12.3 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Arhive Lunare: iunie 2010

Gazeta Gorjului PDF 15 Iunie 2010

{edocs}gazeta_gorjului/2010_06_22_gazeta_gorjului.pdf,560,770,link{/edocs}

Dumnezeu ne învaţă să ne vindecăm prin credinţă !

Pericopa Evanghelică rânduită a se citi la Sfânta Liturghie, în Duminica a 4-a dupa Rusalii, ne relatează una dintre cele mai impresionante minuni săvârşite de Mântuitorul, anume vindecarea slugii sutaşului, o minune plină de înţelesuri duhovniceşti, având un caracter profund filantropic şi în acelaşi timp un caracter misionar,deoarece vindecarea unui om bolnav, de alt neam decât cel evreu...

Gura târgului – Gorjenii preferă nunta la cort… pe Insuliţă

Se zvoneşte prin târg că ar fi revenit moda nunţilor la cort. Nu e vorba despre tradiţionalele nunţi la cort, ci despre ceva chiar foarte modern. Recent au început să se organizeze evenimente festive pe insula de pe Jiu.Şi se bârfeşte că tinerii care doresc ca cea mai importantă zi din viaţa lor să fie într-adevăr de neuitat, au...

Berica lui Bunilă – Anveloparea

Criza adoarme raţiunea generând monstruozităţi sociale şi frământări care istovesc statul, mai ales pentru că în ţara noastră discordia a ajuns suverană.Presupunând că fiecare parlamentar are o încărcătură de 10-20 de mii de voturi, rezultă că doar 160 de mii dintre cei 9 milioane de români afectaţi de măsurile de austeritate au avut reprezentare parlamentară, la votul pentru...

Baro(naşii) PD-L Gorj – Liber la afaceri cu bani publici

Rezoluţia discutată recent la Colegiul Director al PD-L, care stabileşte că doar demnitarii trebuie să aleagă dacă vor să facă politică sau vor afaceri cu statul, i-a făcut să răsufle uşuraţi pe membrii partidului portocaliu, afacerişti de carieră pe banii publici.Astfel numai în PD-L Gorj, trei dintre afaceriştii, abonaţi la afacerile derulate cu banii unităţilor miniere şi energetice,...

Călinoiu spune ,,nu” preluării spitalelor cu datorii

Preluarea spitalelor din judeţul Gorj de către autorităţile locale şi judeţene naşte discuţii, demonstrând, încă o dată, lipsa de comunicare între instituţiile statului.Revoltat de felul în care i s-a transmis că trebuie să preia cele două spitale din judeţ, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, a menţionat ieri că nu va face asta până când nu va încheia un...

Senatorul Ruşeţ, interimar la şefia PD-L Gorj

Senatorul Ion Ruşeţ va conduce interimar organizaţia de la Gorj a Partidului Democrat-Liberal în locul deputatului Cosmin Popescu.Conform unor surse din partid decizia de numire în funcţie va fi luată luni, săptămâna viitoare, în Biroul permanent Naţional. Cu doar câteva zile în urmă, cei patru „muşchetari”, Manţog, Hoară, Militaru şi Cosmin Popescu s-au dus la Bucureşti să împiedice...

Contracte de finanţare în domeniul social, semnate la Târgu-Jiu

Proiectul Consiliului Judeţean Gorj de extindere a capacităţii unui etaj din clădirea în care funcţionează complexul de recuperare şi neuropsihiatrică pentru adulţi ,,Bîlteni”, în valoare deaproape zece miliarde de lei vechi, şi cel de extindere şi dotare a Centrului de Îngrijire şi Asistenţă de la Dobriţa, în valoare de aproape 35 de miliarde de lei vechi, au fost...

Schimb de lideri în mineritul motrean

Veşti noi din domeniul mineritului motrean. Sute de mii de tone de cărbune aşteaptă să fie livrate până la 1 iulie, iar alte câteva zeci de mii vor rămâne în stoc.La Lupoaia noutatea constă în încredinţarea funcţiei de preşedinte al sindicatului şefului departamentului sindical de carieră, Nicolae Bădiţa. Situaţia stocurilor de cărbune la 17 iunie anul curent în cariera...

Direcţia de Finanţe, pune bir pe maşinile noi

Statul face bani din orice. Mai nou, gorjenii care îşi vor cumpăra maşini noi din statele Uniunii Europene vor plăti 19% taxă pe valoarea adăugată.Cetăţenii gorjeni care îşi achiziţionează autoturisme din afara României vor fi nevoiţi să achite un bir suplimentar, pe lângă taxele clasice de înscriere a acestora. Decontul special trebuie depus înainte de înmatricularea în ţara noastră...

După caniculă, vin ploile

Zile la rând ne-am confruntat cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius. După caniculă se pare că ne aşteaptă ploi, iar odată cu ele mercurul din termometre va mai scădea puţin.Gorjul nu va fi ferit de aceste fenomene ale naturii. Meteorologii au emis ieri o informare valabilă pentru întreaga ţară. Conform acesteia, vremea va deveni instabilă, vor apărea aversele...

În Târgu-Jiu – Cearceafuri în geam la Pediatrie

Canicula cu care s-a confruntat şi judeţul nostru odată cu venirea verii, a dat bătăi de cap tuturor. În saloanele spitalelor aerul este aproape irespirabil de la orele prânzului şi până la căderea serii.Cei ce sunt nevoiţi să rămână internaţi, trebuie să lupte nu doar cu boala, ci şi cu căldura insuportabilă. Poate cea mai călduroasă secţie din cadrul...

