14.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 23, 2026

Arhive Lunare: noiembrie 2009

Videanu şi-a mai plasat un portocaliu în complexuri – Hoară pus preşedinte al Consiliului de Administraţie CE Rovinari

În urma unui ordin de numire semnat în urmă cu două zile de către şeful Ministerului de Economie, Adriean Videanu, portocaliul Marcel Hoară,ocupă funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Complexului Energetic Rovinari. Chiar dacă zvonul fusese vehiculat de zile întregi în presa locală şi centrală, noul numit încă nu ştia dacă va ocupa...

Pentru o noapte, în Târgu – Jiu – Studenţii s-au costumat în vrăjitoare şi personaje de poveste

Tinerii din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu – Jiu au avut parte de o petrecere în toată regula în ultima seară a Festivalului Naţional pentru Studenţi „Studenţiada”.„Halloween Party” a avut loc într-un club din municipiul Târgu – Jiu, unde tinerii s-au distrat până spre dimineaţă. Timp de opt zile s-au desfăşurat mai multe evenimente şi acţiuni...

Simulare de tragere la sorţi a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de la secţiile de votare

Reprezentanţii Tribunalului Gorj au repetat ieri pentru a treia oară, în acest an, procedura de tragere la sorţi a preşedinţilor şi locţiitorilor secţiilor de votare din judeţ.Pentru că nu aveau baza de date cu cei înscrişi pentru a participa la secţiile de votare, informaticienii tribunalului au folosit baza de date de la europarlamentare. Tribunalul Gorj este singura...

Masa rebut, pusă în valoare

Cea de-a doua masă a tăcerii, care poartă amprenta sculptorului Constantin Brâncuşi va fi pusă în valoare de către autorităţile gorjene. Şeful Centrului de Cultură şi Artă ,,Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Sorin Lory Buliga, va face câteva propuneri comisiei de specialitate a Primăriei municipiului, printre acestea aflându-se şi cea privind mutarea lucrării din parcul casei Gănescu. Noile propuneri vor...

PNG a rămas pe tuşă

Partidul Noua Generaţie şi Partidul Verde nu au reprezentanţi în Biroul Electoral Judeţean Gorj. În urma tragerii la sorţi efectuată ieri după-amiază, biletele pe care era scris numele celor două partide au rămas în cutia în care fuseseră introduse alături de alte trei.Preşedintele BEJ Gorj, judecătorul Gheorghiţa Eftenoiu a făcut tragerea la sorţi, ea extrăgând biletele pe care...

Peremiştii fac campanie cu o Dacia din ‘70

Peremiştii gorjeni şi-au reactivat maşina de propagandă electorală. Este vorba despre o Dacia veche tapetată acum cu afişele electorale ale lui Vadim Tudor şi cu fragmente din sloganele sale electorale. Autoturismul a mai fost utilizată şi în campania pentru alegerile parlamentare pentru candidatul Gheorghe Bucălăete.Numită de proprietar ,,Dacia Revolution”, maşina lui Alin Enulescu este o adevărată capodoperă pe patru...

Spectacole de caritate oferite de Ansamblul “Maria Apostol”

Elevii clasei a VII-a A de la Grupul Şcolar Industrial „G-ral Constantin Şandru” de la Bâlta, Runcu au susţinut în urmă cu o săptămână un spectacol caritabil, dirijat de către profesoara de română şi diriginta clasei mai sus menţionate. Elevii-actori Alexandru Tivic, Alexandra Ciulavu, Adina Caramete, Carmen Pobirci, Alexandru Popescu au jucat două piese de teatru ale lui Ion...

Canalizare peste podul Jiului

Anul viitor, târgujienii care locuiesc dincolo de podul Jiului vor avea canalizare. În aceste zile se fac pregătirile pentru licitaţia privind lucrările de canalizare pentru zona vestică a oraşului, primii care vor beneficia de aceste investiţii fiind însă locuitorii de pe străzile Tismana şi Meteor.După ce au schimbat reţeaua de canalizarea a oraşului, reprezentanţii autorităţilor locale au luat...

