11.3 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Arhive Zilnice: 25 octombrie 2010

Excluşi din CODA! – Conducerea PD-L Gorj, fără Hoară, Manţog şi Chircu

Biroul Permanent Naţional l-a validat, ieri, în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei PD-L Gorj pe senatorul Ion Ruşeţ.Tot ieri a fost validată noua conducere a partidului în care nu se mai regăsesc Ionel Manţog, Marcel Hoară şi Sorin Chircu, finul fostului preşedinte interimar al PD-L Gorj, Cosmin Popescu. Actualul preşedinte al partidului, senatorul Ion Ruşeţ, susţine că în...

Prof. univ. dr. Ion Mocioi declară: „Nu m-am ocupat numai de Titanul Brâncuşi, de la Hobiţa!”

Îl ştiam pe omul de cultură şi universitarul Ion Mocioi ca un veşnic îndrăgostit de Brâncuşi. Apreciam drept colaterale celelalte activităţi şi, totuşi, domnia sa se mândreşte cu ele.La finele convorbirii de faţă chiar a declarat că a făcut şi politică. Multă politică. Intenţia dialogului de faţă este aceea de a-i dezlega întrucâtva legăturile sale cu acela pe care-l...

Primăria Crasna, singura care a câştigat bani pe Măsura 125

Prima sesiune din acest an desfăşurată în intervalul 15 martie – 15 aprilie 2010 pe Măsura 125 – „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii agricole şi silvice“, a avut succes doar în cadrul unei singure primării din judeţul nostru, respectiv Crasna.Primăria Crasna a reuşit să obţină datorită accesării Măsurii 125 suma de 1.500.000 de euro pentru reabilitarea şi dezvoltare drumurilor forestiere....

Armata, sărbătorită şi la Târgu-Jiu

Ziua Armatei a fost sărbătorită ieri la Târgu-Jiu pentru prima dată într-un mod organizat. Astfel, întâia oară toate structurile Ministerului Apărării şi Internelor au fost reprezentate la manifestarea care s-a desfăşurat în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu şi la care au participat şi oficialităţile locale şi judeţene.Potrivit lui Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj,...

Plângere fără rezultate – “Comunitarii” rămân în şomaj

Nemulţumirile sindicaliştilor poliţişti faţă de restructurarea poliţiştilor comunitari a lăsat rece pe consilierii locali din Târgu-Jiu. Aceştia au respins plângerea Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „PROLEX” din Gorj.Cele 286 de posturi din cadrul Direcţiei de Poliţie Comunitară Târgu-Jiu care au fost disponibilizate au adus mari nemulţumiri în rândul oamenilor legii. Sindicaliştii din cadrul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi...

Furau aparatură electronică din maşinile târgujienilor

Doi tineri de 19 şi, respectiv, 20 de ani, din comuna Scoarţa, sunt suspectaţi de mai multe furturi din autoturisme ce erau parcate în municipiul Târgu-Jiu. Cei doi au fost găsiţi de oamenii legii într-o maşină, într-o parcare, având la ei mai multă aparatură electronică, aceasta atrăgând atenţia oamenilor legii. Demarând cercetările, aceştia au stabilit că obiectele fuseseră furate.Bogdan...

Peste 50.000 de gorjeni au cărţile de muncă scanate

Termenul limită pentru predarea la sediul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a carnetelor de muncă de către persoanele fizice şi juridice este de stabilit pentru data de 30 noiembrie 2010. Acestea urmează a fi prelucrate şi scanate şi a intra într-o bază informatică naţională.În cazul nedepunerii carnetelor de muncă, în termenul stabilit prin lege, reprezentanţii CJP Gorj vor...

Comp(l)ot politic

Guvernul dăunează grav României, deoarece îi induce o datorie cronică ale cărei efecte se întind deja pe trei generaţii. O majoritate politică, constituită cu eforturile preşedintelui nostru jucător, se duce să stea de pomană în Parlament, ca un copil cuminte, care, după ce a făcut atâtea năzbâtii, se potoleşte subit de frica fratelui mai mare, Poporul, care iese tocmai...

Farmaciştii gorjeni, resping ideea farmaciilor de familie

Nemulţumire mare în rândul farmaciştilor din judeţul Gorj care se arată profund indignaţi de introducerea conceptului de farmacie de familie de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.Potrivit proiectului de Contract Cadru pe anul următor care reglementează activitatea medicilor de familie, a spitalelor şi farmaciştilor, pacienţii se vor putea înscrie, de la data intrării în vigoare a proiectului, pe...

