14.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 23, 2026

Arhive Lunare: ianuarie 2010

În numele prieteniei, Vasile C. Vulpe a donat un portret al lui Grigore Vieru elevilor de la C.N. “Tudor Vladimirescu”

Intrat în memoria culturii naţionale prin creaţia lui literară, care este străbătută de fiorul patriotic şi de dragostea pentru limba română, atitudine declarată şi susţinută în vitregiile vremii cu spirit sacrificial, Grigore Vieru (14 februarie 1935-18 ianuarie 2009), rămâne un nume exponenţial în lupta pentru reîntregirea României, ori măcar a recunoaşterii că dincolo de Prut este încă o parte...

Studenţii de la sport, cei mai conştiincioşi

Cei mai studioşi tineri din Târgu – Jiu par să fie, paradoxal, studenţii de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.Mulţi dintre aceştia sunt obişnuiţii sălilor de lectură din cadrul Bibliotecii Centrale a Universităţii „Constantin Brâncuşi” şi a facultăţii de specialitate. Tinerii îşi mai amintesc şi să citească, mai ales când se apropie examenele sau când au...

Întrebuinţări ale zaţului de cafea

Împrospătează-ţi garderoba! Dacă hainele sunt în culori maronii te poţi folosi de cafea şi zaţ la spălare. Vei întreţine mai bine materialul dacă adaugi la fiecare spălare cafea şi zaţ. Odorizantul perfect pentru frigider! Este foarte simplu, trebuie doar să pui zaţul de cafea într-un recipient şi să-l depozitezi în frigider. Va elimina mirosurile deranjante!Ţine la distanţă insectele! Împrăştie...

Remedii pentru a renunţa la fumat

Majoritatea substanţelor periculoase din fumul de ţigară se găsesc în niveluri scăzute. Dar, de-a lungul lunilor şi anilor, acestea se acumulează, ajungând la cantităţi ridicate în organism. Din acest motiv, riscurile de cancer şi alte boli cresc odată cu cantitatea de tutun consumată zilnic şi cu numărul anilor în care persoana fumează.Există câteva mijloace naturale prin care poţi treci...

Reţeta zilei – Salată de mere şi gulii

Ingrediente: 2-3 gulii, 2 morcovi, 3 mere, o ceapă verde, o linguriţă chimen, 50 ml ulei, 200 g smântână, 1 legătură pătrunjel verde, sare, piper.Mod de preparare: Se curăţă merele, morcovii şi guliile de coajă, se dau prin răzătoarea cu ochiuri mari, adaugi ceapa tocată, chimenul, apoi ulei, sare şi piper după gust. Omogenizezi salata, torni peste ea smântâna şi o...

O parte din subvenţiile pentru agricultură, anulate în 2010

Eliminarea subvenţiilor pentru agricultură în acest an, conform directivelor impuse de Comisia Europeană, ar putea duce la dispariţia a peste 60% din micii fermieri şi la disponibilizarea a circa 15.000 de angajaţi, susţin reprezentanţii fermierilor.Susţinerea financiară din partea statului a producţiei de carne, ouă, sfeclă de zahăr, orez, in, cânepă, soia şi tutun, precum şi subvenţionarea motorinei pentru...

Statele care renunţă prea devreme la măsurile anticriză ar putea intra din nou în recesiune

Statele cu economii dezvoltate ar putea intra într-o nouă rundă de recesiune dacă renunţă prea devreme la strategiile şi măsurile de combatere a crizei mondiale, a avertizat directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn.Revenirea cererii şi angajărilor în sectorul privat reprezintă condiţii necesare pentru a argumenta renunţarea graduală la măsurile excepţionale luate de guverne...

Zeci de gorjeni vor să lucreze în Marea Britanie ca agricultori

Aproape 30 de gorjeni şi-au depus CV-urile ca să plece la muncă în sectorul agricol, în Marea Britanie. Angajatorii oferă, pentru o oră, aproape şase lire sterline.Potrivit reprezentanţilor Agenţiei pentru Ocuparea Locurilor de Muncă (AJOFM) Gorj, pentru cele 50 de joburi în domeniul agriculturii, oferite de angajatorii din Marea Britanie, şi-au depus CV-uri aproape 30 de persoane....

Ajutor pentru agricultori în cadrul programului Rabla pentru maşinile fermierilor

17.000 de lei este prima de casare pentru tractoare şi maşini agricole. Suma nu trebuie să depăşească 50% din preţul final al utilajului. Administraţia Fondului de Mediu este cea care hotărăşte producătorii care participă la program.Tot în cadrul acestui organism se află publicat şi ghidul de finanţare unde se pot înscrie cei ce doresc să intre în...

Garanţii de 80% pentru creditele agricole

În urma noilor reglementări adoptate la nivel guvernamental, fermierii vor putea obţine garanţii din resurse publice la creditele angajate pentru finanţarea capitalului de lucru sau pentru extinderea ori modernizarea exploataţiilor agricole.În scopul garantării creditelor fermierilor, Ministerul Agriculturii a alocat aproximativ 325 milioane de lei. Tot în scopul susţinerii fermierilor se negociază cu organismele europene posibilitatea acordării aşa-numitului...

“Măiastra” cu şi fără Eminescu?

În motto-ul de astăzi pare a fi descrisă scurta istorie a păgubosul Buget 2010. Prin cumpărarea deputaţilor şi senatorilor cu bucata ori la kilogram, Emil Boc îşi văzu visul cu ochii. Avem un Buget pe 2010 ca vai de el. (Ca şi incompetentul prim ministru!). Unul marca FMI, impus de FMI şi acceptat de cuplul Băsescu-Boc. Şi girat cică...

14:40 – Sindicaliştii ies în stradă săptămâna viitoare

Comitetul Confederal al "Cartel Alfa" a hotărât, astăzi, ca, de la începutul săptămânii viitoare, sindicaliştii să înceapă pichetarea sediului Ministerului de Finanţe, timp de aproximativ o oră şi jumătate zilnic.La pichet vor participa o sută de oameni în fiecare zi. Hossu a precizat că va începe discuţii cu patronatele din industrie, astfel încât, până joi, să înceapă un...

