13.6 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Arhive Lunare: septembrie 2010

Viceprimarul comunei Băleşti îşi pune pirostriile

Sărbătoare, la sfârşitul acestei săptămâni, în familia viceprimarului de la Băleşti, Vasile Cârstea, şi în rândul angajaţilor administraţiei locale. Asta, deoarece, alesul local se va căsători sâmbătă, la orele 14:00, la Biserica „Tuturor Sfinţilor”, din satul Tălpăşeşti, cu aleasa inimii sale, Maria Marilena.Cei doi sunt deja căsătoriţi civil, evenimentul având loc în urmă cu ceva vreme, ei fiind deja...

La Polovragi – Smiley alege „Miss fata de la ţară”

Comuna gorjeană Polovragi, este una dintre cele şase localităţi româneşti de unde va fi aleasă domnişoara ce va primi titlul de „Miss fata de la ţară”. Echipa de la televiziunea naţională care difuzează emisiunea „Miss fata de la ţară” se află acum în teren, prin Polovragi, căutând cele mai potrivite tinere.Show-ul de televiziune a debutat pe 10 septembrie anul...

Debut de an şcolar, cu proteste la Şcoala Nr. 7

Noul an şcolar a început din păcate cu tristeţe pentru cei aproape două sute de elevi ai Şcolii Generale Nr. 7 din cartierul Vădeni al municipiului Târgu-Jiu. În urma pierderii personalităţii juridice şi intrării sub tutela Şcolii Gimnaziale “Ecaterina Teodoroiu”, părinţii elevilor Şcolii 7 continuă cu seria nemulţumirilor la adresa Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj, deschizând astfel festivităţile de...

Primul clopoţel, emoţii pentru părinţi şi bunici

Deschiderea de ieri a noului an şcolar a produs mai multă emoţie la Târgu-Jiu pentru părinţi şi bunici decât pentru ,,bobocii” din clasa I. Curioşi mai mult să îşi deschidă penarele şi manualele pentru a buchisi primele litere, elevii de clasa I au aşteptat nerăbdători să îşi ocupe locurile în bănci şi să soarbă vorbele învăţătoarei.Însoţiţi de părinţi, de...

La Şcoala ,,Constantin Săvoiu” – Clopoţelul a sunat a grevă japoneză

Cadrele didactice de la Şcoala Generală „Constantin Săvoiu” (Şcoala numărul 8) din Târgu-Jiu au deschis noul an şcolar într-un mod aparte. Pe tot parcursul festivităţii, aceştia au purtat în piept ecusoane din hârtie albă, pe care scria cu negru „-25%”.Astfel ei au atras atenţia asupra măsurilor pe care Guvernul le-a aplicat şi care i-au afectat prin pierderea unui sfert...

„Doina Gorjului” dă spectacol în cinstea lui Laurian Stănchescu

Interpreţii şi dansatorii Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” susţin astăzi un spectacol în onoarea poetului Laurian Stănchescu, iniţiatorul unui marş cultural. Pe scena amfiteatrului din centrul municipiului Târgu-Jiu vor urca toţi artiştii „Doinei Gorjului”, începând cu ora 18:00.Târgujienii au posibilitatea să asiste, în această seară, la un spectacol de folclor ce se va desfăşura pe scena amfiteatrului din centrul...

Senatorul Toni Greblă, la deschiderea anului şcolar la Teleşti

Senatorul PSD+PC, Toni Greblă a fost invitat, luni, la deschiderea anului şcolar în comuna Teleşti. Însoţit de primarul Romulus Bîldea, senatorul a mers la trei şcoli de pe raza comunei. Prima unitate de învăţământ vizitată a fost şcoala de la Şomăneşti.Aici, Toni Greblă a stat de vorbă cu cadrele didactice, a dorit să vadă condiţiile în care vor învăţa...

De la ruşi vine încă un premiu pentru inventatorii din Hidroelectrica

Directorul adjunct tehnic al Hidroelectrica, Sucursala Hidrocentrale Târgu-Jiu, Ion Tiriplică, şi inginerul principal al unităţii, Simona Nemţoiu, s-au întors recent de la Moscova. Cei doi au reprezentat echipa de patru specialişti care şi-au adjudecat un brevet de invenţie triplu premiat.De data aceasta, echipa a luat atât medalia de aur la cea de-a X-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii...

Alimentaţia modernă: bună sau rea?

De foarte multe ori te-ai gândit că în magazine sunt diferite produse alimentare sau prea mulţi producători pentru acelaşi sortiment. Aceasta nu înseamnă însă întotdeauna calitate.În majoritatea magazinelor oferta de alimente este foarte mare, uneori prea abundentă, dar cu toate acestea există o hibă: majoritatea produselor existente pe piaţă au o valoare nutritivă slabă, iar calitatea lor este îndoielnică. Varietatea...

Dovleceii previn cancerul

Cunoscuţi popular şi sub denumirea de bostănei, dovleceii au proprietăţi terapeutice extraordinare, aceştia fiind cea mai la îndemână legumă a sezonului. Nu sunt scumpi, sunt plăcuţi la gust şi hrănitori şi încă de mulţi ani sunt consideraţi un „medicament” natural împotriva anumitor boli.Au un conţinut mare de apă, în proporţie de 95%, şi reprezintă o sursă importantă de fosfor,...

Reţeta zilei – Chifteluţe de dovlecei cu brânză

Ingrediente: 2 dovlecei de mărime medie 1 ou 2 căţei de usturoi 50 g brânză telemea 4 linguri pesmet 4 linguri făină sare, piper ulei pentru prăjitMod de preparare: Dovleceii se spală, se curăţă de coajă şi de sâmburi şi se dau pe răzătoarea mare. Se sărează şi se pun la scurs într-o strecurătoare cam jumătate de oră. Usturoiul se curăţă şi se pisează. Brânza telemea se...

