19.4 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 19, 2026

Arhive Zilnice: 19 august 2011

14:40 – Petrecerea de la Roşiuţa începe în 20 de minute!

Nu numai salariaţii de la Lupoaia petrec astăzi la ieşirea de la muncă, chiar în incinta unităţii miniere. Şi la Roşiuţa, la orele 15.00 se pune masa pentru angajaţi, atmosfera nefiind lipsită de muzica de petrecere.Oficialii din minerit, sindicaliştii şi politicienii vor serba însă Ziua Minerului mâine la Glogova, chiar şi în absenţa ministrului Ion Artion, care şi-a amânat...

Vietatea care se hrăneşte cu creierul nostru

Doi copii şi un tânăr din Statele Unite ale Americii au murit în această vară din cauza unei infecţii provocate de o amibă, care trăieşte în apele calde din sudul ţării.Două dintre victime erau minore: un băiat de 16 ani din Florida, care a înotat într-un râu din zonă, şi un băiat de nouă ani din Virginia, care a...

14:00 – A început petrecerea minerească la Lupoaia!

La orele 14.00 la Cariera Lupoaia a început să se sărbătorească Ziua Minerului. Un cort de proporţii a fost aşezat în incinta unităţii miniere şi acolo s-a întins masa pentru sărbătoriţi.Peste 400 de persoane, angajaţi ai EM Lupoaia sunt aşteptaţi astăzi la masă, petrecerea urmând să se finalizeze spre ziuă. Toţi angajaţii din cele trei schimburi sunt aşteptaţi la...

12:45 – Incendiu la Curtişoara

Pompierii militari gorjeni intervin la această oră, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la fosta unitate militară din Curtişoara.

O fată îşi riscă viaţa, de fiecare dată când se piaptănă

Să îţi perii părul face parte din rutina zilnică a oricărei fete. Însă pentru o adolescenta din Scoţia, acest lucru poate fi mortal.Megan Stewart, în vârstă de 13 ani, se joacă cu moartea de fiecare dată când se piaptănă, deoarece suferă de o boală extrem de rară: sindromul pieptănării părului, care a fost descoperit de mama ei, în ziua...

Cotidianul Gorjeanul PDF 19 August 2011

{edocs}gorjeanul_pdf/2011.08.19_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Gazeta Gorjului PDF 19 August 2011

{edocs}gazeta_gorjului/2011_08_25_gazeta_gorjului.pdf,560,770,link{/edocs}

Burlan, escortă pentru ministrul Ariton

Directorul general al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia(SNLO), Daniel Burlan, a plecat joi la Bucureşti fiind însărcinat cu aducerea în Gorj a ministrului Economiei, Ion Ariton. Burlan a devenit astfel escortă pentru membrul Guvernului care trebuia să ajungă de vineri în judeţul Gorj, pe agenda ministrului fiind trecută şi o vizită în Valea Jiului.Asta deoarece Ariton a dorit...

Dezbatere la Rînca, împotriva carierei de granit

Proiectul privind realizarea în zona Rînca a unei cariere de granit, afacere în spatele căreia s-ar afla Theodor Berna, fost consilier al lui Traian Băsescu, pe când preşedintele României era primar general al capitalei, nu este dorit de autorităţile locale din Baia de Fier şi a devenit succeptibil pentru Novaci, şi nici de proprietarii de cabane din staţiunea montană.Pentru...

Ministrul Igaş vine şi el la Târgu-Jiu

Trei miniştrii ai cabinetului Boc vor veni în câteva zile în Gorj. De altfel, ministrul Economiei, Ion Ariton, a confirmat deja prezenţa cu ocazia Zilei Minerului, pe data de 20 august.Conform informaţiilor obţinute, se pare că abia sâmbătă în jurul orelor 10.00-11.00, ministrul Economiei se va întâlni cu directorii generali de la Complexurile Rovinari, Turceni, Craiova,...

Lui Bîrcă i-a trecut supărarea pe Novac

Dacă la ultima şedinţă de Consiliu Local Turburea, primarul Ion Bîrcă spunea în faţa consilierilor că o să ceară la PDL demiterea din funcţie a lui Gheorghe Novac, directorul Direcţiei Silvice Gorj, acum edilului i-a trecut supărarea.Bîrcă a menţionat joi doar că a transmis la PDL ce probleme are din cauza colegului de partid, fără a face însă prea...

Un judecător, un gard şi o ilegalitate

Primarul din comuna Cătunele, Florinel Ţuilă, refuză să se declare înfrânt în bătălia pe care o duce cu un magistrat de la Motru, care a construit pe parcursul verii un gard despre care edilul afirmă că este ilegal.Construcţia a fost ridicată în ultimele trei luni, timp în care Ţuilă a încercat de trei ori să îl amendeze pe magistratul...

Bătălia pentru primul clopoţel

Ion Sanda şi echipa sa fructifică cei optzeci de mii de lei guvernamentali într-un mod care l-a consacrat ca manager. El este prezent în şcoală pentru a verifica personal operaţiunea de executare a termoizolării spunând, mai în glumă mai în serios, că a ales o culoare care să nu supere niciun partid politic.Sanda mai are la dispoziţie şi...

