9.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 15, 2026

Arhive Zilnice: 28 februarie 2012

Macovei îl trimite pe Cosmin Popescu în UNPR-ul lui Manţog

Deputatul Cosmin Popescu este obligat să aleagă un alt partid dacă vrea să mai facă politică şi pe viitor, asta deoarece colegii de la centru ai PDL-ului nu îi mai acceptă în preajma lor pe ,,pătaţi”. Curentul care îl afectează pe Cosmin Popescu a fost iniţiat în PDL de Monica Macovei, care l-a trecut recent pe lista sa neagră...

Duminică – USL-ul din Peştişani îşi inaugurează sediul

La Peştişani, liberalii se înţeleg bine cu social-democraţii. Din acest motiv şi-au realizat în centrul localităţii un sediu comun pentru munca electorală ce va să vie. Reprezentanţii USL Peştişani au invitat deja de ieri şefii celor două partide, PSD şi PNL din Gorj, duminică la inaugurarea acestui spaţiu.Lupta pentru Primăria Peştişani va fi dură în această localitate deoarece...

Ponta, la BPN-ul PSD: Pregătirile pentru locale, în linie dreaptă

Social-democraţii au intrat în linie dreaptă pentru campania electorală a alegerilor locale, aceasta fiind una dintre principalele teme ale şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD care s-a desfăşurat luni la sediul central al partidului.“Campania pentru alegerile locale bate la uşă, iar secretarul general al PSD, prin mandatul pe care îl are, va trebui ca în cel mai scurt timp...

Loga, la proces cu Măgureanu pentru vrăjitorie

Dezvăluirile din jurul fostului cuplu format de Maria Loga şi Constantin Măgureanu par să nu se mai oprească, de data aceasta artistul fiind invitat în emisiunea „Happy Hour” pentru a povesti cum a ajuns să îşi părăsească nevasta pentru a se căsători cu Veronica.Noul cuplu a venit la Cătălin Măruţă în studio şi a vorbit fără complexe despre...

A treia oară! – Consilierii locali din Săcelu cer astăzi repunerea în funcţie a vicelui Tălău

Pentru a treia oară, consilierii locali din Săcelu, solicită într-o şedinţă de Consiliu Local mai multă decenţă şi vot pentru Vasile Tălău, fostul viceprimar al localităţii. De data aceasta propunerea privind proiectul de hotărâre pentru Tălău îi aparţine consilierului PNL, Vasile Gridan, şapte consilieri din unsprezece semnând deja propunerea liberalului.Propunerea conţinând semnăturile celor şapte va fi depusă la...

Stănişoară dă verde pe listele de candidaţi de la Gorj

La viitoarea şedinţă a Biroului Permanent Judeţean al PDL, va fi prezent şi senatorul Mihai Stănişoară, coordonatorul portocaliilor pe întreaga zonă a Olteniei. El va valida în BPJ o partea dintre candidaţii gorjeni la alegerile locale, vicepreşedintele PDL având această posibilitate.Ion Ruşeţ, preşedintele PDL Gorj, a anunţat că nu s-a stabilit o dată concretă a acestei şedinţe. În...

CE Turceni a achitat plăţile compensatorii pentru disponibilizaţi

140 dintre foştii salariaţi ai CE Turceni, disponibilizaţi în februarie, şi-au încasat la începutul acestei săptămâni plăţile compensatorii adică 300 de milioane de lei vechi fiecare.Din 15 februarie disponibilizaţii nu s-au mai prezentat la serviciu, lor terminându-li-se atunci preavizul de 30 de zile. CE Turceni are astfel, de la jumătatea lunii februarie cu 140 de angajaţi mai puţin, majoritatea...

Auditul Penitenciarului Târgu-Jiu se face cu ore suplimentare

Căutarea adevărului şi corecta informare a cititorilor cotidianului Gorjeanul rămâne, uneori, în concepţia unora de la Penitenciarul Târgu-Jiu doar o „prejudiciere a imaginii unităţii”. Cu toate acestea, există un Dosar la DNA Gorj şi niscaiva procese ale salariaţilor pe la Craiova, despre care Gorjeanul a pomenit, iar cei de la Penitenciar nu prea.Salutăm totuşi iniţiativa tardivă şi incompletă a...