Primăria Câlnic, amendată pentru a doua oară

Primăria comunei Câlnic a fost amendată în urmă cu o săptămână pentru a doua oară de comisarii Gărzii de Mediu Gorj.Prima sancţiune ce s-a aplicat administraţiei locale a fost în luna martie, când a plătit aceeaşi sumă, adică 15.000 de lei.Joia trecută, Primăriei comunei Câlnic i s-a întocmit proces verbal de constatare de către doi comisari de mediu gorjeni....

O nouă sesiune pentru proiectele de micro-întreprinderi

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a dat startul celei de-a cincea sesiuni pentru depunerea proiectelor din cadrul Măsurii 312 - “Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”.Potenţialii beneficiari vor putea depune proiectele, în perioada 14 iunie – 15 iulie 2010, la sediul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Gorj, dar doar...

Artistul fotograf Vasi Pleşa: – “Prefer fotografia alb-negru”

Spune că fotografiază orice, dar subiectele pentru fotografie artistică le găseşte greu.  Astfel de fotografii sunt, musai, gândite foarte bine, au un scop şi un subiect atent analizate şi, de preferat, sunt alb-negru pentru că, în opinia sa, fotografiile color nu sunt suficient de expresive. Este vorba despre artistul fotograf Vasi Pleşa, unul dintre puţinii din judeţul nostru care pot...

Şomeri în Gorj, pomicultori în Danemarca

Miile de şomeri din judeţul nostru au o şansă să lucreze în agricultura din străinătate.    Astfel, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, prin serviciul de ocupare EURES, oferă locuri de muncă vacante în Danemarca în ocupaţia de pomicultor, pentru activităţi specifice în ferme de pomi fructiferi. Printre cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească doritorii se află şi...

“Uşurată” de cercei şi brăţara de aur – Furt de sezon

Un tânăr în vârstă de 23 de ani din Rovinari a fost reţinut de poliţiştii din localitate după ce a plecat de la ştrand cu bijuteriile unei fete. Infractorul a fost identificat şi reţinut imediat.Furtul bijuteriilor a avut loc în incinta ştrandului de la Rovinari, care a fost inaugurat acum o săptămână. Mergând la ştrand pentru a se răcori...

Fuga de pedeapsă – Infractori, alergaţi ziua în amiaza mare

Poliţiştii gorjeni au băgat, în numai 24 de ore, după gratii, două persoane care se sustrăgeau de la pedeapsa cu închisoarea.Infractorul se află acum în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj. Potrivit lui Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, „poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari l-au depistat pe raza oraşului,...

Mopedist autoaccidentat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din Turburea a ajuns cu răni grave la spital după ce a intrat într-un autotren. Evenimentul rutier s-a petrecut în localitatea Bumbeşti-Jiu.Bărbatul se deplasa pe drumul naţional care trece prin Bumbeşti-Jiu, în zona Vişina, pe un moped când, într-o curbă uşoară la dreapta, a pierdut controlul asupra vehiculului şi a acroşat...

Şi-a vărsat nervii pe maşina altuia

Un bărbat din Târgu-Jiu, în urma unei discuţii în contradictoriu, şi-a vărsat nervii pe un autoturism, provocând pagube de circa cinci mii de lei.Culmea, maşina nici măcar nu îi aparţinea. Acest lucru, însă, nu l-a împiedicat să îi smulgă oglinzile retrovizoare sau să spargă un far. Paul B., de 49 de ani, din Târgu-Jiu, este cel care, după ce...

Ziua în care pleacă minerii

Din 17 iunie până pe 1 iulie minerii motreni au o vacanţa colectivă pe care Guvernul Boc a botezat-o şomaj tehnic.Mielul l-a dat Marin Condescu, iar buricul creaturii minereşti ante-Electra l-a tăiat Videanu şi l-a legat Manţog. Cu atâtea moaşe stoclul de la cariere rămâne nemoşit şi disponibil pentru aproape două săptămâni. În urmă cu un an la măsurarea...

Gura târgului – Plăţi compensatorii de criză

La sugestia Guvernului Boc, Direcţia Management Resurse Umane a Ministerului Apărării Naţionale a"descoperit" că are prea mulţi ofiţeri şi a hotărât că, acelora care vor să plece benevol, "ca să nu fie daţi afară fără nimic", să li se acorde un bonus special de 100 euro pentru fiecare centimetru al distanţei în linie dreaptă dintre oricare două...

Aerul condiţionat, bun sau rău ?

Temperatura de afară a devenit din ce în ce mai greu de suportat. Tot mai multe persoane apelează la aerul condiţionat.În acelaşi timp trebuie să ne gândim şi la faptul că folosit necorespunzător, aparatul de aer condiţionat poate produce probleme organismului. Astfel, medicii spun că aparatul de aer condiţionat poate produce multiple afecţiuni cum ar fi: paralizie facială, dureri...

Cum combatem arsurile solare, prin metode naturale

Persoanele care exagerează cu statul la soare, mai ales în primele zile de mers la plajă, şi asta doar pentru a avea dintr-o dată pielea mai închisă, aşa cum se poartă, în special vara, se aleg bineînţeles cu arsuri solare.Şi după ce au petrecut aproape o zi la ştrand, seara constată că nu suportă nici chiar atingerea...

Ştiaţi că …

Ştiaţi că... acizii pot să dizolve smalţul dinţilor dacă sunt incluşi în alimentaţie în cantităţi excesive ?Este ceea ce facem când consumăm zilnic în cantităţi mari băuturi răcoritoare carbogazoase, sucuri de fructe, băuturi energizante. Ştiaţi că... proteinele din carnea roşie, carnea de pui, brânza slabă şi din anumite legume ajută la creşterea şi repararea celulelor, ceea ce duce la...

