9.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 20, 2026

Arhive Zilnice: 18 aprilie 2011

Criza din USL Gorj se adânceşte! – Liberalul Orzan: “PSD-ul are nevoie de PNL şi nu invers”

După incidentele USL de la Plopşoru şi Drăguţeşti lucrurile nu s-au calmat în cele două organizaţii partenere, PSD şi PNL, de la Gorj. Şi asta deoarece abia mâine liderii se vor aşeza la masa tratativelor şi vor stabili dacă merită să meargă, împreună, mai departe sau dacă Uniunea Social Liberală(USL) va ajunge în pericolul de a se rupe, în...

Ţepele marca „Best” de la Termoelectrica, pe masa judecătorilor

Nicio vorbă în ultimele săptămâni despre ancheta de la Târgu Jiu a procurorilor anticorupţie în faimosul dosar Best Recuperare Creanţe SRL, dosar în care Societatea Naţională a Lignitului Oltenia s-a plâns de pagube de milioane de euro.Sume la fel de mari au făcut obiectul unei alte anchete derulate în capitală, de structura centrală a DNA, schema fiind aceiaşi ca...

Accident cu angajaţii Edilitara Public

Patru angajaţi ai SC Edilitara Public SA Târgu-Jiu au fost implicaţi ieri dimineaţă într-un accident de circulaţie în timp ce se îndreptau spre locul de muncă. Potrivit Simonei Dumitraşcu, inspector şef adjunct al Compartimentului de Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, cei patru bărbaţi veneau de acasă, dinafara municipiului, către locul...

Accidente de circulaţie, pe raza judeţului

Doi minori şi doi adulţi au fost implicaţi în patru accidente de circulaţie, duminică, toţi alegându-se cu răni. Aceştia au fost transportaţi la spitalul de urgenţe pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii gorjeni au avut de furcă duminică. Aceştia au fost solicitaţi în diferite localităţi, în care s-au petrecut accidente soldate cu rănirea unor persoane.Astfel, o minoră de 3 ani, din...

Saloanele de înfrumuseţare, luate cu asalt de gorjence

Târgujiencele care vor să arate bine de sărbători au luat cu asalt în această perioadă saloanele de înfrumuseţare. Cele mai multe dintre gospodine şi-au făcut din timp programare, iar altele, care nu au scăpat de criză, preferă să se coafeze acasă.Pentru a fi mai cochete de sărbători, gorjencele au luat cu asalt saloanele de cosmetică şi coafor. Cele mai...

ITM celebrează Ziua Internaţională a SSM

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj celebrează săptămâna viitoare, mai exact pe 28 aprilie, Ziua Internaţională a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă. Simona Dumitraşcu, inspector şef adjunct în cadrul ITM Gorj a declarat faptul că tema acestui an este „Sistemul de Management al SSM: Un instrument pentru o îmbunătăţire continuă”.„Ca şi în anul trecut, pe 28 aprilie vom susţine...

Concurs Interjudeţean, desfăşurat la CNTV

În intervalul calendaristic 20 – 22 mai 2011, la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din municipiul Târgu-Jiu se va desfăşura Concursul Interjudeţean de Fizică „Liviu Tătar”. La aceasta vor participa echipaje formate din 12 elevi (clasele VII – XII) din judeţele de sud ale ţării şi din Republica Moldova.Lotul fiecărui judeţ va fi însoţit de 1-2 profesori corectori, de...

Amenzi de peste 8 000 lei, la târgul de „Florii”

La târgul anual „Floriile”, organizat pe 18 aprilie, poliţiştii au desfăşurat acţiuni pentru combaterea actelor de comerţ ilegal. Astfel, au fost date 26 de sancţiuni. Poliţiştii gorjeni au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea şi combaterea actelor de comerţ ilegal, verificarea modului în care sunt respectate normele rutiere de către conducătorii auto pe drumurile publice precum şi acţiuni privind menţinerea ordinii...

