Arhive Zilnice: 5 iulie 2011
12.00-ANI cu ochii pe averea primarului Bucurescu
Agenţia Naţională de Integritate(ANI) a constatat în cazul primarului din Slivileşti, Sorin Bucurescu, o diferenţă de peste 400.000 de lei între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada 2004-2010.
22:00 – Proiectul privind branşarea la apa din Turcineşti a trecut!
Şedinţa extraordinară de Consiliu Local întrunită luni seara la Turcineşti a dus la aprobarea proiectului privind taxa de branşare la apă, promovat de primarul localităţii, Vasile Gogălniceanu.
De data aceasta, viceprimarul Dumitru Modrea şi consilierul local PNL, care la ultima şedinţă au votat împotriva acestui proiect de hotărâre, au spus da proiectului, în sală aflându-se prim-vicepreşedintele PNL Gorj, Gheorghe Orzan....
Asociaţie nonprofit, la Spitalul Orăşenesc Rovinari
Cadrele medicale ale Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” din Rovinari au fondat o asociaţie nonprofit. Procedura de înfiinţare a acesteia este încă în curs de derulare. Scopul Asociaţiei „Sănătatea Spital Rovinari” este de susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii precum şi îmbunătăţirea continuă a activităţii medicale în interesul pacienţilor unităţii sanitare din Rovinari.Potrivit conducerii Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan”...
Şcoala politică de vară
Nu există partid politic să nu aibă o şcoală politică de vară adresată în mod special tineretului şi rezervei de cadre. La şcolile politice vin şi conferenţiază făcătorii şi desfăcătorii de echipe politice. Judecând după ultimele evoluţii ale intelectualităţii româneşti, putem trage concluzia că una dintre dimensiunile evoluţiei în democraţie a societăţii noastre s-a concretizat în scăderea coeficientului de...
Gorjenii au fost receptivi la acţiunile campaniei „Absentul”
Reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj confirmă că gorjenii au fost receptivi la acţiunile derulate în cadrul campaniei „Absentul”. Specialiştii în lupta antidrog speră ca oamenii să şi materializeze ceea ce li s-a transmis.Campania „Absentul” este prima din ţara noastră care are drept scop prevenirea consumului de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive în rândul populaţiei...
Gura târgului – Buleac vrea încă un ştrand în Târgu-Jiu
Afaceristul târgujian Daniel Buleac ar vrea să pună mâna pe ştrandul CS Pandurii, închis deja publicului de doi ani de zile. Deşi se plânge că afacerea cu ştrandul din Parcul Central nu prea îi merge, vremea din ultimele zile fiind nefavorabilă scăldatului, Buleac ar vrea totuşi să concesioneze acest spaţiu de agrement, în care vor trebui însă investiţi bani...
Peste 1200 de contestaţii, la bac
Elevii nemulţumiţi de notele pe care le-au obţinut la bacalaureat au luat cu asalt, ieri, centrele de examen, pentru a depune contestaţii. Un număr de 1241 de elevi din judeţul Gorj, care nu au fost mulţumiţi de notare, au contestat rezultatul obţinut. Cea mai contestată disciplină a fost matematica.Ieri dimineaţă, zeci de mii de liceeni gorjeni au depus contestaţii...
Ghinion în politică, ghinion la Bac! – Fostul vice de la Scoarţa nu a promovat examenul Maturităţii
Gheorghe Babalîc, fostul viceprimar de la Scoarţa, detronat recent din funcţie într-o şedinţă de Consiliu Local, după ce anterior şi-a pierdut şi calitatea de membru al PNL Gorj, a fost pus, anul acesta, în faţa unui alt hop pe care nu a reuşit să îl treacă.Este vorba despre examenul de bacalaureat, un adevărat examen al maturităţii, pe care însă...
Resfinţire şi Liturghie Arhierească după aproape 100 de ani, la Cloşani
Şi în Duminica a treia de după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei a venit în Gorj. Părintele Irineu a slujit la altarul Bisericii „Sfântul Dimitrie” din Parohia Cloşani. Cu acest prilej, sfântul locaş a fost resfinţit de IPS Părinte, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.Peste două sute de credincioşi gorjeni din Parohia...
