Arhive Lunare: februarie 2010
Jandarmii se pregătesc de meci
Jandarmii târgujieni au intrat deja în priză la gândul apropierii meciului de fotbal de mâine. Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii, Alin Ivan, au fost organizate mai multe şedinţe de instruire.Deşi suporterii târgujieni sunt unii care nu fac probleme, după cum susţin reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj, jandarmii tot se pregătesc pentru a ţine piept unor eventuali...
„Vecini” prin artă
Nu mai puţin de 30 de artişti plastici de la filiala Deva a Uniunii Artiştilor Profesionişti din România au expus joi seara la Muzeul Judeţean din Târgu-Jiu.Lucrările, reunite sub denumirea de "Vecinii", sunt variate din multe puncte de vedere, de la subiectul abordat, la manieră sau tehnică.
De la sculptură, la ceramică, tapiţerie, fotografie sau pictură în ulei,...
Perfecţiuni episcopale în creştinism (IV)
Pedagogic şi cu drept cuvânt „Ceea ce face din creştinism cel mai mare eveniment al istoriei educaţiei este că el, cel dintâi, a pus în legătură adâncul sufletului cu toate…. De treburi şi de muncă ale omului.El a slăvit ca un mijloc de a se ridica până la libertate, ceea ce până atunci, nu păruse decât robie şi apăsare,...
Dumnezeu este Biruinţa care biruieşte lumea!
Această Duminică ne aminteşte de primul triumf al Ortodoxiei, când Biserica dreptmăritoare a Lui Hristos ne învaţă că Dumnezeu este Biruinţa care biruieşte păcatele acestei lumi, prin prăznuirea marelui aşezământ apostolesc şi sobornicesc al cultului sfintelor icoane. Acesta s-a statornicit prin hotărârea Sfântului şi marelui Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 787, la care au luat parte 367...
Grigore SMEU: “ISTORIA ESTETICII ROMÂNEŞTI” (II) – (Editura Academiei Române, vol I-II, 2008-2009)
O secţiune destul de consistentă este dedicată esteticianului Liviu Rusu, peste a cărui contribuţie „s-a cam trecut în fugă”, în ciuda faptului că valoarea acesteia a contribuit la îmbogăţirea esteticii europene din sec. al XX-lea. Sunt remarcate „procesualităţile prin care se naşte opera de artă”, aşadar „trăirile demiurgului”, nu satisfacţiile „contemplatorului”.Venind spre estetică dinspe psihologie, L. Rusu a reuşit...
A ajuns din victimă, acuzată
O tânără de 21 de ani din Mătăsari care, în urmă cu o lună, i-a acuzat pe şase tineri de viol este acum cercetată pentru mărturie mincinoasă. Fata a povestit că îi ştia pe doi dintre ei şi că, ulterior, a fost supusă de ei şi încă patru bărbaţi la întreţinere de relaţii sexuale, fără voie.G.G.L. a povestit, la...
Gazprom a invitat oficial România în South Stream
Gazprom a invitat oficial România în proiectul gazoductului South Stream şi a propus autorităţilor române să colaboreze cu Romgaz Mediaş în domeniul explorării şi dezvoltării de zăcăminte de gaze în afara ţării, inclusiv în Federaţia Rusă, a declarat, ministrul Economiei, Adriean Videanu."Vicepreşedintele Gazprom Alexandr Medvedev mi-a înmânat invitaţia să participăm la South Stream, pe care au dat-o şi...
Profitul net al Carrefour a scăzut cu aproape 70%
Profitul net al grupului francez Carrefour, al doilea mare retailer la nivel mondial, s-a diminuat anul trecut cu aproape 70%, la 385 de milioane de euro, din cauza unor cheltuieli excepţionale şi de restructurare, în timp ce veniturile totale au coborât cu 1%, la 87,4 miliarde de euro.Profitul net de anul trecut a fost afectat de cheltuieli excepţionale...
Rompetrol a redus preţul benzinei cu trei bani pe litru
Rompetrol Downstream, divizia de distribuţie a carburanţilor din grupul Rompetrol, a redus, preţul benzinei, cu trei bani pe litru, cel al motorinei rămânând neschimbat.Benzinele Efix 95 şi Alto 101 costă astfel 4,15 lei pe litru, respectiv 4,76 lei pe litru.
Sortimentele de motorină Efix şi Alto 55 au preţuri neschimbate de 3,98 lei litru şi 4,27 lei pe litru.
Preţurile carburanţilor...
Cardurile Raiffeisen Bank nu vor putea fi utilizate pe 22 şi 28 februarie, pentru câteva ore
Cardurile emise de Raiffeisen Bank nu vor putea fi utilizate luni, 22 februarie, între orele 04:00 - 06:00, şi duminică, 28 februarie, între orele 02:00 - 03:00, ca urmare a unor îmbunătăţiri pe care banca le va face la sistemele informatice."Întreruperea tranzacţiilor are loc datorită unor îmbunătăţiri pe care le face banca la sistemele informatice", se arată într-un comunicat...
Firmele de leasing recuperează bărci şi jet-skiuri
Firmele de leasing au ajuns să recupereze şi bunuri mai puţin obişuinte de la clienţii rău-platnici, cum ar fi aparate de bronzat, bărci de pescuit, jet-skiuri, maşini de tricotat sau automate de cafea, după ce anul trecut s-au concentrat în special de recuperarea pe maşini, potrivit "Ziarului Financiar".De exemplu, pe site-ul TBI Leasing, printre cele mai neobişuinte obiecte recuperate...
Coreea de Nord nu dă arma nucleară pe ajutorul economic!
Coreea de Nord nu va renunţa la arma nucleară în schimbul unui ajutor economic, a subliniat, serviciul de presă al regimului, repetând în acelaşi timp că Statele Unite trebuie să abandoneze în prealabil politica lor "ostilă" faţă de Phenian.Ar fi o "eroare de judecată" din partea comunităţii internaţionale să se creadă că Phenianul îşi va abandona bombele atomice în...
