14.7 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 15, 2026

Arhive Zilnice: 29 noiembrie 2011

Primarul Voica nu se teme de puşcărie

Primarul comunei Săcelu, Ion Voica, condamnat la un an şi zece luni închisoare cu suspendare pentru că a omorât o femeie într-un accident de circulaţie, caută cu lumânarea alte condamnări. Edilul refuză să pună în executare o hotărâre judecătoarească defintivă de repunere pe funcţie a viceprimarului, demis abuziv de Consiliul local. De aproape un an, fostul viceprimar al comunei Săcelu,...

Laurenţiu Ciurel: “Cele 500 de disponibilizări nu trebuie să se facă”

Fostul director general al Complexului Energetic(CE) Rovinari, Laurenţiu Ciurel, consideră că disponibilizările anunţate în minerit şi energie nu ar trebui să se realizeze. Ciurel menţionează că SNLO, CE Turceni şi CE Rovinari au terminat anul pe profit iar în astfel de condiţii disponibilizările nu au trebui să existe.De asemenea, critică demersul ,,cinic” al responsabililor din minerit şi energie...

Porumbel a zburat la Novaci după buletin şi apoi la Vârşeţ

Plecarea delegaţiei de la Gorj la Vârşeţ în Serbia, săptămâna aceasta, nu a fost lipsită de incidente, asta însă pe teritoriul ţării noastre. Totul deoarece înainte de “decolare”, şeful de la “Doina Gorjului”, Gheorghe Porumbel, a realizat că nu poate trece graniţa fără carte de identitate.Şi cum buletinul nu era de găsit, Porumbel şi-a luat zborul rapid spre Novaci...

Ţintele Opoziţiei palide !

Aproape nimeni nu mai înţelege demersurile Opoziţiei. Ba ies din şedinţele celor două camere ale Parlamentului, ba rămân pe loc şi nu participă la vot.La votarea Legii pensiilor, de pildă, în Camera Deputaţilor, decizională, deputaţii opoziţiei au părăsit lucrările. Imaginile video arătau modul scandalos în care s-a votat. Luni de zile, opoziţia a chiţăit fără vreun folos. „Furăcioasei” de...

Gura târgului – Planul lui Vişoianu de detronare a lui Petrescu a eşuat

Corneliu Vişoianu, fostul pedelist devenit de ceva vreme membru al Partidului Conservator din capitală, a avut marţi o întrevedere la Bucureşti cu preşedintele de onoare al Partidului Conservator, Dan Voiculescu.Planul, susţin apropiaţi ai şefului PC Gorj, era de îndepărtare a lui Ilie Petrescu de la cârma organizaţiei şi punerea în locul actualului preşedinte a lui Vişoianu. Discuţiile cu Dan...

Luna Noiembrie în 30 de zile – Pomenirea Sfântului, slăvitului şi atotlăudatului Andrei, cel dintâi chemat

Acesta a fost din Betsaida, orăşel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Ioan, din Galileea, şi fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul.Dar dacă a auzit, a doua zi după Botezul lui Isus în Iordan, pe dascălul său Ioan, arătând cu...

Termocentrala de la Turceni, fruntaşă la poluarea din Europa

Agenţia Europeană de Mediu a întocmit un clasament cu marii poluatori din Uniune, România fiind reprezentată aici cu „brio” de toate termocentralele din zona Olteniei, pe primul loc între acestea situându-se Complexul Energetic Turceni.AEM a folosit informaţii şi parametri din anul 2009, în perioada în care problemele de mediu de la termocentralele noastre erau doar subiecte de campanie...

Ard câmpiile, ard şi casele

Apel după apel la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, numărul incendiilor crescând de la începutul săptămânii proporţional cu temperatura din termometre în timpul zilei şi invers noaptea.Prima zi a săptămânii a adus cu ea şi o serie de incendii de vegetaţie, care mai de care mai mari, suprafeţele cele mai extinse afectate de flăcări fiind la...

20:00 – Pesedistul Curelea, viceprimar ales la Urdari!

În şedinţa de Consiliu Local Urdari din această seară, s-a votat noul viceprimar, în persoana lui Emil Curelea, membru PSD, socrul directorului PDL, Gabriel Nanu, de la EC Peşteana. Voturile le-a obţinut astfel, 4 de la PSD, 3 de la PDL, 1 de la PNL, şi 1 de la Partidul Ecologist. Un singur consilier s-a abţinut şi ceilaţi 3...