13:30 – Miercuri se face simularea probei de competenţe digitale pentru BAC

Conform unei declaraţii făcute astăzi de Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, pentru Mediafax, "simularea probei de evaluare a competenţelor digitale de la BAC va începe miercuri, la ora 13.00, fiind un test atât pentru Ministerul Educaţiei, dar şi pentru evaluatori şi candidaţi.Simularea se va desfășura, în 1.473 de unități de învățământ liceal, din toată ţara,...

13:00 – Astăzi Euro a fost cotat la 4,1 lei

Banca Centrală a afişat, astăzi, un curs de 4,1008 lei/euro, înregistrându-se astfel un nou minim al ultimului an. Un nivel atât de scăzut nu s-a mai înregistrat din 7 ianuarie 2009, când un euro a fost cotat la 4,0720 lei.

10:20 – Minoră din Rovinari, victimă a unui accident rutier

Duminică seara, o minoră din oraşul Rovinari s-a angajat în traversarea străzii în mod neregulamentar, în apropierea unei treceri de pietoni, fiind accidentată de un autoturism.La volan se afla Marian P., de 27 de ani, din comuna Plopşoru şi din cercetările poliţistilor a rezultat faptul că şoferul purta centură de siguranţă şi nu consumase băuturi alcoolice. Cercetările continuă sub aspectul...

10:00 – Scandal într-un local din Târgu-Jiu

Noaptea trecută, în jurul orei 02:00, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată, prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că într-un local din Bulevardul Ecaterina Teodoroiu mai multe persoane au provocat sandal şi au distrus o serie de bunuri.Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, au idendificat făptaşii, cărora li s-au întocmit dosare penale, cercetările continuând faţă...

09:35 – Pelicula „Avatar” a obţinut două Globuri de Aur

Filmul “Avatar” a câştigat două dintre cele mai importante trofee la cea de-a 67-a ediţie a Globurilor de Aur. După cinci săptămâni de încasări spectaculoase, mega-producţia lui James Cameron a primit şi aprecierea criticilor, la cea de-a 67-a ediţie a Globurilor de Aur.

Călinoiu şi Cârciumaru îl sprijină pe Geoană pentru un nou mandat

Liderii PSD Gorj, Florin Cârciumaru şi Ion Călinoiu, au participat vineri la Slatina la o întâlnire cu şeful partidului, Mircea Geoană. Şeful PSD a solicitat această întrevedere cu şefii de organizaţii social-democrate şi cu şefii de consilii judeţene din Oltenia pentru a se asigura de susţinerea acestora pentru un nou mandat de preşedinte al partidului.De la Gorj, organizaţia...

La dezordinea zilei – Revaccinări politice în 2010 – Crizele postelectorale în partide

Virusul gripei porcine, se pare, are antidot, în schimb pentru sănătatea politică în România nu se poate afla leacul. După frământările care au avut loc în timpul alegerilor prezidenţiale şi conflictele electorale dintre partidele aflate pe eşicherul politic românesc în care au lipsit discuţiile despre programe sau strategii ale candidaţilor, ori acestea fiind rareori amintite, iată că acum se...

DSP Gorj a dat verdictul: Nu a fost gripă porcină în cazul elevilor de la Motru

În urma declaraţiilor făcute săptămâna trecută de către Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatelor Medicilor de Familie Gorj,care făceau referire la existenţa unor cazuri de gripă porcină la mai mulţi elevi din municipiul Motru, Direcţia de Sănătate Publică Gorj a demarat un control drastic la cabinetul lui Moisescu din localitatea respectivă. “În urma controlului efectuat în...

Evenimente culturale în memoria lui Mihai Eminescu

Cei 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu nu au fost trecuţi cu vederea de către oamenii de cultură şi nu numai. La Biblioteca Judeţeană "Christian Tell" a avut loc vineri omanifestare închinată poetului, care a conţinut o expoziţie de carte, mai multe lansări şi momente muzicale. Mihai Eminescu a fost omagiat de...

Primăriile Turburea şi Bumbeşti-Jiu, sancţionate de Garda de Mediu

Două primării din judeţul Gorj au fost sancţionate pe parcursul săptămânii trecute de către comisarii Gărzii de Mediu Gorj. Primăria Bumbeşti-Jiu a primit o amendă contravenţională în valoare de 3.000 lei pentru poluare atmosferică deoarece în fostul depozit de gunoaie fumega de mai multe zile.„Deoarece vechea groapă de gunoi este deţinută de către primărie am decis amendarea administraţiei...

Cartea săptămânii – Istoria lui Dumnezeu

“Această carte nu va fi o istorie a realităţii inefabile a lui Dumnezeu Însuşi, care este dincolo de timp şi de schimbare, ci o istorie a modului în care oamenii L-au perceput de-a lungul timpului, de la Avraam până în zilele noastre. Ideea lor despre El are o istorie, căci a fost întotdeauna ceva uşor diferit pentru fiecare grup...

Colegiul Tehnic Motru, implicat într-un parteneriat Comenius

Colegiul Tehnic Motru va fi implicat în acest an într-un proiect de parteneriat multilateral Comenius. Profesoara Ramona Lungu, sufletul acestei acţiuni este şi cea care a reprezentatţara noastră şi Colegiul Tehnic Motru la seminarul din Belgia la sfârşitul anului 2009. ,,Din momentul aflării rezultatelor selecţiei cu privire la participarea mea la seminarul de contact din Alden Biesen, am început...

Pentru investiţii – Termocentralele gorjene se îndatorează şi mai mult băncilor

Unităţile energetice din judeţul Gorj, adică Complexul Energetic (CE) Rovinari şi Complexul Energetic (CE) Turceni, apelează şi în acest an la creditele bancare pentru a realiza investiţiile de mediu programate pentru anul în curs.Unitatea energetică de la Turceni are prognozaţi pentru 2010 să utilizeze 750 de milioane de lei pentru acest capitol, o parte resurse proprii şi o...

