Arhive Zilnice: 29 ianuarie 2010
Morega pus în discuţie în BPC a PNL
Soarta liberalului şef, Dan Ilie Morega, va fi decisă vineri la Braşov unde se întruneşte Biroul Politic Central (BPC) al PNL. La şedinţa ce se anunţă furtunoasă şi-a anunţat participarea şi liberalul gorjean, mai ales că afost anunţat că aici se va pune în discuţie şi schimbarea sa din funcţia de preşedinte al PNL Gorj. Morega...
La dezordinea zilei – Perspectivele politicii de opoziţie
Pentru că am tot susţinut în astfel de rânduri necesitatea existenţei unui partid de stânga, o stângă formulată pe principii europene, după cum se simte nevoia în realitatea politicii româneşti, nu pot să nu adnotez mirarea la ultima propunere prezentată de senatorul Dan Voiculescu, fondatorul Partidului Conservator.Zice Domnia Sa într-o scrisoare deschisă către viitorul lider al PSD...
În Gorj – Sute de bătrâni trăiesc din mila vecinilor
În prezent, în judeţul nostru există nu mai puţin de 892 de pensionari care au venituri de până la 350 lei şi care din a numite motive nu pot primi pensia socială minimă.Persoanele care nu beneficiază de o pensie ci, de fapt, de o indemnizaţie, care de cele mai multe ori are o valoare...
Avaria la conducta din Dealul Târgului a fost remediată
Avaria produsă în dimineaţa zilei de marţi la o conductă de apă din Dealul Târgului a fost remediată, iar de joi după-amiază cartierele din nordul municipiului Târgu-Jiu ce au avut presiune scăzută a apei, nu se mai confruntă cu această problemă. Locuitorilor din această parte a oraşului li s-au alăturat şi cei din cartierul component Drăgoieni. Lucrarea a fost...
Columbofilii se găsesc la Sala Sporturilor
Iubitorii de porumbei vor avea, de acum, un spaţiu în care să se poată ocupa liniştiţi de pasiunea lor. În urma unei hotărâri de Consiliu Local, în cadrul Sălii Sporturilor din Târgu–Jiu l-a fost atribuită o încăpere.O suprafaţă de 10 metri pătraţi va putea fi folosit de către membrii Asociaţiei "Columbofila Gorj". Potrivit administratorului Sălii Sporturilor, în respectiva...
Elevi gorjeni la etapa regională a Concursului Epistolar
Oficiul Judeţean de Poştă Gorj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj au desemnat câştigătorii fazei judeţene a Concursului Epistolar cu tema "Compune o scrisoare în care să explici de ce este important să vorbim despre SIDA şi să ne protejăm împotriva bolii".Ocupanta locului I este Adelina Staicu de la Şcoala Generală Alimpeşti, Daiana Anghelina de la Şcoala Generală...
De ziua Sfântului Trifon – Focuri peste zăpezile de la Ciuperceni
Iarna-i grea, omătu-i mare, dar când vine vorba despre credinţa şi tradiţia încă sălăşuitoare în sufletele oamenilor, şi chiar în existenţa lor, totul se îmbracă în hainele respectului faţă de ceea ce ei simt că trebuie făcut, un ritual care nu întotdeauna este bineînţeles.Prin urmare, după cum este obiceiul, în fiecare an, la început de februarie localnicii...
Accidentată că a traversat prin loc nepermis
O tânără din Târgu-Jiu care se ocupa cu vânzarea ambulantă a ziarelor în intersecţiile din Târgu-Jiu a fost accidentată vineri de un şofer care circula regulamentar.Accidentul s-a petrecut în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiu, în timp ce la semafor se formase o coadă impresionantă de maşini. Tânăra a încercat să se strecoare între...
