Arhive Lunare: martie 2010
BCR dă 216 milioane euro pentru „Prima Casă 2”
BCR are alocate aproape 216 milioane euro pentru programul "Prima Casă 2", iar aproape 100 de dosare sunt deja în curs de aprobare, se arată într-un comunicat al instituţiei de credit. Astfel, la o valoare medie a unui credit de 41.000 euro (media în cadrul programului "Prima Casă 1"), BCR ar putea acorda peste 5.000 de credite.Banca acordă...
Guvernul ar putea încasa doar jumătate din datoria Rompetrol
Guvernul ar putea încasa doar jumătate din datoria Rompetrol de 2,4 miliarde de lei şi scadentă în luna septembrie, din cauza lipsei de lichidităţi a companiei. Grupul Rompetrol trebuie să ramburseze de 2,4 miliarde de lei (0,47% din PIB), în contul datoriilor istorice ale rafinăriei Petromidia, angajate printr-o emisiune de obligaţiuni de stat din anul 2003.Rambursarea obligaţiunilor Rompetrol a...
Cum poţi să-ţi cumperi haine de firmă la bani româneşti?
River Island, Etam, 123, Zara, Bershka, Stradivarius, Adidas, asta ca să nu mai vorbim de Morgan, Poussieres d'Etoile şi chiar până la D&G, Armani şi alte branduri de renume internaţional. Vă vine să credeţi sau nu, toate acestea sunt produse în fabricile de textile din România şi le puteţi cumpăra la preţuri de producător. Tot ce trebuie să ştiţi,...
Fiscul va respecta termenul pentru returnarea TVA
Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, i-a anunţat pe bancheri şi pe reprezentanţii oamenilor de afaceri că Fiscul va respecta termenul de 45 zile pentru rambursarea TVA, iar în agricultură se va trece la taxarea inversă, a declarat, preşedintele ARB, Radu Gheţea."Ca noutăţi, ministrul Finanţelor a anunţat că în agricultură se va aplica taxarea inversă. El a ţinut să...
Orban a pierdut: Manta a pierdut!
După Congresul PNL de la Bucureşti, este o certitudine faptul că Pantelimon Manta devine un personaj trecut al PNL. Ultima sa speranţă de a se reabilita în faţa anumitor colegi de-ai săi de partid, printre care şi Dan Ilie Morega a eşuat la sfârşitul săptămânii trecute.Pierderea din partea lui Ludovic Orban a cursei politice pentru şefia...
Ministrul Culturii, aşteptat la aniversarea Ansamblului “Maria Lătăreţu”
Împlinirea a cinci ani de la înfiinţarea Ansamblului "Maria Lătăreţu" al Şcolii Populare de Artă (ŞPA) din Târgu-Jiu este prilej de spectacol.La acest eveniment, care se anunţă a fi unul de excepţie, este invitat inclusiv ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor.
Momentul aniversării va fi sărbătorit miercuri la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu, numindu-se...
Personalităţi gorjene în tablete argheziene (VIII)
Cel mai apropiat de poet şi ca vârstă şi ca aspiraţii scriitoriceşti, dintre condeierii gorjeni ai vremii, a fost C. AL. CALOTESCU-NEICU, „Nababul” din Broştenii Gorjului, vizitat, împreună cu alţi scriitori din cercul „Ramurilor”, cu prilejul Şezătoarei de la Târgu-Jiu din 1 iunie 1929. Născut în 1888 în satul Turcenii de Jos, situat pe partea dreaptă a Jiului, ca...
Liberalism cu direcţie
Congresele liberalilor (pentru că au fost două: unul extraordinar şi unul ordinar) au arătat, pentru a doua oară în mai puţin de un an, că disputele politice se pot desfăşura şi într-un mod onorabil încât după dezbateri să rămână şi unele concluzii care ne pot interesa pe toţi.Câştigarea alegerilor de către Crin Antonescu are acum o mai...
Bârfoteca – Vili Pasăre, familist de week-end
Edilul comunei Dragoteşti, Vili Pasăre, s-a mai cuminţit de când şi-a văzut moartea cu ochii în urma accidentului de maşină de anul trecut. Acum, acesta este mult mai dedicat familiei, alegând să-şi petreacă week-end-urile numai cu copiii şi soţia.Şi cum, la sfârşit de săptămână, nu prea ai ce face într-o comună obişnuită, familia Pasăre se deplasează în municipiul...
Pătrunjelul, o minune a naturii
Pătrunjelul, unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate zarzavaturi, consumat deseori în salate şi preparate culinare. Se găseşte mai tot timpul anului prin piaţa de zarzavaturi. Pe lângă cumpărăturile pe care le facem aproape zilnic din piaţă, nu uităm să adăugăm în plasa de cumpărături şi una – două legături de pătrunjel. Pentru că ştim că aproape orice am...
Cum ţinem colesterolul sub control
Tot mai mult persoane au probleme cu indicele de grăsime. Grăsimile şi o dietă dezechilibrată duc la creşterea valorii colesterolului din sânge. Această problemă apare încă din copilărie mai ales la persoanele care au deja în familie astfel de cazuri. Iată cum puteţi să reduceţi nivelul ridicat al colesterolului:
Pentru a evita să urmaţi un tratament pentru scăderea colesterolului, puteţi...
Reţeta zilei – Chiftele cu orez şi usturoi
Ingrediente:
-7 cartofi, 1 căpăţână de usturoi, 2 linguri cu vârf de făină, 1 cană de orez, 3 1/2 căni de apă, ulei pentru prăjit, 1 ceapă, 200g pesmet, sare, piper.Mod de preparare:
Se fierb cartofii în coajă, se scurge apa în care au fiert, se curăţă de coajă şi se dau pe răzătoarea mare când sunt reci. Se pune orezul...
