14.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 23, 2026

Arhive Zilnice: 15 noiembrie 2009

Sub democrat-liberali, Profitul termocentralelor gorjene, în cădere liberă

Managerii Complexului Energetic (CE) Turceni şi a Complexului Energetic (CE) Rovinari au înregistrat în acest an un profit foarte scăzut, faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut.Astfel, în primele nouă luni din 2009, profitul CE Rovinari a scăzut, potrivit datelor făcute publice de reprezentanţii termocentralei, de cinci ori, în timp ce profitul de la CE Turceni a scăzut...

Un nou bloc ANL din Motru aşteaptă punera în folosinţă

Primăria Municipiului Motru se pregăteşte pentru efectuarea recepţiei unui bloc ANL, a cărei construcţie a fost realizată de Agenţia Naţională a Locuinţelor.„Vom recepţiona blocul până la sfârşitul lunii, iar din bugetul local, trebuie să ne preocupăm de asigurarea reţelelor utilitare”, ne-a declarat Dorin Hanu, edilul din Motru.Noul bloc este compus din 42 de unităţi locative, cu...

De la cai la… vaci – Parcul Central transformat în izlaz orăşenesc

Amenajarea peisagistică din Parcul Central al Municipiului Târgu – Jiu pare să fie foarte apreciată. Cel mai mult, încă, este iubită iarba care, în ciuda faptului că iarna ne bate la uşă, pare la fel de verde şi îmbietoare ca primăvara...Acest lucru a devenit foarte evident, mai ales pentru bovinele care, uneori, sunt scoase de stăpâni...

Vremea urâtă pune STOP braconierilor!

Vremea urâtă din ultima perioadă le-a dat bătăi de cap străinilor veniţi la vânătoare pe meleagurile gorjeneşti. În urmă cu o săptămână, de la noi a plecat un grup de spanioli care sunt mulţumiţi de pădurile din Gorj, dar şi de tratamentul aplicat de autorităţile de la Direcţia Silvică.După data de 25 noiembrie, în Gorj sunt aşteptaţi...

Radu Roşian, un artist complet îndrăgostit de lume

Deşi este la origine hunedorean, Radu Roşian este student în anul II la Universitatea "Constantin Brâncuşi", Facultatea de Arte Plastice şi Decorative. Încă din anii copilăriei, acesta a avut afinităţi spre artele vizuale, ajungând ca acum să fie un veritabil caricaturist, să realizeze ilustraţii de carte, picturi, grafică. De-a lungul anilor a lucrat în Combinatul din Hunedoara, pentru scurt...

În zadar, Băsescu mai vrea o dată!

La mitingul „oltenesc” de la Craiova, Traian Băsescu declara cu ostentaţie că în ciuda neîmplinirilor din primul mandat, mai vrea o dată la Cotroceni, pentru că aceşti cinci ani de minciuni şi de scandaluri interminabile au însemnat prea puţin pentru setea lui neostoită de putere! Ca să aşeze cum trebuie batista pe ţambal, pentru a-şi drege glasul...

Sâmbătă a fost Seara Michael Jackson în Club Regal

O seară extraordinară organizată în memoria regretatului Michael Jackson a fost organizată sâmbătă în Club Regal din municipiul Târgu-Jiu. Petrecerea a luat startul după orele 21, iar numeroşi fani ai starului pop s-au adunat pentru a cânta şi a dansa pe faimoasele melodii ale lui Michael Jackson. Organizatorii evenimentului au oferit numeroase cd-uri cu piesele care l-au consacrat pe...

Bote a slăbit 9 kilograme cu ceaiul Zein

Designerul Cătălin Botezatu a reuşit să-şi rezolve problemele de sănătate cu ajutorul ceaiului Zein, un ceai detoxifiant ce pare să prindă din ce în ce mai bine în rândul românilor. Invitat în emisiunea Agentul VIP de la Antena 2, Cătălin Botezatu a declarat că a luat acest ceai deoarece avea nivelul colesterolului foarte mare.Pentru a nu ajunge la un...

