3.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 23, 2026

Arhive Lunare: februarie 2010

Reportaj – TISMANA, SUB CUPOLA PĂDURILOR NINSE

De ani buni nu mai înnămeţise iarna aşa de frumos plaiul şi văile dinspre sanctuarul foşnitor al Cioclovinei. Templul munţilor pare desprins acum dintr-un tablou pudrat cu cristale mărunte de nea, în care totul este învelit cu delicateţe în fire invizibile de vată. Vântul şuieră sălbatic prin hăţişul ramurilor reci şi goale.Roiri dese de fulgi mărunţi şi sclipitori joacă...

Scorţişoara ne ajută să ne menţinem sănătoşi

Cine ar fi crezut că scorţişoara ne menţine sănătoşi. Spre surprinderea mea şi a altora , aceasta dacă este consumată cu moderaţie este benefică sănătăţii.Disponibilă tot timpul anului, scorţişoara cu al său gust dulce şi miros exotic este ideală dacă este folosită în lunile reci şi mohorâte de iarnă. Recunoscută pentru proprietăţile sale medicinale, dar şi pentru aroma...

Ce nu ştiaţi despre conţinutul anumitor fructe

În această perioadă, supermarketurile abundă în fructe precum portocale, lămâi, minole şi mandarine. Par, şi uneori sunt şi delicioase, au multe vitamine şi, mai ales, le găsim la preţuri acceptabile. Puţini cunosc faptul că, din păcate, în coaja acestor fructe se află şi substanţe care nu au ce căuta la masa noastră.Fructele sunt aduse din ţările de origine în...

Reţeta zilei – File de peşte umplut cu caşcaval

Ingrediente: File de peşte, caşcaval, castravete, sare, ulei.Mod de preparare: Fileul de peste se sărează. Caşcavalul se taie bastonaşe. Castravetele se taie fâşii pe lung, se sărează. Întindem fileurile, adăugăm câte o fâşie de castravete, punem bastonaşul de caşcaval la mijloc şi rulăm, fixăm cu ajutorul unor scobitori ruloul. Se pun într-o tavă unsă cu ulei şi introducem la cuptor. Când...

14:57 – România îşi poate corecta deficitul bugetar până în 2012

Consiliul miniştrilor de Finanţe din statele membre UE (ECOFIN) a aprobat, astăzi, prelungirea cu un an, până în 2012, a termenului acordat României pentru reducerea deficitului bugetar sub pragul european de 3% din Produsul Intern Brut (PIB), a declarat un diplomat european, citat de Mediafax. Oficialii au aprobat extinderea termenului de corectare a deficitului până în anul 2012 pentru...

13:00 – Minoră dispărută

În data de 15 februarie 2010, la ora 19:05, Constatin R., din localitatea Bumbeşti-Jiu a sesizat poliţia din localitate cu privire la faptul că fiica sa, Elena-Adela, în vârstă de 16 ani, a plecat de la domiciliu în data de 14.02.2010, în jurul orei 12:00 şi nu a revenit până la momentul sesizării. Minora are 1,60-1,70 m, aproximativ 65...

Bebeluş făcut cu un septuagenar?! – Mamă la doar 14 ani

Eleva de numai 14 ani care susţinea recent că a fost lăsată însărcinată de un bătrân de 77 de ani din Târgu-Jiu, pe care l-a şi reclamat la poliţie, a devenit mamă.Minora a născut sâmbătă o fetiţă sănătoasă, în prezent şi mama şi bebeluşul fiind internaţi în spital. Iniţial fata nu a dorit să păstreze copilul, la fel...

Alegeţi la micul dejun o porţie cu cereale integrale

Datorită ritmului alert în care trăim, timpul ni se pare cel mai preţios şi de aceea nu puţini sunt cei care renunţă la cele 15 minute în care ar putea să îşi savureze micul dejun. Mai presus de toate este sănătatea, iar medicii ne asigură că fără un mic dejun sănătos, ne este greu să o păstrăm.Cerealele alimentare...

Află ce îţi prelungeşte viaţa

Coenzima Q10 Această substanţă are două funcţii importante: cel de producere de energie şi cel de antioxidant puternic. Compus natural, ea se produce în organism în urma consumului de legume verzi, soia oleaginoase. Este un bun aliat împotriva îmbătrânirii cutanate. Este eficientă în prevenirea şi în tratarea bolilor cardiovasculare, mai ales în tulburările de ritm cardiac, reduce considerabil riscul de...

Reţeta zilei – Pişcoturi

Ingrediente: 250 g de unt sau margarină, 4 linguri de zahăr, 2 gălbenuşuri, un vârf de cuţit de bicarbonat, 2 linguri de apă, 500 g făinăMod de preparare: Pregătim aluatul de pişcoturi într-un castron în care se freacă untul cu zahărul, peste care adăugăm gălbenuşurile, bicarbonatul şi apa. Făina o încorporăm treptat în compoziţie până când obţinem un aluat potrivit....

“Acvariul cu fâţe”, la Târgu-Jiu

Teatrul “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, va fi gazdă, din nou, a unei premiere, dar de această dată nu o premieră teatrală, aşa cum ne-a obişnuit această instituţie de cultură, ci o lansare de carte, iar noutatea în acest caz fiind autorul şi creaţia s-a.Prin urmare, joi, 18 februarie de la ora 16.00, târgujienii, iubitorii de literatură şi nu...

Vernisajul expoziţei de artă plastică – “Vecinii” – Graniţele dispar când e vorba de artă

Nu doar dacă putem fi de acord cu Orhan Pamuk, unul din cei mai renumiţi scriitori turci contemporani, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2006, care spunea că Pictura este tăcerea minţii, muzica ochiului, ori cu inegalabilul Rembrandt, cel care considera că Pictura este nepoata Naturii.Este înrudită cu Dumnezeu, ne putem învrednici sa participăm la...

