Pesediştii din Fărcăşeşti, Aninoasa şi Urdari, fără preşedinţi

412

Organizaţiile PSD din trei localităţi ale judeţului Gorj nu au preşedinţi. Asta ca urmare fie a unor incidente nedorite fie a abandonului apărut chiar de la şefii filialelor în cauză. Astfel, de ceva vreme organizaţiile din Fărcăşeşti, Aninoasa şi Urdari nu mai au lideri, în prima localitate preşedintele Constantin Pârvulescu, primarul localităţii, fiind şi în prezent arestat.

La Aninoasa, preşedintele PSD a decedat, anunţă reprezentanţii organizaţiei judeţene social-democrate iar la Urdari cel care s-a ocupat de soarta filialei a plecat în străinătate. Situaţia din cele trei localităţi va fi rezolvată chiar vineri în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al PSD care va stabili la orele 11.00 cine vor fi persoanele din cadrul partidului care se vor ocupa de organizaţiile în cauză, trimise în aceste localităţi cu delegaţie de la judeţ.

 

A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.