“Momentul Eminescu”, la Rovinari

E o strădanie continuă de a încerca să-l defineşti pe Eminescu. În noianul de "definiţii" şi în acest plus-minus dragoste de poezie în societatea noastră, elevii Şcolii generale nr.3 din Rovinari îl iubesc pe Eminescu!Ziua de 15 ianuarie 2010 l-a adus pe poet în memoria noastră prin vocile calde ale elevilor care au participat la concursul...

Aproape şase ani de la dispariţie, În memoria lui Liviu Dafinescu

În scurt timp, mai exact la începutul lunii februarie, se vor împlini şase ani de la dispariţia dintre noi a omului de cultură şi directorului Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului”, Liviu Dafinescu. Acesta a rămas în amintirea celor care l-au cunoscut iar Festivalul anual al Dansului şi Portului Popular pentru Tineret îi poartă numele.În fiecare an, pe data...

Centru de Educaţie Incluzivă, gazda manifestărilor eminesciene

Eminescu a fost o personalitate copleşitoare, care i-a uimit pe contemporanii săi prin inteligenţă, capacitate de memorare, cultură de nivel european, curiozitate intelectuală, farmec al limbajului, ceea ce l-a determinat pe Maiorescu să spună că avea „semnul celor aleşi”.Poetul Mihai Eminescu s-a remarcat prin puterea de sinteză a izvoarelor autohtone şi universale, prin imaginaţie bogată şi fantezie...

EMINESCIANA

Vineri, 15 ianuarie, în cabinetul de muzică al Colegiului Naţional “Spiru Haret”, a avut loc momentul omagial “Eminesciana”. Desfăşurată chiar în ziua în care se împlinesc 160 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti, evocarea de anul acesta a fost pregătită de profesorii Georgeta Popescu, Claudia Ianc, Laurențiu Popescu şi Ion Pinţa împreună cu elevi din clasele IX...

Violată de şase bărbaţi

O tânără de 21 de ani din Mătăsari îi acuză pe şase tineri de viol. Fata a povestit că îi ştia pe doi dintre ei dar că nu şi-ar fi închipuit niciodată că va trece printr-un asemenea coşmar.Fapta s-a consumat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în apropierea pârâului Jaleş din localitatea Băleşti. Tânăra a anunţat poliţia în dimineaţa...

S-a mai stins o lumină

Spre sfârşitul anului 2009, pe când toată lumea se pregăteşte să întâmpine Noul An 2010, fiecare după posibilităţi, asupra familiei înv. Aringhie Virgiliu şi Marioara s-a abătut un mare şi inevitabil necaz, încetarea din viaţă a celui ce a fost învăţătorul Aringhie Virgiliu, la doar 64 de ani.Născut şi crescut pe meleagurile săcelene, dintr-o familie de învăţător:...

Internat în spital, victima unui furt

Spitalele nu mai sunt un loc sigur nici măcar pentru bunurile pacienţilor. Astfel, un tânăr de 20 de ani internat în secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Gorj,a rămas fără telefonul mobil pe care îl lăsase la încărcat pe holul secţiei. Pentru că a fost neatent, P.M., de 20 de ani, din Târgu – Jiu...

Petrecere explozivă cu barmani îndemânatici în Club XS Rovinari

Sâmbătă, 23 ianuarie, Club XS Rovinari îşi aşteaptă petrecăreţii pentru a le oferi un show incendiar cu barmani veniţi din Bucureşti, pentru a-şi demonstra talentul în pregătirea celor mai extraordinare cocktailuri. Băieţii vor plăti suma de 10 lei, iar pentru fete, intrarea va fi gratis. "Bartending Show" se promite a fi unul care va lăsa cu gura căscată pe...

Înşelăciune de peste 200 mii lei

Un grup infracţional va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu – Jiu după ce poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au finalizat cercetările. Este vorba despre 15 persoane suspectate că au contractat ilegal credite bancare, valoarea acestora depăşind suma de două sute mii lei.Cei 15 suspecţi, în perioada mai 2006 – ianuarie 2007, au...

Înarmat cu un cuţit, la plimbare prin Gara Târgu-Jiu

Un craiovean de 22 de ani a fost depistat în zona gării din Târgu – Jiu având asupra sa un cuţit. Emil D.C. a fost oprit şi legitimat de către poliţiştii care patrulau şi verificau persoanele suspecte din zona respectivă.„Cu ocazia controlului efectuat, asupra tânărului a fost găsit un cuţit, tip briceag, cu mâner de 14...

Trăistariu, plătit pentru cântări cu un loc de veci

Cântăreţii de succes nu se aleg doar cu bani pentru concerte. Succesul din 2006, de la Eurovision, i-a adus lui Trăistariu, pe lângă cele două milioane de euro, şi o pleiadă de distincţii. Cetăţean de onoare al oraşelor Piatra Neamţ, Mangalia şi Călăraşi, solistul a primit deja un loc de veci şi un teren de 500 de metri pătraţi....

Andra şi Măruţă nu se pot sătura de Dubai

"Nu ai cum să te saturi de acest colţ de lume cum este Dubaiul", au spus la unison Andra şi Măruţă, întrebaţi de ce au ales aceeaşi locaţie de petrecere a Revelionului ca şi anul trecut. În plus, mai rămăseseră destule locuri de văzut şi de descoperit. Prezentatorul emisiunii "Happy Hour" de la Pro TV şi soţia sa, Andra,...

Maşină avariată de doi certăreţi

Un cetăţean din municipiul Târgu – Jiu s-a trezit, sâmbătă spre duminică noaptea, cu maşina avariată. Gabriel C.I., de 25 de ani, îşi lăsase autoturismul parcat pe strada 30 Decembrie din municipiu dar când a vrut să plece cu ea a constatat că uşa şi aripa din partea dreaptă – faţă fuseseră înfundate.Tânărul a anunţat poliţia despre...