Gura Târgului – Rovinariul – Platou de filmare pentru Cage

Vestea că starul de film Nicolas Cage va trece prin Gorj şi chiar se va opri în judeţul nostru pentru a filma câteva secvenţe ce vor fi folosite în noul său film, a isterizat gorjenii. Cei mai fericiţi sunt rovinăreni pentru că, pentru scurt timp, oraşul lor va devenii platou de filmare.  Cage filmează pentru continuarea block-buster-ului „Ghost rider”, fiind...

Creţan, critic la adresa lui Ruşeţ

Nici nu şi-a preluat bine atribuţiile de preşedinte interimar al PD-L Gorj, că şi-a şi făcut rost de un critic pe măsura funcţiei ocupate. Senatorul Ion Ruşeţ este pus la zid de liderul sindical Constantin Creţan, care aminteşte faptul că, în 1999, amândoi au fost implicaţi în mineriade, dintre ei doar el fiind cel care a făcut puşcărie.Un...

Direcţia „Brâncuşi”, din nou subiect de scandal

Cinci persoane doresc postul de director al Direcţiei de Cultură „Constantin Brâncuşi” din cadrul Primăriei Târgu-Jiu. Aceştia şi-au depus dosarul în ultima zi, adică ieri, termenul fiind prelungit cu câteva ore.Printre candidaţi se numără Ovidiu Popescu, despre care s-a auzit că ar fi bătut deja palma pentru obţinerea acestui post, precum şi poetul Andrei Novac, lupta părând să se...

Iliescu îi face dreptate lui Gorgotă

Lucian Iliescu, coordonatorul activităţii din PNL Gorj, este cel care va rezolva la sfârşitul acestei săptămâni doleanţa lui Daniel Gorgotă. Vicepreşedintele PNL este plecat momentan în străinătate dar vineri la întoarcerea sa în ţară va discuta cu conducerea organizaţiei judeţene despre problema lui Gorgotă, susţine liberalul gorjean.Candidatul la şefia PNL Târgu-Jiu s-a prezentat ieri la Bucureşti pentru a-şi expune...

Autorităţile târgujiene sprijină material Festivalul „Maria Lătăreţu”

Primăria şi Consiliul local Târgu-Jiu sponsorizează parţial ediţia a XVII-a a Festivalului Cântecului Popular Românesc „Maria Lătăreţu”, care va avea loc în luna noiembrie. Astfel, cu banii de la bugetul local vor fi acordate premiile II pentru solişti vocali şi solişti instrumentişti.Festivalul „Maria Lătăreţu”, ajuns la ediţia cu numărul XVII, este deja o tradiţie în judeţul nostru, dar şi...

Hoară nu comentează numirea lui Ruşeţ

Şeful Agenţiei de Dezvoltare a Zonelor Miniere, Marcel Hoară, a refuzat ieri să facă vreun comentariu cu privire la numirea senatorului Ion Ruşeţ în fruntea PD-L Gorj, el spunând că, în schimb, are în plan să candideze la o funcţie de conducere atunci când în filială vor fi organizate alegeri.Cotat până zilele trecute ca un posibil lider al...

Sănătate cu un măr pe zi

Merele, cele mai banale fructe, se dovedesc a avea numeroase beneficii pe care le ignorăm. Iată câteva sugestii de ce e bine să consumi câte un măr pe zi.1. Te ajută să mănânci mai puţin Mărul, datorită consistenţei, oferă organismului saturaţie. Mărul are în compoziţie fibre care înseamnă 20% din aportul de care are nevoie un om pe zi....

Piperul, bun în toate

Piperul are calităţi digestive, analgezice luptă împotriva răcelilor, dar este şi un excelent afrodiziac. Piperul ne condimentează viaţa şi este un aliat al sănătăţii noastre. Are o mulţime de proprietăţi şi iată care sunt acelea.Digestie Piperul este bun pentru digestie. Se cunoaşte faptul că digestia are loc în gură, iar salivaţia este foarte importantă în acest proces. Ea începe să...

Reţeta zilei – Salată cu paste

Ingrediente: 400g paste, 300g bacon, 1 ardei gras roşu, 1 ardei gras galben, 100 g roşii cherry, 500 mazăre păstăi (din conservă), 1 legătură ceapă verde, sare, piper, 30 ml ulei de măsline, pătrunjel.Mod de preparare: Pastele se fierb conform instrucţiunilor de pe ambalaj. Legumele se curăţă şi se spală iar apoi se vor tăia cubuleţe. Baconul se va tăia fâşiuţe...