Gura târgului – Inspectorul Mitescu, „Jolly Joker Number One”

Recunoscut pentru jocurile pe care le face pe scena învăţământului gorjean, Gheorghe Mitescu, inspectorul şcolar general adjunct, a ajuns să fie numit de părinţii mai multor elevi drept „Jolly Joker Number One”.După ce şi-a luat multe blesteme de la profesorii care nu au avut şansa de a prinde un post la titularizare, acum, lui Mitescu, i s-a dus buhul...

Clinchetul de clopoţel n-a fost portocaliu

Instituţie fundamentală în viaţa fiecărui cetăţean român, şcoala trece uşor, uşor către banal, către minimalizare. În Gorj, şcoala a început, ca în toată ţara pe data de 13 septembrie, aceasta spre ghinionul guvernanţilor care n-au investit nimic în generaţia viitoare, ci doar în buzunarele lor putrede, apte însă să susţină o politică de forţă egală pe care poporul abia...

Cotidianul Gorjeanul PDF 13 Septembrie 2010

{edocs}gorjeanul_pdf/2010.09.13_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Expertiza în cazul victimei lui Manţog, nefinalizată

Procurorii Curţii de Apel Craiova au comunicat faptul că expertiza în cazul victimei accidentului produs de directorul economic al Complexului Energetic Turceni, Ionel Manţog, nu este încă finalizată. Anchetatorii susţin că, în mod greşit, s-a scris în presă că acest „caz este închis”, câtă vreme cauza este încă în curs de urmărire penală.În acelaşi timp, presa din Bănie abundă...

Deputatul Surupăceanu, operat de robotul de la Floreasca

Deputatul PSD Mugurel Surupăceanu a trecut cu bine peste intervenţia chirurgicală de joi dimineaţă. Acesta va părăsi în cursul zilei de astăzi sau mâine dimineaţă Spitalul de Urgenţă Floreasca. El a suferit o dublă operaţie de hernie.Mugurel Surupăceanu, deputat PSD de Gorj, se simte bine în urma dublei operaţii de joi. Acesta va trebui să stea 10 zile în...

,,Informator”, la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului

Un pensionar din comuna Drăguţeşti vine periodic şi reclamă la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Gorj anumite nereguli depistate la unii agenţi economici din judeţ. Comisarii susţin că sesizările bătrânului ar fi pertinente şi nu i-ar pune degeaba pe drumuri.La sfârşitul săptămânii trecute omul a mai reclamat la fostul OPC că un comerciant din Piaţa Centrală din...

Îl interpelează pe Funeriu! – Morega critică investiţiile de mântuială făcute în şcoli

Deputatul independent Dan Ilie Morega va participa astăzi la deschiderea anului şcolar, la Padeş. Parlamentarul declară că pe 13 septembrie nu va susţine vreun discurs politic cu această ocazie, ci le va transmite doar elevilor şi părinţilor un mesaj legat de evenimentul la care va fi prezent, şcolile fiind pe Colegiul 1, unde acesta este deputat.Deputatul susţine că...

Scriitorul Alexandru Doru Şerban, premiat pentru cartea închinată Revoluţiei din ‘89

Scriitorul Alexandru Doru Şerban, nominalizat în prezent şi la titlul de ,,Gorjeanul anului”, a primit o nouă distincţie. El a fost premiat de Societatea de Ştiinţe Istorice din România, ca urmare a cărţii sale închinate Revoluţiei din decembrie 1989 din judeţul Gorj.Cartea cuprinde mărturiile participanţilor la evenimentele din decembrie 89 din judeţul nostru şi fotografii-document. Autor a 40 de cărţi,...

Cuică şi Iscrulescu, excluşii liberalului Stroe

Ionuţ Stroe, încă preşedintele interimar al PNL Gorj, deoarece victoria lui Dian Popescu la Conferinţa de Alegeri a organizaţiei nu a fost deocamdată validată, nu a luat nicio măsură împotriva celor pentru care chiar el a făcut cerere să fie excluşi din organizaţie.Alin Cuică de la organizaţia de tineret TNL Gorj şi Ilie Iscrulescu, membru al organizaţiei PNL...

Jandarmii gorjeni, pregătiţi pentru meciul Pandurii – U. Craiova

Astăzi, de la orele 20:00, peste două sute de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Tudor Vladimirescu” (IJJ) Gorj şi din Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, vor asigura măsurile de ordine publică la partida de fotbal dintre echipele C.S. Pandurii Lignitul Tg-Jiu – F.C. Universitatea Craiova, din cadrul turului Campionatului Naţional de Fotbal, Liga I, etapa a...

Paralescu a decis: Festivităţi scurte, pentru deschiderea anului şcolar

Pentru deschiderea noului an şcolar, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj a stabilit un program, încă de la sfârşitul săptămânii trecute, pe care l-a transmis Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului.Potrivit documentului semnat de inspectorul general al IŞJ, Justin Paralescu, astăzi nu se vor ţine ore în şcoli iar festivităţile de deschidere a noului an şcolar vor dura o jumătate...

AJOFM Gorj a închis patru puncte de lucru

Disponibilizările de personal “au muşcat” şi din Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj. În urma trimiterii propriilor angajaţi în şomaj, instituţia a pierdut şi câteva puncte de lucru din judeţ.Începând cu data de 1 septembrie, AJOFM Gorj a trimis acasă 14 angajaţi din mai multe puncte de lucru de pe teritoriul judeţului. Odată cu trimiterea în...

După patru ani în modul – Preşcolarii din Cocorova încep anul şcolar într-o grădiniţă nouă

Cei douăzeci şi unu de preşcolari din Cocorova înscrişi pentru anul şcolar 2010-2011 vor învăţa de astăzi într-o nouă locaţie. Vechea locaţie, compusă din module pentru sinistraţi, deloc bune pentru desfăşurarea actului educaţional, va fi uitată de acum de către cei mici dar şi de dascălii care se plângeau de condiţiile improprii de muncă.Preşcolarii din satul Cocorova, comuna Turburea,...

