15.3 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 14, 2026

Arhive Zilnice: 15 iulie 2012

FLACĂRA (ANTI)DEMOCRAŢIEI sau „Există viaţă şi după Băsescu!”

Campania preşedintelui suspendat are derapaje şi va mai avea. Pe la Cluj-Napoca, pe unde-i primar minusculul personaj Emil Boc, pedelist sadea, Traian Băsescu născoceşte tot felul de năzbâtii. Una dintre ele este Flacăra Preşedintelui, cu aluzii la Flacăra Olimpiadelor. Dar nu-i prima dată când dă cu mucii-n fasole.Ori fi oameni de dreapta, tineri sau nu, dar nu cred să...

Frăţia din Crasna pe bani publici şi promovările la judeţ

Fraţii Ovidiu şi Daniel Cârstoc, unul numit vineri iar în funcţia de director la Direcţia Silvică Gorj iar altul abonat la lucrările cu bani publici din Crasna, arată că afacerile aduc şi promovări în funcţii, chiar dacă ai “bube” penale la activ. Astfel, pe baza bunei colaborări de afaceri dintre SC Forconcid SA, Sucursala Târgu-Jiu, firmă condusă din funcţia...

Apa lipsă de la Boroşteni, în dezbatere publică

De două săptămâni, cetăţenii satului Boroşteni, din comuna Peştişani, nu au avut picătură de apă la conducta administrată de SC „UTIL-BONUS” SRL, firmă al cărei acţionar unic este Consiliul Local Peştişani. Ce-i drept, din 6 iulie, administratorul firmei, Ilie Fuiorea, şi-a depus demisia.Cum primăria nu are primar, viceprimarul a fost investit cu prerogativele primarului. Iar viceprimarul Pantelimon Tivig este...

Gura Târgului – Vulpe, socru mic din închisoare

Încă dinainte de condamnarea sa la închisoare, fostul director al CNLO, Ion Vulpe, a tocmit lăutarii şi a pregătit cele necesare pentru a-şi căsători unul dintre copii.În septembrie trebuia să fie nunta, dar aceasta se va organiza însă în lipsa socrului aflat în detenţie. Familia Vulpe a fost prezentă tot timpul pe la toţi politicienii care şi-au căsătorit copiii,...

Doljean reţinut în Gorj, pentru părăsirea locului accidentului

Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Turburea au fost sesizaţi sâmbătă la ora 4.45, prin 112, cu privire la faptul că pe DJ 661, în satul Floreşti, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu victime. Echipa operativă constituită la nivelul Secţiei 7 Poliţie Rurală Turburea s-a deplasat imediat la faţa locului.Aici s-a constatat că este vorba despre un...

Accident, cercetat de poliţiştii din Motru

Sâmbătă, la ora 01:20, Poliţia Municipiului Motru a fost sesizată cu privire la faptul că la Spitalul de Urgenţă din municipiul Târgu-Jiu a fost adus un bărbat, A.C.A., de 37 de ani, din municipiul Motru, victimă a unui accident de circulaţie.Din primele cercetări efectuate în colaborare cu poliţişti ai Serviciului Rutier, s-a stabilit că A.C.A. a suferit leziunile corporale...

Contrabandistul Bujor, arestat preventiv

Poliţiştii din cadrul Serviciului de investigarea Fraudelor l-au prezentat joi cu propunere de arestare preventivă pe contrabandistul Cristian Cosmin Bujor, de 32 ani, din comuna Căpreni, Parchetului, respectiv Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti. Instanţa de judecată a admis propunerea de arestare preventivă, pe numele suspectului fiind emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.Ulterior, poliţiştii l-au depus pe...

Drum cu ghinion spre casă pentru sârbii veniţi la Festivalul de Folclor

Oricât s-ar fi simţit de bine la Târgu-Jiu şi oricât şi-ar fi dorit, totuşi, să ajungă şi acasă, membri ansamblului folcloric din oraşul sârbesc Niş au trecut vineri, 13 iulie, prin clipe de coşmar, după ce autocarul care îi ducea spre vama de la Drobeta Turnu Severin s-a răsturnat la câţiva kilometri distanţă de Motru, pe raza judeţului Mehedinţi.Într-o...

Final de Festival

Festivalul Internaţional de Folclor de la Târgu-Jiu, ediţia din acest an, a fost reuşit. Pe parcursul a patru zile gorjenii s-au bucurat de muzică bună şi dansuri tradiţionale de excepţie. O demonstrează publicul care a participat în centrul oraşului în toate aceste zile de sărbătoare. Ultima seară a Festivalului Internaţional de Folclor a avut loc joi, ocazie cu care...