15:30 – Cercetat pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat
Sâmbătă, 06.03.2010, orele 12:30, poliţiştii din Bumbeşti Jiu l-au depistat în trafic pe DN 66, pe Ovidiu G., de 21 ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism, proprietatea lui Neculai S., din Craiova, autovehiculul fiind neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul...
15:22 – Prins cu arbori tăiaţi ilegal
Sâmbătă seara, ora 23:50 poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Fărcăşeşti l-au depistat pe Gabriel C., de 23 ani, din satul Peşteana de Jos, în timp ce transporta cu un atelaj cu tracţiune animală, 2 arbori de esenţă plop de circa 1,5 m.c., arbori care nu prezentau marca silvică.
15:20 – Furt de ţevi la Scoarţa
Vineri dimineaţa, orele 09:08, poliţiştii din comuna Scoarţa au fost sesizaţi, prin numărul de urgenţă 11,2 de Gheorghe R., de 53 ani din localitate, despre faptul că în noaptea de 04/05.03.2010, Vasile P., de 52 ani, din aceeaşi localitate i-a sustras din curtea locuinţei 12 ţevi tubing de 2m lungime fiecare. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de...
15:11 – Ameninţări cu motofierăstrăul în faţa discotecii
Vineri, 5 martie, aproape de miezul nopţii, poliţiştii din comuna Ţînţăreni au fost sesizaţi de Gheorghe D., de 24 ani, administrator al unei discoteci din localitate, despre faptul că Ion B., de 24 ani, din satul Floreşti, în timp ce se afla pe DC 57 Floreşti, în faţa discotecii, a pus în funcţiune un motofierăstrău pe care îl avea...
Cu apa în casă
Apa provenită din precipitaţiile care au început să cadă încă de joi seara a inundat mai multe grădini din cartierul Meteor din Târgu-Jiu şi a intrat şi în casa unei familii compuse din zece suflete.Pompierii au intervenit destul de greoi din cauza faptului că în casă nu se putea ajunge datorită apei din curte, care...
Pensionarele, cadonate de primarul Cârciumaru
Aproximativ 50 de dame pensionare din municipiul Târgu-Jiu înscrise în Liga Pensionarilor Gorj sau la Cluburile de Vârstnici din oraş au fost sărbătorite vineri, 5 martie, în avans cu câteva zile înainte deZiua Internaţională a Femeii. Primăria Municipiului Târgu-Jiu le-a organizat acestora o masă festivă la Clubul Pensionarilor din strada Olteniţei, iar înainte ca petrecerea...
Directorii spitalelor din Gorj rămân pe posturi
Cel puţin momentan, până la un nou ordin al Ministerului Sănătăţii, directorii unităţilor spitaliceşti gorjene rămân în funcţiile de conducere. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a primit în cursulsăptămânii trecute un ordin de la Guvern ce priveşte reducerea funcţiilor de conducere de la nivelul spitalelor din ţară. Momentan, la Gorj situaţia este roz, astfel că managerii...
„Zilele Adopţiei”, în Gorj (V)
Persoanele care pot adopta trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât adoptatul şi să îndeplinească garanţiile morale şicondiţiile materiale necesare dezvoltării depline şi armonioase a personalităţii copilului.
Adopţia fraţilor şi altor persoane, cazuri speciale
În cazul fraţilor se iau măsurile necesare ca aceştia să fie încredinţaţi împreună,...
Au sărit pe geam pentru a scăpa de flăcări
Doi membri ai unei familii din Bumbeşti-Jiu, sat Tetila, au fost joi seara la un pas de a arde de vii. Aceştia s-au trezit într-un fum gros şi înconjuraţi de flăcările care au distrus jumătate de casă.Din fericire nimeni nu a fost rănit, cei doi alegându-se mai mult cu o sperietură dar şi cu o...
De 8 martie – Femeile din municipiu au primit cadouri folclorice
Membrii Ansamblului Artistic Profesionist "Doina Gorjului" din Târgu-Jiu au oferit aseară târgujienilor un spectacol gratuit. Evenimentul care a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor dinmunicipiu a fost prilejuit de Ziua Femeii, care va fi sărbătorită peste doar câteva zile.
Sala de spectacol a Casei de Cultură din Târgu-Jiu s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru iubitorii de...
Manţog vrea şi el reluarea colaborării cu liberalii
Ionel Manţog spune că PDL Gorj rămâne deschis unei colaborări cu liberalii, dacă aceştia se hotărăsc să îşi respecte propriile angajamente. Democrat-liberalul afirmă că partidul său a avut la nivel de judeţ iniţiativa pentru o astfel de colaborare, oferta făcută la începutul anului liberalilor rămânând de actualitate.Manţog susţine posibila colaborare a liberalilor cu PDL Gorj depinde doar de...
Şi anchetat penal şi amendat
Un tânăr din Târgu Jiu s-a ales cu dosar penal pentru că folosea un pistol din plastic pentru a-şi intimida duşmanii. Arma jucărie a fost găsită cu ocazia unei control corporal preventiv, în maşina respectivului fiind descoperită şi o sabie de 50 cm.Poliţiştii şi jandarmii au făcut descoperirea respectivă, proprietarul sabiei şi al armei de plastic alegându-se cu...
Opt primării gorjene, amendate de Garda de Mediu
Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Gorj a sancţionat în decurs de o săptămână opt primării de pe raza judeţului Gorj pentru depozitarea necontrolată a gunoaielor.Acţiunea a demarat încă de la începutul săptămânii trecute şi, până în prezent, din nouă comune verificate, opt administraţii locale au fost amendate. „Am făcut multe controale pe depozitarea deşeurilor la Godineşti, Ciuperceni, Teleşti,...
Fără roţi blocate de 8 martie
Pe 8 Martie, la Târgu-Jiu, femeile se vor bucura de o atenţie specială din partea municipalităţii. Astfel, Compartimentul de blocaje roţi şi ridicare autoturisme oprite neregulamentar va manifesta o mai mare îngăduinţă faţă de reprezentantele sexului frumos care nu respectă regulile privitoare la oprirea, staţionarea sau parcarea autoturismelor pe domeniul public.De asemenea, în această zi de sărbătoare, toate femeile...