In memoriam Sergiu Cosciud

Domnul Sergiu Cosciud e un scriitor în toată puterea cuvântului: romancier, nuvelist, poet, dramaturg. Şi unul implicit complet, rotund, congruent. Cu o identitate proprie, egal cu sine, demn, discret, dar ferm.Îşi poartă, acum, vârsta cu o simplitate… clasică, fiind un apărător al tradiţiei: un mohican, un patriarh al „Columnei” – veche ea, însăşi – mişcarea literară cu acest nume...

Liga Pensionarilor Gorj, Organizaţia care apără drepturile vârstnicilor

Liga Pensionarilor din Judetul Gorj a fost înfiinţată de un grup de pensionari inimoşi, după evenimentele din decembrie 1989, potrivit certificatului emis de Judecătoria Tg-Jiu sub numărul 1/1992, fiind înscrisă în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflate la Grefa Judecătoriei, moment în care a căpătat personalitate juridică.Are sediul în municipiul Tg-Jiu, strada Tudor Vladimirescu, nr. 79 şi este...

Litigiu marca „Târgu-Cărbuneşti”

Mă numesc, Ciobanu Cezarina şi sunt notar public în oraşul Târgul-Cărbunesti. Referitor la articolul semnat de « P.O.GEANA « va rog să publicaţi, următoarele :Nu este prima data, când « PROFESORUL PENSIONAR », scrie diferitelor redacţii, articole care au ca obiect denigrarea atât a mea cât şi a echipelor care au lucrat la primăria oraşului – se pare, că...

Târgujienii nu fentează autorităţile pentru subvenţiile la încălzire

Cetăţenii oraşului Târgu-Jiu, care au venituri mici pe membru de familie şi care şi-au depus dosare pentru acordarea de ajutoare la încălzirea locuinţelor,nu s-au „îngrămădit” la depunerea unor declaraţii de venituri false dar au greşit destul de mult la completarea lor. Din experienţa anilor trecuţi, cetăţenii municipiului au ştiut care este modul de depunere a dosarelor pentru obţinerea...

Buget mai mare în 2010 pentru municipiul Târgu-Jiu

Şi în 2010, târgujienii au un buget de criză, însă ceva mai mare decât anul trecut. În mare, proiectele şi investiţiile ce se vor face în oraş, pe parcursul acestui an,vor fi prezentate în cadrul dezbaterii publice anuale, care va avea loc peste două zile în Târgu-Jiu. Bugetul pe anul 2010 al Primăriei Târgu-Jiu va fi prezentat...

Transportatorii de marfă, în atenţia poliţiştilor comunitari

Transportatorii de marfă individuali au intrat în atenţia agenţilor de poliţie, poliţiştilor comunitari dar şi reprezentanţilor Autorităţii Rutiere Române Gorj,deoarece aceştia nu sunt înregistraţi în registrele primăriilor unde îşi au domiciliul şi nici nu posedă autorizaţii de transport. „Nu există un registru al transportatorilor de marfă care desfăşoară activităţi în interes personal deoarece aceştia îşi înregistrează maşinile ca...

Elevi gorjeni, premianţi ai olimpiadelor naţionale

În intervalul 31 ianuarie-6 februarie, o parte dintre elevii gorjeni nu s-au putut bucura laolaltă cu colegii lor de vacanţa intersemestrială deoarece în această perioadă s-au desfăşurat la Constanţa, Olimpiada Naţională de Fizică (ONF), şi la Piteşti, Olimpiada Naţională de Chimie (ONCH).Din fericire, câţiva elevi studioşi ai judeţului nostru s-au întors din aceste oraşe cu mai multe...

Municipalitatea achită lunar 5 miliarde de lei pentru credite

Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu, plătesc în fiecare lună cinci miliarde de lei vechi pentru a achita creditele pe care le-au contractat în ultimii trei ani, în vederea realizării unor investiţii.Unul dintre împrumuturi a fost contractat la BRD şi priveşte realizarea lucrărilor din centrul oraşului. Pentru acest an, în buget, este prevăzută achitarea, pentru acest împrumut, a aproximativ 18 miliarde...

ISU Gorj n-a mai detonat blocuri de gheaţă din 2004

Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj nu s-au mai confruntat cu formarea de mase de gheaţă pe râurile şi pârâurile din judeţ încă de acum şase ani. „Nu am avut astfel de probleme în ultimii ani, deoarece nu au existat perioade lungi de ger, în care apele să îngheţe şi să devină un pericol pentru mediu şi...

Deputatul Popeangă nu se vede în PRM Gorj

Vasile Popeangă spune că îşi va încheia cariera politică doar în PSD, cu excepţia unei eventuale sancţionări a sa cu excluderea din partid. Deputatul social-democrat face precizările respective după ce liderul PRM Gorj, Ion Fugaru, a anunţat că un parlamentar din PSD, de la nivel de judeţ, a semnat adeziune la partidul său.Fugaru a precizat că va face...

Discuţii despre PSD, în BEx al PRM

Preşedintele PRM Gorj, Ion Fugaru şi-a reglat parţial problemele cu colegii de organizaţie. Acestea au fost tranşate la întrunirea de vineri de la sediul partidului, din Târgu-Jiu, în cadrul Biroului Executiv (BEx) al PRM. Şedinţa a ţinut câteva ore şi a avut loc în lipsa coordonatorului activităţii în organizaţie, stabilit de la centru, Costel Avram.Problemele apărute în ultima săptămână...

Focuri de lăsatul secului

Lăsatul secului, pentru postul Paştelui, care se spune că este cel mai aspru, aprinde focurile în unele localităţi din Gorj. Obiceiul este unul străvechi şi se spune că cei care îşi fac curaj să sară peste flăcări vor fi feriţi de boli tot anul.Pentru că timp de 40 de zile, cât ţine postul, credincioşi vor avea parte...

