cu partenerii săi, a desfășurat, în perioada 24–31.07.2017 mai...
Stelian St. Sterescu (Bica)- în galeria marilor personalităţi ale Gorjului literar şi istoric
Este bine ca mulţi dintre condeierii actuali ai Gorjului au preocupări stăruitoare pentru o readucere aminte şi punere în valoare a marilor personalităţi locale...
Liceul Energetic angajează contabil cu jumătate de normă
Liceul Energetic Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de contabil gradul III cu 0,5 normă. Candidații...
Filocalia Pelerinajul – meditație în mișcare
În perioada 4-6 august a.c. va avea loc manifestarea culturală-religioasă „Filocalia”, organizată de Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu şi...
Concurs pe două posturi vacante la Primăria Drăguţeşti
Primăria comunei Drăguţeşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de execuţie, vacante, după cum urmează: inspector, clasa I, grad profesional...
Concediu medical la întoarcerea în țară, pentru părintele care însoțește copilul aflat la tratament...
Reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) fac precizarea că părintele sau tutorele care însoţeşte copilul bolnav aflat la tratament pe teritoriul unui...
Expoziție organizată de CJCPCT Gorj la Muzeul Curtea de Argeș
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj organizează joi, 3 august 2017, de la ora 18.00, la Muzeul Municipal Curtea de...
Colegiul Tehnic „Henri Coandă” caută electrician
Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de muncitor întreţinere electrician. Se cere...
Bani de la CJ pentru Campionatul Național de Box pentru Juniori
Asociaţia Judeţeană de Box a primit, luni, o finanţare de 10.000 de lei din partea Consiliului Judeţean Gorj pentru organizarea Campionatului Naţional de Box...
Consiliu de Administrație nou la Parcul Industrial Bumbești-Jiu
În cadrul ședinței Consiliului Județean (CJ) Gorj, din data de 31 iulie, s-a aprobat o hotărâre privind stabilirea unor măsuri în vederea desemnării membrilor...
Astenii – Ipocrizii contemporane
La sfârşitul anului trecut având treburi prin mai multe localităţi gorjene am constatat un lucru curios. Pe marginea drumului de acces către unele dintre...
CĂRŢILE SCRIITORILOR GORJENI – Silviu Doinaş Popescu: Astrolab pentru Steaua Morgana
În această perioadă de continuă despiritualizare, în această perioadă în care literatura pare a fi în vârful piramidei lui Maslow, într-un secol al tranziţiei...
O nouă ediție a Simpozionului de Sculptură, noi lucrări pentru Târgu-Jiu
Municipalitatea a inaugurat, ieri, tabăra de sculptură organizată de ani buni pe parcursul lunii august, la finalul căreia orașul se îmbogățește cu lucrările pe...
Eveniment artistic – Vernisajul expoziţiei de pictură Cornelia Căruntu, în Sala “Florin Isuf”...
Sala “Florin Isuf” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj găzduieşte joi, 3 august 2017, vernisajul unei expoziţii de pictură, Cornelia...
Rânca, gazda Școlii Politice de Vară a TSD Gorj
Tinerii social-democrați Târgu-Jiu au participat, în perioada 28 - 30 iulie, la Școală Politică a Tineretului Social Democrat, desfășurată în stațiunea Rânca. În cadrul...
Comemorarea luptelor Regimentului Gorj Nr. 18 de acum 100 de ani(11 iulie 1917) de...
Invazia dușmanilor (germani și unguri) începută la Jiu la 29 octombrie 1916, a făcut ca și cele șapte divizii ale sale, dotate cu artilerie...
Oproiu și Popescu, iertați de Comisia de Etică, Integritate și Arbitraj a PSD Gorj
Comisia de Etică, Integritate și Arbitraj a PSD Gorj, întrunită la finalul săptămânii trecute, a luat în discuție contestația celor doi consilieri de la...
DSP Gorj, mobilizare exemplară în lupta cu rujeola
Conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj confirmă faptul că, la nivelul județului nostru, mobilizarea în lupta împotriva extinderii epidemiei de rujeolă a fost...
Şapte gânduri despre Florin Piersic
- Florin Piersic – o academie de sentimente unde ca obiect de studiu este generozitatea.
- Pe lângă generozitatea lui Florin Piersic mă simt un...
Brâncuşi – Ansamblul Monumental de la Târgu-Jiu şi demersul pentru includerea sa în Patrimoniul...
Vineri, 28 iulie 2017, la Muzeul Judeţean Gorj «Alexandru Ştefulescu», din Târgu-Jiu, a fost prezentat în faţa publicului şi a autorităţilor administraţiei locale, reprezentate...
Accente noologice – Chemare Privește – Muzeul Grigore Pupăză din Arcani
Părinții noștri au reușit cu mari eforturi, acum 60 de ani, să ridice o construcție măreață pentru școală. În această clădire, începând cu anul...
Avram Iancu a lăsat în urmă și Budapesta
Bibliotecarul din Valea Jiului, plecat să traverseze înot Dunărea de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră, a reușit să treacă și de...
Săptămâna viitoare debutează a XVI-a ediţie a Festivalului “Poarta Sărutului”
În perioada 11-13 august, în oraşul lui Brâncuşi, se va desfăşura cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Naţional de Folk şi Baladă “Poarta Sărutului”....
Poezia pentru copii a lui Tudor Arghezi (II)
„Cartea cu jucării” - O preîntâmpinare anticipativă
„Doamne, fă-i bordei în soare,/ într-un colţ de ţară veche,/ nu mai ’nalt decât o floare/ şi îngust...
Conducătorii auto, sfătuiți să nu uite de plata tarifului de trecere pe podurile peste...
În contextul în care în această perioadă foarte multe persoane se îndreaptă către litoralul românesc, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) reamintește...
Scrisoare deschisă Domnului Mihai Tudose Prim-Ministru al Guvernului României
Domnule Prim – Ministru, urmăresc cu multă atenţia activitatea depusă de dumneavoastră de când îndepliniţi onoranta funcţie de Prim-Ministru al Guvernului României şi cred...
Kempes, Vunk, Krypton și Vița de Vie i-au pus în mișcare pe spectatorii festivalului...
Mii de turiști din întreaga țară au venit, în acest weekend, la Rânca, pe Transalpina, pentru a se bucura de muzică rock de calitate....
Pânze. Aţe. Sfori, în timp bijuterii arhetipale
Compoziţiile construite de artista Mariana Frătiţa sunt mărturisiri ale trecutului apropiat, imaginile plutesc cu “Pluta” de aţă înaintea gândului din proiect.Compoziţiile construite de artista...
Praznicul de pomenire a Maicii Stareţe Evghenia Stavrofora, de la Mănăstirea Polovragi
Sâmbătă, 29 iulie 2017, la împlinirea unui an de la trecerea la Domnul, a Maicii Stareţe Evghenia Vaida Stavrofora, în Biserica Mănăstirii Polovragi a...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu aduce în mâinile Sale numai roade binecuvântate
În Duminica a 8-a după Rusalii, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se va citi Pericopa Evanghelică a «Înmulţirii pâinilor» (Ap.1 Corinteni 10-17; Sf.Ev.Matei 14,...
Autoritățile gorjene marchează, sâmbătă, Ziua Imnului
În fiecare an pe data de 29 iulie, se sărbătoreşte Ziua Imnului Naţional al României. La Târgu-Jiu manifestarea începe la ora 9.00, în Piaţa...
Aproape 1900 de carduri europene, eliberate de CJAS Gorj
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a eliberat 1.891 carduri europene de sănătate. Anul trecut, la aceeași dată erau eliberate 1759 de...
Iubitorii de rock sunt așteptați la Rânca în acest weekend
Consiliul Județean Gorj continuă campania de promovare turistică a zonei montane Rânca, organizând, sâmbătă, 29 iulie 2017, prima ediție a Festivalului ROckFest Transalpina, concert-maraton...
