6.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 23, 2026

Arhive Zilnice: 14 martie 2010

Scriitorul Brâncuşi, în umbra Sculptorului cu acelaşi nume

Dacă, printr-un miracol, s-ar mai putea întoarce timpul şi sculptorului Constantin Brâncuşi i s-ar mai dărui o nouă viaţă, atunci el ar putea, dacă ar vrea, să le facă o straşnică concurenţă scriitorilor de astăzi. Ar fi, desigur, imposibil de crezut că ar participa la cenacluri, fiind o fire independentă.Călătoriile sale multe, începând cu aceea pe jos la...

53 de ani de la ridicarea la Ceruri a sculptorului C. Brâncuşi – Nemuritorul din Hobiţa Gorjului

Nu-i nevoie să descindem în fiecare zi la Hobiţa – vatra geniului Constantin Brâncuşi – spre a ne readuce aminte de creatorul sculpturii moderne. Şi o privire asupra ansamblului brâncuşian de la Târgu-Jiu, ori o altă privire aruncată peste operele sale împrăştiate prin România ori prin Univers, prin muzeele, galeriile şi colecţiile particulare ale lumii ne duce cu gândul...

Eliminaţi, din hrana zilnică, alimentele dăunătoare sănătăţii

Alimentaţia sănătoasă este cheia unui organism puternic. Pentru a şti cum să vă hrăniţi sănătos, trebuie să ştiţi şi care sunt substanţele chimice sau alimentele nocive dăunătoare organismului. O mare parte din aceste alimente toxice se înscrie în alimentaţia de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. Margarina vegetală, băuturile răcoritoare, guma de mestecat sunt doar câteva din alimentele...

Polenul, bun la toate

Dată fiind bogăţia deosebită a constituenților săi şi implicit proprietățile active terapeutic pe care le are, polenul este îndreptățit să ocupe un rol important, alături de argilă sau miere, în rândul alimentelor-medicament ce acționează prompt, fortificând și însănătoşind organismul.Hipocrate, considerat părintele medicinii moderne, a folosit în trecut polenul pe post de substanţă vindecătoare, iar în zilele noastre specialiştii în...

Reţeta zilei – Salată asortată cu macaroane

Ingrediente: 6 cepe verzi, 500 g macaroane scurte, 4 roşii, 1 morcov mijlociu, o jumătate conservă de fasole verde, o conservă mică de boabe de porumb, 50 g alune prăjite.Pentru sos: 6 linguri untdelemn fin (măsline sau floarea-soarelui), 5 linguri oţet de mere, 1 linguriţă de zahăr, sare, piper măcinat, 1 linguriţă de ardei iute tocat mărunt, verdeaţă tocată (pătrunjel sau...

16:00 – Studenţii încep protestele luni

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) începe, luni, protestele în faţa sediului Ministerului Educaţiei, Cercertării, Tineretului şi Sportului (MECTS), cerând majorarea burselor, creşterea bugetului pentru tabere, aceştia fiind nemulţumiţi că nu au fost consultaţi privind legea educaţiei.

15:30 – Hoţi de materiale feroase prinşi de poliţiştii din Motru

Vineri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au  identificat pe N.I., de 23 ani şi A.C.G., de 29 ani, ambii din municipiu, care în ziua de 10.03.2010 au sustras din incinta Carierei Roşiuţa, 4 armături metalice, în valoare de 320 lei. Din cercetări s-a stabilit că după comiterea furtului, suspecţii au valorificat materialele feroase sustrase la un depozit de...

15:17 – Un mehedinţean prins băut la volan în Gorj

Sâmbătă, 13 martie, orele 00:20, poliţiştii din cadrul postului de poliţie Stoina l-au identificat în trafic, pe L.P., de 38 ani, din comuna Isverna, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea pe DJ 671 B - Glogova autoturismul proprietate personală, având o concentraţie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a refuzat să-i fie recoltate probe biologice...

15:10 – Bărbat din Runcu prins cu 7 arbori furaţi

Sâmbătă, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Leleşti au depistat un bărbat de 30 ani, din comuna Runcu, judeţul Gorj, care a tăiat şi sustras 7 arbori de esenţă cer. Din verificările efectuate a rezultat faptul că F.A. a sustras materialul lemnos din pădurea aparţinând Ocolului Silvic Tg-Jiu, punctul „Bârloaia”. Materialul lemnos a fost predat pădurarului de canton, în...

14:56 – Un tânăr din Slivileşti a tâlhărit un bătrân

În seara zilei de 12 martie, poliţiştii din Slivileşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că G.I., de 64 ani, din satul Tehomir, a fost lovit de  persoane necunoscute, împrejurare în care a fost deposedat de portofelul în care avea documentele de identitate şi suma de aproximativ 200 lei. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul...