Arhive Zilnice: 7 august 2009
Firmele nu mai au nevoie de „pile sau influenţă” pentru a li se rambursa TVA
Firmele vor putea, prin sistemul online implementat de Ministerul Finanţelor, să beneficieze în manieră corectă de rambursarea TVA, fără a mai fi nevoite să apeleze la "pile sau influenţă" pentru a primi TVA care li se cuvine, a declarat premierul Emil Boc. Şeful Executivului a verificat la sediul Ministerului Finanţelor modul în care funcţionează noul sistem şi...
Berceanu: FMI nu ne dă voie să continuăm investiţiile în infrastructură
Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu este de acord cu continuarea investiţiilor în autostrăzi şi drumuri finanţate cu fonduri ale Băncii Europene pentru Investiţii (BEI), întrucât astfel ar creşte şi mai mult deficitul bugetar, susţine ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. "FMI nu ne dă voie să continuăm investiţiile în infrastructura rutieră, pentru că mărim deficitul bugetar", a afirmat Berceanu după întâlnirea...
Rusia refuză oficial să se alăture Cartei Energiei
Premierul rus Vladimir Putin a respins, în mod oficial, participarea Rusiei la Carta Energiei, importantă pentru securitatea energetică a UE, a anunţat serviciul de presă al Guvernului rus. Putin a semnat o ordonanţă prin care refuză ca Rusia să participe la Tratatul privind Carta Energiei, precum şi la un Protocol privind problemele de eficienţă energetică şi aspectele legate...
Bani europeni pentru fermierii gorjeni
"Fermierii care locuiesc în zonele defavorizate din Gorj vor primi un ajutor financiar din partea statului începând cu luna aceasta. Valoarea totală a ajutoarelor de care vor beneficia se ridică la 700.000 de euro. Cei care au parcele în zona montană, considerată defavorizată, primesc de la Ministerul Agriculturii 50 de euro. Acești bani vor veni suplimentar pe lângă...
Proiect de Lege privind împădurirea terenurilor degradate
"Guvernul a adoptat, în şedinţa de astăzi, un proiect de lege privind împădurirea terenurilor degradate", a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean. Actul normativ reglementează atât cadrul general privind ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate, cât şi procedura de identificare şi delimitare a terenurilor degradate destinate împăduririi şi de constituire a perimetrelor de ameliorare."Actul normativ se referă...
Noi reglementări pentru accesarea fondurilor europene în domeniul agricol
Proiectele având ca obiect amenajări de îmbunătăţiri funciare realizare pe domeniul public sau privat şi pentru care proprietarul sau administratorul acestora asigură accesul liber la infrastructura realizată, vor putea fi finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, a decis Guvernul printr-o Hotărâre.Potrivit actului normativ, finanţarea publică nerambursabilă a proiectelor din categoria...
Georgienii au comemorat agresiunea rusă cu focuri de tabără
La numai un an de la declanşarea războiului dintre Rusia şi Georgia, situaţia în regiunea Caucazului continuă să rămână tensionată. Georgia acuză Rusia, ale cărei trupe încă nu s-au retras, că acţionează, alături de separatiştii din Osetia de Sud, ca o forţă de ocupaţie. La rândul său, Kremlinul susţine că Georgia pregăteşte acţiuni provocatoare pentru a-şi lua revanşa după...
Anchetă împotriva fostului premier sârb
Primul ministru sârb Mirko Cvetkovic a cerut administraţiei sale să deschidă o anchetă în legătură cu informaţiile potrivit cărora predecesorul său Vojislav Kostunica le-ar fi permis colaboratorilor lui să achiziţioneze apartamente din fondul de stat la preţuri inferioare celor de pe piaţă, relatează AFP şi APA. Potrivit unui comunicat difuzat miercuri, Cvetkovic a cerut "stabilirea tuturor circumstanţelor în care...
Moscova vrea ca România să-i asculte poziţia privind Abhazia
Rusia vrea să fie ascultată la Bucureşti în privinţa deciziilor sale de politică externă în Caucaz. Declaraţia a fost făcută de ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti în cadrul unei conferinţe de presă ce a marcat împlinirea unui an de la conflictul ruso-georgian în Abhazia şi Osetia de Sud.
Independenţa celor două republici separatiste nu a fost recunoscută de comunitatea internaţională,...
Expunerea sânilor la soare, cu prudenţă!