AJOFM Gorj oferă locuri de muncă în agricultură
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj prin serviciul de ocupare EURES oferă locuri de muncă vacante în Danemarca pentru sectorul agricol.Astfel, sunt oferite 10 locuri de lucrători în ferme de creşterea animalelor de cultivarea fructelor şi legumelor, durata contractului fiind între 4 şi 8 luni, 10 locuri de grădinari în seră, printre...
Programul „Strada 2009”, repus în practică în Târgu-Jiu
Pentru creşterea gradului de siguranţă publică, poliţiştii Biroului de Ordine Publică au acţionat în cadrul Planului naţional de acţiune "Strada 2009", în zona centrală a municipiului Târgu-Jiu, pe linia prevenirii şi combaterii furturilor din buzunare şi poşete, comerţului neautorizat şi a faptelor comise cu violenţă.Astfel, poliţiştii au controlat nouă localuri de alimentaţie publică, au legitimat un...
Evaziune fiscală la Rovinari
Poliţiştii din oraşul Rovinari au efectuat zilele trecute un control la o societate comercială administrată de Ion M., de 40 ani, din aceeaşi localitate. În urma cercetărilor, agenţii au stabilit că la societatea cu pricina au fost desfăşurate în perioada 2008-2009, activităţi de colectare a deşeurilor de fier vechi şi acte de comerţ cu cărbune, fără ca veniturile realizate...
Încarcerat pentru lovituri cauzatoare de deces
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, alături de cei din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Cărbuneşti, au identificat în cursul zilei de joi, pe raza oraşului, pe Constantin G.F., de 39 ani, din localitate, persoană ce poseda mandat de executare a pedepsei.Acţiunea a făcut parte din mai multe activităţi desfăşurate de agenţii de poliţie pentru depistarea persoanelor care se sustrag...
LUMEA LUI HADES – I
Peşterile! Un cuvânt sinonim întunericului, un cuvânt care evocă o întreagă lume, o lume controversată ce acoperă o paletă de sentimente pornind de la teamă şi până la admiraţie.Cei mai multi dintre noi trec cu frică prin dreptul gurii întunecate si friguroase a unei peşteri, cu spaimă pe lângă deschiderea ce se cască monstruoasă spre cer a...
Despre Pocăinţă
În capitolul 15 al Evangheliei după Luca ne sunt redate trei pilde prin care Mântuitorul ilustrează mila adâncă a lui Dumnezeu pentru cei păcătoşi. În cadrul versetelor 11-32 se află "Pilda Fiului Risipitor", pildă care cuprinde cel mai clar exemplu despre ce înseamnă "să mă pocăiesc". Ghilimelele folosite arată din păcate înşelarea unora dintre noi care înţelegem...
Perfecţiuni episcopale în Creştinism (I)
Răscolind iluminismul secolului al XVIII-lea şi al XIX-lea care preconiza înlăturarea nedreptăţilor sociale prin răspândirea culturii în popor, precum şi istoria Bisericii Universale în probleme de filisofare şi orientare religioasă la popoarele vechi:Egipteni, Chinezi, Perşi, Indieni, Greci-în frunte cu mai marii lor: Pitagora, Solon, Socrate, Platon, Aristotel, Epigonii şi neapărat de Romani, călăuziţi de un Marcus, Parcius-Cata, Cicero,Lucius-Amacus, Seneca,...
Machiaj inspirat de Globurile de Aur
Decernarea Globurilor de Aur este echivalentă cu un preludiu al mult-aşteptatelor Oscaruri. Şi, ca în cadrul oricărui eveniment de la Hollywood, ritualul nu se dezice: designerii trimit arsenalul rochiilor de seară pentru vedetele preferate, hair-stiliştii veghează atenta asortare a coafurii cu stilul rochiei, iar make-up artiştii încearcă o îmbinare între stilul personal al vedetelor şi ultimele tendinţe de pe...
Calluna, rozul din zăpadă!