Mic dicţionar floricol „G” – Galanthus L. – „Galanthus nivalis” , Ghiocelul de grădină
Odată cu venirea primăverii, în grădinile noastre îşi fac mai întâi apariţia ghioceii, aceşti „clopoţei de argint” ridică cortina anotimpului şi îşi scot căpşoarele din zăpadă, la primele raze ale soarelui.Ghioceii sunt de origine din Asia Mică şi Europa de Est. În limba latină ghiocelul de grădină se întâlneşte sub denumirea de „Galanthus nivalis”, iar în limba greacă „Galanthus”...
Weekend cu PNL – Lista sau hasta la vista, Crin?
Eu cred contrariul a ceea ce presupune Ludovic Orban când afirmă: "Eu nu cred că 1400 de oameni sunt chemaţi la congres pentru a oficializa o decizie luată la vârf". Pe de altă parte, dacă ar fi să ne luăm după ceea ce s-a întâmplat la Congresul PSD, mai precis de mâna bună pe care au avut-o reprezentanţii Gorjului,...
Bârfoteca – Mischie se vrea schimbat din galerie
Chipul fostului şef al Consiliului Judeţean Gorj, Nicolae Mischie, postat la intrarea pe palierul instituţiei, din Palatul Administrativ din Târgu-Jiu, nu este, se pare pe placul fostului baron Lae.Acesta şi-a exprimat, recent, fără rezerve nemulţumirea că fotografia postată pe peretele Consiliului Judeţean Gorj la galeria preşedinţilor instituţiei ar trebui schimbată. Mischie a declarat că el de ce nu a...
Vlădescu: Mulţi dintre cei care accesează fonduri europene nu sunt cinstiţi
Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, că multe persoane care accesează fonduri europene nu sunt cinstite, iar în urma auditului de către Comisia Europeană, România s-ar putea "trezi" că trebuie să restituie bani, ca urmare a acestor nereguli."Trebuie să recunoaştem că mulţi dintre cei care accesează fonduri europene nu sunt cinstiţi şi trebuie să...
Vânzările de PC-uri ar putea creşte cu 20% la nivel mondial
Vânzările de computere personale vor creşte cu aproape 20% la nivel mondial în 2010, datorită succesului calculatoarelor portabile.
Volumul vânzărilor de PC-uri va ajunge în acest an la 366,1 milioane de unităţi, ceea ce va duce la un avans de 12,2% a cifrei de afaceri pe piaţa de profil, la 245 de miliarde de dolari, estimează compania de cercetare Gartner.Actuala...
Firmele cu afaceri până în 250.000 euro ar putea să ţină contabilitate în partidă simplă
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) propune ca firmele cu o cifră de afaceri de până la 250 000 euro pe an să aibă posibilitatea ţinerii contabilităţii în partidă simplă, concomitent cu aplicarea unui sistem fiscal simplu."Nu susţinem crearea unei poveri suplimentare de costuri pentru IMM-uri, dar susţinem responsabilizarea activităţii financiar contabile de către...
Românilor le este tot mai greu să-şi achite creditele
Restanţele populaţiei la creditele în euro şi franci elveţieni au urcat mult mai rapid în ianuarie faţă de ritmul înregistrat pe parcursul anului 2009, în timp ce totalul întârzierilor la plată mai mari de 30 de zile a avansat cu 14,7% faţă de decembrie, la 3,26 miliarde lei, potrivit datelor BNR.Astfel, după o creştere lunară a restanţelor la creditele...
Doliu naţional, în Chile, după cutremur
Statul Chile, care va fi vizitat vineri de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a decretat trei zile de doliu naţional începând de duminică, în urma cutremurului şi a valului seismic de la 27 februarie, soldate cu peste 800 de morţi, un bilanţ oficial încă incert.Preşedintele ţării a decretat doliu naţional pentru trei zile începând de duminică 7 martie...
Din nou cutremur în Chile – 6,6 grade magnitudine
Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,6 s-a produs vineri, în largul regiunii BioBio din Chile, a anunţat institutul american de geofizică USGS pe site-ul său de Internet.Seismul, a cărui magnitudine iniţială a fost estimată la 6,8, s-a produs la ora locală 08.51 (13.51 ora României), la o adâncime de 29 de kilometri.
Epicentrul acestuia a fost localizat la 41...
Gordon Brown, acuzat că a tăiat fondurile armatei britanice
Finanţarea insuficientă a operaţiunilor militarilor acordată de Gordon Brown în perioada în care acesta era ministrul de Finanţe, a fost plătită cu viaţa unora dintre militarii britanici în Irak şi Afganistan, a declarat fostul şef al Statului Major britanic, lordul Charles Guthrie.La mai puţin de o lună după audierea lui Tony Blair, premierul Gordon Brown va depune la rândul...
Irakienii votează duminică
Irakienii intenţionează să încheie capitolul violenţelor interconfesionale duminică, în cadrul unui scrutin legislativ care ar putea consacra hegemonia şiită asupra ţării şi revenirea sunniţilor în jocul politic, cu câteva luni înainte de retragerea trupelor americane de luptă.Principala miză a alegerilor este participarea tuturor comunităţilor, şi în special a sunniţilor, care se vor prezenta la urne după ce le-au...
Personalităţi gorjene în tablete argheziene (VII)
O figură impresionantă de oltean din Târgu-Jiu, fiu de medic (care „a intrat în războiul de front, nu de biurouri” împreună cu unsprezece fraţi ai lui) este sergentul de marină Nicolae Răiculescu, pe care Arghezi îl cunoaşte în închisoarea de la Văcăreşti.Militarul ce purta bereta de marinar, bandajat la piciorul stâng şi străbătând curtea închisorii în cârji,...
