11.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 20, 2026

Arhive Zilnice: 24 mai 2011

Creatorul de limbă română, strigat la Ceruri de Îngerul Său!

  Mi-e greu să scriu despre un scriitor drag şi fost şef al meu, ca director al cotidianului Cronica Română, al cărui redactor şef era şi mai iubitul lui prieten – inegalabilul Mircea Micu.Alt dispărut prematur. Dimineaţa de ieri, pe la orele trei, trei şi jumătate, îi fu fatală Clasicului în viaţă Fănuş Neagu – Patriarhul Prozei româneşti contemporane....

Gura Târgului – CE Turceni a anulat ,,sexcapadele” salariaţilor la Buşteni

Plimbările angajaţilor din cadrul Complexului Energetic(CE) Turceni, considerate de unii cârcotaşi drept adevărate ,,sexcapade” au fost stopate de directorul general al unităţii energetice. Se vehiculează că pe la urechile ,,generalului” Graure ar fi ajuns că unii salariaţi, beneficiari ai plimbărilor pe banii complexului, numai de cursuri nu se ţin când ajung în staţiunea montană.  Unii susţin însă că firmei care...

Săftoiu, la aniversarea liberalilor gorjeni

Claudiu Săftoiu, cel despre care se vehiculează că ar fi viitorul candidat PNL pentru Colegiul 1 Senat, la alegerile locale de anul viitor, a fost prezent în Gorj la aniversarea celor 126 de ani de PNL.Aceasta ar fi de altfel prima vizită de acest gen în judeţul nostru după ce Săftoiu, fostul consilier al lui Traian Băsescu, a...

Firmele şi persoanele fizice, cu declaraţiile la Fisc

Astăzi expiră termenul de depunere al mai multor declaraţii privind obligaţiile fiscale. Gorjenii mai au astăzi timp de depunere la Fisc a Declaraţiei privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii aprilie 2011, formular 100.Alături de formularul 100, tot astăzi expiră termenul şi pentru formularul 112 privind obligaţiile de...

Excepţii de neconstituţionalitate, respinse iar în dosarul “Mafia imobiliară”

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti, unde s-a strămutat în aprilie dosarul intitulat de presă drept ,,Mafia imobiliară”, au respins la jumătatea acestei luni excepţiile de neconstituţionalitate invocate de inculpaţii: Nicolae Diaconu, soţul fostului subprefect Lelioara Deaconu, de Ioana Călinescu, fosta şefă a Serviciului de Legalitate din Prefectura Gorj, de fostul magistrat Ilie Gheorghe şi de salariata Primăriei Târgu-Jiu, Marinela...

La locale, Gorjul, ţintă PSD pe harta judeţelor “roşii”

La nivel de PSD, liderii acestei formaţiuni politice au realizat o listă cu judeţele care la alegerile locale de anul viitor vor fi, cu siguranţă, ,,roşii”, atât în ceea ce priveşte Consiliul Judeţean cât şi principalele oraşe. La baza listei stau unele sondaje interne dar şi rezultatele ultimelor alegeri.Gorjul figurează pe listă, asta deoarece PSD-ul deţine şi doreşte...

Magazinele alimentare, amendate de sanitar-veterinari

În urma a aproape o sută de controale desfăşurate pe parcursul săptămânii trecute, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, au aplicat o serie de sancţiuni contravenţionale.Astfel, în cursul acestor inspecţii s-au aplicat un număr de trei avertismente scrise şi şapte sancţiuni contravenţionale în valoare de 7.800 de lei în trei unităţi de alimentaţie publică din municipiile...

Dezbateri pentru referendumul de desemnare a rectorului UCB

Reprezentanţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu au anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că organizează trei dezbateri privind modalitatea de desemnare a rectorului.Aceste întâlniri sunt cerute într-un ordin al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS). Conform aceluiaşi ordin ministerial, votul pentru desemnarea rectorului va avea loc pe 27 iunie. Adrian Gorun, rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi”...

Concurs de informatică pentru elevi şi studenţi în Târgu-Jiu

Începând cu acest an, în Gorj se va desfăşura un nou concurs de informatică destinat elevilor şi studenţilor din toată ţara, având ca scop crearea unui cadru în care competitivitatea în rândul elevilor şi studenţilor să le sporească acestora performanţele şi să le stimuleze interesul.Prima ediţie a acestui concurs a fost organizată de către Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, în...