Reţeta zilei – Salată de vară cu şuncă

Ingrediente: salată verde, 3-4 roşii, 2 ardei graşi, 150 g şuncă slabă, 1 ceapă, măsline, 50 g brânză, 2-3 linguri ulei, 1 lingură oţet, sare şi piper după gust.Mod de preparare: Se curăţă şi se spală salata, se taie în bucăţi şi se pune într-un castron mare; Ardeii se curăţă de seminţe, se taie rondele şi se adaugă peste salată; Se taie şunca...

Cotidianul Gorjeanul PDF 17 Iunie 2010

{edocs}gorjeanul_pdf/2010.06.17_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Medicamentele compensate, mai scumpe de la 1 iulie

Se anunţă noi scumpiri. De această dată creşte preţul medicamentelor. După ce s-a majorat în aprilie, se pare că de la 1 iulie se va mări din nou preţul compensatelor.Bolnavii vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunare pentru a-şi asigura tratamentul necesar. Un nou sistem de compensare, conceput de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS)...

În sprijinul gorjenilor – Prim-ajutor pe timp de caniculă, în spitale şi farmacii

Gorjenii cărora canicula le dă bătăi de cap trebuie să ştie că autorităţile din domeniul sănătăţii le-au pregătit puncte de prim ajutor.Acestea se găsesc în spitale şi farmacii, deocamdată. Este posibil să se amplaseze astfel de obiective şi în centrele comerciale care au sistem de aer condiţionat. Oamenii sunt încântaţi de iniţiativă. Codul galben de caniculă a cuprins şi...

“Finul” şi avocatul său, cu telefoanele ascultate permanent – O altă interceptare a lui Floarea, l-a înfundat pe Voicu

Omul de afaceri gorjean Radu Dan Floarea nu a scăpat încă de problemele cu justiţia care i-au fost create de legătura sa cu senatorul Cătălin Voicu, arestat şi trimis în judecată pentru fapte de corupţie.Asta, deoarece s-a demonstrat că ,,finul” Floarea a fost, în continuare, interceptat chiar şi după ce cazul ,,Voicu” a fost făcut public în toată mass-media....

Reţinuţi pentru furtul unor ghirlande metalice

Cei trei tineri care au furat ghirlande de role din cadrul carierei EMC Rovinari dar şi bărbatul care a cumpărat şi tăinuit aceste bunuri au fost prezentaţi ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Pe numele lor au fost emise mandate de arestare pentru 15 zile pentru furt calificat şi, respectiv, tăinuire.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie...

Trenurile, luate la purecat

Controalele pe trenuri dar şi în staţiile de tren au fost înteţite, în această perioadă, ca urmare a unei solicitări venite din partea Organizaţiei Europene a Poliţiştilor Feroviari “RAILPOL”, din care face parte şi ţara noastră.Astfel, săptămâna trecută, poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Gorj, sub coordonarea Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova, au desfăşurat o serie de acţiuni...

A furat telefonul «vecinului» de pensiune

Un tânăr din Bumbeşti-Piţic, cazat la o pensiune din Novaci, credea că s-a dus la distracţie. Nu mică i-a fost mirarea acestuia când a văzut că, de fapt, lucrurile pe care le avea la el a început să facă „picioare”. Bărbatul a anunţat poliţia despre faptul că un telefon mobil cu tot cu încărcător i-a fost furat chiar din...

Trecerile la nivel cu calea ferată, controlate de poliţişti

Locurile de trecere la nivel cu calea ferată au însemnat, de-a lungul timpului, locuri nefaste, cele mai urâte accidente întâmplându-se în astfel de zone. Pentru a se asigura că astfel de evenimente tragice nu mai au loc, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Gorj au acţionat în sistem integrat cu poliţişti ai Serviciului Rutier pentru prevenirea accidentelor...

Inspectorii sanitar-veterinari gorjeni nu se tem de reorganizare

Chiar dacă şi la nivelul direcţiilor judeţene se aude de tăierea de posturi şi reducerea de personal, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) nu a trimis nicio hârtie oficială în teritoriu.Organigrama ANSVSA se va modifica la solicitarea premierului Emil Boc şi va presupune nu doar reducerea cu 25% a posturilor de directori de la nivel central şi...

Asfaltări de străzi şi parcări, în Rovinari

Primăria Rovinari a decis investirea de fonduri în reabilitarea mai multor străzi şi alei din oraş, precum şi în crearea de noi locuri de parcare, în urma creşterii numărului de maşini de pe străzile oraşului.Astfel, s-a încheiat asfaltarea şi amenajarea unei parcări pe aleea dintre strada Prieteniei şi Bulevardul Minerilor, dar şi reabilitarea bazei sportive a Şcolii Generale...

Pe urmele lui Eminescu, la Floreşti

Ieri, la Floreşti, oamenii de cultură, copii şi localnici au mers pe urmele lui Mihai Eminescu, au participat la o slujbă de pomenire şi au adus un mic omagiu celui mai cunoscut poet român.      Acesta, în urmă cu 132 de ani a locuit, timp de câteva luni, în casa gorjeanului Nicolae Mandrea, din Floreşti. Pe locul pe care se afla conacul...

Contul de austeritate din Gorj, gol

Şi judeţul nostru a preluat exemplul altor judeţe şi şi-a creat un cont de austeritate, deschis de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj.„Pentru a evidenţia distinct sumele donate pentru diminuarea efectelor crizei economice, a fost introdus contul 20.37.01.02 - Venituri ale bugetului de stat - Donaţii pentru diminuarea efectelor crizei economice”, a declarat purtătoarea de cuvânt a...