De fiecare dată când mergeţi la plajă faceţi topless? Înainte de a vă decide să renunţaţi la sutienul costumului de baie, iată câteva informaţii despre pericolul la care vă expuneţi. Radiaţiile solare reprezintă un factor extrem de agresiv pentru sâni deoarece pielea acestora este foarte sensibilă, această parte a corpului nefiind formată din muşchi, ci din glande şi grăsimi....
Exfolierea – frumuseţea şi prospeţimea pielii
Se recomandă ca o dată pe săptămână să faceţi o şedinţă de exfoliere, pentru a-i conferi pielii un aspect proaspăt, întinerit şi strălucitor. Nu este nimic altceva decât un ritual de curăţare profundă, de eliminare a celulelor moarte, de punere în mişcare a circulaţiei periferice, de reducere a punctelor negre şi de combatere a celulitei. Pentru o exfoliere reuşită...
Concurs de educaţie ecologică, în Defileul Jiului
Etapa regională a concursului „Împreună pentru natură“ se va desfăşura duminică 9 august, în Defileul Jiului, în organizarea Administraţiei Parcului Naţional Defileul Jiului în parteneriat cu RNP-Romsilva, Asociaţia Ecosophia şi Televiziunea Română. "Competiţia va reuni echipe de copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani din mai multe judeţe, reprezentând câteva importante parcuri naţionale din...
Păcăleala dezamăgirilor prezidenţiale?!
Cea mai bună glumă a zilei de ieri a fost anunţarea candidaturii la preşedinţie a fostului lider al minerilor – Miron Cozma. O altă glumiţă, pe care, de fapt, nu am auzit-o prima oară, a fost spusă cu o zi mai înainte. Anume, Corneliu Vadim Tudor se anunţa câştigător ori dacă nu, ceea ce este mai probabil, va ieşi...
Festivalul de Folk de la Târgu Jiu – In memoriam Tatiana Stepa
Ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Muzică Folk şi Baladă „Poarta Sărutului” de la Târgu Jiu va fi un omagiu adus „doamnei folkului românesc”, Tatiana Stepa, care a părăsit vineri dimineaţa această lume, în urma unei lungi lupte cu cancerul. Lumea muzicii româneşti este mai săracă începând de vineri dimineaţa. Tatiana Stepa, vocea care ne va...
În biserica fără acoperiş de la Şiacu – Sfântul Maslu sub cerul liber
Enoriaşii din Şiacu au luat parte joi seara, în ziua Schimbării la Faţă, la Sfântul Maslu, în biserica pe care îşi doresc din tot sufletul să o vadă finalizată. Lucrările de aici au stagnat în urmă cu cinci ani, astfel că Şiacu este, în continuare, un sat fără lăcaş de cult. În satul Şiacu, comuna Slivileşti, nu a existat...
Evitaţi bolile ce pot provoca tulburări de natură cardiacă
Boala cardiacă este considerată, la nivel mondial, una dintre principalele cauze de deces. Peste 25 la sută dintre cazuri apar la persoane cu vârste sub 65 ani, iar ereditatea, sexul şi vârsta înaintată explică aproximativ jumătate din cazurile de boli cardiovasculare cauzatoare de moarte.
Între 1-5 ani predomină defectele congenitale (înnăscute). Acestea trebuie prevenite încă din perioada gravidităţii, mai...
Calciu natural din coji de ouă
Coaja de ou conţine calciu sintetizat pe cale naturală de către păsări. Acest fapt conferă, faţă de calciul obţinut prin procese chimice, avantaje deosebite: absorbţie integrală, absenţa efectelor secundare şi a pericolului hipercalcemiei, reducerea riscului formării calcifierilor. Principalele substanţe active conţinute în coaja de ou sunt acizi citric şi malic, vitamine (C, B, PP şi provitamina A), minerale (îndeosebi...
Iahnie de fasole boabe
Ingrediente: 500g fasole albă, boabe; 2 cepe mici; 4 morcovi; 3 roşii; usturoi; 4 foi de dafin; mărar tocat; sare, piper; ulei.Mod de preparare:
Fasolea se spală şi se dă în clocot prin trei ape. Se separă cojile dacă s-au desprins, se schimbă apa (atât cât să acopere boabele) şi se adaugă legumele tocate după cum doriţi (ceapa, morcovii)....