Cel mai înalt punct de pe Transalpina, semnalizat printr-un panou de informare
Turiștii care tranzitează DN 67 C – Transalpina au posibilitatea de a se fotografia în punctul maxim de altitudine de pe cea mai înaltă...
Program modificat la CJAS Gorj
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj își modifică programul de lucru. Astfel, începând de astăzi, angajații CJAS vor lucra de luni până...
Povestea Eroului Necunoscut de la Rasovița-Gorj
Printre localitățile aflate pe harta României eroice se află și satul Rasovița, din comuna gorjeană Lelești, un loc încărcat de istorie și plin de...
Gorjeni tratați în clinicile de peste hotare
De la începutul acestui an şi până în prezent, trei gorjeni au beneficiat de servicii medicale efectuate în afara graniţelor ţării. Potrivit conducerii Casei...
Post de consilier superior, vacant la Consiliul Județean Gorj
Consiliul Județean Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de consilier, clasa I, gradul profesional...
Revista “STUDIUM” a Colegiului Național “Ecaterina Teodoroiu”: Titlul de LAUREAT la etapa națională...
Conform Procesului-verbal din 5 iunie 2017, întocmit de membrii juriului central pentru stabilirea punctajelor la Concursul Național al Revistelor Școlare, ediția 2017, organizat de...
Spre poarta de piatră a Dunării de Jos
Peisaje inegalabile, o veritabilă salbă de mănăstiri care de care mai spectaculos amplasate, aşezări de un pitoresc aparte, unele chiar pe buza Dunării şi,...
Peste 60 de copii instituționalizați în centrele DGASPC Gorj au plecat în tabără la...
Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj a reușit să le facă o bucurie copiilor instituționalizați. Peste 60 de minori...
Perle-n chinul facerii
Au rămas în urmă zile. Şi nopţi, nopţi şi zile ca nişte sibile?
N-aş fi adăstat la al Pegasului tropot la întâia bătaie de clopot,...
“Repere artistice gorjene”, la 120 de ani de la nașterea pictorului Iosif Keber
La împlinirea a 120 de ani de la nașterea pictorului IOSIF KEBER, Consiliul Județean Gorj, Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Biblioteca Județeană “Christian Tell” Gorj și...
Simpozionul Internaţional de Sculptură de la Târgu-Jiu, în linie dreaptă
Simpozionul Internaţional de Sculptură din cadrul Atelierelor Brâncuşi, numit în acest an “Incursiune în memoria pietrei”, se va desfăşura în municipiul Târgu-Jiu, în perioada...
‘’Oltenia eterna Terra Nova’’ – Umbra Kogaionului
Cea mai veche menţiune a unei peşteri din Carpați şi printre cele mai vechi însemnări de pe mapamond se datorează lui Strabon, care descriind...
Peste 100 de meşteri din România, prezenţi la Oradea
Târgul Meşterilor Populari din Oradea, desfăşurat între 21–23 iulie 2017, în parcul Bălcescu a adunat peste 100 de creatori. Editia a XXIV-a a fost...
Jana Șerbănescu – o personalitate culturală de seamă din “țara” Jiului de Sus (in...
Gorjul nostru “istoric și pitoresc” a dat și culturii române mari personalități de seamă, întregind prin activitatea lor un imens tezaur al cunoașterii vieții...
Școala Internațională de Vară «Constantin Brâncuşi», ediţia a II-a, 2017
Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu a informat, printr-un comunicat de presă, că în perioada 9 - 18 iulie 2017, a fost organizată Școala Internațională...
Șase trupe cunoscute vor concerta la ROckFest Transalpina
Consiliul Județean Gorj continuă campania de promovare turistică a zonei montane Rânca, organizând, sâmbătă, 29 iulie 2017, prima ediție a Festivalului ROckFest Transalpina, concert-maraton...