Accidente rutiere, soldate cu victime
Două accidente rutiere, dintre care unul soldat cu victime, au fost înregistrate în judeţul nostru. Într-unul dintre accidente au fost implicaţi şi trei minori, iar unul dintre şoferi s-a ales cu dosar penal, întrucât nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie.Poliţiştii din Bustuchin au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că pe raza comunei din...
Bac ratat şi a treia oară pentru mediatorul din Baia de Fier
Mediatorul rromilor de la Grupul Şcolar Industrial Baia de Fier nu a promovat nici de această dată bacalaureatul deşi s-a aflat la a treia încercare. Ion Mărunţelu a obţinut nota 2,60 la limba şi literatura română, 3,20 la biologie şi 5,20 la matematică, la ultima probă camerele fiind scoase din uz pentru o perioadă, ca urmare a unei pene...
Asociaţiile de revoluţionari din Oltenia s-au întâlnit la Râmnicu Vâlcea
Joi, 30 iunie 2011, la Primăria Râmnicu Vâlcea a avut loc o întâlnire zonală între asociaţiile de revoluţionari din judeţele Olteniei şi reprezentanţii autorităţilor administraţiilor publice locale din Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj şi Mehedinţi. Judeţul Gorj a fost reprezentat la această întrunire de preşedintele Asociaţiei Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor Martiri din Târgu-Jiu, Alexandru Tănescu, precum şi de reprezentanţi ai...
Cântăreaţa Beatrice Băndoiu a trecut de Bac
Tânăra solistă de muzică populară, Beatrice Băndoiu, este absolventă cu diplomă a Colegiului Naţional ,,Spiru Haret” din Târgu-Jiu. Beatrice, a reuşit astfel să promoveze bacalaureatul, în această sesiune cu media 7,53.Ea a obţinut nota 7,00 la limba şi literatura română, 6.90 la matematică şi 8.70 la anatomie. Media 7,53 o va ajuta, cu siguranţă, să promoveze la Conservator, unde...
Primarul din Săuleşti: “Termin investiţiile şi apoi mă decid dacă voi candida”
Constantin Drăghici Rucsandra, edilul comunei Săuleşti, conduce destinele localităţii de şapte ani, timp în care au fost investiţi 230 de miliarde de lei în dezvoltarea comunei. În momentul de faţă, Constantin Drăghici spune că are mai multe proiecte pe care doreşte să le finalizeze până la sfârşitul acestui mandat, de abia după aceea urmând să decidă dacă va candida...
Fiul lui Lungu de la Paşapoarte, 6.43 la Bac
Marcel Lungu, şeful Serviciului Public pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Gorj, a răsuflat uşurat duminică după afişarea rezultatelor la bacalaureat. Asta deoarece, fiul său, Daniel Lungu, absolvent al Colegiului Naţional ,,Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu a reuşit să promoveze bacalaureatul dificil de anul acesta.Deşi rezultatul lui Daniel nu a fost foarte mare, tatăl său a fost mulţumit de fiul care...
Demagogia, hoţia şi prostia au distrus România
Politica este o îndeletnicire perversă, prinsă în aranjamente murdare şi mai mult decât atât, naşte pui de aceeaşi cernită culoare.Iar în România, vremea trece, dar " dracu' " devine tot mai negru, amestecând ecuaţiile Puterii, din care au rezultat pe rând F.S.N. şi Patrulaterul Roşu, C.D.R., P.S.D.-U.D.M.R., P.N.L.-P.D., P.N.L.-U.D.M.R., P.D.L.-P.S.D., P.D.L.-U.D.M.R.-U.N.P.R., clocite la timpul lor de lideri adesea controversaţi...
Fiul poliţistului Florin Preda-Dochinoiu, Bac de 8.11
Şeful Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipale Motru, Florin Preda Dochinoiu, se poate declara mândru de fiul său care a promovat bacalaureatul cu media 8.11.Florin Alexandru Preda, unicul copil al familiei, este foarte bun la învăţătură dovadă fiind şi notele obţinute la bacalaureat, note care îi vor asigura intrarea la facultatea dorită. Tânărul Preda a luat nota...
Nepoata Mariei Moţa, 9.60 la bacalaureat
Fiica Anei Purcăreanu, directoarea Oficiului Judeţean Reţea Poştală(OJPR) Gorj, şi totodată nepoata şefei Organizaţiei de Femei a PDL Gorj, Maria Moţa, a promovat cu brio examenul de bacalaureat.Ana Maria Purcăreanu a obţinut astfel media 9.60 la bacalaureat, aceasta fiind absolventă a Colegiului Naţional ,,Spiru Haret” din Târgu-Jiu, la specializarea Filologie. Ana Maria Purcăreanu a luat nota 8.90 la limba...
