Arhive Zilnice: 17 februarie 2011
Pe ce avere stă marele sindicalist din Gorj: Condescu, latifundiarul ascuns după 100.000 de euro
Foarte puţini mari lideri de sindicat au scăpat din scandalul creat de verificările Agenţiei Naţionale de Integritate(ANI), care i-au luat la ochi, în aceste zile, pe reprezentanţii sindicali ca urmare a declaraţiilor de avere lipsă, a averilor nejustificate şi a incompatibilităţii pe funcţii. De verificare a scăpat însă ca prin urechile acului Marin Condescu, liderul Federaţiei Naţionale Mine Energie(FNME),...
Sindicalistul Pisc se dezice de securistul Dragnea
Prim-vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical(BNS), gorjeanul Ion Pisc Scrădeanu, se luptă în instanţă cu Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS) pentru a scăpa de nota de constatare emisă de CNSAS care i-a pus patalamaua de informator al fostei Securităţi, el având numele conspirativ Dragnea.Un termen în acest proces, care se judecă la Curtea de Apel Bucureşti, a...
Liberalul Taşcău s-a autosuspendat
Dorin Taşcău, vicepreşedintele PNL Gorj, s-a autosuspendat din funcţia politică. Acesta a cerut în scris, în urmă cu două săptămâni, să renunţe la funcţia de vicepreşedinte în PNL Gorj conducerii organizaţiei motivând că, de la sfârşitul acestei luni, va deveni incompatibil cu funcţia de manager deţinută la Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu.Cererea lui Dorin Taşcău a fost aprobată,...
Sperietori procentuale
La Guvern şi la grupurile portocalii este o firbere prea mare datorită faptului că au transpirat strategiile de culise. Lui Traian Băsescu îi este frică de Vasile Blaga, un ardelean care matricea tehnică a victoriei lui Traian Băsescu.Fără Blaga, Băsescu ar fi pierdut alegerile. În acelaşi timp şi Blaga şi Băsescu ştiu că după 2014 pe actualul preşedinte îl...
Dârnu, aleasă preşedinta femeilor PDL Târgu-Jiu
Femeile din organizaţia municipală şi-au ales joi seara la orele 18.00 noua conducere a organizaţiei. La alegerile desfăşurate la Muzeul Judeţean Gorj a participat şi Maria Moţa, preşedinta organizaţiei de femei a PDL Gorj, preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ, reprezentantul consilierilor Nicolae Daviţoiu, dar şi doi reprezentanţi ai organizaţiei municipale a PDL Târgu-Jiu adică Nicolae Cilibiu şi Gore Popescu,...
11 utilaje au deszăpezit străzile din Târgu-Jiu
Pe raza municipiului Târgu-Jiu s-a acţionat cu 11 utilaje şi s-a împrăştiat o cantitate considerabilă de material antiderapant. Zăpada căzută ieri în oraşul nostru nu a cauzat probleme, autorităţile intervenind din timp pentru ca situaţia să fie ţinută sub control.Chiar dacă puţini s-ar mai fi aşteptat ca o ninsoare să se mai abată asupra judeţului nostru, iată că iarna...
Gura Târgului – Pariuri grase, la Primăria Peştişani!
Nici nu s-a îndeplinit, dar nici nu s-a uitat intenţia răzbunătorului Poe de a-l schimba pe viceprimarul PDL din Peştişani, Nicolae Nicolcioiu, că prin comună circulă veşti contradictorii. Dar cine-i Poe? Ăl mai mare intrigant, fostul vice PSD, Ion Poenaru, debarcat şi înscăunat Mare Mahăr la Obştea Peştişani.Unde vrea să facă cea mai mare păstrăvărie din ţară, care...
Aproape 20 miliarde lei vechi, pentru investiţii la Spitalul Judeţean
Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu ar putea primi aproape 20 de miliarde lei vechi pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea secţiei de Oncologie, dar şi pentru rabilitarea secţiilor ATI. Reprezentanţii unităţii spun că banii ar fi foarte bineveniţi, deşi secţia de Oncologie a fost deja modernizată prin investiţiile făcute de Consiliul Judeţean.Într-un comunicat de presă transmis de Instituţia Prefectului Gorj...
Praf în ochii ortacilor, Ariton şi Condescu au semnat un protocol în afara legii
Momentul semnării unui protocol prin care administraţia, reprezentată de Ministrul Economiei, Ion Ariton, şi sindicatele miniere ale lui Marin Condescu au făcut un “pact” pentru salvarea disponibilizărilor din domeniul minier şi energetic, a fost surprins de toate bliţurile şi camerele de luat vederi.După ce au pus la cale un plan de protecţie a angajaţilor, Ariton şi Condescu s-au...
Reducerea veniturilor, contestată în instanţă de sindicaliştii din sănătate
Sindicaliştii din sănătate sunt nemulţumiţi de faptul că majorarea cu 15% a salariilor, promisă de Guvern, nu se regăseşte în realitate, salariaţii bugetari fiind păcăliţi din cifre. De aceea, reprezentanţii sindicatelor anunţă iniţierea acţiunilor în instanţă împotriva reducerii veniturilor de care sunt afectaţi salariaţii şi în 2011.Redresarea salarială de 15%, promisă de Guvern în 2011, pentru corectarea reducerilor de...
Inspectorii sanitar veterinari au aplicat 14 sancţiuni într-o singură zi
Nu mai puţin de 16 controale inopinate au efectuat inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj într-o singură zi şi au aplicat amenzi de 15.000 lei. În data de 16 februarie 2011, inspectorii DSVSA Gorj au efectuat un număr de 16 controale inopinate în unităţi de comercializare cu amănuntul a produselor alimentare în Târgu-Jiu, în urma...
