11.5 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 15, 2026

Arhive Lunare: iulie 2012

Tabăra de cercetare „Constantin Brăiloiu”, la a VII-a ediţie – Cultura tradiţională din Sud-Estul Gorjului

Desfăşurată între 1 şi 10 iulie, în comunele Stoina, Hurezani, Stejari, Licurici, Cruşeţ, Dănciuleşti şi Căpreni, localităţi componente ale arealului cunoscut ca Valea Amaradiei, a şaptea ediţie a Taberei de cercetare etnofolclorică “Constantin Brăiloiu”, organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, şi-a încheiat misiunea.Echipa de cercetători, formată din Teodor Dădălău - director de tabără, referent...

Simple note…de martor

Am asistat la desfăşurarea lucrărilor Parlamentului, lucrări care au avut ca scop citirea motivelor pentru care se doreşte destituirea lui Băsescu, prezentare făcută de senatorul Toni Greblă în prezenţa preşedintelui.Menţionez că motivele înşiruite pe 17 pagini pentru care se cere destituirea preşedintelui, deşi întemeiate nu mi s-au părut bine organizate şi în multe părţi neesenţiale. Astfel Băsescu spunea că:...

Cotidianul Gorjeanul PDF 12 Iulie 2012

{edocs}gorjeanul_pdf/2012.07.12_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

12:45 – Agresiune în trafic

Doi conducători auto care, după ce au fost implicaţi într-un accident de circulaţie, s-au agresat reciproc şi au tulburat ordinea şi liniştea publică, au fost reţinuţi de poliţiştii din Rovinari pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. 

12:40 – Primarul Vulpe, incompatibil

Potrivit ANI, Vulpe Dumitru s-a aflat, în perioada 19.06.2008 – prezent, în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de primar al comunei Cilnic (Județul Gorj), cât și calitățile de administrator în cadrul S.C. Vulmid S.R.L., respectiv S.C. Minprest Serv S.A., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru...

4 miliarde de lei, bani de concediu pentru Condescu

Marin Condescu şi-a produs finanţele necesare pentru propriul concediu de lux tocmai din banii obţinuţi de la salariaţii Complexului Energetic Oltenia(CEO)-Sucursala Electrocentrale Turceni. Mai precis, Condescu, prin firma sa sindicală de turism, a reuşit să obţină la licitaţia privind achiziţionarea de bilete de odihnă şi tratament pentru angajaţii unităţii energetice, o felie generoasă din tortul pus la bătaie de...

Popeangă: “Cei care au greşit, în urma auditului, vor fi traşi la răspundere administrativ sau penal”

Deputatul PSD, Vasile Popeangă, susţine că lucrurile nu vor rămâne neclarificate după finalizarea auditului dispus de Ministerul Economiei la unităţile miniere şi energetice din noul CEO. Popeangă menţionează că cei care vor fi depistaţi că au desfăşurat un act de management defectuos, incorect sau ilegal vor răspunde pentru faptele lor în faţa justiţiei, sau vor fi traşi la răspundere...

Pedelistul Biriboiu, şef la PSD Turceni

,,Portocaliul” Ion Biriboiu, demisionat după alegerile locale din PDL Turceni, s-a reprofilat rapid. Fiind jurist la Achiziţii în cadrul Complexului Energetic Turceni, Biriboiu a realizat că doar carnetul de partid îl poate salva de o înlocuire din funcţie, a aruncat rapid carnetul portocaliu şi şi-a tras unul roşu. Biriboiu nu s-a mulţumit să fie doar membru la PSD ci...

Patronii de la „Salba de Aur”, încătuşaţi pentru o ţeapă de 1 milion de euro

Au tras de timp cât au putut, au apelat la tot felul de chichiţe judecătoreşti în speranţa că nu vor ajunge după gratii, dar, în cele din urmă, finalul s-a produs şi, ieri, doi afacerişti romi din Meteor au trebuit să meargă la Poliţie şi să accepte pedeapsa privativă de libertate care a fost pronunţată împotriva lor. Cei doi...

Ţepar periculos, judecat la Tribunalul Gorj

Un bărbat care a reuşit să înşele mai multe firme şi persoane din diferite localităţi din ţară a ajuns zilele acestea şi prin Gorj, dar doar pentru a le cere magistraţilor de la Târgu-Jiu să-i contopească multele pedepse pe care le are de executat într-una singură.Ion Răducanu Şinculeţ poate fi considerat un pericol public dacă ţinem cont de faptul...

Tismana are probleme deosebite cu apa

Localitatea gorjeană Tismana se confruntă în câteva puncte cu lipsă a apei. Mai precis este vorba despre satele Vâlcele şi Pocruia. “Ne confruntăm cu lipsa presiuni la apă de vreo două săptămâni în satele aflate pe porţiuni mai înalte Vâlcele şi Pocruia”, a declarat primarul comunei Tismana, Marian Slivilescu.Din acestă cauză primarul localităţii a fost nevoit să facă un...

Gura Târgului – Zamfira cheamă la muncă pentru propriul interes foştii membri ai PPDD Gorj

Cătălin Zamfira, preşedintele interimar al PPDD Gorj, a realizat la scurt timp după preluarea organizaţiei că nu mai prea are cu cine să muncească. A pus mâna pe telefon, a luat evidenţele cu membri demisionari din organizaţie, şi a început să îi sune, chemându-i înapoi la partid.Demisionarii sătui de promisiunile PPDD şi de neseriozitatea conducerii centrale a partidului i-au...

Campanie de prevenire a furturilor din auto

În perioada iulie - septembrie 2012, poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu poliţiştii structurilor de ordine publică şi rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, vor desfăşura acţiuni de informare a populaţiei în cadrul campaniei de prevenire a furturilor de şi din autoturisme: „Nu-ţi lăsa maşina la îndemâna hoţilor!”O astfel de...

