12.1 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 20, 2026

Arhive Zilnice: 16 decembrie 2010

Cercetătorii gorjeni de carte documentară au fost premiaţi

Membrii Asociaţiei Cercetătorilor şi Autorilor de carte documentar – ştiinţifică Târgu-Jiu, s-au reunit, joi, într-o şedinţă în cadrul căreia au fost lansate trei cărţi, au fost primiţi colindători şi s-a stabilit calendarul activităţilor Asociaţiei pe anul 2011.Joi, 16 decembrie, membri Asociaţiei Cercetătorilor şi Autorilor de carte documentar – ştiinţifică Târgu-Jiu s-au reunit în cadrul ultimei lor şedinţe din acest...

Fotbalul lui Condescu marchează gol în bugetele companiilor

Când ţara trece prin chinurile crizei financiare, fotbalul lui Condescu de la Târgu-Jiu prosperă din punct de vedere financiar. Sume uriaşe din bugetele companiilor de stat, aflate în subordinea Ministerului Economiei sunt investite într-o echipă de fotbal aflată pe un loc retrogradabil.Milioane de euro sunt “pompate” de SNLO şi termocentralele Turceni şi Rovinari în bugetul Clubului Pandurii Târgu-Jiu, unde...

Serbarea pomului de iarnă, la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă

În întâmpinarea Crăciunului, la Centru Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, Târgu-Jiu, s-a organizat, joi, un spectacol cu titlul „Serbarea pomului de iarnă”. Cadrele didactice ale unităţii, în frunte cu directorul Nicu Baiu, i-au pregătit pe copiii cu dizabilităţi pentru punerea în scenă a unor momente artistice emoţionante.Bineînţeles că Moş Crăciun şi-a făcut şi el simţită prezenţa, dăruindu-le cadourile meritate. În...

Hristos Mântuitorul este Dumnezeul Sfânt şi Omul Întrupat!

În Evanghelia Duminicii dinaintea Naşterii Domnului vieţile noastre se transpun într-o predispoziţie de sentimentală evlavie pe care o strecoară în suflete apropierea lui “Moş Crăciun”, pentru că Genealogia Lui Hristos, aşa cu o redă Sf. Matei Evanghelistul, trebuie să ne amintească marele mister prin care noi toţi am primit o şansă egală de a ne întoarce la Dumnezeu.Hristos Mântuitorul,...

Tribunalul Gorj, lucru la foc continuu în spaţii minime

Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Gorj a stat ieri faţă în faţă la propria cerere cu preşedintele Tribunalului Judeţean, Florin Encescu. Pensionarii sunt nemulţumiţi că la instituţie nu există o activitate de petiţionare, precum şi nici delegaţi care să se ocupe de relaţia cu publicul.Vârstnicii gorjeni au participat ieri la o amplă discuţie cu Florin...

Prosensul Evangheliei ca bază etică a personalităţii (II)

Realitatea prosensului că legile evanghelice pe deplin recunoscute şi înţelese ale iubirii şi adevărului ca bază etică a personalităţii ”însă” nu corespunde nici pe departe acestei aşteptări- prăvălită de nonsens. Poziţia rece, indiferentă, de multe ori chiar dispreţuitoare faţă de tot ce ne aduce aminte de Evanghelie - asta e apariţia de toate zilele şi foarte lăţită în societatea...

Rezultatele jandarmilor gorjeni, expuse în faţa şefilor de la Bucureşti

La sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) s-a desfăşurat în cursul zilei de miercuri o videoconferinţă cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, principala temă fiind “Evaluarea activităţii desfăşurată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Gorj în anul 2010”.La acest eveniment au participat oficialităţi ale administraţiei publice locale şi reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice,...

Pensionarii minieri cer dublarea cotei de cărbune

Facilităţile pensionarilor gorjeni care au lucrat în domeniul minier au fost motiv de discuţii ieri în cadrul şedinţei lunare a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Gorj.Pentru a le fi înmulţite facilităţile pensionarilor din judeţ care au lucrat în unităţile miniere din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia(SNLO), aceştia s-au întâlnit ieri cu Constantin...

Târgujienii defavorizaţi, buluc pe produsele alimentare de la UE

Sediul Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu este asaltat în această perioadă de beneficiarii care se regăsesc pe lista pentru primirea produselor alimentare europene, campanie intitutală PEAD 2010.La nivelul municipiului Târgu-Jiu, până la ora actuală, sunt înscrise pe listă 8.898 de persoane ce fac parte din categoriile sociale defavorizate (beneficiarii de ajutor social, şomerii care beneficiază de indemnizaţie...

Incendiu la o casă din Bâlteni

Un incendiu a izbucnit în cursul serii de marţi în bucătăria unei case aflată în proprietatea lui Constantin T.V., din satul Bâlteni, comuna Bâlteni. La incident a intervenit un echipaj din cadrul Secţiei de Pompieri Turceni, cu trei pompieri civili, sprijiniţi de o autospecială.Datorită intervenţiei acestora, incendiul nu s-a extins la întreaga casă de locuit, deşi au fost arse...