Clopoţelul sună pentru gorjenii din Centrul Buziaş

Centrul de Reeducare Buziaş, organizează astăzi, începând cu orele 10:00, festivitatea de deschidere a cursurilor anului şcolar 2010- 2011. Pentru a marca evenimentul, personalul didactic şi educativ al Centrului, a implicat copiii internaţi în pregătirea unui montaj artistic literar-muzical.Cei trei minori din judeţul Gorj internaţi la Centrul de Reeducare de la Buziaş pentru comiterea infracţiunii de furt vor...

Posturi cu dedicaţie?! – Prefectura Gorj disponibilizează şi apoi angajează

Muncă grea pentru comisia de evaluare din cadrul Prefecturii Gorj. În cadrul instituţiei se organizează astăzi un examen scris pentru ocuparea a două posturi temporar vacante. Ideea examenului le-a venit angajaţilor care îşi primiseră preavizul, iar organizarea examenului a fost imediat semnată de conducerea instituţiei.Ilar este că Prefectura Gorj nu ar fi trebuit să organizeze un astfel de...

Pescar, mort în Jiu

Un bărbat în vârstă de 58 de ani din municipiu a fost găsit mort vineri în albia râului Jiu. Victima era pasionată de pescuit, şi se pare că hobby-ul său i-a fost, de această dată, fatal.Omul a fost scos din apă lângă barajul de la Piaţa Mare. Medicii de la Serviciul de Ambulanţă Gorj prezenţi la faţa locului au...

De la moţiunea populară, la activitatea responsabililor politici ai PSD

Victor Ponta a cerut activiştilor PSD strângerea de semnături în vederea susţinerii populare a moţiunii de cenzură. Această operaţiune, care ar fi trebuit să fie foarte activă şi să aibă o coordonare efectivă în tot judeţul, a născut două direcţii de activitate din partea Biroului Organizaţiei Judeţene a PSD şi a primarilor social-democraţi.Unele localităţi stau foarte bine, altele stau...

Ce variantă alegem pentru păstrarea alimentelor

A venit toamna şi în acelaşi timp a sosit şi perioada în care recoltăm roadele pământului pentru a avea iarna alimente pentru consum, din belşug. Acum, pieţele sunt înţesate de legume şi fructe fiind şi timpul propice să încercăm să le conservăm.Trebuie să alegem cea mai bună variantă de păstrare a alimentelor pentru a menţine toate proprietăţile lor...

Brocoli, legumă plină de vitamine

Brocoli se mai numeşte şi conopida verde, fiind diferită de conopidă, are partea comestibilă mai răsfirată, sub formă de ciorchine şi cu un gust minunat faţă de conopidă.Brocoli are un conţinut bogat de vitaminele B (mai ales B3 şi B5), vitamina A, vitamina C, acid folic, calciu, magneziu, mangan, fier, potasiu, zinc, seleniu, fosfor şi numeroase fibre. Are în...

Reţeta zilei – Ardei graşi muraţi umpluţi cu varză

Ingrediente: 1 kg ardei gras o varză de mărime medie, tocată fin 2 morcovi de mărime medie, tocaţi5 căţei de usturoi 1 cană chimen 1 ceaşcă pătrunjel tocat 1 lingură sare 2 l apă 50 g sare 2 linguriţe ardei roşu pisat Mod de preparare: Se spală ardeii sub jet de apă, se scot sâmburii şi se curăţă interiorul cu degetele; Se toacă fin varza şi se freacă cu sare, se...

Gura târgului – Nuntă banală, în familia afaceristului Huidu

Deşi este om de afaceri care are pretenţii de a investi sume mari de bani în parcarea din Piaţa Centrală, fostul senator Dumitru Huidu nu s-a dovedit prea larg de mână la nunta fiicei sale.Organizată sâmbătă la un restaurant din zona Debarcader, în municipiul Târgu-Jiu, nunta Iulianei, fiica fostului senator, cu Ionuţ Giubalcă, cu care era deja căsătorită civil,...

Ruşinea deschiderii şcolii, în vremuri de bejenie portocalie!

Vrem, nu vrem, astăzi, 13 septembrie, se deschide anul şcolar 2010-2011. În sărăcia lucie asigurată de Ministerul Educaţiei, cu şcoli fără autorizaţii de funcţionare – sanitare şi de altă natură -, fără reparaţiile şi modernizările strict necesare.Iar numitul Daniel Funeriu, temporar ministru al Educaţiei portocalii, om cu familia în străinătate, recomandă respectarea tradiţiilor şcolare, desfăşurarea unei ore de dirigenţie...

14.00:-Deputatul Mugurel Surupăceanu, operat de hernie

Deputatul PSD, Mugurel Surupăceanu, a fost internat miercuri, de urgenţă, în spital el fiind operat de hernie dublă. Intervenţia chirurgicală i s-a făcut cu ajutorul unui robot importat, mai demult, din America de medicul Şerban Brănişteanu, sub coordonarea doctorului Sorin Păun. Operaţia a decurs fără niciun fel de probleme, fiind a 500 realizată de robotul respectiv. Mugurel Surupăceanu va...

Bei în paşalâc

România a ajuns un paşalâc portocaliu în care dregătoriile se schimbă aparent de nevoie, însă cu multe lucruri necunoscute publicului alegător. Adriean Videanu, Mihai Şeitan şi Sebastian Vlădescu au fost ca nişte viziri, care au confundat averea naţională cu proprietatea personală, aşa că au scos de la rastelul cu legi calamină pentru astuparea circuitelor.În Gorj, vizirul Videanu a venit...

Sub stindardul PD-L – Directorul MEDSERV MIN disponibilizează pe o parte şi angajează pe alta

Managerul MEDSERV MIN SA, ,,vizionarul” pensionar Marcel Petrică Iacobescu şi-a pus mintea la contribuţie şi alături de noul său director economic, Alexandru Lopotenco, a realizat o schemă de restructurare a posturilor din unitatea aparţinând SNLO, de stă mâţa-n coadă.  Chiar dacă posturile în cauză nu trebuiau eliminate din organigrama societăţii, cei doi au considerat că îşi pot bate joc...

Preot divorţat, acceptat în altarul Domnului

Sunt multe probleme nu prea cuşere prin parohiile Gorjului. Este imposibil ca preotul protopop Cosmin Bălan să le rezolve pe toate. Şi în scurt timp. De unele se atinge, iar de altele lasă impresia că nu ar fi bine să se ocupe.Aşa de pildă, la Brădiceni, în parohia preotului Ion Grindeanu se zice prin târg că ar şti inclusiv Mitropolia...

Dispariţie în glumă, căutări serioase pentru un puşti de 14 ani

O banală discuţie mai tensionată într-o familie din Schela s-a terminat cu „dispariţia” unui minor de 14 ani, singurul copil din casă, care, de fapt, mai mult s-a speriat şi a fugit din calea poliţiştilor. El a lăsat însă un bilet de adio care le-a dat de furcă oamenilor legii, dispuşi să facă orice efort pentru a-l găsi pe...

Soţia procurorului Emil Moţa, judecător

Tinela Moţa, soţia fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a devenit judecător. Prin decret prezidenţial, semnat miercuri de şeful statului, Traian Băsescu, Tinela Moţa a fost eliberată din funcţia de procuror al Parchetului Judeţean Gorj şi numită în funcţia de judecător la Judecătoria Târgu-Jiu. În familia Moţa este acum un procuror şi un judecător.Fostul prim-procuror al...

Obiectivele lui Dian Popescu, criticate de antecesorul său

,,Vise, taică, vise..”! Astfel a comentat, joi, fostul preşedinte al PNL Gorj, Dan Ilie Morega, obiectivele înlocuitorului său la cârma organizaţiei judeţene, Dian Popescu.Aceste obiective, din mandatul omului de afaceri din Ţicleni, au fost anunţate de acesta, atât în campania electorală pentru şefia organizaţiei, cât şi de la tribuna Casei de Cultură a Sindicatelor, atunci când Dian Popescu a...

Liberalul Răuţ a demisionat

Liberalul Ion Răuţ şi-a dat ieri demisia din funcţia de consilier local de la Cîlnic. El şi-a depus documentul în cauză la sediu primăriei, după ce timp de doi ani a activat în acest organism de conducere locală.Răuţ a fost consilier aici din 2008 dar acuză neînţelegeri prezente cu colegii săi care şi-au dat votul pe 4 septembrie...

Morega votează moţiunea de cenzură

Deputatul independent, Dan Ilie Morega, va vota moţiune de cenzură populară iniţiată de PSD. Parlamentarul a anunţat ieri că face acest lucru în octombrie, şi că îşi va repeta votul pro-moţiune şi în martie, asta dacă acţiunea PSD nu va avea succes.Deşi la ultima moţiune de cenzură înaintată de PSD în Parlamentul României, Dan Ilie Morega, nu s-a prezentat,...

Absolvenţii gorjeni, faţă în faţă cu angajatorii

Sute de absolvenţi gorjeni ai promoţiei 2010 au o şansă de angajare peste câteva săptămâni, mai exact pe 24 septembrie, când, de la orele 09:00, va lua startul ediţia din acest an a Bursei locurilor de muncă pentru Absolvenţi. Locaţia unde bursa se va desfăşura va fi, ca şi anul trecut, Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu.Organizatorul...

Subvenţia de la APIA pentru motorină, nesolicitată de nimeni

Ultima zi când fermierii gorjeni beneficiari de acciză la motorină îşi pot depune cererile pentru a obţine subvenţia este astăzi. Campania este una trimestrială, pentru fermierii cărora dosarul le-a fost aprobat în vedere subvenţionării cotei de motorină. Conform Mirelei Şerbu, purtător de cuvânt la Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj, astăzi, 10 septembrie, este ultima zi...

În plin sezon al soldărilor, Gorjenii nu au bani nici de produse la preţ redus

Potrivit legii, vânzările de soldare pot fi realizate numai în decursul a două perioade pe an, stabilite de comerciant, în intervalele 15 ianuarie – 15 aprilie şi 1 august - 31 octombrie, pe o perioadă de maximum 45 de zile.O bună parte dintre comercianţii din Gorj şi-au afişat deja preţurile la produsele din această categorie. Chiar şi aşa, gorjenii...

Colectarea selectivă în instituţiile statului, obligatorie

La nivelul judeţului Gorj şi a întregii ţări a fost demarată miercuri campania de implementare a colectării selective în instituţiile statului. Cele care până acum nu au colectat selectiv deşeurile sunt obligate să o facă de acum încolo în baza Legii 132/2010, intrată în vigoare la data de 6 august 2010.Comisia pentru Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic...

Apel către angajatori, pentru plata drepturilor de autor

Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a anunţat ieri, faptul că, potrivit noutăţilor aduse de OUG nr. 58/2010, plătitorul de venit este obligat a plăti statului cota de 0,5% la asigurările de şomaj pentru angajatul care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale.Mihaela Moţa, directoarea AJOFM Gorj face apel către toţi angajatorii să...

Dumnezeu ne ajută să ne naştem prin semnul Crucii!

Pericopa Evanghelică a Duminicii dinaintea Înălţării Sfintei Cruci sau a Convorbirii Lui Iisus cu Nicodim este plină de înţelesuri şi ne învaţă despre adevărul naşterii din nou prin convorbirea dintre El şi Nicodim, pentru că prin discuţia aceasta, noi ne putem da seama de faptul că o condiţie preliminară a cetăţeniei cereşti este naşterea din nou, iar dacă nu...