Andreea Perju s-a căsătorit cu Cristi Dociu

Andreea Perju, actriţa care a interpretat-o pe Vera în serialul „Fetele Marinarului”, s-a căsătorit civil weekend-ul trecut cu alesul inimii sale, Cristi Dociu, în cadrul unui eveniment organizat ca la carte, aşa cum a visat dintotdeauna. La casa de căsătorii a sectorului 3 Bucureşti, cei doi tineri, în vârstă de 24 de ani, au spus “Da!”, având alături peste...

Zăpada de la Rânca a scos trei maşini de pe carosabil

Un autocamion s-a răsturnat şi alte două autovehicule au avut probleme datorită poleiului şi a zăpezii din staţiunea montană Rânca. Monică L., de 35 ani, din oraşul Novaci, urcase la munte împreună cu un alt bărbat, după lemne.Pe o porţiune de drum poleiul deja se instalase, bărbatul pierzând controlul asupra volanului, camionul pur şi simplu răsturnându-se. Cei doi novăceni au...

Căsnicia Angelei Gheorghiu, distrusă de gelozie şi tradiţie

Soprana Angela Gheorghiu rupe tăcerea şi vorbeşte despre motivele pentru care a intentat divorţ de Roberto Alagna. Artista a declarat pentru cotidianul italian „Corriere della Sera” că tradiţia siciliană în care a crescut soţul său o scotea din minţi. „El are o mentalitate de clan.Când un cuplu se căsătoreşte, se trăieşte în doi, nu în zece persoane”...

Ceartă transformată în bătaie în toată regula

Un tânăr din Cojani l-a luat la pumni pe un consătean, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, mai vechi. La data de 02 noiembrie 2009, la orele 02:45, Poliţia oraşului Târgu – Cărbuneşti a fost sesizată prin SNUAU 112, de Claudiu G., de 32 ani, din satul Cojani, cu privire la faptul că, Ovidiu B., de 23 ani, din...

Primarul de la Ţicleni şi-a sărbătorit ziua de naştere cu un grătar

Ion Ilie Ungureanu, primarul oraşului Ţicleni, şi-a sărbătorit duminică ziua de naştere, alături de una dintre fiicele sale, familie şi prieteni apropiaţi. „De dimineaţă, am făcut un grătar, şi am sărbătorit puţin şi pe fugă în familie, pentru că la orele 11 am dus-o pe una dintre fiicele mele la gară la Filiaşi pentru a pleca spre Timişoara”, ne-a...

Dragostea de părinte, dincolo de gratii

Proiectul „Părinţii de dincolo de gratii”, care a fost iniţiat de către Oana Laiu şi Simona Dumitriu, din cadrul Penitenciarului Târgu – Jiu, demarează azi, prin inaugurarea unei camere de joacă pentru copii persoanelor private de libertate.Potrivit Simonei Dumitriu, purtătoarea de cuvânt a Penitenciarului Târgu – Jiu precum şi una dintre iniţiatoare, proiectul „Părinţii de dincolo de gratii...

Suprataxe pentru călătorii frauduloşi

Posturile de Poliţie TF de pe raza judeţului Gorj alături de Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi au acţionat în ultima perioadă pentru combaterea şi prevenirea călătoriei frauduloase, prevenirea cerşetoriei, identificarea persoanelor care comit acte de violenţă, menţinerea unui climat de linişte şi ordine în staţiile CFR şi pe trenurile de călători.Astfel, au fost supravegheate 16 trenuri de persoane intra...

Controlori de tren şpăgari

Doi bărbaţi, Iulian N., de 41 de ani, şi Adrian C., de 42 de ani, ambii având funcţia de şef de tren şi, respectiv, conductor tren, al mijloacelor de transport care circulau pe ruta Craiova-Petroşani vor fi cercetaţi pentru luare de mită.Pentru că cei doi, domiciliaţi în municipiul Craiova, au pretins şi primit diverse sume de bani de...

Drojdia de bere şi efectele ei terapeutice

Drojdia de bere este cunoscută din cele mai vechi timpuri. Babilonienii, egiptenii şi celţii o foloseau pentru prepararea băuturilor alcoolizate, dar cunoşteau în acelaşi timp acţiunile benefice ale acesteia asupra tenului si a pielii în general. Babilonienii, spun arheologii, aveau o zeiţă a berii şi a drojdiei de bere, Nidaba, care era recunoscută prin puterile ei.O forţă vitală excepţională Drojdia...

