Arhive Zilnice: 19 iunie 2011
Concert dedicat lui Constantin Brâncuşi, pe treptele Catedralei din Timişoara
În cadrul manifestărilor şi evenimentelor organizate de Laurian Stănchescu pe parcursul Marşului Cultural „Constantin Brâncuşi”, joi, 23 iunie 2011, se va avea loc un concert dedicat marelui sculptor gorjean. Evenimentul se desfăşoară pe treptele Catedralei din Timişoara, acolo unde vor urca pe scenă artiştii Filarmonicii „Banatul”.Poetul Laurian Stănchescu, iniţiatorul Marşului Cultural „Constantin Brâncuşi” a reuşit să stabilească legături...
Pe banii MAE şi ai Ministerului (in)Culturii
Primul numit în funcţie după alegerile prezidenţiale din 2004 – un ins mai periculos decât Cisbi Barba, Horia Roman Patapievici – omul preşedintelui Traian Băsescu şi, probabil, agentul Budapestei a mai tras un tun „marca ICR” de 7 milioane de euro!Demiterea lui Augustin Buzura, înscăunarea lui H.R Patapievici!
Abia înscăunat la Palatul din Dealul Cotrocenilor, preşedintele Traian Băsescu l-a...
Vor să interzică ştirile „macabre” – CNA a rupt televiziunile cu amenzi din cauza sinuciderilor de la Târgu-Jiu
Principalele posturi de televiziune de la nivel naţional au fost sancţionate de Consiliul Naţional al Audiovizualului cu amenzi care nu vor fi uitate prea uşor şi care ar putea fi ultimele dacă membrii CNA îşi duc la bun sfârşit o dorinţă.Aceştia nu mai vor pe micile ecrane ştiri cu minori care se sinucid, mediatizarea cazurilor de la Târgu-Jiu din...
Scrisoarea săptămânii – Minima moralitate moare!
Cele relatate mai jos au fost auzite la o terasă a Clubului Pensionarilor din Peştişani. O discuţie aprinsă, între pensionari, pe tema educaţiei şi a bunului simţ a unor tineri localnici.Rămânând cu căruţa în pană, la una dintre roţi, numitul Grigore Alesu, cunoscut sub porecla de „Beacă”, a apelat la un apropiat să-i împrumute pentru câteva ore roata...
Emoţii pentru absolvenţii claselor a VIII-a
Începând de astăzi, elevii claselor a VIII-a trec prin primul examen important din viaţa lor: Evaluarea Naţională. Primul examen va fi susţinut la limba şi literatura română, astăzi, 20 iunie, iar miercuri absolvenţii se vor lupta cu cifrele la proba de matematică. Rezultatele parţiale vor fi afişate pe 24 iunie, ier cele finale pe 27. După data de 12...
Primarul din Ioneşti îşi doreşte al doilea mandat
Pe lângă proiectele europene pe care le are în curs de rezolvare, edilul comunei Ioneşti, Marian Tătaru, îşi doreşte ca şi din bugetul local să finanţeze şi o serie de proiecte. Este sigur că îşi va depune candidatura la următoarele alegeri şi speră să fie votat de către locuitorii din Ioneşti, pentru a duce la capăt tot ce şi-a...
Puci eşuat în PDL Turburea! – Primarul Bârcă, la un pas de eliminarea vicelui democrat-liberal
•”Vom analiza ce s-a întâmplat la Turburea. Ştiu că au existat discuţii între cei doi. În şedinţa de vineri nu s-a propus însă retragerea sprijinului politic pentru viceprimar. Nici nu se putea face asta deoarece doar în Biroul Permanent Judeţean se poate stabili aşa ceva. Se poate în Biroul Permanent Local doar să se propună retragerea sprijinului politic pentru...
PDL: Nu ne împiedicăm de lege, o modificăm cu Ordonanţă de Guvern
Reprezentanţii Partidului Democrat Liberal se gândesc cum să facă astfel încât pentru reorganizarea administrativ-teritorială să nu consulte populaţia prin referendum. În acest moment există legea refendumului care prevede clar ca pentru o astfel de acţiune să fie întrebată populaţia.Primierul Emil Boc a declarat că partidul de guvernământ îşi va asuma această situaţie, fără să mai dea dreptul populaţiei să...