Păcăliţi de “oamenii” Primăriei

În urma demarării campaniei de dezinsecţie din zonele verzi ale municipiului şi a recomandării asociaţiilor de proprietari să facă acest lucru şi în subsolurile blocurilor, mai mulţi târgujieni s-au trezit cu „binevoitori” la uşă.Astfel, câţiva falşi angajaţi care susţineau că sunt de la Primăria Municipiului Târgu-Jiu sau sunt trimişi de autoritatea locală au bătut în uşile mai multor locatari...

Merele în şcoli, cerute doar de Primăria Târgu-Jiu

Primarii din judeţ au fost înştiinţaţi în scris la începutul acestei săptămâni de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj să se prezinte la sediul instituţiei pentru a completa cererile pentru acordul de furnizare a merelor în şcolile din localitatea pe care o conduc edilii.Aceştia au termen până astăzi inclusiv să se prezinte la sediul...

Cum poţi să pari mai tânără

Indiferent ce vom face, anii trec şi după o anumită vârstă acest lucru începe să se vadă din ce în ce mai bine. Toţi ne dorim să părem mai tineri, cu excepţia adolescenţei, când dorim să fim egali cu precum adulţii.Primul pas este schimbarea coafurii. Tunde-te filat, deoarece te va face să pari mai tânără. E important ce fel...

Reguli pentru un bărbierit fără probleme

Pentru majoritatea bărbaţilor, bărbieritul nu este o experienţă plăcută. Tăieturile, firele de păr de sub piele cam aşa arată bărbieritul de dimineaţă. Care dintre bărbaţi îşi doresc să meargă la serviciu cu plasturii pe faţă?Dacă urmezi câţiva paşi importanţi vei menţine faţa fină şi intactă. Echipamentul de bărbierit trebuie ales în funcţie de necesităţile fiecăruia. Un brici prevăzut cu o lamă...

Metode de frumuseţe la îndemâna oricui

Foloseşti tot felul de produse cosmetice scumpe şi de cele mai multe ori nu eşti mulţumită de rezultate. Foarte utile şi la îndemână sunt alimentele pe care le găseşti chiar la tine în bucătărie.În continuare vă prezentăm câteva produse, pe care le găseşti destul de uşor prin bucătăria ta, care-ţi vor fi de mare ajutor pentru a arăta mai...

Peştera Cioarei – Unul dintre cele mai importante situri naţionale (II)

Vastitatea petrografică din albia Bistricioarei a fost un alt element favorabil pentru instalarea Omului de Neanderthal în peştera Cioarei ulterior şi a lui Homo sapiens sapiens, atras în special de elementele strategice şi microclimatice ale peşterii: orientarea sud-vestică a intrării, absenţa curenţilor, lipsa umidităţii, dimensiuni reduse etc.Primele cercetări Debutul cercetării arheologice - menţionează într-o lucrare de specialitate dr. arh....

Metode de a calma pielea iritată

Pielea poate să se irite din diverse motive. Cauzele care stau la baza acestei probleme sunt produsele de îngrijire a pielii, anumiţi detergenţi, chiar şi materialele hainelor pot irita pielea. Dereglările de natură hormonală, expunerea la soare, dar şi îndepărtarea părului pot da iritaţii. Pielea care e iritată capătă o culoare roşie şi e sensibilă la atingere. Iată cum...

Gazeta Gorjului PDF 10 Septembrie 2010

{edocs}gazeta_gorjului/2010_09_16_gazeta_gorjului.pdf,560,770,link{/edocs}

Cotidianul Gorjeanul PDF 10 Septembrie 2010

{edocs}gorjeanul_pdf/2010.09.10_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

15.30: Răuţ şi-a dat demisia!

Liberalul Ion Răuţ şi-a dat astăzi demisia din funcţia de consilier local de la Cîlnic. El şi-a depus documentul în cauză la sediu primăriei, joi dimineaţa, el fiind consilier local aici din 2008. În Consiliul Local, PNL-ul avea 5 consilieri liberali, unul dintre aceştia fiind Răuţ. Acesta îşi motivează gestul subliind că acesta nu ar fi unul ,,de supărare...

Cotidianul Gorjeanul PDF 9 Septembrie 2010

{edocs}gorjeanul_pdf/2010.09.09_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Candidat la fotoliul de primar, picat la bac

Ion Mărunţelu, candidatul la fotoliul de primar al comunei Baia de Fier, în 2008, acum mediator şcolar al rromilor din localitate, a picat pentru a doua oară, anul acesta, examenul de bacalaureat. Dacă în prima sesiune, cea din vară, Mărunţelu, salariatul Grupului Şcolar Industrial Baia de Fier, nu a promovat luând, printre altele, nota 2,70 la limba şi literatura...

Sanitas pierde sporurile la Curtea Constituţională

În timp ce angajaţii din Complexurile Energetice Rovinari şi Turceni se bucură de prime peste prime, cadrele medicale se luptă în instanţă de aproape doi ani să câştige drepturile salariale cuvenite din perioada 2001-2006. Curtea Constituţională n-a fost, însă, la fel de generoasă ca şi în cazul energeticienilor şi le-a respins excepţia invocată.Liderul Sanitas Gorj, Valentin Popa susţine că...

Îngrijorare privind factura socială a motrenilor

În dimineaţa zilei de Sfântă Mărie, primarul municipiului Motru, a primit factura privind regularizarea consumului de curent al reţelei de iluminat public din municipiul Motru, a cărei valoare s-a ridicat la 50.000 de lei.Primarul Dorin Hanu a declarat: „momentan nu am aceşti bani la dispoziţie pentru că visteria e goală atâta vreme cât creanţele noastre nu pot fi recuperate....

