12.1 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 20, 2026

Arhive Zilnice: 17 ianuarie 2011

(Ne)Strângerea pungii, în viziunile Boc-iste şi Isăresciene

Sunt prea multe situaţiile în care nespecialiştii îşi dau cu părerea. Nu de puţine ori i-am auzit pe liderii politici cum o iau pe mirişte. Cred că dacă au ajuns, temporar, în funcţii importante, fie de preşedinte al României, fie de prim ministru au dreptul să se pronunţe despre orice şi în orice moment.Mai zilele trecute, cu o supărare...

Primarul de la Dănciuleşti, în febra examenelor

Ion Andronescu, edilul comunei Dănciuleşti face în această perioadă mai multe drumuri prin municipiul Târgu-Jiu şi asta deoarece se află în febra examenelor, fiind în sesiune.Acesta este student la Centrul Teritorial pentru Învăţământ la Distanţă din Târgu-Jiu al Universităţii Spiru Haret. Şi pentru că meseria i-o impune specializarea pe care acesta a ales să o studieze aceasta fiind...

După ce au dat 3 miliarde pe softuri antivirus – Oficialii CE Turceni se dau atacaţi de hackeri

Situaţie fără precedent la Complexul Energetic (CE) Turceni. Asta după ce angajaţii unităţii au declarat cum că bazele de date ale unităţii energetice, conţinând informaţii confidenţiale, ar fi fost sparte. Drept urmare, mai multe informaţii ar fi fost copiate din computerele societăţii energetice, asta în timp ce adresele de mail ale directorilor ar fi fost „vizitate” de hackeri.Procurorii de...

Salariaţii din Gorj, afectaţi! – Regionala CFR Craiova, desfiinţată

Panică mare ieri între salariaţii CFR Regionala Craiova, din judeţul Gorj. Asta ca urmare a zvonurilor, după unii confirmate, că Regionala CFR pentru care lucrează se desfiinţează, salariaţii urmând să depindă de Regionala CFR Timişoara.Oamenii se tem de noi disponibilizări şi alte schimbări la nivelul conducerii. Ce este cert pentru unii dintre muncitori este că directorul Regionale CFR...

Ţinând la comoditatea directorilor – SNLO prelungeşte contractele pentru maşinile cu şofer

Răsturnare de situaţie în cazul licitaţiei pentru maşinile directorilor Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO). Asta deoarece, după ce licitaţia cu maşinile de lux pentru directorii unităţii miniere s-a anulat săptămâna trecută, mai mult pentru ochii presei şi a salariaţilor în prag de disponibilizare, conducerea SNLO demonstrează însă că a găsit soluţii ingenioase pentru a nu-i lasă pe jos...

Manţog, contrazis în privinţa primelor de lux

Daniel Burlan îl contrazice pe fostul lider al PD-L Gorj, Ionel Manţog. Şeful SNLO susţine astfel că la unitatea pe care o conduce, anul trecut nu s-ar fi dat prime, aşa cum a susţinut public, săptămâna trecută, directorul economic al Complexul Energetic (CE) Turceni.Manţog a spus că primele de la producătorul de electricitate, date la finalul anului trecut,...

Istoricul Ion Vulpe declară – “Despre T. Arghezi am vorbit. Mă preocupă Domnul Tudor Vladimirescu!”

Ca filolog, Ion Vulpe nu s-a exprimat prea mult în scris. În schimb, ca istoric şi-a legat numele de aromânii apreciaţi de savanţi ca fiind mai români decât mulţi români. Pe contracoperta volumului doi al cărţii „Vlahuria, ţara din vis”, apărută ca şi prima la Editura SEMNE, mai sunt amintite volumele: „Românii de dinainte de Christos”, „Martiriul”, „Teofania” şi...

Lista lui Burlan: 400 de disponibilizaţi

Directorul SNLO, Daniel Burlan, a anunţat ieri faptul că prima listă de disponibilizaţi care s-a întocmit până acum în urma negocierilor cu sindicaliştii cuprinde doar 400 de persoane. Muncitorii în cauză întrunesc, potrivit şefului SNLO, condiţiile de pensionare.Numărul de salariaţi raportat însă de oficialii SNLO, la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj, privind viitoare reduceri de personal...

