9 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Arhive Lunare: aprilie 2010

Activitatea firmelor, controlată de ITM Gorj

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au derulat pe parcursul săptămânii trecute un număr de 11 controale privind aplicarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncăşi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Acestea au făcut parte din „Campania Naţională de verificare a respectării prevederilor legale privind munca suplimentară şi asigurarea unui mediu de muncă...

Fără reclamaţii nu se fac anchete sociale

Acesta este principiul după care se ghidează conducerea Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu în verificarea declaraţiilor de venit ale târgujienilor care au solicitat ajutor bănesc la încălzirea locuinţelorîn sezonul de iarnă 2009-2010. Reprezentanţii DPPS Târgu-Jiu nu au efectuat de anul trecut şi până în prezent nicio anchetă socială pentru a controla veridicitatea declaraţiilor de venit ale familiilor...

Se dă startul la rafting

Sezonul de rafting va fi deschis duminică, pe Defileul Jiului. Acest loc este recunoscut în toată ţara drept cel mai bun pentru practicarea sporturilor extreme, dar şi pentru frumuseţile naturale care pot fi admirate de turişti.Duminică va fi prima zi în care se va practica rafting, în acest an. „Noi vom deschide sezonul. Chiar dacă săptămâna cealaltă se va...

Drăgan a făcut puşcărie la Gorj înainte de a comite crima de la Craiova

Tânărul din Craiova care a omorât în bătaie un bătrân pe motiv că acesta traversa prea încet strada a fost pentru zece zile în arestul Poliţiei Gorj. Gigi Cosmin Drăgan, de 22 de ani, a fost prins de poliţiştii gorjeni în noiembrie 2008 după ce, împreună cu alţi şase tineri din Craiova, veniseră la Târgu Jiu, unde au dat...

Ziua de muncă a unui deţinut, 47,6 lei, cu TVA

Nu mai puţin de 75 de deţinuţi din cadrul Penitenciarului Târgu Jiu prestează zilnic diferite munci necalificate. Instituţia de detenţie a anunţat că tariful practicat pentru o asemenea zi este de 47,6 lei, cu TVA inclus, 70% din sumă mergând în conturile Penitenciarului. Restul banilor rămân la deţinuţi, 10% din suma respectivă fiind înmânată doar la sfârşitul perioadei de...

„Doina Gorjului” – ansamblu de campanie?

Numiţi de unii reprezentanţi ai presei locale, „lăutarii lui Călinoiu”, angajaţii Ansamblului „Doina Gorjului” spun că ar cânta pentru orice partid. Directorul instituţiei de cultură, Gheorghe Porumbel a declarat că recunoaşte că au cântat pe bani puţini pentru PSD în campanie, dar a spus că la fel ar fi făcut şi pentru orice altă organizaţie.După ce au numit mercenari...

„Taximetrişti” de ocazie

Doi „rechini”, aşa cum sunt numiţi transportatorii ilegali de persoane, au fost surprinşi miercuri de către poliţiştii gorjeni chiar în fapt. Cei doi şoferi s-au trezit cu doare penale pentru fapta lor.Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi Serviciului de Investigare a Fraudelor l-au depistat P.M., de 35 ani, din oraşul Rovinari, care efectua cu autovehiculul proprietate personală, activităţi de...

Furt din maşină, în plină zi

Un locuitor din Runcu a rămas fără mai multe bunuri din maşină. Autorii furtului nu au fost prinşi. Valoarea prejudiciului creat este estimată la suma de 500 lei. Evenimentul a avut loc miercuri, posesorul maşinii obersvând lipsa bunurilor aproape de ora prânzului, când a anunţat şi poliţia.„Miercuri dimineaţa, la orele 11.34, Poliţia municipiului Tg-Jiu a fost sesizată prin...

Furau bolţari dintr-o centrală

Doi tineri, în vârstă de 22 şi 18 ani, au fost surprinşi chiar în timp ce încercau să fure câţiva bolţari. Tinerii, din Târgu-Jiu şi Rovinari, au vrut să profite de faptul că nu se afla nimeni pe stradă şi să fure dintr-o centrală dezafectată de pe stradă Olteţului.Cei doi tineri sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă...

Se plantează arţari la Turceni

O altă acţiune de plantare de arbori ce face parte din cadrul evenimentelor dedicate Lunii Pădurii are loc astăzi de la orele 10:30 în oraşul Turceni. La sădirea a peste 300 de arţari pe vechiul amplasament al depozitului de deşeuri neconform din oraş participă mai mulţi elevi ai unităţilor de învăţământ din Turceni, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii...

Din nou, numărul şomerilor gorjeni a crescut

Dacă finele lunii februarie aduceau veşti îmbucurătoare referitoare la o scădere a numărul şomerilor la nivelul judeţului Gorj, sfârşitul lui martie este din nou sumbru pentru piaţa muncii din judeţ.În urma unor statistici înregistrate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, în prezent rata şomajului din judeţul nostru a ajuns la 11,9%, numărul total al celor...