Călinoiu, aşteptat la petrecerile minereşti din Motru

Liderii de sindicat de pe Valea Motrului, în deplin acord cu administraţia celor două cariere din bazinul carbonifer al Văii Motrului, au făcut demersurile necesare pentru a se asigura de prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj la mesele festive care vor avea loc în cele două unităţi.La fel ca în anii trecuţi, credem că Ion Călinoiu va onora invitaţia sindicaliştilor,...

Consiliul Judeţean continuă reabilitarea a două drumuri judeţene

În martie 2010, compania italiană Secol a demarat lucrările de reabilitarea a drumurilor judeţene DJ 665, km 0+000-54+500 şi DJ 675C, km 0+000-4+300, sub coordonarea Consiliului Judeţean Gorj. Lucrările urmează să se încheie anul următor şi se desfăşoară în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 2, Domeniul Major de Intervenţie 2.1.Durata de execuţie a lucrărilor pentru...

Daviţoiu, cu pliante în China

Preşedintele organizaţiei municipale a PDL Târgu-Jiu, Nicolae Daviţoiu, a fost singurul gorjean care a însoţit delegaţia premierului Emil Boc în China.El a fost selectat pentru vizita de lucru, pentru simplu motiv că este om de afaceri chiar dacă nu este reprezentantul afaceriştilor din judeţul Gorj. El a declarat că a fost selectat pentru asta de Camera de Comerţ Bucureşti,...

Drumul ungurilor rămâne în paragină

Încă o dată ungurii au ţepuit gorjenii privind reabilitarea în toamna acestui an a drumului care leagă Rovinariul de Bumbeşti-Jiu. de altfel, preşedintele PDL Târgu-Jiu, Nicolae Daviţoiu, a anunţat joi că reabilitarea DN 66 pe tronsonul Rovinari - Bumbeşti-Jiu a fost amânată pentru anul viitor, chiar de primul-ministru Emil Boc, în timpul deplasării în China.“În urma discuţiilor avute cu...

Mineritul, ultima redută

2011 ar putea fi ultimul an în care mineritul de subteran se regăseşte printre ocupaţiile populaţiei active din Gorj. Închiderea şi conservarea exploatărilor miniere n-a dat încă rezultatul scontat, mai ales din punct de vedere al problemelor de mediu, terenurile afectate de lucrările miniere, de suprafaţă sau de subteran, determinând o scădere a producţiei agricole pe termen lung.În...

Gura târgului – UNPR-ul ţinteşte sus, la Cârciumaru

Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu, este curtat asiduu de UNPR în vedere trecerii sale în rândul acestei formaţiuni politice. Nu este însă singurul de altfel din PSD chemat să se alăture organizaţiei, create în urmă cu un an de zile şi în judeţul Gorj.Uneperişii speculează însă anumite neînţelegeri apărute la vârful PSD între liderii partidului şi îl ofertează...

Suspecţii din cazul accidentului de la Bărbăteşti, identificaţi de poliţişti

Investigaţiile poliţiştilor au dus la arestarea a doi suspecţi în cazul accidentului de circulaţie ce s-a produs miercuri, 17 august, la Bărbăteşti. Deşi au părăsit locul accidentului fără a anunţa evenimentul, poliţiştii au identificat atât proprietarul autovehiculului, cât şi suspectul care l-a condus. Cei doi au fost prezentaţi ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti cu propunere de arestare...

Amenzi de zeci de mii de lei în Târgul Auto

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au continuat acţiunile de combatere a faptelor antisociale. Aceştia au verificat miercuri Târgul Auto din Târgu-Jiu, acţiune în urma căreia au fost aplicate 16 amenzi în valoare de aproximativ 12.800 de lei.Miercuri, 18 august, în intervalul orar 10:00-12:00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au desfăşurat o acţiune punctuală în zona...

Prins la furat de motorină

Un angajat al Căilor Ferate Uzinale Turceni a fost prins de poliţiştii din localitate cu 15 litri de motorină asupra sa, cercetările relevând faptul că bărbatul de 49 de ani a sustras combustibilul de pe locomotiva pe care o deservea.Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Turceni i-au întocmit acestuia dosar penal pentru furt calificat, în prezent suspectul fiind cercetat...

Hoaţă de buzunare, prinsă în Piaţa Centrală

Piaţa Centrală este locul perfect pentru cei care doresc să facă rost de un ban repede şi uşor, luat din buzunarele altora. Asta pare să fi gândit o femeie de 43 de ani din Târgu-Jiu, prinsă de poliţiştii târgujieni în urma sesizărilor făcute de două dintre victimele sale. În urma acţiunii poliţiştilor, sumele furate au fost recuperate şi înapoiate...

Transporturile ilegale de lemne, amendate

Dosar penal sau amendă. Acestea au fost sancţiunile aplicate de poliţiştii gorjeni mai multor persoane prinse în timp ce transportau material lemnos fără documente legale.Un bărbat de 64 de ani din Cătunele s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii din localitate l-au prins în timp ce transporta material lemnos fără a fi licenţiat să facă astfel de transporturi....

