Arhive Zilnice: 29 iunie 2010
Atac politic, în Consiliul Judeţean Gorj – Trotea acoperă lipsa investiţiilor de mediu de la CE Rovinari
Prezentarea în cadrul şedinţei ordinare de ieri a raportului preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, pe anul 2009, de către Ion Călinoiu a stârnit nemulţumirea consilierului PD-L, Tiberiu Trotea. Directorul general al Complexului Energetic (CE) Rovinari s-a simţit lezat că în acest document se făcea referire şi la minerit şi energie, domeniu care se află în stăpânirea ,,portocaliilor”.În cadrul şedinţei de...
Poliţia secretă a lui Băsescu trece la fapte ! – Prim-adjunctul SRI Florian Coldea şi subordonaţii săi, cercetaţi pentru “poliţie politică şi instigare la omor”
Comisia parlamentară de supraveghere a activităţii Serviciului Român de Informaţii a primit ieri din partea senatorului PSD Valer Marian sesizarea oficială cu numărul 381498/29.06.2010. Documentul cuprinde acuzaţii grave la adresa unor ofiţeri superiori din cadrul Serviciului Român de Informaţii, cu nume, date şi fapte de poliţie politică, filaj şi intimidare. Printre altele, senatorul Valer cere cercetarea ofiţerilor SRI...
Instanţa s-a pronunţat ! – Primele victorii ale salariaţilor din asistenţa socială
Angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj au depus acţiuni în instanţă, contestând astfel decizia prin care li se micşorau salariile, pierzând anumite drepturi şi sporuri. De câteva zile au început să apară la sediul instituţiei şi primele hotărâri judecătoreşti, care sunt favorabile salariaţilor.Protestele angajaţilor din sistemul gorjean de asistenţă socială şi protecţia copilului, împreună...
Împătimiţi ai jocului Loto – Gorjenii visează la un câştig peste noapte
Criza economică în care ne afundăm din ce în ce mai mult, îi determină pe unii gorjeni să spere că măcar norocul le va surâde şi se vor îmbogăţi peste noapte, scăpând de grija zilei de mâine. Pragul agenţiilor Loto din Târgu-Jiu este trecut de tot mai mulţi cetăţeni care se gândesc la un trai mai bun, ghicind numerele...
La Hurezani – Seminar concurenţial, pe achiziţii publice
Consiliul Concurenţei Gorj a organizat ieri un seminar în comuna Hurezani la care au participat reprezentanţi de la şase primării din localităţile vecine. Tema seminarului a fost „Rolul autorităţilor publice locale în crearea unui mediu concurenţial la nivel din perspectiva Legii Concurenţei şi a Legii Achiziţiilor Publice”.La acesta, deşi şi-au anunţat prezenţa un număr de unsprezece primării (Bustuchin, Berleşti,...
Formularul 205, ultima zi de depunere
Astăzi este ultima zi în care contribuabilii gorjeni pot depune la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj Formularul 205, respectiv „Declaraţia informativă privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiar de venit”.Declaraţia se completează şi se depune de către plătitorii de venit care au avut obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe veniturile...
Colegiul Tehnic nr. 2 se împrumută de la Consiliul Local – Proiect, pe datorie
Colegiul Tehnic Nr. 2 din Târgu-Jiu a primit, sub formă de împrumut, din partea Consiliului Local, nu mai puţin de 20 mii lei pentru un proiect numit „Stagiile de practică – investiţie pentru viitor”. Este vorba despre un program în urma căruia elevii claselor a XI-a şi a XII-a, de la profilul „resurse naturale”, vor putea trece mai uşor...
Dosare penale pentru hoţii de lemne
Trei persoane care transportau fără drept, material lemnos, au fost depistate de către oamenii legii în mai puţin de 24 de ore. Primii care au avut de lucru au fost poliţiştii din Peştişani care au dat nas în nas cu un bărbat din localitate. Totuşi, nici oamenii legii de la Câlnic sau Motru nu au avut linişte, depistând şi...
Gârbaciu „a trecut”
Omul de cultură Viorel Gârbaciu rămâne încă trei ani managerul Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu. Ultimul hop a fost trecut ieri, în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean, în care proiectul acestuia de management a trecut cu brio. Păstrarea acestei funcţii nu a fost, însă, un lucru uşor pentru Gârbaciu.Scandalul din jurul postului de director al Şcolii Populare de...
Sarea şi cultura creată în jurul ei
Sarea a fost folosită de om încă din timpuri vechi. Cum s-a dezvoltat exploatarea acesteia şi, mai ales, cum a fost folosită în gospodării, în ce era păstrată şi întreaga cultură dezvoltată pe marginea sării poate fi văzută în cadrul unei expoziţii vernisată ieri la Muzeul Judeţean Gorj.Expoziţia „Sarea, timpul, omul” este o expoziţie itinerantă care va rămâne în...
Consilierii judeţeni îşi publică declaraţiile de avere
Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a cerut ieri acordul consilierilor pentru ca declaraţiile lor de avere, aflate deja în posesia instituţiei, să fie făcute publice. Aceiaşi măsură s-a luat şi cu funcţionarii publici ai CJ Gorj.,,Am demarat procedura ca fiecare funcţionar public să îşi dea acordul ca declaraţia sa de avere şi declaraţia de interese să fie publicată...