Corina Caragea a avut parte de zăpada din Austria

Prezentatoarea ştirilor sportive de la Pro TV, Corina Caragea, a petrecut Crăciunul, pentru prima dată, în afara ţării. Şi-a luat prietenii, s-au suit în maşină şi au pornit la drum, cu destinaţia Austria. Au fost la Viena, unde au mâncat turtă dulce şi au băut vin fiert la Târgul de Crăciun amenajat în faţa primăriei. Apoi au ajuns la...

APIA Gorj a prezentat sinteza activităţii pe 2009

Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj a prezentat zilele trecute sinteza activităţilor desfăşurate pe parcursul anului 2009. Agenţia s-a axat pe finalizarea cererilor de plată depuse în Campaniile 2007 şi 2008, precum şi pe derularea activităţii de primire, procesare, control administrativ şi plată în avans pentru cererile depuse în Campania 2009.În aceasta din...

Experţii Băncii Mondiale vizează reforma din sectorul public în România

"Între 20-27 ianuarie 2010, o misiune a Băncii Mondiale, condusă de doamna Swati Ghosh, va vizita România, împreună cu echipele Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene, pentru a discuta progresele înregistrate în programul de reformă susţinut de Banca Mondială, prin al doilea împrumut pentru politici de dezvoltare", se arată într-un comunicat al Băncii Mondiale.Experţii Băncii Mondiale se vor...

Sfaturi pentru a trăi sănătos

Vă este greu să vă treziţi dimineaţa? Nu sunteţi în cea mai bună formă? Încercaţi să vă păstraţi energia toată ziua respectându-vă tabieturile. Care este cheia? Trebuie să dormi suficient Somnul are efect benefic asupra organismului. Nu ne trezim bine dacă nu am avut o noapte liniştită. Trebuie să ştim să ne pregătim pentru somn.Ce nu trebuie să faceţi: -...

Ce facem împotriva cearcănelor

Deseori ne lovim de o problemă teribil de inestetică şi care dă doamnelor mai ales, multă bătaie de cap: cearcănele. De câte ori nu aţi stat dimineaţa în oglindă pentru a încerca să le estompaţi sau să minimalizaţi cât de cât efectul lor care dă întotdeauna un aer de oboseală, îmbolnăvire sau slăbiciune.Dictionarul explicativ al limbii române, prezintă...

Prestaţia lui Dacian Cioloş la audiere, lăudată de presa străină

Comisarul român desemnat pentru portofoliul Agriculturii în noua CE, Dacian Cioloş, a creat o impresie pozitivă la Bruxelles, unde a fost audiat de eurodeputaţii din Comisia pentru Agricultură, consideră numeroase publicaţii europene, primind patru puncte din cinci de la Financial Times.Cotidianul britanic Financial Times a notat prestaţia celor 20 de candidaţi audiaţi până în prezent, acordându-i candidatului român...

Reţeta Zilei – Cartofi umpluţi cu şuncă

Ingrediente: - 1 kg cartofi, 200-300 g şuncă sau salam, 300 g caş proaspăt sau caşcaval, sare, piper.Mod de preparare: Fierbi cartofii în apă cu sare, îi laşi la răcit şi îi tai apoi în două. Faci o adâncitură în mijlocul fiecărei părţi şi umpli cartofii cu şunca şi cu caşul ras şi condimentezi cu sare şi piper după gust. Pui...

Vlădescu se aşteaptă la o îmbunătăţire a ratingului României

"Nu am discutat cu nicio agenţie de rating. Sper ca după plecarea misiunii FMI, România să beneficieze de atenţia agenţiilor de rating şi de o îmbunătăţire a ratingului", a declarat Vlădescu.Moody's este singura mare agenţie de rating internaţională care mai acordă României calificativ cu recomandare de investiţii, după ce Standard & Poor's şi Fitch au plasat ratingul la...

15:15 – Personalul auxiliar din Sănătate ar putea fi redus

Cseke Attila, Ministrul Sănătăţii, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că personalul de specialitate din sistemul sanitar nu va fi redus în anul 2010, dar că vor fi luate măsuri în cazul personalului auxiliar, dacă este prea numeros.

15:00 – Peste 930.000 de euro, premiul la Loto 6/49

Fondul de câştiguri la Loto 6/49 pentru această seară se ridică la peste 930.000 de euro, asta deoarece la tragerea Loto 6/49 din 14 ianuarie, la categoria I, s-a înregistrat un report în valoare de peste 718.000 euro. Ultima dată, premiul de categoria I la jocul Loto 6/49 s-a câştigat în data de 24 decembrie 2009 şi a însumat...

14:30 – Alte trei decese provocate de gripa porcină

Bilanţul total al deceselor cauzate de AH1N1 se ridica la 107, în 24 de ore fiind înregistrate alte trei decese şi fiind raportate şi 52 de noi îmbolnăviri. Astfel, în ultimele 24 de ore s-au confirmat 52 cazuri de gripă AH1N1, cele mai multe în judeţul Buzău, 11, şi în municipiul Bucureşti, 10. Totalul cazurilor de gripă porcină de la debutul...

Încep negocierile oficiale pentru majoritatea în Consiliul Judeţean

Reprezentanţii formaţiunilor politice PD-L, PSD, PNL şi PRM, din Gorj, vor începe de la sfârşitul aceste săptămâni să negocieze, oficial, pentru majoritatea în Consiliul Judeţean.Pesediştii au trimis, în cele din urmă, invitaţii pentru partidele politice care au reclamat public că nu au fost invitate la negocieri, Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD, fiind cel mandatat să vorbească cu...

Ruşeţ a lăsat „volanul” organizaţiei gorjene

Organizaţia judeţeană a PD-L Gorj este în fierbere după ce senatorul Ion Ruşeţ şi-a manifestat public intenţia de a candida pentru şefia formaţiunii politice cârmuite deja atât de Ionel Manţog cât şi de Cosmin Popescu, doi politicieni cercetaţi pentru fapte de corupţie.Nu deranjează însă prea mult intenţia lui Ion Ruşeţ de a face un lucru democratic ci faptul...