Calluna vulgaris, sau iarba neagră, cum i se mai spune în popor, este o plantă tufoasă de mici dimensiuni, care ajunge la 25-50 cm. Din rădăcină pornesc tulpini subţiri, lemnoase, cu frunze opuse de mici dimensiuni şi de culoare verde închis. Florile, de culoare roz în special, sunt mici şi dispuse pe aproape întreaga lungime a tulpinilor. ...
Tănăsescu: România nu va intra în incapacitate de plată
România nu va intra în incapacitate de plată cât timp are loc o ajustare a contului curent, rezerva BNR este de 28-29 miliarde euro, iar politicile fiscale duc la reducerea deficitului, a declarat reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, în replică la declaraţiile unui fost economist al FMI.Un fost economist-şef al FMI, Kenneth Rogoff a declarat, pentru...
Samsung S9110 ceasul telefon, disponibil în Europa
În 1999, Samsung lansa primul watchphone din lume, modelul SPH-WP10, care a devenit un produs foarte cunoscut. Zece ani mai târziu, în vara lui 2009, a lansat, în Franţa, un nou model watchphone: Samsung S9110, la un preţ de aproximativ 450 euro. Pentru unii critici, preţul acestui model a fost considerat exagerat de mare, însă dotările şi aspectul acestui...
Salarizarea bugetarilor va ajunge la Curtea Constituţională
Alianţa Bugetarilor, din care fac parte cele mai importante federaţii sindicale, a decis, ieri, să sesizeze Avocatul Poporului pentru a ataca la Curtea Constituţională ordonanţa de aplicare a legii unice de salarizare, publicată deja în Monitorul Oficial.Motivul: actul normativ le permite miniştrilor să "taie" lefurile angajaţilor fostelor agenţii ale statului, iar, în cazul în care aceştia nu sunt de...
Trucuri de sănătate la îndemâna oricui
De fiecare dată când am jumătate de zi liberă, de obicei sâmbăta sau duminica, când programul îmi permite, îmi place să mă răsfăţ la mine acasă cu câteva tratamente cosmetice, dar nu orice tratamente. Îmi face o mare plăcere să le "pregătesc" personal.Astăzi vă dezvălui câteva dintre aceste trucuri de sănătate şi îngrijire.
Cearcăne
După o săptămână de trezit dimineaţa...
Rusia şi Polonia extind până în 2045 înţelegerea privind tranzitul de gaz rusesc spre Europa de Vest
Gazprom şi două companii poloneze de stat au semnat un acord privind extinderea până în 2045 a înţelegerii referitoare la tranzitul de gaze naturale ruseşti către Europa de Vest, transmite RIA Novosti.Acordul a fost semnat din partea Poloniei de PGNiG, companie de stat în domeniul gazelor naturale, şi EuRoPol GAZ, operatorul reţelei naţionale de gazoducte.
Părţile s-au înţeles şi asupra...
Vitamina D ne ţine departe de gripă?
Ca să fiu în spiritul tuturor acelora care se tem de gripa porcină, am trecut pe dietă bogată în lactate şi fructe. Şi-mi prieşte de minune. Am mai multă energie, digestia nu-mi mai face probleme, nu mai trebuie să-mi desfac câţiva nasturi de la pantaloni, ca o consecinţă a tranzitului intestinal lent, careoricând îmi face hainele să...
Reţeta zilei – Paste cu şuncă şi caşcaval
Ingrediente:
250 g paste făinoase, 150 g şuncă afumată, fiartă, 1 lingură ulei, 200 g caşcaval slab, 100 ml smântână (12%), sare.Mod de preparare:
Se fierb pastele în apă cu sare după indicaţiile de pe ambalaj.
Între timp, şunca se taie cubuleţe şi se prăjeşte în ulei, peste ea se vor pune pastele fierte, strecurate.
Se amestecă cu grijă.
Când sunt încă calde,...
Românii sunt mai optimişti cu privire la situaţia lor financiară
Aproximativ 57% dintre români considerau în decembrie că situaţia financiară a familiei lor este mai rea decât cu 12 luni în urmă, în coborâre de la 61% în lunile septembrie-noiembrie, iar 30% cred că perspectivele financiare se vor înrăutăţi, în scădere cu 10 puncte, potrivit GfK România."În general, oamenii devin mai optimişti în ultima lună a anului pentru că...
Hillary Clinton mulţumeşte României pentru suplimentarea trupelor în Afganistan
Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a mulţumit, la Londra, României, Marii Britanii, Italiei şi Germaniei pentru că au anunţat suplimentarea efectivelor militare în Afganistan, informează un comunicat al Departamentului de Stat de la Washington.La finalul Conferinţei Internaţionale dedicate situaţiei din Afganistan, şefa diplomaţiei americane a adresat mulţumiri ţărilor care şi-au anunţat contribuţiile în cadrul evenimentului de la Londra,...
Singapore: Soţia victimei accidentului provocat de maşina Ambasadei Române cere 51.000 de euro
Soţia bărbatului mort în accidentul rutier produs în decembrie de un autoturism al Ambasadei României în Singapore solicită plata unor daune în valoare de cel puţin 51.000 de euro, relatează publicaţia The Temasek Review, în ediţia electronică.Văduva lui Tong Kok Wai, Yenny Young, a angajat serviciile avocatului Subhas Anandan pentru a solicita compensaţii din partea Guvernului României. Avocatul Subhas...
Parlamentul italian vrea să interzică purtarea vălului islamic
Parlamentul italian intenţionează să interzică purtarea vălurilor folosite de femeile musulmane pentru a-şi ascunde faţa, măsură similară celei propuse săptămâna aceasta în Franţa, a declarat ministrul italian de Interne, Roberto Maroni, relatează ANSA.Problema a reieşit ca urmare a unui raport al Adunării Generale (Camera inferioară a Parlamentului francez) a cărui concluzie era că purtarea vălului ar trebui considerată ilegală...
Ajutorul acordat de SUA altor state în lupta împotriva al-Qaida trebuie să fie discret
Forţele americane trebuie să acţioneze discret atunci când aduc sprijin puterilor străine, precum Yemen, în lupta împotriva al-Qaida, a apreciat un oficial militar american de rang înalt. "Ceea ce trebuie să îmbunătăţim este modul de a asista statele care au nevoie de noi, dar care nu au neapărat nevoie ca acest lucru să se ştie", a declarat generalul George...
18:30 – Proiectul legii pensiilor unice va fi aprobat de Guvern pe 3 februarie
Guvernul a analizat în şedinţa de astăzi ultima formă a actului normativ privind sisitemul de pensii. Executivul vrea să aprobe documentul în şedinţa din 3 februarie şi să-l trimită urgent în Parlament pentru a putea primi girul senatorilor şi deputaţilor până la jumătatea anului. Acesta este un termen convenit cu Fondul Monetar Internaţional.
17:30 – Cornel Penescu şi Gheorghe Constantin vor fi eliberaţi
Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, fostul director al societăţii PIC din Piteşti, Liviu Făcăleaţă şi fostul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, judecaţi pentru fapte de corupţie, vor fi puşi în libertate, în această seară, în baza unei decizii a Curţii de Apel Ploieşti. Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Ploieşti, judecător Simona Buzoianu, magistraţii...
13:00 – Şomajul, o problemă pentru europeni
Şomajul este o problemă pentru autorităţile din toate statele europene. Astfel, potrivit Eurostat, numărul şomerilor din UE a crescut anul trecut cu 4,6 milioane, iar rata şomajului a ajuns la 9,6% , la peste 23 milioane de persoane. Mai mult, în zona euro, în ultima lună a anului 2009, indicatorul a ajuns la 10 % , urcând cu încă...
12:45 – Concertul lui Rod Stewart de la Bucureşti, scos de pe site-ul oficial al artistului
Concertul lui Rod Stewart programat să se desfăşoare, pe 29 iunie, pe Stadionul "Iolanda Balaş-Soter" din Capitală, după cum indica site-ul oficial al acestuia pe 25 ianuarie, a fost scos din lista turneului starului britanic. Surse din piaţa muzicală susţin că nu este, însă, exclus ca un concert al artistului să aibă loc în vara acestui an, în România.