15 zile în arest, pentru contrabandă cu ţigări şi alcool

S-a ales cu dosar penal pentru contrabandă cu ţigări şi alcool şi cu 15 zile după gratii. Este vorba despre târgujianul, în vârstă de 36 de ani, care marţi a fost reţinut de poliţiştii gorjeni după ce i s-a făcut o percheziţie domiciliară.Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Gorj, cu sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., sub...

Euro ar putea ajunge la 4,5 lei

Pe fondul actualelor mişcări din scena politică, este posibil ca leul să aibă parte de o depreciere considerabilă, cel puţin aceasta este concluzia la care au ajuns mai mulţi analişti financiari. Dacă se adevereşte scenariul analiştilor, situaţia nu va fi deloc plăcută, mai ales pentru cei care au credite în euro.Gorjenii care au credite în euro se gândesc cu...

Şcolile din Târgu-Jiu aşteaptă să-şi deschidă porţile

Primăria Municipiului Târgu-Jiu asigură toţi elevii şi părinţii acestora că toate unităţile de învăţământ din municipiu sunt pregătite pentru începerea noului an şcolar, la data de 13 septembrie.Pentru anul şcolar 2010-2011, autoritatea locală a investit circa 800.000 de lei pentru programul de reparaţii şi igienizări. „Toate unităţile de învăţământ, de la creşe şi până la colegii, au autorizaţii sanitare...

Primarii gorjeni, instruiţi pentru finanţarea nerambursabilă

Prefectura Gorj a invitat ieri reprezentanţii primăriilor din judeţ la un seminar organizat de Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS-DRU) Regiunea Sud-Vest Oltenia.Seminarul de ieri a fost unul de lansare la nivelul judeţului Gorj şi este destinat potenţialilor beneficiari de finanţare nerambursabilă din cadrul liniei de finanţare POS-DRU. Reprezentanţi ai respectivului organism au venit...

Firme în ilegalitate, puse la zid de Garda Financiară

Inspectorii fiscali gorjeni au efectuat în ultima săptămână 50 de controale la agenţi economici, din care 39 s-au soldat cu sancţiuni în valoare de 65.400 de lei şi confiscări de bunuri şi sume de 15.296 de lei. Acţiunile întreprinse de oamenii legii nu s-au terminat doar cu atât, întocmindu-se şi câteva dosare penale.Conform lui Traian Iana, şeful Gărzii Financiare...

Zonele verzi din Rovinari, dezinsectate pentru prevenirea West Nile

Şi Primăria Oraşului Rovinari a preluat exemplul autorităţilor de la Târgu-Jiu şi a trecut la dezisecţia parcurilor şi a zonelor verzi pentru a preveni apariţia ţânţarilor care provoacă virusul West Nile.Astfel, s-a trecut la treabă în Parcul Central, Str. Jiului, Str. Tineretului, Str. Muncii, Str. 22 Decembrie, Aleea Şcolii, Str. Plopilor, spaţiile verzi din jurul Şcolilor Generale Nr. 1,...

Hoţii bănuiţi de comiterea a şase furturi, prinşi de poliţişti

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj, în colaborare cu poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari şi cei ai Postului de Poliţie Bîlteni, au prins câţiva suspecţi bănuiţi de comiterea unor furturi din locuinţe şi firme, infracţiuni care au avut loc pe raza judeţului, rămase cu autor necunoscut. Furturile în cauză s-au comis în perioada iunie - septembrie...

Minora din Rovinari, găsită în judeţul Olt

La finele săptămânii trecute, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari erau sesizaţi despre faptul că o minoră în vârstă de 14 ani, din localitate, a plecat de la locuinţă în data de 4 septembrie, în jurul orelor 19:00, şi nu a mai revenit.Continuând cercetările pentru localizarea minorei, poliţiştii au stabilit că aceasta a plecat în judeţul Olt. Pe 7...

Funcţionarii în preaviz din Prefectura Gorj, angajaţi la Primăria Schela

O parte dintre funcţionarii publici ai Prefecturii Gorj, aflaţi la un pas de şomaj, ca urmare a disponibilizărilor bugetarilor, dictate la nivel de Guvern, ar putea fi salvaţi. Asta deoarece salariaţii Primăriei Schela au anunţat recent că vor renunţa la serviciu, asta în frunte cu primarul localităţii, nemulţumiţi de măsurile restrictive care i-au lăsat în pană de personal şi...

Răuţ ia în calcul un transfer la altă echipă PNL

Liberalul Ion Răuţ, băgat în corzi de noul preşedinte al PNL Gorj, Dian Popescu, acesta cerându-i, în ultimele zile, insistent demisia, demonstrează că nu se lasă doborât.Deşi este atacat de Dian Popescu ce se foloseşte de articolul din statut care, în opinia sa, incriminează fosta activitate a lui Ion Răuţ, fosta porta-voce a PNL Gorj susţine că nu are...

Dian, înlocuit cu Nădrag

Organizaţia municipală a PNL va rămâne fără lider după ce victoria lui Dian Popescu va fi validată la centru. Asta deoarece Dian Popescu va părăsi funcţia de preşedinte al PNL Târgu-Jiu, pentru cea de preşedinte al PNL Gorj, iar postul său vechi va rămâne vacant.În locul lui Dian Popescu va ocupa însă funcţia, în interimat, nimeni altul decât Matei...

Premiile Serilor la Brădiceni, decernate de Sfânta Mărie Mică

Şi a fost ziua a doua. Serile la Brădiceni trebuiau să-şi slăvească laureaţii. Cu părerea de rău că venerabilul poet Ion Horea, care se autoinvitase, n-a reuşit să ne fie oaspete drag, îl aşteptăm în 2011, la 82 de ani. Mai în glumă, mai în serios cenaclurile şi cafeneaua politică s-au ţinut serile precedente. Călduroasa zi de ieri fu...

