Arhive Zilnice: 26 aprilie 2012
AGA, întrunită la Bucureşti pentru fuziunea CEO
Şedinţă importantă joi la Bucureşti. Adunările Generale ale Acţionarilor de la societăţile care vor intra în componenţa Complexului Energetic Oltenia(CEO) se vor întâlni în capitală pentru o şedinţă comună care are drept scop acceptarea fuziunii dintre Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Craiova şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Abia după realizarea acestei proceduri se va face...
Program special de transport, de 1 Mai
Societatea care asigură transportul în comun pe raza municipiului Târgu-Jiu, SC Transloc SA, a stabilit deja programul curselor pentru ziua de 1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii. Şi cum autorităţile locale târgujiene au pregătit un program special cu ocazia acestei zile în Dumbrava Drăgoieni, programul Transloc va fi unul special pentru acea rută.Astfel, potrivit Ramonei Evulescu, purtător de cuvânt...
Cârciumaru, candidat cu acte-n regulă la Primăria Târgu-Jiu
Edilul local al municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, totodată preşedinte al PSD Gorj, şi-a depus joi dosarul de candidatură din partea USL, la Biroul Electoral de Circumscripţie, din incinta instituţiei publice. Alături de Cârciumaru s-au aflat ieri şi candidaţii USL la Consiliul Municipal Târgu-Jiu, atât social-democraţi cât şi liberali şi conservatori.Dosarele conţinând cererile de candidatură ale candidaţilor USL la Consiliul...
Pesediştii, pe primele locuri de consilieri judeţeni USL
PSD ocupă primele patru poziţii pe lista cu candidaţii USL la Consiliul Judeţean, actualul preşedinte Ion Călinoiu depunându-şi şi el candidatura pentru un nou mandat. El este urmat pe listă de preşedintele organizaţiei judeţene, Florin Cârciumaru, care candidează şi la Primăria Târgu Jiu pentru al patrulea mandat.Fostul director al Complexului Energetic Rovinari, Laurenţiu Ciurel, vicepreşedinte al filialei, ocupă...
Consilierii din Turburea au pus DNA-ul pe Bîrcă
Primarul PDL al comunei Turburea, Ion Bârcă, s-a ales cu câteo plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie(DNA) Târgu-Jiu şi la DNA Bucureşti, cei care au considerat că trebuie să reclame ilegalităţile edilului local fiind o parte dintre consilierii din localitate.Plângerile celor 7 consilieri nu s-au instrumentat însă de către DNA, ci au aterizat la Parchetul de pe lângă Judecătoria...
Vicele Angheloiu, ejectat din lista de consilieri judeţeni ai USL
Unul dintre vicepreşedinţii Consiliului Judeţean nu se mai regăseşte deloc pe lista pe care Uniunea Social Liberală a depus-o ieri la Biroul Electoral Judeţean, în condiţiile în care în urmă cu patru ani era pe o poziţie fruntaşă într-o listă similară. Radu Angheloiu, care este şi vicepreşedinte al PNL Gorj, lipseşte astfel din lista de candidaţi, surse din partid...
Şandramaua Portocalie, pe ducă!?
La vremea când veţi citi în tihnă, sper, aceste rânduri nu-i exclus ca mulţi dintre domniile voastre să ştiţi dacă va cădea guvernul sau nu. Eu fiind optimist până peste poate, trag nădejde că da.Aseară, mai trebuiau numai câteva voturi ce se puteau număra pe degetele de la o mână. Iată pricina pentru care aş putea aprecia că şansele...
Gura Târgului – Pedelistul Ţuilă face lista de candidaţi ai PPDD
Edilul local al comunei Cătunele, Florinel Ţuilă, a primit sarcină de partid, de la PDL, să stabilească oameni apropiaţi care să candideze pentru PPDD Gorj, la locale. Cel puţin asta susţin rivalii politici, care dau ca sigur faptul că Ţuilă şi-a luat în serios rolul de coordonator al PPDD Cătunele renunţând chiar şi la deplasarea în Turcia, stabilită de...
Iliescu e convins că nu e momentul ca Ponta să devină premier
Parlamentarii discută azi moţiunea depusă de opoziţie la adresa actualului Guvern, şansele de aprobare a acesteia fiind destul de mari, fapt care ar putea deschide calea preluării puterii de cei care aşteaptă acest lucru de ani de zile.Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, nu se grăbeşte însă să-l vadă pe deputatul de Gorj, Victor Ponta, în postura...
Rîsu Junior rămâne în arest
Tribunalul Gorj a respins recursul formulat de avocaţii lui Constantin Rîsu, fiul omului de afaceri cu acelaşi nume, implicat la începutul acestei săptămâni într-un accident de circulaţie soldat cu rănirea gravă a două tinere.Avocaţii lui Rîsu au făcut recurs după ce Judecătoria Târgu-Jiu a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 15 zile, recurs pe care Tribunalul...