Fonduri de sute de mii de euro pentru agricultorii gorjeni

Săptămâna viitoare, mai exact pe 15 aprilie, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Gorj dă startul campaniei de depunere a dosarelor pe Măsura 141 - „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”. Aceasta este singura măsură realizată la Gorj, dar şi la nivel naţional, prin intermediul DADR.Campania de depunere a dosarelor pentru fermierii gorjeni care vor să acceseze fonduri prin...

Cetăţi de piatră, cetăţi de suflet

Cei ce doresc petrecerea timpului liber într-o drumeţie sau expediţie în toată regula ori numai a câtorva ore în peisajul montan de excepţie al Gorjului au la dispoziţie o multitudine de oportunităţi care de care mai interesante.Ofertă diversificată Astfel poţi străbate unul sau mai multe din cele 40 de trasee montane pedestre principale ori adiacente din Parîng, Vulcan, Godeanu...

Cum ne menţinem mai mult timp tinereţea?

Mama Natura nu ne-a dezvăluit nici un aliment sau remediu natural care să stopeze îmbătrânirea, dar există alimente ce pot încetini acest proces.Cu toţii dorim să rămânem mereu tineri sau dacă se poate să arătăm mult mai tineri decât vârsta pe care o avem la un moment dat. Bineînţeles că asta presupune mult efort din partea noastră. În primul...

Nucşoara stimulează activitatea cerebral

Fiind un condiment exotic este mai puţin cunoscut în ţara noastră şi întrebuinţat, dar căruia i-au fost atribuite nenumărate efecte curative din cele mai vechi timpuri. Se găseşte în comerţ, fie întreagă, fie sub formă de pulbere galben-maronie.Se aseamănă cu scorţişoara şi deseori sunt utilizate simultan la prepararea bucatelor, se deosebeşte de aceasta prin aromă, gust şi proprietăţi. În medicina...

Atenţie la produsele refrigerate!

În zilele noastre lumea preferă mâncarea de tip fast-food sau produsele refrigerate. Produsele refrigerate sunt o soluţie optimă pentru persoanele ocupate, întrucât se prepară foarte rapid. Totuşi, trebuie să fiţi atenţi la câteva mici detalii.Înainte de a cumpăra produse refrigerate trebuie să le cunoşti mai întâi proprietăţile pentru a şti dacă sunt ceea ce tu îţi doreşti sau ce...

Reţeta zilei – Ficăţei de pui cu ardei copt

Ingrediente: 500 gr ficăţei de pui, 3 ardei roşii copţi, o roşie mai mare, 2-3 căţei de usturoi, 4 linguri de ulei din sâmburi de struguri, 4 linguri sos soya fără sare, 4 linguri smântână lichidă, sare, piper proaspăt măcinat, un praf de mentă uscată.Mod de preparare: Spălăm ficăţeii de pasăre şi îi lăsăm la scurs. Separat punem şi tocăm...

Gura târgului – Goeru îi face fiicei sale nuntă cu mare fast

Vuieşte gura târgului că se pregăteşte o nuntă cu fast şi lux exorbitant la Târgu-Jiu. Mireasa este fiica afaceristului de etnie rromă, Dan Bârcină (Goeru), iar alesul inimii sale este un tânăr din Bengeşti.Nunta începe duminică şi ţine o săptămână. Tinerii vor avea 16 părinţi spirituali. Este vorba despre opt perechi de naşi, vedetele fiind soţii Greblă. Petrecerea se...

Şomajul în creştere, marea realizare a bocciului Boc!

Or fi fost gorjenii fruntaşi la sărăcie şi în vechime, dar ca acum şi ca de când se ştiu, vorba bădiei Ion Creangă, n-au fost niciodată. Condiţiile astea i-au făcut pe gorjeni mai ageri la minte, pricepuţi la negoţ şi învârteli. Au plecat cei mai îndrăzneţi şi care n-aveau de nici unele pe acasă în cele patru zări să-şi...

12:00 – Numărul şomerilor a crescut cu aproape 3.000 în luna martie

În luna martie au fost înregistraţi 765.285 de şomeri, cu aproape 3.000 mai mult faţă de februarie, când au fost 762.375 de şomeri. "Rata şomajului în luna martie a fost de 8,36%, faţă de 8,30% în februarie şi 5,60% în aceeaşi lună a anului 2009", se arată într-un comunicat dat astăzi de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă...

11:07 – Furt dintr-un autovehicul la Runcu

Miercuri dimineaţa, la orele 11.34, Poliţia municipiului Tg-Jiu a fost sesizată prin SNUAU 112 de către D.I., de 54 ani, din comuna Runcu, despre faptul că în cursul zilei, persoane necunoscute, forţând sistemul de închidere al autoturismului, au pătruns în interior, iar de aici au sustras un DVD auto cu modulator FM şi un stick de memorie. Valoarea prejudiciului...

11:00 – Prinşi în flagrant furând bolţari

În seara zilei de 7 aprilie 2010, ora 20:30, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Tg-Jiu au depistat pe D.I., de 22 ani, din localitate şi B.P., de 18 ani, din Rovinari, care încercau să sustragă 35 bolţari, de la o centrală termică dezafectată situată pe strada Olteţului. Cei doi tineri sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă furt...