Bitterul suedez, o licoare terapeutică

Cu toţii am auzit de beneficiile bitterului suedez, un bun tratament naturist pe bază de plante, obţinut încă de mult, de către savantul Paracelsus şi transmis din generaţie în generaţie.Intenţia savantului a fost aceea de a găsi elixirul tinereţii. Beneficiile bitterului suedez Reţeta originală de provenienţă suedeză s-a pierdut, astăzi existând două forme de bitter suedez: bitterul suedez mic...

Soarele, dăunător cardiacilor

Datorită căldurii excesive, care ne afectează şi pe noi, gorjenii, de ceva vreme, se pierd cantităţi mari de lichide, favorizând dezechilibre în organism.Anotimpul călduros, este cel mai mare pericol pentru cardiaci. Soarele suprasolicită inima, acest lucru fiind fatal persoanelor cu afecţiuni cardiovasculare. Prin expunerea la soare creşte riscul de cardiopatie ischemică, insuficienţă cardiacă şi hipertensiune arterială deoarece cantitatea de oxigen...

19.00 – Un absent şi două voturi contra moţiunii

Deputatul independent Dan Ilie Morega a absentat de al votul moţiunii de cenzură. Absenţa lui Morega a fost motivată de faptul că acesta a avut un proces la Înalta Curte dee Casaţie şi Justiţie în dosarul ,,bani pentru partid".Read More Fostul liberal anunţase imediat după demisia sa din PNL că va vota moţiunea de cenzură a PSD, dar a...

19.00-Un ambent şi două voturi contra moţiunii

Deputatul independent Dan Ilie Morega a absentat de al votul moţiunii de cenzură. Absenţa lui Morega a fost motivată de faptul că acesta a avut un proces la Înalta Curte dee Casaţie şi Justiţie în dosarul ,,bani pentru partid". Fostul liberal anunţase imediat după demisia sa din PNL că va vota moţiunea de cenzură a PSD, dar a dovedit...

Ajutor de la Camera Agricolă Gorj, pentru tinerii fermieri

Camera Agricolă Judeţeană (CAJ) Gorj ajută tinerii fermieri din mediu rural să obţină fonduri pe măsura 112. Proiectele, care beneficiază de sprijinul şi avizul instituţiei, aflate în subordinea Consiliului Judeţean Gorj, se pot depune până pe data de 30 iunie, fermierii putând să obţină între 10.000 şi 25.000 de euro, de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi...

Reţeta zilei – Ciuperci, roşii şi brânză gratinate

Ingrediente: 7-8 pălării de ciuperci, 3-4 roşioare mici, 1 căţel de usturoi, frunze de busuioc, 1 fir ceapă verde, 2-3 felii de unt cu verdeaţă (sau cubuleţe de unt simplu), 100g brânză feta grecească (sau telemea de oi), 1 lingură ulei de măsline, oregano, sare, piperMod de preparare: Spălăm pălăriile ciupercilor, le zvântăm şi le aşezăm într-un vas termorezistent. Aşezăm în...

Moţiunea florilor de tei

Poporul român s-a îndrăgostit subit de Opoziţie şi motivele lui nu sunt întâmplătoare, atâta vreme cât Victor Ponta şi Crin Antonescu şi-au asumat riscul de a încerca să oprească hemoragia răului.Ţara se află într-o stare critică şi cei doi lideri politici reprezentând unul stânga şi altul dreapta a trecut peste demonstraţiile mincinoase ale unei puteri independente de politică şi...

Gura târgului – Directorul Graure şi-a pus secretară o fostă ospătăriţă

Şeful Complexului Energetic Turceni, Octavian Graure are secretară o fostă angajată a cantinei unităţii energetice.Se bârfeşte, în cadrul CE Turceni, că secretara Silvia Ţârcomnicu ar fi fost promovată pe funcţie şi datorită relaţiei mai mult decât ,,profesionale” pe care o are cu şoferul directorului general, Ică Lucian Constantin. Secretara s-a specializat în comunicare după ce, mutată de la servitul salariaţilor...

Cotidianul Gorjeanul PDF 16 Iunie 2010

{edocs}gorjeanul_pdf/2010.06.16_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Încă un gorjean îşi caută dreptate la CEDO – Un proces, zece „bâlbe” grave ale magistraţilor

Gorjeanul Cristinel Gârlea se poate considera, cu uşurinţă, o victimă a sistemului primitiv de justiţie atât din judeţul nostru cât şi din judeţul vecin, Dolj.Şi asta deoarece, în decursul unui an şi jumătate, de când se judecă cu Regionala CFR Craiova-Divizia Trafic, contestând în instanţă decizia şefiilor săi de a fi sancţionat din funcţie, pentru o faptă care nu...

Pompierii voluntari se iau la întrecere

Pompierii din cadrul serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, ale judeţului nostru, participă astăzi la un concurs profesional, ajuns la faza judeţeană.Evenimentul se va desfăşura pe stadionul Moi, din comuna Bâlteni. Potrivit lui Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, la aceste concursuri sunt aşteptate să participe serviciile voluntare şi private pentru...

Prejbeanu, înlocuită de la şefia Ambulanţei

Jeana Prejbeanu nu mai este şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj. Aceasta a fost înlocuită de Ana Duma, cea care a mai condus instituţia în urmă cu câţiva ani. Prejbeanu este convinsă că înlocuirea sa are culoare politică. Portocalie, mai exact.Schimbarea Jeanei prejbeanu de pe postul de şef al Serviciului de Ambulanţă vine, spune ea, după ce s-a încercat...