Deţinuţii merg la teatru

Un grup de deţinuţi de la Penitenciarul Târgu-Jiu a mers aseară la teatru, la spectacolul „Titanic Vals” a cărei premieră a avut loc sâmbătă. Persoanele private de libertate s-au arătat încântate de această ocazie de a vedea şi altceva.Nu mai puţin de 50 de persoane încarcerate în Penitanciarul Târgu-Jiu au putut urmări o piesă de teatru oferită de actorii...

Poliţiştii TF au efectuat razii în colaborare cu ITM Gorj

Poliţiştii Biroului Judeţean de Transporturi Feroviare, în colaborare cu câţiva poliţişti comunitari şi cu inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au efectuat mai multe razii pe trenurile de călători, dar şi în staţiile CFR.Astfel, au fost patrulate 19 trenuri personale şi accelerate, 17 staţii, fiind depistaţi 28 de călători frauduloşi de la care au...

Cercetat pentru că s-a băgat sub tren

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din comuna Bărbăteşti, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a băgat sub un tren personal în staţia CFR Bărbăteşti, de unde a refuzat să mai iasă. Acesta nu a fost scos de sub tren decât la intervenţia poliţiştilor.Din primele verificări, s-a stabilit faptul că Daniel S. s-a băgat sub tren pentru...

Primăvara aceasta se lucrează la drumul de rocadă

Firma C&I Euroconstruct SRL din Bucureşti a fost desemnată câştigătoare a licitaţiei pentru realizarea drumului de rocadă al municipiului Târgu-Jiu. Primarul Florin Cârciumaru afirmă că a semnat deja contractul cu firma amintită, iar lucrările de modernizare a şoselei de centură a oraşului vor începe imediat cum vremea va permite acest lucru.Valoarea contractului de execuţie a lucrărilor este de 33.773.073,33...

Spitalul Judeţean va avea şefi noi

Florin Mergea a demisionat din fruntea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, iar adjunctul său, Constantin Pălivan, se pregăteşte şi el de o retragere în perioada următoare.Directorul celei mai importante unităţi sanitare din judeţ şi-a înaintat demisia la Ministerul Sănătăţii şi aşteaptă un răspuns, timp în care rămâne în fruntea spitalului, ulterior, în locul său urmând să fie numită...

La dezordinea zilei – Atitudinea nesănătoasă din Sănătate

Nu trebuie să vizităm un spital de nebuni pentru ca să vedem minţi bolnave, planeta noastră este un spital de nebuni al universului spunea Johan Wolfgang von Goethe, dar, completăm noi, vizităm, pentru că suntem nevoiţi spitalele care ne sunt la îndemână pentru a căuta eliminarea sau ameliorarea suferinţelor fizice şi nu de puţine ori vedem ceea ce...

Poşta română introduce noile beneficii ataşate cardului prepaid

Bucureşti, 15 februarie 2010. Compania Naţională Poşta Română şi Advances Payment Solutions Ltd.(APS) anunţă că, începând cu data de 16 februarie 2010, cardul Poşta Română cashplus prepaid Mastercard oferă posesorilor posibilităţi de economisire şi noi beneficii.Astfel, cardul va oferi bonuscasch, un beneficiu de tip cashback care rambursează utilizatorilor 1% pentru prima sumă de 1000 lei plătită cu cardul, peste acest...

Profitul „Antibiotice” a crescut cu 15% în 2009

Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi (ATB) a obţinut anul trecut un profit net de 12,17 milioane lei (2,8 milioane euro), valoare cu 15,1% peste câştigul din anul precedent, de 10,57 milioane lei, în condiţiile în care afacerile au crescut cu doar 2%, la 219,75 milioane lei.În anul 2008, Antibiotice a raportat o cifră de afaceri de 215,8 milioane lei....

Asigurare de sănătate cu 33 de lei pe lună

Românii care şi-au pierdut jobul, au terminat perioada de şomaj sau nu au niciun venit pot beneficia de servicii medicale contra unor sume modice. Un român care nu are asigurare de sănătate şi doreşte să beneficieze de servicii medicale în sistemul public trebuie să achite 246 de lei, în condiţiile în care nu a lucrat în ultimii cinci ani.O...

Criza înmulţeşte conturile goale

O treime dintre angajaţi s-ar putea trezi cu mai puţini bani în conturile pe care le deţin la fondurile de pensii private. Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale (CNPAS) reţine şi virează contribuţiile către fondurile private de pensii în baza declaraţiilor depuse de angajatori. Dacă aceştia nu depun declaraţiile, CNPAS nu poate vira contribuţiile.La nivelul lunii noiembrie 2009,...

20:00 – Victor Ponta candidează la şefia PSD

Deputatul de Gorj, Victor Ponta şi-a anunţat, în această seară, candidatura la funcţia de preşedinte al PSD. "Având în vedere că domnul Năstase s-a retras din cursă şi am înţeles motivele, cred că PSD are nevoie de o alternativă. Voi candida la funcţia de preşedinte, cei care mă vor vota vor fi alături de mine pentru ceea ce...

17:25 – Amendat pentru comerţ ilegal cu ţigări

În această după-amiază, poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul I.P.J. Gorj au derulat o acţiune în colaborare cu jandarmi ai I.J.J. Gorj, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de natură penală în domeniul produselor accizabile. Acţiunea s-a derulat în Piaţa Centrală din municipiul Tg. Jiu. În aceste împrejurări, a fost identificat Ion O., de 47 ani, din municipiul...

16:27 – Adrian Năstase nu mai candidează la şefia PSD

Adrian Năstase a anunţat, astăzi, că a decis sa nu mai candideze la funcţia de preşedinte al PSD. El a mai precizat ca rămâne membru PSD, dar că nu doreşte să candideze la nicio funcţie.