19:26 – Ruşeţ cere fonduri pentru Negomir şi Roşia de Amaradia

Senatorul PDL, Ion Ruşeţ, l-a interpelat pe ministrul Traian Igaş sesizând situaţia dificilă financiar în care se găsesc primăriile din Negomir şi Roşia de Amaradia, aflate la un pas de blocarea conturilor. Ruşeţ susţine că alunecările de teren de la Artanu, comuna Negomir, implicau lucrări de refacere a zonei calamitate de 2 milioane de lei.Cu toatea acestea autorităţile din...

Fetiţă de 7 ani, în comă profundă

Un grav accident de circulaţie s-a produs ieri pe raza comunei Bâlteni. O fetiţă de numai 7 ani a ajuns la spital în comă profundă după ce a fost lovită de un autoturism condus de un tânăr din Ţicleni.Din primele cercetări, se pare că fetiţa nu s-a asigurat înainte de a traversa strada printr-un loc nepermis. „La ora 12:50,...

Amenzi de peste 50.000 lei pentru şoferii gorjeni

Aproximativ 160 de încălcări ale legislaţiei rutiere. Asta au descoperit poliţiştii gorjeni în doar 24 de ore, în cadrul unei acţiuni ce a avut ca scop prevenirea şi combaterea cauzelor accidentelor de circulaţie. În total au fost aplicate peste 100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 50.000 lei.Poliţiştii rutieri din cadrul I.P.J. Gorj au continuat acţiunile pentru...

Mopedist, acroşat de o maşină la Rovinari

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din Rovinari a ajuns marţi la Urgenţe după ce mopedul cu care se deplasa a fost acroşat de un autoturism care încerca să-l depăşească.Accidentul s-a produs ieri, în jurul orelor 14:00, pe raza oraşului Rovinari. “Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a constatat că N.D., de 36 ani, din oraşul...

Lumea gorjenească – Adio, prof. univ. dr. ing. C. Peştişanu

Se sting oamenii mari din jurul nostru. Venim pe lume pe rând şi plecăm, la fel. Unul câte unul. Cu lacrimi în ochi, astăzi, locuitorii din Peştişani, îl conduc pe ultimul drum, cel fără de întoarcere, pe unul dintre bravii lui fii.Plecat la Bucureşti, unde-a devenit inginer constructor, apoi doctor inginer şi universitar. Prin anul 1963, Constantin Peştişanu...

Patru jandarmi gorjeni reîntorşi din Afganistan

Ieri, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Tudor Vladimirescu” Gorj, personalul unităţii s-a întâlnit cu cei patru jandarmi gorjeni (un ofiţer şi trei subofiţeri) care au reprezentat Gorjul şi România în cadrul Detaşamentului de Jandarmi Români, prin participarea la prima misiune de instruire NATO (Training Mission Afganistan – NTMA).Aceştia au făcut parte din cei 66 de jandarmi români...

Autorităţile locale din Albeni, pregătite pentru iarnă

La Albeni, pregătirile pentru iarnă sunt în toi. Primarul Dumitru Cornea-Victora s-a gândit să le ofere cetăţenilor câteva surprize, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Astfel, comuna va fi împodobită cu lumini ornamentale, copiii vor primi cadouri, iar în zilele de sărbătoare ca fi organizată tradiţionala horă a satului.Dumitru Cornea-Victora, edilul comunei Albeni îşi doreşte ca cetăţenii localităţii pe care...

Jurnal de scriitor – Frigul

M-a prins frigul într-o brânduşă de haină şi tremur ca un aurar al poveştilor cu faguri de metal preţios. Noi n-am apucat să avem toamnă, iar frunza de prun a îngheţat verde, nu să piară, să hiberneze parcă.Numai închiderea lunii într-un cufăr, să ispăşească de-acum într-o mie de ani şi tot ea să ningă departe şi nu prea departe,...

16 kg de ciocolată nu ajung la consumatorii gorjeni

Este vorba despre o cantitate deloc neglijabilă de produse zaharoase şi din ciocolată care nu va ajunge la consumatorii din judeţul nostru deoarece a fost oprită de la comercializare de către comisarii Comisaritaului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj.  În această lună, activitatea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj s-a concretizat prin efectuarea unui număr de 113 acţiuni de control,...

De Sărbători, sute de poliţişti la datorie

În luna decembrie, sute de poliţişti gorjeni vor fi la datorie pentru siguranţa cetăţenilor din judeţ. Ei vor acţiona zilnic pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor, astfel încât sărbătorile să se desfăşoare în linişte.Potrivit lui Ion Voinescu, comisar-şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, echipaje ale Poliţiei se vor afla în mijlocul...