Problemele romilor, dezbătute astăzi la Târgu-Jiu
Asociaţia Partida Romilor “Pro-Europa”, Sucursala Gorj reprezentată de Nelu Pavel, în calitate de preşedinte, organizează astăzi la orele prânzului, la restaurantul de pe Insuliţa...
Locuri din țara lui Brâncuși – Ţinutul izvoarelor
Peisaje de o frumuseţe aparte, mulţimea de izbucuri, ce ies de sub peretele muntelui de-a lungul drumului din Pocruia şi până la Costeni, fenomene...
În plină epidemie de rujeolă, DSP Gorj face apel la părinți să-și vaccineze copiii
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj face apel către toți părinții care au copii ce nu au fost vaccinați împotriva rujeolei, să meargă la...
Cardul european de sănătate, valabil un an
CNAS precizează că valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate CEASS (EHIC) este de un an de la data emiterii, conform modificării efectuate...
Sărbătoare Arhierească la Hramul Mănăstirii «Sfântul Prooroc Ilie», localitatea Dobriţa, Protopopiatul Târgu-Jiu Nord, Gorj
Joi, 20 iulie 2017, chiar dacă a fost o zi lucrătoare pentru unii dintre noi, de Praznicul «Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul», am avut un...
Intervenții pe cursurile de apă din județ
În cursul săptămânii trecute, echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj au executat lucrări de decolmatare râu Gilort la Bengeşti-Ciocadia, zona Bălceşti şi decolmatare...
Poezia pentru copii a lui Tudor Arghezi (I)
O succintă introducere. O autogenerare a operei
Tudor Arghezi s-a copilărit în poezie, s-a jucat deseori, şi-a iubit fiul, pe Baruţu, şi fiica, pe Miţura....
Adeverinţă pentru veşnicie – (Adrian Frăţilă, Dodikai, poezii, Editura „Măiastra”, Târgu Jiu, 2016)
Cumva pentru a echilibra o balanţă nedrept înclinată, purcedem a scrie o predoslovie despre ultima carte a unui mare poet din Gorj, insuficient cunoscut...
Scutiți de plata impozitului pe veniturile din salarii!
Încă de la 1 iulie, angajaţii operatorilor economici din județul Gorj care au ca activitate crearea de programe pentru calculator (cod CAEN 5821, 5829,...
Repere spirituale – Spiritul „Șarpelui de fier” din Defileul Jiului
În „Vale” astăzi este linişte……. Tinerii brigadieri astăzi bunici au plecat de mult, fostele colonii au dispărut, chiar şi peisajul este de nerecunoscut în...
Godeanu în cumpăna verii
După cum îmi exprimam opinia într-un articol anterior, pe suprafaţa Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei, din care o suprafaţă importantă se găseşte pe...
Avram Iancu, la un pas de Viena!
La o lună de zile de când a intrat în izvoarele Dunării pentru a străbate fluviul până la vărsare, petroșăneanul Avram Iancu este acum...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Interviu cu Maica MARINA GLIGOR Stavrofora, Stareţa Mănăstirii...
- Rep. Maică Stareţă, Marina Stavrofora, când aţi avut pentru prima dată sentimentul sublim al «întâlnirii» cu Dumnezeu?
-Ooooh! Dumnezeu e întotdeauna lângă mine…şi lângă...
CECIS recrutează tineri târgujieni pentru Şcoala de Vară
Centrul pentru Educaţie şi Consultanţă Instrumente Structurale (CECIS) recrutează tineri cu vârsta cuprinsă între 14-20 ani din municipiul Târgu-Jiu în vederea participării la proiectul...
Primăria Târgu-Jiu face inventarul cailor din municipiu
Primăria Municipiului Târgu-Jiu iniţiază o campanie cu privire la identificarea şi microciparea tuturor cabalinelor de pe raza municipiului şi a localităţilor componente. Această măsură...
Sărbătoarea Sfântului Slăvit Prooroc, Ilie Tesviteanul
Şi astăzi, 20 iulie 2017, îl sărbătorim pe Sfântul Slăvit Prooroc, Ilie Tesviteanul, văzătorul cel slăvit, râvnitorul după Dumnezeu, mustrătorul împăraţilor celor fără de...