Cetăţenii din Târgu-Jiu, la ghişee, pentru taxa de parcare

Până la finele acestei luni, târgujienii care au obţinut la Primărie un loc de parcare în parcările de reşedinţă amenajate de administraţia locală, trebuie să se prezinte la sediul Direcţiei Publice de Venituri din municipiu pentru a-şi achita taxa aferentă locului de parcare.Potrivit lui Toma Şărămăt, şeful Biroului de Îndrumare Asociaţii din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, 31 ianuarie este...

Bucălăete i-a caricaturizat pe şefii Alianţei de Centru Dreapta

Prim-vicepreşedintele PRM Gorj nu a avut tocmai cuvinte de laudă la adresa liderilor Alianţei de Centru Dreapta formată recent la nivelul judeţului Gorj. Bucălăete a menţionat astfel că Petrescu şi Dian Popescu ar fi precum ,,Lolek şi Bolek”, două personaje de desene animate îndrăgite de copii.Liberalul Dian Popescu refuză însă să comenteze prea mult pe marginea declaraţiei făcute...

Ponta, la plantat de brazi, alături de preşedintele PSD Italia

Săptămâna trecută, preşedintele PSD Victor Ponta, s-a aflat la Roma unde a semnat un acord între Partidul Social Democrat din România şi Partidul Democrat italian. Omologul său, Pier Luigi Bersani, preşedintele Partidului Democrat Italia, a semnat încântat acest acord de colaborare dintre cele două partide.Aceasta este pentru prima dată când se stabileşte o astfel de înţelegere între un grup...

Examen la APIA pentru Mercioiu, proba orală

Directoarea APIA Gorj, Delia Mercioiu, va fi reexaminată de şeful său de la Bucureşti, Florin Marius Faur. Mercioiu, implicată anul trecut într-un scandal sexual dezvăluit de presa locală, va trebui să treacă examenul scris şi oral dacă va vrea să rămână pe funcţie.Pedelista susţine însă că nu îşi face prea mari probleme, asta deoarece este bine pregătită şi mai...

Două cupluri târgujiene, la divorţ la Starea Civilă

Ofiţerii Stării Civile din Târgu-Jiu au primit deja două cereri de divorţ care vor fi tranşate la Primărie şi nu prin instanţă şi asta în urma modificărilor Legii 202. Aceasta permite ca, din data de 27 decembrie 2010, Serviciile de Evidenţă a Populaţiei prin Starea Civilă, să poată interveni în desfacerea căsătoriilor.Divorţurile cuplurilor târgujiene fără copii în întreţinere, pe...

Chirurgul Calotescu, noul director al Spitalului Rovinari

În cursul zilei de ieri, la orele 11.00, la Spitalului Orăşenesc ,,Sfântul Ştefan” din Rovinari s-a susţinut concursul privind ocuparea postului de manager al unităţii medicale. La examen s-a prezentat doar un singur candidat, este vorba despre doctorul Robert Calotescu, medic chirurg în cadrul spitalului, din aprilie 2010.Calotescu a terminat Medicina în anul 1999, şi-a luat rezidenţiatul în...

Cotidianul Gorjeanul PDF 18 Ianuarie 2011

{edocs}gorjeanul_pdf/2011.01.18_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Leşin la coada de la Casa de Sănătate Gorj

Aşa cum era de aşteptat, prima zi de funcţionare a softului informatic, stricat săptămâna trecută, a adus cu ea sute de gorjeni la sediul Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate.Oamenii s-au aşezat la coadă încă de la primele ore ale dimineţii, iar unii dintre ei au clacat, în jurul orei 10.30 o femeie căzând pur şi simplu din picioare....