Elvira Şarapatin: “Greblă s-a implicat foarte mult pentru salvarea Spitalului Sadu”

Şefa Organizaţiei de Femei a PSD Gorj, Elvira Şarapatin susţine că singurul parlamentar de Gorj care s-a implicat direct pentru salvarea de la închidere a Spitalului Sadu ar fi Toni Mihail Greblă. Senatorul PSD a făcut, în opinia colegei sale de partid, numeroase diligenţe la nivel central, ajutând autorităţile judeţene şi cele locale de la Bumbeşti-Jiu pentru a opri...

Demisia lui Cosmin Popescu, supusă aprobării BPN

Cosmin Popescu, deputatul autosuspendat din PDL, este aşteptat să îşi depună demisia din partid în caz contrar el va fi exclus, conform statutului, din formaţiunea politică, fără drept de apel. Demisia poate fi depusă atât la sediul PDL Gorj cât şi la sediul partidului de la Bucureşti, urmând ca documentul să fie aprobat în şedinţa Biroului Permanent Naţional al...

Râbu a parafat USL-ul în trei comune

USL Gorj a repartizat localităţile pentru încheierea protocoalelor alianţei în plan local unor lideri importanţi de la toate trei partidele. Din partea PSD, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vasile Râbu a avut de finalizat protocoalele în comunele Samarineşti, Văgiuleşti şi Ioneşti, treabă pe care a încheiat-o cu succes la sfârşitul săptămânii trecute, urmând caluni, 18 aprilie, să depună formularele la...

Blaga vine la Gorj însoţit de Frunzăverde

Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga vine astăzi în judeţul Gorj pentru a-şi prezenta moţiunea. Blaga este candidat pentru şefia Partidului Democrat-Liberal. Alături de el se va afla şi preşedintele PD-L Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde.După vizita lui Theodor Paleologu, la Gorj vine să-şi prezinte moţiunea şi secretarul general al partidului, Vasile Blaga, candidat la şefia PD-L. „Va veni de la...

Note de lectură – Dreptul la munca intelectuală şi „Drept(ul) procesual civil”

Nu mă cunosc prea bine pe mine însumi, darmite pe prof. univ. dr. Moise Bojincă. În schimb, mărturisesc sincer că mă număr printre admiratorii domniei sale. Este cadru didactic al Universităţii „Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu şi decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Litere. Unora li s-ar putea părea suficient pentru un CV.Numai că omul Moise Bojincă nu se mulţumeşte...

AVEM O ŢARĂ PLINĂ DE UMOR !! – (la apariţia cărţii “Epigrame cu şi despre FEMEI”)

Iată că nici pentru guvernanţi…nenorocirea nu vine niciodată singură… La… hazul pe care-l provoacă o…anumită parte a domniilor lor, prin atât de…gustatele măsuri luate pentru ca atâta vreme cât mai păstoresc, să trăiască din ce în ce mai bine (ei nu poporul!), la atât de aplaudatele(!!) vizite, -vezi cazul recentei comemorări a Unirii la Iaşi-, vezi… hazul...

Proşti, dar mulţi!

Cel mai simplu lucru este să dăm vina pe preşedintele Traian Băsescu şi prim ministrul Emil Boc. Fără discuţie, cu vinovăţiile lor pentru situaţia de azi a României. Trecând peste fraudele electorale şi de la alegerile parlamentare, dar şi mai abitir la cele prezidenţiale, n-am putea zice că nu ar fi şi vina alegătorilor.  Sintagma „Proşti, dar mulţi” datează, se...

Replici cotidiene

Un preşedinte de Consiliu Judeţean nu are cum să mai fie un om liber întrucât agenda lui zilnică este împărţită pe acţiuni, ore, personalităţi şi corvoadă politică. Aceasta pentru că preşedintele Consiliului Judeţean face teoretic cât 2 senatori sau 6 deputaţi şi este singura personalitate care are atribuţii administrative care cuprind interesele tuturor partidelor politice.Din păcate, datorită sistemului...

Gura Târgului – Apartamentul Mariei Moţa, la vânzare

Şefa Organizaţiei de Femei a PDL Gorj, Maria Moţa, şi-a scos apartamentul din Târgu-Jiu la vânzare. Locuinţa este situată pe strada 8 Mai, are două camere şi deja se vehiculează că are cumpărători.Apartamentul cu două camere a fost în ultimii ani, asta după ce surorile Moţa s-au mutat în capitală, mai tot timpul închiriat, Maricica preferând de câte ori...