Alocaţia pentru hrană, neschimbată de-a lungul anilor

Hrana bolnavilor internaţi în cadrul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu pare că a rămas aceeaşi în ciuda trecerii anului. Neschimbată a rămas şi alocaţia de hrană, care este cuprinsă între şapte şi treisprezece lei.Pacienţii internaţi în cadrul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu vor avea parte în curând de o mică schimbare a meniurilor. Şi asta nu înseamnă că vor primi bucate alese, ci...

Dian Popescu: “Aşteptăm ca Florin Cârciumaru să îşi respecte promisiunea”

Şeful PNL Gorj, Dian Popescu, mai speră încă la o întâlnire cu liderul PSD, Florin Cârciumaru, pentru a discuta despre o posibilă colaborare politică pe plan judeţean.Din păcate, liberalul susţine că au trecut două luni de zile iar discuţiile cu pesediştii se tot amână. În cele două luni, în schimb, pesediştii au bătut palma cu cei de la PRM. Dian...

Gura târgului – Primarul Voica, găsit în neregulă de Curtea de Conturi

Edilul comunei Săcelu, Ion Voica, pare că nu va scăpa prea uşor de controlul Curţii de Conturi care se desfăşoară de mai bine de două luni la primărie.Din cauza neregulilor depistate de specialiştii aflaţi în verificări, controlul s-a mai prelungit cu încă o săptămână, iar primarul stă ca pe ghimpi. Se vehiculează că ,,gaura” găsită în visteria primăriei ar...

Moş Crăciun, aşteptat de copii în straie de carnaval

Elevii clasei a III-a B de la Şcoala Generală “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu i-au pregătit o surpriză de proporţii lui Moş Crăciun. De data aceasta, copiii nu s-au mai întrecut în cântece şi poezii ci au îmbrăcat haine de carnaval dintre cele mai frumoase şi sclipitoare.Astfel, miercuri seara, sala de clasă era plină de zâne, prinţi, prinţese, îngeri şi...

Şi-n Poliţie, peştele de la cap se-mpute!

De ani de zile auzim cam aceleaşi declaraţii din partea politicienilor şi demnitarilor. Au trebuit să treacă vreo şase ani de mandat în care, deşi promisese că va reforma statul, Traian Băsescu a anunţat abia acum, marţea trecută, că, în 2011, Ministerul Finanţelor şi Ministerul de Interne, care nu s-au restructurat, o vor face-o.De ce n-o fi văzut lucrul...

Curajul de a conduce

Victor Ponta, gorjeanul cu cele mai mari şanse de a deveni preşedintele României, a fost premiat pentru curajul de a conduce cel mai mare partid din ţară. Spre cinstea lui Ponta n-a trimis nicio verişoară să-i ridice premiul şi n-a ignorat oferta unui post de televiziune care nu va ezita să-l critice dacă va călca strâmb.Victor Ponta a mai...

Cotidianul Gorjeanul PDF 17 Decembrie 2010

{edocs}gorjeanul_pdf/2010.12.17_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Gazeta Gorjului PDF 17 Decembrie 2010

{edocs}gazeta_gorjului/2010_12_23_gazeta_gorjului.pdf,560,770,link{/edocs}

Enigmaticul Rhabon în cătarea vremii (II)

Primele lucrări cu caracter general asupra Jiului aparţin unor geologi şi hidrologi de marcă şi sunt datate cu precădere înaintea primului război mondial. Astfel L.Mrazae (1891 şi 1896) şi Emm. de Matronne (1902 şi 1909) abordează cu precădere problemele legate de geneza Defileului Jiului şi cele fizico-geografice.În aceeaşi perioadă este semnalată şi prezentă primelor măsurători şi ridicări topografice...

Răsfaţă-ţi corpul cu produse naturale

Cine nu îşi doreşte o piele fină, netedă şi un păr bogat! Dacă nu mai ai încredere în cremele promiţătoare pe care le-ai tot încercat în speranţa că vei ajunge la rezultatul scontat, e momentul să încerci şi tratamentele naturiste pentru îngrijirea corpului tău.Vitaminele şi mineralele conţinute de legume, fructe şi flori au un efect uimitor asupra tenului, părului...

Pedichiură perfectă, chiar şi acasă

O pedichiură frumoasă se poate face şi acasă. Nu trebuie să vizitezi tot timpul un salon de pedichiură pentru a avea o pedichiură minunată. Având la îndemână instrumentele de care ai nevoie plus sfaturile potrivite, poţi cheltui aceşti bani pe care i-ai folosi în acest scop cumpărând de exemplu un mic cadou, asta pentru că tot ne aflăm în...

Movul, un indiciu pentru ţinuta de Sărbători

Poate că multe dintre noi, din comoditate, aleg culoarea neagră pentru vestimentaţia de sărbători, dar puteţi încerca ceva diferit: movul! Aceasta este una dintre nuanţele preferate în sezonul 2010-2011 şi cu atât mai mult când vine vorba de o ţinută aleasă de sărbători.Nu contează ce fel de nuanţă de mov vei alege, că e mai închisă sau deschisă, este...