Dumnezeu ne dăruieşte Lumina Sfintei Cruci!
Pericopa Evanghelică a Duminicii a treia din Sfântul şi Marele Post al Paştilor, numită şi Duminica Sfintei Cruci, a fost rânduită pentru a ne întări duhovniceşte în urcuşul nostru spiritual spre Înviere, pentru a cinsti îndeosebi puterea şi lumina spirituală a Sfintei Cruci, ca lumină a Postului Sfintelor Paşti şi ca arvună a Săptămânii Sfintelor Patimi ale Mântuitorului Iisus...
Perfecţiuni episcopale în creştinism (VI)
În spre finalul perfecţiunilor episcopale în creştinism problemele dogmatice care pot tulbura sau linişti minţile omeneşti capătă o soluţie formală gata să se opună relaţiilor creştine de perfecţiune doctrinală care stau la temelia vieţii omeneşti salvatoare de la o singură destrămare a societăţii umane.În acest sens Creştinismul şi-a început activitatea sa binefăcătoare de reformare a vieţii, printr-un misionism...
Ce trebuie să ştim despre sucurile natural
Indiferent de anotimp, sucurile naturale nu trebuie să lipsească de la nicio masă. Sucurile proaspete de fructe sau legume sunt pline de vitamine, ne întăresc sistemul imunitar şi ne feresc de o serie de boli şi afecţiuni. Totuşi, consumate în exces sau pe fondul unor probleme de sănătate deja existente, sucurile naturale pot provoca diverse neplăceri.Spre exemplu, sucurile naturale...
Lipsa de calciu, tot mai des întâlnită
Ameţelile, unghiile moi şi subţiri, încleştarea mâinilor, ochii care se zbat sau infecţiile fungice sunt doar câteva dintre simptomele lipsei de calciu. Deşi aceasta este o afecţiune de mult ori ignorată de un număr mare de persoane, lipsa de calciu trebuie tratată cu aceeaşi seriozitate cu care se tratează, spre exemplu, gripa.Cel mai frecvent semn al lipsei de calciu...
Reţeta zilei – Piept de pui cu pipote şi ciuperci
Ingrediente:
- 1 caserolă pipote de pui
- 1 piept şi jumătate de pui
- 1 borcan ciuperci
- 1 cutie mare smântână
- 1 ceapă
- ulei
- sare piperMod de preparare:
Se curăţă pipotele şi se pun la fiert pentru a se pătrunde mai uşor când călim ingredientele. Se ia spuma care se strânge deasupra şi se mai lasă 5-10 minute la fiert la foc...
17:00 – Medicamentele compensate s-ar putea scumpi de patru-cinci ori
Directorul Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu, a spus că preţul medicamentelor compensate şi gratuite ar putea creşte de patru-cinci ori pentru anumite grupe terapeutice, iar al celor pentru tratarea altor afecţiuni cu până la 600 de lei, potrivit noului Contract-cadru privind asigurarea asistenţei medicale în 2010.
17:10 – Schimb de replici între Orban şi Antonescu
Prima zi a Congresului PNL de la Bucuresti , piperata cu replici intre prim-vicepresedintele PNL si presedintele in exercitiu, Crin Antonescu. Ludovic Orban isi mentine candidatura la presedintia partidului pentru ca " pur si simplu spune adevarul", spunea acesta. "Am sa va dau un raspuns domnule Antonescu. Indiferent de taria aplauzelor pe care le-am remarcat la discursul dumneavoastra, indiferent de...
16.45 – Crin Antonescu vrea excluderea lui Viorel Cataramă din partid
In discursul sau sustinut la Congresul Extraordinar al PNL, Crin Antonescu a declarat ca il vrea exclus din partid pe unul dintre fostii presedinti ai formatiunii politice liberale, Viorel Catarama. Crin Antonescu si.a incheiat alocutiunea in urma cu cateva minute.
14:00 – Handbal Liga Naţională
Handbal Liga Naţională, astăzi de la orele 18.00, pe Digi Sport, Steaua Bucureşti – U.C.M. ReşiţaEchipa cu care Energia Pandurii se va întâlni, pe 13 martie 2010, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, în etapa a XX-a, Steaua Bucureşti, joacă astăzi, de la orele 18, împotriva, ocupantei poziţiei a 2-a a clasamentului Ligii Naţionale, U.C.M. Reşiţa.
Meciul va...
Casa Mariei Lătăreţu, în grija Muzeului Judeţean
Casa memorială a privighetoarei muzicii populare româneşti, Maria Lătăreţu, de la Bălceşti, va fi preluată de Muzeul Judeţean Gorj. Directorul instituţiei spune că o va putea integra într-un circuit turistic, cu atât mai mult cu cât se află amplasată la un drum naţional.În prezent casa este închisă vizitării însă acest lucru se va schimba în cel mai scurt timp....
CJAS Gorj, datorează farmaciştilor aproape trei milioane de lei
Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate (CJAS) Gorj va începe plata facturilor eliberate de farmacii pentru medicamentele gratuite şi compensate distribuite bolnavilor în luna august a anului trecut."CJAS Gorj trebuie să deconteze până la sfârşitul lunii martie, facturile emise în august 2009. Se vor efectua plăţi pentru medicamentele compensate şi gratuite eliberate în cadrul programelor naţionale care...
„Zilele Adopţiei”, în Gorj (IV)
Familia reprezintă ansamblul condiţiilor necesare creşterii şi dobândirii deprinderilor, precum şi locul prin care copilul se integrează în viaţa umană şi în societate, fiind cadrul în care îşi elaborează personalitatea.Prezenţa părinţilor alături de copil, cât mai mult şi cât mai eficient, îi oferă acestuia şanse serioase de a trăi integral şi profund copilăria şi...