Dacă nu se schimbă normele, Medicii de familie sunt decişi să nu semneze contractul cadru

Medicii de familie gorjeni sunt în asentimentul colegilor lor din ţară care refuză să semneze noul contract-cadru. Mihai Moisescu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Gorj spune că aşteaptă schimbarea normelor de aplicare şi abia după analiza acestora se poate decide dacă medicii de familie semnează sau nou contractul-cadru.Decizia medicilor de familie de a nu semna noul contract cadru...

Târgu-Jiu: Începe Festivalul naţional de teatru pentru liceele vocaţionale

Începând cu acest an, Festivalul de teatru pentru elevi „Constantin Stanciovici Brănişteanu” va avea caracter naţional. Astfel, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a Festivalului de teatru pentru elevi, o nouă secţiune va fi dedicată în exclusivitate liceelor vocaţionale din ţară.Până anul trecut, Festivalul de teatru pentru elevi se adresa elevilor gorjeni de la toate instituţiile de învăţământ, mai...

Mai mult foame de grevă pentru Belgher şi Fugaru

Preşedintele PDL Târgu Cărbuneşti, Ion Fugaru, şi fostul consilier local PNL de la Alimpeşti, Leonida Belgher, au iniţiat ieri un protest inedit în faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie(IPJ) Gorj. Acţiunea considerată o nebunie de mulţi politicieni s-a intitulat ,,greva foamei”, şi a constat mai mult într-o serie de interviuri şi numeroase tatonări între protestatari, chiar trei la număr, şi...

La Facultatea de Drept, conferinţă cu participarea a doi ambasadori

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Litere din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu găzduieşte o importantă conferinţă de presă. Evenimentul are loc astăzi la ora 12:00 şi se bucură de prezenţa a doi ambasadori şi a altor invitaţi de marcă.Tema conferinţei de la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Litere din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu este „Nicolae Titulescu...

Gol-puşcă, la plimbare prin oraş

Un bărbat de 46 de ani din Târgu-Jiu, cunoscut cu afecţiuni psihice, a îngrozit ieri dimineaţă oamenii care treceau prin centrul oraşului. Acesta umbla gol-puşcă prin centrul Târgu-Jiului, şi ţipa, încercând chiar să intre în Catedrala Sfinţii Voievozi. Este vorba despre acelaşi bărbat, care în urmă cu doi ani, a intrat dezbrăcat în Liceul de Muzică ,,Constantin Brăiloiu” din...

Declaraţii şoc! – Ex-procurorul Diaconescu: ,,Nu mi s-a părut relevant să îl audiez pe Avram”

Procurorul Ion Diaconescu, cel care l-a băgat în puşcărie nevinovat pe Marcel Ţundrea, a declarat, ieri, în faţa magistraţilor Tribunalului Gorj că nu i s-a părut relevant să-l audieze pe adevăratul autor al omorului din 1992, respectiv pe Gheorghe Avram.De altfel, lui Diaconescu nu i s-a părut important nici să-i audieze pe martorii propuşi de Marcel Ţundrea, care susţineau...

Fratele Mioarei Gherasie aşteaptă să se facă dreptate

La Tribunalul Gorj, ieri dimineaţă, a fost prezent în sala de judecată şi fratele victimei Mioara Gherasie, deşi nu fusese citat de magistraţi, de data aceasta. Cristinel Gherasie a menţionat înainte de proces că nu crede că mai există dubii legate de adevăratul făptaş al crimei din 1992.,,S-au luat acum toate probele. Cei de acum nu se mai iau...

Raluca Drăguşin, condusă pe ultimul drum de toţi colegii de clasă

Toţi colegii Ralucăi Drăguşin, eleva care s-a sinucis săptămâna trecută, fiind găsită în râul Jiu, au condus-o ieri pe aceasta pe ultimul drum. Directorul Colegiului Naţional „Spiru Haret”, Gheorghe Gorun, i-a învoit pe cei care au dorit să meargă la înmormântare, alături de ei fiind şi diriginta clasei unde învăţa Raluca, Luminiţa Dima.Raluca Drăguşin, eleva Colegiului Naţional „Spiru Haret”,...

Se destramă teritorial România?

Sub presiunile şantajiste ale UDMR, la începutul acestui an parlamentarii actualei Puteri au aprobat tacit, trecând prin Senat, pe sub nasul Opoziţiei proiectul Legii ce vizează regionalizarea României.Iar un astfel de plan ce pune pe tapet o nouă reorganizare administrativă a ţării, fără a avea în spatele său o logică a argumentelor de împărţire teritorială în 16 şi...

