Arhive Zilnice: 29 martie 2010
CJAS Gorj a emis 14 titluri executorii
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a emis, de la începutul lunii ianuarie şi până în prezent, 14 titluri executorii şi somaţii pentru contribuabiliicare nu şi-au achitat la timp contribuţiile către fondul asigurărilor sociale de sănătate. Printre datornici, se regăsesc persoane care nu şi-au achitat dările către stat chiar şi de câţiva ani....
Nu sunt semne de revenire economică în Gorj
Numărul contractelor de muncă nou încheiate şi înregistrate în primele două luni ale anului la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a scăzut faţă de perioada imediat anterioară, cât şi în comparaţie cu începutul anului trecut.Potrivit purtătorului de cuvânt al ITM Gorj, Gheorghiţă Cusma, încă nu putem vorbi de semne de revenire economică la nivelul judeţului nostru. „De...
Prefectul Andrei îi cheamă pe şefii deconcentratelor să ia Lumină
În urma şedinţei săptămânale de ieri, dintre şefii instituţiilor deconcentrate din judeţ şi prefectul de Gorj, Liviu Andrei, acesta din urmă i-a invitat pe aceştia să participe în Noaptea de Înviere,la slujba de la Mănăstirea Lainici. „Vă invit să luăm lumină, împreună, la Mănăstirea Lainici. Mergem la mănăstire, pe la ora 23:00, asistăm la slujbă şi...
Paştele, înmulţeşte controalele inspectorilor sanitari-veterinari
Ca de fiecare dată, apropierea Sărbătorilor Pascale şi nu numai, îi pun pe jar pe inspectorii sanitari-veterinari, care iau la controlat măcelăriile, târgurile de animale, magazinele alimentare şi fabricile de pâine.Astfel, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj a dat pe parcursul săptămânii trecute un număr de 18 sancţiuni contravenţionale a căror valoare a fost de 12.400 lei....
„Împreună pentru a reuşi”, destinat liceenilor târgujieni
Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Gorj a susţinut săptămâna trecută proiectul „Împreună pentru a reuşi”, printr-o acţiune ce s-a desfăşurat la Grupul Şcolar Energetic Nr. 2 din municipiul Târgu-Jiu.Scopul evenimentului a fost purtarea unor discuţii despre (re)orientarea tinerilor pe piaţa muncii, nomenclator de meserii şi oportunităţile de angajare ale tinerilor care absolvă această instituţie de învăţământ. Printre invitaţii la acţiune...
Aproape patru tone de deşeuri, strânse în două zile
Prima ediţie trimestrială a campaniei de colectare a deşeurilor din echipamente electrice şi electronice (DEEE-uri) – Marea Debarasare, a avut succes la nivelul judeţului nostru. În zilele de 26 şi 27 martie, nu mai puţin de 3,8 tone de deşeuri au fost strânse din mai multe localităţi ale Gorjului.De la începutul acestui an, la nivelul judeţului, au fost colectate...
Asistenţii personali rămân pe posturi
Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu a solicitat Consiliului Local şi Primăriei Municipiului menţinerea numărului de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap grav şi pe anul 2010. Astfel, numărul asistenţilor personali şi de însoţitori pentru târgujienii dizabilitaţi va rămâne la 550.Aceştia sunt plătiţi lunar de către Primărie, cu bani veniţi din fondurile statului.
Diferenţa dintre asistenţii personali şi...
Garda de Mediu a aplicat sancţiuni de sute de mii de lei
Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au aplicat în ultimele două săptămâni mai multe sancţiuni, unele aplicate în urma neregulilor găsite după efectuarea unor controale ca urmare a sesizărilor de la cetăţeni, iar altele pe controale tematice.Astfel, două firme din domeniul extracţiei pietrişului şi nisipului din albia râului Sohodol şi din terasa Jiului au fost amendate. „Am sancţionat Forconcid pe...
Micii artişti gorjeni, la olimpiadele naţionale
Nu mai puţin de 12 elevi ai Liceului de muzică şi Arte Plastice din Târgu-Jiu vor reprezenta judeţul nostru, în acest an, la olimpiadele de specialitate.Copiii vor participa fie la olimpiada de arte vizuale, fie la cea de muzică sau coregrafie şi artă teatrală.
Anual, zeci de elevi ies de pe băncile Liceului de Muzică şi Arte...
„Renaştere spirituală”, după gratii
Deţinuţii din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu au ocazia să participe astăzi la o masă rotundă cu tema “Sfintele Sărbători de Paşti – moment de renaştere spirituală”. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, la această activitate vor participa, în calitate de invitaţi, părintele Flavius Nicolae Chivulescu, părintele Alecsandru Cornoiu şi profesorul de religie Nicolae Panduru, de la Colegiul “Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu.La...
Familia Gates dotează bibliotecile gorjene
Nu mai puţin de 20 de biblioteci din judeţul nostru vor primi, în câteva luni, calculatoare performante şi programe cu licenţă. Asta pentru că Biblioteca Judeţeană a câştigat, în cadrul celei de-a doua etape, finanţarea programului „Biblionet”, un proiect prin care Fundaţia Melinda şi Bill Gates dotează cu calculatoare şi softuri mai multe biblioteci.În cadrul acestui program, orice...