10:45 – Transporta ilegal de material lemnos

Miercuri, poliţişti ai formaţiunii Ordine Publică din cadrul Poliţiei oraşului Rovinari împreună cu cei din cadrul Postului de Poliţie Negomir  l-au depistat pe G.M., de 48 ani, din Uricani, judeţul Hunedoara, în timp ce transporta 12 m3 material lemnos, fără a avea documente de provenienţă. Poliţiştii au luat măsura ridicării în vederea confiscării a materialului lemnos transportat, conducătorul auto...

10:35 – Rovinărean cu dosar penal pentru transport ilegal de persoane

Miercuri, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier şi Serviciului de Investigare a Fraudelor l-au depistat P.M., de 35 ani, din oraşul Rovinari, care efectua cu autovehiculul proprietate personală, activităţi de transport public de persoane pe traseul Rovinari-Negomir-Baniu, fără a avea acest drept. Cu această ocazie, poliţiştii au întocmit pe numele conducătorului auto dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii...

Din culisele luptei sindicale – Meci Creţan – Condescu

Nu doar partidele politice „beneficiază” de masa de electori. Cu cât are mai mulţi membri şi simpatizanţi cu atât o organizaţie este mai puternică.Regula se aplică fără echivoc şi în rândurile structurilor sindicale, de unde şi luptele dintre liderii sindicalişti pentru atragerea de membri. Federaţia Naţională a Muncii, condusă de Constantin Creţan, îşi face cu...

Salariaţii Energoconstrucţia au primit salariile revendicate

Sindicaliştii lui Creţan de la Energoconstrucţia au încetat greva generală. Aceştia au plecat mulţumiţi acasă, după ce chiar în Săptămâna Mare au primit salariile restante.După mai multe zile de protest, în curtea fabricii, soldate cu ameninţări de blocare a drumului naţional, ce străbate localitatea Rovinari, şi de aducere la manifestaţiile de protest a familiilor acestora, angajaţii...

Cărţi în limba franceză, la Biblioteca Judeţeană Gorj

O donaţie de carte primită din partea unei fundaţii din Franţa va ajunge săptămâna viitoare la sediul Bibliotecii Judeţene Gorj. Pentru aceste volume va fi aranjat un spaţiu special. Este vorba despre cărţi de literatură franceză, dicţionare, lucrări de referinţă etc.Cele peste 2500 de volume sunt oferite de către fundaţia Biblioteques Mediateques Francophones din oraşul francez Libourne şi este...

Burse de miliarde la UCB

Aproape 1,4 miliarde lei vechi merg, lunar, în buzunarele bursierilor din cadrul Universităţii "Constantin Brâncuşi" (UCB) Târgu-Jiu. Fie că este vorba despre burse de merit sau chiar de excelenţă, sau burse sociale pentru cei cu posibilităţi materiale reduse, aproape 570 de studenţi primesc bani de la facultate.Între cele 569 de burse, doar două sunt acordate pentru studenţi cu rezultate...

Banda lui Alită Piţigoi – o vioară mai puţin

Banda lui Alită Piţigoi, din Târgu-Cărbuneşti, a pierdut un muzicant. Nea Gogă, aşa cum îl ştiau toţi pe Gheorghe Piţigoi, unul dintre cei trei fraţi care au pus bazele bandei, a trecut în nefiinţă.Banda lui Piţigoi era formată, de fapt, din trei fraţi, Alită, Bebe şi Gogă, la care, cu timpul, s-au alăturat şi câţiva dintre fiii şi nepoţii...

Lideri sindicali pe baricade diferite la Herculane

Consiliul Executiv al Federaţiei Naţionale a Muncii se va reuni la sfârşitul acestei săptămâni la Băile Herculane, staţiune în care se vor întruni şi liderii din Federaţia Naţională Mine Energie. Prima organizaţie sindicală este condusă de fostul locotenent al lui Miron Cozma, Constantin Creţan, iar în fruntea celeilalte se află Marin Condescu.Ambele organizaţii sindicale au şedinţe de...

Morega vrea analiză în PNL pentru parlamentarii plecaţi din partid

Dan Morega crede că liderii centrali ai PNL trebuie să facă o analiză cât mai serioasă asupra cauzelor care au determinat 20% din parlamentarii partidului să plece din această formaţiune politică.Deputatul liberal afirmă că regretă ultimele plecări din partid, cele ale senatorului Gabriel Berca şi a deputatului Mihai Banu, el spunând că situaţia respectivă ar trebui să-l pună...

La Universitatea „Constantin Brâncuşi” – Mai puţine posturi, mai mulţi bani

Din toamnă, 10 posturi din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu vor dispărea. Acest lucru nu va însemna reducerea cheltuielilor, pentru că baniidin respectivele salarii vor fi acordaţi, sub formă de primă, la alţi 20 de angajaţi. Posturile care vor fi restructurate nu sunt posturi didactice ci doar didactice auxiliare şi nedidactice, cum ar fi administrator de patrimoniu,...