Prestaţiile la negru, depistate de inspectorii de muncă
Noile prevederi ale Codului Muncii, nu au slăbit activitatea în teren a inspectorilor, ci chiar a intensificat-o. Angajaţii Compartimentului Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj continuă activitatea săptămânală de verificare a societăţilor care nu respectă prevederile legale de muncă şi folosesc oameni fără a le face contract individual, folosindu-se de serviciile acestora la negru.Astfel,...
Liceul Bustuchin, în ancheta IŞJ Gorj
Ca urmare a rezultatelor negative obţinute la examenul de bacalaureat de elevii Grupului Şcolar Industrial Bustuchin, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj va face o analiză pentru a vedea ce nu a mers bine. Ca dovadă pentru promovabilitatea zero, stă site-ul şcolii din Bustuchin, unde chiar pe prima pagină, la performanţe şcolare, este scris „poiezie” în loc de poezie.Toţi cei...
Situaţii paradoxale la cele două colegii motrene
În urmă cu mai bine de 10 ani, s-a reuşit separarea Colegiului Naţional „George Coşbuc” de Colegiul Tehnic Motru. Concomitent s-au separat şi garniturile de profesori.Condiţiile de admitere şi de plasare în cele două colegii motrene au fost la fel şi pentru elevi şi pentru profesori, cu deosebire că la Colegiul Tehnic au fost acceptaţi şi şcolarizaţi elevi cu...
Spectacol inedit la Teatrul „Elvira Godeanu”
Miercuri, 6 iulie, începând cu ora 22:00, târgujienii vor putea vedea un spectacol inedit. „Fata din lift” este o monodramă în regia lui Pompiliu Ciochia, regizorul piesei „Nasta”, şi un gen de spectacol cu totul nou pentru târgujieni, piesa nefiind jucată pe scena Teatrului „Elvira Godeanu”, ci la intrarea în foaierul acestuia.Potrivit regizorului Pompiliu Ciochia, „Fata din lift” este...
Şeful Poliţiei Locale, interesat de maşini de lux
Cai viteză, bolizi şi mulţi interesaţi de preţuri. Timp de o săptămână, centrul oraşului Târgu-Jiu va găzdui un târg auto, plin de maşini luxoase. Interesat de bolizi este şi Ion Tudor, şeful Poliţiei Locale.Începând de ieri, Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu a devenit neîncăpătoare pentru maşinile luxoase şi gorjeni interesaţi mai mult de preţuri. În centru oraşului s-au adunat peste...
Fiica directorului de la CNTV, pe buzele lui Funeriu
Iulia Taşcău, fiica directorului Colegiului Naţional „Tudor Vladimirscu” a fost felicitată de către Daniel Funeriu, Ministrul Educaţiei într-o conferinţă susţinută de acesta, ca urmare a notelor de 10 pe care le-a obţinut la bacalaureat. În viitorul apropiat, Iulia va merge la Bucureşti pentru a primi de la Funeriu felicitările personale şi o diplomă.Dorin Taşăcu are mari motive de mândrie,...
Târgujienii, înştiinţaţi de primărie să-şi asigure locuinţele
Primăria Târgu-Jiu va trimite în următoarele săptămâni înştiinţări către toţi cetăţenii din municipiu care nu şi-au asigurat locuinţele să facă acest lucru pentru a ocoli amenzile prevăzute de legile în vigoare.Polul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) urmează să trimită Primăriei Târgu-Jiu baza de date cu târgujienii care şi-au încheiat poliţa de asigurare obligatorie a locuinţelor. „Suntem implicaţi în întocmirea...
15 gorjeni primesc pensii europene
Gorjenii care au muncit în străinătate pot beneficia de pensii comunitare. Foştii angajaţi din una din ţările europene pot alege între pensia naţională, adică cea care li se cuvine după perioada de muncă în România, sau pensia comunitară, care va fi asigurată de ţara în care au desfăşurat o activitate pentru care au plătit taxe.De pensiile comunitare se pot...