Liceenii rovinăreni, buni afacerişti
Membrilor claselor de liceu ale Grupului Şcolar Industrial Rovinari au fost antrenaţi în cursul zilei de miercuri într-o activitate economică, ce face parte din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară.Astfel, conducerea şcolii a organizat o piaţă liberă pe care novicii antreprenori de clasa a X-a şi-au vândut propriile produse. De altfel, elevii claselor a IX-a au fost puşi în...
Dispărută, de mai bine de o săptămână
O minoră în vârstă de 14 ani, din Târgu-Cărbuneşti, a dispărut de acasă. Fata a plecat din data de 23 februarie şi nu a mai revenit nici până acum.Poliţiştii cărbuneşteni au foat anunţaţi despre dispariţia Anei-Ancuţa Dragotă, de 14 ani, din localitate, în după-amiaza zilei de 3 martie. Cel care a anunţat oamenii legii este chiar tatăl fetei care...
Comisie mixtă, pentru problemele romilor
Romii din judeţul nostru vor avea parte de o mai bună consiliere în urma realizării unei comisii mixte. Din aceasta fac parte inclusiv subprefectul Marcel Romanescu şi directori ai instituţiilor deconcentrate.Potrivit consilierului prefectural pe probleme de romi, Alin Bobu, comisia va fi întrunită lunar şi în cadrul ei se vor discuta problemele cu care se confruntă cetăţenii din această...
Deţinuţii, poeţii de după gratii
Deţinuţii din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu se întrec în poezii. O parte dintre aceştia participă la un concurs de poezie numit „Flori pentru suflet” care va avea loc după gratii, fiind organizat special chiar de Ziua internaţională a femeii, 8 martie.Deţinuţii cu talent scriitoricesc dar şi cei care doresc să se exprime în versuri au posibilitatea de a participa...
Ţigări şi legume, confiscate de la şoferi
Poliţiştii bumbeşteni au avut parte de o captură bogată ieri, în urma unor controale în trafic. Aceştia au confiscat aproape o mie de pachete de ţigări şi circa o jumătate de tonă de legume pentru care transportatorii nu deţineau acte.Ieri dimineaţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti-Jiu au derulat o acţiune de verificare a legalităţii transporturilor de mărfuri....
Se întoarce zăpada
Judeţul nostru are din nou avertizare de cod galben pentru ninsori cu intensificări de vânt, de vineri de la ora 02:00 până sâmbătă, ora 20:00. Astfel, deşi zilele acestea vremea a fost una caldă şi frumoasă, specifică începutului de primăvară, iarna pare să nu se lase aşa de uşor. Totuşi, meteorologii anunţă că aceste capricii ale vremii nu vor...
Judecata lui Iliescu nu s-a încheiat
Procesul lui Gheorghe Iliescu se reia pentru a treia oară la Tribunalul Gorj. Curtea de Apel Craiova a admis recursul făcut de Complexul Energetic Rovinari la sentinţa care îi era favorabilă fostului director comercial, Iliescu spunând că nu ştie ce să mai creadă.Procesul său a început în toamna anului 2008, Tribunalu Gorj dând atunci câştig de caută Complexului Energetic....
Funcţionarii publici cer demisia lui Sebastian Vlădescu
Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) cere demisia ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu, acuzându-l pe acesta dar şi pe premierul Emil Boc că au omis intenţionat, la bilanţul ANAF, să vorbească despre problemele reale, aruncând vina asupra funcţionarilor publici.SNFP, reprezentând comisarii Gărzii Financiare şi funcţionarii publici din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), critică poziţia ministrului de Finanţe,...
Isărescu: Toată lumea este nemulţumită de serviciile sociale
Nemulţumirea faţă de finanţarea serviciilor sociale demonstrează că acestea nu sunt bine structurate sau dimensionate, iar alocarea de resurse suplimentare din alte domenii nu este în favoarea binelui social, apreciază guvernatorul BNR, Mugur Isărescu."Suntem în faţa unor mari trade off-uri. Toată lumea este nemuţumită de serviciile sociale, care se spune că sunt subfinanţate. Orice economist şef în această situaţie...
România pierde anual 400 milioane euro pentru că nu reabilitează sistemul de termoficare
Reabilitarea sistemului de termoficare ar presupune o investiţie de 3,6 miliarde euro, iar fără aceasta România pierde anual 400 milioane euro, a declarat, Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor."Gazele reprezintă soluţia pentru zona pe care România nu a rezolvat-o în ultimii 20 de ani, sistemul centralizat de termoficare. Sistemul arde 400 milioane euro, arde...
Agricultura, domeniu de risc major pentru bănci
Băncile nu finanţează proiectele europene din sectorul agricol, considerând agricultura un domeniu de risc major, deşi este singura ramură care a avut creştere economică în perioada de criză, spun oficialii Ministerului Agriculturii.Fermierii au finalizat cu ajutorul creditelor bancare proiecte europene din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală de doar 300 milioane euro, băncile manifestând o reticenţă în finanţarea...
Personalităţi gorjene în tablete argheziene (VI)
Relaţiile stabilite de poet, încă din 1929, cu cercul scriitorilor olteni îi oferă prilejul să cunoască şi alte personaje ale vieţii publice craiovene: Iată, bunăoară, portretul celui mai destoinic finanţist din întreaga epocă a lui Vintilă Brătianu – distinsul „om de Bancă şi mare Oltean” dl. C. Neamţu, solidar, desigur, cu acţiunea culturală a lui Făgeţel, coborând „în opinci”...
Portul, cântecul şi jocul la Pocruia
Din monografia satului Pocruia, pe care o am în manuscris, vă rog să-mi publicaţi în ziarul Gorjeanul articolul cu titlul de mai sus pentru a vedea şi generaţia de acum cum a fost în trecutul îndepărtat în satul nostru când îmbrăcămintea şi încălţămintea erau din gospodărie, folosind lâna şi pielea oilor precum şi firele de in şi cânepă.Fiecare gospodărie...