Cotidianul Gorjeanul PDF 26 Octombrie 2010

{edocs}gorjeanul_pdf/2010.10.26_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Cotidianul Gorjeanul PDF 25 Octombrie 2010

{edocs}gorjeanul_pdf/2010.10.25_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

2.000 de manageri români lucrează în străinătate

Circa 2.000 din cei peste 2 milioane de români plecaţi să lucreze în străinătate conduc companii sau divizii ale marilor grupuri internaţionale, potrivit unor calcule estimative.Împărţirea pe categorii profesionale a celor peste 2 milioane de români care muncesc în afara ţării arată diferenţe numerice mari între cei cu munci fizice şi uneori slab calificate şi ceilalţi expaţi "made in...

Guvernul a început procedurile de introducere a taxei pe autostradă, suplimentară rovinietei

Guvernul a început procedurile de introducere a unei taxe pentru circulaţia pe autostradă, în paralel cu sistemul existent al rovinietei, cu argumentul că sumele alocate de la buget şi din veniturile CNADNR nu sunt suficiente pentru întreţinerea autostrăzilor care vor fi construite cu finanţare UE.Introducerea sistemului de taxare a accesului pe autostrăzi este propusă într-un document discutat şi aprobat,...

Alimente dăunătoare pentru piele

Alimentaţia ta poate fi dăunătoare. Laptele, băuturile carbogazoase şi mezelurile: sunt alimente pe care e bine să le consumi în cantiţăţi mici. Controlează alimentaţia Consumate pe perioade mari, alimentele de proastă calitate acţionează negativ la nivelul pielii, ducând la apariţia acneei şi alte probleme cutanate.De altfel, va favoriza şi apariţia ridurilor. Deci, pentru o piele mai sănătoasă şi mai tânără, consumă...

Măceşele cresc rezistenţa organismului

Trecerea de la anotimpul cald la cel rece poate provoca organismului anumite probleme. Pentru refacerea aportului de minerale şi vitamine, dar şi pentru a înviora organismul şi a fortifica sistemul imunitar este bine să ne bazăm pe consumul de fructe şi legume proaspete. Deci, pentru un sistem imunitar puternic, măceşele sunt varianta ideală.Datorită vitaminelor şi mineralelor în cantităţi mari...

Spaghete cu ton

Ingrediente reţetă: un pachet spaghete, suc de roşii, caşcaval, busuioc, pătrunjel, o cutie ton, usturoiMod de preparare: Se desface conserva de ton, se scurge într-un castronaş, se toarnă uleiul din conservă într-o tigaie în care se prăjeşte usturoiul tăiat bucăţi mari. Se scoate după vreo 2 - 3 minute, se adaugă tonul, se stinge cu sucul de roşii potrivindu-se de sare...

Serviciul de Medicină Legală, fan Hannah Montana

Preferata adolescenţilor, Hannah Montana, şi-a câştigat fani, cu siguranţă, şi printre salariaţii Serviciului de Medicină Legală Gorj. Până aici să spunem că trecem totul cu vederea dar atunci când fanii fac mai mult decât atât...Cert este doar că atât de încântaţi sunt acei angajaţi de idolul american încât au trecut peste orice fel de prejudecăţi şi au lipit-o pe...

Şcolile nimănui, distruse de neglijenţa primăriei!

În anii aceia pe care nevolnicii îi înjură, ca fiind ai comunismului, s-au construit totuşi multe şcoli. Unele mai există şi acum, deşi nu sunt folosite. Educaţia era gratuită. Pentru ea, fie şi ateistă sau propagandistică, statul avea nevoie de şcoli. A dispreţui otova tot ce s-a clădit atunci, bun sau rău, e o mare greşeală.Cu câtăva vreme în...

Gorjul “a râs” cu umorişti din toată ţara

Timp de câteva zile judeţul nostru a devenit capitala umorului românesc. Ediţia cu numărul XVIII a Festivalului de umor „Ion Cănăvoiu” a adus în oraşul lui Brâncuşi mai mulţi umorişti importanţi ai ţării, dar şi nume noi care merită să fie cunoscute.Ajuns la ediţia cu numărul XVIII, Festivalul de umor „Ion Cănăvoiu” a reunit atât epigramişti cât şi caricaturişti...