Băsescu, la mâna păcăliţilor!

Odată cu părăsirea precipitată a Palatului din Dealul Cotrocenilor, suspendatul preşedinte Traian Băsescu şi-a început campania electorală. La care are dreptul, ajutat de eminenţele (gri)cenuşii Sebastian Lăzăroiu şi Daniel Funeriu. S-or mai adăuga şi alţi liderii portocalii, viitori clienţi ai Staţiunii de odihnă Rahova. Până atunci mai e. Să sperăm că nu mult.Încă de marţi seara, Traian Băsescu şi-a...

Alungarea de la Cotroceni a lui Traian Băsescu (II)

Am încercat să nu mă antepronunţ înaintea …CCR. Cei doisprezece „magnifici” au dezbătut şi au dezbătut, şi au tot dezbătut, de dimineaţă până-n seară, ca să ia vulturul în gheară. Căci venise personal la ei să-i intimideze. Dar, slavă Domnului, poporul e totuşi încă suveran în România expreşedintelui Traian Băsescu.Ei, cei doisprezece zmei, l-au renegat finalmente pe vechiul Făt-Frumos...

Adolescentă, dispărută de la domiciliu

Marţi la orele 00:30, Poliţia Locală Târgu-Jiu, a fost sesizată de către T.D., din municipiu, cu privire la faptul că fiica sa, Cerasela Diana T. , în vârstă de 14 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu, în dimineaţa zilei de 10.07.2012, în jurul orelor 10:00 şi nu a mai revenit.Minora are următoarele semnalmente: înălţime 1,50-1,55 m,...

Grădiniţa de vară

Cu doar câteva zile în urmă s-au încheiat acţiunile programului-proiect Grădiniţa de vară, acţiuni ce s-au derulat în cadrul Grădiniţei cu P.P nr. 1 din Motru cu un număr de 10 preşcolari din loc. Ploştina-Gorj, pe o perioadă de 5 zile începând cu data de 2 iulie 2012.Programul s-a desfăşurat sub îndrumarea celor trei doamne prof. înv. preşcolar, iniţiatoarele...

Curtea Domnicăi Trop, gazda Festivalului Copiilor

Prima ediţie a Festivalului Copiilor, de la Curtişoara va începe astăzi şi va purta numele mamei cântecului popular gorjean, artista Domnica Trop.Dorin Brozbă împreună cu Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Judeţean Gorj, organizează Festivalul Copiilor. Această competiţie va debuta astăzi chiar în bătătura casei artistei de la Curtişoara. La festival vor participa copii cu vârste cuprinse între 7 şi 15...

Bălăşoiu, de acord cu sediul CEO la Târgu-Jiu

La sediul Diviziei Miniere a Complexului Energetic Oltenia, de la Târgu-Jiu, a avut loc ieri la ora 13.00 o întâlnire la care a participat atât directorul general al CEO, Constantin Bălăşoiu cât şi Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Gazda întâlnirii a fost Vasile Ogârlaci, directorul Diviziei Miniere. Cei trei au discutat despre ultimele probleme apărute în CEO, una...

Progresistul Mogoe şi încă trei foşti şefi, pretendenţi la şefia Minprest

Valentin Mogoe, membru al UNPR Gorj, fost director general al Minprest este unul dintre persoanele care pretind acum să îi ia locul pedelistei Elena Vintilescu, la cârma societăţii din Rovinari. Mogoe nu este singurul care vrea înapoi la societatea pe care a condus-o ci şi Florin Şarapatin, liberal la carnet, fost director al Minprest care a câştigat în instanţă...

Public numeros în a doua zi de Festival! – Mexicanii şi turcii au făcut senzaţie

A doua zi a Festivalului Internaţional de Folclor de la Târgu-Jiu a avut un succes răsunător. Asta deoarece au evoluat pe scenă trupele din Mexic şi Turcia, artişti în haine viu colorate şi muzica deosebită care au reuşit să ridice publicul gorjean în picioare.Printre ansamblurile străine care au evoluat pe scenă şi au făcut deliciul publicului s-a aflat şi...

Oase vechi de trei milioane de ani, descoperite în Cariera Peşteana Sud

În urmă cu trei zile, Muzeul Judeţean “Alexandru Ştefulescu”, a intrat în posesia unor resturi fosilizate ale unui rinocer lânos, osemintele acestuia fiind descoperite în perimetrul Carierei Peşteana.În perimetrul Carierei Peşteana Sud, comuna Urdari, satul Fântânele, au fost descoperite de către un localnic care păştea caprele în zonă, trei fragmente de oase fosilizate, provenind de la un animal preistoric....

Inspectorii DSVCA Gorj avertizează: Animalele trebuie protejate pe caniculă

Canicula din această perioadă nu afectează doar oamenii ci şi animalele domestice. Conform normelor europene si interne, crescătorii de animale sunt obligaţi să ia măsuri pentru bunăstarea animalelor, dar si primăriile au anumite obligaţii atât pentru combaterea bolilor specifice acestei perioade, cât, mai ales, pentru evitarea focarelor de infecţie apărute din cauza leşurilor de animale. Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare...

Traficul rutier, restricţionat din cauza codului portocaliu

Canicula dă bătăi de cap şi conducătorilor auto. Din cauza temperaturilor foarte ridicate, traficul greu va fi restricţionat. Restricţiile au intrat în vigoare de ieri şi sunt valabile până astăzi la ora 20:00. Poliţiştii îi avertizează pe şoferii gorjeni, care intenţionează să tranziteze judeţele aflate sub incidenţa codului portocaliu de caniculă, că vehiculele de peste 7,5 tone nu pot...