Acalmie totală la Primăria Bâlteni, Primarul şi viceprimarul plecaţi în tandem în vacanţă
În urma unor sesizări primite la redacţia cotidianului nostru de la cetăţenii comunei Bâlteni, al cărui edil este Vasile Vlăduleanu, am făcut o vizită la faţa locului pentru a studia îndeaproape problemele cu care oamenii se confruntă şi investiţiile pe care primăria le face în comună şi în satele componente.
Ora 8.00 dimineaţa. Secretara edilului şef ne informează că "atât...
Salariile pentru Dobriţa în stand-by, Tiberiu Tătaru îl aşteaptă pe ministrul Bazac
Numit de câteva luni director la Spitalul de Pneumoftiziologie Dobriţa, Tiberiu Tătaru a întâlnit aici o situaţie financiară dezastruoasă. Deşi a început să taie sporuri şi salarii, directorul social-democrat nu a reuşit să pună pe linia de plutire sanatoriul afectat, în ultimii ani, de un management dezastruos. Tătaru a discutat problema financiară a spitalului cu ministrul Sănătăţii, Ion Bazac,...
Mircea Dinescu, prezent la festivalul studenţesc
Pentru că studenţii târgujieni au vrut să cunoască mai multe amănunte despre a patra putere în stat, la festivalul “Vară cu aromă studenţească” a fost invitat poetul Mircea Dinescu. Princiipiile care guvernează mass media şi felul în care aceasta reprezintă vocea societăţii civile, au fost analizate ieri dimineaţă în cadrul unei dezbateri susţinută la Complexul studenţesc din Debarcader.“Au...
Sancţiuni din partea Gărzii de Mediu Gorj
Garda de Mediu Gorj a efectuat săptămâna trecută două controale la nişte balastiere din localităţile Aninoasa şi Ioneşti. Controalele au fost demarate în urma primirii unor sesizări din partea Gărzii Financiare Gorj.
Inspectorii Gărzii de Mediu Gorj s-au deplasat la faţa locului în ambele localităţi, însă nereguli şi sancţiuni s-au dat doar la Ioneşti.Acolo erau mai multe utilaje care nu...
Cheltuielile cu salariile şi bunurile au fost singurele care au crescut
Cheltuielile bugetare au arătat după primele şase luni o creştere doar în ceea ce priveşte salariile şi bunurile, a afirmat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a subliniat că este necesară o dezbatere publică mult mai "serioasă" în ceea ce priveşte structura acestora. "Dezbaterea publică merge şi acum pe mărirea deficitului bugetar, dar mi se pare o dezbatere publică mult...
BNR a revizuit prognozele de inflaţie pentru 2009 şi 2010
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere prognozele de inflaţie pentru anii 2009 şi 2010, de la 4,4% la 4,3% pentru acest an şi de la 2,8% la 2,6% pentru anul viitor, a anunţat guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu. Inflaţia a urcat cu 0,2% în iunie, faţă de mai, în contextul majorării preţurilor la mărfurile nealimentare şi...
Hidrocentrală fără lac de acumulare, din 2012, pe râul Jiu
Hidroelectrica va finaliza, în 2012, o investiţie de 200 de milioane de euro într-o nouă hidrocentrală pe râul Jiu, care va funcţiona fără lac de acumulare, spre diferenţă de unităţile actuale din România, toate construite înainte de anul 1989.Viitorul complex va fi format din două centrale, situate în aceeaşi zonă.
"Avem două centrale în lucru aici, fiecare cu câte trei...
Estimări privind evoluţia condiţiilor agrometeorologice în intervalul 7-11 august 2009
În acest interval se va menţine un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit pe aproape întreg teritoriul agricol, chiar deosebit de ridicat în regiunile agricole din sudul ţării.
Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 15 şi 270C, abaterile termice pozitive fiind de 1 până la 40C, în aproape toată ţara.Temperatura maximă a aerului...
Plăţi anticipate de la 16 octombrie
Din acest an, prin modificarea Regulamentului Comisiei Europene 1782/2003 cu noul Regulament 691/2009, României i se permite acordarea de plăţi anticipate începând cu data de 16 octombrie. Avansurile nu pot depăşi 70% , iar agricultorii gorjeni vor accesa aceste plăţi de la data mai sus menţionată, faţă de anii trecuţi când, plăţile se făceau la mijlocul iernii.Cei care doresc...