La dezordinea zilei – Unde-i lege-i şi tocmeală, dar ea urmează după ce legea se adoptă

Aflăm cu plăcere şi mândrie în acelaşi timp, despre succesul lui Cioloş. Aflăm că primul mesaj de întâmpinare a lui Dacian Cioloş a venit de la preşedintele Franţei, Nikolas Sarkozy citat de Le Monde: "A doua victorie este că prietenii noştri români au agricultura!" Da, avem agricultura, dar nu avem agricultură. Cel puţin nu la nivelul pe care ar...

PERICOLUL ALB (I)

Odată cu zăpada căzută în ţară şi implicit în zona montană a Gorjului (nu ne referim doar la Rânca ci şi la perimetrele folosite pentru schiul de tură, schiul extrem ori traseele montane de iarnă) un inamicascuns al celor ce doresc să-şi petreacă câteva ore sau zile în...

Turcoazul, culoarea ravisantă care se poartă în 2010

Stiliştii au căzut de acord asupra unui fapt simplu şi controversat în acelaşi timp: turcoazul este magnetul universal care reuşeşte să transmită aceeaşi stare de spirit tuturor. Este culoarea care te face să revii după un an dificil şi să te reinventezi de fiecare dată când simţi că ceva nu a mers bine. În anul 2010 totul se rezumă...

Columbeanca a fost bătută la Buşteni

Monica Columbeanu nu a mai fost văzută de câteva săptămâni. Vedeta nu a ieşit din casă, nu a participat la nici o prezentare de modă, nu a fost văzută la nici un chef şi a lipsit chiar de la propria petrecere aniversară. Gurile rele spun că Monica ar fi grav bolnavă. Săptămâna trecută se zvonea chiar că a contactat...

SGA Gorj aşteaptă aprobarea Planului Judeţean de Apărare împotriva Inundaţiilor 2010-2013

Administraţia Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj a depus pentru verificare în urmă cu câteva zile la Bucureşti, la Ministerul Mediului şi Pădurilor, Planul Judeţean de Apărare împotriva Inundaţiilor pentru intervalul 2010-2013.„Aşteptăm să primească aprobarea din partea prefectului, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, iar apoi în maxim două săptămâni Ministerul îl va...

A spart 20.000 de euro la Paris

Bianca Drăguşanu afişează o atitudine de divă şi are şi de ce. Vedeta nu a avut nevoie decât de trei zile ca să cheltuiască o sumă record, chiar şi pentru ea, pe haine şi accesorii. Deşi nu au trecut decât câteva săptămâni de când şi-a schimbat maşina, luându-şi un bolid de 70.000 de euro, iubita lui Bote a simţit...

Alina Sorescu, dată afară de la TVR 2

Se pare că valul concedierilor din presă şi televiziune continuă. Drept urmare, singura prezenţă din generaţia tânără de la TVR a fost dată afară. Motivele pentru care Alina Sorescu nu mai prezintă emisiunea "Întâlnire DP2" este pentru că artista a declarat într-un interviu acordat recent că o parte dintre colegii ei de redacţie sună în emisiune pentru a câştiga...

Directorul AJPS Gorj şi-a postat CV-ul pe site-ul instituţiei

În urmă cu doar câteva zile, directorul coordonator al Agenţiei pentru Prestaţii Sociale Gorj, Filimon Tiriplică a postat pe site-ul unităţii CV-ul şi fotografia sa. Site-ul nu mai fusese înnoit de câteva luni bune, de pe vremea când pesedistul Alin Văcaru ocupa scaunul de director.De mai bine de două luni de când Tiriplică este la cârma Agenţiei, abia...

Soţia a băgat divorţ la trei zile de la moartea actorului

Paul Tecuceanu, fratele actorului Toni Tecuceanu, mort din cauza gripei porcine, trăieşte o nouă dramă. Soţia l-a părăsit şi a intentat acţiune de divorţ la numai trei zile de la moartea fratelui său, fără să-i pese de durerea pe care i-o pricinuieşte.După ce şi-a pierdut fratele, regretatul actor Toni Tecuceanu, Paul se confruntă cu o altă dramă: divorţul....

Cârciumaru nu are pe cine disponibiliza la Primărie

Primăria Târgu-Jiu ar trebui să facă angajări de personal dacă aplică noile norme de reducere a funcţionarilor publici. Edilul Florin Cârciumaru afirmă că normele discutate în ultima perioadă i-ar permite să mai angajeze încă 8 persoane, lucru pe care nu-l va face însă.El spune însă că, în asemenea situaţii, nu se pune problema ca vreun angajat al municipalităţii...

Dumnezeul din casa sufletului omului!

Pericopa Evanghelică a Duminicii a 32-a după Rusalii, ne aminteşte despre întâlnirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu un om pe nume Zaheu, mai marele vameşilor din cetatea Ierihonului, căruia nu i se adâncise cu desăvârşire sufletul în rău şi nu-şi pierduse de tot credinţa şi conştiinţa, motiv pentru care “el căuta să-L vadă pe Iisus”, pentru a descifra cu...

Edilii din Borăscu – urmăriţi penal pentru retrocedarea unui teren

Primarul şi secretarul comunei Borăscu, împreună cu un alt angajat al primăriei, sunt anchetaţi de poliţişti pentru modul în care au retrocedat un teren. Edilul Constantin Ţucu şi ceilalţi doi bărbaţi sunt urmăriţi penal după ce au fost reclamaţi că au falsificat documente în retrocedarea unei suprafeţe către o bătrână.Poliţiştii îi acuză pe cei trei de abuz în...

