Partidul Conservator Gorj, situat între sediile PRM-ului şi a PAS-ului, ambele vandalizate joi dimineaţa, a scăpat de desenele cu vopsea albă pe ferestre deoarece camerele de luat vederi de la Intesa Sanpaolo Bank, poziţionate către intrare şi bancomat, şi de la BRD, i-ar fi putut surprinde pe făptaşi. Cel puţin camera de la BRD bate discret spre sensul giratoriu, implicit spre sediul PC Gorj. Acest ,,amănunt” a fost luat în calcul de făptaşi ceea ce ne duce cu gândul că demersul a fost unul gândit în prelabil şi calculate riscurile la care aceştia s-ar fi putut supune. În cauză s-a întocmit dosar penal, poliţiştii cercetând, la acest moment, cum s-au petrecut lucrurile în noaptea de miercuri spre joi, săptămâna trecută, când s-a văzut că partidele care l-au susţinut pe Victor Ponta, în turul 2, au fost astfel ,,însemnate”.
Trei juniori gorjeni, posibili internaționali U15
Trei tineri sportivi de la CSM Târgu Jiu sunt în vederile naționalei de fotbal U15 a României. Juniorii David Bucă, Mario Gureanu și Gabriel...







