Brâncuşi încă domină topul celor mai vânduţi artişti români
Constantin Brâncuşi rămâne artistul român sau de origine română cu cea mai scumpă operă vândută vreodată, potrivit Raportului Pieţei de Artă din România realizat...
Creşele din Târgu-Jiu, deschise şi pe perioada vacanţei de vară
Părinţii târgujieni, care au un serviciu şi nu au cu cine să-şi lase micuţii pe perioada vacanţei de vară, pot consulta oferta creşelor din...
Educaţia…şi Lecţia de viaţă – “Eu consider că Tabăra de la Săcelu este printre...
-Rep. Domnule Director, Horațiu Tiberiu Gorun, sâmbătă, 15 iulie 2017, s-a desfăşurat la Sulina o întâlnire organizată în cadrul Programului de tabere «ARC» 2017,...
Prelungire de sesiune a proiectelor destinate dezvoltării fermelor mici
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finanţare aferentă submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” din...
Se caută secretar la Grădiniţa „Mihai Eminescu” din Târgu-Jiu!
Grădiniţa cu Program Prelungit „Mihai Eminescu“, cu sediul în municipiul Târgu-Jiu, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie vacante,...
Societăţi din judeţ, amendate de Garda de Mediu
Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale unor operatori economici care derulează diverse activităţi pe raza judeţului pentru nerespectarea legislaţiei...
Salvamontiştii gorjeni refac marcajele în munţii din judeţ
Deşi suntem în plin sezon turistic şi solicitările de intervenţii la evenimentele produse în zona montană sunt numeroase, salvamontiştii gorjeni acordă o atenţie deosebită...
Locuri din țara lui Brâncuși – Clipe de reculegere la Tismana
În vecinătatea masivului Oslea, la contactul dintre munţi şi dealurile subcarpatice se află tânărul oraş Tismana. Condiţiile climatice cu influenţe mediteraneene îi conferă urbei...
Transparenţă în Consiliul Local Târgu-Jiu!
Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu, a decis ca pentru o transparenţă totală şi pentru o comunicare cât mai bună cu cetăţenii municipiului, proiectele de...
Povestea unei scurte vieţi – Seminaristul Victor I. Paraschivoiu (1905 – 1926)
Fiul Doamnei Maria Ilie Paraschivoiu (1881-1938) şi al lui Ion M. Paraschivoiu (1875-1944). „Factorul” diriginte al Oficiului P.T.T. Brădiceni-Gorj s-a născut în anul 1905,...
Noi demersuri pentru buna întocmire a dosarului Ansamblului Calea Eroilor pentru UNESCO
Autorităţile de la Târgu-Jiu, împreună cu echipele Institutului Naţional al Patrimoniului, cei care întocmesc dosarul de includere a operelor brâncuşiene de la Târgu-Jiu în...
La Poienari
Prima impresie, ce-am avut-o când am intrat în locaţia deja cunoscută drept “Grădina Paradisului” de la Poienarii Gorjului, a fost că am pătruns dintr-un...
Manifestări dedicate Ecaterinei Teodoroiu, pe 22 august, la Târgu-Jiu
Anul 2017 este dedicat în judeţul Gorj Ecaterinei Teodoroiu! Deja o serie de evenimente sunt programate pentru luna august la Târgu-Jiu, cât şi la...
Stadionul din Craiova nu este gata la timp! Nici cel de la Târgu-Jiu
Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a declarat recent că nu poate avansa un termen de finalizare a noului stadion de fotbal din Bănie, care se...





































































































