Perfecţiuni episcopale în România (XX)

În ortodoxie lumea nu se împărtăşeşte sau se împărtăşeşte foarte rar şi de multe ori fără pregătiri reale şi de conştiinţă şi solidaritatea religioasă din această pricină este defectuoasă şi de aci şi slăbirea solidarităţii sociale-pe care o trăim mai ales noi cei de azi-de atâtea ori- atât de dureros.Pentru înlăturarea acestei crize-cu punct de părere- că...

Ce trebuie să faci pentru a avea o memorie bună

Multe persoane întâmpină probleme în a reţine lucruri noi sau în a-şi aminti anumite informaţii. De obicei, aceste semne nu indică probleme serioase de memorie. Însă, în cazul în care simptomele sunt puternice, uiţi cum să foloseşti telefonul sau drumul spre casă, acestea pot semnala probleme mai importante, cum ar fi boala Alzheimer sau alte tipuri de demenţă, depresie,...

Tutunul dăunează grav buzunarului

După ce a primit o amendă de la jandarmi pentru că a fost găsit cu mai multe pachete de ţigări de contrabandă, un motrean nu s-a învăţat minte şi şi-a continuat îndeletnicirile.Bărbatul a fost surprins în timp ce încerca să comercializeze peste 1 500 de pachete de ţigări. Motreanul a primit o amendă de 1500 de...

Eminescu,omagiat de elevii din Târgu-Cărbuneşti

În fiecare an la Tg-Cărbunesti, Biblioteca Orăşenească ”Tudor Arghezi”, organizează expoziţie de carte şi omagiază numele ”Luceafărului ”poeziei româneşti, prin activităţi organizate cu mai multe clase de elevi ai Şcoalii Generale ”George Uscătescu”.Şi în acest an, vineri 15 ianuarie ,în sala de şedinţe a Primăriei orașului Tg-Cărbunești ,două clase de elevi conduse de învățătoarele Silvia Avramescu și...

Alimente care nu ar trebui să lipsească din alimentaţia copiilor

O alimentaţie sănătoasă şi adecvată necesităţilor organismului este cheia asigurării unei creşteri şi dezvoltări armonioase somatice, dar şi psihice, emoţionale şi afective. Performanţele şcolare ale copilului tău se vor îmbunătăţi dacă îi vei asigura o alimentaţie corectă şi sănătoasă.Copiilor le plac crudităţile, deci dragi părinţi dacă doriţi să asiguraţi copiilor o sănătate bună pe termen lung nu...

Aparegio Gorj continuă acţiunea de contorizare şi în 2010

Furnizorul de apă de pe raza municipiului Târgu-Jiu, Aparegio SA, continuă şi în 2010 lucrările de contorizare individuală, începute în urmă cu un an de zile.„Facem tot posibilul să încheiem în acest an programul de contorizare şi pe locuinţele individuale, deoarece cel pe asociaţiile de locatari s-a încheiat, cu excepţia Asociaţiei 27 din cartierul Cuza”, ne-a declarat Ion...

Duceau traversele metalice la fier vechi

Trei gorjeni şi un cetăţean din Caraş-Severin au fost surprinşi joi în timp ce furau două traverse metalice din Cariera Pinoasa, Halda Negomir.Zona în care au fost surprinşi cei patru bărbaţi este dezafectată de lucrări miniere astfel că desprinderea bucăţilor de traverse nu a pus în pericol instalaţii de extracţie de cărbune. Acestea, în lungime de 6 metri...

Accident cu trei victime la Turcineşti

Trei persoane au ajuns în stare gravă la spital în urma unui accident rutier în care au fost implicate. Evenimentul a avut loc în localitatea Turcineşti din cauza imprudenţei unui şofer.Gabriel I., de 58 de ani, din Târgu – Jiu, conducea prin localitatea Turcineşti când, din cauza neatenţiei, a piedut controlul asupra volanului şi a intrat pe contrasens....

A ajuns la spital agresată de către fiul său

O femeie de 69 de ani, din Bengeşti – Ciocadia, a ajuns să denunţe la Poliţie tocmai pe fiul său, care a bătut-o. Elena V. a sunat la 112 pentru a anunţa faptul că Victor, propriul fiu, a lovit-o cu pumnul în zona capului.Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat, din păcate, că cele sesizate se...

Reţeta Zilei – Tocăniţă de ciuperci proaspete

Ingrediente: 1,5 kg ciuperci proaspete, 4 cepe, 2 legături usturoi verde, 1 legătură pătrunjel, 150 ml ulei, 150 ml vin alb, 1/2 kg roşii, sare, piper.Mod de preparare: Cureţi bine ciupercile şi le tai feliuţe subţiri. Cureţi apoi ceapa, o căleşti bine în ulei, adaugi şi ciupercile, le rumeneşti puţin împreună, stingi cu o ceaşcă de apă şi potriveşti gustul de...

Programul „Prima Casă” continuă

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) anunţă faptul că programul „Prima Casă” continuă cu condiţia încheierii ante-contractelor de vânzare-cumpărare până la data de 15 februarie 2010.Guvernul României a hotărât modificarea normelor de implementare a programului “Prima Casă” în sensul că : ”Pentru achiziţionarea locuinţelor pentru care au fost încheiate sau...

Impozitul forfetar îl va înlocui pe cel minim din semestrul al doilea

Impozitul minim va fi înlocuit cu impozitul forfetar începând cu semestrul al doilea şi se va aplica pentru serviciile unde se înregistrează evaziune fiscală, precum restaurante sau saloane de înfrumuseţare, a declarat, Mihai Gogancea-Vătăşoiu, vicepreşedinte ANAF."Se intenţionează ca în semestrul doi să transformăm impozitul minim în impozit forfetar în zona unde este evaziune fiscală mare, precum saloane de...

Vlădescu avertizează miniştrii că nu va accepta transferul de bani

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a cerut membrilor Guvernului să îşi stabilească necesarul de fonduri aferente investiţiilor din primul trimestru al anului pe baza recomandărilor Finanţelor, avertizând că nu va aproba transferul ulterior de cheltuieli de capital spre un alt capitol bugetar."Ştiu că există şi a existat o problemă cu etapizarea acestor cheltuieli, cu trimestrializarea lor. Legea ne permite...