Dosar penal pentru furt de lemne

Patru bărbaţi din judeţul Mehedinţi sunt cercetaţi de poliţişti ai Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere fără drept şi sustragere de material lemnos.Marţi dimineaţa, la ora 05:40, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari au fost sesizaţi prin 112, de un pădurar al Ocolului Silvic Turceni, cu privire la faptul că patru bărbaţi au tăiat...

Interesul autorităţilor locale pentru pregătirea pentru situaţii de urgenţă a crescut

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj au prezentat, ieri, analiza activităţii de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă a persoanelor cu funcţii de conducere din administraţia publică locală din judeţul Gorj, în semestrul I al anului 2012. Astfel, se pare că în acest an s-a observat o creştere a interesului şi numărului de participanţi la formele de pregătire...

Jandarmii păzesc Biroul Electoral de Circumscripţie Gorj

Începând din data de 10 iulie, ca urmare a solicitării Prefecturii Judeţului Gorj, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj vor asigura paza şi protecţia sediului Biroului Electoral al Circumscripţiei nr. 20, Gorj, constituit pentru referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui României.Referendumul va avea loc în data de 29 iulie anul curent. Biroul electoral este...

Eveniment editorial – Lansarea romanului MAIA, de Ion C. Gociu, azi, ora 17, la Muzeul Judeţean “Al. Ştefulescu”!

Aşa cum spune afişul, foarte bine tehnoredactat de Rodica Teişi, autorul Ion C. Gociu îşi lansează primul roman „Maia”, apărut la Editura Societatea Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2012, într-o manifestare culturală şi mai ales literară în sala mare a Muzeului Judeţean “Al. Ştefulescu”. Moderator este distinsul nostru colaborator Prof.dr. Zenovie Cârlugea, membru al Uniunii Scriitorilor din România.Am fost martorii primelor...

Precizări necesare liderului Federaţiei Sindicatelor din ANP

O seamă de intervenţii pe forumul Gorjeanului şi nişte discuţii telefonice, când mai normale când de-a dreptul injurioase, ne determină să-i adresăm preşedintelui FSANP nişte precizări necesare.V-aş ruga să-mi permiteţi a face puţină istorie a intervenţiilor domniei voastre. Scriaţi, cândva, pe forum şi aţi susţinut-o şi telefonic – există probe – că veţi dovedi nevinovăţia foştilor directori ai Penitenciarului...

15:55 – Minoră dispărută

Noaptea trecută, la orele 00:30, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu, a fost sesizată de către T.D., din municipiul Târgu-Jiu, judeţul Gorj, cu privire la faptul că fiica sa, CERASELA DIANA T. , în vârstă de 14 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu, în dimineaţa zilei de 10.07.2012, în jurul orelor 10:00 şi nu a mai revenit. Minora are...

UCB facilitează accesul studenţilor pe piaţa muncii

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a găzduit conferinţa de lansare a proiectului „Centre Economice: Convergenţa pregătirii universitare cu viaţa activă în domeniul economic”. În cadrul proiectului, 450 de studenţi vor fi pregătiţi pentru accesul pe piaţa muncii. Pregătirea lor se face în trei serii.Proiectul „Centre Economice: Convergenţa pregătirii universitare cu viaţa activă în domeniul economic” este derulat de...

Boxele de deşeuri menajere de la blocurile turn, focare de infecţie

Boxele de gunoi ale blocurilor turn din municipiul nostru sunt în atenţia S.C. Polaris M Holding S.R.L. Angajaţii firmei de salubrizare se ocupă de dezinfecţia acestor adevărate focare de îmbolnăvire. Din păcate, locatarii blocurilor respective nu înţeleg pericolul la care se expun şi refuză să-şi dea acordul pentru desfiinţarea acestor boxe.La nivelul municipiului Târgu-Jiu mai există 15 boxe de...

Târgujienii trebuie să încheie contracte cu Polaris pentru gunoaiele rezultate din construcţii

În plin sezon al renovării locuinţelor şi al construcţiilor în gospodării, SC Polaris Holding SRL face un apel către târgujieni să-şi încheie contracte pentru transportul deşeurilor rezultate. Cine nu doreşte să încheie un contract cu Polaris poate duce aceste gunoaie la groapa ecologică de la Bârseşti, unde se va cântări cantitatea depozitată şi se va achita contravaloarea ei.Conducerea SC...

Containerele şi maşinile de gunoi, spălate mai des

Pe fondul temperaturilor foarte mari înregistrate în ultima perioadă, conducerea S.C. Polaris M Holding S.R.L. a luat decizia de a spăla containerele şi maşinile mai des decât într-o perioadă obişnuită a anului. Totodată, Polaris a pus la dispoziţia cetăţenilor şi un număr de telefon la care pot fi sesizate probleme legate de containerele din cartiere.La nivelul municipiului Târgu-Jiu sunt...

Scade presiunea apei în nordul oraşului

Locuitorii din zona de nord a municipiului Târgu-Jiu vor avea presiunea apei scăzută astăzi, în intervalul orar 11-13. Motivul scăderii presiunii apei este realizarea unei intervenţii de cuplare a unei conducte.Târgujienii care locuiesc în partea de nord a municipiului vor întâmpina mici probleme în privinţa apei, timp de două ore scăzând presiunea. „Societatea APAREGIO anunţă târgujienii că în data...

Cotidianul Gorjeanul PDF 11 Iulie 2012

{edocs}gorjeanul_pdf/2012.07.11_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

11:15 – Scade presiunea la apă în nordul oraşului

Societatea APAREGIO anunţă târgujienii că în data de 12 iulie, între orele 11-13 va scădea presiunea apei în zona de nord a oraşului. Acest lucru se datorează intervenţiei realizate pentru cuplarea unei conducte. Ne cerem scuze pentru neplăcerile provocate.