Lovitură de stat militară în Niger
Un consiliu militar din Niger a anunţat la postul public de radio suspendarea Constituţiei după o lovitură de stat care s-a soldat cu numeroşi morţi şi răniţi, în vreme ce preşedintele Mamadou Tandja a fost "dus" într-un loc necunoscut, potrivit miniştilor."Consiliul suprem pentru restaurarea democraţiei (CSDR), al cărui purtător de cuvânt sunt, a decis să suspende Constituţia celei de-a...
Două şcoli din China, implicate în atacurile cibernetice împotriva Google
Atacurile online împotriva Google şi a altor zeci de corporaţii americane ar fi fost lansate de pe calculatoare de la două instituţii de învăţământ din China, una din ele fiind foarte apropiată de armata chineză, au anunţat surse din cadrul anchetei.Aceste surse au precizat că atacurile, comise cu scopul de a fura secrete comerciale, coduri şi de a captura...
Şi jandarmii plâng…
Se aude prin urbe cum că un şef de instituţie, cu epoleţi, s-ar emoţiona nevoie mare la filmele lacrimogene. Şi nu e vorba de orice fel de filme, ci chiar de telenovele. Florin Popescu, şeful interimar al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj, se ţine departe pe cât poate de posturile de televiziune care difuzează astfel de seriale de teamă...
Jurnalul Timpului
Isus, unicul fiu al lui Dumnezeu, entitatea cu natură duală, (divină şi umană) pe care El ni L-a dăruit jertfindu-L spre mântuirea noastră, a muritorilor de rând ce purtăm moştenirea păcatului primar ca pe o cruce, osândiţi fiind să-L răscumpărăm prin suferinţă, a fost o revelaţie, a fost expresia mântuirii pe care Dumnezeu ne-a îngăduit să o cunoaştem prin...
23:30 – Mâine se decide soarta PSD-ului
Sâmbătă, 20 februarie 2010, este o zi foarte importantă pentru PSD, deoarece se va decide soarta partidului pentru următorii ani. În cursa pentru cea mai importantă funcţie din partid, cea de preşedinte, sunt înscrişi oficial nouă candidaţi: Andrei Alexandru, Dorela Alistar, Ioan Domonco, Cristian Diaconescu, Victor Moraru, Mircea Geoană, Victor Ponta, Miron Mitrea şi Radu Mazăre. Însă, în cadrul...
21:30 – FMI a aprobat următoarele două tranşe pentru România
Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat, astăzi, raportul de evaluare a acordului stand-by cu România şi eliberarea tranşelor trei şi patru, în valoare de aproximativ 2,3 miliarde euro, sumă care va fi virată până marţi.
14:00 – PSD vrea diferenţierea alocaţiei copiilor, nu eliminarea ei
Preşedintele Organizaţiei de femei a PSD, europarlamentarul Rovana Plumb, a declarat, astăzi, pentru MEDIAFAX, că PSD este de acord cu diferenţierea alocaţiei în funcţie de venitul familiei, dar respinge eliminarea alocaţiei pentru copiii care provin din familii cu venituri mari. Rovana Plumb a precizat că măsura propusă de ministrul Muncii este o măsură anticonstituţională, care nu are la bază...
13:30 – Cod galben de inundaţii, inclusiv în Gorj
Institutul Naţional de Hidrologie a emis o avertizare cod galben de inundaţii pentru râurile din vestul şi sud-vestul ţării. Avertizarea este valabilă în perioada 19.02.20010, ora 20.00 - 21.02.2010, ora 16.00. Datorită situaţiei hidrometeorologice actuale, a stratului de zăpadă existent şi a precipitaţiilor lichide prognozate, se pot produce creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de atenţie...
11:50 – Alocaţiile de stat nu se vor mai acorda pentru toţi copiii
Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat, astăzii, că este în lucru un proiect de act normativ prin care alocaţiile de stat pentru copii să nu mai fie acordate celor care provin din familii cu venituri mari, el precizând că nu a fost încă stabilit plafonul de la care alocaţiile să nu mai fie date. De asemenea, Şeitan a mai...
Bolnavii ocolesc Infecţioasele din cauza condiţiilor din saloane
Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu funcţionează la capacitate nu tocmai maximă şi asta deoarece bolnavii care ar avea nevoie de serviciile medicale de aici le refuză la vederea condiţiilordin această secţie. Chiar dacă personalul încă mai crede în promisiunea unei modernizări, investiţiile promise se lasă aşteptate. Până atunci...
Autorităţile locale, „trase de urechi” la dezbaterea publică de buget
Peste o sută de cetăţeni ai municipiului Târgu-Jiu s-au arătat interesaţi de modul cum se vor cheltui banii din bugetul local al Municipiuluiastfel că au participat ieri, alături de reprezentanţii direcţiilor autorităţii municipale, la dezbaterea publică de buget a anului 2010. Criticile la adresa autorităţilor locale nu au întârziat să apară, o parte dintre cetăţeni criticând...
Autorităţile locale, „trase de urechi” la dezbaterea publică de buget
Peste o sută de cetăţeni ai municipiului Târgu-Jiu s-au arătat interesaţi de modul cum se vor cheltui banii din bugetul local al Municipiuluiastfel că au participat ieri, alături de reprezentanţii direcţiilor autorităţii municipale, la dezbaterea publică de buget a anului 2010. Criticile la adresa autorităţilor locale nu au întârziat să...
Brâncuşi, în viziunea copiilor din toată ţara
Sute de copii din întreaga ţară au participat, şi în acest an, la Concursul Naţional „Brâncuşiana Copiilor”. Lucrările realizate pentru acest eveniment au fost expuse ieri la Muzeul Judeţean Gorj.Încercând să se inspire din creaţia marelui sculptor, copiii, atât de vârstă preşcolară cât şi din şcoala generală, au realizat foarte multe lucrări, în diferite tehnici....