Dascălii renunţă la supraîncărcarea muncii

În perioada 18 noiembrie 2011 – 15 ianuarie 2012, Ministerul Educaţiei organizează o consultare publică în rândul cadrelor didactice, ce are ca obiectiv eliminarea documentelor a căror elaborare sau completare duc la supraîncărcarea muncii de zi cu zi a profesorilor.În acest fel, şi cadrele didactice din Gorj vor putea să îşi exprime poziţia, în intervalul menţionat, pe pagina web...

Facturi fiscale false şi firme fantomă, depistate de Garda Financiară

Prejudicii de peste 907.000 lei aduse bugetului statului, confiscări de bunuri şi sume de circa 1.000 de lei, sancţiuni de 28.300 lei. Acesta este bilanţul activităţii inspectorilor Gărzii Financiare Gorj în ultimele două săptămâni ale acestei luni.Conform conducerii Gărzii Financiare Gorj, în ultima perioadă s-au efectuat un număr de 49 de controale la agenţii economici, care s-au soldat cu...

Corpul de Control al CJAS, în teren la verificări

Farmaciile, dar şi medicii de familie şi cei specialişti încă fac numeroase greşeli, dovadă fiind sumele imputate lunar de către oficialii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj.Potrivit lui Gheorghe Cocină, preşedintele CJAS Gorj, Corpul de Control din cadrul instituţiei a efectuat pe parcursul lunii trecute un număr total de 23 de controale la furnizorii de servicii medicale...

Veterinarii gorjeni, pregătiţi pentru Sărbătorile de Iarnă

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj a pregătit deja o serie de măsuri ce se vor pune în aplicare pentru întâmpinarea şi trecerea cu bine a Sărbătorilor de Iarnă care se apropie.În scopul prevenirii unor situaţii imprevizibile datorate procesării, depozitării transportului şi valorificării produselor alimentare de origine animală şi non-animală în alte condiţii decât cele stabilite prin...

Persoanele cu handicap îşi primesc banii

La începutul săptămânii viitoare, în conturile a circa 500 de asistenţi personali şi beneficiari de indemnizaţii de însoţitor de pe raza municipiului Târgu-Jiu vor ajunge plăţile restante pe ultimele patru luni.Deşi s-a aflat într-un colaps privind aceste plăţi, Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu a obţinut de la Direcţia de Finanţe Publice Gorj banii necesari pentru plata indemnizaţiilor...

Rectificare bugetară de aproape 76 miliarde pentru spitalele gorjene

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a primit, la începutul acestei săptămâni, o filă de buget care asigură efectuarea plăţilor către spitale. Astfel, pentru unităţile spitaliceşti din judeţul nostru a venit o rectificare bugetară de aproape 76 miliarde lei vechi.Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj aştepta de ceva vreme o rectificare bugetară pentru spitale....

Studenţii gorjeni au protestat din cauza bugetului diminuat

Pentru că bugetul alocat Educaţiei este mult mai mic decât se anunţase în promisiunile făcute în Pactul Naţional al Educaţiei, studenţii au organizat un protest, luni seara. Cursanţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu au fost solidari colegilor din ţară şi au protestat la Facultatea de Inginerie.Luni, după cursuri, studenţii UCB nu au plecat acasă. S-au îndreptat către...

16:04 – Accident la Rovinari

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din Rovinari a ajuns astăzi la spital după a fost implicat într-un accident de circulaţie produs pe DE 79, pe raza oraşului Rovinari.Acesta se deplasa cu un moped iar la moment dat, când a încercat să vireze la stânga, a fost acroşat de un autoturism la volanul căruia se afla un...

Cotidianul Gorjeanul PDF 29 Noiembrie 2011

{edocs}gorjeanul_pdf/2011.11.29_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Grecia, în grevă generală pe 1 decembrie

Reprezentanţii Sindicatului General al Angajaţilor din Sectorul Privat au anunţat o grevă de 24 de ore care va paraliza Grecia, la 1 decembrie.Drept urmare, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care doresc să călătorească în Grecia, la acea dată, să evite zonele unde au loc mişcări de protest şi să contacteze, în prealabil, compania aeriană de unde şi-au procurat...

07:45 – Incendiu pe strada Jiului

Cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj au intervenit în această dimineaţă, în jurul orelor 03:30, pentru a stinge  un incendiu izbucnit la o locuinţă situată pe strada Jiului din municipiu.