12:30 – Contravaloarea trusoului pentru nou-născuţi ar putea ajunge la 200 lei
Executivul a hotărât ca suma de bani acordată părinţilor, la naşterea unui copil, „să fie majorată de la 150 lei, cât era până acum, la 200 lei. Există însă şi o condiţie: vor beneficia de aceşti bani numai cei care au venituri reduse. Guvernul a decis să extindă, cu un an, acordarea contravalorii în lei a trusoului pentru nou-născuţi”,...
12:20 – Osama ben Laden se implică în combaterea încăllzirii globale
Liderul reţelei al-Qaida, Osama ben Laden, a acuzat ţările industrializate că sunt responsabile de schimbarea climatică în lume şi a făcut apel la boicotarea dolarului, pentru a pune capăt "sclavagismului american", într-un mesaj audio difuzat vineri de postul Al-Jazeera. Ultimul mesaj atribuit liderului reţelei al-Qaida are data de duminică.
11:30 – Turci prinşi ascunşi într-un tir în Vama Vărşand
Poliţiştii de frontieră arădeni au prins, în noaptea de joi spre vineri, cinci turci care au încercat să iasă din ţară, prin Vama Vărşand, ascunşi în remorca unui tir care transporta materiale plastice şi avea ca destinaţie firme din Austria şi Elveţia. Automarfarul verificat în Vama Vărşand era condus de un turc, Adnan G., de 46 de ani, şi...
09:40 – Hilary Clinton a adresat mulţumiri României
Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a mulţumit, joi, la Londra, României, Marii Britanii, Italiei şi Germaniei pentru că au anunţat suplimentarea efectivelor militare în Afganistan, informează un comunicat al Departamentului de Stat de la Washington.La finalul Conferinţei Internaţionale dedicate situaţiei din Afganistan, şefa diplomaţiei americane a adresat mulţumiri ţărilor care şi-au anunţat contribuţiile în cadrul evenimentului de...
Orban se dezice de Morega
Demiterea liberalului şef, Dan Ilie Morega, de către conducerea centrală a PNL Gorj devine o certitudine, inclusiv prietenul acestuia, Ludovic Orban, dezicându-se public de liberalul gorjean.Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a menţionat astfel că va propune, la şedinţa Consiliului Naţional Executiv, schimbarea lui Dan Ilie Morega din funcţia de preşedinte al filialei Gorj, secretarul general al formaţiunii, Radu Stroe,...
Primul teatru din Târgu – Jiu, o clădire de mult uitată
Câţi dintre locuitorii oraşului Târgu – Jiu sau ai judeţului Gorj mai ştiu că aici a fost înfiinţat, cu peste o sută de ani în urmă, al cincilea teatru din Regat?Nici măcar cei care, în prezent, îşi desfăşoară activitatea în ceea ce a mai rămas din fosta sală de teatru şi cu atât mai puţin cei care trec...
Loc de închinăciune în Colegiul Naţional „Spiru Haret”- “Biserica” din şcoală, cu uşa închisă
Elevii Colegiului Naţional "Spiru Haret" au, de câteva luni, un loc de rugăciune şi reculegere chiar în incinta unităţii de învăţământ.Realizat într-o fostă pivniţă, capela liceului este acum un veritabil loc de închinăciune.
Capela a fost realizată din dorinţa directorului unităţii de învăţământ, Gheorghe Gorun, care a spus că se simte bine când se gândeşte că a...
Tineri gorjeni la Carnavalul Zăpezii din Predeal
Tinerii gorjeni pasionaţi de drumeţii montane se pot înscrie la cea de XV-a ediţie a Carnavalului Zăpezii, ce va avea loc la Cabana "Cerbu" din Predeal în intervalul 12-14 februarie.La manifestare vor participa din partea municipiului şi a judeţului nostru, membrii Asociaţiei pentru Turism şi Ecologie "Hai Hui" Târgu-Jiu, iar doritorii care nu fac parte din asociaţie pot...