Beneficiile sucului de legume

Sucurile de legume sunt o sursă de sănătate deoarece constituie o hrană crudă. O dietă formată din crudităţi e necesară în fiecare zi, iar sucul obţinut din legume reprezintă cantitatea de vitamine şi minerale de care organismul nostru are nevoie.Betacarotenul care se găseşte în morcov dă o culoare plăcută pielii şi reprezintă un antioxidant care menţine celulele tinere....

E bine a se consuma carne în fiecare zi?

Dacă te consideri o persoană dependentă de consumul de carne, se pare că o friptură bună, când şi când, este importantă pentru sănătate! Nu trebuie să diminuezi aportul de carne, în special în cursul unei diete.Nu vei slăbi mai repede renunţând la carne, ba chiar din contră, lipsa cărnii din alimentaţie va face să se piardă din masa musculară, va...

Reţeta zilei – Sos de roşii pentru paste şi pizza

Ingrediente: 2.5 kg roşii foarte coapte 2 cepe 6 căţei usturoi 1 linguriţă rasă piper negru 1 linguriţă oregano uscat 1 1/2 linguriţe sare 10 frunze busuioc 8 linguri ulei de măsline 1-2 linguriţe zahăr (opţional)Mode de preparare: Roşiile se spală bine şi se pun în cuptorul încins la maxim pentru 30 minute. În acest timp încingem uleiul într-un vas încăpător şi călim ceapa tocată mărunt la foc mic până...

Învinovăţirea predecesorului

Mă voi rupe puţin de acutele probleme politice şi sociale ale ţării, în fapt ale noastre ale tuturor. O aducere aminte mă face să brodez pe tema aruncării cu noroi asupra predecesorilor. Practic, o modă a ultimilor 20 de ani ce n-a adus şi nu aduce nimic bun.Nărăvaşul Călin Popescu Tăriceanu, altfel impetuos politician liberal, ajuns ditamai prim ministrul...

Gura târgului – Presiuni, la şcoala din Alimpeşti

Adjunctul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj, Gheorghe Mitescu, a făcut presiuni asupra directoarei şcolii din Alimpeşti, pentru a aranja câteva ore pentru o cunoştinţă.Directoarea unităţii de învăţământ a fost astfel somată, se vehiculează prin localitate, să scoată cinci ore de sport pentru un anume Căprăroiu, de loc din Novaci. Ameninţările lui Mitescu nu au fost însă degeaba, femeia executând...

21:30 – Minor din Schela, plecat de la domiciliu

Zeci de poliţişti şi jandarmi efectuează activităţi de căutare a unui minor în vârstă de 14 ani, semnalat la orele 19:35, că a plecat de la locuinţa situată în comuna Schela, sat Schela. Din primele cercetări s-a stabili că minorul Purece Gheorghe-Marian a plecat de la domiciliu în mod voluntar, în după-amiaza acestei zile, în jurul orelor 15:00 şi...

Cotidianul Gorjeanul PDF 8 Septembrie 2010

{edocs}gorjeanul_pdf/2010.09.08_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Schimbat din funcţie pe “modelul” ilegal al lui Boc! – Işfan, cu ministrul Funeriu la instanţă

Fostul inspector şcolar adjunct, Ion Işfan, a fost destituit, la sfârşitul săptămânii trecute, din funcţia deţinută la vârful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj, ca urmare a unui ordin al ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu. Ilar este că documentul prin care se hotăra retrimiterea lui Işfan la catedră face referire la ordinul prin care dascălul a fost numit în funcţie, în...

Microbuzele şcolare din Gorj, fără şoferi

Ordonanţa lui Boc de a da afară 20% din personalul instituţiilor publice lasă microbuzele şcolare fără şoferi. Aceştia nu mai au loc în noile organigrame ale primăriilor. Aşa se face că, atunci când primarii au fost nevoiţi să facă reduceri de personal, primii care au fost tăiaţi de pe ştate au fost şoferii care transportau elevii la şcoală.Şi...

Interpreta Roberta Crintea, membră PSD

Solista profesionistă de muzică populară, Roberta Crintea, s-a înscris în PSD Gorj. Artista este membră a Ansamblului Profesionist ,,Doina Gorjului” din Târgu-Jiu. Interpreta a semnat, în urmă cu câteva săptămâni o adeziune cu PSD-ul, arătându-şi dorinţa de a activa în cadrul organizaţiei din Târgu-Jiu, pentru a-şi dezvolta, ulterior, o carieră politică de stânga.“Mă implic pentru că partidul militează pentru...

Ruşeţ, sătul de gaşca pedelistă a lui Manţog

Ion Ruşeţ a ajuns la limita răbdării. O dovedesc declaraţiile sale publice de ieri, democrat-liberalul nemaiputând să se abţină în a critica ,,pe faţă” gaşca formată în jurul lui Ionel Manţog şi neregulile din PD-L Gorj, trecute însă cu vederea de conducerea partidului de la Bucureşti. Totul a izbucnit între Ruşeţ şi Manţog după ce s-a stabilit, în cele...

Experimentul Modrea

Câteodată schimbările echipelor de conducere ale formaţiunilor politice sunt nefolositoare, mai ales că electorii se prezintă la asemenea alegeri obosiţi şi caută soluţii pentru a scăpa de frământări. Aşa s-a întâmplat şi la liberali, într-o sală în care nimeni n-a ştiut să spună încotro se îndreaptă politica liberală sub adevărata ei înfăţişare, deoarece nimeni n-a cunoscut-o cu adevărat, iar...

Gura Târgului – Demisiile lui Schinteie

Anul acesta, directorul SC UATAA SA, despre care se ştie deja că este detaşat de la SNLO din 1996 încoace, şi-a depus anul acesta a doua demisie. Prima demisie a formulat-o către primarul municipiului Motru şi şi-a retras-o. Cea de-a doua demisie a supus-o discuţiei plenului Consiliului Local Motru.El a avut şi nişte contradicţii cu Ion Popescu, consilier local,...

