11.3 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 22, 2026

Arhive Zilnice: 27 octombrie 2010

A accidentat un pieton şi a fugit de la faţa locului

Un tânăr de 24 de ani din comuna Dăneşti a accidentat un minor de 13 ani, lovindu-l cu maşina, după care a fugit de la faţa locului. Copilul traversa strada pe o trecere de pietoni, pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din Târgu-Jiu. Şoferul a fost prins datorită martorilor care au reţinut amănunte despre acesta.Oamenii legii au fost anunţaţi de către...

Alţi elevi „ridicaţi” de poliţişti, din baruri

Acţiunea demarată de oamenii legii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj prin care doresc diminuarea absenteismului şcolar continuă. Astfel, începând de săptămâna trecută, mai multe baruri au fost luate „la picior” de către aceştia, pentru a depista elevii care, în loc să fie la ore, stau prin localuri.Barurile din apropierea unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Târgu-Jiu...

Primarii din judeţ, încă neinteresaţi de creditele de la Finanţe

Ordonanţa Nr. 51/2010, privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum şi alte măsuri financiare, dă posibilitatea autorităţilor locale să ia împrumut de la stat pentru a-şi achita datoriile către agenţii economici, şi aceştia din urmă către stat.În judeţul nostru, chiar dacă au existat câţiva edili ce au manifestat interes de contractare a unor credite, niciunul...

CJAS Gorj are mulţi asiguraţi, dar puţini contribuabili

La nivelul judeţului Gorj există un total de 321.912 asiguraţi, însă numărul persoanelor din judeţul nostru care contribuie la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) este de 180.803, la categoria asiguraţilor fără contribuţie intrând astfel circa 141.100 de persoane.Cei mai mulţi dintre gorjenii care nu au o contribuţie la FNUASS sunt pensionari cu venituri mai mici...

Fiscul, ultima staţie pentru declararea contribuţiilor sociale

Cozile pentru declararea contribuţiilor de asigurări sociale şi şomaj s-au mutat din această săptămână la sediul judeţean al Fiscului. Astfel, gorjenii contribuabili care intră sub incidenţa OUG 58/2010, nu mai trebuie să calce pragul altor instituţii, diminuându-se birocraţia, ci doar al uneia singure.De luni, 25 octombrie, gorjenii plătitori de contribuţii la bugetul de stat trebuie să-şi declare contribuţiile individuale...

Comunitarii atacă cu avertismente căruţaşii

Câţiva agenţi ai Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu, în frunte cu şeful unităţii, au desfăşurat ieri o acţiune de oprire a căruţaşilor de pe străzile din municipiu pentru a-i verifica dacă respectă legile rutiere dar şi hotărârile de Consiliu Local. Avertismente cu nemiluita. Asta au împărţit agenţii Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu ieri, într-o acţiune de verificare a căruţaşilor.Oamenii legii au dorită...

Muzică din tată în fiu – Fiul lui Marcel Parnica, concurent la Festivalul „Maria Lătăreţu”

Aproximativ 20 de solişti instrumentişti şi vocali din judeţul Gorj au participat ieri la preselecţia pentru Festivalul Naţional al Cântecului Popular „Maria Lătăreţu”. Printre ei şi Marian Parnica, fiul celebrului Marcel Parnica, dirijor la Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. „Nu am mai participat la un festival atât de mare”, spune tânărul violonist.Dacă va face sau nu figură frumoasă...

Profesorii gorjeni, mai bine pregătiţi printr-un proiect educaţional

Judeţul Gorj are nevoie de cadre didactice mult mai competente. Cel puţin aceasta este părerea inspectorului şcolar general Iustin Paralescu, care este coordonatorul unui proiect realizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba. În cadrul proiectului, care se va desfăşura pe parcursul a trei ani, profesorii gorjeni vor fi pregătiţi pentru a realiza mai bine actul educaţional.„Competenţe crescute pentru...

Copii români angajaţi la negru în Marea Britanie

Restricţiile impuse pe piaţa muncii din Marea Britanie favorizează exploatarea imigranţilor, prezentând cazul unor copii români angajaţi la negru şi care lucrează în condiţii grele. Şapte copii români, cu vârste cuprinse între nouă şi 16 ani, lucrau în condiţii grele, în cadrul unui grup de 50 de români, la o fermă din comitatul britanic Worcestershire.    Toţi românii lucrau la negru,...

