9 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Arhive Zilnice: 19 aprilie 2010

De râsul curcilor! – Şef la Gara Târgu-Jiu, cercetat pentru abuz în serviciu

Şeful uneia dintre Secţiile CFR din Gara Târgu-Jiu este cercetat de către poliţiştii de la Transporturi Feroviare (TF) pentru mai multe fapte, una dintre ele fiind abuzul în serviciu.Asta, după ce, la adresa acestuia s-au făcut nişte plângeri legate de activitatea lui. Ion Simerea este acuzat că într-una dintre magaziile unităţii şi-a constituit, fără...

Primăria a deschis condica de sugestii şi reclamaţii – Viitoarea Direcţie de Cultură, lăsată pe seama cetăţenilor

Odată cu desfiinţarea Centrului pentru Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi”, ce se afla în subordinea Primăriei Târgu-Jiu, şi cu destituirea din funcţia de director a lui Sorin Lory Buliga, autorităţile locale din oraşul lui Brâncuşi au decis să lase reticenţa şi să aştepte din partea cetăţenilor din municipiu sugestii cu privire la organizarea noii structuri.Direcţia de Cultură ce...

Se continuă lucrările la parcările de reşedinţă din Târgu-Jiu

Începută acum un an şi jumătate, acţiunea de amenajare a parcărilor de reşedinţă pentru locuitorii municipiului Târgu-Jiu, posesori ai unui automobil, continuă şi în prezent.La ora actuală, se lucrează în zonele Plopilor, Castanilor, Zambilelor şi Debarcader. La sfârşitul anului trecut, pe raza municipiului se realizaseră aproape 1.200 de locuri de parcare de reşedinţă, majoritatea fiind în cartierele...

Cultura de securitate – După 20 de ani, o Românie mai sigură!

Publicaţia „INTELLIGENCE” a ajuns la anul 8, numărul 17, martie – mai 2010, şi este în întregime dedicată aniversării a 20 de ani ai SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAŢII. Apărută, ca de obicei, în excelente condiţii grafice, merită a fi consemnată şi chiar păstrată în biblioteci.Bogatul sumar al celor 120 de pagini se constituie într-o adevărată carte de căpătâi pentru...

Magazine sancţionate de inspectorii sanitar-veterinari

Inspectorii sanitar-veterinari gorjeni au sancţionat în numai o săptămână trei unităţi de comercializare cu amănuntul a produselor alimentare din Drăguţeşti, două de alimentaţie publică din municipiul Târgu-Jiu, precum şi două brutării din oraşul Turceni.Valoarea totală a celor şapte sancţiuni aplicate de reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj este de 7.000 de lei. „Am fost nevoiţi să...

O tradiţie a şcolilor de fete la Târgu-Jiu ( I ) – pagini de istorie –

A existat, la Târgu-Jiu, încă de la înfiinţarea lor, o bună tradiţie a şcolilor pentru fete. Acestea se numărau printre şcolarii ce frecventau cursurile primei şcoli româneşti înfiinţate pe baza Regulamentului Organic (1831), care stipula înfiinţarea, după model lancasterian, de şcoli începătoare „pentru amândouă sexurile în fiecare căpetenie de loc a judeţelor”.Să precizăm că prima gazetă naţională, înfiinţată de...

Semne culturale de aprilie

Timpul, în sine, nu are conştiinţă proprie, el nici nu există în fapt, ci noi oamenii pentru a ne culege din anotimpul cel fără nume al eternităţii, ne numărăm resprirările si clipirile de pleoape, adunându-ne urmele trecerii noastre în amintirea comună pe care am numit-o istorie.Fiecare loc este definit de amprentele pe care fiinţările de dinaintea noastră le-au lăsat...

Protecţia Copilului Gorj în stand-by

După mai multe proteste şi revendicări salariale, sindicatele din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj au rămas în aşteptare.Reprezentanţii Guvernului în teritoriu le-au promis sindicaliştilor că vor înainta o adresă către Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pentru a se găsi o rezolvare a problemelor ridicate de aceştia. La ultimul protest...

Formarea profesională, discutată la o sesiune de informare

O sesiune de instruire a fost susţinută ieri şi astăzi la Târgu-Jiu de către reprezentanţi ai Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POS DRU), informarea fiind destinată potenţialilor beneficiari ai unor programe subvenţionate din Fondul Social European (FSE).Astfel, la sesiunea intitulată „Calitate în scrierea propunerilor de proiecte FSE”, au participat reprezentanţi desemnaţi din partea...

Bac sau grevă?

Profesorii sunt hotărâţi să facă grevă generală joi, în ciuda faptului că în zilele acestea ar trebui să se susţină examen la competenţele digitale.Ieri, mai mulţi elevi de clasa a XII-a au intrat la proba de bacalaureat. Proba care a început încă de ieri vizează evaluarea competenţelor digitale şi capacitatea elevilor absolvenţi de liceu de a...