„Acvariul cu fâţe”, lansat la Târgu-Jiu
Scriitorul oltean Nicolae Bălaşa a lansat ieri după amiază, la Târgu-Jiu, volumul „Acvariul cu fâţe”. Evenimentul a avut loc la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu.Sufletul organizării acestui eveniment cultural a fost profesoara de limba şi literatura română Elena Roată. Lansarea a fost moderată de Alexandra Andrei, directorul Bibliotecii Judeţene Gorj. De asemenea, despre volumul de proză lansat la...
„Euroscola” implică elevii în activităţile Parlamentului European
Săptămâna viitoare un grup de 25 de elevi ai Colegiului Naţional ,,Tudor Vladimirescu” (CNTV) din Târgu-Jiu vor participa la Programul ,,Euroscola” din cadrul Parlamentul European. Acesta se derulează la Strasbourg în perioada 21 februarie-1 martie 2010.Grupul constituie de fapt echipa de lucru ce a concurat în cadrul competiţiei internaţionale „Euroscola” cu un proiect privind importanţa alegerilor europarlamentare şi...
Au plecat după iepuri şi au ajuns după gratii
Doi vânători din Novaci şi-au petrecut noaptea trecută în arestul Poliţiei Judeţene după ce, cu o noapte înainte, au fost prinşi la braconat de iepuri.Aceştia au fost ajutaţi de doi amici, care nu sunt însă vânători cu acte în regulă şi care, în consecinţă, sunt anchetaţi în stare de libertate, sezonul la prins iepuri fiind închis de...
Intervenţie ca în filme pentru pompierii gorjeni
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al judeţului Gorj au deblocat uşa metalică de la locuinţa unei femei din localitatea Mătăsari. Aceştia fuseseră chemaţi de către soţul îngrijorat de faptul că nimeni nu îi răspunde.Pentru că, de fapt, era vorba despre un apartament situat la etajul trei al unui bloc, angajaţii ISU Gorj au fost nevoiţi...
Deţinuţii îşi fac bani de buzunar pe munca lor
Deţinuţii din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu au fost folosiţi ca forţă de muncă în 20 de contracte de prestări servicii în afara unităţii. Aceştia au muncit în construcţii, au realizat diverse lucrări agricole, unele de împădurire, la săpături şanţuri sau chiar cusut de tălpi de pantofi şi multe altele.Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu, Simona Dumitriu, administraţia penitenciarului poate...
Captură de ţigări netimbrate, la Rovinari
Peste trei mii pachete de ţigări au fost confiscate de poliţiştii şi jandarmii gorjeni în oraşul Rovinari. Aceştia au derulat o acţiune comună pentru prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilicit cu produse accizabile.Poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, în colaborare cu jandarmii din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Criminalităţii de la Inspectoratul...
Elevii gorjeni, experţi în limba română
Peste jumătate din elevii gorjeni care au susţinut proba de competenţă la limba şi literatura română, din cadrul examenului de bacalaureat au primit calificativul „experimentat”.Prima probă la examenul de bacalaureat s-a finalizat miercuri. Prezenţa la aceasta a fost de 98% potrivit inspectorului şcolar general adjunct, Camelia Bibere. Participarea la examen era, practic, singura condiţie pentru promovarea probei, însă mai...
Bârfoteca – „Flacăra violetă”, pe rafturile politicienilor gorjeni
Da, este adevărat. Circula vorba prin Târgu-Jiu, că şefii filialelor judeţene de partid au dat năvală în librăria din principalul centru comercial din buricul oraşului pentru a-şi achiziţiona volumul „Flacăra violetă”.Aflată de doar câteva săptămâni pe rafturile librăriei, cartea s-a vândut ca pâinea caldă, în prezent nemaiexistând decât două exemplare expuse la vânzare. Totuşi, vânzătoarea librăriei a promis...
Vom vedea în scurt timp – Cui îi PaSă De politica de stânga?
La un moment dat aveam credinţa că delimitarea într-un fel sau altul pe coada de păun a politicului românesc ţine de tonurile diferite ale penajului afişat în culoare şi în cuvânt. Spun şi „în cuvânt” gândindu-mă la cel materializat în fapt, pentru că am lua doar culoarea în considerare, cea care cu timpul se şterge, era normal să...
Gropile şi drumurile proaste îi fac pe acerişti să protesteze
Membrii Automobil Clubul Român (ACR) protestează din cauza stării deplorabile în care se află drumurile din ţară. Protestul este organizat la nivel naţional, dar la acţiune participă şi cei peste 6000 de membri ai ACR-ului din Gorj. Printr-un comunicat remis presei, aceştia îşi exprimă şi nemulţumirile faţă de pasivitatea în care autorităţile, dar, în special Ministerul Transporturilor, înţeleg să...
Din prinţ a ajuns repudiat! – Manta tocat mărunt de Răuţ
"Cine este Manta?" se întreba retoric în cadrul conferinţei de presă susţinută ieri, liberalul Ion Răuţ. În calitate de purtător de cuvânt al filialei gorjene a PNL, Răuţ a exprimat poziţia colegilor săi de partid faţă de atitudinea lui Pantelimon Manta, ajuns în colţul ,,negru” datorită divergenţelor pe care le are cu ceilalţi liberali.Prezenţa lui Pantelimon Manta în cadrul...
Programul „Rabla” a demarat pe 18 februarie
Ediţia din acest an a programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional a început pe 18 februarie. Startul programului este aşteptat de întreaga industrie auto românească, dar şi de mulţi clienţi atraşi de posibilitatea utilizării a trei tichete valorice de câte 3.800 de lei fiecare.La evenimentul de lansare au participat ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbély László, împreună cu...