Morega mai crede în alianţa cu PD-L
Dan Ilie Morega readuce în discuţie colaborarea dintre PNL şi PDL la nivel judeţean. Liderul liberalilor din Gorj se declară convins că după Congresul pe care PNL îl are la sfârşitul săptămânii şi după ce Crin Antonescu va deveni preşedinte, organizaţia pe care o conduce va putea să reia negocierile cu PDL pentru o viitoare colaborare în plan local....
LEURDA, o plantă cu valoare terapeutică
Iarna, alimentaţia abundă în produse de carne şi cu mare carenţe în legume proaspete. Şi pentru că ne aflăm la început de primăvară, devine absolut necesară o curăţire a sângelui şi a organismului, datorită imunităţii scăzute din perioada de iarnă.Primăvara intervine cu o plantă de mare valoare: leurda şi este unul dintre primii vestitori ai primăverii, care inundă...
Băuturile dulci, un pericol pentru sănătate
În urma unor studii efectuate s-a ajuns la concluzia că băuturile dulci duc la apariţia cancerului de pancreas. Consumul a două sticle de băuturi dulci pe săptămână creşte riscul de declanşare a cancerului pancreatic, din cauza aportului mare de zahăr în sânge.Spre deosebire de precedentele studii din acest domeniu, efectuate pe voluntari europeni sau americani, noul studiu s-a concentrat...
Reţeta zilei – Ruladă umplută cu gem
Ingrediente:
5 ouă
5 linguri zahăr
un pliculeţ zahăr vanilat
coajă de lămâieun praf de sare
4 linguri făină.
Ingrediente pentru umplutură:
un borcan de dulceaţă sau gem de prune
300 g nuci măcinate
Mod de preparare:
Se separă ouăle, albuşurile se bat spumă, se adaugă zahărul în ploaie, zahărul vanilat, gălbenuşurile şi coaja de lămâie, iar la sfârşit se pune făina cernută.
Se amestecă uşor să nu se formeze...
Prostia care ucide
Am crezut că reacţia consilierilor locali din Râmnicu-Vâlcea şi a unor locuitori ai acestei urbe a fost un accident de atitudine sau o acţiune a PD-L-ului local să deturneze sensul unei mari înşelătorii pe care o suferiseră vâlcenii la alegerile din iunie 2008.Repetarea, în parte, a episodului şi la Craiova mă face să strig din răsputeri: "Fraţi olteni,...
14:00 – Cod galben de ninsoare, inclusiv în Gorj
În intervalul 5 martie, ora 02:00 - 6 martie, ora 20:00, vremea se va răci si vor fi precipitaţii în toate regiunile. La munte, estul Transilvaniei, cea mai mare parte a Moldovei si zona deluroasă a Olteniei si Munteniei vor predomina ninsorile si se va depune strat consistent de zăpadă.
Temporar vântul va prezenta intensificări, mai susţinute în cursul zilei...
11:03 – Conducea maşina, deşi avea permisul suspendat
În dimineaţa zilei de 3 martie, orele 11:40, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Gorj l-au depistat în trafic pe Nicolae C.S., de 26 ani, din comuna Baia de Fier, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Poienari, şoferul având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
10:59 – Minoră din Târgu-Cărbuneşti, dispărută
În după-amiaza zilei de 3 martie 2010, orele 14:45, Poliţia Oraşului Târgu-Cărbuneşti a fost sesizată de Vasile D., din localitate, cu privire la faptul că fiica sa, DRAGOTĂ ANA-ANCUŢA, de 14 ani, a plecat de la domiciliu din data de 23.02.2010, ora 19:00, iar până în prezent nu a revenit. Semnalmente: înălţime 1,60 m, constituţie slabă, ochi căprui,...
10:55 – Hunedorean prins cu lucruri furate în Târgu-Jiu
Joi noaptea, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu l-au depistat pe strada Olari, pe Ilie B., de 22 ani, domiciliat în oraşul Vulcan, judeţul Hunedoara. Tânărul avea asupra sa 3 antene radio şi 3 capace protecţie pentru cârlig remorcare.În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bunurile găsite asupra suspectului, au fost sustrase de la mai multe...
Regulamentul campaniei „Premiile Gorjeanul 2010”
Organizatorii tombolei
Art.1. Organizatorul tombolei „Premiile Gorjeanul 2010” este Gorjeanul S.A., cu sediul în B-dul Constantin Brâncuşi, nr. 15, Tg. Jiu, cod 210192Participanţii
Art.2. La Tombolă poate participa orice persoană fizică, română sau străină, care este abonat al ziarului „Gorjeanul” .
Art.3. O persoană poate depune un singur talon de participare la Tombolă.
Art.4. Nu pot participa la Tombolă...
Protest al sătenilor, în faţa Prefecturii Gorj
Câţiva locuitori deranjaţi de atitudinea primarilor din comunele Stăneşti şi Dăneşti s-au adunat ieri în faţa Prefecturii Gorj pentru a-şi spune nemulţumirile.Aceştia nu au fost trataţi cu indiferenţă, autorităţile judeţene ascultându-le păsurile.
Grupurile de protestatari veniţi din localităţile Dăneşti şi Stăneşti au fost ascultaţi de către cei doi subprefecţi, Marcel Romanescu şi Horaţiu Gorun. „Locuitorii de la Dăneşti ne-au...
„Zilele Adopţiei”, în Gorj (III)
În episodul anterior am prezentat cum, în conformitate cu prevederile Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, o persoană sau o familie poate să devină „aptă să adopte”, iar astăzi vom prezenta cum devineadoptabil un copil.
Deschiderea procedurii adopţiei interne
Potrivit specialiştilor DGASPC Gorj, dar şi în conformitate cu prevederile legale în domeniu, pe tot parcursul procedurii adopţiei trebuie...