Liberalii ţintesc electoratul medical – Fostul ministru Nicolăescu în campanie la Târgu-Jiu

Ex-ministrul Sănătăţii în guvernarea liberală, Eugen Nicolăescu, a fost prezent sâmbătă la Târgu-Jiu unde a onorat o întâlnire solicitată de medicii de familie din judeţul Gorj.Liberalul a acceptat să discute cu medicii gorjeni despre problemele cu care aceştia se confruntă şi le-a prezentat un proiect de lege la care lucrează. După întrevederea cu medicii, Eugen...

Parlamentarii fac campanie fără plată

Începând de astăzi deputaţii şi senatorii gorjeni au intrat în concedii fără plată. Timp de patru zile, parlamentarii vor revenii în colegii şi îşi vor dedica timpul pentru care nu sunt remuneraţi pentru săptămâna de campanie, ultima şi cea mai importantă înainte primului tur de scrutin pentru alegerile prezidenţiale.Toţi aleşii gorjenilor au acceptat fără să cârnească...

Florin Piersic Jr. lansează “Opere cumplite”

Tânărul actor, Florin Piersic Jr. lansează astăzi, ora 19.00, la Teatrul 74 din Târgu-Mureş, primul volum din “Opere Cumplite”. Evenimentul respectiv face parte din proiectul "Conferinţele Cetăţii" iniţiat de Teatru 74 în parteneriat cu Municipiul Târgu-Mures şi Cultura.Inmures.ro. Florin Piersic Jr este absolvent al Academiei de Teatru şi Film, secţia Actorie.El a tradus în 1999 din limba...

Împuternicirile pentru şefii secţiilor de votare, ridicate cu întârziere

Juriştii traşi la sorţi în fruntea secţiilor de votare din judeţ nu s-au grăbit să vină şi să îşi ridice împuternicirile în baza cărora să formeze birourile electorale. Şefa Biroului Electoral Judeţean, judecătorul Gheorghiţa Eftenoiu, spune că numărul celor care până ieri nu îşi ridicaseră împuternicirile respective era foarte mare.Lucrul respectiv i-a îngrijorat pe membrii BEJ Gorj,...

Bugetarii cer reducerea cheltuielilor din campanie

Alianţa Bugetarilor, după întâlnirea de la Bucureşti, de joi, a hotărât, printre altele, să continue cu protestele. De asemenea, reprezentanţii bugetarilor cer Guvernului să prezinte sumele prevăzute în bugetul de campanie şi să reducă cu 15,5% cheltuielile pentru fiecare tur de scrutin.Alianţa s-a reunit la nivel de birouri executive şi a hotărât mai multe lucruri. Astfel, bugetarii resping...

Cum era să fiu arestat în perioada colectivizării

1.Iarnă de coşmar Iarna 61/62 a fost un adevărat coşmar. Mai ales pentru cadrele didactice şi salariaţii primăriei. Nu ştiu cui i s-o fi năzărit, că în comuna Săcelu, sunt condiţii din cele mai bune pentru o gospodărie agricolă colectivă.Cum vor merge tractoarele pe dealurile din satele Surupaţi şi Maghereşti, se va vedea la timpul potrivit. S-a trecut, de urgenţă...

ITM a dat amenzi de peste 30.000 de lei

În perioada 9-13 noiembrie a.c., reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat 30 de controale pentru combaterea şi identificarea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare, aplicând 21 de sancţiuni contravenţionale la 14 angajatori, dintre care 10 amenzi în valoare totală de 24.000 lei.Inspectorii au depistat două societăţi care utilizau „munca la negru”, având...

Cartea săptămânii – Viaţa amoroasă

Soţul o iubeşte necondiţionat, ”pentru totdeauna” – după cum i-ar fi cerut chiar ea să promită încă din ajunul căsătoriei lor; nu o neglijează în favoarea profesiei, căminul le e cald şi aproape fericit, deşi pluteşte în atmosfera lui apăsarea provizoratului, a unei încordate aşteptări pentru acel altceva… Nici unul dintre ei nu ştie ce. Yaarah a fost dintotdeauna fascinată...

Carierele miniere, „vaci de muls” pentru hoţi

Nu mai puţin de patru tone de cărbune au fost sustrase, într-o singură zi, din incinta unei cariere. La aceeaşi dată, în trafic a mai fost descoperit un cetăţean care transporta mai mulţi elemenţi de rolă metalică, furaţi, de asemenea, tot dintr-o carieră.Doi locuitori ai localităţii Mătăsari, mai exact Constantin L., de 47 de ani şi Ramona C.,...