Riscă închisoarea că şi-a dat identitate falsă

Un bărbat care se afla pe peronul Staţiei CF Târgu-Jiu şi care prezenta un comportament necorespunzător tulburând ordinea şi liniştea publică a fost reţinut de către agenţii Postului de Poliţie TF Târgu-Jiu şi condus la sediu.Individul şi-a declarat în scris o identitate falsă pentru a induce în eroare poliţiştii, respectiv pentru producerea unei consecinţe grave (sancţionarea pe nedrept...

Sfaturi utile

Kiwi este foarte bogat în vitamina C Mai multă vitamina C decât în portocale se găseşte în kiwi. Totodată, are toate tipurile de fibră, ceea ce ajută la prevenirea cancerului şi a bolilor de inimă.Fiindcă este bogat în cupru, kiwi ajută la întărirea sistemului imunitar şi la dezvoltarea creierului. De reţinut că toate proteinele, vitaminele şi mineralele se găsesc...

Reţeta zilei – Friptură de vită la tavă

Ingrediente: 500 g carne macră de viţel, 5 linguri de vin alb sec, un cub de unt, o linguriţă muştar, sare, piper, cimbru, condimente pentru friptură, 2 căţei de usturoiMod de preparare: Se taie carnea în felii de 1 cm grosime şi se bate bine cu ciocanul de şniţele. Se unge cu toate ingredientele, mai...

Ne spun specialiştii! – Tunul certificatelor verzi, la Turceni şi Rovinari

Ţările lumii au stabilit în 1997, la Kyoto, că trebuie să reducă nivelul poluării cu dioxid de carbon şi alte gaze cu efect de seră. Astfel, fiecărui stat i s-a acordat dreptul de a polua în interiorul anumitor limite, funcţie de gradul său de industrializare, în perioada 2008-2012.Întrucât România a fost reprezentată acolo de o delegaţie de profesionişti, a...

APIA acordă sute de milioane pentru sectorul zootehnic

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit suma de 365 milioane de lei reprezentând prima tranşă pentru acordarea Plăţilor Naţionale Directe Complementare (CNDP) pentru sectorul zootehnic. Din suma totală, aproximativ 269,5 milioane lei reprezintă prima pe exploataţia de bovină.De acest sprijin financiar beneficiază 227.219 crescători de bovine, cu un efectiv de aproximativ 1,3 milioane de capete. În...

Bugetul rataţilor, ratarea Bugetului!

În aceste zile geroase, o fantomă – Bugetul pe 2010! - sperie România mai ceva decât sforţările lui Traian Băsescu de a-şi păstra mandatul actual, în care n-a făcut nimic pentru ţară. Pe final, s-a blindat cu un guvern obedient, dar interimar, şi speră să prindă turul doi.Că, dacă-i adevărat zvonul conform căruia Sorin Oprescu s-ar retrage din...

18:27 Gripa porcina a ajuns şi la Gorj – Inspectorul Paralescu – izolat la domiciliu cu suspiciuni de contaminare

Şeful Inspectoratului Şcolar Gorj, Iustin Paralescu, va sta acasă toată săptămâna din cauza suspiciunilor privind posibila sa îmbolnăvire cu virusul AH1N1. Acesta a participat la Sinaia, la sfârşitul săptămânii trecute, la o întâlnire cu colegi din ţară, cazarea fiind asigurată de acelaşi hotel la care au fost...

Gorjenii au 35 de milioane de lei restanţe la credite

Criza economică majoră şi-a pus amprenta pe buzunarele gorjenilor care îşi restituie tot mai greu banii pe care îi datorează lunar băncilor cu surcursale în judeţul nostru.Chiar dacă Gorjul nu se află pe o poziţie fruntaşă în topul creditelor neperformante şi a restiturii banilor către aceste unităţi bancare, totuşi gorjenii se ,,mândresc” cu faptul că au...

Viorel Gârbaciu: „Sunt pus la stâlpul infamiei”

Şcoala Populară de Artă din Târgu – Jiu, instituţie recunoscută de cultură, a fost târâtă într-un scandal chiar de către o angajată, de asemenea şi lider de sindicat.Nemulţumirile pe care le-a înaintat chiar la Curtea de Conturi a României sunt îndreptate spre omul de cultură Viorel Gârbaciu, director al instituţiei de nu mai puţin de cinci...