Palmaresul ediţiei a XIX-a a festivalului de umor, de la Turceni

Parte integrantă a creaţiei literare, creaţia umoristică se bucură de o deosebită aderenţă la public, îndeosebi după 1990. Pe această idee se înscriu şi eforturile organizatorilor Festivalului “Al. C. Calotescu-Neicu”, unul dintre epigramiştii de seamă ai ţării din perioada interbelică, fiu al meleagurilor din Turceni, cu scopul de a menţine interesul creatorilor din domeniu şi de a-i stimula.Actuala...

Măririle şi decăderile Mai Marelui peste Obştea Peştişani – Ion Poenaru (III)

Nu vorbesc în pustiu, se-nţelege, iar la ultima adunare generală a proprietarilor de păduri ai Obştei Peştişani am fost prezent. Încă nu sunt proprietar şi nu-i exclus ca, în cazul strămoşilor mei, dacă vor fi avut ceva proprietăţi pe munte, fie şi mărunte ca suprafaţă, să le fi fost atribuite altora.Dar, ca locuitor al comunei, fără drept de...

Au venit banii pentru lapte praf

Veste bună pentru bebeluşii gorjeni: au venit banii necesari achiziţionării laptelui praf. Acum, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj demarează procedura de achiziţie. În jurul datei de 15 mai, beneficiarii îşi vor primi dozele de lapte praf. La o primă estimare, suma primită de DSP Gorj, este suficientă pentru cumpărarea laptelui praf în următoarele trei-patru luni.În sfârşit au venit...

Elevii Şcolii Populare de Artă, cei mai buni la Festivalul „Sus pe Argeş la Izvoare”

La cea de a II-a ediţie a Festivalului - Concurs Internaţional de Muzică Tradiţională Veche „Sus pe Argeş la Izvoare”, elevii Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu au dovedit că sunt cei mai buni şi au câştigat cele mai importante premii.Conducerea Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu se mândreşte cu premianţii Carmen Duică şi Răzvan Popescu, dar şi cu profesorii care...

Beneficiile cărnii de miel

Mielul este privit mai mult ca bază a unor preparate culinare gustoase cu efect terapeutic. Carnea de miel are capacitatea de a sprijini activitatea splinei şi a rinichilor, alungă starea generală de slăbiciune, este bună contra durerilor abdominale, şi îi sprijină pe subponderali să ajungă la o greutate normală.Dar carnea de miel sau de berbec deţine o proprietate de-a...

Olguţa Berbec, aniversată la Etno TV

Tânăra şi talentata interpretă de muzică populară, Olguţa Berbec a împlinit o frumoasă vârstă pe data de 16 aprilie. Pentru a marca un asemenea moment important, ea a fost sărbătorită şi de postul de televiziune Etno Tv, care i-a dedicat o emisiune.“Aniversare zi de naştere Olguţa Berbec” este emisiunea dedicată talentatei soliste a Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” -...

Riscurile alimentaţiei omului modern

Viaţa modernă cu tot ceea ce înseamnă ea nu se mai aseamănă demult cu modelele tradiţionale ale unei alimentaţii sănătoase. Mâncăm oriunde şi orice. Dar într-o zi trebuie să nu mai admitem în viaţa noastră aceste obiceiuri greşite. Omul modern aproape că nu mai găteşte, nu mai mănâncă liniştit şi nu mai face piaţa.Totul merge într-un ritm alert,...

Asociaţia Studenţilor din UCB pregăteşte campania de curăţenie în Rânca

Asociaţia Studenţilor din Universitatea „Constantin Brâncuşi”, în colaborare cu Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Consiliul Judeţean Gorj, Primăria Baia de Fier şi Primăria Novaci organizează o campanie de curăţenie în staţiunea Rânca. Aceasta se va desfăşura la sfârşitul lunii mai.La acţiunea de curăţenie în staţiunea Rânca vor participa studenţi din Universitatea „Constantin Brâncuşi”, studenţi de la specializarea de mediu,...