Elena Bestrice Hasna, pe podium la “Delfinul de Aur”

Talentata gorjeancă Elena Beatrice Hasna a participat recent la Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară “Delfinul de Aur”, ediţia a X-a, din Năvodari. În cadrul acestui concurs a luat premiul I, reprezentând Gorjul cu mare onoare. Beatrice a mai câştigat şi alte premii importante precum, menţiunea I şi premiul special la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară “Mihaela Runceanu-Pentru voi muguri...

Fata primarului din Leleşti s-a făcut mireasă

Nuntă mare sâmbătă, în comuna Leleşti, asta deoarece edilul localităţii, Marian Rotaru, şi-a cununat religios fiica. Peste 300 de persoane, numeroşi colegi din PSD ai primarului, politicieni şi localnici au participat astfel, cu mic cu mare, la petrecerea de după, o parte însoţind cu bolizi de lux drumul mirelui şi miresei spre biserica din Ursăţei, unde cei doi tineri...

Măsuri, pentru combaterea efectelor cauzate de caniculă

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit în şedinţă extraordinară în data de 13 iulie 2012 pentru a stabili o serie de măsuri în vederea diminuării potenţialelor efecte negative ale creşterii temperaturilor, precum şi ale instabilităţii atmosferice ce se vor accentua treptat, începând din partea a doua a zilei de duminică, în majoritatea zonelor.Pentru gestionarea corespunzătoare a posibilelor...

38 de dascăli gorjeni nu au promovat în Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional

Cadrele didactice din Gorj, 156 la număr, s-au înscris în competiţia privind intrarea în Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional. 36 dintre candidaţi nu au promovat, în timp ce restul au reuşit să intre în acest organism care le va da posibilitatea să ocupe funcţii la nivel de unităţile de învăţământ unde prestează sau chiar la nivel de...

Ruşeţ şi Militaru, demisionari din CJ Gorj

Ion Ruşeţ şi Constantin Severus Militaru au demisionat vineri din funcţiile de consilieri judeţeni câştigate la alegerile locale din 10 iunie.Ei au urmat procedura care îi obliga să îşi depună jurământul în noua funcţie ca apoi să demisioneze pentru a putea păstra fotoliile de parlamentari. În locul lor vor deveni consilieri judeţeni, Gheorghe Novac şi Gheorghe Grivei. A.S.

Tragerea la sorţi a preşedinţilor secţiilor de votare, marţi la Tribunal

Preşedinţii secţiilor de votare pentru referendumul din Gorj vor fi desemnaţi, săptămâna aceasta prin tragere la sorţi, în sistem informatic. Tragerea la sorţi va avea loc miercuri, 18 iulie la ora 9.00, în Sala de Consiliu a Tribunalului Gorj şi va fi făcută de Preşedintele Tribunalului Gorj, judecător Florin Encescu.În ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările...

Adolescentă din Văgiuleşti, accidentată mortal

O fată în vârstă de 14 ani, lovită de un autoturism pe DN 65, în localitatea argeşeană Albota, a murit în noaptea de joi spre vineri la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, din cauza leziunilor grave suferite.Accidentul s-a produs joi seară, din primele cercetări rezultând că victima a traversat neregulamentar. I.M., de 32 de ani, în timp ce conducea...

După contestaţii – În Gorj, promovabilitatea la BAC a crescut cu 1,3

La nivelul judeţului Gorj, procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat a ajuns la 47,59%. Vineri s-au afişat rezultatele finale la examenul de Bacalaureat. Din 1.055 de lucrări au fost admise 411, 299 de note fiind modificate în favoarea candidatului şi 112 s-au modificat în minus. Începând de astăzi, absolvenţii de liceu care nu au promovat BAC-ul până acum...

Tomograful de la Spitalul 700 a fost inaugurat

La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele Consiliului Judeţean şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu au inaugurat noul Computer Tomograf (CT), instalat în clădirea Spitalului 700. Investiţia se ridică la peste 14 miliarde, contribuţia CJ Gorj fiind de două miliarde şi jumătate. De investigaţii la acest tomograf vor beneficia în primul rând pacienţii Spitalului 700 şi cei de la Pasarelă,...