Trenuri întârziate timp de trei ore

Mai multe trenuri care trebuiau să parcurgă ruta aflată în Defileul Jiului, dintre Târgu-Jiu spre Petroşani şi retur, au acumulat vineri seara întârzieri de peste trei ore până la sosirea la destinaţie. Şi asta, datorită unui accident feroviar care s-a petrecut la intrarea pe Defileul Jiului, în staţia Strâmbuţa, cu un tren de marfă, particular. Trenul în cauză se...

Parteneriate pentru mediul sănătos al gorjenilor

La acţiunile de plantări arbori desfăşurate de Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj de-a lungul anului 2009, din cadrul programului de împădurire au mai participat: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, Direcţia Silvică Gorj, elevi şi studenţi, angajaţii CEZ Oltenia, Asociaţia pentru Turism, Sport şi Ecologie „Hai-Hui”, primăriile Vladimir, Ciuperceni, Motru, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Gorj „Tudor Vladimirescu”.Plantările...

Unsprezece primării vor liziere forestiere de protecţie

Cele 11 adrese trimise de Direcţia Silvică Gorj la începutul lunii iulie a.c. către tot atâtea primării din judeţul nostru pentru extinderea suprafeţelor de pădure au avut un impact bun, iar autorităţile locale au dorit să vină în sprijinul dezvoltării fondului forestier. Astfel, primăriile Ţânţăreni, Peşteana, Turceni, Fărcăşeşti, Stoina, Logreşti, Băleşti, Câlnic, Teleşti, Bustuchin, Mătăsari, au fost de acord...

AJOFM Gorj oferă locuri de muncă în străinătate

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj (AJOFM Gorj), prin serviciul de ocupare european EURES, oferă locuri de muncă în statele din Spaţiul Economic European astfel: în Danemarca: două posturi de medic specialist neurofiziolog, 3 de medic specialist psihiatru şi 5 locuri de medic specialist mamografii.În Germania sunt disponibile 11 posturi de medici rezidenţi în diferite specializări,...

Gripa porcină a ajuns lângă noi, la Filiaşi

Gripa de tip nou a ajuns la graniţele Gorjului, după ce trei persoane au fost depistate ca infectate cu virusul respectiv la Filiaşi. Descoperirea a fost făcută la sfârşitul săptămânii trecute, când a fost confirmată oficial îmbolnăvirea a doi elevi de clasa a şasea şi a unui asistent de la unitatea de primire urgenţe a spitalului din localitate.Sala...

Staţia de pompare apă Calea Bucureşti concesionată către Aparegio Gorj

Furnizorul de apă Aparegio Gorj s-a ales cu staţia de pompare apă Calea Bucureşti prin concesiune din partea Primăriei Municipiului Târgu-Jiu. Aceasta, la rândul ei, a inclus staţia de pompare apă de câteva săptămâni încoace în Domeniul Public al Municipiului Târgu-Jiu. Concesionarea către Aparegio a început de ieri, şi s-a realizat pe o perioadă de 10 ani.Nivelul redevenţei...

Puţini turişti la Rânca

Staţiunea Rânca a fost ocolită de turişti la sfârşitul săptămânii trecute, în ciuda faptului că zăpada s-a aşternut bine în zonă. Stratul de omăt ajunge şi la 20 de centimetri, numărul turiştilor care au urcat la munte pentru a se bucura de prima ninsoare rămânând însă redus.Pârtia de schi din staţiune era bună în week-end doar pentru...

A furat un taxi şi s-a făcut nevăzut

Un târgujian în vârstă de 21 de ani, pasager într-un taxi, aflat pe ruta Bustuchin – Târgu-Jiu, a profitat de neatenţia şoferului care, la un moment dat a oprit şi a coborât din autoturism, lăsând cheile în contact, şi a fugit cumaşina de taxi. Tânărul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Un tânăr de 21 de ani din Târgu...

Au furat şenila excavatorului

Doi tineri din Motru sunt anchetaţi penal pentru că au furat şenila unui excavator. Poliţiştii din cel de-al doilea municipiu al judeţului au fost sesizaţi sâmbătă la prânz despre furtul respectiv, furt produs în cariera Roşiuţa cu o noapte înainte.Şenila furată fusese dusă la un centru de colectare a fierului vechi, pentru acest lucru doi tineri cu vârste...