Reţeta zilei – Paste cu soia şi amestec mexican

Ingrediente: 200 gr paste de secară, 100 gr soia cuburi, 150 gr amestec mexican de legume congelate, 1/2 conservă roşii, ulei de măsline, sare, piper.Mod de preparare: Se fierb legumele la aburi, cuburile de soia se fierb şi ele în apă cu sare. Se pune ulei într-o tigaie şi se prăjesc uşor cuburile de soia. Peste ele adaugă legumele şi le...

250 de bilete de tratament pentru pensionarii gorjeni

Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Gorj distribuie în această perioadă cea de-a cincea serie de bilete de tratament pentru pensionarii gorjeni pentru anul în curs. Numărul acestei serii este de 250.Cea de-a cincea serie de bilete de tratament este una cu probleme deoarece pensionarii gorjeni nu au depus solicitări prea multe, astfel că o parte dintre bilete sunt declarate...

Comerţul cu nereguli, sancţionat

A plouat cu amenzi peste mai mulţi comercianţi din judeţ în urma controalelor efectuate la sfârşitul săptămânii trecute de către inspectorii sanitar-veterinari gorjeni.Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat un număr de 69 controale în Târgu-Jiu, Novaci, Tismana, Turceni, Târgu-Cărbuneşti, Rovinari, Bumbeşti-Jiu şi localităţile rurale Bumbeşti-Piţic, Polovragi, Turburea, Aninoasa, Plopşoru, Ioneşti, Vladimir, Bâlteni, Brăneşti. Astfel,...

60.000 de lei pentru Zilele Municipiului Târgu-Jiu

Consilierii municipali au aprobat ieri Programul manifestărilor dedicate ediţiei din acest an a Zilelor Municipiului Târgu-Jiu, precum şi alocarea sumei de 60.000 de lei pentru organizarea evenimentului. Acesta este la cea de-a XI-a ediţie şi se va desfăşura în intervalul calendaristic 16 – 22 mai 2011.Suma de 60.000 de lei va fi cheltuită pentru plata artiştilor care vor susţine...

Polaris Târgu-Jiu strânge gunoaiele şi de Paşte

Societatea care asigură salubrizarea pe raza municipiului Târgu-Jiu, Polaris M Holding, şi-a stabilit deja programul după care va lucra în zilele premergătoare Sărbătorilor Pascale, dar şi în cele imediat după acestea.Luis Popa, directorul Polaris Târgu-Jiu spune că în perioada sărbătorilor de Paşte, angajaţii societăţii vor lucra după un program normal nedorindu-se a exista zone cu deşeuri în municipiu....

AJOFM oferă job-uri în Austria şi 90 de posturi în Gorj

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj are în această săptămână o ofertă diversificată de locuri de muncă, cele mai multe în judeţul nostru, mai precis 92 de posturi vacante, cărora li se adaugă alte zece pentru Austria.Astfel, prin serviciul de ocupare EURES, AJOFM Gorj oferă un număr de zece locuri de muncă vacante în Austria pentru...

Cotidianul Gorjeanul PDF 18 Aprilie 2011

{edocs}gorjeanul_pdf/2011.04.18_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Câţi bani trimit acasă românii angajaţi în afară?

După ce ani la rând România a beneficiat de intrări importante de valută de la lucrătorii români din străinătate, începutul acestui an e cel mai rău din 2005 încoace. Sumele trimise în ţară de „stranieri” în primele două luni cumulează 463 milioane euro, minimul ultimilor şapte ani pentru această periodă, potrivit datelor BNR.Dacă în ianuarie remiterile „stranierilor” au fost...

Tornade devastatoare în SUA

Peste 200 de tornade au fost semnalate în şapte state. Carolina de Nord a fost lovită de 62 de tornade.  Furtunile au lăsat în urmă distrugeri masive, pe care autorităţile încă încearcă să le estimeze. Sute de case au fost pur şi simplu rase de pe faţa pământului. Copaci şi stâlpi de înaltă tensiune au fost smulşi, iar sute de...