15:30 – Ilie Iordache are să achite clubului Pandurii 26.100 lei

Preşedintele Marin Condescu a declarat, astăzi, că mijlocaşul Ilie Iordache trebuie să achite clubului Pandurii suma de 26.100 lei, conform unei sentinţe emise vineri de Tribunalul Gorj. „Iordache are să ne dea 261 milioane de lei vechi. Nu ştiu cum o să evolueze cazul, dar noi nu vom face nimic împotriva sa, nu-l suspendăm, îl lăsăm să joace....

Au spus “da” de Valentine`s Day

Două perechi de îndrăgostiţi din Târgu-Jiu, au decis să îşi unească destinele chiar de Ziua Îndrăgostiţilor şi nu oriunde ci chiar la Poarta Sărutului.Tinerii spun că au ales această zi pentru că este una mai specială, îndrăgostiţii de peste tot declarându-şi sentimentele de Valentine`s Day. Iubirea a fost sărbătorită la Târgu-Jiu printr-o serie de manifestări şi...

În vârful peniţei – Din avion nu se vede…

Se adunaseră, parcă, prea mulţi ani de când locatarii urbei şi nu numai ei, se întrebau: unde sunt zăpezile de altădată? Ehei, pe vremea copilăriei mele, o temporra!, iarna îşi făcea simţită prezenţa prin luna noiembrie şi devenea stăpână pe ţară, până la sfârşitul lui martie.Acum, adicătelea de mai bine de un pol de ani, în cele...

În Gorj – Nici 200 de locuri de muncă vacante

Agenţia Judeţeană pentru ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj pune la dispoziţia şomerilor din judeţ şi a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă un număr de 185 de posturi vacante, în intervalul 11-18 februarie. Astfel, cele mai multe, adică 26, sunt de lucrător gestionar, alte 10 sunt pentru paznici, 18 pentru muncitori necalificaţi la ambalarea produselor solide...

Primarul Filip, primul la deszăpezire

Când s-a trezit cu întreaga curte a Primăriei plină de zăpada căzută săptămâna trecută, primarul oraşului Rovinari, Dorin Filip, nu a stat mult pe gânduri şi a pus mâna pe lopată.Astfel, joi dimineaţă, acesta putea fi văzut de cei care aveau drumuri prin apropierea autorităţii locale cum dădea stratul de omăt la o parte de pe trotuare...

Brâncuşi, prezentat elevilor de liceu

Un grup de elevi de la Liceul „Virgil Madgearu” din Târgu- Jiu au învăţat la sfârşitul săptămânii mai multe lucruri despre sculptorul Constantin Brâncuşi. Evenimentul a avut loc la Centrul de Cultură şi Artă, care poartă numele titanului de la Hobiţa.În cadrul unui parteneriat, mai mulţi tineri şi elevi au participat la Centrul pentru Cultură şi Artă „Constantin...

Azi începe examenul de bacalaureat – 2010

„Mediu”, „avansat” sau „experimentat”, acestea sunt calificativele pe care le pot primi candidaţii la proba de verificare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, care se va susţine în zilele de 15, 16 şi 17 februarie a.c. Aşadar, Examenul de bacalaureat 2010 începe astăzi, în toate unităţile de învăţământ liceale din Gorj.Comisiile sunt alcătuite din...

În lipsa politicienilor – Studenţii de la UCB scot Gorjul din criză

Reprezentanţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu -Jiu sunt promotorii unui nou plan de dezvoltare regională.Aceştia au declarat, într-o conferinţă de presă, că au realizat studii şi proiecte menite să scoată judeţul din criză. Proiectul a fost prezentat vineri, în cadrul unei întâlniri la care ar fi trebuit să participe politicieni şi reprezentanţi ai instituţiilor...

Accident mortal în Băleşti

Un bărbat în vârstă de 60 de ani şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier care a avut loc sâmbătă dimineaţa, în comuna Băleşti. Acesta conducea o maşină de transport pâine, când, ieşind de pe ostradă secundară în strada judeţeană, a fost acroşat de un utilaj de deszăpezire. Nicolae Demidov era şofer cu experienţă, după cum spun rudele,...

Hoţii din Uricani, reţinuţi pentru furt

Grupul infracţional din Uricani care a sustras mai multe cartuşe de ţigări dintr-un magazin din Târgu-Jiu este, de fapt, format din cinci persoane. Iniţial oamenii legii au reţinut patrupersoane dar, în urma extinderii cercetărilor a fost descoperit-o şi pe a cincea care făcea parte din acelaşi grup. Vineri, poliţiştii târgujieni au reţinut, pentru 24 de ore,...

În arest pentru furtul din biserică

Ilfoveanul în vârstă de 21 de ani care a fost prins în flagrant în timp ce fura dintr-o biserică gorjeană, a primit un mandat de arestare pe 29 de zile pentru furt calificat.Nicolae B.C. este din comuna Jilava, judeţul Ilfov. Tânărul, aflat în comuna Săuleşti, s-a gândit că nu i-ar strica să facă rost de nişte bani, intrând...

Băiatul vitreg al Mariei Dragomiroiu a făcut infarct

Fiul vitreg al interpretei de muzică populară Maria Dragomiroiu a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Târgu – Jiu. Cătălin Mihu, de 28 de ani, a murit, potrivit medicilor, în urma unui infarct.Tânărul, fiul impresarului Bebe Mihu, cântărea 160 de kilograme şi se pare că obezitatea i-a adus moartea....

Surupăceanu vrea anchetă parlamentară pentru droguri uşoare

Deputatul de Gorj, Mugurel Surupăceanu, crede că anumite grupuri de interese din PD-L, din Guvernul Boc, sunt legate de afacerile cu droguri uşoare.Pentru a se edifica în urma acestor acuzaţii grave făcute ieri, parlamentarul PSD, a anunţat că va solicita înfiinţarea unei comisii de anchetă la nivel de Parlament. Aceste declaraţii au stârnit deja reacţii şi...