Au venit de la Slatina ca să-i fure pe gorjenii neatenţi
Trei bărbaţi şi o femeie din judeţul Olt au fost reţinuţi de poliţiştii gorjeni după ce au furat în special bani de la persoane în vârstă din municipiul Târgu Jiu. Suspecţii au profitat de neatenţia pensionarilor şi i-au făcut la buzunare, însă unii dintre păgubiţi au depus şi plângeri la Poliţie şi, astfel, când au văzut că numărul sesizărilor...
Elevi premiaţi pentru scurt metraje despre operele brâncuşiene
Elevii care au participat la concursul „Brâncuşi, Târgu-Jiu, Ansamblul Monumental Calea Eroilor prin ochii tinerilor”, lansat de Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”, şi care au fost desemnaţi câştigători, îşi vor primi, astăzi, premiile.Astăzi, la ora 15:00, în Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene „Christian Tell” are loc festivitatea de preimiere a elevilor care au înscris filme de scurt metraj la...
Pedeapsă mai mică pentru Iorgu Negrea
Curtea de Apel Craiova a pronunţat ieri sentinţa în cel de-al doilea dosar pe care îl avea pe rol fostul vicepreşedinte al Uniunii Rromilor Creştini din România şi angajat la biroul pentru rromi din cadrul Primăriei Târgu Jiu, Iorgu Negrea.Bărbatul a primit o schimbare de încadrare a faptelor sale şi luarea de mită pentru care la Tribunalul Gorj...
Investitori şi oameni de afaceri se întâlnesc la Prefectură
Mai mulţi învestitori şi oameni de afaceri se întâlnesc astăzi la Sala Maură din incinta prefecturii pentru a discuta despre dezvoltarea afacerilor la nivelul judeţului nostru şi accesarea fondurilor europene nerambursabile.Pentru ultima zi lucrătoare a acestei săptămâni s-a organizat un eveniment în cadrul căruia este pusă în discuţie dezvoltarea afacerilor. Concret, astăzi la ora 12:00, la Sala Maură din...
Cotidianul Gorjeanul PDF 18 Februarie 2011
{edocs}gorjeanul_pdf/2011.02.18_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Gazeta Gorjului PDF 18 Februarie 2011
{edocs}gazeta_gorjului/2011_02_24_gazeta_gorjului.pdf,560,770,link{/edocs}
Dorin Brozbă – sufletul neoficial al culturii gorjene de astăzi
„Omul-orchestră” al culturii gorjene contemporane – şi aici mă refer la cel care m-a onorat cu prietenia sa: Dorin Brozbă – împlineşte trei decenii de când se manifestă prin presa meleagurilor brâncuşiene.Debutând, ca majoritatea numelor devenite celebre prin presa ultimelor decenii, în ziarul „Gazeta Gorjului” (parcă revăd, cu ochii minţii, acele opt pagini gălbui ale săptămânalului de care mă...
Cuplul Băsescu-PDL, lovit de sondaje ca de trăsnet!
Pe la noi este o vorbă. Câte bordeie, atâtea obiceiuri. Nici cu firmele ori companiile ce realizează sondajele de opinie politică situaţia nu-i altfel. Acum vreo doi ani, un sondaj Gallup susţinea că unul din doi români dezaprobă modul în care preşedintele îşi exercită atribuţiunile.Ei bine, cu toate că nici până acum nu s-a aflat dacă alegerile pentru preşedinţie...
Dumnezeu este Tatăl milostivirii şi al întoarcerii noastre!
Pericopa Evanghelică a Duminicii a XXXIV-a după Rusalii (a Fiului risipitor) se dovedeşte un tablou cuprinzător şi pe alocuri zugrăvit cu anumite nuanţe de o pilduitoare şi autentică expresivitate care ne arată că Dumnezeu este Tatăl milostiviriişi al întoarcerii noastre din lumea semiobscură a păcatului primordial, cel care mereu ne stânjeneşte doar pentru că se risipeşte în tainele nedesluşite...
„Râul fără stele” (II)
Peştera Gârla Vacii este localizată pe partea dreaptă a cheilor la o altitudine de 320 metri în apropierea drumului ce face legătura cu complexul turistic.Este o peşteră activă, modelată de apa râului Sohodol. Aceasta era cunoscută de localnici cu mult timp în urmă, dar prima explorare şi ridicare topografică a fost făcută în vara anului 1965 de V....
Greşeli frecvente care distrug părul
Te tot plângi că părul tău a început să se degradeze din ce în ce mai mult. Dar trebuie să ştii, că de fapt părul nu se îmbolnăveşte singur, ci suferă de cele mai multe ori din cauza neglijenţei tale.Află care este cauza şi încearcă din acel moment să nu mai aplici aceleaşi tehnici ca mai înainte, dacă vrei...
Sfaturi pentru o piele mai fermă
O piele fermă depinde foarte mult de nivelul de hidratare şi ţesutul de susţinere. Pielea îşi va pierde din fermitate dacă nu consumi cantitatea de lichide corespunzătoare şi nu utilizezi cosmetice cu factor hidratant.În ziua de azi foarte multe femei se confruntă cu celulita. Aceasta are un impact negativ asupra fermităţii pielii, deoarece fibrele de colagen devin mai rigide...
Măşti pentru tenul gras
Tenul gras este cel mai des întâlnit la adolescenţi şi la femeile adulte. Iată câteva variante de măşti naturale pe care le puteţi obţine singure cu costuri destul de mici dar şi uşor de preparat:- Într-un bol puneţi o lingură de argilă cosmetică şi apă distilată. Se va aplica masca pe faţă, iar după 20-30 de minute se va...



