Furau ghirlande de fier şi le vindeau pe nimic

Trei tineri sunt cercetaţi pentru furt calificat iar un al patrulea pentru tăinuire după ce acesta din urmă a cumpărat de la cei trei nu mai puţin de nouă ghirlande de fier de pe o magistrală din cadrul EMC Rovinari. Valoarea prejudiciului se ridică la suma de aproximativ cinci mii de lei.Grigore C., de 21 de ani, din Câlnic,...

Şopru aprins intenţionat

O anexă gospodărească din satul Dragoteşti a ars aproape în totalitate, incendiul fiind, se pare, pus înadins. La locul intervenţiei s-a deplasat un echipaj din cadrul Secţiei de Pompieri Turceni al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, care a localizat şi lichidat incendiul în limitele găsite.Potrivit reprezentanţilor ISU Gorj, valoarea pagubelor este de aproximativ o mie de lei,...

A plecat după ciuperci şi nu s-a mai întors

O septuagenară din Bălăneşti a plecat duminică seara după ciuperci şi nu s-a mai întors. Oamenii legii au fost anunţaţi ieri dimineaţă de către o femeie cum că mama sa, Elena M., de 72 de ani, a plecat de la locuinţa sa din Bălăneşti duminică seara şi nu a revenit.„Având în vedere aspectele sesizate, mai multe echipe de poliţişti...

Cod galben pentru caniculă

Codul galben pentru temperaturi extreme a fost prelungit şi pentru astăzi. Astfel, specialiştii atenţionează locuitorii judeţului nostru să nu iasă în jurul prânzului afară, temperaturile ridicându-se între 35 şi 37 de grade.Prin urmare, pentru a nu avea probleme, evitaţi să staţi prea mult în soare, mergeţi cu capul acoperit şi hidrataţi-vă. Câţiva litri de apă pe zi vă vor...

Clăcaşii de odinioară, au devenit proprietari

Satul Pocruia cu satele Izvarna şi Sohodol au format comuna Pocruia până în anul 1968 când prin noua împărţire administrativă a ţării, au fost arondate comunei Tismana.Se zice că numele de Pocruia vine de la numele unui peşte numit Porcai, care se găsea în apa râului care izvorăşte din locul numit Piatra Tăiată din muntele Vâlcanul şi care curge...

Cele mai bune alimente pentru femei

Alimentaţia femeilor trebuie să fie diferită de cea a bărbaţilor? Răspunsul este da, pentru că necesităţile organismului unei femei sunt şi ele diferite. Medici americani au explicat că orice femeie după vârsta de 30 va trebuie să adauge în meniu câteva alimente importante, care vor influenţa pozitiv atât sănătatea cât şi silueta. Dar să vedem despre ce este vorba.Proteinele...

Plante care elimină grăsimile

Excesul de kilograme în plus se poate înlătura, împreună cu recomandările nutriţioniştilor, şi cu ajutorul anumitor ceaiuri care stimulează metabolismul şi detoxifică.Slăbeşte, cu ceai verde O cură cu ceai verde curăţă arterele şi reduce grăsimea din zona abdomenului. În urma unui studiu, cercetătorii au observat că, după ce s-a consumat ceai verde, arterele coronare au devenit mai elastice. Recomandat este şi...

Reţeta zilei – Cartofi acordeon cu bacon şi caşcaval

Ingrediente: cartofi bacon caşcaval feliicaşcaval ras unt sare Mod de preparare: Se curăţă cartofii de coajă şi se crestează feliuţe dar nu până jos de tot, se sărează apoi se pune câte o feliuţă de bacon, una de caşcaval şi tot aşa până la capătul cartofului. Depinde în câte feliuţe îl tăiaţi. Se unge un vas yena cu unt, apoi se pun cartofii, se pun...

Dian Popescu nu se identifică cu „Inginerul”

Despre omul de afaceri Dian Popescu s-au spus şi s-au scris multe în ultimul timp. De la viaţa politică, la cea privată, de bine sau de rău, legat de preşedintele PNL Târgu-Jiu au apărut foarte multe zvonuri, bârfe dar şi lucruri adevărate.Şeful PNL Târgu-Jiu a hotărât să clarifice însă tot ce ţine de aceste informaţii apărute, mai devreme...

Ajutoare împotriva caniculei, distribuite de Crucea Roşie

Voluntarii Crucii Roşii Gorj au distribuit în week-end-ul trecut săruri minerale hidratante pentru a veni în sprijinul celor care se luptă cu căldura de afară. Sărurile au fost distribuite în mai multe unităţi medicale din judeţ.Am primit aceste ajutoare în urmă cu câteva zile de la un depozit farmaceutic din Bucureşti şi am hotărât să le dăm persoanelor vârstnice...

În doar o singură lună, Sute de controale, efectuate de inspectorii de muncă

În luna precedentă, inspectorii din cadrul Compartimentului Relaţii de Muncă al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au controlat în total 282 de angajatori şi au aplicat 106 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 225.000 lei pentru munca fără forme legale de angajare, dar şi pentru alte nereguli.Alte motive pentru aplicarea sancţiunilor au fost nedepunerea la Inspectorat a documentelor...

Ministrul Sănătăţii, la întâlnire cu Boeriu

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a susţinut ieri o videoconferinţă cu tema „Descentralizarea în sistemul sanitar - prezentarea modelului de protocol de predare - primire între direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi autorităţile administraţiei publice locale şi Primăria municipiului Bucureşti în vederea transferului managementului asistenţei medicale al unităţilor sanitare publice“.La aceasta au participat...