Nicolae Titulescu – omagiat la Târgu Jiu

Aflaţi la Târgu Jiu, unde joi, la orele 13, vor participa la lansarea a două cărţi semnate de ES Ambasadorul Aurel Turbăceanu(originar din Baia de Aramă), istoricul prof. dr. George Potra, fiul istoricului interbelic cu acelaşi nume, şi ES Ambasadorul Nicolae Ecobescu sunt astăzi invitaţii Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Litere a Universităţii „Constantin Brâncuşi”.Spre lauda domniilor lor, decanul...

„Elvira Godeanu. O poveste de pe Jiul de Sus” şi „Emil Prager”, capsule de istorie

Monografia e o specie dificilă în domeniul de cercetare. Presupune ani întregi de documentare. Se află cu noi, în această seară specială, doi oameni ale căror performanţe actoriale sunt incontestabile. Valoarea întreprinderii lor rezidă desigur în acribia ştiinţifică dar, simultan, în patosul cu care paginile se succed unele după altele într-un proces gnoseologic de rară abnegaţie.Cele două noi apariţii...

Spitalele Novaci şi Turceni, în categoria IV

Spitalul Orăşenesc Novaci şi Spitalul Orăşenesc Turceni au primit avizul Ministerului Sănătăţii (MS) pentru categoria solicitată la clasificare. Prin urmare, conform solicitărilor, MS a aprobat încadrarea celor două unităţi în categoria IV. În continuare se aşteaptă ordinul MS şi pentru restul spitalelor gorjene.Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj confirmă faptul că Ministerul Sănătăţii a emis ordinul de clasificare...

Sfaturi pentru a preveni gingivita

Prin periajul dinţilor atât dimineaţa dar şi seara se poate preveni gingivita. Şi se întâmplă de cele mai multe ori să ajungem prea târziu la stomatolog, cel mai sigur atunci când durerea devine insuportabilă şi bineînţeles că şi complicaţiile sunt deja instalate.          Gingivita este una dintre boli. Se instalează, evoluează, dar ea este depistată prea târziu. Cine este predispus la gingivită? Această...

Tratamente simple pentru ochii uscaţi

Uscăciunea ochilor este o problemă obişnuită. Foarte multe persoane trecute de 40 de ani se confruntă cu această problemă, uscăciunea ochilor într-o formă sau alta, chiar dacă este o problemă intermitentă sau una care persistă. Ochii uscaţi fac parte şi ei din procesului de îmbătrânire.Aproape de 40 de ani, glandele lacrimale încep să nu mai muncească ca până...

Reţeta zilei – Sărăţele de post

Ingrediente: 200g făină, 6 linguri de ulei de măsline, 6 linguri de apă, sare, mac, susan şi chimen.Mod de preparare: Amestecă făina cu uleiul şi pune treptat apă în funcţie de făină, s-ar putea să nu intre toată apa sau uleiul. Întinde o foaie potrivit de groasă şi tai-o fâşii. Pensulează-le cu puţină apă şi presară peste ele mac, susan sau...

Încă mai aşteaptă! – Chiriaşii ANL-urilor din Gorj nu se vor proprietari

Locuinţele ANL din municipiile Târgu-Jiu şi Motru, precum şi din oraşele Rovinari şi Târgu-Cărbuneşti, vor rămâne şi în acest an tot în stadiul de spaţii închiriate şi asta deoarece chiriaşii acestora nu se înghesuie la cumpărarea lor deoarece preţul nu este unul deloc mic.Preţul stabilit la nivel naţional de Ministerul Dezvoltării, respectiv de 407 euro/metru pătrat al locuinţelor tip...

Prefectul Andrei, “de taină” cu Igaş la Băile Felix

A patra reuniune a Asociaţiei Naţionale a Prefecţilor şi Subprefecţilor se va desfăşura, în acest week-end, în perioada 27 - 29 mai, la Băile Felix, evenimentul fiind organizat de Instituţia Prefectului Bihor. La aceasta va fi prezent şi prefectul de Gorj, Liviu Andrei.Potrivit oficialităţilor bihorene, până la ora actuală, şi-au anunţat prezenţa la eveniment 40 de prefecţi din România....

Voluntariatul, promovat în rândul elevilor gorjeni

Asociaţia pentru Turism, Sport şi Ecologie, Hai-Hui, a organizat “Săptămâna Voluntariatului în judeţul Gorj”, acţiune de conştientizare a populaţiei. Aceasta a constat în împărţirea de pliante, lipirea de afişe, prezentarea de videoproiecţii prin şcoli, o tabără în staţiunea Rânca, cu copiii de clasele V – VIII de la şcolile din judeţul Gorj şi un concurs de orientare, organizat de...