Bătrân din Ţicleni, mâncat de porci

Un bătrân din Ţicleni a murit după ce a fost devorat de către porcii din propria gospodărie. Matei Moanghel avea 76 de ani şi locuia singur, soţia lui stând peste stradă, într-o altă casă, proprietate a celor doi. Femeia a venit ieri dimineaţă ca să vadă ce face soţul şi, astfel, l-a descoperit pe acesta fără suflare în cocina...

A pătruns într-un local pentru a sustrage un receiver

Un bărbat de 35 de ani, din Târgu – Jiu, a furat un receiver de la un televizor din sala de servire a unui local de alimentaţie publică din Târgu – Cărbuneşti.Daniel A., de 35 de ani, din Târgu – Jiu, a intrat noaptea în localul respectiv prin uşa care nu a fost asigurată corespunzător. De aici, bărbatul a...

A pătruns într-un local pentru a sustrage un receiver

Un bărbat de 35 de ani, din Târgu – Jiu, a furat un receiver de la un televizor din sala de servire a unui local de alimentaţie publică din Târgu – Cărbuneşti.Daniel A., de 35 de ani, din Târgu – Jiu, a intrat noaptea în localul respectiv prin uşa care nu a fost asigurată corespunzător. De aici, bărbatul a...

Vecin de bloc, hoţ de chiuvete

Un rovinărean de 58 de ani l-a „uşurat” pe vecinul său de mai multe bunuri pe care acesta le depozitase în grădina din spatele blocului. Poliţia oraşului Rovinari a fost sesizată de Alexandru D., de 49 ani, din localitate, cu privire la faptul căGheorghe V. –T., de 58 ani, din aceeaşi localitate, i-a sustra...

Vecin de bloc, hoţ de chiuvete

Un rovinărean de 58 de ani l-a „uşurat” pe vecinul său de mai multe bunuri pe care acesta le depozitase în grădina din spatele blocului. Poliţia oraşului Rovinari a fost sesizată de Alexandru D., de 49 ani, din localitate, cu privire la faptul căGheorghe V. –T., de 58 ani, din aceeaşi localitate, i-a sustra...

I-a lăsat fără telefoanele mobile

Doi tineri motreni au rămas fără telefoanele mobile după ce un alt tânăr, în vârstă de 20 de ani, le-a sustras respectivele aparate. Dan B., de 20 ani, şi Aurelian S. R., de 31 ani au anunţat poliţia sâmbătă seara, cu privire la faptul că înaceeaşi zi, în jurul orelor 17:45, Haralambie P., 20 ani, din...

I-a lăsat fără telefoanele mobile

Doi tineri motreni au rămas fără telefoanele mobile după ce un alt tânăr, în vârstă de 20 de ani, le-a sustras respectivele aparate. Dan B., de 20 ani, şi Aurelian S. R., de 31 ani au anunţat poliţia sâmbătă seara, cu privire la faptul că înaceeaşi zi, în jurul orelor 17:45, Haralambie P., 20 ani, din...

De la discotecă, la poliţie

Cinci târgujieni, cu vârste cuprinse între 22 şi 31 de ani, au fost amendaţi sâmbătă noaptea pentru că au fost implicaţi într-un scandal. Mădălin N. L., de 23 ani, Marius N. C., de 27 ani, Vasile B. M., de 25 ani, Vasile M., de 22 ani şi Felix C., de 31 ani, toţi din Târgu – Jiu, se...

De la discotecă, la poliţie

Cinci târgujieni, cu vârste cuprinse între 22 şi 31 de ani, au fost amendaţi sâmbătă noaptea pentru că au fost implicaţi într-un scandal. Mădălin N. L., de 23 ani, Marius N. C., de 27 ani, Vasile B. M., de 25 ani, Vasile M., de 22 ani şi Felix C., de 31 ani, toţi din Târgu – Jiu, se...

S-au lovit reciproc în cap

Doi bărbaţi, ambii din comuna Turburea, s-au reclamat reciproc la poliţie pentru lovire sau alte violenţe. Deşi fiecare în parte face pe victima, din primele rezultate a reieşit faptul că ambii au dat în aceeaşi măsură în care au şi primit lovituri.„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, din primele cercetări stabilindu-se că cei doi s-au lovit reciproc...