Prea beat ca să mai şi fure din bijuteria în care a intrat

Un tânăr din Crasna a spart o bijuterie din centrul oraşului Târgu-Jiu, dar a fost atât de băut încât nu a putut nici măcar să fugă atunci când au intrat peste el angajaţii firmei de pază.Stelian Mitoaica are 20 de ani şi vineri noaptea a reuşit să deschidă fără prea mare greutate uşa de acces a bijuteriei...

Nicolae Diaconu în memoria contemporanilor

Poetului, brâncuşologului, eseistului, fondatorului de reviste de cultură şi editură, Nae Diaconu, aşa cum îl cunoşteau mare parte dintre gorjenii apropiaţi de domeniul cultural şi nu numai, i-a fost dedicat, pe 12 noiembrie, la Târgu–Jiu şi la Ţicleni, locul natal al acestuia, un moment de omagiere.Născut la 12 noiembrie 1947, omul de cultură gorjean, şi-a făcut debutul şi...

“Aici şi lemnul şi piatra au ştiut să cânte” – Maria Lătăreţu un nume emblematic pentru Gorj, ca şi Festivalul care-i poartă numele

Ne-a lăsat cântecele şi sufletul ei pentru a înţelege mai bine că, în bună parte, spiritul gorjenesc îşi trage seva dintr-un mod aparte de percepere a spaţiului în care şi pe care îl trăieşte, legătura indisolubilă dintre Gorjean şi natură prelungindu-se mai mereu, sentimental, în muzică. Maria Lătăreţu a înţeles cel mai bine acest lucru, pentru...

Gorjenii preferă în continuare alcoolul la volan

Mai mulţi gorjeni au fost depistaţi la sfârşitul săptămânii trecute conducând pe diferite drumuri din judeţ sub influenţa alcoolului. Aceştia s-au ales cu dosare penale, alţi conducători auto fiind depistaţi la volanul unor maşini neînmatriculate legal sau fără a fi în posesia unui permis de conducere.Un şofer de 55 de ani din municipiu conducea prin centrul oraşului...

Violator să fii, noroc să ai

Un tânăr de 19 ani, acuzat de viol, este cercetat în stare de libertate, singura măsură care s-a luat asupra sa fiind interzicerea părăsirii ţării în timpul cercetărilor. De asemenea, un alt bărbat care a participat la agresiune este de negăsit.Mădălin B.A., din Baia de Aramă, este acuzat de Mirabela R.L., de 19 ani, din Runcu, de...

Bicarbonatul de sodiu bun pentru sănătate

Bicarbonatul de sodiu este cunoscut ca fiind benefic în tratarea transpiraţiei, a arsurilor la stomac sau pentru albirea dinţilor. Bicarbonatul de sodiu este un compus care se găseşte în comerţ (supermarket, farmacie sau plafaruri) sub formă de pudră fină, inodoră. Acesta se extrage din evaporarea apei din lacurile sărate. Este un produs biodegradabil şi nu este toxic, este solubil...

Cauza durerilor de spate

Durerile de spate sunt o problemă destul de comună şi de frecvenţă la majoritatea persoanelor. Durerile de spate afectează aproximativ 90% din populaţia ţării. Durerile de spate nu indică neapărat o boală anume, ci sunt simptomele care pot apărea în urma unei varietăţi diferite de procese. Mai mult de 85% din oamenii care au acuzat dureri de spate şi...

La 13 ani a luat drumul Capitalei, de unul singur

Un băiat de numai 13 ani, din Târgu–Jiu, a plecat vineri noaptea de acasă şi nu a mai revenit. Tatăl său a intrat în panică ieri dimineaţă şi, cu puţin înainte de ora 07.00, a anunţat poliţia cu privire la dispariţia copilului.Tatăl minorului P.I., de 13 ani, a povestit oamenilor legii că în noaptea de 13 spre...