Peste 150 de morţi şi 400 de dispăruţi în Indonezia, după cutremurul urmat de tsunami

Cutremurul cu magnitudinea de 7,7 înregistrat în insulele indoneziene din Oceanul Indian, urmat de un tsunami, a provocat moartea a 154 de persoane şi dispariţia altor aproximativ 400, potrivit unui nou bilanţ stabilit de autorităţi."Cel puţin 154 de persoane au fost ucise, iar alte 400 sunt în continuare date dispărute", a declarat şeful serviciilor de intervenţie pentru provincia Sumatra...

Reumatismul, combătut prin metode naturale

Reumatismul este o afecţiune ce afectează aparatul locomotor şi cardiovascular şi are drept cauză apariţia anumitor leziuni inflamatorii sau degenerative ale ţesutului conjunctiv al întregului organism, mai cu seamă în cel din vase şi articulaţii.În continuare vă prezentăm unele dintre cele mai eficiente tratamente naturiste care luptă împotriva reumatismului. Veninul de albine Aşa cum se spune, apicultorii nu se vor îmbolnăvi...

Beneficiile conopidei

Împreună cu legume înrudite, precum, broccoli, varza sau napii, conopida are în compoziţia ei anumite substanţe care ajută la prevenirea cancerului. Aceste componente stopează formarea celulelor canceroase, dar le şi înlătură acolo unde sunt deja formate.Studii epidemiologice relevă faptul că este o interdependenţă între aceste legume şi rezistenţa organismului la îmbolnăvirea cu cancer. Legumele din categoria cruciferelor au în...

Reţeta zilei – Salată cu ton şi ouă

Ingrediente: ulei de măsline, suc de lămâie, căţel de usturoi, pătrunjel, ton o conservă, ouă fierte 3, roşii 2-3, castraveţi 2, cepe 2, salată verde o bucată, sare, piper, mentă câteva frunze.Mod de preparare: Într-un vas se amestecă salata tăiată, ceapa, castraveţii tăiaţi feliuţe, roşiile, tonul şi ouăle. În alt castronel se amestecă pătrunjelul, usturoiul, zeama de lămâie, uleiul de măsline,...

Stigmatul portocaliu

Acum aproape un an, un BMW de ultimă generaţie, se ciocnea frontal cu o ambulanţă, care aducea un bolnav cu infarct, de la Spitalul Motru la Spitalul Târgu-Jiu, secţia Cardiologie. În urma coliziunii, pacientul a decedat şi a fost declarat aşa în Spitalul Judeţean Târgu-Jiu, unitatea de Primiri – Urgenţe.Manţog şi membrii echipajului de pe ambulanţă, inclusiv nevasta decedatului,...

Părerea lu’ Predo – Simulacrul Moţiunii, la cheremul Tiranilor!

Indiferent care-i rezultatul votului asupra Moţiunii de cenzură de ieri, democraţia a pierdut. Şi nu puţin. Ci 20 de ani de speranţe în mai bine. Ţara este mai sărăcită, de actuala guvernare Băsescu-Boc, decât oricând. Şi culmea tupeului – cei care vorbesc de pensii nesimţite şi de salarii nesimţite, aceiaşi Băsescu-Boc şi coriştii lor portocalii – au nesimţirea să...

Gura Târgului – Directorul economic al SNLO, proprietar de Audi pe bază de comisioane

Daniel Olaru, directorul economic al SNLO, şi-a cumpărat recent o maşină de lux, asta în plină criză. Gurile rele spun că bolidul cumpărat de managerul unităţii miniere ar fi un Audi care ar costa aproximativ o sută de mii de euro.Se vehiculează că banii pentru maşină nu ar proveni doar din salariul ,,modest” al directorului economic, ci din...

Sorana Georgescu-Gorjan – Sculptorul spiritului

A cincea carte semnată de Sorana Georgescu-Gorjan, posesoare a trei Premii Brâncuşi obţinute în 1998, 2001 şi 2005, numită neaoş “Aşa grăit-a Brâncuşi”, ca ediţie trilingvă: română, franceză şi engleză, la Editura Criterion, 2010, are toate şansele să-i aducă autoarei încă un binemeritat premiu. Să argumentăm şi de ce.Cu acribia parcă moştenită de la ilustrul său tată – Ştefan...