Forţele de ordine gorjene, cu ochii pe suporterii „câinilor roşii”

Peste 200 de jandarmi vor încerca să ţină piept, în această seară, suporterilor "câinilor roşii", veniţi la Târgu-Jiu cu ocazia meciului dintre Dinamo şi Pandurii.Forţele de ordine se reunesc, astfel, pentru a asigura liniştea şi ordinea, cu atât mai mult cu cât se ştie faptul că suporterii dinamovişti sunt destul de gălăgioşi. Procentul de interzicere a accesului...

Cinci ani în serviciul cetăţenilor

Din 7 aprilie 2005 S N U A U funcţionează la nivelul întregii ţări şi poate fi apelat prin formarea numărului unic european de urgenţă 112 în toate reţelele de telefonie, fixe sau mobile.Sistemul are capacitatea şi disponibilitatea de a răspunde în permanenţă la solicitările cetăţenilor care au nevoie imediată de ajutor. Indiferent de reţeaua de telefonie...

Amenzi peste amenzi, în trafic

Aproape 120 de sancţiuni contravenţionale au fost date şoferilor care au încălcat regulile de circulaţie în ultimele 24 de ore. "Poliţiştii rutieri acţionează permanent pentru reducerea numărului de accidente de circulaţie şi pentru conştientizarea opiniei publice asupra efectelor negative ale încălcării prevederilor legale în vigoare", a declarat ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Daniel Tică.Valoarea...

Tudor Arghezi şi Cercul scriitorilor olteni (VIII)

În mai multe rânduri, Arghezi abordează problema condiţiei scriitoriceşti, militând pentru organizarea breslei şi obţinerea de drepturi. În 1928 se ivise şi ideea sindicalizării scriitorilor, „iar Arghezi a fost partizanul acestei propuneri”, declară Rebreanu – preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români - într-un interviu, idee pe care marele prozator o înaintează, într-un memoriu, Ministerului Cultelor şi Artelor, la 7 iunie 1929.Pornit...

Cum scăpăm de reumatism

Reumatismul este un termen generic atribuit unui grup de afecţiuni cronice sau acute, ale articulaţiilor. De obicei termenul se foloseşte însoţit de felul în care se manifestă (spre exemplu, reumatism inflamator) sau de zonă în care este localizat (spre exemplu, reumatism articular).O serie de alimente sunt nerecomandate dacă suferiţi de reumatism: mâncărurile grase, untul, iaurtul, smântâna, brânza, fructele, carnea,...

Caşcavalul, un aliment care nu lipseşte de pe mesele noastre

Caşcavalul este unul dintre alimentele noastre preferate, acesta făcând parte din dieta zilnică a majorităţii familiilor din întreaga lume. Unele persoane evită să consume caşcaval din cauză că acesta este recunoscut pentru conţinutul mare de grăsimi saturate, cauzând astfel creşterea colesterolului şi alte probleme nedorite de sănătate.În acelaşi timp specialiştii recomandă consumul de caşcaval în cantităţi moderate, deoarece consumat...

Băuturile carbogazoase, pericol pentru sănătate

Aceste băuturi sunt aproape nelipsite din alimentaţia noastră de zi cu zi. Carbogazoasele reprezintă o alternativă gustoasă atunci când vrei să elimini senzaţia de sete. Dar, sucurile acidulate conţin acid citric şi acid fosforic, responsabili cu apariţia multor afecţiuni grave. Specialiştii oferă ca alternativă sucurile proaspete, făcute în casă, pentru că sunt gustoase şi sănătoase.Nenumărate studii arată că sucurile...

Reţeta zilei – Rulou cu brânză sau ciuperci

Ingrediente pentru blat: - 500ml lapte - un pachet de margarină - 6 linguri de făină - 6 ouăIngrediente pentru umplutură: - fie frecăm 1/2 pachet brânză de burduf cu 1/2 pachet unt - fie călim ciuperci tăiate mărunt cu puţină ceapă şi pătrunjel, plus 2-3 stropi de maioneză ca să le ţină - sau un tub de pateu, frecat cu 1/2 pachet de unt. Mod de...

La dezordinea zilei – Educaţia românească? – o întrebare cu prea multe răspunsuri pe lângă subiect

Ieri s-au întâlnit senatorii pentru a dezbate o moţiune asupra fenomenului românesc numit ÎNVĂŢĂMÂNT şi a proiectului de lege a educaţiei, încă un fel de OZN care survolează societatea noastră demo-critică mai mult decât democratică. Adică încă un semnal de alarmă privitor la situaţia actuală în acest domeniu.În primul rând, când auzim despre astfel de moţiuni, se iscă...

Bârfoteca – Cosmin Popescu, prin poştă, în casele gorjenilor

Bogată este imaginaţia unora dar şi mai ingenioasă este dorinţa de afirmare. Aşa se face că un anume deputat de Gorj a avut grijă să nu lase oamenii să îl uite nici măcar de Paşti, fiind prezent în casele acestora şi în clipele de sărbătoare.Este vorba despre PDL-istul Cosmin Popescu. Acesta nu a fost prezent personal în locuinţele gorjenilor,...