Răduleasca a fost tâlhărită în Franţa
Mereu îmbrăcată şic, în haine de firmă, Mihaela a fost o ţintă uşoară pentru şuţii de buzunare care au împânzit cochetele străduţe din Franţa. Aflată la plimbare, vedeta nici măcar nu a simţit când i-a fost sustras telefonul mobil, din geantă.Paguba materială nu este una semnificativă pentru Mihaela, chiar dacă mobilul, marca Blackberry, costă aproximativ 500 de euro. Ea...
Târgujianul Cătălin Măruţă a împlinit 32 de ani
Cătălin Măruţă, prezentatorul emisiunii "Happy Hour", de la Pro TV, a împlinit miercuri 32 de ani.
El a declarat pentru o agenţie de ştiri că se simte mai deştept decât la 31, dar îngrijorat că-i va mai trece din frumuseţe până la 33."E o vârstă incertă - când nu bat nici în verde crud, nici în ruginiu tomnatic. Şi, uite...
Manţog dă ochii cu magistraţii în februarie
Dosarul "strămutaţilor de lux" a primit o nouă amânare şi asta deoarece magistraţii nu au reuşit miercuri, în câteva ore, să audieze toţi martorii înscrişi pe lista părţilor. Din acest motiv, liderul PD-L Gorj va avea o nouă întrevedere cu judecătorii din Sibiu abia pe 24 februarie.Democrat-liberalul Ionel Manţog şi social-democratul Ion Vulpe s-au văzut cu magistraţii miercuri,...
Conservatorii se pregătesc de congres
Liderul PC Gorj, Ilie Petrescu, ce a fost prezent la recenta întrunire la Braşov a liderilor organizaţilor conservatoare din ţară, a anunţat că partidul se reorganizează la fel ca şi filiala pe care o conduce.Acesta a anunţat, de asemenea, că jumătate din organizaţiile existente în judeţ se vor reface, urmând să existe schimbări la nivel de conducere a...
La dezordinea zilei – Un gorjean a forţat deschiderea Cutiei Pandorrei
În România nu ai cu nici un chip posibilitatea să te plictiseşti, în cel mai rău caz te poţi enerva, te poţi îmbolnăvi de stres dacă, între timp, nu ai fost atacat de diferite forme de gripă de origine animală, vegetală sau cosmică.Te trezeşti dimineaţa şi, pentru că este iarnă, constaţi fără surprindere că ninge, de fapt...
Cum combatem arsurile stomacale
Aţi mâncat mult şi vă arde în capul pieptului? S-ar putea să aveţi indigestie acidă. De obicei se manifestă prin senzaţie de arsură în partea superioară a abdomenului, care urcă în capul pieptului, până-n gât şi lasă un gust acid în gură. Care să fie totuşi cauza pentru acest disconfort?Cauzele posibile sunt: obezitatea, sarcina avansată, excesul alimentar, mâncarea bogată...
Care sunt efectele tătănesei?
În medicina naturistă de la tătăneasă se folosesc frunzele (aplicate sub formă de comprese pe zonele paralizate, provenite din luxaţie, entorsă, surmenaj), rădăcinile (utilizate pentru prepararea unui ceai, care poate fi un remediu excelent în tratarea bronşitei, hemoragiilor stomacale, afecţiunilor aparatului digestiv).Tătăneasa are asupra organismului uman acţiune cicatrizantă (sub formă de băi pentru arsuri, răni, hemoroizi), antihemoragică (ameliorează...