Cercetaţi pentru braconaj piscicol
Trei bărbaţi sunt cercetaţi penal după ce au încercat să pescuiască cu plase, în perioada de prohibiţie. Cei trei au fost prinşi în timpul unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii din Turceni, împreună cu lucrători din cadrul AJVS Gorj.În noaptea de 25 spre 26 aprilie, poliţiştii din cadrul Secţiei 11 Poliţie Rurală Turceni au acţionat împreună cu lucrători din cadrul...
Beat la volan
Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Bumbeşti-Jiu a rămas fără permis după ce a fost prins la volanul unui autoturism, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat - concentraţia prezentată de un bărbat care conducea un autoturism pe DJ 665. În seara zilei de 25 aprilie, poliţiştii...
Poliţiştii, prezenţi în trafic de 1 Mai
Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai, poliţiştii rutieri, sub directa coordonare a Serviciului Rutier, vor desfăşura la nivelul judeţului Gorj acţiuni pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, în special în zonele cu valori crescute de trafic.Inspectoratul de Poliţie Judeţean a anunţat că, la sfârşitul acestei săptămâni, cu prilejul minivacanţei de 1 Mai, se anticipează un trafic intens. Pentru...
Circula cu un număr de înmatriculare fals
Un tânăr de 22 de ani, din comuna Aninoasa, este cercetat de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi cu număr de înmatriculare fals.În după-amiaza zilei de miercuri, în jurul orelor 12:36, în timp ce acţionau pe DJ 662 Aninoasa, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Turburea au identificat în trafic un...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Ca femeile mironosiţe, să-L căutăm pe Hristos Cel Înviat
Pericopa Evanghelică a Duminicii a treia după Înviere, ne îndeamnă să-L căutăm pe Hristos Cel Înviat, la fel ca femeile mironosiţe care s-au dus la mormântul Mântuitorului nostru, ca să ungă cu miresmele pe care le-au pregătit şi le-au cumpărat, Sfântul trup al Domnului Iisus Hristos aşezat în mormânt! Vedem, astfel, bărbăţia şi tăria credinţei acestor sfinte femei în...
Eveniment de suflet, după Bilete de papagal – Lansarea numărului 100 al bijuteriei CEAŞCA DE CAFEA
Nu mai trăim ca-n vremurile bune ale perioadei interbelice, una extrem de prolifică în România când leul avea acoperire în aur, fiind o valută forte printre suratele din ţările europene. Pe timpul când scriitorul cu obârşii gorjene T. Arghezi câştiga din scris şi avea propria tipografie, la Mărţişor, iar celebra publicaţie BILETE DE PAPAGAL făcea furori. Avea colaboratori din...
Liga Pensionarilor din Gorj şi-a stabilit obiectivele pentru 2012
Membrii Ligii Pensionarilor Gorj s-au reunit ieri în cadrul şedinţei anuale. Întâlnirea a avut loc la sediul Muzeului Judeţean şi s-a bucurat de prezenţa unui număr important de persoane. Ca de fiecare dată, primarul Florin Cârciumaru a fost alături de Liga Pensionarilor, participând la şedinţa organizată joi. Marin Iancu, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Pensionarilor din România a...
Conferinţă internaţională, la UCB
Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, prin Facultatea Administraţie Publică şi Studii Politice Comparate găzduieşte Conferinţa Internaţională „Social Developement Administration and Justice” Conferinţa are în program lucrări ale unor personalităţi marcante din mediul academic şi din domenii conexe atât din ţară, cât şi din străinătate.Facultatea de Administraţie Publică şi Studii Politice Comparate din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu organizează...
Amintiri din Brădiceni – Cândva, de Sfântul Gheorghe De ION CĂPRUCIU
La Sfântul Gheorghe, toată lume era în Deal. La vii. Hobiţenii în dealul lor, săucanii la ei şi noi, cei din Drăgoieşti, tot în dealul Hobiţei. La Sud, Teleştii, şi în partea cealaltă, la Est, Brădicenii în dealul Brădicenilor. Dincolo Arcanii, Câmpofenii şi Stolojanii.Se tăiase via, se întorseseră haragii şi se terminase prăşitul viei, era via, vorba lui tata,...
Noi investiţii, la Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari
Pe parcursul anului trecut, Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari a beneficiat de numeroase investiţii şi achiziţii. Pentru acest an, conducerea unităţii intenţionează să continue seria proiectelor de investiţii, bazându-se, în acest sens, pe sprijinul Primăriei Rovinari. Deja au fost achiziţionate 22 de paturi electrice multifuncţionale cu care a fost dotat Compartimentul ATI.Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari funcţionează în baza...
Economia verde, promovată printre angajaţii gorjeni
Ca în fiecare an, Inspecţia Muncii s-a alăturat iniţiativei Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) şi a organizat Ziua internaţională a securităţii şi sănătăţii în muncă cu tema „Promovarea securităţii şi sănătăţii într-o economie verde”.Astfel, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a organizat ieri, la Muzeul Judeţean din Târgu-Jiu un simpozion susţinut cu această ocazie. La eveniment au participat angajatori,...