11:05 – Boxele din blocurile turn, în atenţia Polaris

S.C. Polaris M Holding S.R.L. întâmpină dificultăţi în privinţa închiderii boxelor de gunoi de la blocurile turn. În acest an nu s-a reuşit să se închidă nicio boxă, reprezentanţii Polaris izbindu-se de refuzul locatarilor. Totuşi, angajaţii firmei de salubrizare se străduiesc să elimine mirosul insuportabil stropind perimetrul boxelor cu substanţe ecologice.

11:00 – Oase fosilizate, descoperite la Cariera Peşteana

În urmă cu două zile, în perimetrul Carierei Peşteana s-au găsit 3 fragmente de oase fosilizate, provenind de la un animal preistoric, probabil de la un rinocer lanos. Un localnic care păştea caprele în acea zonă a descoperit aceste oseminte şi a anunţat poliţia rurală Rovinari. Poliţia a contactat Directorul Muzeului Judeţean, Dumitru Hortopan, care s-a deplasat în comună...

10:44 – DSP are un plan de măsuri pentru perioada caniculară

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, medicul Marius Boeriu a prezentat astăzi, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, un plan al măsurilor care trebuie instituite pentru a depăşi cu bine perioada caniculară. DSP a luat legătura cu autorităţile din judeţ, cu Serviciul Judeţean de Ambulanţă, cu reprezentanţii spitalelor şi altor instituţii în vederea stabilirii...

Demiterea lui Traian Băsescu, comentată în presa internaţională

Procedurile de demitere a preşedintelui Traian Băsescu sunt urmărite îndeaproape de Occident. Presa internaţională îl compară pe Victor Ponta cu omologul său maghiar, Viktor Orban.Mai mult decât atât, liderii europeni spun că au nevoie de mecanisme noi care să le permită să intervină atunci când un stat partener încalcă valorile democratice. Jurnaliştii Financial Times îl compară pe Victor Ponta, într-o...

O româncă dirijează averea celui mai mare traficant de arme din lume

Şi-a început viaţa publică la vârsta de 18 ani, atunci când s-a decis să intre în politică, iar în prezent a ajuns să fie numit "magnatul războiului" în India.Abhishek Verma este recunoscut de cele mai importante firme internaţionale specializate în apărare, fiind considerat "omul bazar" în ceea ce priveşte armele de pe piaţa din India. Verma nu este un...

Românii primesc locuri de muncă necalificate în Danemarca, refuzate de danezi

Numeroşi români, polonezi şi thailandezi au locuri de muncă slab remunerate în Danemarca, în contextul în care danezii le refuză, chiar dacă rata şomajului este în creştere. Angajatorii afirmă că locurile de muncă fără calificare sunt acordate străinilor pentru că danezii nu le doresc. Conform statisticilor, străinii ocupă 80 la sută din locurile de muncă din industria hotelieră şi a...

Prefectul Andrei nu prinde referendumul

Prefectul Liviu Andrei, aflat momentan în concediu de odihnă, nu se va ocupa de referendumul din 29 iulie. O va face însă doar subprefectul Sorin Arjoca, asta până la numirea lui Radu Teodorescu pe funcţia de prefect.Este posibil ca numirea lui Teodorescu să se facă până pe 29 iulie, a dat de înţeles ieri Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj...

90% şefi “portocalii”! – Directoratul CEO a numit în prima sa hotărâre 54 de directori ai societăţii

Directoratul Complexului Energetic Oltenia(CEO), convocat vineri, 6 iulie, a dat prima sa hotărâre a acestui organism de conducere a noii structuri. Hotărârea priveşte tocmai numirea a 54 de directori, unii executivi în CEO, alţii la sucursalele CEO de la Craiova, Turceni, Rovinari şi de la Uzina Işalniţa. Interesant este că 90% dintre directorii numiţi, la finalul săptămânii trecute sunt...

Manţog radiat din PDL iar Vulpe, exclus din PSD

Ion Vulpe, condamnat luni la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul ,,strămutaţii de lux” va fi exclus din PSD Gorj, conform statutului partidului. Ion Călinoiu susţine că pentru Vulpe va fi întrunită Comisia Juridică de Disciplină şi Imunităţi a PSD Gorj care vor lua măsura excluderii acestuia din partid. Vulpe nu avea o funcţie în organizaţie, dar...

Normalitate cu Justiţie şi mascaţi!?

Pe canicula asta, veştile cu pedepsirea unor mai vechi clienţi ai Justiţiei prin ani grei de puşcărie parcă ne mai răcoreşte. Deşi nu vrem răul nimănui, ci îndreptarea păcătosului.Deşi trenase ani de zile, iată că Justiţia la vârf i-a condamnat pe Ionel Manţog şi pe Ion Vulpe, probabil, împins la rele de Marele Maestru al Combinaţiilor din Gorj. Atoatefăcătorul...

Fraţii Popescu îşi află verdictul luni

Zile nu doar fierbinţi, ci şi extrem de tensionate în continuare pentru liderul PNL Gorj, Dian Popescu, şi pentru fratele său Gabriel, pentru care procurorii solicită în continuare arestarea preventivă.Un verdict la recursul formulat la decizia Tribunalului Gorj de anchetare a celor doi în stare de libertate ar fi trebuit să fie dat de judecătorii Curţii de Apel Craiova...

Gura Târgului – Liderii PSD Gorj şi-au amânat concediile din cauza referendumului

Şefii social-democraţi trebuiau să intre într-un binemeritat concediu de odihnă după alegerile locale care tocmai s-au încheiat.Referendumul pentru demiterea preşedintelui ţării le-au stricat planurile de vacanţă, plecarea pe litoral fiind amânată atât de edilul municipiului Florin Cârciumaru cât şi de şeful judeţului, Ion Călinoiu. Şi mai mulţi primari PSD au aplicat acum aceeaşi metodă, amânându-şi concediile pentru luna viitoare.

