Arhive Zilnice: 21 septembrie 2010
În baza unei plângeri la INA – Prefectul Andrei, cercetat pentru plagiat
Lucrarea care a stat la baza Programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare înalţilor funcţionari publici, promovat de Liviu Andrei la Institutul Naţional de Administraţie (INA) în Bucureşti, care l-a ajutat apoi şi la examenul pentru funcţia de subprefect, este contestată de unul dintre subalternii actualului prefect.Persoana în cauză a făcut, luna acesta, deja o plângere...
SNLO, datoare vândută la Primăria Motru
40 de miliarde de lei vechi. La această sumă se ridică debitele Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) către Primăria Motru, datoria fiind acumulată din noiembrie anul trecut.Edilul municipiului Motru, Dorin Hanu, speră ca SNLO să îi achite banii, cu atât mai mult cu cât instituţia pe care o conduce are la rândul său datorii foarte mari la stat.
Venitul...
Copiii Motrului participă la Săptămâna Mobilităţii Europene
Acţiunea organizată de Agenţia Judeţeană Pentru Protecţia Mediului, sub genericul „Săptămâna mobilităţii europene”, şi-a consumat ieri etapa, „călătorind mai inteligent, trăim mai bine!”Între orele 10:00 şi 12:00, copiii de la grădiniţele 1, 6 şi 7, au efectuat desene pe asfalt în parcul central al municipiului. 150 de micuţi şi educatoarele lor au reţinut atenţia multor părinţi prezenţi la...
Ruşinea Circului prezidenţial!
Vestea proastă a zilei de ieri estre că Legea pensiilor nu se revotează, iar maşina de vot a puterii funcţionează uns.
Cu bani, adică cu fonduri publice, partidele din arcul guvernamental au încă parlamentarii cumpăraţi spre a obţine atâtea voturi câte au nevoie.În Cameră, în Senat şi chiar în Birourile Permanente ale acestora. Şi atunci ce să ne mai mirăm...
În căutarea unui test ADN pierdut! – Procurorul Diaconescu a jonglat cu mărturia lui Ţundrea
Jurnalul Naţional a reuşit să pună mâna pe memoriul înaintat anchetatorilor de Marcel Ilie Ţundrea, gorjeanul condamnat pe nedrept la omor, în care indică adevăratul autor al faptelor pentru care el a făcut puşcărie degeaba, descoperit în urma unui test ADN făcut chiar de către anchetatori adevăratului autor.Numai că, acest document a fost ataşat într-un alt dosar de care...
Lider sindical, găsit spânzurat la Jilţ Nord
Caz şocant ieri pentru ortacii din zona Mătăsari după ce un angajat al Complexului Energetic Turceni, lider sindical în cadrul unităţii, a fost găsit spânzurat în apropierea locului său de muncă, decesul său fiind considerat accident de muncă.Bărbatul a fost găsit fără suflare de colegii de muncă, în urma sa nefiind găsit vreun bilet prin care să fie explicat...
Hoţi de cazane, băgaţi la răcoare
A furat toată vara de prin Gorj şi Vâlcea, dar acum i s-a înfundat. Un tânăr din judeţul Dolj a ajuns luni seară în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, fiind prins după ce s-a ascuns în portbagajul maşinii care îl transporta prin zona Scoarţa – Târgu Cărbuneşti, maşina fiind condusă de un amic de-al acestuia, reţinut şi el pentru...
Angajaţii Primăriei Logreşti, în imposibilitatea de a-şi lua salariile
Toţi cei 20 de salariaţi ai Primăriei Logreşti nu şi-au luat salariile aferente lunii august datorită faptului că Prefectura judeţului a blocat conturile administraţiei locale.Acest lucru a fost decis din cauză că Primăria Logreşti rămăsese singura din Gorj care încă nu-şi aprobase noua organigramă.Primăria Logreşti, cea care rămăsese unica din Gorj care nu aprobase noua organigramă şi nu obţinuse...
A înşelat statul cu 850.000 de lei
Un bărbat în vârstă de 40 de ani din comuna Dăneşti a fost reţinut în cursul zilei de luni seară de către poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor. Mihail Ovidiu Oncioiu este suspectat de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi înşelăciune, care se sustrăgea de la urmărirea penală.Din datele procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a...