Fără pensionari la catedră
Profesorii care au ajuns deja la vârsta pensionării nu mai au voie să predea în continuare. Dacă în anul şcolar 2009 – 2010 acest lucru a mai fost permis, începând din această toamnă dascălii nu vor mai avea această posibilitate, un prim motiv fiind lipsa posturilor.Nu mai puţin de 20 de profesori care au ajuns la vârsta pensionării au...
Marele patriot Mihai Eminescu, un martir ucis la comanda francmasoneriei
Motto: „Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informaţii oficiale, ori oficioase ale vremii.
Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură ¨al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit...
Primăvara, cel mai bun prilej de detoxifiere
Când e vorba despre corpul nostru şi starea noastră de disconfort, nu e greu să ne dăm seama că avem nevoie de o schimbare şi trebuie să facem ceva în acest sens, avem şi noi nevoie de detoxifiere. Fie că vorbim de ameţeli, balonări, digestie dificilă, dureri de cap sau stare de oboseală, somnolenţă, slabă concentrare, stare de deprimare...
Alimente indicate în astm
Iată câteva alimente care sunt indicate, a se consuma frecvent, pentru persoanele suferinde de astm.
Ceapa, usturoiul verde şi ridichile
Acestea au efect decongestionant, expectorant şi antiinfecţios, ajutând, astfel, la eliberarea căilor respiratorii de secreţii şi la uşurarea respiraţiei.Urzicile, spanacul şi salata verde
Sunt alimente bogate în clorofilă, o substanţă care are efecte anti-alergice şi antiinflamatoare.
Lactatele naturale sau puţin prelucrate
Este vorba...
Reţeta zilei – Plăcintă cu praz şi cartofi
500 g cartofi noi, 1 fir praz, 2 ardei capia,1 pachet foi de plăcintă, sare, piper, ulei sau unt, 1 ou.Preparare:
Foile se suprapun, ungând fiecare foaie cu ulei sau unt. Cartofii se fierb în coajă, apoi se curăţă şi se taie cubuleţe. Prazul se taie rondele, ardeii – mărunt. Într-o formă de ceramică, termorezistentă se aşează foile deja...
Bârfoteca – Marian Negrescu, homosexual
Nu, nu este vorba despre vreo bârfă spumoasă la adresa directorului Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu ci despre un rol pe care acesta l-a interpretat excelent în premiera piesei „Bigamul”, prezentată sâmbătă, 27 martie. Directorul instituţiei a făcut un rol îndelung aplaudat de către spectatorii care au savurat fiecare replică şi gest în parte.Chiar dacă nu a avut...
De ieri, religios, am intrat în Săptămâna Mare – Ţara, din toate punctele de vedere, este într-o continuă Săptămână a Patimilor
Oare cum poate fi caracterizată o ţară în care Preşedintele, la al doilea mandat în această funcţie afirmă că sistemul de educaţie din România este unul dintre cele mai slabe din Europa şi, îndrăznesc să spun, cel mai slab din interiorul Uniunii Europene, din punct de vedere al performanţelor absolvenţilor - „Până acum nu s-a făcut nicio schimbare în...
10:45 – Cablu electric furat din Cariera Pinoasa
În această dimineaţă, orele 04:05, Poliţia oraşului Rovinari a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 de către un inginer al Carierei Pinoasa, despre faptul că din incinta acesteia au fost sustras cablu electric (40-50 metri liniari), în valoare de aproximativ 1.000 lei. În urma sesizării primite, la nivelul subunităţii de poliţie s-a constituit o echipă operativă. Efectuând verificări...
10:37 – Tânăr din Rovinari cercetat pentru ultraj
Duminică seara, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari s-au sesizat cu privire la faptul că uşa de acces a unei societăţi comerciale situată pe str. Florilor din localitate prezintă urme de forţare. Poliţiştii au chemat la faţa locului administratorul societăţii care a precizat că din incinta unităţii nu au fost sustrase bunuri, suspecţii distrugând doar uşa de acces şi...
10:30 – Prinşi în flagrant cu fier furat
Duminică seara, 28 martie 2010, orele 20:00, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Turceni au prins în flagrant pe G.O.M., de 24 ani, B.F., de 30 ani, ambii din comuna Borăscu şi A.R.I., de 17 ani, din oraşul Turceni, în timp ce transportau, cu ajutorul unui atelaj cu tracţiune animală, un ansamblu mecanic, confecţionat din material feros, ce aparţinea unei...
10:21 – Târgujian în stare de ebrietate, prins la volan
În această dimineaţă, la orele 02:25, poliţiştii rutieri l-au depistat pe C.C.I., de 30 ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, deşi anterior consumase băuturi alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, şoferul a prezentat o concentraţie de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a refuzat recoltarea probelor biologice în...



