Opinii – Şocul deznădejdii

Am vrut să dau un titlu mai dur celor ce vor urma a fi cuprinse în acest editorial; spre exemplu, „Abonament la moarte”, dar m-am gândit că la cât este de stresat în aceste zile românul de rând o agresiune de acest gen este inutilă.Guvernul taie din pensii, taie din salarii, taie din liniştea şi confortul românului, taie din...

Datorii criminale

Vasile Blaga a spus că România trebuie să se împrumute din nou şi tot de la FMI. Acum este clar de ce trebuie să fie tăiate pensiile şi salariile pentru că fiecare împrumut dovedeşte slăbiciunea tăierii şi Guvernului, care trebuie să înlocuiască impozitele vremelnice cu o contribuţie acută şi sigură care nu poate fi colectată decât pe ştatul de...

Gura târgului – Sens giratoriu cu ghinion

Sensul giratoriu, situat lângă Direcţia de Taxe şi Impozite Locale Târgu-Jiu, creează serioase probleme participanţilor la trafic. Şi asta, deoarece, în ultimele zile, dar mai precis în ultima săptămână, doi conducători de motoscuter au fost accidentaţi grav, în timp ce treceau prin acest sens.În primul caz, conducătorul de motoscuter a fost lovit de o rabă, acesta nedând prioritate conducătorului...

Fără critici la adresa lui Morega

Noul preşedinte interimar al PNL Gorj, Ionuţ Stroe, nu l-a criticat deloc pe Morega pentru activitatea sa de lider al filialei liberale. Stroe a menţionat la sfârşitul săptămânii trecute că, nu poate comenta, activitatea antecesorului său, deoarece se află într-o situaţie delicată, el luându-i locul, dar a menţionat că sub Morega, PNL Gorj a avut un trend ascendent.Doljeanul Ionuţ...

Conservatorul Petrescu, acuzat de peremişti – Fostul senator, vinovat de dezastrul din minerit şi energie

Peremiştii gorjeni îl acuză şi pe fostul lor coleg de partid, actualul conservator Ilie Petrescu, de dezastrul actual din minerit şi energie. Criticile la adresa fostului senator pornesc şi de la implicarea acestuia în treburile organizaţiei peremiste dar şi de la faptul că Petrescu este director la o unitate în care a fost pus de către pedelişti.Prim - vicepreşedintele...

Morega îşi condiţionează revenirea în PNL pe schimbarea lui Antonescu

La nici două săptămâni după ce a părăsit partidul, deputatul Dan Morega recunoaşte că nu poate sta departe de dragostea sa din ultimii ani, motiv pentru care nu exclude o revenire în PNL, în cazul în care partidul nu ar mai fi condus de Crin Antonescu, el solicitând convocarea unui congres extraordinar care să ducă la schimbarea actualului preşedinte....

Ciobanii din Tismana – victima consilierilor !

Nu toate relele din oraşul Tismana se datorează primarului portocaliu Costel Buzianu. Cei care le-au pus gând rău ciobanilor tismăneni şi veghează cu mândrie proletară ca ei să nu se îmbogăţească sunt consilierii locali. De toate culorile politice.Mâhnit, pe bună dreptate, profesorul Nicolae Tomoniu deplânge faptul că aceşti consilieri fac jocuri oculte. În cel mai pur stil demagogic ei...

Cotidianul Gorjeanul PDF 15 iunie 2010

{edocs}gorjeanul_pdf/2010.06.15_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Anchetă pentru 150 de minute de întârziere ! – Trenul navetiştilor, oprit forţat la Bărbăteşti

Un salariat al Regionalei CFR Craiova este cercetat de superiorii săi după ce vineri trenul pe care îl conducea s-a defectat în Halta Bărbăteşti.  Trenul personal 2021, ce se deplasa, în acea dimineaţă, din direcţia Craiova spre Petroşani a staţionat în halta gorjeană deoarece locomotiva i s-a defectat. Hilar a fost faptul că locomotiva trimisă să tracteze trenul, rămas pe...

Se reia lucrul pentru minerii de la CE Turceni

După aproape o lună de pauză minerii din bazinul Jilţ, ce aparţine de Complexul Energetic Turceni, revin de azi la lucru, pe fondul unei cereri de cărbune care rămâne în continuare sub aşteptările administraţiei.Evident că stocurile de lignit au mai scăzut în această perioadă, ieri neputând fi găsit cineva din partea conducerii unităţii care să lămurească aceste aspecte....

Creşteri considerabile – Valoarea banilor de la stat către oraşele gorjene a crescut anual

Conform unor studii efectuate de Institutul de Politici Publice (IPP), în fiecare an, oraşele judeţului nostru au primit sume de bani mari prin intermediul transferurilor de la bugetul de stat. Creşterile nu au fost majore la toate oraşele, favorizate fiind municipiile.Anual, bugetele locale ale oraşelor judeţului Gorj s-au îmbogăţit cu sume mari de bani prin transferuri de la vistieria...

Concediile medicale, în cădere liberă

Înăsprirea sancţiunilor acordate medicilor care prescriu concediile medicale şi verificarea bolnavilor la domiciliu de către „Poliţia concediilor medicale” au dus în mai puţin de o lună la scăderea drastică a numărului certificatelor medicale acordate în judeţul Gorj.Din evidenţele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj, reiese că “numărul certificatelor medicale acordate de medicii din acest judeţ, fie ei...

Se caută militari

Tinerii care doresc să se îndrepte către o carieră militară mai au la dispoziţie mai puţin de o lună să se înscrie, termenul limită fiind cel de 09 iulie.Cariera de maistru militar oferă foarte multe avantaje, printre care educaţie gratuită şi siguranţa unui loc de muncă. Ministerul Apărării Naţionale a scos la concurs, în această perioadă, pentru profesia de...

