Arhive Zilnice: 19 octombrie 2010
Cotidianul Gorjeanul PDF 20 Octombrie 2010
{edocs}gorjeanul_pdf/2010.10.20_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Ajutor de stat! – 43 de milioane de euro de la naşul Boc pentru SNLO
Sute de firme îşi închid porţile datorită fiscalităţii din România. Alte sute de societăţi se află în insolvenţă sau statul le execută silit pentru recuperarea datoriilor la bugetul consolidat.Două companii ale statului cu datorii uriaşe la buget, au fost curăţate însă printr-o hotărâre emisă de Guvernul Boc la începutul acestei luni. Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) şi CFR...
Ruşeţ decide duminică dacă acceptă şefia PD-L
Senatorul Ion Ruşeţ este pus, în aceste zile, între ciocan şi nicovală. Pe de o parte este ofertat de PSD să treacă de partea acestui partid, şi să ajute la trecerea moţiunii populare de cenzură, iar pe de altă parte colegii din PD-L Gorj au început să îi ofere aproape totul pe tavă pentru a rămâne în rândurile acestei...
Peremiştii critică liderii de sindicat, absenţi de la pichetarea PD-L
Conducerea din Gorj a PRM este dezamăgită de participarea redusă a membrilor de sindicat la protestul organizat la sediul PD-L şi la locuinţele parlamentarilor puterii din judeţ, de la sfârşitul săptămânii trecute.Prim-vicepreşedintele PRM Gorj, Gheorghe Bucălăete, a ţinut să menţioneze că: “cei mai motivaţi să-şi mobilizeze membri, la o astfel de manifestare, trebuiau să fie liderii de sindicat,...
Toamna cărbunelui motrean
Vreme de o săptămână, în carierele de la Lupoaia şi Roşiuţa ploaia nu a oprit producţia de cărbune.Stocurile din cele două cariere sunt afectate însă nu fundamental, calitatea calorică a cărbunelui menţinându-se, mai ales că zilnic se exploatează cam aceeaşi cantitate care se transportă către beneficiar. Într-o discuţie cu liderul de sindicat Marian Pescaru acesta a precizat că livrările...
Fiul secretarului de la Primăria Bâlteni, reţinut pentru furt
Constantin Robert Săftoiu, de 31 de ani, este fiul secretarului de la Primăria Bâlteni. Tânărul a fost reţinut luni seara pentru furt calificat.Se pare că acesta, împreună cu mai mulţi tineri care, la rândul lor, au fost reţinuţi de către oamenii legii, au furat vara trecută, de mai multe ori, dintr-un local din Bâlteni. Constantin Săftoiu se sustrăgea, însă,...
Incendiu produs de un scurtcircuit
O casă din satul Tâlveşti, comuna Drăguţeşti, a ars luni seara până când au mai rămas doar pereţii din ea. Acoperişul construit din lemn şi acoperit cu tablă a fost mistuit aproape în totalitate de foc, la fel ca şi mai multe bunuri care se aflau în locuinţă.Pompierii s-au luptat două ore şi jumătate cu flăcările.
Casa, veche de peste...
Profesorii gorjeni, solidari cu învăţătoarea care a intrat în greva foamei
Profesorii gorjeni vor purta vineri, la ore, un însemn de solidaritate cu învăţătoarea Cristina Anghel, din Caracal, care de peste 50 de zile se află în greva foamei. Vasile Mija, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ – filiala Gorj, spune că gestul acesteia este unul de mare sacrificiu.Profesorii din toată ţara, printre care şi cei din Gorj, au protestat...
Elevii de la sat renunţă mai uşor la şcoală
Elevii din mediul rural sunt mai predispuşi abandonului şcolar. Cel puţin aşa arată cifrele din anul şcolar trecut când 82 de copii au renunţat la cursuri, mai mult de jumătate dintre ei provenind de la sat.Cauzele care duc la abandonul şcolar în judeţul Gorj sunt multiple. Printre ele se găsesc şi sărăcia, dar şi lipsa de interes sau „tradiţiile”...
În timp ce colegii lor protestau – Finanţiştii gorjeni aşteptau cuminţi stimulentele
Linişte mormântală ieri puţin după orele amiezii la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj. Asta în condiţiile în care salariaţii instituţiei nu intraseră încă în posesia stimulentelor, restante pentru două luni, şi a faptului că colegii lor de la Ministerul Finanţelor îşi exprimau deja nemulţumirile privind nerespectarea protocolului cu sindicatele. De asemenea, niciunul dintre salariaţii cu care am încercat...
Blocurile din Târgu-Jiu, licitate la sfârşitul lunii
Până la finele lunii octombrie, Primăria Municipiului Târgu-Jiu va organiza licitaţia pentru reabilitare termică a blocurilor din oraş cuprinse în a doua fază a acestor lucrări.Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu spune că în prima etapă, la nivelul municipiului, au intrat în reabilitare un număr de 21 de blocuri din mai multe cartiere. De această dată,...