Mineritul nu va mai fi subvenţionat din 2011
Mineritul nu va mai fi subvenţionat din 2011, iar soluţiile pe care autorităţile le au, după discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional, sunt fie privatizarea companiilor minere, fie închiderea definitivă a acestora, a declarat, secretarul de stat în Ministerul Economiei, Tudor Şerban.„Trebuie să găsim soluţii pentru minerit, pentru că din 2011 noţiunea de subvenţie nu va mai exista”, a spus...
Ce economii la factura de încălzire vă aduc termopanele şi polistirenul
Izolarea termică a unui apartament vechi, care presupune căptuşirea pereţilor cu polistiren, montarea de tâmplărie termoizolantă poate reduce consumul de energie cu până la 50%, la circa 100 kwh/mp/an.Majoritatea locuinţelor din România depăşesc un consum de energie termică de 200 kwh/mp/an, potrivit analizelor realizate la fundamentarea actelor normative privind certificarea energetică, fapt care le înscrie în clasa energetică D....
FMI nu mai are bani pentru împrumuturi!
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat că va începe în curând să vândă 191,3 tone de aur, pentru a strânge resursele necesare acordării de împrumuturi.Traderii consideră că instituţia financiară internaţională ar putea căuta cumpărători printre băncile centrale din Asia."Nu va fi o surpriză dacă banca centrală a Indiei sau alte asemenea instituţii din Asia optează pentru aurul FMI. După...
OMAGIU LUI CONSTANTIN BRÂNCUŞI
Marţi, 16 februarie 2010, elevi şi profesori din patru instituţii de învăţământ din Târgu-Jiu l-au omagiat pe marele sculptor.În cadrul parteneriatului educaţional dintre Grup Şcolar Tehnologic "Ion Mincu", Colegiul Tehnic "Henri Coandă", Liceul Teologic, Şcoala Generală "Alexandru Ştefulescu" şi Direcţia pentru Culte, Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional Gorj s-a desfăşurat, la Grupul Şcolar Tehnologic "Ion Mincu", "Omagiu...
Brâncuşi – aproape de Dumnezeu, departe de masoni?
Motto: "Nu putem să-L ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important." (C. Brâncuşi)
Ideea aflării adevărului privind apartenenţa sau nu a geniului Constantin Brâncuşi la francmasonerie n-a fost elucidată încă şi nici nu bănuiesc dacă va fi clarificată vreodată.Pe mine, unul, recunosc, mă preocupă. Îmi este foarte greu să pricep evoluţia unui om, fie...
Cum ne păstrăm ochii sănătoşi
Deşi se spune că morcovii îmbunătăţesc vederea, mai sunt şi alte alimente benefice în acest sens, pe care este bine să le consumăm pentru a evita problemele legate de vedere.Dar iată, în continuare despre ce alimente este vorba.
Spanacul
Cei care consumă frecvent spanac au o vedere mai bună şi vor fi protejaţi împotriva bolilor degenerative ale sistemului macular, care pot...
Ce consumăm în zilele de post
Postul poate fi o ocazie potrivită pentru a pierde câteva din kilogramele pe care le-ai acumulat în ultimul timp. Având în vedere că suntem în post ai posibilitatea să consumi multe fructe şi legume.Postul, în special Postul Paştelui a cărui perioadă o traversăm, implică anumite obiceiuri ancorate în tradiţia creştin-ortodoxă a poporului nostru. Suntem datori în această perioadă să...
Reţeta zilei – Salată de crudităţi cu pătrunjel
Ingrediente:
3 morcovi, o ţelină, 3 mere, o gulie, ulei, 2 linguri de muştar, o lămâie, un cartof fiert, pătrunjel, sare, piperMod de preparare:
Legumele şi merele se curăţă şi se dau prin răzătoare. Se pun într-un castron şi se stropesc cu zeamă de lămâie. Cartoful fiert se pisează într-un alt vas şi se amestecă bine cu muştar şi ulei. Se...
19:10 – Şase candidature la şefia PSD, până la ora 18:00
Surse din cadrul secretariatului general al PSD au declarat, astăzi, pentru MEDIAFAX, că până la ora 18.00 se depuseră şase candidaturi la funcţia de preşedinte şi 80 la funcţiile de vicepreşedinte. Cele şase candidaturi la funcţia de preşedinte al PSD au fost depuse de: Cristian Diaconescu, Victor Ponta, Mircea Geoană şi Miron Mitrea, Victor Moraru (primarul de Amara) şi...
19:00 – Victor Ponta şi-a depus candidatura la şefia PSD
Vicepreşedintele PSD Victor Ponta şi-s depus oficial candidatura la şefia PSD. Social-democratul a reafirmat că se opune candidaturii pe listă, dar a completat că i-ar dori alături de el, prin votul de la congres, pe Radu Moldovan, preşedintele de la Bistriţa-Năsăud, pe primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, pe Nicu Bănicioiu şi pe Dragoş Benea. De asemenea, Ponta a...
„România corectă” i-a convins pe pesedişti! – Vot de la Gorj, pentru Ponta
Prezenţa lui Victor Ponta la conferinţa judeţeană a PSD Gorj a fost aplaudată la scenă deschisă de către cei 197 de delegaţi prezenţi în sală.Dacă până ieri au circulat mai multe zvonuri potrivit cărora, candidatura deputatului Ponta nu ar fi fost văzută cu ochi buni de către o parte dintre pesedişti, după...
Vicepreşedintele PSD, Bebe Viorel Ionică, alături de Ponta
Reprezentanţii de seamă ai organizaţiei social-democrate de la Gorj şi-au arătat ieri susţinerea pentru Victor Ponta. Unul dintre cei care şi-a exprimat public sprijinul pentru Ponta, laCongresul din 20 februarie, anunţând că va vota pentru tânărul candidat de la Gorj, a fost şi Bebe Viorel Ionică, vicepreşedintele PSD Gorj. "Cred că această candidatură a...