Turbăceanu a schimbat macazul, Mitescu dezamăgit

O lună de zile a durat independenţa preotului Dumitru Turbăceanu, cel care a câştigat alegerile din 10 iunie la Primăria Baia de Fier.Acesta l-a învins atunci, în mod surprinzător, pe Constantin Mihuţescu, cel care fusese în fruntea comunei de trei mandate, ca membru al PSD. Acum cei doi sunt colegi de partid, noul primar anunţând ieri că s-a înscris...

Fostul vice de la Scoarţa a picat iar examenul maturităţii

Gheorghe Babalîc, fostul viceprimar al comunei Scoarţa, exclus din PDL Gorj urmare şi a faptului că nu avea pregătirea necesară, el picând bacalaureatul anul trecut, şi-a mai încercat o dată norocul, anul aceasta, la examenul maturităţii. Babalîc nu a avut noroc nici de data acesta, fiind la câteva sutimi de promovarea bacalaureatului. Cu siguranţă, fostul vice a făcut o...

Morega, candidat USL pe Colegiul 1

Deputatul Dan Ilie Morega(DIM) ar putea renunţa la statutul de independent la alegerile parlamentare din această toamnă. Asta deoarece deputatul ar putea trece la unul din partidele care compun USL, adică PC, PNL sau PSD.Morega a declarat în urmă cu câteva zile că a purtat o discuţie la nivel de PNL, în capitală, această discuţie fiind cea care l-ar...

Cooperativa “Hoţia”- administrator Marin Condescu

Liderul sindical Marin Condescu a înfiinţat Cooperativa “Hoţia”. Declaraţia îi aparţine deputatului independent Dan Ilie Morega care a criticat ieri matrapazlâcurile cu banii statului făcuţi de Condescu şi acoliţii săi. Morega a dat exemplu sumele infernal de mari cu care CEO sponsorizează fotbalul “privat” al sindicalistului, la Târgu-Jiu, mai ales că acesta a vrut să transforme clubul de fotbal...

Festivalul de Folclor a adus culoare şi tradiţie în Târgu-Jiu

Criza economică, care a afectat întreaga ţară, şi-a pus amprenta şi peste Festivalul Internaţional de Folclor de la Târgu-Jiu. Din lipsa banilor acesta nu a mai putut fi organizat de-a lungul a 4 ani însă cu eforturi susţinute în acest an s-a reuşit organizarea lui. Organizatorii evenimentului sunt: Consiliul Judeţean Gorj, Primăria Târgu-Jiu, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, CJCPCT...

Diplome şi cadouri tradiţionale pentru delegaţiile străine de la Festivalul Internaţional de Folclor

La Sala Maură a Palatului Administrativ din Târgu-Jiu a avut loc marţi, o întâlnire de protocol cu membri delegaţiilor participante la Festivalul Internaţional de Folclor şi şefii judeţului. Aici s-au adresat scurte alocuţiuni din partea conducerii judeţului cât şi ale oaspeţilor şi s-au schimbat impresii şi sugestii asupra desfăşurării festivalului. Au fost înmânate şi diplome reprezentanţilor ansamblurilor străine.Primul care...

Mijloacele de transport în comun, cuptoare pe roţi

Majoritatea gorjenilor care circulă cu mijloace de transport în comun în judeţ se plâng de aerul insuportabil de încins care se află înăuntrul microbuzelor, respectiv autobuzelor cu care se deplasează. Mulţi factori influenţează confortul călătorilor pe timpul călătoriei, principalul factor este căldura, urmat de aglomeraţie şi de aerul irespirabil.Mijloacele de transport în comun în care urcă zi de zi...

4000 de lei amendă pentru ciocolată şi şniţele expirate

Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj au desfăşurat acţiuni de control în perioada 25-29 iunie, 2012 pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind comercializarea, etichetarea, prezentarea şi publicitatea suplimentelor alimentare. Acţiunile de control au fost efectuate în localităţile Târgu-Jiu, Crasna, Padeş, fiind verificaţi 10 operatori economici de pe raza judeţului Gorj.În urma verificărilor efectuate, inspectorii CJPC...

Bătaia de joc a viceprimarului cu 7 consilieri – Problema apei nu interesează locuitorii din comuna Peştişani

Încă de vineri, 6 iulie a.c., administratorul SC "UTIL-BONUL SRL" Peştişani, Ilie Fuiorea, şi-a depus demisia din funcţie. Automat ea intra în acţiune! Dar, ţi-ai găsit. Viceprimarul Pantelimon Tivig, maistru lăcătuş la bază, investit cu prerogativele unui primar absent ori n-are curaj sau, mai degrabă, face alte jocuri! Murdare. Aşa că ieri, cu două ore înainte de prânz a...

Am citit, ne-a plăcut – Şcoala Generală Cornelius Radu Rădineşti

Normal, am citit-o mai mult în diagonală. Dar toate pasajele şi paginile lecturate mi-au mers la suflet. Iată că într-o localitate gorjeană – Rădineşti – există adevăraţi dascăli. Deloc întâmplător, autorii cărţii “Şcoala Generală CORNELIUS RADU Rădineşti”, poartă acelaşi nume: Prof.dr. Constantin M. Arcuş, Prof. Liana Marinela Arcuş şi Prof. Marin I. Arcuş.Ce se ocupă de bunul mers al...

Accident provocat de un şofer în stare de ebrietate

Luni seara, la orele 23:55, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au fost sesizaţi prin Numărul Unic de Urgenţă 112 de M.D., din oraşul Rovinari, cu privire la faptul că a fost implicat într-un accident de circulaţie, în comuna Negomir. Cel care a sesizat accidentul se pare că se urcase la volan după ce consumase băuturi alcoolice....