500 de joburi, la Bursa locurilor de muncă de astăzi
În cursul acestei dimineţi, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu are loc Bursa generală a locurilor de muncă, eveniment organizat anual de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, şi menit să vină în sprijinul şomerilor ori al angajaţilor aflaţi în căutarea unui serviciu mai bun.Prin organizarea acestei acţiuni se va oferi posibilitatea persoanelor aflate...
25 mai, termen pentru declaraţiile de venit
Gorjenii care au realizat anul trecut venituri din activităţi independente sau activităţi agricole trebuie să depună la administraţiile financiare din judeţ declaraţia de venit. În caz contrar, aceştia riscă să fie amendaţi cu sume de până la 500 de lei.Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj informează contribuabilii care în anul 2011 au realizat venituri din: activităţi independente, cedarea...
Primăriile din Gorj, defectuoase la capitolul salubrizare
Sistemul de Gospodărire a Apelor, Garda de Mediu şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj au fost autorităţile care s-au ocupat de Programul de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă pentru asigurarea secţiunii de scurgere a apelor mari. Controalele efectuate de aceste instituţii, au scos la iveală neconformităţi majore, ce au fost prezentate ieri...
Carmangeriile, verificate de inspectorii DSV
La nici două săptămâni de la încheierea Sărbătorilor Pascale, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au purces la efectuarea de controale.Astfel, potrivit lui Ion Iliuţă, directorul DSVSA Gorj, au fost efectuate acţiuni de control în abatoare, în unităţile de carne tocată şi carne preparată, în depozitele de produse alimentare, în unităţile de comercializare şi în toate...
15:27 – Călinoiu este preşedinte-candidat!
Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, şi-a depus astăzi dosarul de candidatură la Biroul Electoral Judeţean Gorj. Alături de Călinoiu s-a aflat şi Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj, aflat şi el, pe loc fruntaş, în lista de consilieri judeţeni ai USL.
15:20 – ,,Portocaliul” Calotă şi-a luat carnetul de membru PNL!
Mihai Calotă, primarul ex-PDL al comunei Urdari, trecut săptămâna aceasta în barca PNL a intrat în posesia carnetului de membru la noul partid. Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj, a confirmat astăzi că primarul Calotă este liberal cu acte în regulă el semnându-şi adeziunea la partid.
13:50 – Rîsu rămâne în arest
Magistraţii gorjeni au respins recursul făcut de apărătorii fiului omului de afaceri Constantin Râsu, implicat într-un accident rutier soldat cu rănirea gravă a două tinere. Acesta va rămâne în arest până la data de 8 mai a.c.
13:38 – Cîrciumaru şi-a depus dosarul de candidatură, urmează Călinoiu
Florin Cârciumaru, primarul PSD al municipiului Târgu-Jiu, şi-a depus la biroul electoral de circumscriţie al oraşului dosarul de candidatură pentru locale. Au făcut acelaşi lucru şi candidaţii USL la Consiliul Local Târgu-Jiu. La ora 14.30 şi Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj îşi va depune la BEJ dosarul de candidatură, alături de candiţiaţii USL la funcţiile de consilieri judeţeni.
Cotidianul Gorjeanul PDF 26 Aprilie 2012
{edocs}gorjeanul_pdf/2012.04.26_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
11:59 – Acţiuni în trafic
Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai, poliţiştii rutieri, sub directa coordonare a Serviciului Rutier, vor desfăşura la nivelul judeţului Gorj, acţiuni pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, în special în zonele cu valori crescute de trafic.
11:25 – Se schimbă sensul de circulaţie
Primăria Târgu-Jiu anunţă cetăţenii că începând de sâmbătă, 28 aprilie 2012, va schimba regula de circulaţie pe Strada 22 Decembrie, pe tronsonul dintre Strada Progresului şi Strada 30 Decembrie, trecându-se la circulaţie pe ambele sensuri.
11:09 – Candidaţii USL pentru municipiu se întâlnesc astăzi
Candidatul USL la fotoliul de primar şi candidatii la Consiliul Municipal Târgu-Jiu intenţionează să-şi depună astăzi, la ora 12:00, candidaturile la Biroul Electoral de Circumscripţie Târgu-Jiu.
10:58 – Borcan, pe locul „eligibil” 25 şi Băltăreţu pe 20
Locurile ocupate de conservatori în lista de consilieri judeţeni şi municipali sunt mai mult decât codaşe. Marius Borcan, preşedintele interimar al PC, se poziţionează astfel pe lista de consilieri judeţeni ai USL pe locul 25, iar doctoriţa Elena Băltăreţu, preşedinta organizaţiei de femei a PC Gorj, pe locul 20.
10:20 – Cercetaţi pentru braconaj piscicol
Trei bărbaţi sunt cercetaţi penal după ce au încercat să pescuiască cu plase, în perioada de prohibiţie. Cei trei au fost prinşi în noaptea de 25 spre 26 aprilie a.c, în timpul unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii din Turceni şi de lucrători din cadrul AJVPS Gorj. Pe numele suspecţilor au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunii de...



