Cioloş, şi-a susţinut punctul de vedere în privinţa Politicii Agricole

Dacian Cioloş a spus, într-o scurtă declaraţie de presă , la finalul audierilor din PE că audierea sa a prilejuit o dezbatere foarte impresionantă, el declarându-se plăcut surprins să vadă interesul dar şi diversitatea de opinii manifestate faţă de PAC."A fost o dezbatere foarte interesantă din punctul meu de vedere. Cunosc o patre din membrii comisiei şi am...

Românii din oraşul italian Rosarno, afectaţi de ciocnirile dintre imigranţii africani şi localnici

O atmosferă sumbră s-a instalat în oraşul italian Rosarno, după violenţele de săptămâna trecută, puţinii imigranţi rămaşi aici, majoritatea români şi nord-africani, mergând pe stradă în grabă şi cu capul plecat, comentează The Independent.Dacă de obicei sutele de imigranţi din Ghana, Burkina Faso şi Coasta de Fildeş umpleau şoseaua naţională din Rosarno încă de la primele ore...

Cutremurul din Haiti a lăsat 300.000 de oameni fără adăpost

Circa 300.000 de oameni au rămas fără locuinţă în Port-au-Prince, capitala haitiană unde 10 la sută dintre imobile au fost distruse de seismul de marţi, a anunţat, ONU."Primele estimări arată că 10 la sută dintre locuinţele din Port-au-Prince au fost distruse, ceea ce înseamnă că 300.000 de persoane au rămas fără adăpost", explică Biroul de Coordonare a...

OMS respinge acuzaţiile cu privire la gripa porcină

Un oficial de rang înalt din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a dezminţit, acuzaţiile că agenţia a exagerat ameninţarea virusului A/H1N1 şi că ar fi fost influenţată de industria farmaceutică să emită alerte cu privire la pandemia de gripă, relatează Washington Post."Lumea se confruntă cu o pandemie reală. A o prezenta drept falsă este în acelaşi timp greşit şi...

Un bărbat care voia să-l ucidă pe Barack Obama pledează vinovat

Un bărbat, originar din Arkansas, a pledat vinovat pentru complot în vederea uciderii, în 2008, a mai multor cetăţeni afroamericani, inclusiv a lui Barack Obama, în acea perioadă candidat la preşedinţia Statelor Unite, a anunţat Departamentul Justiţiei, citat de CNN.Paul Schlesselman din oraşul West Helena, statul Arkansas, riscă zece ani de închisoare ca urmare a deciziei luate de...

11:35 – Grav accident rutier la Turcineşti

Străzile localităţii Turcineşti au fost însângerate în urmă cu câteva minute în urma producerii unui grav accident rutier. Conform primelor date furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Daniel Tică, în accident au fost implicate două maşini. Trei victime au rezultat în urma impactului. Acestea sunt transportate acum la Spitaulul Judeţean de Urgenţă Gorj.

Primăria Târgu-Jiu, cu deţinuţii în instanţă

Juriştii Primăriei Târgu-Jiu se războiesc, de anul trecut, în instanţă cu peste 100 de deţinuţi. Cei care apară interesele juridice ale municipalităţii sunt târâţi prin sălile de judecată doar pentru capuşcăriaşii de la mai multe unităţi de detenţie din ţară să aibă parte de vreo scurtă...

În doar trei zile – Inspectorii sanitari au avut zeci de acţiuni de verificare

În intervalul 4-7 ianuarie, inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj au efectuat zeci de controale, din care vizate au fost 17 unităţi de alimentaţie publică şi desfacere, şase unităţi sanitare şi farmacii,opt unităţi de cazare, precum şi două unităţi de învăţământ. Reprezentanţii DSP au urmărit prin aceste controale starea de sănătate...

Transport gratuit pentru nevăzători

Persoanele cu probleme de vedere care sunt înscrise în cadrul Asociaţiei Nevăzătorilor Gorj încă îşi mai primesc drepturile, chiar şi în vremuri de criză. Aceştia pot merge deja la sediul asociaţiei pentru a-şi ridica biletele gratuite de transport.Nevăzătorii cu handicap grav şi accentuat beneficiază, printre altele, şi de tichete gratuite de transport. Astfel, cei care au un handicap...

Firme specializate în accesarea proiectelor de mediu, prezente la CJ Gorj

Ieri, Consiliul Judeţean Gorj a organizat o şedinţă de lucru cu firme specializate în accesarea de proiecte de mediu, la aceasta participând şi reprezentanţi ai primăriilor, dar şi ai instituţiilor de mediu din judeţ.Reprezentanţi ai consorţiului format din firmele EPEM SA şi ISPE SA s-au întâlnit pentru a discuta vreme de câteva ore în legătura cu lansarea...

Taxa lui Surupăceanu nu-i încântă pe deputaţii de Gorj

Taxa pe avere iniţiată de Mugurel Surupăceanu nu prea are susţinere în rândul deputaţilor din Gorj. Deputatul Vasile Popeangă, membru PSD şi coleg cu Surupăceanu, se declară sceptic în privinţa oricărei taxe nou iniţiate. El spune că nu a văzut proiectul de lege prin care Surupăceanu propune taxarea cu 0,5% a averilor mai mari de o jumătate de milion...

Ruşeţ sare la „gaşca” din fruntea PDL Gorj

Scandal în PDL Gorj, după ce senatorul Ion Ruşeţ a declarat că nu este de acord cu modul în care este condusă filiala. El afirmă că organizaţia are în fruntea sa "o gaşcă", parlamentarul democrat-liberal fiind convins că deputatul Cosmin Popescu nu este un bun preşedinte.Ruşeţ face astfel de declaraţii în contextul în care în organizaţie vor...

Cumpăna dreptăţii!