Prins la volan fără permis de conducere

Inconştient de ce i se putea întâmpla un bărbat din comuna Şimian, judeţul Mehedinţi, s-a urcat la volanul unui autoturism fără a poseda permis de conducere. Acesta se deplasa pe DN 67 când din fericire a fost surprins de Poliţiştii secţiei de poliţie din Teleşti care au pus capăt cursei bărbatului şi i-au întocmit şi dosar penal.În cursul nopţii...

La volan, sub influenţa alcoolului

Un tânăr din comuna Peştişani s-a urcat la volanul autoturismului său sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra automobilului cu care rula pe DN 67 D, din direcţia Târgu-Jiu în direcţia Leleşti părăsind partea carosabilă.În dimineaţa zilei de luni, 9 iulie a.c., la orele 07:38, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu, a fost sesizată prin 112, de către un participant la...

Recoltarea cerealelor păioase, în linie dreaptă

În această perioadă are loc campania de recoltare a cerealelor păioase. Fermierii şi micii producători agricoli gorjeni acţionează acum cu forţe sporite pentru strângerea grabnică a recoltelor.Fermierii gorjeni au început recoltarea cerealelor păioase. Orzul a fost strâns de pe toată suprafaţa de 210 hectare cultivate, producţia medie obţinută la hectar fiind 2.300 kilograme, iar la grâu s-a recoltat de...

Dosar penal pentru pescuit ilegal

Un gorjean din Padeş a fost depistat la pescuit având asupra sa o vârşă. Pentru că a fost surprins la pescuit cu un obiect construit artizanal, interzis, tânărul s-a ales cu un dosar penal. În plus, el a primit şi o amendă de 1.800 lei pentru că nu a acceptat să-i fie verificat autoturismul cu care se afla în...

Minoră suspectă de furt

La data de 10 iulie 2012, orele 12:50, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu, a fost sesizată de G.I., de 23 ani, din municipiul Târgu-Jiu, despre faptul că, în cursul aceleiaşi zile, în intervalul orar 12:00-12:50, o minoră în vârstă de 15 ani, din oraş, profitând de neatenţia sa, i-a pătruns în locuinţă şi i-a sustras un telefon mobil.La scurt timp, poliţiştii...

Inspectorii DSP nu au găsit nereguli la ştranduri

În plin sezon estival, când mercurul urcă în termometre mult peste 30 de grade Celsius, gorjenii se grăbesc să ajungă la ştrand sau la piscină. Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj efectuează controale în toate locaţiile cu piscine şi ştranduri, până în prezent nefiind identificate nereguli.La nivelul judeţului Gorj funcţionează mai multe ştranduri şi piscine. De la începutul lunii...

Închisoarea lui Manţog, spulberă visele apropiaţilor

Condamnarea lui Ionel Manţog şi Ion Vulpe la 5 ani de închisoare cu executare, a dat peste cap planurile cel puţin pentru două persoane din anturajul fostului secretar de stat. Una este soţia, judecătoarea Ecaterina Manţog de la Tribunalul Gorj, iar a doua, chiar deputatul Cosmin Popescu. Decizia de achitare, măcar pentru faptele prevăzute de Legea 78/2000, le-ar fi...

Direcţia de Sănătate Publică verifică taberele gorjene

De când a început vacanţa, reprezentaţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au demarat acţiunile de verificare a taberelor şcolare de pe raza judeţului nostru. Controale se fac la fiecare început de serie. Până în prezent nu s-au descoperit nereguli.Direcţia de Sănătate Publică Gorj este cu ochii pe taberele şcolare din judeţul nostru. De la începutul sezonului estival şi...

Stoc de medicamente asigurat la Ambulanţă

Conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj dă asigurări că stocul de medicamente şi materiale sanitare conţine tot ce trebuie. Astfel, echipajele sunt pregătite aşa cum se cuvine să facă faţă solicitărilor în acest sezon şi nu numai.Marinică Niculescu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj a gestionat bine bugetul unităţii. Astfel, la capitolul medicamente şi materiale sanitare Ambulanţa stă bine....

Secţia ORL a Spitalului Motru, modernizată de autorităţile locale

Primăria municipiului Motru investeşte din nou în modernizarea Spitalului Municipal din localitate. Luni încep lucrările de reabilitare a Secţiei ORL, costurile acestora ridicându-se la 2,2 miliarde lei vechi. Primarul Dorin Hanu speră ca în toamnă să reuşească să înceapă modernizarea altui palier din unitatea spitalicească motreană.De când a preluat spre administrare Spitalul Municipal, Primăria Motru a căutat să rezolve...

50 de reţete electronice prescrise de medicii gorjeni

Lansat în exploatare efectivă în data de 2 iulie, sistemul electronic de prescriere a reţetelor medicale rămâne încă o enigmă pentru mulţi medici gorjeni. Până în prezent au fost prescrise doar 50 de reţete electronice, doar patru dintre ele fiind şi eliberate.La nivel naţional, până în prezent au fost prescrise peste 4.000 de reţete electronice. În judeţul nostru, numărul...

Începând din această lună – Angajaţii DGASPC primesc salarii mărite

Cei aproape o mie de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj primesc, în această perioadă, primele salarii mărite. Cei care lucrează în centrele şi complexurile din subordinea DGASPC primesc cu câteva milioane mai mult faţă de salariile încasate în iunie.Speranţa în mai bine începe să-şi găsească locul şi în sufletele salariaţilor Direcţiei Generale...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Bacalaureatul ilustrează şi starea sistemului educaţional!

Da, există şi o continuitate negativă în procesul de degradare a sistemului educaţional românesc, din moment ce procentul de promovabilitate la bacalaureat este de doar 43,04%, faţă de 44,47%, cât a fost în anul 2011, situându-se la nivelul pragului critic pe care l-am surprins şi anul trecut, pentru că dincolo de orice calcule bazate pe o analiză atentă a...