Zece străini învaţă să danseze gorjeneşte
Au venit în Gorj pentru a învăţa dansurile tradiţionale ale zonei. Este vorba despre un grup format din 10 străini, din patru ţări, care, timp de o săptămână, stau în judeţul nostru şi învaţă, alături de un maestru coregraf, cum se dansează gorjeneşte.Cei 10 străini vin din Olanda, Belgia, Elveţia şi Germania şi mulţi dintre ei se află pentru...
Preţul energiei va creşte continuu după înfiinţarea celor două companii energetice naţionale
Companiile Electra şi Hidroenergetica vor înlătura rapid jucătorii mici din piaţa energetică, iar consecinţa va fi creşterea continuă a preţului energiei la consumatorul final, potrivit unui studiu elaborat de Universitatea Politehnică Bucureşti.,,Cele două companii vor profita de poziţia lor de oligopol, înlăturând rapid restul actorilor mărunţi din piaţa de energie din România, consecinţa fiind o creştere continuă a preţului...
Cinci salvatori minieri, ucişi la EM Petrila de ezitarea şefului lor
Declaraţii dure şi dezvăluiri incendiare despre momentele dintre cele două explozii produse pe 15 noiembrie 2008 la Exploatarea Minieră Petrila, din Valea Jiului. Şefa IPM Hunedoara, Ileana Bodea, audiată ieri la Judecătoria Târgu Jiu a spus că vieţile a cel puţin cinci salvatori minieri ar fi putut fi în viaţă dacă directorul unităţii ar fi dat la timp dispoziţia...
Otita, tratată natural
Otita este o inflamaţie a urechii medii, ce are drept cauză o viroză respiratorie. Se caracterizează prin dureri, secreţii ale urechii, presiune şi, netratată, poate provoca chiar pierderea auzului.Otita neavansată se poate vindeca şi acasă, fără a urma un tratament medicamentos foarte scump. În ajutorul nostru, privind această afecţiune, vine ceapa, uleiul de măsline, usturoiul, dar şi uleiurile...
Sfaturi de sănătate pentru toamnă
Toamna şi-a intrat în drepturi de ceva vreme. Zilele sunt ploioase, oboseala ne copleşeşte şi parcă suntem mai irascibili ca de obicei.
Trebuie să schimbăm ceva în alimentaţia noastră, pentru a acumula stocurile de energie.O dietă adecvată e binevenită pentru a ne apăra organismul împotriva viruşilor de sezon, dar şi a consecinţelor vremii reci.
Câteva sfaturi pentru această perioadă vă vor...
Reţeta zilei – Pangasius cu usturoi şi legume de toamnă
Ingrediente: 6 fileuri de peşte, 100 ml vin alb, 2 linguri suc de lămâie, 5 căţei de usturoi, 1 ceapă, 1 ţelină, 1 ardei gras roşu, 1 ardei gras verde, 50 ml suc de mere, 1 lingură seminţe de susan, sare şi piper.Mod de preparare:
Se aşează fileurile de peşte într-un vas termorezistent. Se stropesc fileurile cu suc de lămâie...
S-a aruncat în fântâna din care beau apă pădurarii din Târgu Cărbuneşti
O femeie de 45 de ani a fost găsită moartă ieri după-amiază în fântâna de la intrarea în oraşul Târgu Cărbuneşti, situată în apropiere de Ocolul Silvic.Angajaţii acestei unităţi erau cei care consumau apă cel mai des de la fântâna respectivă, ieri acestora nevenindu-le să creadă că Maria Păzitoru a ales drept loc pentru a-şi pune capăt zilelor tocmai...
Gura târgului – Convocări conservatoare
De când umblă cu cutia milei pentru primari, Ilie Petrescu se simte mai puternic, ca preşedinte al conservatorilor gorjeni. În ziua de Sfânta Parascheva, când toţi politicienii se duc să se închine la biserici, el a convocat biroul de partid la şedinţă.Oamenii s-au închinat şi s-au şi spovedit public. Am aflat şi noi şi l-am întrebat, dar Ilie a...
Cu sprijinul parlamentarilor gorjeni – Numărătoarea inversă a Guvernului Boc 5
De azi, Opoziţia prezintă în Parlament o Moţiune populară contra Puterii (ne)populare! Actuala Moţiune de cenzură este creaţia PSD, completată cu un set de propuneri ale PC şi este susţinută de PNL.Programele de măsuri economice şi sociale oferite de PSD, PNL şi PC îşi propun asanarea crizei şi sunt de natură să readucă ţara într-o situaţie de relansare economică...



































