12.3 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Arhive Zilnice: 14 iulie 2010

Fata cu părul de foc ne-a părăsit – Cu două săptămâni în urmă, Mădălina Manole a cântat alături de copii, pe scenă la Ţicleni

Încă o stea a muzicii româneşti s-a stins ! Mădălina Manole a murit chiar în ziua în care ar fi trebuit să-şi sărbătorească, alături de copilul său şi şoţ, împlinirea vârstei de 43 de ani. Pentru locuitorii din oraşul Ţicleni, vestea dispariţiei a fost una tulburătoare, mai ales că o văzuseră şi cântaseră cu artista în urmă cu două...

Vlădescu anunţă sfârşitul cotei unice

România ar trebui să treacă de la 1 ianuarie 2011, după şase ani de cotă unică, la un sistem de impozitare progresivă a veniturilor, inclusiv a tutoror pensiilor, concomitent cu scăderea TVA, susţine ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.După ce a administrat regimul de cotă unică şi în precedentul mandat de ministru, în guvernul liberal Tăriceanu, Vlădescu afirmă acum că...

Deţineau arme fără drept

Doi gorjeni au fost depistaţi de către poliţişti deţinând, fără drept, arme sportive cu aer comprimat. „Cu ocazia acţiunilor derulate pentru identificarea persoanelor care nu respectă prevederile Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au stabilit că Ion P., 55 ani şi Dumitru P., 52 ani, din judeţul...

Impozitarea pensiilor ar aduce mai mulţi bani decât reducerea lor cu 15%

Dacă ar impozita toate pensiile, statul ar încasa, lunar, 600 de milioane de lei, de zece ori mai mult decât în prezent. Diminuarea pensiilor cu 15% ar fi adus la buget cu 13,5 milioane de lei mai puţin.Impozitarea tuturor pensiilor cu 16% - procent aplicat la toată valoarea pensiei-, ar aduce la bugetul de stat 600 de milioane de...

Asistaţii sociali, controlaţi de inspectorii muncii

Asistaţii sociali din Târgu-Jiu, care beneficiază de ajutoare, îşi fac treaba aşa cum trebuie. Aceştia nu sunt restanţi, cel puţin nu în această lună. Totuşi, activitatea lor a fost controlată de către reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, săptămâna trecută.Timp de aproximativ o săptămână, activitatea persoanelor care primesc ajutor social a fost verificată. Aleatoriu au fost aleşi...

Crima de la Roșia de Amaradia, reconstituită la secundă

Noaptea de marți spre miercuri a fost una albă pentru anchetatorii gorjeni, care, pe parcursul mai multor ore au încercat să deslușească misterele crimei de acum o săptămână, crimă pe care un bătrân din satul Ruget susține că a comis-o, deși după gratii a ajuns un nepot de/al său de 18 ani. Procurorul de caz, Emil Moța, polițiști și...

Preţul locuinţelor în scădere continuă

Preţul locuinţelor va continua să scadă pe termen mediu, deşi acum, cei interesaţi de achiziţia de imobile trebuie să se pregătească pentru plata unui TVA mai mare cu 5% la notariat, dar şi la serviciile agenţilor imobiliari şi nu numai, avertizează specialiştii în domeniu consultaţi de incont.ro.Cu toate influenţele şi de la notariat şi de la agenţia imobiliară care...

Ștefănoiu, achitat în dosarul diluantul

Omul de afaceri gorjean Relu Ștefănoiu a primit oficial vestea că instanța supremă din România l-a găsit nevinovat într-un dosar penal în care a și fost reținut pentru 15 zile în anul 2005. Înalta Curte de Casație și Justiție a publicat pe site-ul său decizia judecătorească din 25 iunie 2010 prin care este admis recursul lui Ștefănoiu, prin care...

Medicamentele ieftine pe cale de dispariţie

În presa centrală au apărut informaţii conform cărora sute de pastile au fost retrase de pe piaţa românească. Explicaţia fenomenului constă în faptul că ele sunt prea ieftine pentru a aduce profit. Există specialişti în domeniul medical care mai au şi alte explicaţii pentru dispariţia respectivelor pilule.Spitalele n-au mai fost aprovizionate în ultimul timp cu anumite soluţii injectabile de...

Cercetaţi pentru furt

Patru tineri, dintre care doi minori, toţi din localitatea Mătăsari, au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, fiind suspectaţi de furt de componente auto şi din societăţi comerciale. Pe numele acestora, în urma audierilor, s-a luat hotărârea obligării acestora de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru 29 de zile.Tinerii au vârste cuprinse între 17 şi 19...

Oligofrenă cu opt clase, internată în Centrul Maternal

Are un handicap psihic sever, doar opt clase dar şi un copil de aproape cinci luni care trebuie crescut. Nu are serviciu şi nici bani, doar o indemnizaţie de handicap şi un soţ, şi el cu probleme şi fără serviciu. Este, pe scurt, povestea unei tinere mame în vârstă de 28 de ani, din satul Lăzăreşti. Femeia a ajuns...