Oţetul de mere, în alimentaţie

Oţetul de mere a fost folosit din cele mai vechi timpuri, în salate, dar şi diluat cu apă. Ca şi băutură terapeutică, oţetul are şi calitatea antibacteriană puternică. Cu oţet de mere se tratează numeroase afecţiuni ale sistemului digestiv şi circulator, datorită conţinutului de minerale vitale întăririi organismului, cum ar fi potasiul, calciul, magneziul, fosforul, sodiul şi fierul.Nu s-au...

Discriminarea, discutată la clasă

Venit în Gorj pentru a afla despre fenomenul de discriminare, un student francez ţine cursuri la un liceu din localitate. Dany Alawwa a mers ieri la Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” pentru a vorbi cu elevii de acolo.Dany Alawwa va rămâne în judeţ timp de două luni de zile, timp în care se va documenta despre fenomenul de discriminare. Pe...

Consumul de lichide la gravide

Consumul de lichide este în general sănătos şi mai cu seamă pe parcursul sarcinii, când gravida trebuie să bea cantităţi suficiente de lichide, deoarece, prin procesul de transpiraţie şi prin urină pierde cantităţi mai mari ca înainte. Este recomandat gravidelor consumul suplimentar a 1000-1200 ml pe zi, în afară de lichidele pe care le ia prin consumul celorlalte alimente.Nu...

Fura puii din coteţ

Criza financiară face oamenii să se descurce fiecare cum poate. Gândindu-se, probabil, că urmează vremuri şi mai grele de atât, un gorjean s-a gândit că nu îl poate prinde vara cu coteţul gol. Aşa se face că acesta a furat nici mai mult nici mai puţin de 100 de pui de găină vii, pe care intenţiona să îi ducă...

Reţeta zilei – Ardei copţi cu sardele şi usturoi

Ingrediente: sare, piper măcinat, 20 măsline fără sâmburi, 3 linguri untdelemn, 8 fileuri sardele conservate în ulei,1 ramură de rozmarin, 2 căţei de usturoi,4 ardei capia.Mod de preparare: Ardeii copţi se taie fiecare în două şi li se scot seminţele. Se curăţă usturoiul şi se taie cât mai mărunt. Se mărunţeşte rozmarinul (dacă-l cumpăraţi din comerţ şi-l...

Sancţiuni „la greu” de la jandarmi şi poliţişti

Noapte plină pentru jandarmii gorjeni şi nu numai. Aceştia au avut parte de mai multe acţiuni realizate împreună cu poliţişti, aplicând împreună nu mai puţin de 10 sancţiuni contravenţionale în numai câteva ore.Majoritatea sancţiunilor au fost aplicate pentru consum de băuturi alcoolice, fiind vorba despre nu mai puţin de patru cazuri. Acestea au fost urmate, bineînţeles, de alte...

„Finul” lui Voicu, audiat la DNA

Omul de afaceri gorjean Dan Radu Floarea a fost audiat ieri la DNA pe parcursul a peste patru ore. Acesta nu a făcut nici un fel de declaraţie jurnaliştilor care l-au aşteptat în faţa sediului structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, el menţionând la intrarea în sediu doar că a fost citat.Afaceristul gorjean a fost...

Pedeliştii gorjeni nu cunosc data alegerilor interne

Democrat-liberalii gorjeni nu ştiu când va fi organizată conferinţa judeţeană de alegeri, deşi conducerea centrală a partidului a aprobat calendarul de desfăşurare a alegerilor interne din PDL. Filiala judeţeană nu a avut nici un reprezentant la şedinţa Biroului Permanent Naţional în care a fost aprobat calendarul respectiv, nimeni din organizaţie neputând să menţioneze o dată la care ar urma...

Gura târgului – Nuntă cu repetiţie în familia Mischie

Umbla vorba prin târg că după o căsnicie eşuată care a durat doar câteva luni de zile, Alexandru Mischie, fiul lui Nicolae Mischie, fostul baron de Gorj, se hotărâse să îşi pună din nou pirostriile. Aşa se face că, după ce a divorţat de prima soţie la scurt timp după nunta din mai 2004, fiul lui Mischie şi-a...

Datoriile Opoziţiei

Nu ştim cum se face că, mai nou, se tot vorbeşte despre marile datorii financiare ale principalelor partide de opoziţie din acest moment. Este vorba despre PSD şi PNL. Cum primul care a vorbit de funie în casa spânzuratului nu este preşedintele PSD, Victor Ponta, să reluăm istoria recunoaşterii datoriilor Opoziţiei, aşa cum a fost.La început, parcă joia trecută,...