Caravana „Învaţă pentru tine” a poposit la Târgu-Jiu

Caravana „Învaţă pentru tine” s-a aflat pe parcursul întregii după-amieze de ieri la Târgu-Jiu, în Piaţa Prefecturii. Aceasta străbate timp de o lună 19 oraşe din România oferind informaţii despre www.invatapentrutine.ro.Portalul este dedicat facilitării accesului angajaţilor şi angajatorilor la informaţii şi resurse utile despre oferta de cursuri de calificare şi recalificare la nivel naţional. Târgujienii interesaţi de formarea...

Concurs pentru postul de şef inspecţii, la APIA Gorj

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează la începutul săptămânii viitoare, la sediul din Bucureşti, concurs pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de şef birou – Biroul Inspecţii, Cota de Lapte, Supracontrol din cadrul Centrului Judeţean Gorj al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).Concursul se organizează la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în data de...

Cine va fi noul director general al FMI?

Boardul FMI a lansat demersurile pentru alegerea unui nou director general, iar candidaturile vor putea fi depuse până pe 10 iunie.În cazul în care vor fi mai mult de trei nominalizări, numele candidaţilor vor rămâne secrete, până ce Boardul FMI va reduce lista la trei candidaţi, luând în considerare profilul acestora, fără a exista preferinţe de ordin geografic. Germania...

13:00 – Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Litere Târgu Jiu organizează Conferinţă mâine la ora 12.00

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Litere Constantin Brâncuşi Târgu Jiu,  organizează în data de 25 mai 2011, orele 12.00 conferinţa cu tema „NICOLAE TITULESCU PERSONALITATE MARCANTĂ A DIPLOMAŢIEI ROMÂNEŞTI, REMARCABIL BĂRBAT DE STAT ŞI DIPLOMAT”. Mai multe informaţii în Gorjeanul de mâine.

Tornadele fac ravagii în SUA

Cel puţin 116 persoane au murit şi peste 1.100 au fost rănite în cea mai puternică tornadă înregistrată în Statele Unite în ultimii 60 de ani.Cartiere întregi ale unui oraş cu 50.000 de locuitori au fost făcute una cu pământul. Autorităţile se tem că numărul victimelor ar putea fi şi mai mare. O tornadă extrem de violentă s-a...

Cotidianul Gorjeanul PDF 24 mai 2011

{edocs}gorjeanul_pdf/2011.05.24_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

11:30 – Caravana „Învaţă pentru tine”, la Târgu-Jiu

De la orele 12:00, în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu va fi prezentă Caravana "Învaţă pentru tine". Caravana învăţării permanente străbate 19 oraşe din România oferind informaţii despre portalul www.invatapentrutine.ro.

11:05 – A născut Andreea Antonescu

Cântăreaţa Andreea Antonescu (28 de ani, care este logodită cu Traian Spak, a născut prin cezariană o fetiţă cu o greutate de 2,6 kilograme, care a primit nota 10 din partea medicilor. Fericitul eveniment a avut loc la câteva săptămâni după ce familia cântăreţei a fost lovită de o mare tragedie: sinuciderea lui Constantin Spak, care urma să-i devină...

11:00 – O nouă înfăţişare în procesul lui Avram.

La Tribunalul Gorj în această dimineaţă a fost adus Gheorghe Avram cel învinuit de omorul Mioarei Gherasie de la Pojogeni. În proces au fost audiaţi: fostul procuror Ion Diaconescu şi fostul colonel al IPJ Gorj Emanoil Ghimiş, actualmente pensionar. În sală a fost prezent doar fratele victimei.

09:30 – Fugaru şi Belgher fac greva foamei

Preşedintele PDL Cărbuneşti, Ion Fugaru, şi fostul consilier local de la Alimpeşti, Leonida Belgher, s-au tinut de promisiune şi au ajuns în faţa Poliţiei Gorj, cei doi intrând în greva foamei nemulţumiţi de activitatea comandantului Viorel Caragea căruia îi cer demisia.

08:30 – A murit Fănuş Neagu

Scriitorul Fănuş Neagu a murit în această dimineaţă, la Spitalul Elias din Capitală.      Avea 79 de ani şi fusese internat de mai mult timp din cauza unui cancer de prostată în fază terminală.