Din cauza crizei – Gospodinele din Gorj cumpără tacâmuri şi măruntaie

Criza economică, acutizată de majorarea TVA-ului la 24%, i-a determinat pe gorjeni să se reorienteze în privinţa coşului de cumpărături. Dacă până nu demult ei mergeau în magazinele alimentare sau în supermarket – uri şi achiziţionau pentru consumul propriu numai produse de bună calitate, acum ezită sămai bage mâna în buzunar pentru cărnuri fine şi preferă soluţii de criză....

Meşteşugul olăritului sau amintirea vieţii la sat

Muzeul Arhitecturii Populare din Curtişoara este, pentru o săptămână, gazda unei expoziţii temporare. Oale şi vase de lut, de tot felul, cu motive tradiţionale specifice judeţului, pot fi admirate în cadrul specific satului gorjenesc, de la Muzeu.„Meşteşugul olăritului în Gorjul tradiţional” este o expoziţie temporară, care a fost vernisată ieri şi care va rămâne pentru o lună la muzeu....

Lucrare de control… la EDUCAŢIE – “Calea pe care trebuie s-o urmeze un tânăr în viaţă”!

De multe ori mă gândesc la foştii mei elevi şi la chipurile lor, neatinse de volbura vremii, iar atunci când întâlnirile noastre devin un prilej fericit de a depăna câte un fir „netors” al întâmplărilor sau al clipelor de neuitat, realizând că este vorba despre un tânăr pe care l-am simţit şi ca pe un apropiat de suflet, inteligent...

Radu Angheloiu, un incomod pentru contracandidaţii săi

Deşi nu şi-a depus candidatura la şefia PNL Gorj, în mod oficial, Radu Angheloiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a ajuns, în câteva zile, ţinta atacurilor contracandidaţilor săi. Angheloiu refuză însă să răspundă tot cu un atac declaraţiilor necolegiale ale lui Dian Popescu şi Ion Navlea, considerând că acestea nu fac bine imaginii partidului. Angheloiu a fost de altfel, până...

Le arde de pelerinaj pe la mănăstirea Polovragi

,,Ţara arde şi UNPR se piaptănă”, după această expresie par că se ghidează membrii acestei formaţiuni politice de la Gorj care duminică au planificat un pelerinaj la Mănăstirea Polovragi şi s-au gândit că este necesar să se şi laude cu acest lucru.Fără să menţioneze care este scopul acestei vizite, deşi uneperiştii au încropit pe fugă un comunicat de presă,...

Administrarea spitalelor, un test pentru aleşii locali

Investiţiile din sănătate, cât şi răsplata oferită angajaţilor din sistem, de la medicul primar până la portar, au condus la deteriorarea imaginii unuia dintre cele mai necesare servicii pentru cetăţean. Peste tot se vorbeşte doar despre mită, şpagă, condiţionare şi malpraxis, pentru că un serviciu de proastă calitate poate deveni şi mai greu de abordat prin intermediul acestor genuri...

Gura târgului – Feriţi porţelanurile, vine tăuraşul Băsescu!

Fofează fu un personaj hilar al copilăriei mele. De dăştept ce era, păzea vacile la Peştişani. Trecea drept un locuitor foarte informat. Ca el sunt mulţi astăzi şi se plimbă pe strada Victoriei din Târgu de pe Jii. Între o cafea şi o ţigară, servite la Simigeria celebră pentru cafeaua ei şi plăcintele sale cu brânză, se schimbă câte-o...

Lucrurile uzuale care te îmbolnăvesc

Suntem ferm convinşi de faptul că duşul zilnic obligatoriu nu face decât să ne păstreze frumoşi şi sănătoşi, că uscătoarele de mâini din toalete sunt total inofensive ori că telefoanele mobile sunt perfect curate pentru că le utilizăm doar noi.Din păcate, lucrurile nu stau deloc aşa. Cercetări recente au scos la iveală faptul că germenii şi bacteriile există chiar...

Cotidianul Gorjeanul PDF 15 Iulie 2010

{edocs}gorjeanul_pdf/2010.07.15_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Alimentele şi lichidele indicate pe timp de caniculă

Temperaturile ridicate care cresc pe zi ce trece îţi slăbesc organismul foarte tare şi te fac să devii lipsit de energie, istovit. Pentru ca totuşi căldura de afară să nu te afecteze foarte mult, este foarte important să te hidratezi foarte bine şi să ai o alimentaţie potrivită sezonului.În continuare vă prezentăm o listă cu alimentele recomandate, dar...

Efectele nocive ale sedentarismului

Ai un job care te forţează la sedentarism? Ei bine, pe cât de plăcut, lejer şi convenabil poate părea la prima vedere, trebuie să ştii că statul pe scaun ore în şir zilnic, poate avea efecte nocive asupra sănătăţii tale.Mai mult decât atât, în cazul în care mergi cu maşina personală, iar când ajungi acasă te aşezi din...

Reţeta zilei – Frappe răcoros de vară

Ingrediente: 2 linguriţe ness, 200 ml lapte îndoit cu apă, 2 linguriţe zahăr, 3 cuburi de gheaţă, 1 cupă îngheţată de ciocolată, frişcă, topping de ciocolată pentru decor.Mod de preparare: Freci ness-ul cu zahărul şi laptele până când se topesc cristalele de zahăr. Torni amestecul într-un pahar înalt. Adaugi o cupă de îngheţată, 3 cuburi de gheaţă şi frişcă, după preferinţe. Ornezi...