Totul pentru un nou mandat de preşedinte – Înfiinţarea companiilor energetice între minciună şi hoţie

Deşi lipsită de o dezbatere publică reală, înfiinţarea companiilor energetice a declanşat discuţii pro şi contra într-un climat de interese în care pur şisimplu argumentele economice, tehnice sau sociale au trecut în plan secundar. Susţinătorii ideii vorbesc despre consultarea tuturor celor interesaţi, dar uită să spună dacă au obţinut fie şi cel mai mic acord în alt segment...

Electricitatea şi gazele nu se vor scumpi în 2010, promite Boc

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) intenţionează să menţină preţurile plătite de populaţie pentru gaze naturale şi energie la actualul nivel pe tot parcursul anului viitor, a anunţat, vineri seara, premierul interimar, Emil Boc. El a arătat că poate prezenta în acest sens un punct de vedere oficial al instituţiei care reglementează preţurile în domeniul energiei."Am o informare...

Tănăsescu: cele 10 zile fără plată pentru bugetari au picat

Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional (FMI) a declarat că posibilitatea de a reduce cheltuielile bugetare prin acordarea a zece zile de concediu fără plată pentru angajaţii din acest sector a picat. "Măsura celor 10 zile fără plată, nu poate fi aplicată. Se lucrează în aceste zile la alternative", a declarat Tănăsescu în cadrul emisiunii După 20...

De Halloween, Neylini a cântat la Rovinari

Club XS din oraşul Rovinari a organizat sâmbătă noapte o petrecere „monstru”, sărbătorind aşa cum se cuvine noaptea de Halloween. Invitata specială a clubului a fost artista Neylini, cea care a spart topurile cu hit-ul „Muleina”. Intrarea la noaptea specială de distracţie marca XS a costat 10 lei, bani puţini pentru tinerii dornici de distracţie şi fete frumoase. „Halloween...

Tinere talente gorjeneşti – Ovidiu Isac, un as în chitară şi un viitor pictor recunoscut

Ovidiu Isac are 14 ani, frecventează cursurile primului an de cursuri preuniversitare la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, la clasa de pictură, îndrumător fiindu-i profesorul Marius Turcitu. „De un an încoace am început să îmi dau seama cât îmi place pictura, iar materia din generală, educaţie plastică, a început să-mi stârnească interesul încet, încet”,...

Zăvoranca se îmbracă de la reduceri

Pentru că nu a vrut să rateze reducerile de 50% şi programul neobişnuit de shopping afişat zilele acestea la Plaza România, Oana Zăvoranu a pornit goana prin magazine. Vedeta OTV a fost fotografiată de paparazzi în timp ce profita la maxim de reducerile făcute într-unul din magazinele din Plaza România.După o cercetare minuţioasă făcută asupra hainelor expuse, Oana s-a...

Gina Pistol ascultă de iubitul său

După o despărţire de scurtă durată de tânărul ei iubit, Nicola, Gina Pistol a revenit în braţele acestuia. Aceasta susţine că o relaţie veche de patru ani ca a ei cu afaceristul Nicola nu se poate uita aşa uşor: “Nu este chiar atât de uşor să ştergi cu buretele o relaţie care durează de atâta timp”, a declarat blonda....

Nicu Rotaru, din Crasna – Consilier local, cioplitor în lemn în timpul liber

Nicu Rotaru, consilier în comuna Crasna, este un împătimit al prelucrării lemnului, fiind a treia generaţie din familia sa care se ocupă de aşa ceva. Îndrăgostit de simbolurile şi căutările lui Brâncuşi, dar şi pragmatic realizator al unor lucrări mai mult uzuale, Nicu Rotaru este cunoscut în comuna sa şi nu numai, fiind de asemenea un mândru purtător al...

Cartea săptămânii – Fecioara încătuşată

De o sinceritate brutală şi controversată, Fecioara încătuşată este o declaraţie de război pentru emanciparea femeilor musulmane de sub presiunea culturală şi religioasă, şi de sub cultul virginităţii. Este o chemare la gândire limpede şi iluminare. Dar, în acelaţi timp, este povestea unei femei curajoase, care s-a opus tuturor celor care au încercat s-o forţeze să accepte o viaţă de...