Cârciumaru, în echipa viitorului preşedinte PSD
Prezent la Gorj la Conferinţa Judeţeană Extraordinară a PSD, Victor Ponta a avut parte de aplauze, încurajări şi vorbe de laudă. Glumele nu au lipsit de la întrunirea pesedistă, la fel ca şi atmosfera relaxantă.În acelaşi ton, Victor Ponta a destins audienţa explicând cum s-a hotărât să candideze şi jurând că nu va încălca nişte principii...
Funcţionarii Prefecturii continuă seria actelor caritabile
Angajaţii din cadrul Prefecturii judeţului Gorj au dat dovadă încă o dată de mobilizare şi au pus mână de la mână pentru a strânge o sumă de bani ce va fi donată unei tinere de 17 ani din Bucureşti, diagnosticată cu otumoră canceroasă. Nu este însă pentru prima oară când funcţionarii publici ai acestei instituţii fac astfel...
Investiţii de miliarde pentru Târgu-Jiu
Primăria Municipiului Târgu-Jiu va investi în acest an sume exorbitante în continuarea unor proiecte începute anul trecut şi în demararea altora noi.Astfel pentru anul 2010, bugetul local a alocat pentru capitolul de investiţii suma de 355 de miliarde de lei vechi, bani cărora li se adaugă şi alte 221 de miliarde, provenite din alte surse.
Sutele...
Vernisarea unor amintiri din Austria
Peste 20 de lucrări au fost vernisate ieri la Centrul pentru Cultură "Constantin Brâncuşi" din Târgu – Jiu. Expoziţia este formată, de fapt, din lucrări realizate în cadrul unei tabere de creaţie care a avut loc la Pulkau, anul trecut.Nu mai puţin de nouă pictori şi doi elevi au participat la tabăra de creaţie "Constantin Brâncuşi" care a...
Simpozion în oraşul Rovinari
Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Casa Corpului Didactic Gorj, Grupul Şcolar Industrial Rovinari, Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari organizează vineri, 19 februarie, prima ediţie a Simpozionului Judeţean cu titlul „Valori ale culturii, istoriei, literaturii şi artei gorjene”.Manifestarea va începe la orele 9:00 şi se va desfăşura în amfiteatrul Grupului Şcolar Rovinari. Moto-ul activităţii este un citat al...
Fermierii din Gorj, sfătuiţi să respecte obligaţiile pentru a intra în posesia subvenţiilor
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj declară deschisă de la data de 1 martie campania de depunere a cererilor de plată pentru schiemele pe suprafaţă SAPS 2010.Astfel, în cazul plăţilor pe Agromediu, au intervenit câteva mici modificări legislative.
"Cea mai importantă de menţionat este faptul că fermierul este nevoit să aibă un anumit număr de...
Patronii din Gorj nu se înghesuie să angajeze absolvenţi
Angajatorii din judeţul Gorj care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ sunt scutiţi, pe o perioadă de un an de zile, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă absolvenţilor încadraţi, şi primesc lunar, diverse sume pentru fiecare absolvent.În ciuda crizei economice, patronii nu au prea profitat de aceste...
BACALAUREAT 2010 – La ce folosesc probele orale…
În perioada 15-17 februarie s-a desfăşurat în liceele gorjene proba orală privind verificarea competenţelor de comunicare în limba română. Vor urma probele de competenţe digitale (aprilie) şi de comunicare într-o limbă străină (mai), după care pe 28 iunie încep probele scrise.Urmărind cele consemnate de mass-media, nu cred că toată lumea a înţeles exact la ce folosesc aceste...
De săptămâna viitoare – Va funcţiona un nou centru local APIA la Hurezani
De luni, 22 februarie, îşi va începe activitatea noul Centru Local al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj din comuna Hurezani. Activitatea centrului local se va desfăşura în trei birouri, în cadrul Primăriei Hurezani.„Primarul ne-a dat aceste spaţii cu titlu gratuit pentru a ne desfăşura activitatea acolo, fără a ne solicita vreun ban”, a...
Surupăceanu vrea vicepreşedinte PSD
În prima linie a Partidului Social Democrat, Gorjul ar putea avea doi reprezentanţi. Deputatul Mugurel Surupăceanu a anunţat şi el faptul că îşi va depune candidatura la funcţia de vicepreşedinte al PSD la nivel naţional.Surupăceanu este hotărât să candideze numai în condiţiile în care votul uninominal va fi aprobat sâmbătă de către Congresul Extraordinar. "Vă anunţ ceea ce...
Radare-bibelou pentru poliţiştii gorjeni
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj a primit „jucării” noi de la Inspectoratul General de Poliţie Român.Acestea sunt, de fapt, patru autoturisme dotate cu aparate radar performante care, o perioadă, riscă să rămână în garajul instituţiei pentru că sunt puţini cei care ştiu "să se joace" cu ele.
Cele patru autorutisme dotate cap – coadă cu...
Târgujienii donează sânge
Deşi sunt ceva mai puţini decât anul trecut pe vremea asta, donatorii de sânge nu lipsesc de la Centrul de Transfuzii Sanguine din Târgu–Jiu. Aceştia vin, în medie, între 18 şi 20, zilnic.Unele dintre persoanele care decid să doneze sânge o fac pentru a ajuta, dar mai sunt şi cei care se gândesc la avantajul material, fiecare în parte...
Despăgubiri în bani pentru consumatorii de energie
Consumatorii de energie electrică au acum de partea lor o lege mai strictă. Potrivit acesteia, micii consumatori au dreptul la o compensaţie în cazul în care nu li se rezolvă la timp solicitările adresate furnizorilor de energie.De la 1 februarie a intrat în vigoare o lege potrivit căreia, în cazul în care solicitările pe care le adresează vânzătorilor de...