Reţeta zilei – Ghiveci cu zacuscă
Ingrediente:
1 borcan (400 g) de zacuscă, 2 morcovi, 1 ţelină mică, 1 gulie, 2 cepe mari, 2-3 cartofi, 3 linguri pastă de tomate, sare, piper, ulei,1/2 kg legume congelate de care ai - mazăre, conopidă, fasole verde, dovlecel.Mod de preparare:
Cureţi ceapa, gulia, morcovul şi ţelina, le tai mărunt, apoi le căleşti în ulei până se înmoaie.
Speli legumele decongelate,...
Pentru 2010, AJOFM îşi propune încadrarea în muncă a 6.000 de gorjeni
Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă Gorj îşi propune pentru 2010 îndeplinirea mai multor obiective, printre care reîncadrarea în muncă a peste 6.000 de oameni, în ciuda faptului că şi pentru primul semestru alnoului an sunt anunţate disponibilizări. Astfel, un număr de 5.200 de persoane vor fi încadrate prin Programul de mediere în locuri de muncă vacante...
Consilul Local taie stimulentele Direcţiei Publice de Venituri
Dacă până în prezent, angajaţii Direcţiei Publice de Venituri Târgu-Jiu primeau stimulente în valoare de 15% din valoarea sechestrelor şi încasărilor efectuate, în şedinţa de Consiliu Municipal de marţi,consilierii au anulat această dispoziţie pe bine-ştiutul motiv al crizei financiare. Fondul de stimulente ce era primit lunar nu este pierdut definitiv, punându-se însă anumite condiţii."Noul regulament de...
Spectacol în ciuda crizei
Fără a ţine cont de criză sau de faptul că toată lumea vorbeşte despre bani, actul cultural nu vrea să dispară, ba chiar se desfăşoară tot mai des la Târgu-Jiu. Aşa se face că Teatrul Dramatic "Elvira Godeanu" găzduieşte încă un eveniment cu adevărat important.Duminică seară, de la ora 19.00, Orchestra de Cameră "Lyra Gorjului" a Şcolii Populare de...
La doar 10 ani, Alexandru Firu a realizat peste 70 de opere de artă
Sub intitularea „Magia liniei şi a culorii”, Alexandru Firu, un tânăr artist a susţinut ieri, în cadrul Cercului Militar Târgu-Jiu, ce-a de-a doua sa expoziţie personală.Originar din Craiova şi în vârstă de doar 10 ani, băiatul a început să picteze încă de când avea trei ani, susţinut fiind în permanenţă de părinţi şi rude. Tot părinţii...
Enache nu mai e director la Penitenciar
Penitenciarul din Târgu–Jiu are, începând de ieri, o nouă conducere. Astfel, Gheorghe Enache nu va mai fi directorul instituţiei, acesta fiind înlocuit cu comisarul de penitenciare Constantin Bălă.Cu ocazia instalării în funcţie a noului director a fost întrunit şi Consiliul de Administraţie al Penitenciarului Târgu–Jiu, în prezenţa comisarului şef de penitenciare Constantin Ioniţoaia, director la Direcţia Inspecţie Penitenciară din...
Atenţie, părinţi! – Nu avem epidemie în Gorj, dar feriţi-vă copiii
Până în prezent, de gripa porcină am scăpat, Gorjul fiind singurul judeţ din ţară unde nu a fost confirmat nici un caz de contaminare cu virus AH1N1. De virozele de sezon, şansele de a ne feri sunt minime, iar cei mai predispuşi la ele sunt copiii.De aceea rămâne în grija părinţilor să se asigure că micuţii lor...
Un arc electric, cauza incendiului din Rânca
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj au dat verdictul în cazul anchetei desfăşurate în staţiunea montană Rânca, în urma incendierii celor şase cabane de lemn.Specialiştii ISU susţin că incendiul a pornit de la un arc electric format în urma unei imperfecţiuni survenite pe reţeaua de curent a cabanelor. Ancheta desfăşurată însă de prefectul judeţului, Liviu Andrei,...



