Dosar penal pentru port ilegal de armă

Un bărbat din comuna Drăgoteşti s-a decis să se plimbe prin Municipiul Târgu-Jiu înarmat cu două cuţite. Acesta a fost însă prins de poliţiştii târgujieni, care i-au confiscat armele şi i-au întocmit dosar penal.Joi dimineaţa, patrula de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Tg.-Jiu, formată din poliţişti de ordine publică şi jandarmi, acţionând în zona Parcului Central, pe insuliţa...

Dumnezeu ne îndeamnă la rugăciune pentru aproapele

În Pericopa Evanghelică a Duminicii a X-a după Rusalii se vorbeşte despre Vindecarea lunaticului sau Exorcizarea unui băiat posedat de demon, aceasta fiind una dintre minunile Mântuitorului, imediat ce a coborât de pe Muntele Tabor, după Schimbarea la Faţă.Dacă, prin extensie, ne imaginăm că fiul lunatic este fiecare dintre noi sau dacă vom asemăna lunaticul cu aproapele nostru,...

Reînvieri umane în sublimitatea Sfintei Evanghelii (XIII)

Dumnezeieşte, reînvierile umane în sublimitatea Sfintei Evanghelii, pentru fiii din împărăţia lui Dumnezeu însă întreaga lume externă, cu toate bunurile ei substanţiale, are să formeze numai mijlocul care duce la scop, la acel scop ce cade în afară de hotarele lumii externe şi stă deasupra ei. N-au să-şi întoarcă nici ei ochii de la lume, dar au să se...

Parchetul General reacţionează! – Misterele dispensarului vândut, secretele dispensarului privat

Pe la începutul anului, un grup de cetăţeni ai comunei Peştişani, grupaţi în Asociaţia Proprietarilor de Păduri Valea Bistriţei Peştişani, s-au adresat Agenţiei Domeniilor Statului, din cadrul Ministerului Agriculturii, spre a afla ce s-a întâmplat cu Dispensarul veterinar din Brădiceni, comuna Peştişani.Despre care primarul Florin Pavel se făcea că plouă. Vezi Doamne, el nu ştie nimic. Deşi de ani...

În Gorj – Se aşteaptă rectificarea bugetară pentru spitale

Unităţile spitaliceşti de pe raza judeţului nostru încă reuşesc să se descurce cu actualul buget. Din fericire, în următoarea perioadă va veni o rectificare bugetară, fapt confirmat de reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj.Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj a primit, recent, o rectificare bugetară în valoare de peste 16,4 milioane lei. Din această sumă,...

Cu banii de la CJAS – Ambulanţa Gorj îşi poate plăti personalul preluat

Rectificarea bugetară primită de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) a venit exact la timp pentru Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj. Managerul SJA spune că acum va putea acoperi şi cheltuielile personalului preluat în urma închiderii Spitalului Orăşenesc Bumbeşti-Jiu.De la 1 aprilie, când s-a încetat activitatea din cadrul Spitalului Orăşenesc Bumbeşti-Jiu şi personalul medical de acolo a...

Au venit bani pentru compensate şi gratuite

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj alocă, în urma rectificării bugetare, suma 12,5 milioane de lei unităţilor farmaceutice din judeţul nostru. Astfel, farmaciştii scapă de grija decontării reţetelor gratuite şi compensate până la sfârşitul anului 2011.Farmaciştii gorjeni aşteptau de la începutul lunii august rectificarea bugetară. Decontarea facturilor aferente reţetelor gratuite şi compensate începuse să devină o problemă;...

Manifestarea Brâncuşiana începe iar la Târgu-Jiu

Tabăra de Sculptură de la Târgu-Jiu „Brâncuşiana” îşi reia de astăzi activitatea, la orele prânzului având loc deschiderea manifestării. Aceasta va dura până pe data de 9 septembrie când se vor dezveli operele celor şapte sculptori participanţi la cea de-a IX-a ediţie a simpozionului.După doi ani de pauză, Tabăra de Sculptură „Brâncuşiana” îşi deschide astăzi porţile pentru cea de-a...

Consiliul Judeţean face propria anchetă la Spital

Moartea Ralucăi Tulic înaintea unei banale operaţii de amigdale aduce încă o anchetă pe capul şefilor de la Spitalul Judeţean, după Ministerul Sănătăţii, Colegiul Medicilor şi Parchet, acum fiind rândul Consiliului Judeţean să demareze propriile investigaţii pentru a afla ce s-a întâmplat în unitatea sanitară care ar trebui să fie una etalon la nivel de Gorj.Preşedintele Ion Călinoiu a...

64 de sesizări penale, în şapte luni

În vederea verificării modului de evidenţiere, calculare şi plată a obligaţiilor fiscale datorate de către contribuabili, precum şi în vederea prevenirii, descoperirii şi combaterii actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală, în perioada ianuarie - iulie 2011, structurile Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj au efectuat un număr de 1.250 de acţiuni de inspecţie fiscală.Ca...