Sfârşit de lună cu amenzi pentru inspectorii DSV
Ultima săptămână din luna iunie a fost una deosebit de plină pentru inspectorii sanitar-veterinari din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA). Aceştia au efectuat nu mai puţin de 130 de controale care s-au soldat cu aplicarea a zece sancţiuni contravenţionale.Cele 130 de controale au fost efectuate în localităţile Târgu-Jiu, Novaci, Târgu-Cărbuneşti, Turceni, Rovinari, Tismana, Crasna, Ciuperceni, Cătunele,...
În Gorj, Numărul şomerilor a scăzut cu 0,01 %
Deşi într-un ritm molcom, numărul şomerilor gorjeni este în scădere, cel puţin asta reiese din statisticile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj. Pentru debutul acestei luni, instituţia anunţă o scădere a numărului şomerilor cu 0,01%.Dacă la începutul lunii trecute, în Gorj erau înregistraţi un număr de 9.998 de şomeri şi o rată a şomajului de 6,49%,...
Preşedintele Traian Băsescu: în faţa extazului de ieri şi agoniei de azi
…Surogatele n-au putut niciodată determina trăinicii. În niciun domeniu şi în nicio împrejurare. Însăşi şubrezimea şi disperarea actualei puteri dovedeşte – dacă mai era nevoie – că soluţiile cu caracter de surogat n-au viaţă lungă, respectiv nu conferă o perspectivă adecvată.Pentru că la pofta bolnăvicioasă a sa domnul Băsescu a coagulat într-adevăr o coaliţie parlamentară conjuncturală, dar evident,...
19:51 – Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Turcineşti începe în câteva minute!
Consilierii locali din Turcineşti aşteaptă ca la orele 20.00 să înceapă şedinţa extrordinară de Consiliu Local, pe ordinea de zi aflându-se proiectul privind taxa de branşare la apă. Proiectul de hotărâre nu a fost vizat de secretara primăriei, care a fost avertizată, în acest sens, de reprezentanţii Prefecturii Gorj.Proiectul se va supune, şi în acestă formă, la vot. Din...
19.51-Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Turcineşti începe în câteva minute!
Consilierii locali din Turcineşti aşteaptă ca la orele 20.00 să înceapă şedinţa extrordinară de Consiliu Local, pe ordinea de zi aflându-se proiectul privind taxa de branşare la apă. Proiectul de hotărâre nu a fost vizat de secretara primăriei, care a fost avertizată, în acest sens, de reprezentanţii Prefecturii Gorj. Proiectul se va supune, şi în acestă formă, la vot....
La Curtişoara, Casa – muzeu „Domnica Trop”, aproape gata de inaugurare
Iniţiativa înfiinţării Casei - muzeu „Domnica Trop” la Curtişoara a aparţinut lui Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Judeţean şi omului de cultură Dorin Brozbă. Realizarea acestui proiect este aproape de final, iar inaugurarea casei muzeu va fi luna viitoare.Pentru Dorin Brozbă, în acest moment, prioritară pe lista lăudabilelor proiecte din agenda sa este înfiinţarea casei - muzeu „Domnica Trop”. În...
15:00 – Fata lui Taşcău premiată de Funeriu
Ca urmare a notelor maxime obţinute la examenul de bacalaureat fata directorului CNTV, Iulia Taşcău va fi singura elevă din Gorj care se va deplasa la Bucureşti pentru premierea oficiată de Ministrul Educaţiei Funeriu. Iulia Taşcău a promovat cu 10 bacalaureatul, ea fiind şi şefă de promoţie la CNTV.Din ţară în aceeaşi situaţie se mai află încă 64 elevi,...
14:20 – Aproape jumătate din elevii picaţi, au despus contestaţii
Din cei 3521 de absolvenţi din Gorj nepromovaţi la bacalaureat, 1241 au depus astăzi contestaţii. Cele mai multe contestaţii sunt pentru matematică, 412 şi limba şi literatura română, 383. Pe 8 iulie vor fi afişate rezultatele finale.
Un cioban italian de 78 de ani, masacrat de români
Anchetatorii italieni au elucidat asasinarea brutală a lui Sabatino Onofri, un zidar pensionar de 78 de ani, care a decis să se întoarcă la munca pământului şi s-a dedicat creşterii oilor.Corpul său plin de lovituri şi înţepături a fost găsit în noaptea de 18 spre 19 iunie, lângă rulota în care locuia. Doi indivizi fără domiciliu, descrişi de presă...



































