11.3 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Arhive Zilnice: 8 noiembrie 2010

Actorii din Penitenciar nu au avut „Şansa”

Trupa de teatru „Şansa” a Penitenciarului Târgu-Jiu nu a urcat ieri pe scena concursului de teatru pentru deţinuţi „Exit” deşi a participat la preselecţie cu o piesă care a fost lăudată şi foarte apreciată de membrii juriului. Aceasta, însă, nu a fost acceptată în concurs pentru că a fost prea lungă. Actorii-deţinuţi nu se lasă, însă, descurajaţi.Nu mai puţin...

Jandarmeria Gorj, luată cu asalt de elevii de la Albeni

Aproximativ 50 de copii de la Şcoala Generală din Albeni au avut ieri ocazia să viziteze sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj. Acesta şi-a deschis porţile cu ocazia sărbătoririi patronilor spirituali Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. De asemenea, tot cu această ocazie a avut loc şi un ceremonial religios-militar.Copiii au fost cei mai încântaţi de sărbătoarea jandarmilor şi asta...

Ionel se pare că-şi pierde minţile! – Ariton pregăteşte debarcarea lui Manţog de la Turceni

Tot mai multe surse din interiorul Partidului Democrat- Liberal susţin că aceasta este ultima săptămână în care Ionel Manţog mai ocupă funcţia de director economic în cadrul Complexului Energetic (CE) Turceni.Aceleaşi surse susţin că cel care nu-l mai doreşte pe această poziţie pe Manţog este actualul ministru al Economiei, Ion Ariton. De cealaltă parte, democrat-liberalul Manţog atacă în toate...

Spitalul Motru caută director medical şi director financiar

Spitalul Municipal Motru continuă seria concursurilor de angajare. După desfăşurarea celui pentru ocuparea funcţiei de manager, s-au scos la concurs posturi de medic, iar acum s-a dat anunţul pentru angajarea unui director medical şi a unui director financiar-contabil.Angajările în spitalele din judeţul nostru continuă, deşi numărul celor angajaţi este mult prea mic pentru a se putea ajunge la asigurarea...

Ruşeţ nu mai este lider sindical

Pentru o perioadă nedefinită exact, preşedintele interimar al PDL Gorj, senatorul Ion Ruşeţ s-a autosuspendat din funcţiile deţinute în cadrul structurilor sindicale din minerit şi energie pe care le-a condus constant după 1990.Decizia a fost luată pentru a evita o incompatibilitate „morală”, una de statut sau legislaţie neexistând pentru o astfel de situaţie. Ruşeţ afirmă că, în consecinţă, nu...

Lucrările de la Piaţa Centrală Motru, licitate din nou

Firma care a câştigat prima licitaţie de lucrări în urmă cu peste doi ani de zile şi care a tergiversat nepermis de mult, până la falimentul ei, lucrările de la Piaţa Centrală din Motru a fost dată uitării.Autorităţile motrene au scos lucrarea la licitaţie, procedura prelungindu-se cu contestaţii cu tot până în data de 15 noiembrie. Având în vedere...

Resfinţirea celei mai vechi biserici din zona Motrului

Pe vremuri, Leurda şi Însurăţei, astăzi sate aparţinătoare ale municipiului Motru, constituiau împreună comuna Leurda, o comună care a existat şi pe vremea lui Tudor Vladimirescu. Aici, în anul 1833, pe vârful unei coline de pe linia 2 s-a construit o biserică, care a rămas şi în zilele noastre şi, conform cutumelor bisericeşti ea face parte din Parohia Severinului.Drept...

Mihai Ţopescu expune la Muzeul Naţional Cotroceni

Unul dintre puţinii artişti plastici cu care Gorjul se mai poate mândri în momentul de faţă expune, începând de joi, la unul dintre cele mai mari şi vizitate muzee naţionale din România, cel găzduit chiar la Cotroceni.Mihai Ţopescu îşi prezintă aici zeci de opere din sticlă realizate de-a lungul ultimilor ani, expoziţia fiind o retrospectivă a activităţii artistice...

Mii de somaţii pentru datornicii gorjeni

Inspectorii fiscali din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj au continuat şi în luna octombrie măsurile pentru colectarea datoriilor gorjenilor şi atragerea banilor la bugetul general consolidat al statului.Astfel, în vederea realizării obiectivelor, angajaţii DGFP Gorj au intensificat acţiunile de recuperare a obligaţiilor fiscale restante prin aplicarea tuturor măsurilor de executare silită. Pentru recuperarea obligaţiilor bugetare restante,...

La Tismana – Castelul Fermecat, un dar pe pământ nu în gând!

La început, am primit un scurt telefon din parte Rodicăi Neamţu. O muzeografă din Tismana, ce anunţa lansarea unei cărţi pentru copii în chiar oraşul la a cărui primărie trudeşte. Ce legătură exista între Rodica Neamţu şi invitaţie? Abia participând aveam să mă dumiresc, oarecum.Într-o sală de festivităţi a Casei de cultură ce poartă numele poetului George Coşbuc, clasic...