11:15 – Moţiunea pe Educaţie este dezbătută astăzi în Senat

Senatul dezbate azi moţiunea simplă iniţiată de PNL, "Educaţia - de la supravieţuire la colaps", document îndreptat împotriva ministrului Daniel Funeriu. Moţiunea are nevoie de 69 de voturi pentru a fi adoptată. "Educaţia - de la supravieţuire la colaps" este moţiunea simplă prin care liberalii critică legea educaţiei şi cer demisia ministrului Daniel Funeriu.

10:59 – Gorjean băut, prins la volan

În după-amiaza zilei de 6 aprilie, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Tismana l-au depistat în trafic, pe C.I., de 50 ani, din comuna Teleşti, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 672-Tismana, deşi, anterior, consumase băuturi alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

10:30 – Şomajul a ajuns la 7,5%

Potrivit datelor furnizate de Institutului Naţional de Statistică (INS), în trimestrul IV al anului 2009, populaţia activă a României era de 9.758.000 persoane, din care 9.027.000 persoane erau ocupate şi 731.000 persoane erau şomeri. Rata şomajului a fost de 7,5%, în creştere atât faţă de trimestrul anterior (6,8%) cât şi faţă de trimestrul corespunzător din anul precedent (5,8%).

Medicii de familie au spus „nu” reţetelor compensate şi gratuite

Negocieri grele la nivel naţional între medicii de familie şi Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), în ce priveşte contractul cadru expirat dintre cele două părţi.Purtătorii de halate albe din Gorj nu au stat cu mâinile în sân. Astfel, nici în judeţul nostru nu au fost eliberate ieri reţete pentru pacienţii care au trecut...

Dotări de ultimă generaţie la Maternitatea Târgu-Jiu

Maternitatea din cadrul Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu dispune de dotări şi aparatură de ultimă generaţie, astfel că mămicile pot fi liniştite în privinţa siguranţei micuţilor ce vin pe lume în unitatea spitalicească din oraşul nostru. De la incubatoare ultra-moderne, la lămpi de fototerapie, mese de terapie intensivă, ori aparate de ventilat, toate sunt nu doar necesare, ci şi...

Paştele, departe de familie

Sărbătorile Pascale s-au marcat şi în Centrul Maternal. Deşi femeile care sunt internate aici au avut parte de un meniu tradiţional, nicăieri nu este ca acasă.Nu toate mamele internate în Centrul Maternal şi-au petrecut sărbătorile în instituţia de ocrotire. Dintre cele zece femei, doar două nu au mers acasă. Acestea au stat cu gândul la familie, colegele din Centrul...

Penelistul Mazilu n-ar mai vrea primar

Oraşul Târgu-Cărbuneşti a fost la un pas de a rămâne fără edilul ales. Primarul Mihai Mazilu s-a gândit serios să renunţe la funcţia administrativă pe care o deţine în prezent.La prima vedere, nemulţumirea lui Mazilu se referă la salariul de la primărie. Recent, acesta s-a prezentat la un interviu pentru angajare la o firmă privată. Remuneraţia, deosebit...

Banii n-au miros! – Inculpatul Manţog, donator la PD-L

Pentru a-şi menţine poziţia în PD-L, democrat-liberalul Ionel Manţog a făcut donaţii personale, în cursul anului trecut. Şeful din umbră al organizaţiei judeţene a donat din conturile personale, partidului 11.500 de lei, bani necesari în campania electorală prezidenţială, concurând cu membrii de partid cu funcţii de deputaţi sau senatori. Pe principiul "banii nu au miros", donaţia lui Manţog...

Morega pledează pentru Electra gorjeană

Deputatul liberal Dan Ilie Morega îi propune ministrului Videanu ca sediile a două divizii, minerit şi energie, ce ar intra în componenţa companiei Electra să rămână în Gorj.Parlamentarul gorjean anunţa în urmă cu câteva zile, că săptămâna aceasta va avea discuţii în acest sens în forul cu reprezentanţi atât din partea PSD cât şi din partea PD-L-ului. Prin interpelarea adresată...

Telefonul consumatorului, neapelat de sărbători

Linişte, de Paşti, la sediul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj. Deşi pe parcursul sărbătorilor, a existat un telefon la dispoziţia consumatorilor, nimeni nu a sunat să reclame vreo neregulă.Sărbătorile Pascale din acest an au fost liniştite ca niciodată pentru consumatorilor. Angajaţii de la Protecţia Consumatorului (CJPC) nu au fost solicitaţi pentru intervenţii sau...

Val de externări, înainte de Paşte

Foarte mulţi bolnavi ce au fost internaţi în Spitalul Judeţean Gorj s-au externat săptămâna trecută pentru a putea petrece sărbătorile pascale acasă. Numărul externărilor înregistrate, luna aceasta, este astfel de ordinul miilor, însă există şi bolnavi care, în noaptea de Înviere, s-au aflat pe patul de spital.Potrivit directorului medical, Constantin Pălivan, unitatea spitalicească s-a confruntat cu un val de...

