Începând din data de 13 decembrie, ingredientele alergene din produsele alimentare trebuie trecute obligatoriu pe etichete, în cazul produselor din magazine, şi în meniuri, la restaurante, iar din 2016 consumatorii trebuie informaţi, în acelaşi mod, şi despre valoarea nutritivă a alimentelor. Noile reglementări sunt prevăzute în Regulamentul UE 1169/2011, prin care se urmăreşte o mai bună informare a consumatorilor, pentru protejarea sănătăţii şi intereselor acestora. Acest regulament prevede obligativitatea etichetării ingredientelor cu efecte alergene în cazul produselor oferite consumatorilor sub formă ambalată, vândute în vrac sau servite în restaurante. Componentele alergene din produse trebuie să fie înscrise în listă astfel încât să se evidenţieze de restul ingredientelor.
Trei juniori gorjeni, posibili internaționali U15
Trei tineri sportivi de la CSM Târgu Jiu sunt în vederile naționalei de fotbal U15 a României. Juniorii David Bucă, Mario Gureanu și Gabriel...







