Agricultorii gorjeni, verificaţi prin sisteme de teledetecţie
Plăţile pe suprafaţă aferente campaniei agricole 2009 pentru agricultorii gorjeni vor începe încă din lunile toamnei. Cererile pentru acordrea acestor plăţi au fost depuse în perioada 2 martie- 15 mai a.c. Astfel, obţinerea acestor plăţi, în funcţie de suprafaţa terenului, 25.133 de cereri au fost primite la sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj, cu 800 mai...
Oraşul martir Hiroshima cere abolirea armelor nucleare până în 2020
Primarul din Hiroshima, oraşul martir din vestul Japoniei, a cerut abolirea armelor nucleare până în anul 2020, cu ocazia celei de-a 64-a aniversări de la primul atac atomic din istorie. Aproximativ 50.000 de persoane, printre care se aflau şi supravieţuitori ai bombardamentului american, s-au adunat în faţa memorialului dedicat victimelor, în prezenţa premierului Taro Aso şi a unor reprezentanţi...
Un alpinist român a murit în masivul francez Mont-Blanc
Un alpinist român a decedat în timp ce cobora de pe masivul Mont-Blanc, în Alpii francezi, într-un incident petrecut la o altitudine de aproximativ 4.000 de metri. Cel de-al doilea alpinist implicat în incidentul din masivul Mont-Blanc este tot român, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE, Alin Şerbănescu, adăugând că acesta este internat în stare gravă şi a...
Folkul nu deschide punga bogaţilor
Festivalul de Muzică Folk şi Baladă „Poarta Sărutului” este un fel de Cenuşăreasă a evenimentelor culturale din Gorj. Acest lucru nu se datorează nici pe departe lipsei de valoare, ba din contră, Târgu Jiul fiind pe lista multor folkişti de renume din ţară, ci pur şi simplu faptului că muzica de acest gen nu se află în topul preferinţelor...
S.O.S. Monumentele din Gorj
Monumentele din Gorj se află în pericol, multe dintre ele fiind victimele trecerii timpului dar, mai ales, a nepăsării oamenilor care le-ar putea schimba soarta.
Dacă în 2006, în judeţul nostru existau 26 de monumente în colaps, în anul 2008 numărul acestora ajunsese la 42 iar anul acesta la 56. Printre acestea există chiar şi un monument de categoria A,...
Curele cu argilă – remedii excelente pentru sănătatea dumneavoastră
Cura cu argilă, folosită pentru tratarea unor boli cronice, are efecte terapeutice remarcabile. Cei care au urmat un astfel de tratament au constatat că sănătatea lor s-a îmbunătăţit mai repede decât se aşteptau. Aceasta conţine o serie de minerale pe care omul nu le poate procura din alimente şi care sunt indispensabile pentru regenerarea organismului.
Cunoscută şi sub numele de...
Leacuri naturale pentru un sistem imunitar puternic
Alimentaţia dezechilibrată, bogată în grăsimi şi condimente, alcoolul şi stresul pot afecta vezica biliară. Cele mai întâlnite tulburări ale vezicii sunt colecistita (inflamaţia vezicii biliare), litiaza biliară (calculi biliari) şi dischinezia biliară (perturbarea mecanismului de eliminare a bilei).
În cazul dischineziilor biliare, manifestate prin dureri în regiunea ficatului, balonări şi dureri de cap, sunt de mare ajutor decoctul de cicoare,...
Remedii de la cititori – Tratamente naturale pentru astm
Oţet de mere cu miere
Ambele produse sunt benefice în numeroase afecţiuni. Combinate într-o băutură, ele relaxează musculatura bronhiilor şi uşureaza expectoraţia. Se amestecă 2 linguriţe de oţet de mere, 1 linguriţă de miere în 1/4 l apă. Se bea de 3 ori pe zi câte un pahar. Tratamentul va fi urmat cel puţin 3 luni.Ceai de cimbru
Cimbrul conţine uleiuri...
Reţetă ca la mama acasă
Vinete umplute cu legume
Ingrediente (pentru 2 persoane):
-2 vinete potrivite; -puţină sare;
-2 cepe albe; -8 ciuperci; -1 ardei roşu; -2 linguri pastă de gogoşari;-1 legătură pătrunjel; -2 roşii;
-puţin ulei pentru călit legumele;
-150 g caşcaval;
Mod de preparare:
Se taie vinetele în două, de-a lungul lor şi se golesc de miez. Se presară puţină sare peste ele. Miezul de la vinete tăiat mărunt,...



