Când nu ai de lucru în Gorj, te descurci: Bucătar în Veneţia

Şi gorjenii fără posibilităţi materiale pot vedea Italia şi asta pentru că în această ţară, peste 500 de locuri de muncă sunt vacante. Cele mai multe dintre ele sunt chiar în oraşul iubirii, Veneţia.Gorjenii care nu reuşesc să se angajeze în judeţul nostru sau, pur şi simplu, vor să simtă pe pielea lor mirajul de a trăi în altă...

Şi-a înjunghiat fraţii

Sărbători însângerate pentru o familie din Negomir. Doi fraţi gemeni, un tânăr şi o tânără, au ajuns de urgenţă la spital după ce au fost înjunghiaţi de către propria soră. Evenimentul se pare că a avut loc pe fondul consumului de alcool.După ce au băut şi au petrecut împreună, în familie, trei fraţi din comuna Negomir s-au luat la...

In memoriam – Florin Niculescu, de dincolo de Fiinţă

...A trecut un an de când, într-un sfârşit de martie 2009, ziua 29, cu sufletele mâhnite şi înfiorate l-am condus pe ultimu-i drum pe cel ce ne-a fost coleg de redacţie şi, unora, prieten, publicistul Florin Niculescu.Venise în Gorj ca proaspăt absolvent al Facultăţii de ziaristică Bucureşti, pe la începutul deceniului opt al secolului de-acum încheiat. Aducea cu...

De la petrecere, pe patul de spital

Mai bine de două sute de gorjeni au avut nevoie de îngirjiri medicale în aceste zile. Din aceştia, aproximativ 10 persoane au rămas internaţi la urgenţe, unde au petrecut restul Paştelui. Oamenii consumaseră prea multă mâncare sau băutură.Potrivit directorului medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, Valeria Gherghe, cei mai mulţi gorjeni au ajuns la spital cu afecţiuni...

Tudor Arghezi şi Cercul scriitorilor olteni (VII)

Încă de când era ocupat cu organizarea tipografiei pentru Fundaţia Culturală „Princepele Carol” (1922), Arghezi stabileşte strânse relaţii de prietenie şi colaborare cu scriitorul N. M. CONDIESCU, originar din Craiova, autorul romanului Conu Enake şi al volumului de proză.Însemnările lui Safirim, dar şi al acelei „cărţi surprinzătoare” Peste mări şi ţări, din 1922, amintită de poet într-un portret ce...

Şapte bebeluşi, născuţi de Paşte

Nu mai puţin de şapte copii au venit pe lume chiar în noaptea de Înviere şi în ziua de Paşti. Aşa se face că personalul de la Secţia de Neonatologie din cadrul Spitalului Judeţean Gorj nu a avut sărbători prea liniştite.Cinci fetiţe şi doi băieţei au venit pe lume în noaptea de 3-4 şi în ziua de patru aprilie,...

Sfaturi pentru o dietă uşoară după sărbători

În perioada sărbătorilor, delicioasele preparate culinare ispitesc pe oricine. După ce aţi gustat din plin bunătăţiile de pe masa festivă, orice gând legat de mâncare vă provoacă lehamite. Alege pentru săptămâna de după Paşti produse detoxifiante, care să îţi facă mai lină tranziţia către o alimentaţie normală?Lămâia fructul recomandat curelor de detoxifiere. Limonada preparată din 4 lămâi stoarse, 1...

Ce facem în caz de intoxicaţie alimentară

Intoxicaţia alimentară conduce la o dezhidratare a corpului şi produce vărsături, diaree. Această boală este cauzată de viruşi sau bacterii care se regăsesc în produsele alimentare stricate sau gătite în mod necorespunzător. Bacteria salmonella se regăseşte în carnea crudă, carnea de pasăre crescută la ţară, ouă sau produse nepasteorizate.Simptomele apar de regula la câteva ore după ce ai consumat alimentele....

Reţeta zilei – Salată cu brânză feta, ceapă roşie şi nuci

Ingrediente: 500 g brânză feta, o salată verde, compot de cireşe, 100 g nucă, un fir de praz, busuioc, usturoi, 300 ml vin alb, oţet, 100 g unt, un ou, o lingură de muştar, o linguriţă de muştar cu seminţe, o ceapă roşie, sare, piper, pâine neagră.Mod de preparare: Oul, muştarul simplu şi muştarul cu seminţe se pun într-un bol...

Patimile sănătăţii Boc-iste!

Într-o vreme în care ne salutăm cu „Hristos a înviat!” şi încă primim urări ce pot începe cu „Mireasma sărbătorilor pascale să vă sporească sănătatea şi belşugul!”, ne vedem obligaţi de trista realitate să revenim cu picioarele pe pământ. Scandalurile din sănătate se ţin lanţ! Lăsăm la o parte, pe altă dată, faptul că pensiile şi salariile nesimţite de la...