Ziua cercetăşiei, sărbătorită şi la Târgu-Jiu
Cercetaşii din toată lumea sărbătoresc Ziua Mondială a Cercetăşiei pe data de 22 februarie. Şi tinerii care fac parte din filiala Târgu-Jiu a Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României” organizează manifestări pentru marcarea acestei zile.Încă din 1907 milioane de copii din întreaga lume au trecut prin şcoala cercetăşiei care le-a format caracterul, de-a lungul timpului. „Cercetăşia trăieşte. În cadrul ei, băieţi...
Locuinţele ANL pot fi cumpărate de chiriaşi la preţuri cuprinse între 19.000 şi 36.000 euro
Locuinţele construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), destinate închirierii de către tineri, vor fi scoase la vânzare la preţuri de sub 19.140 euro pentru o garsonieră, sub 26.950 euro pentru două camere, iar apartamentele de trei camere vor costa cel mult 36.014 euro.Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a elaborat un proiect de lege prin care vor fi modificate...
Despăgubiri de 12 milioane de lei pentru crescătorii de păsări
Uniunea Crescătorilor de Păsări cere despăgubiri de 12 milioane de lei ( aprox. 3 milioane de euro) de la profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Conflictul dintre profesorul Mencinicopschi şi Uniunea Crescătorilor de Păsări datează de anul trecut când acesta a lansat în media mai multe afirmaţii potrivit cărora majoritatea ouălor comercializate sunt nocive.Mencinicopshi a...
Argument în favoarea taxei radio-tv: producţia de lapte creşte dacă vacile ascultă muzică
Senatorii au discutat în contradictoriu, în legătură cu oportunitatea eliminării taxei radio-tv pentru persoanele juridice care declară că nu deţin receptoare radio sau TV, parlamentarii vorbind inclusiv despre beneficiile muzicii asupra producţiei de lapte.Propunerea legislativă, a senatorului PDL Iulian Urban, pentru modificarea Legii 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, care a...
Bârfoteca – Poliţista Romina Dochian, gravidă în cinci luni
Se bârfeşte mai nou prin târg că Romina Dochian, ofiţer de poliţie şi purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, ar fi însărcinată în luna a cincea. Bârfa s-a şi confirmat, iar conform ultimei ecografii efectuate, tânăra Romina şi soţul ei, de meserie tot poliţist, au aflat că vor fi părinţii unui băieţel.În vârstă...
Preşedintele Gazprom a discutat cu Videanu despre construcţia unui depozit de gaze
Vicepreşedintele Gazprom, Alexander Medvedev, s-a întâlnit săptămâna aceasta la Bucureşti cu ministrul Economiei, Adriean Videanu, discuţiile vizând, printre altele, construcţia unui depozit de gaze naturale în România. După discuţii, nici Videanu nici Medvedev nu au dorit să dea declaraţii presei."Negocierile vor continua", a spus laconic Medvedev. Videanu nu a făcut nicio declaraţie. La discuţii a participat şi directorul general...
Taberele de creaţie „Constantin Brâncuşi”, din Pulkau la Hobiţa şi Peştişani
Am fost martorii oculari ai vernisajului Taberei de creaţie „Constantin Brâncuşi” de la Pulkau, din Austria, ce poate fi vizitată la Centrul de Cultură şi Artă, evident, tot „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Nu ne vom pronunţa despre valoarea pictorilor expozanţi.Au făcut-o mult mai temeinic pictorul şi profesorul Gheorghe Plăveţi, pictorul şi decanul Facultăţii de Arte Plastice a...
Lucrare de control… la EDUCAŢIE – “Da, da, aici io sânt profesoară”!
Am constatat cu surprindere că o serie de specialişti în domeniu, unii chiar de anvergură teoretică şi cu preocupări practice în spaţiul educaţional European, vorbesc despre o aşa-numită Piaţă Educaţională, pe fondul unei simptomatice rivalităţi între Europa şi America, mai ales atunci când se aminteşte faptul că Europa are cei mai mulţi specialişti cu titlul de doctor, iar America...
Mihaela ALBU – New York: MEMORIA EXILULUI ROMÂNESC (II) – noi contribuţii
Pe linia aceloraşi preocupări, în 2009 apare la Editura „Timpul” din Iaşi o nouă lucrare semnată de Mijaela Albu – PRESA LITERARĂ DIN EXIL – RECUPERARE ŞI VALORIFICARE CRITICĂ. Este o lucrare mai amplă şi, după cum arată şi titlul, un fel de panoramă a publicisticii româneşti din exil. Parte însemnată a culturii române, desigur, activitatea diasporei româneşti trebuie...
Cum tratăm anumite leziuni la nivelul pielii
Te-ai ars cu tava de friptură, te-ai tăiat curăţând o ceapă sau copilul şi-a julit genunchii? Nu te panica! Natura are leacuri pentru fiecare. Nu este nimic mai inestetic şi incomod decât să umbli cu o vânătaie cât toate zilele pe mână ori picior sau să ai degetul bandajat când ai atâta treabă de făcut.Din fericire, medicina naturistă îţi...
Importanţa laptelui în alimentaţie
Sunt câteva întrebări pe care ni le punem atunci când vine vorba de consumul de lapte, care este esenţial în alimentaţia noastră de zi cu zi. Unele dintre ele ar fi: Ce rol are Calciul în prevenirea acestei boli devenită din ce în ce mai frecventă, şi anume osteoporoza?Care sunt sursele majore de Calciu cu înaltă biodisponibilitate (care dintre...
Reţeta zilei – Ciuperci cu smântână şi pătrunjel
Ingrediente:
1kg ciuperci, 300 gr smântână, o ceapă, pătrunjel verde tocat, o jumătate de pahar de vin, 3-4 linguri de ulei sau 50 gr unt, o linguriţă de făină, gălbenuşurile de la două ouă, sare, piper alb.Mod de preparare:
Ciupercile se spală, se curăţă şi se pun în cratiţă, cu ceapă tocată şi unt, să se înmoaie, la foc mic, în...