Apariţii editoriale de referinţă – Trei cărţi care rotunjesc istoria Gorjului (I)

O societate lipsită de cărturari şi cronicari este ca o pajişte arsă, pustie, peste care nu se ştie cine, ce şi când a trecut, doar cenuşa timpului mai stă mărturie a ceva de neînţeles. De aceea comunităţile de oameni, conştiente de drumul parcurs şi de cel care le stă înainte, se îngrijesc în ridicarea de borne materiale ori spirituale,...

Limba noastră – Despre scrierea cuvintelor compuse: niciunul, niciuna, niciun, nicio, nici unul, nici una, nici un , nici o

În „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române” (DOOM2), Ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005, pagina LXIX, se precizează: „Se revine astfel la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui niciunul (niciuna) şi ale adjectivului corespunzător niciun (nicio), la fel ca a lui vreunul, vreun, prin aplicarea consecventă a principiului conform căruia compusele...

Despre microbii din bucătărie

Bucătăria este unul dintre aceste locuri cu probleme, de aceea importanţa eliminării microbilor este dată mai ales de faptul că prin alimentaţie se pot transmite foarte uşor o serie de boli. Din păcate, aceşti microbi devin extrem de periculoşi, deoarece pot dăuna organismului provocând afecţiuni contagioase precum răceala sau gripă sau tulburări digestive precum enterocolita.Prevenirea este cea mai...

Smochinele, sursa de calciu, magneziu, potasiu şi fier

Smochinele cresc pe copacul numit Ficus carica şi sunt native din Orientul Mijlociu. În prezent la capitolul producţie locul trei în lume este ocupat de California, după Turcia şi Grecia. Smochinele tind să fie mai populare în forma lor uscată, deoarece smochinele în stare proaspătă sunt foarte delicate şi au tendinţa de a se deteriora rapid. Smochinele proaspete trec printr-o...

RULOURI DE DOVLECEI CU BACON

Ingrediente: 4 dovlecei, 200 g caşcaval, 200 g brânză telemea, bacon feliat pe lungime în felii subţiriMod de preparare: Se aleg dovlecei tineri sau trufanda cum se spune în popor. Se spală,se taie la capete, apoi pe jumătate. Se scobesc cu grijă şi se umple pe la ambele capete cu felii de caşcaval şi felii de brânză telemea. După ce s-au umplut,...

CRIN ÎI IA FAŢA LUI GEOANĂ – LUPTA PENTRU TURUL II SE ASCUTE

Băsescu - 31%, Antonescu - 22%,Geoană - 21%,Oprescu - 12%.Un sondaj realizat la comanda siteului Inpolitics de institutul Operations Research, din Cluj, prezintă o luptă pe viată şi pe moarte între doiposibili finalişti, Crin Antonescu şi Mircea Geoană. Distanţa între ei este de numai un procent, în favoarea liberalului. De fapt, Crin Antonescu...

Potârcă face campanie în Coleus

Candidatul independent la preşedinţia României, Ninel Potârcă a făcut primii paşi de campanie electorală în judeţul Gorj. Vineri, omul de afaceri de etnie rromă s-a deplasat în târgul de haine vechi, Coleus, situat la ieşirea din municipiul Târgu-Jiu pentru a le prezenta comercianţilor de aici platforma sa electorală. Potârcă a anunţat însă, în urmă cu câteva zile, că...

BăseScu tulburat de Traian-buzdugan!

Nicăieri altundeva decât pe malul mării, aşa cum îi stă bine unui marinar sau unui Băsescu tulburat de Traian Buzdugan, “căpitanul” cu privirea îndreptată spre largul necuprins a primit din partea organizaţiei PDL Constanţa, lafinalul mitingului de lansare a candidaturii sale pentru un nou mandat la Preşedinţie, un scut şi un buzdugan cu care pretinde că poate...

România, după Băsescu! sau prigoria lui Dinescu

Astăzi, când scriu, este 1 noiembrie, prima zi a lunii în care începe a se limpezi zaibărul. Deie Domnul Dumnezeu ca şi mintea românilor, deci şi a gorjenilor să rămână limpede. Şi să nu fie înceţoşată de zaibărul produs toamna asta în cantitate mare. Iar pe 22 noiembrie, românii să meargă cu toţii la vot spre a alege ce...