Telefonul Copilului, apelat şi din străinătate

Numărul de telefon pus la dispoziţia persoanelor care vor să sesizeze cazuri de neglijenţă în familie, copii abandonaţi şi abuzaţi, în urmă cu cinci ani de zile, este destul de solicitat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj.Anul trecut s-au primit aici în jur de 100 de apeluri, o parte venind şi din străinătate. Telefonul...

Bugetul pentru promovarea turismului este mic

Federaţia Patronatelor din Turism apreciază că fondurile alocate de la bugetul de stat pentru promovarea destinaţiilor româneşti sunt necorespunzătoare în raport cu nevoile existente în acest domeniu şi cu investiţiile ţărilor din regiune în turism, şi cere Guvernului alocarea de sume mai mari."Criza economică mondială şi-a făcut simţite efectele în toate domeniile de activitate, inclusiv în turism. Patronatele...

Toyota recheamă în service circa 8.000 de vehicule pickup Tacoma

Toyota Motor va rechema 8.000 de vehicule pickup Tacoma în Statele Unite, pentru o posibilă defecţiune la o componentă a arborelui de transmisie.Decizia Toyota a fost luată după ce furnizorul de componente Dana Holding Corp a anunţat autorităţile americane pentru siguranţă că 34.000 de astfel de componente, livrate constructorului auto japonez, precum şi Ford Motor şi Nissan Motor,...

Firmele falimentare, cu 10% mai multe decât în decembrie

Peste 2.000 de firme au intrat în insolvenţă în prima lună din 2010, în creştere cu aproape 10% faţă de decembrie anul trecut, iar în 2009 numărul societăţilor care au ajuns însituaţia de a nu mai dispune de fonduri pentru a-şi plăti datoriile a ajuns la 18.421. Din totalul firmelor care au intrat în insolvenţă în luna ianuarie...

Locuinţele noi bucureştene, mai ieftine cu peste 50%

Locuinţele noi din Dorobanţi, Siseşti-Străuleşti şi Băneasa au înregistrat anul trecut cele mai mari reduceri de preţuri, de peste 50%, în timp ce cele din Avitorilor-Kiseleff s-au ieftinit cel mai puţin, aceasta devenind şi cea mai scumpă zonă din Capitală, potrivit CB Richard Ellis-Eurisko (CBRE).Astfel, locuinţele noi din zona Aviatorilor Kiseleff au preţuri cuprinse între 3.000-4.000 euro...

A doua premieră de la începutul acestui an – Clasicii se joacă pe scena târgujiană

Încă un nume de rezonanţă al dramatrugiei clasice româneşti a poposit în sala Teatrului “Elvira Godeanu” din Târgu Jiu printr-o piesă care de-a lungul timpului a captat interesul spectatorilor din ţară.Tudor Muşatescu poet, prozator, dramaturg şi umorist român s-a făcut apreciat în lumea patronată de Thalia cu deosebire prin comediile "Titanic-Vals", "...escu" şi melodrama "Visul...

Destine şi fapte gorjeneşti – Novaciul, sub semnul a doi oameni, într-o Monografie

Membrii comunităţii novăcene au dat dovadă, ieri, încă odată de spirit nemţesc, în Sfânta Duminică, la “unşpe fix” şi-au dat întâlnire la Liceul Teoretic din Novaci spre a înfăptui lansarea Monografiei care, prin relizarea ei, vine să evidenţieze două mari personalităţi ale locului, de-o parte aflându-se subiectul cărţii – Dumitru Brezulescu, iar pe de alta autorul acesteia Gheorghe Ciorogaru....

Cometele Daimaca

În seara zilei de 3 septembrie 1943, prof. Victor Daimaca, titular al catedrei de matematică de la Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, descoperea, din podul liceului, cu mijloace empirice de observare, pe cerul toamnei înspuzat de stele, un corp luminos, în constelaţia LYNX-ului, ce difuza o lumină intensă. Pentru a se convinge că nu era vorba de vreo “iluzie...

Poetul Grigore Vieru

În ziua de 14 februarie 2010 ar fi împlinit 75 de ani. Destinul a hotărât însă să treacă la viaţa veşnică ceva mai devreme, la nici 74 de ani. Pentru noi, românii, poetul Grigore Vieru a fost şi rămâne un simbol, cel al unui creator care şi-a dedicat întreaga viaţă Poeziei sale, una de mare valoare artistică, umană şi patriotică....

Au fost odată…

Spun că au fost odată în satul Pocruia activităţi cultural-educative şi distractive pe scena căminului cultural prezentate de formaţiile artistice de elevi, formaţiile artistice ale căminului cultural precum şi ansambluri profesioniste şi artişti de renume, toate acestea până în ianuarie 1990.Dar toate au dispărut, rămânând doar amintiri pentru cei care s-au putut bucura la vizionarea lor şi toţi...

Consecinţele fumatului la femei

Ca fumul de ţigară... Un vers dintr-o romanţă dulce şi tristă, de pe vremea când o femeie fumătoare era ceva extrem de neobişnuit. În trecut, aceste femei fumând elegant - uneori provocator - ţigarete lungi şi fine, erau catalogate, în cel mai bun caz, dame de lux.A urmat un lanţ de proteste prin care femeile şi-au câştigat...

Sucurile acidulate, pericol pentru sănătate

Despre băuturile acidulate se spune că nu sunt bune pentru sănătate, că ne distrug dinţii, dacă le consumăm în exces aduc un surplus de kilograme, de asemenea afectează oasele, ducând chiar la apariţia osteoporozei. Desigur, toate acestea le-aţi aflat de la Tv sau din alte surse de informare.Şi dacă nici unul dintre efectele consumului de băuturi carbogazose nu...