14:25 – Limita de garantare pentru „Prima casă”, extinsă până la 70-75.000 euro
În şedinţa de Guvern de astăzi, au fost decise câteva modificări privind programul „Prima casă”. Astfel, creditul pentru cumpărarea unei locuinţe prin "Prima Casă" va fi garantat în limita a 60.000 euro, pentru imobile vechi ori deja începute, şi 70.000 euro, pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute, iar cumpărătorii organizaţi în asociaţii vor avea o garanţie de câte 75.000...
14:15 – Apartamentele ANL vor putea fi cumpărate prin „Prima casă”
Imobilele construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) vor putea fi cumpărate şi prin intermediul programului "Prima Casă", a anunţat premierul Emil Boc, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului.
12:45 – Certificatele energetice vor fi introduse probalil de la 30 martie
Ioan Andreica, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), a declarat că certificatele energetice vor fi introduse probabil de la 30 martie, Andreica precizând că MDRT va propune ca pentru blocurile reabilitate termic să nu fie necesară eliberarea unui astfel de document."Probabil la 30 martie vor fi introduse certificatele, dacă vom îndeplini toate condiţiile impuse de...
11:00 – Tudor Chiuariu propune reforma serviciilor secrete
Liberalul Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiţiei, propune într-un proiect de revizuire a Constituţiei limitarea numărului serviciilor secrete la trei: unul de informaţii interne, unul de informaţii externe şi unul de contra-informaţii al Armatei.Deputatul PNL Tudor Chiuariu a lansat, astăzii, în dezbatere publică proiectul său pentru revizuirea Constituţiei, intitulat "Constituţia Libertăţii". Proiectul va fi supus spre dezbatere Biroului...
Lege şi nu prea – Educatorii şi învăţători ar putea primi statut de professor
Aproximativ 1700 de cadre didactice din Gorj, educatori şi învăţători, vor putea primi statut de profesor şi salariu pe măsură, din acest an.Legea în acest sens a fost deja dată dar, ca de obicei, încă mai sunt probleme la aplicarea ei.
Educatorii şi învăţătorii cu studii superioare au posibilitatea să primească statut de profesor....
Zeci de vizite intime, la Penitenciarul Târgu-Jiu
Conducerea Penitenciarului Târgu-Jiu a aprobat, anul trecut, realizarea a 43 de vizite intime pentru cei care se află închişi după gratiile unităţii.Astfel, o parte a persoanelor private de libertate, care au avut şi bună purtare, s-au putut bucura în acest timp de privilegii, cu concubina sau soţia, vreme de două ore.
În anul 2009, un număr...
Primăria Târgu-Jiu, gropar pentru persoanele sărace
Direcţia de Servicii Comunale (DSC) din cadrul Primăriei Târgu-Jiu a cheltuit anul trecut suma totală de 1.512 lei pentru îngroparea a trei persoane fără familie, în Cimitirul Municipal.În anul 2009, trei decedaţi gorjeni au "încăput" pe mâinile angajaţilor de la DSC Târgu-Jiu pentru a li se pregăti slujba de înmormântare. "În anul precedent, am avut trei cazuri...
Electrocasnice cu reclamaţii
Consumatorii gorjeni sunt nemulţumiţi de electrocasnicele pe care le cumpără. Potrivit Mihaelei Răducan, şefa Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj, la sediul instituţiei au venit foarte multe reclamaţii pe această temă.Principala nemulţumire a clienţilor este aceea că, dacă un produs electrocasnic se strică, deşi este în garanţie, unii operatori economici refuză să aplice legea. Aceştia au obligaţia...
Societăţi din Bumbeşti-Jiu şi Padeş, sancţionate de Garda de Mediu
Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Gorj a aplicat în ultimele două săptămâni două sancţiuni, dintre care una contravenţională şi un avertisment. Astfel, societatea Pro Sole Invest SRL din Bumbeşti-Jiu a fost amendată cu suma de 2.000 de lei pentru nedepunerea declaraţiilor privind obligaţiile la Administraţia Fondului de Mediu.“Această firmă a fost verificată în urma a 10 controale...
Zeci de poliţişti şi jandarmi au asigurat ordinea la bacalaureat
Prima probă a examenului de bacalaureat ce a debutat luni şi s-a încheiat astăzi, aceea de examinare la limba şi literatura română, s-a desfăşurat în bune condiţii la toate centrele din judeţul nostru. În Gorj, la cele 36 de centre de examinare, un număr de 96 de poliţişti, alături de 20 de jandarmi s-au ocupat de desfăşurarea în bune...
Cinci societăţi amendate de inspectorii de muncă
În ultima săptămână, inspectorii de muncă au efectuat 24 de controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. Astfel, un număr de cinci societăţi care aveau la lucru opt persoane fără carte de muncă, dintre care o femeie, au fost sancţionate cu suma de 24.000 lei."Am controlat cinci firme ce aveau ca obiect...
Septuagenarul, supus testului paternităţii
Bătrânul de 77 de ani, cercetat pentru act sexual cu un minor, va fi supus unui test de stabilire a paternităţii. Acesta a fost acuzat de minora în vârstă de 14 ani, care a devenit de curând şi mamă, că a conceput cu ea un copil. Dacă septuagenarul este sau nu tatăl copilului rămâne să fie stabilit. ...
Retragerea lui Iliescu, regretată de Cârciumaru
Florin Cârciumaru crede că Ion Iliescu a acumulat foarte multe nemulţumiri în ultima perioadă dacă a luat decizia de a se retrage din toate funcţiile din PSD chiar înainte de Congresul partidului. Liderul filialei de la Gorj afirmă că "regretă enorm" decizia preşedintelui fondator al partidului, fiind convins că, astfel, PSD pierde o parte din electoratul care, de-a lungul...