Aş fi vrut, cam necăjit, să brodez ceva în jurul unui citat: "Te apucă milele,/ Lacrimile şi mânia. Asta fuse România?". Ce încheie poema "Drumu-i lung", semnată simplu – T. Arghezi, din scriitorul ăl mai mare gorjean despre care criticul Gheorghe Grigurcu afirma că "A devenit un loc comun afirmaţia că Arghezi e cel mai mare faur al...

Copiii Gorjului duc tradiţiile mai departe – Premii pentru păstrarea meşteşugurilor tradiţionale

Patru elevi ai Şcolii Populare e Artă din Târgu–Jiu au adus premii judeţului nostru în urma participării la Expoziţia Naţională de meşteşuguri tradiţionale a Şcolilor Populare de Arte şi Meserii "Pavel Terţiu", ediţia a III-a, Focşani.Meşteşugurile tradiţionale ale Gorjului au fost mereu duse la această expoziţie naţională de către elevi ai Şcolii Populare de Artă din Târgu–Jiu. Evenimentul...

Pacienţii vin cu paturile de acasă… Aglomeraţie mare, mon cher !

Dorm câte doi sau trei într-un pat! Persoanele internate la Secţia de Gastroenterologie, din cadrul Spitalului Judeţean Gorj, sunt de două ori mai numeroase, decât paturile din secţie, motiv pentru care stau ca sardelele.Avalanşă de internări, la Secţia Gastroenterologie, a Spitalului 700, acolo unde, în cele 35 de paturi, sunt internate aproximativ 60...

Brâncuşi, la Liverpool

O lucrare de sculptură şi trei fotografii, ale artistului de la Hobiţa, Constantin Brâncuşi, vor fi incluse în expoziţia ,,Modernitatea africană: călătorii în Atlanticul Negru”, ce va fi prezentată la Galeria Tate din Liverpool. Evenimentul va avea loc între 29 ianuarie şi 25 aprilie şi analizează impactul culturilor negre din aria Atlanticului asupra artei moderne.Constantin Brâncuşi va...

La 16 decenii de la naşterea „Luceafărului” – „Sărbătoarea Eminescu”

Muzicienii, poeţii şi declamatorii târgujieni îşi dau astăzi întâlnire la sediul Cercului Militar din Târgu – Jiu pentru a-l evoca pe poetul nepereche, Mihai Eminescu, la 160 de ani de la naştere. "Sărbătoarea Eminescu" – spectacol omagial de muzică şi poezie, se află, în acest an, la cea de-a 31-a ediţie şi are loc astăzi, la Cercul Militar din Târgu–Jiu,...

În această săptămână – AJOFM Gorj nu oferă nici un job pentru absolvenţi

Agenţia Judeţeană pentru ocuparea Forţei de Muncă Gorj nu pune la dispoziţia absolvenţilor nici un loc de muncă, din cele 67 vacante săptămâna aceasta.„Unitatea noastră pune la dispoziţia celor care se află în căutarea unui loc de muncă 67 de job-uri, din care, cele mai multe, adică 11 posturi sunt de fierar betonist, iar alte...

Primăriile din Gorj au primit subvenţiile la încălzirea pe lemne

Gorjenii care au depus cereri pentru acordarea de subvenţii la încălzirea pe lemne sau pe alţi combustibili solizi nu au primit decât săptămâna aceasta banii, dar din păcate doar pe luna noiembrie, plăţile pe decembrie încă aflându-se într-un con de umbră.Conform statisticilor Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale Gorj, aceştia sunt în număr de 42.688. Întârzierile care s-au înregistrat...

In memoriam Ecaterina Teodoroiu

Eroina de pe Jiu a fost comemorată ieri, la casa memorială, la 116 ani de la naştere. Evenimentul a fost realizat de către reprezentanţii Muzeului Judeţean Gorj în parteneriat cu elevii Colegiului Naţional care îi poartă numele, "Ecaterina Teodoroiu", din Târgu-Jiu. La manifestare a fost invitat şi profesorul Ion Mocioi, care a prezentat o scurtă schiţă biografică şi un...

Nouă pugilişti concurează pentru Cupa Unirii la Box

Ieri şi astăzi s-a desfăşurat la Turceni, Cupa Unirii la Box, fiind primul an în care competiţia s-a desfăşurat în acest oraş. Concursul a fost organizat de Clubul Sportiv Minerul Jiul Mătăsari în colaborare cu Direcţia de Sport Gorj. Ion Geică, vestitul antrenor de box gorjean, a fost din nou, alături de sportivii săi.Printre participanţi au fost...

Energoconstrucţia sistează lucrările la primăriile rău-platnice

Primăriile gorjene care nu au achitat, nici până în prezent, lucrările parţiale realizate, anul trecut, de angajaţii SC. Energoconstrucţia Rovinari, vor rămâne cu lucrările nefinalizate. Asta, deoarece, conducerea societăţii a hotărât să sisteze toate lucrările pe care le au cu primăriile rău-platnice.Afectate vor fi, în general, lucrări de canalizare şi aducţiune cu apă. Pentru aceste lucrări, realizate anul trecut,...

Dan Diaconescu şi-a luat vilă de un milion de euro

Într-o vreme când toată lumea sărăceşte, averea mogulului de la OTV sporeşte. Dan Diaconescu şi-ar fi achiziţionat, chiar la sfârşitul anului trecut, o vilă veche de peste 80 de ani, situată pe strada Paris, lângă Guvernul României, evaluată la aproximativ un milion de euro. În plină criză financiară, Dan Diaconescu a decis să investească o parte din averea impresionantă...

Honorius Prigoană şi-a serbat ziua de naştere cu EBA

Honorius Prigoană şi-a petrecut ziua de naştere făcând campanie în colegiu, după care a mers la sediul de campanie, unde a descoperit că membrii echipei sale de campanie şi prietenii din Organizaţia de Tineret au organizat o mică petrecere, cu tort şi şampanie.La întâlnire a fost prezentă şi fiica cea mică a preşedintelui, Elena Băsescu,...