Masajul cu muşeţel

Coşuri, puncte negre şi piele uscată. Vechile probleme care ne dau bătăi de cap indiferent de vârstă. Sunt zeci de tratamente cosmetice, zeci de medicamente şi cu toate acestea nimic nu pare să ne rezolve problema!De obicei, muşeţelul este folosit intern, sub formă de infuzie. Din floricelele sale poţi prepara însă un unguent foarte bun. Uleiurile volatile pe care...

Lovit în timp ce staţiona pe marginea drumului

Un tânăr de 18 ani, din Peşteana, a fost accidentat în timp ce se afla pe un moped staţionat. Băiatul a fost lovit de un autoturism care a evitat o altă maşină, a intrat pe contrasens şi l-a izbit, provocându-i leziuni.Ion B., de 18 ani, se afla pe un moped staţionat, pe raza localităţii Plopşoru când un...

Reţeta zilei – Roşii umplute

Ingrediente: roşii, parizer, pătrunjel verde, o ceapă, maioneză, sareMod de preparare: Se spală roşiile, se tai la fiecare un capac şi se scot cu linguriţa seminţele (care se pot folosi la ciorbă sau la mâncare). Roşiile se sărează uşor şi se lasă pe un platou cu gura în jos pentru ca să se scurgă zeama. Parizerul se taie în pătrate mici...

Eşec în Programul Rabla – Doar 26.500 de maşini au fost schimbate

Cu o luna înainte de finalizarea programului Rabla, datele privind înnoirea parcului auto arată o rata de succes sub 50%. Astfel, din cele 60.000 de maşini disponibile, au fost schimbate doar 26.474 de unităţi.Cele mai multe autoturisme au fost înlocuite în prima etapă: 11.543, după care numărul lor a scăzut treptat. Astfel, în etapa...

Băncile nu au cui să dea credite

Băncile nu au cui să dea credite pentru că firmele care au nevoie de bani sunt "aproape moarte", iar populaţia nu are încredere în sistemul bancar, a declarat, vineri, Dorothea Nicolae, regional director la Credit Europe Bank. Declaraţia a fost făcută în nume personal şi nu reprezintă poziţia Credit Europe Bank, se arată într-un comunicat al băncii.Dorothea Nicolae...

Preţul apartamentelor, modificat de certificatul energetic

Aplicarea din 2010 a legii care impune existenţa certificatului energetic la încheierea tranzacţiilor imobiliare va încuraja reducerea preţurilor apartamentelor cu indice termic scăzut sau nereabilitate termic, cei mai mulţi clienţi potenţiali ţinând cont de valoarea energetică a imobilului."Această lege îi va determina pe potenţialii cumpărători să analizeze mai atent un imobil şi să negocieze mai mult preţul...

Euro se apropie de pragul psihologic de 4,3 lei

Cursul de schimb afişat de BNR a urcat uşor, cu 0,03%, până la 4,2978 lei/euro, în condiţiile în care pe piaţa interbancară nu s-au înregistrat evoluţii semnificative ale cursului, cotaţiile variind între 4,2960 şi 4,3030 lei/euro.Banca Naţională a României (BNR) afişase, un curs de referinţă de 4,2967 lei/euro, relatează NewsIn.Leul s-a apreciat în primele tranzacţii de la 4,3030...

Numărul românilor săraci s-a dublat într-un an

Numărul românilor care consideră că situaţia lor financiară s-a deteriorat în ultimul an s-a dublat, ponderea acestora ajungând la 63%, arată un studiu realizat de GfK România. "Românii sunt printre cei mai pesimişti est-europeni în această direcţie", susţin specialiştii institutului de cercetare, menţionând că, în Polonia şi Cehia, ponderea acestora ajunge la 33%, iar în Bulgaria la 52%.De...

La dezordinea zilei – Dacă vreţi să vă votăm, arătaţi-vă! – Abia acum devine interesantă campanie

Iată că deşteptăciunea şi afirmaţia ca reziduu al unui prea plin de sine poate arăta un nivel obscur în care unii oameni se caţără şi fac semne către populaţie. Prezentat la TV-uri, ba sociolog, ba politolog, persoana în cauză, ameţită probabil de atâta vizibilitate uită măcar de acea abilitate presupusă de maxima – Dacă tăceai, filosof rămâneai!- Si tacuisses,...