Pâine “penală”
Agenţii economici care activează în industria panificaţiei şi care produc sau comercializează produse de acest fel s-au aflat în atenţia agenţilor economici, în ultima perioadă. Au fost întocmite, pe acest considerent, deja trei dosare de cercetare penală.Nu mai puţin de 12 agenţi economici care lucrează în domeniul producţiei şi comercializării de produse de panificaţie au fost verificaţi,...
Pesediştii gorjeni votează pentru susţinerea lui Ponta
Emulaţie în rândurile pesediştilor gorjeni. Aceştia vor stabili astăzi ,în cadrul Conferinţei Judeţene Extraordinare, ce are loc la Teatrul ,,Elvira Godeanu”, lista delegaţilor ce vor plecasâmbătă la Bucureşti pentru a susţine candidatura la preşedinţia partidului a lui Victor Ponta. Ieri după-amiază liderii locali ai social-democraţilor s-au întâlnit la sediul partidului în şedinţă de Birou...
Acţiuni ale poliţiştilor pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative
Luni, 15 februarie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Gorj au desfăşurat acţiuni, care au avut ca principal scop conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 148 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 20.320 lei....
Minoră dispărută
În data de 15 februarie 2010, la ora 19:05, Constatin R., din localitatea Bumbeşti-Jiu a sesizat poliţia din localitate cu privire la faptul că fiica sa, Elena-Adela, în vârstă de 16 ani, a plecat de la domiciliu în data de 14.02.2010, în jurul orei 12:00 şi nu a revenit până la momentul sesizării.Minora are 1,60-1,70 m, aproximativ...
Steaua lui Victor Ponta!
Intrat în săptămâna limpezirilor statutaro-doctrinare şi alegerilor liderului, social-democraţii se confruntă încă cu sarabanda intrărilor şi ieşirilor neanunţate în competiţia pentru şefia de care nu vrea să se despartă “Prostănacu”. Lista candidaţilor fu completată luni, la ceas de seară, cu lansarea deputatului de Gorj, Victor Ponta, actual vicepreşedinte, pe post de candidat unic al taberei anti-Geoană.Cu mult...
Prins băut la volan
Dumitru J., în vârstă de 59 de ani, domiciliat în municipiul Târgu-Jiu, a fost depistat în trafic, în data de 15 februarie, ora 10:30, de către poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce conducea un autoturism pe DN 79, în localitatea Peşteana, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.Testat cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o concentraţie alcoolică de...
Bârfoteca
Umblă vorba prin târg că fiica omului de afaceri Dumitru Huidu s-ar căsători la sfârşitul acestei săptămâni. Surse din anturajul tinerei, Iuliana Huidu, susţin că aceasta s-ar fi amorezat toamna trecută de junele Ionuţ Giubalcă, iar povestea lor de iubire s-ar concretiza cu oficializareacăsătoriei celor doi, eveniment care, conform aceloraşi surse, ar fi trebuit să aibă loc...
Şi-a abandonat maşina înfiptă în stâlp
De câteva zile bune o autoutilitară care a fost implicată într-un accident de maşină zace pe marginea unui drum. Şoferul şi-a abandonat maşina de patru zile, proptită într-un stâlp de susţinere a unui pod. Autovehiculul se pare că poate să rămână mult şi bine acolo, oamenii legii declarând că nu îl pot obliga pe om să o ridice.Incidentul rutier,...
Românii sunt prea săraci pentru a accepta şomajul
Populaţia României este de două-trei ori mai săracă în active financiare decât cea a Cehiei sau Ungariei, iar această situaţie explică de ce şomajul este atât de puţin acceptat în România şi pensiile aşa de discutate, a declarat economistul şef al BNR, Valentin Lazea.El a explicat că s-a bazat pe un studiu publicat de Unicredit pe ianuarie 2010,...
Sumele deţinute de români în străinătate, cu 80% mai mari
Numerarul şi depozitele deţinute de români în străinătate au crescut anul trecut cu 80,6%, la 4,46 miliarde euro, după ce au atins în septembrie maximul istoric, de peste 5 miliarde euro, în timp ce împrumuturile acordate de rezidenţi au avansat cu 12,1%, la 5,9 miliarde euro, potrivit BNR.În luna septembrie 2009, numerarul şi depozitele constituite de români în străinătate...
Renault: 10% din piesele auto din România sunt contrafăcute
Aproximativ 10% din piaţa românească a pieselor auto este reprezentată de produse contrafăcute, iar cele mai des întâlnite sunt componentele de caroserie, sisteme de frânare şi de direcţie, a declarat directorul de calitate şi servicii al companiei Renault, Jean Francois Martin."Din piaţa de piese auto, circa 10% reprezintă contrafacerile. Prejudiciile aduse grupului Renault de comerţul cu piese care nu...
Economiile populaţiei, dorite de bănci doar pe termen scurt
Analiştii le recomandă românilor să facă depozite pe termen cât mai lung, pentru a avea profituri mari şi sigure. Aceasta în ciuda ofertelor instituţiilor de creditare.
Deşi ofertele băncilor la economiile în lei pe termen scurt le „iau ochii” clienţilor, acestea nu sunt atât de rentabile ca depozitele pe perioadă lungă.Având în vedere scăderea dobânzilor din ultima perioadă, trend care...
Mihaela ALBU – New York: MEMORIA EXILULUI ROMÂNESC – noi contribuţii
Între ambasadorii culturii române din spaţiul transatlantic, numele d-nei MIHAELA ALBU este binecunoscut, atât în calitate de scriitor, cât şi ca visiting professor la Universitatea Columbia din New York. Autoare a peste 150 de articole (studii, eseuri, critică literară) publicate în revistele academice şi literare, din ţară şi străinătate, dar şi a unor apreciate cărţi de poezie şi proză...



