Zilele comunei Ţânţăreni, sărbătorite cu mare fast
A devenit deja o tradiţie ca locuitorii din Ţânţăreni să sărbătorească zilele comunei. Aflată la a treia ediţie, ultima zi de sărbătoare a „Zilelor Comunei Ţânţăreni”, a adunat toată suflarea din localitate.Primăriţa din Ţânţăreni a ştiut să organizeze evenimente pentru toate vârstele, fie că a fost vorba de muzică populară sau discotecă în aer liber, oamenii din localitate sau...
Ţărăniştii din Gorj nu au votat pentru preşedintele Ciorbea
Victor Ciorbea a fost ales sâmbătă la Bucureşti preşedintele PNŢCD, moţiunea sa fiind adoptată cu 529 de voturi ,,pentru”. În Sala Palatului loc în care s-au organizat alegerile, au lipsit cu desăvârşire delegaţii PNŢCD Gorj, preşedintele interimar al organizaţiei, Matei Catrinoiu, declarând încă de săptămâna trecută că filiala din judeţul nostru nu va avea vreun reprezentant la congres.,,Noi nu...
Prinşi cu peste o jumătate de tonă de produs petrolier
Poliţiştii au depistat în trafic, doi conducători auto, care transportau produs petrolier, a cărui provenienţă nu au putut să o justifice. Urmare a cercetărilor efectuate, poliţiştii au întocmit pe numele suspecţilor, dosar penal, iar cei 540 litri de produs petrolier, l-au indisponibilizat.Vineri, 17 iunie, în jurul orelor 12:30, acţionând pe raza localităţii Licurici, poliţiştii Postului de Poliţie din localitate...
PRM Gorj, în straie de sărbătoare
La sfârşitul săptămânii trecute peremiştii gorjeni au sărbătorit împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea acestei formaţiuni politice. Considerată o forţă politică importantă şi la nivelul judeţului Gorj, Partidul România Mare a reuşit să îşi menţină, ani de-a rândul, statutul de arbitru în Consiliul Judeţean şi în multe localităţi ale judeţului nostru.Datorită implicării membrilor şi a unui bazin...
Accident de circulaţie, cu victime minore
Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu- Cărbuneşti efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs un accident de circulaţie. Victime au fost doi minori, de 12 respectiv 13 ani.Sâmbătă, poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că pe raza localităţii Scoarţa, s-a produs un accident rutier soldat cu victime. Echipa operativă constituită la...
52 de locuri în tabere pentru studenţii gorjeni
Studenţii gorjeni care vor să meargă în tabere tematice în această vară au la dispoziţie 52 de locuri dintr-un total de 7 880, în 10 serii de câte 5 zile. Conform Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), un procent de 15% din numărul total de locuri va fi acordat pe criterii sociale.Taberele studenţeşti sunt tematice, incluzând un...
Prinşi în flagrant
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au prins în flagrant patru tineri care sustrăseseră mai multe subansamble din fier, dintr-o carieră minieră. Suspecţii sunt cercetaţi în stare de libertate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.În noaptea de sâmbătă, orele 02:30, acţionând pentru prevenirea şi combaterea sustragerilor de materiale feroase din carierele miniere de pe raza de competenţă, poliţiştii...
Primarul Cârstea: „Puterea e reprezentată de colectivitatea din fiecare comunitate”
Deşi se află la cel de-al treilea mandat de primar al comunei Hurezani, Gheorghe Cârstea nu se lasă şi are încredere că la alegerile locale de anul viitor, tot el va ieşi învingător şi va ţine frâiele comunei încă patru ani.Deşi este membru al PSD, primarul comunei Hurezani recunoaşte că cel care l-a ajutat în mod deosebit cu derularea...
A scăzut numărul turiştilor de pe meleagurile gorjeneşti
Gazdele staţiunilor din Gorj sunt afectate în continuare de criza financiară şi asta deoarece turiştii înregistraţi la unităţile de cazare au fost mai puţini, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.Numărul turiştilor sosiţi în Gorj a scăzut în luna aprilie a acestui an cu 7,4% faţă de aceeaşi lună a lui 2010. Potrivit ultimelor date furnizate de Direcţia...
Programul Casa Verde a fost epuizat în judeţul Gorj
La nici trei săptămâni de când a debutat la nivel naţional, cea de-a doua ediţie a Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, Casa Verde, a luat final la Gorj.Gorjenii au putut aplica pentru trei tipuri de măsuri de finanţare şi tot atâtea sisteme de încălzire. Astfel, s-au...