Pătruţ de la Macofil, condamnat la 5 ani de închisoare

Justiţia din România începe să nu mai fie una clementă, ca până acum, dovadă şi că, după ce a fost achitat la Târgu-Jiu, administratorul de la Macofil SA, Ion Pătruţ, a primit acum o pedeapsă de cinci ani cu executare.Curtea de Apel Craiova a dat peste cap sentinţa Tribunalului Gorj, magistraţii din Bănie dispunând diferite pedepse pentru Pătruţ, în...

Gorjenii s-au răcorit la ştranduri şi râuri

Aglomeraţie mare la ştrandurile şi piscinele din judeţul nostru. Mulţi gorjeni şi-au petrecut weekendul la scăldat, unii dintre ei preferând să se răcorească în râuri, din diverse motive. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj spun că la ştranduri se fac verificări periodice, însă râurile şi lacurile din judeţ nu pot fi controlate, putând provoca grave probleme de sănătate...

Gimnastele medaliate la Bruxelles, premiate de preşedintele CJ Gorj

Două tinere gimnaste din judeţul nostru, campioane europene, au fost premiate de Consiliul Judeţean Gorj, la sfârşitul săptămânii trecute. Ele au primit diplome de excelenţă şi câte un premiu în valoare de 1.500 lei fiecare. Andreea Munteanu şi Miriam Aribăşoiu au fost felicitate de către Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj, care a spus că le doreşte să devină “Nadiile...

Mascarada constituţională impune speranţa că va fi mai bine

Speranţa e mare. Vrem o viaţă demnă, fără circ şi hă-hă-it decerebrat. Românii au nevoie de conducători care impun şi respectă legea şi adevărul, dreptatea şi pacea, bunul-simţ şi onestitatea. Speră românii că după nopţile neguroase, aduse de mârşavul vaporean urmează zorile renaşterii socio-economice, materiale şi spirituale, reactivarea şcolilor şi spitalelor zăvorâte ori demolate. Am în minte şi în...

Festivalul copiilor “Domnica Trop”, un regal de folclor authentic

Așa cum își propuseseră la începutul acestui an, Muzeul Județean “Alexandru Ștefulescu” Gorj, reprezentat prin dr. Dumitru Hortopan, directorul instituției, și Asociația culturală “Doruleț din România”, coordonată de publicistul Dorin Brozbă, au dat viață unui proiect cultural și folcloric de excepție - Festivalul copiilor “Domnica Trop”, petrecut în seara zilei de 12 iulie 2012, chiar în bătătura Casei muzeu...

Poliţiştii îi sfătuiesc pe părinţi să aibă grijă de copii

Pentru a evita implicarea copiilor în accidente rutiere, poliţiştii gorjeni le recomandă părinţilor să fie precauţi şi să aibă grijă de copiii lor. Oamenii legi au o serie de sfaturi pentru părinţi, în a căror obligaţie rămâne educarea celor mici.La sfârşitul săptămânii trecute, o minoră de 7 ani s-a angajat în traversarea străzii fără a se asigura corespunzător şi...

Medicii de familie gorjeni, pro introducerii coplăţii

Conducerea Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (AMPF) Gorj sunt de acord cu introducerea coplăţii. Preşedintele AMPF Gorj consideră utilă încasarea unor sume de bani de la pacienţi care vin la consultaţie, pentru ca medicii să-şi poată acoperi cheltuielile necesare desfăşurării activităţii la cabinete. APMF Gorj susţine medicii de familie arădeni, care au luat decizia de a introduce coplata.Mihai Moisescu...

La mijloc de Cuptor – Polovragii Gorjului, în haine de sărbătoare

În fiecare an pe 20 ale lui Cuptor localitatea Polovragi din extremitatea nord-estică a Gorjului este gazda ospitalieră a celei mai mari sărbători populare desfăşurată în spaţiul Olteniei Subcarpatice. Şi în aceste zile, autorităţile locale au depus eforturi pentru organizarea în bune condiţii a manifestărilor cultural-artistice, precum şi a bâlciului tradiţional desfăşurat ce va avea amploarea maximă de Sfântul...

11:50 – Scad temperaturile şi vin ploile

Meteorologii au emis o informare valabilă în întreaga ţară, conform căreia din după-amiaza acestei zile şi până luni seara instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea regiunilor şi se va manifesta prin intensificări ale vântului, care trecător vor lua aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice şi pe arii restrânse căderi de grindină. Vor fi şi averse, izolat torenţiale,...