Directorul Casei de Cultură Săcelu, candidatul PDL la primărie

Dumitru Almăjanu, directorul Casei de Cultură Săcelu, a fost nominalizat sâmbătă, în cadrul unei şedinţe interne a democrat-liberalilor, drept candidat al PDL Săcelu la primăria din localitate. S-a supus la votul membrilor organizaţiei locale, un singur candidat, iar acesta a trecut.Au fost însă discuţii pentru că pe lista în cauză puteau fi încă cel puţin şapte persoane, membrii vechi...

(Ne)Sănătatea românilor, chiverniseala demnitarilor!

Mai toate guvernele de după 90 nu s-au îngrijit de asistenţa socială şi nici de sănătatea oamenilor trăitori pe aceste meleaguri. Nu-i deloc întâmplător că subfinanţarea sănătăţii, an de an, a condus la creşterea ratei mortalităţii şi scăderea natalităţii.Foarte rar a mai ajuns în fruntea ministerului (Ne)Sănătăţii noastre şi câte-un profesionist adevărat. Îmi aduc aminte că, odată, ministrul era...

Gura târgului – La Turceni, primul loc în sondajele PDL, ocupat de un pesedist

Ion Dumitraşcu a ocupat prima poziţie în preferinţele electoratului din Turceni într-un sondaj comandat de PDL, se vehiculează printre democrat-liberalii de aici. Dumitraşcu, fost primar al oraşului, este social-democrat şi totodată consilier local în Turceni, acesta fiind ofertat ca urmare a sondajului de mai multe partide deşi el nu şi-a exprimat încă dorinţa de a candida.În sondajul PDL, candidatul...

Cercetat penal pentru port de arme albe

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu au întocmit dosar penal pe numele unui tânăr, depistat cu „arme albe”. Acesta a fost depistat luni dimineaţa de către poliţiştii Biroului de Ordine Publică, într-un cafe-bar situat pe strada Unirii.Tânărul este originar din oraşul Târgu-Cărbuneşti şi are vârsta de 24 de ani. La momentul depistării de către oamenii legii, C.D. se afla...

Rentierii, aşteptaţi la APIA Gorj pentru vizarea carnetelor

Vizarea carnetelor de rentier agricol pentru anul 2012 se poate face, în perioada 1 martie - 31 august. Pentru vizarea carnetului, rentierii din judeţul nostru trebuie să se prezinte personal sau prin mandatar, în baza unei procuri notariale autentice, la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj.“Pentru vizarea carnetelor de rentier, aşteptăm fermierii să vină...

Preocupări locale – Ziua protecţiei civile sărbătorită, la SVSU Târgu-Jiu

În cadrul complexului de manifestări dedicate aniversării a 79 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România şi 81 ani de la formarea Organizaţiei Internaţionale a Apărării Civile (Leii din Geneva) au fost desfăşurate o serie de activităţi specifice la nivelul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din componenţa Primăriei mun. Tg Jiu.Astfel în prima parte a zilei...

Prins beat la volan

Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu au identificat în trafic un conducător auto care prezenta o concentraţie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.Astfel, în cursul zilei de ieri, în timp ce acţionau pe strada Calea Bucureşti din municipiul Târgu-Jiu, un echipaj al Biroului Rutier l-a depistat la volanul unui autoturism pe B.T., de 62 ani,...

In memoriam – Preotul Constantin Runcanu nu mai este printre noi – a trecut în eternitate!

S-au împlinit 36 de zile de când o mare imensă de oameni, în data de marţi, 24 ianuarie 2012, a condus pe ultimul drum al vieţii pe unul din cei mai de seamă gorjeni, pe Preacucernicul Părinte, CONSTANTIN RUNCANU.Preotul Constantin Runcanu va rămâne, însă, în sufletele şi în inimile noastre, în memoria noastră, a celor care l-am cunoscut, drept...

2012, Anul Domnica Trop şi Filofteia Lăcătuşu

Conducerea Muzeului Judeţean Gorj, împreună cu omul de cultură Dorin Brozbă decretează anul 2012, “Anul artistelor Domnica Trop şi Filofteia Lăcătuşu". Conferinţa de deschidere a manifestărilor ce urmează a fi derulate pe parcursul acestui an are loc astăzi, la Muzeul Judeţean, la ora 09:00.Omul de cultură Dorin Brozbă nu se dezminte şi continuă să organizeze manifestări culturale dedicate marilor...