Incendii pe bandă rulantă pentru pompierii gorjeni

Incendiile încă le dau bătăi de cap membrilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj. Astfel, două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Motru au intervenit duminică după-amiaza în municipiul Motru, satul Leurda, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, proprietatea Elenei V.„În incendiu a ars acoperişul casei de locuit, construit din lemn cu învelitoare...

S-a oprit cu maşina în parapet

Un accident rutier s-a produs ieri dimineaţă la Bumbeşti Jiu, un şofer din Olt oprindu-se cu autoturismul într-un parapet de protecţie de pe marginea şoselei. O tânără aflată pe scaunul din dreapta faţă a fost rănită şi transportată la spital, cauza probabilă a accidentului reprezentând-o, ca în atâtea alte cazuri, viteza, drumul oricum fiind unul execrabil pentru oricine visează...

Un punct de vedere şi o completare cu caracter istoric:La cântecul baladesc “COJINE MUMĂ, COJINE”

Referitor la bocetul “Cojine – Mumă, Cojine”, respectiv studiul etno – folcloric al domnului Al Doru Şerban, acesta categoric rămâne absolut interesant şi personal consider, că doar varianta regretatului Ion Dolănescu va înfrunta timpul.Şi o să ne explicăm şi de ce? În primul rând că arta nu operează emoţional cu elemente concrete, iar când o face, de regulă, o...

Doi stăpâni

Până în 1989 am avut un stăpân: U. S., dar de atunci încoace avem doi: U. E. şi S. U. A. “Între două nu te plouă .” Ferice de noi românii, vorba lui Iliescu şi a lui Petre Roman cu sloganul lor din 1998: ”Trandafir la malul mării, pentru fericirea ţării”.Ei îl spuneau ca...

Poetul Ion Căpruciu, la 70 + 1 ani

Colaboratorul nostru – Ion Căpruciu, căci despre el este vorba, mai cunoscut şi ca omul fără duşmani, închearbă, azi, 71 de cotolani. La tinereţea lui spirituală şi, de ce nu, chiar fizică, nu-i arată deloc. Parcă ieri, pentru domnia sa, debuta în gazetărie cu articole în „Gazeta Gorjului”.Îşi încercase norocul la o Şcoală medie tehnică financiară la Târgu Jiu,...

Finanţele din Gorj, faţă în faţă cu aaceriştii din Motru

Datorită apariţiei „Declaraţiei privind obligaţiile la plată a contribuţiilor sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, pentru explicarea acesteia privind modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi gestionare, dar şi pentru a veni în sprijinul contribuabililor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj realizează în această perioadă o amplă acţiune de informare a opiniei publice asupra avantajelor...

Copii de Şcoala “Sfântul Ioan”, victime colaterale ale CEZ OLTENIA

Luni 17 ianuarie 2011, 200 de copii preşcolari şi elevi ai Şcolii “Sfântul Ioan” de pe lângă biserica Catolică din Motru, fie au fost trimişi acasă, fie au fost mutaţi să înveţe la Şcola Generală nr. 1 din Motru. Şcoala „Sfântul Ioan” a fost preluată de Primăria Municipiului Motru de la fundaţia care a finanţat-o până în 2010.CEZ...

Alimentaţia pe timp de iarnă

Iarna trebuie să mâncăm mai mult? Trebuie să ne axăm doar pe anumite alimente? Sunt întrebări pe care le auzim frecvent la diferite persoane, gândindu-se cum să înfrunte mai bine temperaturilor scăzute, iar organismul să fie la fel de puternic ca în perioada în care există pentru consum mai multe fructe şi legume.Specialiştii spun că o alimentaţie corespunzătoare ne...

Reţeta zilei – Macrou marinat

Ingrediente: 3 bucăţi de macrou, 3 linguri de ulei de măsline, sare, zeamă de lămâie, o ţelină, o lămâie, două roşii, două foi de dafin, boabe de piper.Mod de preparare: Se spală peştele, se zvântă, se prăjeşte în uleiul încins (câte două minute pe fiecare parte) şi se condimentează cu sare şi zeamă de lămâie. Se curăţă o ţelină şi se...