„Doina Gorjului” serbează 8 Martie cu folclor
Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” susţine astăzi un spectacol amplu intitulat: „De la Gorj în toată ţara”. Activitatea se vrea a fi una dedicată femeilor din judeţ, dar şi un spectacol dedicat înnoirii naturii, odată cu venirea primăverii. Evenimentul va debuta la orele 18:30 şi va dura puţin peste două ore.„Este o acţiune aparte, deoarece se va dansa şi...
Prefectul Andrei, la întâlnire cu Elena Udrea
Pentru a rezolva problemele primarilor din Gorj care au solicitat ajutor pentru proiectele pentru care se solicită acordare de garanţii guvernamentale, prefectul de Gorj, Liviu Andrei,va fi prezent, în această dimineaţă, la ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. Înaltul funcţionar a anunţat acest lucru edililor locali prezenţi la şedinţa de la Prefectura Gorj, convocată ieri chiar...
La Grădiniţa Nr. 28 – Expoziţie pentru sărbătorile primăverii
Conducerea Grădiniţei cu Program Normal Nr. 28 din municipiul Târgu-Jiu, în colaborare cu Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Gorj i-au pus la treabă pe preşcolari încă de la începutul aceste săptămâni.Micuţii şi-au împodobit sala de clasă în spiritul anotimpului primăvara şi au confecţionat mărţişoare după imaginaţia şi talentul fiecăruia, pe care, mai apoi, le-au oferit mămicilor, iar o...
Gorjenii au donat pentru Haiti nici 650 de dolari
Încă o dată, criza din buzunarele târgujienilor îşi face simţită prezenţa. Campania demarată la începutul lunii februarie de către Crucea Roşie Gorj în colaborare cu Primăria Târgu-Jiu, pentru ajutorarea sinistraţilor din Haiti, nu a avut un real succes, suma strânsă, până în prezent, fiind de doar 1.855 de lei, adică puţin peste 600 de dolari.Suma colectată la Gorj este...
Mai bine de şase amenzi pe oră
Pe şoselele din Gorj, în fiecare oră, aproximativ şase persoane încalcă prevederile legislaţiei rutiere în vigoare. Aşa se face că poliţiştii rutieri care au acţionat pe aceste străzi au împărţit peste 150 de amenzi în numai 24 de ore.Poliţiştii Serviciului de Poliţie Rutieră au aplicat, într-o singură zi, nu mai puţin de 158 de amenzi contravenţionale care au o...
Noaptea nu e mereu sfetnic bun
Un bărbat în vârstă de 58 de ani din Rovinari a fost depistat în trafic noaptea trecută de către poliţiştii rutieri. Bărbatul transporta material lemnos pentru care nu deţinea acte. Rovinăreanul a fost oprit de către oamenii legii puţin după ora 02.00, încărcătura de lemne atrăgându-le atenţia.Aşa cum au bănuit poliţiştii, bărbatul realiza un transport ilegal pentru că nu...
Au sustras două tone de fier
Un bărbat din Dragoteşti şi trei din Mătăsari au fost observaţi de către un echipaj de poliţie în timp ce tractau cu două tractoare un subansamblu minier metalic – ponton susţinere întoarcere bandă, de aproximativ două tone.Oamenii legii au aflat că este vorba despre Valeriu P., de 50 ani, din comuna Dragoteşti şi Gheorghiţă P., de 35 ani,...
Amendă pentru 10 pachete de ţigări
Un bărbat din Tismana şi o femeie din Negomir s-au ales cu amenzi de 1 500 şi, respectiv, 1 000 lei pentru câteva pachete de ţigări. Gheorghe C. avea expuse spre vânzare 22 de pachete pentru care nu deţinea documente de provenienţă, iar Elena B.10 astfel de pachete de ţigări pentru care, de asemenea, nu deţinea acte. Cei...
Fura nisip cu căruţa
Un cărbuneştean a fost surprins de poliţişti în timp ce se îndeletnicea cu ceva mai puţin obişnuit: bărbatul încerca să fure nisip dintr-o balastieră. Omul venise „echipat” cu o căruţă cu care avea de gând să sustragă respectivul material.Lazăr D., de 52 de ani din Târgu-Cărbuneşti a fost surprins marţi, ziua în amiaza mare, când încerca să fure dintr-o...
Personalităţi gorjene în tablete argheziene (V)
Foarte sugestiv este, bunăoară, portretul lui DINCĂ SCHILERU (1846 –1918), acel „Moş Ion Roată al Gorjenilor” (trimis în Parlament pentru mai multe legislaturi), în care Arghezi vede întrupat spiritul gorjenesc, impus, mai ales, prin costumul aşa-zis schileresc, de unde şi cântecul oarecum emblematic al Gorjului străbun:
„Foaie verde de trei boji,
Cine-a fost stăpân în Gorj,
Fost-a Tudor şi Magheru
Şi-a mai fost...
Găsit într-o prăpastie
Un bărbat de 33 de ani din Polovragi a fost găsit la trei zile după ce a dispărut de acasă, într-o râpă. Acesta se pare că suferea atât de un handicap psihic cât şi de unul locomotor. Aşa se face că bărbatul, care se pare că a plecat de bunăvoie de la domiciliu, nu a mai putut ieşi din...
Armă fără acte
Un târgujian este cercetat de către poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase pentru deţinerea fără drept a unei arme. Mihail P., de 41 ani, din municipiul Târgu-Jiu, a fost depistat cu o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat.Acum bărbatul este cercetat de poliţişti, în cauză fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de...
Răuţ îl acuză pe Angheloiu de lipsă de comunicare
Repartizarea bugetului de stat de către Consiliul Judeţean Gorj nu este un fapt uitat, cu atât mai mult acceptat de către reprezentanţii Partidului Naţional Liberal Gorj. Procentele mici primite de primarii liberali pe lista împărţirii bugetului este şi acum analizată de penelişti.Majoritatea din Consiliul Judeţean intră sub semnul întrebării, din cauza nemulţumirii create în rândul formaţiunii liberale....