Târgujienii, scutiţi de taxa de parcare, pe februarie

Consilierii locali au aprobat, în şedinţa din 27 februarie, scutirea beneficiarilor locurilor de parcare din parcările publice de reşedinţă de pe raza municipiului Târgu-Jiu, de plata taxei de parcare aferentă lunii februarie. Scutirea este în valoare de 10 lei.Autorităţile locale din municipiul Târgu-Jiu vin în sprijinul proprietarilor de autovehicule, scutindu-i de plata taxei de parcare aferentă lunii februarie. După...

Managementul lui Ovidiu Popescu, evaluat cu nota 9,13

În urma evaluării anuale a managementului la Centrul Municipal de Cultură “Constantin Brâncuşi”, directorul Ovidiu Popescu a obţinut nota 9,13. Consilierii locali au aprobat rezultatul evaluării, în şedinţa din această lună.Evaluarea anuală a managementului la Centrul Municipal de Cultură “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu s-a desfăşurat în şedinţe organizate la sediul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, fiind parcurse cele două etape stabilite...

Vestitorii primăverii – mărţişoare naturale pentru gorjence

În prag de Mărţişor, în centrul municipiului Târgu-Jiu au apărut mai multe persoane care vând bucheţele de ghiocei. Vestitorii primăverii sunt cumpăraţi, în general, de bărbaţi, aceştia oferindu-i soţiilor, iubitelor sau mamelor. Preţurile nu sunt mari şi, în plus, se poate chiar negocia.În acest an, primii ghiocei au fost scoşi la vânzare în municipiul nostru încă din luna ianuarie....

Poliţistele primesc daruri de 8 Martie

Poliţistele din judeţul nostru vor primi şi în acest an cadouri de la sindicat, de Ziua Femeii. Liderii sindicatelor din Poliţie nici nu concepeau să nu le ofere ceva doamnelor şi domnişoarelor, cu ocazia zilei de 8 Martie.Ca în fiecare an, doamnele şi domnişoarele, membre ale Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) Gorj sau ale Sindicatului Naţional...

Tudor Arghezi şi Carol al II-lea (VI)

Recuzarea monarhiei Dincolo de acest atașament de circumstanță istorico-biografistă, există, însă, în scrierile argheziene postbelice, o nouă atitudine față de instituția monarhică, multe vizându-l direct pe fostul Suveran, ca pome întregi din Stihuri pestriţe (1957) sau pe “flăcăul ţării”, care accidentează mortal un copil, „grăbit să-și ia cafeaua la Sinaia.” (Mormânt în drum).Versul devine de o ironie mușcătoare și teribilă,...

Secţia Ortopedie – Traumatologie a Spitalului Judeţean, complet ocupată

Medicii ortopezi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu sunt nevoiţi să facă faţă unui număr mare de pacienţi, în această perioadă. Potrivit şefului secţiei, zilnic se operează pacienţi internaţi la Ortopedie - Traumatologie. Majoritatea celor internaţi sunt cazuri specifice sezonului, dar sunt şi foarte multe victime ale accidentelor rutiere sau casnice.Sfârşitul lunii februarie este extrem de solicitant...

Sărbătorile primăverii „sărăcesc” primarii judeţului

Zilele de 1 şi 8 Martie nu sunt văzute întotdeauna cu ochi buni de toţi bărbaţii, în special dacă aceştia se află în fruntea conducerii unei instituţii. Mai jos, câţiva primari din Gorj îşi vor face cunoscute planurile legate de cele două zile în care îşi vor celebra, mai mult sau mai puţin, angajatele din fiecare administraţie locală.Salariatele primăriilor...

Mii de târgujieni au trecut pragul Evidenţei Persoanelor Târgu-Jiu

Potrivit unui raport al Direcţiei Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Populaţiei (DPCLEP) Târgu-Jiu, în anul 2011 au fost eliberate nu mai puţin de 15.090 acte de identitate din care 14.484 cărţi de identitate şi 606 cărţi de identitate provizorii. De asemenea, cetăţenilor le-au fost eliberate 13.229 de cărţi de alegător.Evidenţa Persoanelor Târgu-Jiu a fost locul pe unde s-au...

Picnicuri şi grătare, doar în zonele amenajate din Gorj

Săptămâna trecută, Camera Deputaţilor a adoptat cu 155 de voturi „pentru” şi 10 abţineri, un proiect de lege care prevede că este interzisă organizarea picnicurilor în alte zone decât cele special amenajate, dotate cu facilităţi şi utilităţi.Potrivit legii, vor fi special amenajate pentru picnic, pe domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, zone care vor fi...

Cotidianul Gorjeanul PDF 28 Februarie 2012

{edocs}gorjeanul_pdf/2012.02.28_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}