In memoriam artistului emerit Ion Lucian!

Actor de excepţie, regizor, dramaturg şi promotor al teatrului pentru copii, directorul şi ctitorul teatrului „Excelsior” din Bucureşti, maestrul ION LUCIAN ne-a părăsit pentru totdeauna, nu cu mult înainte de a împlini venerabila vârstă de 88 de ani. Actorul Ion Lucian s-a născut în data de 24 aprilie 1924.O boală cumplită, rapidă şi grea, o bronhopneumonie puternică şi ciudată...

Cotidianul Gorjeanul PDF 10 Iulie 2012

{edocs}gorjeanul_pdf/2012.07.10_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

12:42 – Prefectul Andrei nu se ocupă de referendum!

Prefectul Liviu Andrei, aflat momentat în concediu de odihnă, nu se va ocupa de referendumul din 29 iulie. O va face însă doar subprefectul Sorin Arjoca, asta până la numirea lui Radu Teodorescu pe funcţia de prefect. Este posibil ca numirea lui Teodorescu să se facă până pe 29 iulie, a dat de înţeles astăzi Ion Călinoiu, preşedintele CJ...

12:22 – Manţog, radiat din PDL Gorj!

Ionel Manţog va avea o sortă politică similară cu a lui Ion Vulpe, acesta urmând să fie radiat din evidenţa membrilor PDL Gorj. Secretarul general al PDL Gorj va realiza un referat pe baza căruia Manţog va fi exclus de drept din partid şi din organizaţie. Ion Ruşeţ, preşedintele PDL Gorj, suţine că Manţog nu a mai activat de...

12:16 – Vulpe, exclus din PSD!

Ion Vulpe, condamnat ieri la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul ,,strămutaţii de lux" va fi exclus din PSD Gorj, conform statutului partidului. Ion Călinoiu susţine că pentru Vulpe va fi întrunită Comisia Juridică de Disciplină şi Imunităţi care vor lua măsura excluderii acestuia din partid. 

11:24 – Primarul de la Baia de Fier, membru PSD!

Dumitru Turbăceanu a trecut astăzi la PSD. Acesta a renunţat la statutul de independent pentru ,,binele comunităţii".

10:57 – Deputatul Morega, candidat USL

Dan Ilie Morega ar putea candida pe colegiul 1 din partea Uniunii Social Liberale ( USL)

10:53 – Morega: Salariul lui Bălăşoiu este 33.000 lei

Deputatul Dan Ilie Morega a declarat astăzi că Constantin Bălăşoiu ar avea un salariu de 33.000 lei, iar marii directori ai CEO ar avea câte 26.000 lei fiecare.

10:00 – Manţog, la spital pentru dosarul medical

Ionel Manţog se află la această oră la spital pentru a-i fi întocmit dosarul medical pentru încarcerarea la penitenciar. Se vehiculează şi că i s-ar fi făcut rău.

Manţog şi Vulpe, la închisoare 5 ani pentru două vile de lux

Ionel Manţog, pedelist la carnet şi consilier în cadrul Complexului Energetic Oltenia(CEO), Divizia Energie, şi Ion Vulpe, consilier în CEO, Divizia Minieră, au fost condamnaţi ieri la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul “strămutaţii de lux”. Sentinţa surprinzătoare a fost dată de trei magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceiaşi care l-au condamnat şi pe...

Ctitoriile Familiei Stela şi Gheorghe Nicolcioiu – Poartă spre raiul Alexandrei

Cu mare tristeţe şi durere în suflete, sâmbăta trecută, Doamna Stela şi Gheorghe Nicolcioiu au comemorat trecerea a 7(şapte) ani de la tragica şi fulgerătoarea dispariţie a „primului şi unicului lor copil – fata Alexandra, la numai 21 de ani”, cum a spus în predica sa preotul Parohiei Peştişani, Părintele Pantelimon Chiată.Înaintea sfinţirii unei Cruci-Troiţe închinată cinstirii memoriei regretatei...

Instruiţi pentru caniculă

Subprefectul Judeţului Gorj, Sorin Arjoca, împreună cu membri Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, au participat ieri la videoconferinţa condusă de ministrul delegat pentru administraţie, Victor Paul Dobre. În cadrul videoconferinţei au fost analizate activităţile şi măsurile ce trebuie luate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, în vederea desfăşurării normale a activităţilor economice şi sociale în situaţia înregistrării unor temperaturi...

Primarul Guşiţă, finanţat pentru un centru multifuncţional de servicii sociale

Sala Maură a Consiliului Judeţean Gorj a găzduit ieri prezentarea şi semnarea proiectul numit ”Centru Social Multifuncţional de Servicii Sociale Jupâneşti”. La eveniment au participat Marilena Bogheanu, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Petre Guşiţă, primarul comunei Jupâneşti, Sorin Arjoca, subprefectul Judeţului, Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean şi Camelia Popescu, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului...

Recucerirea României

Orice s-ar spune, în vara asta fierbinte, România ar putea fi recucerită. De propriul popor, urmare a cererii de suspendare a celui mai bezmetic preşedinte al ei de după anii ’90 şi, de ce să n-o spunem, din toate timpurile. A fost comparat, pe rând, cu Nicolae Ceauşescu, dar şi cu Mareşalul Antonescu, nu cu Crin pe care-l detestă...

Gura Târgului – Izvoranu a pus monopol pe Motru

Afaceristul mehedinţean, Constantin Izvoranu, a renunţat la asocierea cu firmele locale din Motru cu care într-o vreme participa la licitaţiile de la unităţile de stat din Gorj.Izvoranu a realizat că poate şi singur să ia toţi banii de la licitaţiile în cauză, şi şi-a înlăturat foştii parteneri locali de business. Una dintre firmele pe care se vehiculează că le-a...

Judecătoarea Tudorescu de la Motru, preşedintele BEJ Gorj

La Judecătoria Târgu-Jiu a avut loc ieri tragerea la sorţi a preşedintelui Biroului Electoral Judeţean(BEJ), constituit în vederea organizării referendumului naţional din 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui Traian Băsescu. Mihaela Tudorescu, de la Judecătoria Motru, a fost trasă la sorţi pentru a ocupa poziţia de preşedinte al BEJ Gorj pe timpul referendumului.Preşedintele Tribunalului Gorj, Florin Encescu, alături de...

Greva foamei, la 39 de grade Celsius

Doi localnici din comuna Fărcăşeşti au protestat în caniculă, în faţa Prefecturii Gorj. Aceşti oameni au stat ore în şir la temperaturi greu de suportat chiar de 39 de grade Celsius sperând că se vor lua măsuri în ceea ce priveşte problema lor.Victoria Carmen Purcaru din sat Roşia-Jiu, comuna Fărcăşeşti, în vârstă de 43 de ani, alături de verişorul...

Deţinut de la Penitenciarul Târgu-Jiu, cercetat disciplinar

Un deţinut de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Târgu-Jiu este cercetat disciplinar pentru că a introdus în incinta închisorii două colete care conţineau telefoane mobile pentru deţinuţi. Pachetele au fost luate de la două persoane care au încercat să strecoare coletele în unitatea de detenţie.În data de 6 iulie, Penitenciarul Târgu-Jiu a derulat o acţiune în colaborare cu Inspectoratul...

Bugetul CEO, aprobat la 1 august

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a promis sindicaliştilor lui Marin Condescu, că va aproba până la data de 1 august bugetul Complexului Energetic Oltenia(CEO). Asta înseamnă că abia la jumătatea anului în curs, CEO va avea un buget bine delimitat. De altfel, în momentul de faţă doar Societatea Naţională a Lignitului Oltenia a avut un buget aprobat, asta în timp...

Inspectorii ITM Gorj au controlat pe caniculă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a efectuat în această perioadă mai multe acţiuni de control, în domeniul relaţiilor publice al securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost aplicate sancţiuni pentru o multitudine de neconformităţi. S-au desfăşurat acţiunile prevăzute pentru această perioadă în programul propriu de acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj. S-au organizat şi campanii naţionale în sectorul...

Terenul de sub Staţia Meteorologică Logreşti, revendicat

Gheorghe Bivolaru, localnic din comuna Logreşti, în vârstă de 73 de ani, revendică un teren de peste 800 de mp, în satul Târgu-Logreşti, pe care în perioada anilor 1964-1965 s-a construit o staţia meteorologică. Localnicul deţine documente justificative din anul 1938 care atestă că străbunicul soţiei sale, Maria Bivolaru, a avut act de proprietate asupra terenului în cauză, suprafaţa...

Casa de Pensii Gorj refuză abuziv pensionarea la limită de vârstă

Alexandru-Dan Tolgyi din Târgu-Jiu, în vârstă de 59 de ani, încearcă de patru luni să se pensioneze la limită de vârstă. Acesta susţine că îndeplineşte, în schimb, toate condiţiile legale pentru a se pensiona, mai puţin vârsta care nu este în cazul său un impediment, deoarece a muncit în condiţii deosebite. Casa de Pensii Gorj, susţine reclamantul, i-a redus...

Alungarea de la Cotroceni a lui Traian Băsescu (I)

Cine spune că nu e om politic, în România de azi, se înşeală amarnic. Cine afirmă că nu votează, adică nu-şi exprimă dreptul de a aprecia şi/sau a sancţiona, iarăşi se păcăleşte. Cine, în fine, nu se implică, fie şi numai civic şi moral, dă dovadă de gravă iresponsabilitate cetăţenească.Prin urmare, mi-am pus, reflectând vertical, - căci mi-am amintit...

17:41 – Abuz în serviciu în formă calificată, infracţiunile lui Manţog şi Vulpe

Condamnarea definitivă la 5 ani cu executare pentru Ionel Manţog şi Ion Vulpe au fost date astăzi de completul de 3 judecători care l-au condamnat şi pe Adrian Năstase, infracţiunile pentru care au fost condamnaţi cei doi fiind de abuz în serviciu în formă calificată. Timp de 3 ani, Manţog mai beneficiază şi de interzicerea unor drepturi, instanţa Înaltei...

17:05 – IPJ Gorj, pregătit pentru ridicarea lui Manţog!

Dacă la IPJ Gorj va ajunge mandatul pentru Ionel Manţog, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare, poliţiştii instituţiei vor executa ordinul şi îl vor ridica pe condamnat şi în vor introduce în arestul instituţiei. Procedura se aplică  întocmai pentru orice persoană. Manţog poate însă să se prezinte singur la IPJ Gorj. Din arest, Manţog va fi...

Marginalii la… Al XIII-lea congres internaţional de dacologie „Constantin Brâncuşi” -2012 (II) „Pietrele dacilor vorbesc…”

Apoi alte noi şi noi aspecte ale statuarei brâncuşiene şi-au cerut dreptul la competiţia ştiinţifică, de astă dată, în plenul congresului, interogându-se fondul bogat de simboluri arhetipale al poporului nostru (Pop Campeanu Marinela), estetica unor celebre lucrări precum „Borna de frontieră” (Iosif Marin), Pasărea sfântă (Andra Ilarion), semne telurice şi hierofanii ale sacrului în arta lui Brâncuşi (Mihai Sporiş),...

16:38 – Manţog, condamnat cu executare

Instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat azi cu executare pe Ionel Manţog. Se vehiculează că politicianul a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul ,,strămutaţii de lux".