La dezordinea zilei – Trăim în două Românii, amândouă triste
Fie că vorbim de Gorj, fie de judeţele din Oltenia sau din altă parte a României, despre politică numai de bine nu putem spune. Fiecare părticică din teritoriul în care îşi duc existenţa cetăţenii acestei ţări este bântuit în continuu de umbrele stări de conflict, stare începând de la necesitatea de-a înţelege ceea ce se întâmplă în jurul lor,...
Construcţiile şi comerţul, cea mai mare pondere în contracţia economiei de anul trecut
Construcţiile şi comerţul au scăzut anul trecut cu 13,6%, respectiv cu 11,2% faţă de 2008 şi au avut cea mai mare pondere în contracţia economiei de 7,1%, potrivit datelor publicate, de Institutul Naţional de Statistică (INS)."Scăderea a fost determinată de reducerea volumului valorii adăugate brute din toate sectoarele de activitate şi, în mod deosebit, din comerţ, repararea automobilelor şi...
Cu ce dobânzi ies băncile în 2010 la programul Prima Casă II?
Bancherii au preferat să meargă în faza a doua a programului "Prima casă" cu costurile propuse şi în vara trecută, în majoritatea cazurilor valorile fiind la maximul permis de stat, arată datele centralizate până acum de "Ziarul Financiar".Banca Transilvania, unul dintre cei mai mari jucători pe retail, a cerut să îi fie alocate garanţii de 50 de milioane de...
Bârfoteca – Boala preşedintelui naşte bârfe
Politicienii din judeţul Gorj, indiferent de culoarea politică, au bârfit în ultimele zile mai rău ca ţaţele din mediul rural. Bârfa zilei a fost boala preşedintelui. Pesediştii şi-au dat toţi cu părerea că Traian Băsescu este pe ducă.Nici liberalii nu s-au lăsat mai prejos, mulţi dintre penelişti spunând că Băse se va curăţa în câteva luni deoarece...
Apple a dat în judecată HTC, producătorul telefoanelor Google
Apple a dat în judecată compania taiwaneză HTC, care produce telefoane inteligente cu touchscreen bazate pe software Google şi modelul Google Nexus One, acuzând-o că a încălcat 20 de brevete hardware şi software legate de iPhone.Acţiunea Apple în justiţie nu este îndreptată oficial împotriva Google, însă mulţi analişti o interpretează drept un atac la adresa liderului căutărilor pe internet...
Pelinul, o plantă cu efecte vindecătoare
E uimitoare vitalitatea acestei plante, ce pare să se hrănească direct din soare, fără a mai avea nevoie de apă şi de pământ. De altfel, în medicina populară românească, pelinul are un loc privilegiat, fiind considerat planta magică, de simbol solar, care alungă spiritele rele, curăţă fiinţa umană de impurităţi şi îi redă vigoarea şi vioiciunea. Pelinul este cel...
1 euro = 1 dolar. Ce impact ar putea avea această egalitate asupra României?
Un preţ de un dolar pe un euro ar însemna pentru economia românească o creştere a exporturilor dar şi o majorare a preţului gazelor naturale şi petrolului, susţin analiştii economici, care mai adaugă însă că este foarte puţin probabil ca acest scenariu să se realizeze în următorii cinci ani.Dolarul continuă să se aprecieze raportat la moneda europeană pe fondul...
Sănătatea se reflectă şi în aspectul mâinilor
Noile cercetări ale medicilor de la Societatea Royal de Medicină susţin că aspectul mâinilor conţine detalii vitale despre sănătate, inclusiv semne ale unor boli destul de grave, cum ar fi cancerul. Specialiştii au ajuns la această concluzie după ce o femeie de 74 de ani, aparent sănătoasă, le-a cerut ajutorul pentru că îi crescuseră bătături în palmă.Aceste bătături...
OMV Petrom a scumpit benzina şi motorina
OMV Petrom a majorat, miercuri, 3 martie, preţul benzinei şi al motorinei cu şase bani pe litru, ca urmare a evoluţiei cotaţiilor internaţionale la produsele petroliere, a anunţat compania.Astfel, benzinele Premium fără plumb şi Top Premium fără plumb 99+ vor costa 4,14 lei/ litru, respectiv 4,51 lei/ litru , iar sortimentele OMV Carrera 95 şi OMV Carrera 100...
Reţeta zilei – Ardei umpluţi cu ciuperci
Ingrediente:
8 ardei graşi, o cutie de ciuperci, 4-5 buc. roşii, 500 gr. orez, 2 buc. ceapă, 4 linguri de ulei, o legătură de pătrunjel, o legătură de mărar, sare, piper.Preparare:
Ceapa se curăţă, se taie mărunt şi se căleşte în ulei încins. Se adaugă orezul, împreună cu ciupercile, tăiate mărunt, se acoperă cu apă şi se lasă la fiert....
10:45 – Gorjean prins transportând lemne fără licenţă de transport
În această dimineaţă, la orele 02:10, poliţiştii rutieri l-au depistat în trafic, pe D.E. 79-Sărdăneşti, comuna Plopşoru, pe Alexandru M., în vârstă de 58 ani, din oraşul Rovinari, care transporta material lemnos cu un autovehicul, fără a poseda licenţă de transport.
Poliţiştii au întocmit acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului transportului rutier public.
10:30 – Vindeau ţigări fără documente de provenienţă
Marţi, 2 martie 2010, poliţiştii din oraşul Rovinari şi cei din comuna Negomir au acţionat pe raza de competenţă în vederea prevenirii actelor de comerţ ilicit.
Cu această ocazie au fost depistaţi Gheorghe C., de 50 ani, din oraşul Tismana şi Elena B., din comuna Negomir, care aveau expuse spre vânzare 22, respectiv 10 pachete ţigări, pentru care nu deţineau...



