Şomer în Consiliul Judeţean
Consilierii judeţeni au aprobat ieri, în şedinţă ordinară, încetarea mandatului lui Alexandru Glomnicu, actual membru UNPR Gorj, şi înlocuirea lui cu pesedistul Constantin Mihai. Noul consilier judeţean este şomer, deşi, nu demult a deţinut funcţia de director economic la Complexul Energetic Rovinari.Alexandru Glomnicu a plecat din PSD şi s-a înscris în UNPR Gorj în urmă cu peste o lună...
Vara prăbuşirii politice
La 1 iulie Guvernul României intră în labirintul anulării puterii. Colac peste pupăză, vremea ploioasă şi inundaţiile din ţară nimicesc ultima speranţă a românului de rând că ar putea ieşi din criză numai piele şi os, dar ar ieşi totuşi.Ceea ce nu ştie niciunul dintre noi este demersul pe care îl va urma executantul Boc la ordinul celui mai...
Gura târgului – Căcălăete şi Bukkoşi, ţinta farselor în arestul IPJ
Inculpatul Marian Căcălăete, acuzat de viol în formă continuată, cu o victimă minoră în vârstă de 10 ani, a fost trimis în judecată ieri de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Acesta se află încă în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Gorj unde se pare că nu beneficiază de un tratament prea omenos.Acesta nu prea este înghiţit...
Pâinea, responsabilă de kilogramele în plus?
Glutenul, duşmanul siluetei. Este o proteină pe care o găsim în multe produse pe care le consumăm în fiecare zi, cum ar fi pâine, bere, muştar, în alimente care conţin secară, orz. Astfel de produse nu sunt indicate celor care suferă de celiacă, o afecţiune care împiedică digestia normală a glutenului.Boala se manifestă prin diaree, constipaţie, balonare, piele...
Ochelarii de soare, chiar necesari?
Acum, în plin sezon estival când vremea e din ce în ce mai călduroasă, un lucru de care e bine să ţineţi seama este sa vă protejaţi ochii de efectele nocive ale soarelui.Deşi sunt persoane care nu dau importanţă ochelarilor de soare, considerându-i un accesoriu estetic, iată că lucrurile nu stau deloc aşa. Cu toţii ştim că razele ultraviolete...
Reţeta zilei – Salată de cartofi cu cârnăciori
Ingrediente:
1 kg de cartofi noi, 200 g păstăi de fasole verde, 4 ouă, 250 g cârnăciori picanţi, 3 linguri ulei de măsline, 2 linguri oţet de vin alb, o salată verde, 1 legătură de pătrunjelMod de preparare:
Fierbeţi 1 kg de cartofi noi, curăţaţi de coajă şi tăiaţi în două, în apă cu 1 linguriţă de sare timp de 10...
Cotidianul Gorjeanul PDF 30 Iunie 2010
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.06.30_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Trimişi în judecată pentru “tunul” de peste un miliard de euro
Cele opt persoane, reţinute la începutul acestei luni în dosarul privind infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în dauna unei societăţi bucureştene de leasing, precum şi pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.Bărbaţii au prejudiciat firma SC AFIN LEASING IFN Bucureşti cu circa 820.000...
CJP Gorj a plătit 265 de ajutoare de deces
Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Gorj a plătit în luna mai un număr de 265 de ajutoare de deces pentru pensionarii care au decedat, iar rudele au solicitat sprijin financiar pentru înmormântare.Conform Rodicăi Ghimişi, director coordonator al CJP Gorj, instituţia a acordat sume de bani pentru toţi solicitanţii ai căror rude cu statut de pensionari de pe raza judeţului...
Emoţii pentru absolvenţii de liceu – Au început probele scrise la BAC
Peste 5 300 de absolvenţi de liceu au intrat de ieri în focurile examenelor. Dacă au reuşit să treacă cu bine peste probele de competenţe desfăşurate de-a lungul anului şcolar, adevăratele emoţii au început o dată cu prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română.Unii mulţumiţi, alţii dezamăgiţi, tinerii au ieşit rând pe rând de la primul...
Creşterea numărului de adopţii, economie consistentă la buget
Adopţia mai multor orfani, ar diminua cheltuielile de la bugetul de stat. S-ar putea economisi astfel până la 10 milioane de euro, conform declaraţiilor făcute de Bogdan Panait, şeful Oficiului Român pentru Adopţii (ORA). Statisticile relevă faptul că România se află pe primul loc în UE privind numărul de minori aflaţi în sistemul de protecţie şi rata de adopţie.În...
Majorarea TVA-ului, pune în pericol vacanţele gorjenilor
Vestea că guvernanţii au decis majorarea TVA-ului la 24%, a căzut ca un trăsnet asupra gorjenilor. Mulţi dintre aceştia s-au gândit să renunţe la anumite plăceri ale vieţii, rezumându-se la cheltuielile strict necesare. Aşa se face că unii au luat decizia de a renunţa la vacanţe, cel puţin vara aceasta.Să supravieţuieşti cu bani puţini este o încercare, dar să-ţi...



