Deţinuţii învaţă teatru de la liceeni

Deţinuţii din cadrul trupei de teatru „Şansa”, de la Penitenciarul Târgu-Jiu, învaţă cum se joacă teatru de la elevii motreni.Persoanele private de libertate au participat vineri la o repetiţie generală a unei piese jucată de adolescenţi. Elevii de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Motru participă la festivalul de teatru pentru elevi, organizat de Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din...

Asistent maternal – meserie de criză

Asistenţii maternali din judeţul nostru nu se lasă speriaţi de criza financiară şi nu renunţă la copiii pe care îi au în plasament.Deşi posturile sunt blocate şi nu se mai fac angajări în sistem de mai bine de un an, încă există cereri puse pe lista de aşteptare pentru persoanele care vor să devină asistenţi maternali.Circa o mie de...

Cotidianul Gorjeanul PDF 14 Iunie 2010

{edocs}gorjeanul_pdf/2010.06.14_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Practică la Jandarmeria Gorj

Jandarmii gorjeni au, în această lună, o misiune specială şi anume aceea de a da o mână de ajutor elevilor militari care îşi desfăşoară aici ultimul stagiu de practică.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Tudor Vladimirescu” Gorj, Alin Ivan, de săptămâna trecută „20 de elevi ai şcolilor militare de subofiţeri jandarmi Drăgăşani şi Fălticeni, se află...

Gorjenii golesc pădurile

Arborii din pădurile gorjene au început iar să facă „picioare”. Chiar dacă afară este foarte cald, oamenii se gândesc la iarna care va urma şi la faptul că, într-un fel sau altul, vor trebui să se încălzească.Aşa că, cei care nu au bani să cumpere lemnele s-au gândit să ... le fure. Aşa se face că poliţiştii din Aninoasa...

Alţi complici la înşelătorie, descoperiţi

Încă două persoane au fost prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj în cazul înşelăciunii de sute de mii de euro. Astfel, din grupul infracţional care, iniţial, se ştia că este format din cinci persoane, acum sunt cunoscuţi deja opt membri.Nu mai puţin de cinci persoane au fost reţinute iniţial pentru o înşelăciune de opt sute de mii de...

Accidentat în intersecţie

Un mopedist a ajuns zilele trecute la spital după ce a fost acroşat, în muncipiul Târgu-Jiu, de un taxi. Alin D.O., de 18 ani, din municipiu se afla pe motoscuter în pe bulevardul Constantin Brâncuşi.La intersecţia cu bulevardul Eroilor, acesta a fost lovit de către un autovehicul, un taxi, al cărui şofer, în vârstă de 21 de ani,...

Bucăţi de excavator, vândute la fier vechi

Un bărbat de 66 de ani, din Ploştina, a furat nu mai puţin de cinci segmente metalice de la un excavator, pentru a le vinde la fier vechi. Acest lucru s-a şi întâmplat, însă bărbatul a fost descoperit după ce furtul a fost anunţat la poliţie.Iniţial, fapta era trecută cu autori necunoscuţi însă, în urma cercetărilor, oamenii legii...

Spaima eşecului anunţat !

Nu s-ar putea spune că, pe canicula asta, avem vreo satisfacţie. Prezentul e de azi pe mâine, iar viitorul sună rău. Un editorialist remarcabil regreta, mai zilele trecute, perioada când mai toate mutările de pe scena politică se făceau prin Decrete prezidenţiale.Într-un exces de imaginaţie, Petre Calapodescu, de la Libertatea a şi compus vreo câteva posibile Decrete prezidenţiale....

Gura Târgului – Şi fără Dan Morega, „Apostolul Pavel” acceptă trădarea!

Pentru cine are timp să-l creadă, ing. Florin Pavel putea să-l detroneze pe Dan Ilie Morega la alte alegeri pentru şefia PNL Gorj. Personal, mai susţine că atunci a ieşit pe locul doi, la numai 32 de voturi distanţă de câştigător.Şi mai afirmă că dacă ar fi avut domiciliul în Târgu-Jiu, l-ar fi doborât pe Dan Morega din prima. Între...

Scrisoarea lui Mugurel Surupăceanu către parlamentarii PD-L Gorj

Scrisoare Deschisă Domnilor deputaţi, MILITARU CONSTANTIN SEVERUS (PD-L), POPESCU COSMIN MIHAI (PD-L)Domnului senator, RUŞEŢ ION (PD-L) Stimaţi colegi, Trecem cu toţii printr-o perioadă foarte dificilă, lipsită de încredere şi optimism, însă plină până la refuz de teamă şi umilinţă. Poate că de la seismul politic şi social al anului 1989, România n-a fost mai...

Opinii – Miting postum

În acest weekend s-au consumat în toată ţara, mitingurile de protest ale nemulţumiţilor împotriva ariergardei portocalii.Printr-o scrisoare măiastră, Traian Basescu a demonstrat că politica din România se află în agonie. Otrava, care determină moartea statului român este interpretarea constituţiei , pe baza careia presedintele induce populaţiei credinţa că vinovată de toate relele din ţară rămâne doar opoziţia. Cele...

Stroe, la prima şedinţă în calitate de preşedinte interimar al PNL Gorj

Noul lider interimar al liberalilor din judeţ, deputatul de Dolj Ionuț Stroe, a avut o primă întâlnire cu membrii din conducerea interimară a organizaţiei, data la care vor avea loc alegerile din filială nefiind stabilită deocamdată.Acesta a făcut publică lista cu componenţa Comitetului Interimar, listă care include în special nume ale primarilor liberali din judeţ. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Angheloiu,...