Începe recoltatul orzului în Gorj
Conducerea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Gorj anunţă faptul că în această perioadă, agricultorii din judeţul nostru sunt în plin sezon de prăşitoare mecanice şi manuale la cultura porumbului şi la legume. La nivelul Gorjului, în acest an, au fost însămânţate 59.600 de hectare cu porumb.„Prima praşilă manuală la varză de vară, roşii, ardei şi vinete a...
Acţiuni de ecologizare pe râul Şuşiţa
Asociaţia de Sport, Turism şi Ecologie (ATSE) Hai-Hui, împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Gorj au desfăşurat pe parcursul săptămânii trecute trei acţiuni în cadrul proiectului „Hai-Hui în Centrul de Tineret”.Prima acţiune a constat în împărţirea de flyere persoanelor aflate în apropierea râului Şuşiţa, ce cuprindeau zece motive antipoluare. Tematica gestionează problematica poluării şi a repercusiunilor...
Preşedintele Băsescu dă iar cu oiştea-n gard !
Ca în fiecare vară, preşedintele îţi duce soţia pe Litoral şi bine face. Doar aparent, când nu are ce face, scuzaţi repetiţia, dă o fugă până prin judeţele dragi lui – Covasna şi Harghita – unde are prieteni la cataramă şi nu poate refuza o eventuală palincă. Plus sfaturile binevoitorilor maghiari, ce nu-şi uită a-i strecura preşedintelui Traian Băsescu...
Elevii CNTV, cu poneii de la Leleşti
La începutul week-end-ului trecut, elevii clasei a VI-a B din cadrul Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” (CNTV), alături de colegii juniori din grupa mare a Grădiniţei nr. 8, au participat la acţiunea „Sunt copil, iubesc animalele!, proiect derulat în cadrul parteneriatului „Vreau să te văd crescând!”, încheiat între CNTV şi Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 8 din municipiul Târgu-Jiu.Copiii au...
Gura Târgului – 300 de purceluşi, la bătaie pentru Primăria Peştişanilor
În prezenţa guralivului politician Cosmin Bojincă, uzurpatorul postului de preşedinte al conservatorilor din Peştişani, cică s-ar fi exprimat niscaiva secrete electorale. La care se va deda fostul viceprimar Nicu Nicolcioiu, proaspăt demis din funcţie prin votul consilierilor locali asmuţiţi de Ion Poenaru, preşedintele PSD, şi deci copreşedinte al USL din comună.Ceea ce scosese pe goarnă la un post...
16:45 – Vine circul la Târgu Jiu
Iubitorii de circ se vor putea bucura în zilele următoare de reprezentaţiile Circului Internaţional Gartner. Circarii pregătesc spectacole deosebite, din care nu vor lipsi jongleriile, numerele executate la trapez, acrobaţii, dar şi momentele de dresură ale animalelor exotice. Cortul va fi amenajat pe Insuliţa de pe Jiu. Din 23 iunie până pe 26 iunie, pe Insuliţa de pe Jiu,...
16:40 – Accident la Brăneşti
Pompierii au fost solicitaţi să intervină la descarcerarea unei persoane prinse între fiarele contorsionate ale unui autoturism. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică, şoferul venea de la Craiova şi se îndrepta spre Turceni, la un moment dat pierzând controlul volanului şi intrând într-un cap de pod. Şoferul avea 35 de ani şi s-a ales cu o...
14:45 – Accident la Scoarţa
Aseară, în jurul orei 16.00, poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că pe DN67 – Scoarţa, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.Din primele cercetări efectuate a rezultat că T.F.V., de 58 ani, din municipiul Satu-Mare, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, din direcţia Râmnicu-Vâlcea în direcţia Târgu-Jiu, a pierdut controlul asupra...
14:00 – Prinşi la furat în Cariera Poiana
În noaptea de 18.06.2011, orele 02:30, acţionând pentru prevenirea şi combaterea sustragerilor de materiale feroase din carierele miniere de pe raza de competenţă, poliţişti Poliţie Oraşului Rovinari i-au prins în flagrant pe T.C., de 22 ani, din comuna Hinova, judeţul Mehedinţi, M.P., de 19 ani, M.I., de 25 de ani, ambii din comuna Şimian, judeţul Mehedinţi şi P.C.G., de...



