Reţeta zilei – Salată cu cartofi, ton şi lămâie

Ingrediente: 6 cartofi medii, 3 ouă, 1 conservă ton în ulei de aprox 165 gr, 3 cepe roşii, ulei măsline, oţet de mere, 1-2 lg. muştar, lămâie.Mod de preparare: Facem un amestec din ulei măsline, oţet mere şi muştar. Amestecul îl facem în funcţie de gust. Facem sosul cât fierb cartofii ca să se pătrundă uleiul, cu oţetul şi muştarul....

8:00 – Accident mortal la Bălești

Un bărbat în vârstă de 60 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut pe raza comunei Bălești. Bărbatul era șofer pe o mașină de transport pâine cu care a ieșit de pe o stradă laterală fiind izbit în plin de un utilaj de deszăpezire. Victima nu a avut nicio șansă de supraviețuire. Vom reveni cu amănunte.

,,Înotând” prin Târgu-Jiu

La numai o zi după ce autorităţile municipale au fost depăşite de zăpada care a înghiţit practic oraşul, străzile din localitate s-au umplut de apa rezultată în urma topirii zăpezii.Cetăţenii au fost destul de afectaţi, sistemele de canalizare de pe străzile dintre blocuri nefăcând faţă volumului mare de apă, apărută ca din senin pe carosabil. În Târgu-Jiu, elevii dar...

Telefonul ,,verde” de la Casa de Asigurări a sunat de 432 de ori

De-a lungul întregului an 2009, persoana care răspunde la apelurile ce vin pe linia de TEL VERDE a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj,a avut mult de furcă, deoarece apelurile primite au fost în total în număr de 432. Telefonul 0800800963, număr netaxabil, este linia verde a CJAS Gorj care, prin numărul de apeluri primite a...

Profesorii pensionari îşi iau adio de la catedră

Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj s-a reunit la începutul acestei săptămâni, pentru a aproba sau respinge un număr de 20 de cereriprimite la sediul unităţii de prelungire a activităţii unor cadre didactice titulare, care ar trebui să se pensioneze începând cu data de 1 septembrie 2010. Din păcate, membrii au votat în unanimitate...

Decapitată de o locomotivă

O femeie în vârstă de 47 de ani, din Târgu -Jiu, şi-a găsit sfârşitul aseară, sub roţile unui tren.Târgujianca trecea peste calea ferată, în zona pasarelei, când, cel mai probabil, a alunecat şi a căzut pe şinele de cale ferată. Femeia se afla în drum spre casă, însă nu a mai ajuns la destinaţie. Aceasta tocmai trecuse pe...

Tinerii sinucigaşi! – Spânzurat, în curtea casei

În numai două luni de zile, în judeţul Gorj s-au înregistrat mai multe cazuri de sinucideri. Majoritatea au fost în rândul tinerilor.Statistica este îngrijorătoare, mai ales că motivele pentru care aceştia îşi pun capăt zilelor sunt bizare şi par lipsite de importanţă. Poate că o mai bună comunicare cu prietenii dar şi cu familia ar fi...

Hoţ în casa lui Dumnezeu

Un tânăr de numai 21 de ani, din judeţul Ilfov, cunoscut oamenilor legii pentru faptele sale, a fost prins în flagrant de către poliţiştii gorjeni. Oamenii legii l-au „deranjat” pe bărbat în timp ce „opera” în biserica din Bibeşti.Nicolae C.B., din comuna Jilava, judeţul Ilfov, a fost prins în flagrant ieri dimineaţă, în jurul orei 11.00, în timp ce...

Hoţi din Uricani, la furat prin Târgu-Jiu

Un grup infracţional format din patru tineri din Hunedoara a fost reţinut de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu–Jiu. Aceştia au fost depistaţi în trafic în noaptea de 11 spre 12 februarie pe o stradă din Târgu–Jiu.În autoturismul condus de către F. Andrei, de 24 ani, au mai fost identificaţi L.S. Ştefan, de 25...

Nokia nu vine cu nimic nou la cel mai mare târg de telefonie mobilă

Nokia nu va prezenta niciun telefon nou la târgul Mobile World Congress pentru prima dată în cel puţin 10 ani, şi nici nu va avea un stand pentru public la cel mai mare eveniment anual al industriei de profil, a declarat pentru Bloomberg o sursă apropiată planurilor organizatorice.Mobile World Congress va avea loc săptămâna viitoare la Barcelona, iar decizia...

România este încă în recesiune

Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut o scădere de 1,5%, în termeni reali, comparativ cu trimestrul trei, astfel că economia României nu a ieşit încă din recesiune, pe întreg anul 2009 declinul fiind de 7,2%, potrivit datelor publicate, de INS.Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut...

Raportul de evaluare a acordului cu România, discutat de board-ul FMI

O misiune a Fondului s-a aflat la Bucureşti în perioada 20-27 ianuarie pentru a doua şi a treia evaluare a acordului stand-by încheiat cu România. Şeful misiunii, Jeffrey Franks, a spus la finalul vizitei că va recomanda board-ului de la Washington să elibereze următoarele două tranşe pentru România.Jumătate din suma de 2,3 miliarde euro, care va fi virată în...

România a avut în decembrie cea mai puternică creştere din UE a producţiei industriale

România se numără printre singurele patru state membre UE care au înregistrat în decembrie creşterea producţiei industriale, faţă de aceeaşi lună din 2008, şi conduce un top al evoluţiei indicatorului cu un avans de 6,9%, faţă de o scădere de 4,9% la nivelul Uniunii Europene, potrivit Eurostat.În zona euro, producţia industrială a scăzut în decembrie 2009 cu 5% ...

Dumnezeu ne învaţă să ţinem şi postul sufletului!