Socul, o plantă apreciată

Înfloreşte în mai şi ţine până în iunie. Este un arbust, tulpina nu depăşeşte trei, cinci metri, rar ajungând la zece metri. Scoarţa şi frunzele emană un miros specific, cam neplăcut.Florile, în schimb, sunt frumos mirositoare, au aromă răcoritoare. Socul este cunoscut la noi ca fiind plantă de leac şi plantă magică. De la soc se foloseşte tot, ...

Avem şi E-uri inofensive ?

Avem anumite E-uri care nu afectează sănătatea precum, E100, E300, E322, fiind considerate inofensive şi se găsesc atât în alimente cât şi în cosmetice. Conform specialiştilor, din totalul de 350 de E-uri, doar 20 sunt considerate bune.De exemplu, vitamina C are denumirea de E300, substanţă ce fortifică sistemul imunitar. Mai este denumită şi acid ascorbic şi este un...

Reţeta zilei – Socata

Ingrediente: 10 flori de soc, 500 g zahăr, un plic de drojdie(7g) sau un cub, o lămâie, o mână de stafide, 5 l apă plată.Mod de preparare: Florile de soc spălate se aşează într-un borcan de 5 litri, împreună cu lămâia spălată şi tăiată felii, stafidele şi drojdia. Zahărul se dizolvă în apă şi se adaugă peste cele de mai sus, apoi...

Despre muştar

Planta de muştar are flori galbene şi frunze verzi şi ascuţite e asemănătoare cu cea de broccoli. Seminţele de muştar se găsesc în păstăile acestei plante. Acestea se recoltează înainte de ase coace complet.Gustul iute al muştarului este dat de o enzimă în momentul în care planta s-a uscat. Sunt mai multe tipuri de muştar: negru, muştarul maro şi muştarul...

Prezenţă sexy pe meleagurile gorjene – “Nepoţica” SRI, în vizită la Târgu-Jiu

Îmbrăcată într-o superbă rochiţă roz, masterandul Ioana Timofte (director adjunct al Colegiului Naţional de Apărare), a făcut furori ieri, la masa rotundă organizată de Academia Naţională de Informaţii şi Direcţia de Informaţii Gorj la Consiliul Judeţean.Ioana a impresionat prin prezenţă, eleganţă şi un discurs ce a monopolizat partea a doua a mesei rotunde. Săracă în declaraţia de avere, frumoasa...

Sezonul estival, deschis la Săcelu

Conducerea Bazei de Tratament de la Săcelu, alături de reprezentanţi ai Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), dar şi ai autorităţilor judeţene, oameni politici şi localnici au deschis, oficial, joi, sezonul estival din această staţiune turistică.De la eveniment a lipsit primarul comunei Săcelu, Ion Voica şi reprezentanţii primăriei din localitate. Începând de joi, oficial, Băile Săcelu şi-au deschis porţile pentru...

Minor “pierdut” de o mamă cadru didactic

Un băieţel de 8 ani a devenit subiect de ştiri după ce mama lui l-a anunţat la Poliţie că a dispărut de acasă. Adevărata ştire este aceea că femeia, cadru didactic, după ce i-a anunţat pe oamenii legii despre faptul că nu-şi găseşte fiul, şi-a schimbat declaraţiile de câteva ori.Femeia s-a ales cu amenda maximă prevăzută de legislaţie ...

Gorjul, vatră pentru lăutarii autentici

Lăutăria în Gorj este un fenomen care, în unele zone, se păstrează cu adevărat. Şi nu vorbim despre kitsch-uri ci despre muzica lăutărească nealterată, păstrată aşa din tată în fiu.Judeţul nostru are mai multe tarafuri cu care se poate lăuda şi care fac figură frumoasă la festivalurile naţionale. Ca o recunoaştere a meritelor şi a valorii tarafurilor gorjene, acestea sunt...

Complice la înşelăciune, după gratii

Încă un bărbat a fost reţinut în cazul înşelăciunii în leasing pe care o prezentam săptămâna trecută. Este vorba despre o ţeapă de 800 de mii de euro pe care mai mulţi bărbaţi au dat-o unei firme de leasing din Bucureşti.Iniţial în acest caz au fost reţinuţi cinci bărbaţi dintre care unul gorjean. Aceştia reuşiseră să păcălească o firmă...

Spune că a fost violată într-o scară de bloc

O tânără de 21 de ani din Buduhala susţine că a fost violată de către un bărbat pe care îl ştia din vedere. Violul ar fi avut loc într-o scară de bloc din apropierea Colegiului Naţional „Spiru Haret” din Târgu-Jiu, în plină zi.Femeia a anunţat un viol abia la câteva ore de când se presupune că s-ar fi întâmplat....

Zeci de mii de lei pe lună – Salarii la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu

Veniturile nete ale angajaţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu depăşesc cu mult imaginaţia noastră. Aceştia şi-au făcut publice salariile nete din luna aprilie, iar veniturile nu sunt deloc de neglijat, cele mai mari ajungând chiar şi la 11.648 de lei.Salariile celor 1.227 de angajaţi ai Spitalului Judeţean sunt unele deloc de criză pentru vremurile în care trăim. Şi, spre...

Litoralul, uitat de gorjeni

Oferte peste oferte pentru petrecerea vacanţei de vară, atât în ţară cât şi în străinătate. Chiar dacă vara se anunţă a fi una dintre cele mai călduroase, nu foarte mulţi gorjeni se îndreaptă spre litoral.Pentru a atrage clienţii, operatorii de turism vin cu oferte cât mai variate şi preţuri destul de bune. „Gorjenii au început să îşi pregătească deja...