Suspendări de activitate pentru societăţile cu nereguli
Inspectorii fiscali gorjeni au efectuat în ultima săptămână 48 de controale la agenţi economici, din care 40 s-au soldat cu sancţiuni în valoare de 57.400 de lei şi confiscări de bunuri şi sume de 902 de lei.Conform lui Ion Pupăzan, directorul adjunct al Gărzii Financiare Gorj, s-a constatat faptul că, un agent economic din municipiul Târgu-Jiu, care se ocupă...
Pentru Brâncuşi, Laurian Stănchescu revine la Târgu-Jiu
Poetul Laurian Stănchescu, iniţiatorul Marşului Culturii, revine la Târgu-Jiu pentru un nou proiect al său. De această dată, Stănchescu vrea să aducă osemintele lui Brâncuşi în Gorj, acolo unde le este locul. În acest sens, el organizează o conferinţă de presă în cadrul căreia îşi prezintă acest nou demers.Astăzi, începând cu ora 11:00, în Parcul Central din municipiul Târgu-Jiu,...
Ofertele turistice de toamnă, ispite pentru gorjeni
Agenţiile de turism din Gorj au pregătit pentru acest sezon oferte mai mult decât ispititoare. Astfel, cu numai câteva sute de lei, gorjenii se pot relaxa, sau trata, într-o staţiune balneară din diverse localităţi din ţară, beneficiind de condiţii excelente de cazare şi tratament.Adaptându-se la situaţia economică actuală şi la criza financiară care ne afectează pe toţi, operatorii de...
Cele mai bune ceaiuri care combat colesterolul
Colesterolul este absolut necesar organismului, rezultat aproximativ 75% de ficat. Organismul produce vitamina D, care este benefică deoarece fixează calciul în oase şi asta se datorează existenţei colesterolului.Dar, atunci când există un surplus în sânge de colesterol, se depune pe pereţii arterelor şi astfel apar afecţiunile cardiovasculare.
Modificarea obiceiurilor alimentare
Îmbunătăţirea obiceiurilor alimentare necorespunzătoare este o metodă de reducere a colesterolului...
Măslinele şi conţinutul de aditivi al acestora
De nenumărate ori avem impresia că am ales alimente naturale, fără substanţe nocive, fără celebrele E-uri, atunci când le adăugăm în coşul de cumpărături, încântaţi că am ales ceea ce trebuie pentru sănătatea noastră, dar realitatea ne-o oferă doar ingredientele de pe ambalaj.În momentul în care optezi pentru alimente vrac, cum sunt măslinele ar trebui să întrebi şi să...
Reţeta zilei – Ruladă de pui cu bacon şi caşcaval
Ingrediente:
4 fileuri de piept de pui,
5-6 felii de bacon,
5-6 felii de caşcaval,
zeamă de lămâie,
boia dulce,
vegeta,
pătrunjelMod de preparare:
Fileurile se stropesc cu zeamă de lămâie, se asezonează cu boia dulce şi vegeta, pe urmă se bat bine de tot cu ciocanul de carne între folii alimentare, să nu stropim toată bucătăria.
Se pus unul lângă altul - fileurile - apoi baconul tăiat...
Replici politice feminine
Politica din România este de departe misogină şi discriminatorie, deoarece toate femeile pe care le promovează în funcţii eligibile sau le numeşte în funcţii de responsabilitate maximă în ţară, sunt supuse unor presiuni indescriptibile cu scopul nedeclarat de a le intimida.Se ştie că mentalitatea românească este una patriarhală, în care bărbaţii îşi impun punctele de vedere, chiar dacă se...
Gura târgului – Elodia lucrează la Primăria Bîlteni
Consilierul juridic al Primăriei Bîlteni, Elena Goşa, este supra-numită de localnici drept „Elodia”.Funcţionara a primit această poreclă, atât de cunoscută, pentru că cetăţenii din Bîlteni consideră că ea ar fi de fapt avocata primarului Vasile Vlăduleanu. Oamenii ştiu că adevărata Elodia era avocat iar legătura profesională dintre cele două este, pentru ei, evidentă. Oamenii susţin că „Elodia de...
Cotidianul Gorjeanul PDF 21 Septembrie 2010
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.09.21_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}



