Pericopa Evanghelică a Duminicii lăsatului sec de brânză, numită şi a izgonirii lui Adam din rai, consemnează un fragment din predica de pe munte a Mântuitorului Hristos, în care se spune că acum, la începutul postului şi, implicit, a perioadei penitenţiale, credincioşii sunt atenţionaţi că primirea iertării păcatelor este condiţionată de predispunerea de a-l ierta pe aproapele, iar postul...

Perfecţiuni episcopale în Creştinism (III)

Da. Pentru creştinism, căsătoria şi familia născută prin ea, e de obârşie divină; femeia nu este mijloc de plăceri, ci scop în sine, este purtătoarea unei misiuni divine, pe care nu şi-o poate îndeplini decât alături de soţul ei, de care va trebui să se simtă legată, nu numai în viaţă, ci şi dincolo de mormânt.Pentru că din înţelesul...

LUMINILE LATINITĂŢII ORIENTALE – De la Columna lui Traian la Coloana Infinitului

Conştiinţa originii latine a neamului românesc străbate, ca un fir roşu călăuzitor, întreaga cultură română, din secolele imediat următoare aşa-numitei „romanizări” până în Evul Mediu târziu, iar de aici, vreme de peste două sute de ani, până în istoriografia românească de azi.„Am fost aşezaţi de soartă la frontierele răsăritene ale Europei, pe ambele versante ale ultimilor munţi europeni”, spunea...

Bradul vindecă diverse afecţiuni

Mirificul brad, în credinţa şi tradiţia populară românească, simbolizează arborele cosmic, posedă proprietăţi magico-mitice şi este, în acelaşi timp, leac pentru o sumedenie de boli.Bradul este utilizat pentru numeroase afecţiuni cum ar fi cele pulmonare, respiratorii, ale aparatului urinar, în faringo-amigdalite, gastroenterite, anorexie, debilitate, reumatism. Nu doar mugurii şi crengile tinere ale bradului sunt folosite în tratamente, ci şi...

Tratează răceala la copii prin metode naturale

Mulţi părinţi doresc să-şi trateze copilul răcit cu remedii naturiste, fără a mai apela la medicamente, aşa că iată câteva sfaturi Răcelile comune sunt cele mai frecvente boli cu care se confruntă un copil. Ele sunt cauzate de infecţii virale ale membranelor mucoase ale nasului şi gâtului, adesea fiind afectate şi sinusurile.Răcelile obişnuite afectează în general pofta de mâncare,...

Reţeta zilei – Rulouri din piept de pui

Ingrediente: 2 buc piept de pui, 150 gr muşchi file afumat, 8 felii brânză topită, 400 gr ciuperci proaspete, 400 ml smântână, 100 gr unt, cartofi, verdeaţă, piper, sare.Mod de preparare: Pieptul se bate ca pentru şniţele, se sărează se pun deasupra felii de muşchi, ciuperci tăiate şi ele feliuţe şi câte două felii de brânză topită. Se rulează şi se prind...

Duminică, o zi de sărbătoare normală? – Nu!! Pe româneşte – Is Valentine’s day

Mai nou, în începutul de eră a libertăţii totale înţeleasă ca expansiune dincolo de limitele morale şi principiale, câte s-or fi născut din spiritul şi munca acestui neam al nostru, celebrăm dorul şi dragostea, cele născătoare de of-uri şi lăcrămi ori de zburdălnicii îngereşti zi pofte primăvăratice de viaţă, vechi de când lumea pe dealurile Gorjului într-o dată impusă...

Barack Obama l-a felicitat pe preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, l-a sunat pe preşedintele ales ucrainean, Viktor Ianukovici, pentru a-l felicita şi a salutat "o nouă etapă pozitivă pentru consolidarea democraţiei în Ucraina", a anunţat preşedinţia americană."Preşedintele Obama l-a sunat pe ucraineanul Viktor Ianukovici pentru a-l felicita pen tru alegerea sa şi a-i ura succes în exercitarea mandatului”, a precizat Casa Albă, într-un comunicat,...

Procurorul-general moldovean: „Nu se poate vorbi de implicarea României în violenţele din aprilie”

Procurorul general al R.Moldova, Valeriu Zubco, declară că nu se poate vorbi de implicarea României sau a altor state în organizarea evenimentelor din 7 aprilie 2009, informează Jurnal de Chişinău în ediţia electronică."Nu a fost vorba de implicarea unui stat din exterior. Nu putem vorbi că a fost implicată România sau alte state în organizarea evenimentelor. Trebuie să ne...

Cinci români au murit într-un accident rutier în Bulgaria

Cinci cetăţeni români au murit într-un accident rutier produs vineri dimineaţă în apropierea capitalei Bulgariei, pe drumul dintre Sofia şi Samokov, relatează site-ul Novinite.com. Centrul naţional pentru Coordonare Medicală a anunţat că cinci români au fost ucişi în accidentul produs la ora 08.30 (08.30, ora României).Potrivit informaţiilor iniţiale, autovehiculul cu care călătoreau românii a intrat în coliziune cu...

Bill Clinton nu a prezentat semne de criză cardiacă

Fostul preşedinte american Bill Clinton, care a suferit o intervenţie chirurgicalã pe inimă la New York, nu prezenta "semne de criză cardiacă", iar operaţia s-a desfăşurat "fără nicio problemă", a declarat cardiologul acestuia, Allan Schwartz."Operaţia s-a desfăşurat fără nicio problemă", a declarat Schwartz într-o conferinţă de presă, în faţa spitalului presbiterian al Universităţii Columbia, unde este tratat Clinton, adăugând...

18:00 – Victimă a unei explozii

Un bărbat de 26 de ani a ajuns astăzi cu arsuri grave la Spitalul de Urgenţă din Târgu - Jiu. Tânărul se pare că a fost victima unei explozii. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Daniel Tică, deflagraţia se datorează unei acumulări de gaze.