Americanul Dolson, trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Cetăţeanul american de origine română Alex Dolson, implicat luna trecută într-un accident rutier soldat cu doi morţi, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, situaţie care, într-un fel, îl avantajează, în libertate el fiind aşteptat de rudele celor decedaţi, rromi de origine, care nu vorbesc decât despre răzbunare.Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a finalizat acum...

Şaizeci de deţinuţi îşi continuă studiile în Penitenciar

Conducerea Penitenciarului Târgu-Jiu se ocupă în această perioadă de finalizarea pregătirilor pentru deschiderea noului an şcolar 2010-2011, în baza Legii 83/2010 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare. Aceasta prevede că în cursul procesului penal, persoanele condamnate sunt obligate să frecventeze învăţământul de stat obligatoriu.Până acum, 66 de persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu...

August, luna cu sute de acţiuni pentru jardarmii gorjeni

Angajaţii din structurile MAI ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) „Tudor Vladimirescu” Gorj au desfăşurat luna trecută nici mai mult, nici mai puţin de 535 de misiuni pentru liniştea şi siguranţa cetăţenilor.Astfel, aceştia s-au aflat în stradă pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor cu public numeros (Festivalul Berii, diverse evenimente sportive), menţinerea ordinii...

ISU Gorj, sărbătorit pe 13 septembrie

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Lt.col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj va sărbători săptămâna viitoare, pe 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România, motiv pentru care, instituţia, va organiza mai multe activităţi.În ziua respectivă, se împlinesc 162 de ani de la „Bătălia din Dealul Spirii”, act eroic al pompierilor militari conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, împotriva armatei otomane care...

Constructor nou pentru Piaţa Centrală Motru

Firma care a reuşit să prelungească vreme de doi ani de zile contractul de licitaţie pentru construcţia Pieţei centrale din Motru a dat faliment. Autorităţile locale au dispus o expertiză a stadiului lucrărilor şi măsurile legale privind rezilierea contractului iniţial, urmând ca restul lucrărilor să fie scoase la licitaţie săptămâna aceasta.Primarul municipiului Motru spune că: „fostul constructor mi-a scos...

Criză de personal! – Angajaţii sistemului medical, chemaţi din concediu

Angajaţii din sistemul medical fac eforturi majore pentru a asigura servicii de calitate. În condiţiile în care aceştia şi-au mai pierdut şi o bună parte din salarii, ca urmare a aplicării măsurilor de austeritate, acum sunt nevoiţi să lucreze la foc continuu, din cauză că sunt prea puţini faţă de câţi ar fi nevoie pentru ca sistemul să funcţioneze...

Aparegio lasă târgujienii fără apă

Societatea care asigură distribuţia serviciilor de apă potabilă şi canalizare în municipiul Târgu-Jiu, Aparegio Gorj SA, lasă în aceste zile sute de târgujieni fără apă la robinete datorită restanţelor mari acumulate la mai multe asociaţii de proprietari. Un bun exemplu este Asociaţia 63 din strada Corneliu Coposu care a început săptămâna cu stângul. Locuitorii afiliaţi acestei asociaţii au stat...

Un miliard de lei, amenzi, de la Garda de Mediu

Reprezentanţii Gărzii de Mediu Gorj au aplicat pe parcursul săptămânii trecute un număr de trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 95.000 de lei, în urma efectuării a 31 de controale. Una dintre amenzi a fost dată Primăriei Licurici, în valoare de 15.000 de lei pentru modul necorespunzător de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor menajere.O altă amendă aplicată de...

Reţinut pentru contrabandă cu ţigări şi alcool

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Gorj, au găsit cartuşe întregi de ţigări şi peste o sută de litri de alcool ce au fost şi confiscate în urma unei percheziţii domiciliare efectuate ieri la locuinţa unui suspect din Târgu-Jiu. Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat Parchetului...

Atelierul Naţional de Poezie, într-un târg amar şi dulce pentru cultură – Serile la Brădiceni – ediţia a XIV-a sau depăşirea stării de criză în varianta gorjeană

La început a apărut starea de neprevăzut. Se mai ţine au ba ceea ce pornise furtunos în cultura Gorjului, cu 14 ani în urmă? Iată că, graţie replierii şi unirii eforturilor unor instituţii precum Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”, director dr. Olimpia Bratu, şi Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Gorj, director scriitorul Ion Cepoi, Şcoala Populară de...

Maria, prunca dăruită să schimbe lumea

Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, unică prin misiunea pe care a primit-o prin înger de la Dumnezeu rămâne pentru totdeauna modelul persoanei alese de Dumnezeu pentru o misiune aparte, hotărâtoare pentru întreaga lume. Fecioara Maria este cea mai sfântă dintre femei şi s-a învrednicit de cinstea de a naşte pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.Este cunoscută ca fiind...

8 septembrie – Naşterea Maicii Domnului, a noastră a tuturor

Prima sărbătoare din noul an bisericesc, care începe la 2 septembrie este praznicul împărăţesc din 8 septembrie închinat Naşterii Maicii Domnului numit şi Sfânta Marie Mică. Biserica a voit să pună în lumină sfinţenia Maicii Domnului chiar din primele zile ale anului bisericesc.Lipsa copiilor dintr-o familie era considerată o pedeapsă divină în Legea Veche, cei fără copii fiind desconsideraţi...

Alimente, pentru o dantură sănătoasă

Atunci când vrem o dantură sănătoasă, o igienă orală cât şi controalele periodice la medicul stomatolog, nu sunt suficiente, şi este nevoie de consumarea unor alimente care nu numai că afectează dantura, ci chiar ajută la menţinerea sănătăţii ei.Cum apare placa bacteriană? Alimentele pe care le consumăm vin în contact cu microbii şi bacteriile din cavitatea bucală, formându-se astfel placa...