Poliţiştii au avut parte de un Paşte liniştit

Criza i-a liniştit pe gorjenii care, în alte condiţii, poate ar fi avut chef de harţă cu ocazia sărbătorilor şi a unor pahare în plus. Aşa se face că, în acest an, poliţiştii nici nu au simţit că au trecut Sărbătorile Pascale şi asta pentru că nu au avut incidente sau scandaluri.În cele mai multe cazuri, ultimii bani...

De Joimărele – Şefii CE Turceni, aliniaţi la DNA

Directorul general al Complexului Energetic (CE) Turceni, Octavian Graure, dar şi fostul director al unităţii energetice, Marian Motocu, au trecut joi, 1.04.2010, pe la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din Târgu-Jiu.Se pare că cei doi specialişti ai complexului, au dat explicaţii procurorilor DNA pentru un contract de finanţare externă. Liderul PD-L Gorj, Ionel Manţog, directorul economic al CE Turceni,...

Se prăbuşeşte muntele pe Defileul Jiului

Trafic îngreunat pe Defileul Jiului din cauza unor căderi de pietre. La kilometrul 99+100 stâncile care s-au desprins din versant au picat chiar în mijlocul drumului.Pentru realuarea în condiţii bune a traficului, la faţa locului s-au deplasat angajaţi de la Direcţia de Drumuri şi Poduri, precum şi de la Poliţie Rutieră. Trecerea maşinilor prin zona afectată s-a...

Rromii de palat nu plătesc impozit

Majoritatea romilor din municipiul Târgu-Jiu au restanţe la impozite. Cele mai mari datorii le au însă posesorii adevăratelor palate ţigăneşti din oraş.Proprietarii clădirilor cu turnuleţe refuză să îşi plătească taxele către administraţia locală. Peste 600 mii lei au de achitat persoanele de etnie romă din Târgu-Jiu. Aceşti bani reprezintă impozitele pe case şi pe maşini. „Sunt impozite şi...

Cănuţe, cadou pentru pensionarii târgujieni

Zeci de pensionari au primit ieri joimărele din partea Primăriei Târgu-Jiu. Vârstnicii, strânşi la Clubul Pensionarilor din strada Olteniţei, s-au bucurat de această iniţiativă.Persoanele de vârsta a treia care se aflau ieri la Clubul Pensionarilor au primit căni cu apă, o lumânare aprinsă, un colac şi o floare, de pomană. Tradiţia este aceea de a da, în...

Iepuraşul de Paşti a venit şi la ei – Alimente oferite târgujienilor nevoiaşi

Nu mai puţin de 1500 de pachete cu alimente au fost oferite de către Primăria Târgu-Jiu, prin Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu, familiilor nevoiaşe din oraş.Cei care nu au mers să le ridice de la sediile direcţiei, le-au primit chiar acasă, împreună cu o vizită din partea primarului Florin Cârciumaru. Pachetele cu alimente, 375 la număr, au fost...

Aşteptând Paştele

Suntem cu toţii în febra pregătirilor pentru Paşte, sărbătoare care vine cu paşi grăbiţi, aducând cu ea şi ultimele capricii ale vremii. Noi, la Şc. Gen. Nr. 3 Rovinari, încercăm să arătăm că primăvara a intrat în sufletele noastre, prin activităţi care să fie în acelaşi ton cu acest anotimp: bucuria!Am început cu o tombolă, pe data de 24 Martie,...

Politicienii gorjeni preferă să stea acasă de sărbători

Dacă în alţi ani, sărbătorile religioase erau un prilej pentru politicieni să-şi petreacă minivacanţele în străinătate, anul acesta lucrurile stau altfel.Majoritatea figurilor publice, intrând în discuţie şi cele locale, preferă să petreacă minivacanţa de Paşte pe meleagurile gorjene, la un grătar, ciocnind ouă sau degustând tradiţionalul drob de miel. De la Prefectură, în echipă la...

Îmi este lehamite de politica guvernului Boc!

Guvernul Boc, condus de neica Băse, surogat de traseişti-fripturişti, cu doctrine şi interese pestilenţiale, face irealizabile liniştea, munca, dezvoltarea pentru România şi poporul român.Urmând ambiţiile catadicsite de vaporean, acest guvern, alcătuit din specimene deocheate, nu are nimic comun cu moralitatea şi cinstea, cu onestitatea şi bunul simţ, cu demnitatea şi profunzimea valorilor care definesc grandoarea neostoitului nostru popor....

Hristos a Înviat prin miracolul Luminii divine!

Trăim cu emoţie şi cu adâncă smerenie cea mai importantă sărbătoare anuală care comemorează evenimentul fundamental al creştinismului - Învierea Lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare.Semnificaţia deosebită al Sărbătorii Paştelui este dată atât de ceea ce înseamnă semnificaţia ei spirituală ("…învierea Mea va fi totodată o înviere pentru...