Eveniment editorial – Lungul drum al poeziei Mihaelei Mirea către cititorii gorjeni şi Columnişti!

Ce emoţie trebuie să aibă autoarea Mihaela Mirea, o fiinţă firavă ca o trestie cântătoare şi în bătaia vântului, dacă miercuri, la ora 16,30, în Sala “Mihai Eminescu” a Bibliotecii Judeţene “Christian Tell” dă ochii cu cititorii pentru prima dată ca debutană în volum. Un volum mult dorit şi cald, ce vine după o epopee, de-adevăratelea, care a ţinut...

Ultima selecţie pentru „Maria Lătăreţu”

Sala de repetiţii a Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului", din Târgu-Jiu, a fost luată cu asalt ieri, pentru preselecţia finală pentru festivalul Naţional al Cântecului Popular „Maria Lătăreţu”. Tineri interpreţi din toată ţara au venit în oraşul lui Brâncuşi pentru a participa la acest festival. Nu toţi au reşit, însă.Zeci de tineri din toate colţurile ţării au venit ieri...

O contestaţie la concursul pentru Direcţia „Brâncuşi”

Un singur rezultat în cursa pentru obţinerea funcţiei de director al Direcţiei Municipale de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a fost contestat. Andrei Novac este singurul dintre cei şase candidaţi care doreşte ca lucrarea sa să fie reevaluată.În cursa pentru obţinerea scaunului de director al Direcţiei Municipale de Cultură „Constantin Brâncuşi” s-au înscris şase candidaţi. Maria Ştefănoiu, Silvia Diaconescu,...

Concert de muzică religioasă, oferit deţinuţilor târgujieni

Un grup format din 30 de persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu au primit ieri o vizită din partea membrilor Fundaţiei „Stânca veacurilor” Gorj şi au asistat la un concert de muzică religioasă.Persoanele private de libertate au putut asculta muzica religioasă contemporană şi, de asemenea, au putut discuta cu reprezentanţii Fundaţiei „Stânca Veacurilor” Gorj. Temele atinse s-au...

Dosare penale pentru braconaj la fazani

Un gorjean din comuna Bîlteni şi un bucureştean, ambii vânători, au fost prinşi de poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase dar şi de reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Gorj la scurt timp după ce au vânat ilegal un fazan.Echipele formate din poliţişti şi din reprezentanţi ai AJVPS Gorj au desfăşurat acţiuni pe linia...

Avertismentul lui Isărescu, fără aluzie la Educaţie!

După principiul ţara arde şi baba se piaptănă, Guvernele Boc-Băsescu sau viceversa îşi bat joc de popor. Nici una, nici alta, respectând primatul Băsescului, să-l punem pe cel din Dealul Cotrocenilor înainte.Întrucât, cu de la Zeus citire s-a dat undă verde la împrumuturile împovărătoare pentru ţară. Şi cu acceptul Uniunii Europene, ba chiar şi cu contribuţia ei financiară, de...

Gura târgului – Sponsorizări de 300 milioane lei la fotbal, în loc de drumuri şi apă potabilă!

Se zice că la iniţiativa primarului comunei Peştişani, Florin Pavel, la rectificarea bugetului, suma alocată echipei de fotbal Ştiinţa Peştişani a ajuns la exact 300 de milioane lei vechi.Adică, cu un plus de 7.000 lei noi, faţă de cei 23.000 alocaţi conform bugetului iniţial. Ce-i drept, Florin Pavel propusese doar 3.000, dar la presiunile şefului PDL Peştişani, cumnatul viceprimarului...

Gutuia – fructul simbol al toamnei

În ţinuturile noastre, gutuia s-a cultivat cu mult timp în urmă, adusă de pe meleagurile aride ale Asiei. Gutuia reprezintă un însemn al toamnei dar şi al sănătăţii. Ea este fruct al gutuiului, un arbust sau arbore mic, la noi în ţară cultivat în grădini şi simţindu-se excelent în prezenţa părului.Gutuiul este originar din Orientul Apropiat. A fost plantat...

Cum stopezi instalarea anemiei

În general lumea consideră că a fi anemic înseamnă să ai tenul şters, fără viaţă, să fii slab. Dar lucrurile nu stau aşa inclusiv persoanele obeze, fiind multe cazuri, pot avea anemie.Anemia nu este o boală care se poate observa la prima vedere, ea poate fi nedescoperită mult timp. Se poate afla diagnosticul doar în urma unor analize...

Reţeta zilei – Gem de gutui cu pere

Mod de preparare: Gutuile şi perele le spălăm bine sub jetul de apă. Le curăţăm de coajă. Perele le dăm pe răzătoarea cu ochiuri mari şi le punem într-un bol. Gutuile le dăm şi acestea pe răzătoarea cu ochiuri mari şi le punem în alt bol.Într-o oală de tuci punem perele şi gutuile rase. Deasupra turnăm zahărul. Amestecăm bine şi...

Cotidianul Gorjeanul PDF 9 Noiembrie 2010

{edocs}gorjeanul_pdf/2010.11.09_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}