17:30 – Aceesul la Rânca se face cu maşini cu lanţuri

Dacă doriţi să urcaţi în staţiunea montană Rânca, în aceast week-end, trebuie să aveţi autovehiculele echipate special pentru aceasă perioadă de iarnă. Un echipaj de poliţie se află pe drumul dintre Novaci şi Rânca pentru a nu permite trecerea celor care nu au lanţuri pe roţile maşinilor. În prezent, pe acest tronson stratul de zăpadă ajunge chiar şi la 5...

12:00 – Cod Galben de precipitaţii, valabil şi în Gorj

Astăzi meteorologii au emis o noua avertizare cod galben de ninsori, ploi şi viscol pentru 27 de judeţe, înclusiv judeţul Gorj. Astfel, începând din această noapte şi pâna în 13 februarie ora 18:00, în sud-vestul, nord-estul ţării şi în zona de munte va ninge, iar în restul judeţelor atenţionate vor predomina ploile, cantităţile de apă urmând a depăşi local...

11:30 – Infractor din Ilfov, prins în Gorj

Un tânăr de 23 de ani, din Ilfov, cunoscut oamenilor legii pentru furturi, a fost prins în flagrant de către poliţiştii gorjeni. Bărbatul încerca să sustragă mai multe bunuri din Biserica Săuleşti. În prezent poliţiştii se află la faţa locului şi realizează cercetări. Tânărul va fi prezentat mâine Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti cu propunere de arestare...

Astăzi, de la orele 19.00, derby oltean…cu Darby & comp.

Sala Sporturilor din Târgu Jiu aşteaptă, astăzi, începând cu orele 19.00, susţinătorii echipei de baschet, masculin, Energia Rovinari. Jocul se anunţă destul de dificil, ţinând cont că şi echipa din Craiova, S.C.M., a perfectat, câteva transferuri în pauza dintre tur şi retur. Printre noii sosiţi se numără şi fostul component al Energiei, pivotul Isleam Şenai. Punctele trebuie să intre...

21:00 – Călcată de tren

O femeie în vârstă de 47 de ani și-a găsit sfârșitul în această seară sub roțile unui tren. Aceasta se afla în drum spre casă după ce trecuse pe la fratele său care locuiește în zona Pasarelei din Târgu - Jiu. Cel care a recunoscut-o a fost chiar acesta, care a venit să vadă ce se întâmplă, alarmat de sirenele...

Autorităţile, îngropate sub zăpadă

Circulaţie infernală ieri dimineaţă pe străzile din Târgu-Jiu. Din cauza stratului gros de zăpadă, troleele au ajuns cu întârziere la destinaţie, salariaţii au sosit târziu la serviciu iar, elevii au "înotat" prinzăpadă până la şcoală.  Autorităţile municipale au fost, din păcate, depăşite de evenimentele meteorologice. Şi la nivel de judeţ au apărut probleme, prefectul Liviu Andrei...

Şi în 2010 – Cele 12 zone montane defavorizate au parte de subvenţii

Fermierii din cele 12 localităţi gorjene, situate în zona montană defavorizată vor beneficia şi în acest an de subvenţii pe Măsura 211, în valoare de 1.125.050 de euro.Traian Crăc, directorul coordonator al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj ne-a declarat că aceste plăţi se vor face nu mai devreme de luna iunie, iar...

Culturile de grâu, protejate de zăpadă

Vremea rea, gerul şi valurile de zăpadă care s-au abătut asupra întregului judeţ în ultimele două luni nu au făcut decât să fie o binecuvântare pentru culturile agricultorilor gorjeni.Aurel Tomescu, directorul coordonator al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Gorj ne-a declarat că stratul de omăt a fost o pătură de protecţie pentru terenurile cultivate cu grâu, orz,...

Fermierii gorjeni au luat tranşa a doua a subvenţiilor

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj a început de miercuri să plătească tranşa a doua din prima pe cap de animal pentru specia ovine/caprine, sumă ce reprezintă 184,8 milioane lei. Astfel, 44.248 de fermieri vor primi 29 lei/cap de animal, pentru un efectiv de 6.373.000 capete ovine/caprine.Prima tranşă primită de beneficiarii gorjeni, în ultimele luni ale...

Doar astăzi – Gorjencele se mai pot înscrie pentru a lucra în Spania

Astăzi este ultima zi în care gorjencele aflate în căutarea unui loc de muncă se mai pot înscrie, având posibilitatea să capete un post în domeniul agricol din Spania. Doritoarele cu vârste între 18 si 45 de ani sunt aşteptate la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj cu un CV, nefiind obligatoriu să cunoască limba spaniolă....

Bianca de la Scoarţa a primit un nume

Luna trecută vă relatam povestea unei tinere, pe numele Bianca, din comuna Scoarţa, care a ajuns la vârsta de aproape 18 ani şi încă nu avea o identitate, ea fiind găsită într-un tren pe vremea când era doar o copilă şi nu ştia să vorbească.Fata a fost crescută în sânul unei familii de rromi din care făcea parte...

Sute de pachete de ţigări, confiscate de poliţişti

În după-amiaza zilei de ieri, poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au derulat o acţiune în colaborare cu jandarmi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Gorj, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de natură penală în domeniul produselor accizabile.Acţiunea s-a derulat în Piaţa Centrală din municipiul Târgu-Jiu. Astfel, agenţii l-au identificat pe...

S-a spânzurat de ziua mamei sale

Un băiat de numai 16 ani, din comuna Borăscu, a ales să îşi pună capăt vieţii chiar de ziua mamei sale. Emil stătuse la masă cu întreaga familie după care a plecat şi s-a spânzurat fără să lase vreun bilet prin care să explice ce l-a determinat să facă acest lucru.Familia care acum îşi plânge copilul şi nepotul sărbătorea,...