Perfecţiuni episcopale în creştinism (IX)

Etica evoluţionistă şi etica creştină în perfecţiunile episcopale legate de dogmatică şi morală fac ca Biserica să îşi ia rolul de conducătoare a vieţii, iar locul disputelor filozofice de altă dată îl ia disputele teologice. Cultura însăşi se colorează cu elementul creştin, iar viaţa particulară şi publică se orânduieşte după dreptarul evanghelic.În acest veac, grija instrucţiei şi educaţiei creştine...

Obiceiuri culinare de Paşte

După o lungă perioadă de post, pe care persoanele din mediul rural, în special, le respectă cu sfinţenie, mesele de Paşte încep cu consumarea a 3 linguriţe de Sfinte Paşti, pe care credincioşii le-au primit la biserică, de Înviere, odată cu vestea că „Hristos a înviat!”.Sfintele Paşti au valoarea simbolică a împărtăşirii de către toţi credincioşii cu miracolul triumfului...

Aranjarea mesei festive

Pentru noi, aranjarea mesei de Paşti este o bucurie, o masă elegant aranjată vă va pune în spiritul sărbătorii. Cu puţin efort şi multă creativitate veţi aduce bucuria în inimile celor dragi.Pentru început îţi spunem că masa de Paşte trebuie să arate aerisită şi fresh, precum anotimpul pe care îl reprezintă. Florile, iarba şi ouăle încondeiate sunt nelipsite din...

Reţete de Paşte – Drob de Miel

Ingrediente: măruntaiele de la un miel (inima, ficat, plămân şi rinichi), 5 ouă, 2 linguri cu ulei, 3 legături de ceapă verde, 1 legătură de mărar, 1 legătura de pătrunjel, sare, piper, 2 felii de pâine înmuiată (cu tot cu laptele), 2 linguri pesmet, pesmet pentru tapetat tava, 5 ouă fiertePreparare: Se pun la fiert, se lasă să dea câteva...

Reţete de Paşte – Cozonac pufos

Ingrediente: 1 kg făină, 2 cubuleţ drojdie proaspătă, 500 ml lapte gras, 200 grame unt, 250 grame zahăr tos, 5 +1 gălbenuşuri (albuşurile le congelăm şi le folosim la alte prăjituri), o linguriţă sare esenţe, coajă de lămâie, 3 plicuri zahăr vanilatMod de preparare: De cu seară, cernem făina. Într- un vas încălzim laptele cu toată cantitatea de zahăr şi esenţele....

Bucuraţi-vă! Raze de lumină, la Peştişani

Ne pregătim cu toţii, sufleteşte şi trupeşte, să întâmpinăm marea sărbătoare a Învierii lui Iisus Hristos. Astăzi, la Peştişanii Gorjului este linişte, iar lumea se pregăteşte de prohod. Ca zi aliturgică, ziua de vineri, din Săptămâna Mare a patimilor Mântuitorului, în fiecare an, părintele Pantelimon Chiată începe denia mai devreme.Va fi o seară lungă. Seara prohodului. La prohod participă...

11:00 – 214 pachete de ţigări confiscate

Miercuri, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Tismana au derulat o acţiune pe raza localităţii pe linia prevenirii şi combaterii comerţului ilicit cu produse din tutun.  În aceste împrejurări, a fost identificat un bărbat de 30 ani, din localitate, care oferea spre vânzare, 214 pachete ţigări, fără a deţine documente de provenienţă. Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional conform Legii nr. 12/1990,...

10:56 – A furat 70 kg de fier

În după-amiaza aceleiaşi zile, la orele 14:30, poliţiştii din oraşul Turceni au prins în flagrant pe B.G., de 40 ani, din localitate, care transporta cu bicicleta, 3 bucăţi de fier în greutate de aproximativ 70 kg, care s-a dovedit a fi sustras dintr-o zonă dezafectată a unui complex energetic din localitate şi urma să fie valorificat la un centru...

10:53 – Minor din Fărcăşeşti prins cu obiecte furate

Miercuri, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Fărcăşeşti au fost sesizaţi de către agentul unei societăţi de pază şi protecţie, despre faptul că a depistat în punctul “Platou” din localitate, un minor care avea asupra sa mai multe bagaje voluminoase. Poliţiştii s-au deplasat la locul sesizării, iar cu ocazia efectuării controlului bagajelor, au găsit 9 kg cupru, o lampă...

Bârfoteca – Ciurel, fan shopping

Disperarea de a face cât mai multe cumpărături înainte de Paşte pare să fi lovit şi în persoanele publice care se înghesuie la shopping. Una dintre aceste persoane este şi Laurenţiu Ciurel, fostul director al Complexului Rovinari şi actual vicepreşedinte al PSD Gorj.Acesta, împreună cu nevasta, au mers ieri la cumpărături într-un supermarket din care au ieşit cu...

La ordinea zilei – Paştele

În loc de a lua la bani mărunţi noile evenimente din politica naţională ori locală, acest lucru fiind pe deplin dezbătut, până spre cea mai mică celulă nervoasă a celor implicaţi în diverse subiecte devenite ale zilei, parcă mai nimerit îmi pare să ne abatem stresata trăire către profunzimile din noi.În această scurtă perioadă, în care ne putem regăsi...